Drapelul Roşu, octombrie 1972 (Anul 28, nr. 8619-8644)
1972-10-07 / nr. 8624
2 # ÎN AVANS FAȚĂ DE PLAN Țăranii cooperatori de la Ghiroda au livrat, in plus, pe 9 luni, 388 kl lapte de vacă Antrenați in marea întrecere socialistă pornită in cinstea celei de-a XXV-a aniversări a Republicii, țăranii cooperatori de la Ghiroda obțin rezultate meritorii. Pe lingă producțiile bune din sectorul vegetal marcă activitatea sereîngrijitorilor de animale, care pe primele 9 luni au reușit să livreze Industriei laptelui 388 hl lapte de vacă mai mult decât prevederile de plan pentru această perioadă, ceea ce reprezintă producția mamfă pentru aproximativ 20 de zile; in acest fel ei au depășit substanțial angajamentele asumate in Cinstea jubileului Republicii. Măsurile luate de către consiliul de conducere, " Îndrumat de comitetul de partid din cooperativa agricolă, și-au dovedit pe deplin eficiența. Producția de lapte se menține la un nivel ridicat: 10 litri in medie pe zi de la fiecare vacă furajată. După cum ne mărturisește șeful fermei zootehnice, ing. Cecilia Popovici, in aceste zile de octombrie se mulge mai mult decit în luna mai. Și astfel, ca urmare a unei bune Îngrijiri și furajări a fost posibilă livrarea a 5.708 hl lapte, față de 5.320 hl cu a fost planul pe 9 luni. De altfel, cooperatorii din Ghiroda au posibilitatea ca până la sfîrșitul lunii noiembrie să-și îndeplinească planul anual la producția de lapte marfă, iar în decembrie să livreze, peste prevederi, cel puțin 500 hl lapte, față de 100 hl cit reprezintă angajamentul luat.. In felul acesta au înțeles țăranii cooperatori de la Ghiroda, în frunte cu comuniștii, să întîmpine pătrarul de veac de la proclamarea Republicii. Dintre îngrijitorii cu cele mai bune rezultate de la sectorul din Ghiroda se numără comunistul Dumitru Spătaru, care pină la sfîrșitul acestei luni va îndeplini planul anual și va obține în 1972 Cite 3.500 litri ,lapte, în medie, de la lotul pe care-l îngrijește. De asemenea, membrul de partid Nicolae Crivineanțu, care muncește în sectorul zootehnic de 12 ani, va raporta la jumătatea lunii viitoare realizarea planului anual. Cu realizări mai bune se prezintă îngrijitorii de animale de la sectorul Giarmata Vii, care, pină la sfîrșitul lunii octombrie își vor îndeplini sarcinile anuale de plan. Nicolae Barbu, de pildă, va obține de la lotul său cel puțin 3.600 litri lapte in medie pe cap de vacă furajată, în acest an. De asemenea, însemnate depășiri de plan au realizat cooperatorii Ion Moldovan și Ion Iovi. Avînd o bază furajeră bine pusă la punct, echilibrată, vacilor cu lapte li se asigură zilnic, pe lîngă pășune, 25 kg colete de sfeclă de zahăr, 15— 18 kg porumb masă verde și 1,2 kg gozuri. De asemenea, pentru perioada de stabulație s-au asigurat 560 tone de futuri de bună calitate, la care se mai adaugă producția de sfeclă furajeră de pe 10 hectare. Totodată, s-au însămînțat, in toamnă, 80 hectare pentru masă verde și se termină o bucătărie furajeră, cu moară tip Gottlob, pentru prepararea cocenilor și paielor cu melasă și borhot. — Pentru a completa necesarul de fin — ne spune ing. Vladimir Vidaicu, președintele cooperativei agricole — pe lângă asigurarea unor cantități suplimentare de nutrețuri grosiere și prepararea lor corespunzătoare, noi am preconizat inmagazinarea unui surplus de cel puțin 500 tone furaje suculente. Astfel, pe lângă cele 1.200 tone borhot, 500 tone sfeclă furajeră, vrem să ajungem la 1.400—1.500 tone de siloz, dar cu actualele forțe nu văd cum vom reuși... Intr-adevăr, la cooperativa din Ghiroda se lucrează cu o combină C.S.U. și trei remorci și se realizează, zilnic, in medie 25 de tone. In felul acesta inspararea celor 820 tone nutrețuri de pe suprafețele destinate bazei furajere s-ar termina abia in prima decadă a lunii noiembrie. Or, condițiile atmosferice, o eventuală brumă preda producția de arcefuraje de pe 30 hectare cu porumb în cultură dublă și alte 30 hectare unde cocenii sunt verzi. Cunoscînd această situație considerăm că este de datoria S.M.A. Timișoara și a Trustului județean de mecanizare a agriculturii de a analiza situația de la Ghiroda pentru a sprijini cooperativa agricolă la însilozarea întregii cantități de masă verde. Sugerăm sprijinirea cu utilaje de la alte unități care au terminat cu acțiunea de însilozare sau de la I.A.S., întrucit sunt intr-un stadiu mult mai avansat decit cooperativele agricole. Iată că la cooperativa agricolă din Ghiroda prin buna organizare a muncii și îndrumarea competentă a comitetului comunal și a organizației de partid din unitate, se obțin realizări importante în privința creșterii continue a producției de lapte. Singura problemă care trebuie rezolvată cât mai urgent este însilozarea porumbului de pe 60 de hectare. Prin sprijinul Direcției generale județene a agriculturii se poate remedia și această deficiență, contribuind la punerea bazelor unor producții mai mari de lapte in anul viitor. ing. A. RACHITOVAN ZOOTEHNIA: CITE REZERVE, CITE POSIBILITĂȚI... Finalitatea investiției (Urmare din pag. Ivarășul ing. Ioniță Bagiu, directorul uzinei, S.D.V.-urile făcute nu se folosesc și gospodăresc corespunzător, principala vină revenind tehnologului șef, sculerului șef și șefilor de secție. Concludent pentru ritmul lent in care se procedează la modernizarea utilajelor este faptul că incă din urmă cu cițiva ani se tot lucrează la un dispozitiv cu patru axe pentru strunjit carcase de reductoare. Nici acesta și nici universalul cu stringere pneumatică n-au fost folosite la fabricație de serie ! De ce ? „Dispozitivul de alezat cu patru axe a fost realizat ca prototip de către noi acum doi ani“ — ne-a declarat tehnologul șef al uzinei, ing. Gheorghe Coman, recunoscînd că „problema s-a lungit foarte mult, apoi s-a schimbat concepția, în momentul de față continuînd să-l perfecționăm, pentru a realiza un utilaj mai complex, destinat unei game diverse de reductoare". Avem suficiente motive să ne întrebăm : „nașterea“ acestuia din urmă va solicita tot atâta timp ?, mai ales dacă luăm în considerare faptul că in cei doi ani care au trecut de cînd a fost pusă problema, s-au construit cu cîteva sute de reductoare mai puțin decât ar fi fost posibil să se realizeze în condițiile definitivării optime a dispozitivului, știind că, în acest caz, timpul necesar operației de alezare se reduce la jumătate . Cu despre universalul cu stringere pneumatică, acesta a fost omologat, dar continuă să stea neutilizat, deoarece i s-a uzat sistemul de etanșare, care întîrzie să fie reparat... Evident, asemenea situații lasă drum arbitrarului propunerilor făcute în finalizarea de salariați. Abordăm aceste aspecte, critice, cu gîndul la muncitorii, tehnicienii, inginerii și economiștii care au investit în cele 33 de măsuri propuse pricepere și îndrăzneală și care așteaptă acum confirmarea in practică a aportului lor la perfecționarea gospodăririi generale uzinei. Dar cum poate fi concepută a o asemenea acțiune atita vreme cit, cu stupefacție, am constatat la U.M.T. inexistența practică a secției de autoutilaje, deși înființarea acestora in marile întreprinderi a fost reglementată incă din 1971 ! Există doar un atelier de autoutilaje și acesta în cadrul sectorului Inginerului șef de concepție. „Neam dat seama — mărturisea tovarășul ing. Ioniță Bagiu — că problemei autoutilării trebuie să-i acordăm o atenție mai mare, în special privind-o in perspectiva finului viitor !“ Totuși, ne-am spus, este imposibil ca intr-o întreprindere de anvergura U.M.T.-ului să nu existe suficiente idei și propuneri, capabile să soluționeze problemele de ordin tehnic Ceea ce am constatat, insă, depășește cu mult aspectele strict particulare, vizînd o situație cu caracter general. Deși înregistrate metodic, propunerile salariaților rămin, din păcate, la nivelul simplelor consemnări, fără finalitate. Iată cîteva exemple. Deși la adunarea generală a salariaților din 9 august a.c. s-au făcut propuneri concrete pentru reducerea consumului de metal, există încă numeroase stridențe. Inelul pentru boghiuri cîntărește înainte de prelucrare 12 kg, iar după 3,40 kg. In loc ca decuparea interiorului să se realizeze cu flacără oxiacetilenică, pentru ca bucata rămasă să poată fi folosită la un sir reper, deocamdată preponderentă este practica strunjirii. Numai in primele două decade ale lunii septembrie au fost confecționate 320 astfel de inele, ceea ce înseamnă peste 2 tone metal pierdut. Cantitatea lunară de span ce iese numai din secția mecanică se ridică la 250—300 de tone. Deși din discuția pe care am avut-o cu cadre de conducere ale uzinei am reținut unele dificultăți care se creează în cazul folosirii flăcării, oxiacetilenice, precum și din cauza neajunsurilor create de furnizori, credem că pierderile de metal ar putea fi substanțial reduse dacă s-ar folosi mai intens ștanțarea și forjarea în matrițe, alte procedee tehnice moderne. Pentru soluționarea carențelor tehnice semnalate, soluțiile aparțin, desigur, specialiștilor. Este însă imperios necesar ca deopotrivă conducerea tehnică a uzinei, comitetul de partid și comitetul sindicatului să înțeleagă că esențial este să acționeze susținut pentru asigurarea unei finalizări operative și integrale a propunerilor valoroase făcute în adunările generale ale salariaților, să vegheze cu rigurozitate ca măsurile preconizate să fie aplicate imediat, să tragă la răspundere pe cei vinovați. 1 RADIO TIMISOARA SIMBATA. 7 OCTOMBRIE 17,30 Actualitatea radio. 17,40 Jurnal sătesc, ediție specială privind desfășurarea lucrărilor în campania agricolă de toamnă. 17,45 „Drag mi-e cintecul și jocul“ program de muzică populară dedicat fruntașilor în Întrecerea socialistă de la Industria textilă Lugoj. 18,20 Emisiune omagială Traian Vuia. 18,40 Program de canțonete. 19,00 Divertisment 477. DUMINICA, 8 OCTOMBRIE 7.30 Viața satului. Comentariu privind desfășurarea lucrărilor din campania agricolă . Toamna în vii și livezi ; cu talia Pătru in campania agricolă , soliști și formații de muzică populară de la sate, trompetistul Sandu Flore». ADUNAREA DE LA TIMIȘOARA CONSACRATĂ CENTENARULUI NAȘTERII LUI TRAIAN VUIA (Urmate din pag. 1) și cele de sinteză, care sunt esențiale pentru succesul in invenție“. După ce s-a referit pe larg la meritele lui Traian Vuia în domenii importante ale tehnicii moderne, Vorbiotrul a exprimat omagiul adus operei ilustrului savant român și bănățean pentru lumina pe care această operă nu a încetat s-o arunce atît asupra preocupărilor specialiștilor care i-au urmat, cit și ale celor de azi și de miine. Acad. Remus Răduleț a oferit apoi fotocopii pentru îmbogățirea fondului documentar al județului Timiș, legat de activitatea și creația marelui savant. In continuare generalul maior Dumitru Puiu a relevat cinstirea pe care aviatorii de azi ,o acordă lui Traian Vuia ca pionier al aviației moderne. „Exemplul lui temerar a avut un profund ecou in inimile aviatorilor români care au luptat și s-au jertfit pentru apărarea patriei în cele două războaie mondiale— a spus vorbitorul — și se păstrează în conștiința aviatorilor de azi care își perfecționează necontenit pregătirea in slujba apărării patriei socialiste, a dezvoltării economiei naționale“. In încheierea adunării festive a luat cuvintul tovarășul Mihai Teleșenu „Întregul nostru popor, oamenii muncii din Banat, unde Traian Vuia a văzut lumină zilei, evocă cu nemărginită dragoste și respect viața și activitatea sa pusă în slujba uneia dintre cele mai mari cuceriri ale geniului uman, a spus vorbitorul. Cu Îndreptățită mindrie, Timișoara, județul Timiș, locul de obîrșie al remarcabilului pionier al aviației românești și mondiale, polarizează cele mai de seamă manifestări ce-i sunt consacrate cu prilejul a 100 de ani de la naștere. Născut la 17 august 1872, în satul Surducu Mic din comuna Bujoru Bănățean, care în prezent îi poartă numele, Traian Vuia a urmat școala primară in comuna natală și la Făget, cursurile liceale la Lugoj, iar după luarea bacalaureatului, în 1892, s-a Înscris la Secția mecanică a Școlii politehnice din Budapesta. Lipsa mijloacelor materiale l-a determinat să părăsească, după un an, politehnica, și să se înscrie la Facultatea de drept, unde frecvența nu era obligatorie. La 6 mai 1901 Vuia a obținut titlul de doctor în științe juridice cu cea mai înaltă distincție, „Magna cum Taudae“, însă adevărata sa chemare nu era avocatura, ci știința și tehnica. La 1 iulie 1902, la vîrsta de 30 de ani, Traian Vuia pleacă la Paris, aducînd cu el macheta aeroplanului — automobil pe care-l concepuse . Vuia a obținut in același an din partea Oficiului Național al Proprietății Industriale din Franța un brevet de invenție sub denumirea „ Aeroplane Automobile“ (eliberat la 17 august 1903, validat apoi la Londra) și a trecut la realizarea practică a aparatului său de zbor. In momentele grele ale temerarei sale încercări, Vuia și-a dat seama că nu este singur, că, departe, pe meleagurile natale avea prieteni de nădejde, care credeau in el și Insuccesul invenției sale și care i-au acordat sprijin moral și material, printr-o colectă subscrisă de lugojeni. Printre ei se afla mai cu seamă Coriolan Brediceanu, care l-a prețuit, l-a încurajat și l-a ajutat din prima clipă a întîlnirii lor. După doi ani de muncă încordată, de studii și experiențe, înfruntînd și învingind tot felul de piedici și dificultăți, Vuia construiește totipul nr. 1 al apăratului său pro— un monoplan cu mare efect portant, prevăzut cu o singură elice, cu volan și o cîrmă de direcție posterioară, un motor cu explozie de construcție originală, un tren de aterizare compus din patru roți cu pneuri și amortizoare — deci cu toate soluțiile tehnice și elementele esențiale necesare pentru decolare și aterizare cu mijloace proprii de bord. Fiecare dintre soluțiile imaginate sau preconizate de Traian Vuia la construcția aparatului său a revoluționat tehnica aeronautică. In ziua de 18 martie 1906, în localitatea Montesson, lingă Paris, pentru prima oară in lume un aparat mai greu decit aerul, conceput, construit și pilotat de Traian Vuia s-a înălțat aproape un metru de la sol pe distanța de 12 m, invingind deci autonom puterea gravitației și realizînd astfel primul zbor mecanic integral din istoria cuceririi oceanului aerian. In continuare, tovarășul Mihai Telescu relevat contribuția deosebită adusă de Traian Vuia in domeniul termoenergeticii. Vorbitorul a evocat apoi figura lui Traian Vuia ca eminent om politic și patriot, luptător neobosit pentru cauza unității naționale și libertatea țării. Departe de patrie, Vuia se identifică cu marile aspirații sociale și naționale ale poporului în mijlocul căruia s-a născut, participă cu entuziasm la lupta politică pentru unitate națională. O latură mai puțin cunoscută a personalității lui Traian Vuia o constituie convingerile sale socialiste și apartenența sa la Partidul Socialist cez. Intr-o scrisoare din 16 Franoctombrie 1919, adresată unui prieten bănățean, Traian Vuia, explicînd cauzele renunțării la candidatura de deputat pentru Adunarea constituantă din partea Partidului Național Român din Transilvania și Banat, a cărui conducere o consideră ostilă ideilor democratice, el arăta: „Am devenit socialist din patriotism... Și tot din considerente patriotice doresc să rămân fidel principiilor odată adoptate“... Revenit pentru scurt timp în patrie, in 1932, Vuia scria: „Poporul este bun și simpatic. In politică numai constatări dureroase“. și, cu gindul la viitorul patriei, spunea peste doi ani, cu ocazia unei vizite la fabrica de avioane din Brașov, că este imperios necesară crearea unei industrii proprii și înzestrarea ei. In anii grei ai luptei antifasciste umanismul profund și concepțiile progresiste l-au adus pe Traian Vuia din nou pe baricade, în fruntea Frontului Național Român din Franța al luptătorilor antifasciști, participînd activ la lupta împotriva nazismului. In zilele glorioasei insurecții pariziene el se afla cu un grup de tineri partizani in localul fostei legații antonesciene, transformată in punct de sprijin al „celei dinții primării eliberate“ a Parisului, unde a hotărit să stabilească și sediul Frontului Național Român. La august 1944 a cerut ca pe acopererișul noului sediu să se înalțe, alături de steagurile aliaților, tricolorul românesc. Prin legăturile create cu personalități politice și culturale din Franța in anii luptei antihitleriste a Frontului Național Român, Vuia a fost de un real folos acțiunii duse de delegația guvernamentală a țării noastre la Conferința de pace de la Paris, în apărarea intereselor patriei. Traian Vuia a aprobat întrutotul acțiunile guvernului condus de Dr. Petru Groza, exprimindu-și deplina adeziune la marile transformări revoluționare inițiate și conduse de Partidul Comunist Român. Faptul că în anul 1946 Traian Vuia a fost ales membru de onoare al Academiei Române, constituie incă o dovadă a strînselor sale legături cu puterea populară instaurată în România in anii de după eliberarea de sub jugul fascist. La invitația guvernului român, Traian Vuia revine in 1950 in patrie, aflată in plină prefacere socialistă, fiind primit și înconjurat cu atenția plină de căldură a conducerii de partid și de stat, a intregului popor, care-i prețuia la justa valoare marile lui merite. Aniversăm 100 de ani de la nașterea lui Traian Vuia in condițiile muncii înflăcărate a întregului popor pentru a da viață istoricelor hotărîri ale Congresului al X-lea al P.C.R. și ale Conferinței Naționale din iulie 1972. Comuniștii, toți oamenii muncii din județul Timiș, indiferent de naționalitate, punindu-și la inimă chemarea secretarului general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, sunt ferm hotărîți să îndeplinească sarcinile actualului cincinal în patru ani și jumătate, spre a-și aduce o contribuție sporită la progresul mai rapid al patriei pe drumul socialismului și comunismului. Prin tot ce realizăm, generația noastră continuă tradițiile înaintate ale generațiilor anterioare, adăugind noi valori materiale și moștenirii pe care ne-au spirituale lăsat-o. Cinstirea memoriei marelui fiu al poporului nostru, Traian Vuia, constituie un prilej de a ne mobiliza și mai mult forțele, întreaga noastră capacitate creatoare, pentru înflorirea județului Timiș, pentru creșterea bunăstării poporului, pentru dezvoltarea multilaterală a patriei noastre dragi, România Socialistă. In continuare a avut loc un concert simfonic omagial prezentat de Filarmonica de stat „Banatul“. VREMEA PENTRU 7 OCTOMBRIE : Vremea rămine frumoasă și in general călduroasă, cu cerul mai mult senin Vîntul va sufla slab la moderat din sud. Temperaturile vor fi cuprinse între 2 și 7 grade noaptea și între 16 și 21 grade ziua. PENTRU 8 ȘI 9 OCTOMBRIE: Vreme frumoasă și călduroasă. PENTRU REGIUNEA DE MUNTE , moașă și se vremea devine fiuîncălzește. Ceață locală. Statul nostru acordă o mare grijă copiilor, această trăsătură a politicii partidului și statului este reflectată în sprijinul material concretizat in ocrotirea, creșterea educarea copiilor, în subvenționașirea construirii de noi grădinițe, creșe, invățămîntul școlar obligatoriu de 10 ani, gratuitatea invățămîntului de tiate gradele și a manualelor școlare, burse și cantine pentru studenți, reducerea cu 30 la sută a impozitului pe venit la muncitori și funcționari care au in întreținerea lor mai mult de trei persoane, ajutorul pentru copiii fără părinți sau lipsiți de posibilitate de a fi crescuți în familie proprie etc. Cea mai răspindită formă de manifestare a interesului statului față de cei mici este alocația de stat pentru copii. Această stimulare a fost instituită prin H.C.M. nr. 2.697/1954 și de atunci a cunoscut o continuă și substanțială îmbunătățire și extindere, pe măsură ce oamenii muncii, prin realizările lor, au sporit bunăstarea materială a intregului popor. Dacă în anul 1955 volumul alocației de stat era de 74 milioane lei, in anul 1970 acest sprijin a ajuns la 4,3 miliarde lei. Decretul nr. 275/1971 prin care s-a modificat Decretul nr. 285 din 1960, are la bază Hotărîrea din 6 august 1971 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. și a Consiliului de Miniștri. Sistemul legal anterior a fost modificat în două sensuri principale și anume : a mărit cuantumul alocației de stat pentru copii și a extins sfera de aplicare a alocației Alocația de stat pentru copii era de 100 lei și se atribuia lunar beneficiarilor domiciliați în mediul urban. Pentru cei din mediul rural valoarea Persoanele alocației era de 50 lei, cu venituri până la 1.300 lei lunar din mediul urban primeau 130 lei, iar beneficarii din mediul rural 80 lei. Prin modificarea din anul 1971, alocația de stat pentru copii a fost majorată pină la 180 lei lunar în mediul urban și 130 lei lunar in mediul rural. A sporit, astfel, alocația pină la 80 la sută față de trecut pentru beneficarii din mediul urban și 160 la sută pentru cei din mediul rural. Mărirea alocației de stat la aceste limite s-a făcut diferențiat, în două sensuri : 1). Pentru a veni in ajutorul familiilor cu salarii mici, cuantumul alocației atît in mediul urban cit și in cel rural nu mai este uniform pentru toți beneficiarii, ci este mai ridicat pentru cei cu venituri lunare până la 1.500 lei și într-o măsură mai redusă pentru cei cu venituri lunare între 1.501-2.600 lei, în comparație cu toți ceilalți beneficiari de alocație cu venituri lunare superioare. De exemplu, pentru primul copil, beneficiarii domiciliați în mediul urban primesc o alocație de 100 lei, dacă câștigul lor lunar este de 2.001-2.500 lei. Alocația este majorată la 120 lei dacă venitul lor lunar este între 1.501-2.000 lei și la 150 lei dacă salariul lor lunar este de pină la 1.500 lei; 2). Cuantarhul alocației de stat pentru copii nu mai este ca in trecut, egal pentru fiecare copil, ci In raport cu rangul copiilor în familie. Alocația sporește de la primul copil (rangul ), la al doilea copil (rangul II) cu 10 lei și apoi de la acesta la al treilea copil și următorii (rangul III și următoarele) cu 30 lei pentru fiecare din acești copii. In mod excepțional, muncitorii și maiștrii primesc alocația pentru toți copiii, indiferent de nivelul venitului lunar. Ei au dreptul la alocație și in cazurile în care nu este datorată o alocație pentru primul copil, sau pentru primul și al doilea copil. Dacă muncitorii și maiștrii realizează un cîștig între 2.501-3.000 lei, ei vor primi pentru primul copil, pentru care legea nu prevede nici o alocație, aceeași alocație ca și cea datorată pentru cel de-al doilea copil. In situația in care posedă un venit lunar care depășește 3.000 lei vor primi pentru primii doi copii, pentru care dispoziția legală nu instituie nici o alocație, aceeași alocație ca și cea cuvenită CONSULTAȚIE JURIDICĂ pentru cel de-al treilea copil și următorii. Prin noile reglementări a sporit numărul categoriilor de beneficiari de alocație de stat pentru copii, intre beneficiarii de alocație prevăzuți în Decretul ■ 285/60 figurau numai pensionarii I.O.V.R. cu domiciliul în mediul urban. Prin reglementările din 1971 au fost enumerați, ca beneficiari de alocație, pensionarii I.O.V.R. fără nici distincție, incluzindu-se in această categorie toți pensionarii de această natură, indiferent de domiciliu. In vechea reglementare, pentru cei ce satisfăceau serviciul militar în termen și pentru elevii școlilor militare «locația de »tat pentru copii era acordată sub condiția ca la data incorporării sau a înscrierii în școală, aceștia să fi fost salariați angajați cu contract pe durată nedeterminată sau asimilați acestora, studenți in învățămintul superior de zi, doctoranzi, bursieri, scriitori, artiști, pictori, sculptori sau compozitori, membri ai uniunilor de creație. Prin modificările aduse de Decretul 275/1971 și militarii în termen sau elevii școlilor militare beneficiază de alocația de stat pentru copii, fără nici o condiție, chiar dacă la data încorporării sau înscrierii în școala militară nu erau beneficiari de alocație. Au fost abrogate art. 6 și anexa 2 din Decretul nr. 285/1960 și s-a stabilit dreptul la alocație de stat pentru copiii persoanelor ce fac parte din categoria beneficiarilor de alocație (salariați, pensionari, studenți, militari etc.) chiar dacă aceștia sau membrii lor de familie realizează și alte venituri impozabile. Anterior Decretului nr. 275/197), plafonul de venit pină la care era recunoscut dreptul de alocație de stat pentru copiii beneficiarului era de 2.000 lei, iar limita intre care era acordată alocația, începînd de la al doilea, respectiv de la al treilea și de la al patrulea copil erau în mod corespunzător de 2.001-2.500 lei, 2.501-3.000 lei și 3.001-3.500 lei. Peste 3.500 lei nu era acordată alocația. Prin reglementarea din 1971 s-au majorat cu cste 500 lei, iar in ultimul caz cu 1.000 lei limitele de venituri lunare pină la care se recunoaște dreptul la alocație. Pîna la 2.500 lei pentru toți copiii, între 2.501-3.000 lei începînd de la al doilea copil, iar între 3.001- 4.000 lei începînd de la al treilea copil și următorii. Plafonul venitului lunar peste care nu se acordă alocație s-a ridicat la 4.000 lei, excepții fac — după cum s-a menționat —• muncitorii, maiștrii și studenții de la învățămintul superior de zi, care beneficiază de alocație pentru toții copiii, indiferent de salariul tarifar sau de cuantumul bursei. Prin normele legale anterioare, vîrsta maximă pentru acordarea alocației de stat era de 14 ani. Datorită duratei de 10 ani a invățămîntului obligatoriu, și limita de vîrstă pină la care se acordă alocație de stat a trebuit să fie prelungită la 16 ani. In mod excepțional, pentru copilul care a contractat o invaliditate de gradul I sau II, înainte de împlinirea virstei de 16 ani alocația de stat se plătește chiar după această vîrstă, pe toată durata invalidității, dar numai pină la împlinirea virstei de 18 ani. De la 1 noiembrie 1972, conform recentei Hotărîri a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., pe lingă ajutoarele bănești lunare ce se vor acorda mamelor ce au in întreținere 8-9 sau mai mulți copii, se vor majora și actualele alocații de stat pentru copiii salariaților și asimilaților acestora, cit și a membrilor cooperativelor agricole de producție. In temeiul acestor măsuri, pentru al șaselea copil alocația se va majora cu 20 lei, pentru al șaptelea cu 30 lei, pentru al optălea cu 40 lei și pentru al nouălea copil și următorii 50 lei. Importanța noilor hotărîri este covîrșitoare, în primul rind ea vine in ajutorul familiilor cu mulți copii și cu venituri reduse și, în al doilea rind, ele se înscriu pe linia mereu ascendentă a ajutorului sub forma material acordat de stat alocației pentru copii, valoarea acesteia ajungînd în anul 1972 la peste 6,3 miliarde lei. MIRCEA BUDA, consilier juridic la Direcția teritorială de control și revizie nr. 17, Timișoara CRITERIILE ACORDĂRII ALOCAȚIEI DE STAT PENTRU COPII A DRAPELUL ROȘU -8.624 contraste cotidiene Fara bănci, fără lumină! Din satul Iosif, comuna Liebling, mai mulți cetățeni ne informează că stația C.F.R. din localitate continuă să-și primească călătorii fără bănci, fără lumină. Oamenii s-au adresat, în acest sens, și Regionalei C.F.R. Timișoara. Răspunsul liniștitor pe care l-au primit nu le ține insă de cald; asigurările, uitate probabil nu au adus nici lumină, nici băncile necesare unei săli de așteptare. Cetățenii s-au adresat, de această dată, ziarului cu rugămintea de a-i sprijini pentru ca și stația amintită să-și primească călătorii cu ospitalitate. Îndeplinim rugămintea și întărim cererea: stația C.F.R. să-și primească călătorii așa cum se cuvine. Fier vechi pe străzi Covorul de frunze aurii așternute pe străzi în aceste zile de toamnă este întregit, pe alocuri, de grămezi de fier vechi pe care cetățenii, sub îndrumarea deputaților, l-au colectat. In această situație, edilii municipiului Timișoara se străduiesc, și în cea mai mare parte reușesc, să înlăture la timp frunzele din drum. Păcat însă că lucrătorii Întreprinderii de colectare a metalelor nu se obosesc să adune grămezile de fier vechi de pe străzile Remus, Pescarilor, Turgheniev etc.. ■ Vă reamintiți? Miliția municipiului Lugoj cercetează, sub stare de arest, pentru delictul de furt, pe Viorel Glișa, din comuna Pișchia nr. 7Î. Încă de la primele cercetări s-a stabilit că sus-numitul a mai comis și alte furturi. Două dintre acestea au fost săvîrșite la 12 și 13 septembrie în gara Timișoara nord. Este vorba de o valiză, subtilizată unuia care dormea în sala de așteptare, precum și de o servietă de culoare neagră, din material plastic. Posesorul acesteia din urmă dormea și el. Atît valiza cit și servieta conțin în ele obiecte de valoare. Păgubașii acestora, care își reamintesc, desigur, în ce împrejurări au fost furați, se pot adresa Miliției municipiului Lugoj. Cu mai curînd ! Și-a găsit banii Zilele acestea, cetățeanul Ion Farcaș, din Timișoara str. I. Simu nr. 11, și-a făcut cumpărăturile din magazinul alimentar nr. 2. Grijuliu cu sacoșa și mai puțin atent față de bani, a plecat și a lăsat pe masa casieriței 300 lei. După trei zile a venit la magazin să întrebe dacă nu cumva s-au găsit aici 300 de lei. Mare i-a fost acuma cînd i s-au înmînat banii. După cum se vede în magazinele noastre tot mai des se găsesc și exemple de etică socialistă. In așteptarea laptelui Aprovizionarea cu lapte a celor aproape 4.000 de locuitori din comuna Nădrag cade în sarcina cooperativei de consum din aceasta localitate. Deși s-au stabilit sarcini precise despre modul operativ în care trebuie să se asigure, zilnic, acest produs, nici acum lucrurile nu au fost clarificate. De ce laptele este adus cu autovehiculele de la Lugoj, aici el venind de la Industria laptelui Timișoara. In mod normal produsul ar trebui să plece imediat spre Nădrag. Oamenii vin la magazin și așteaptă ore in șir să sosească laptele. El însă intirzie zilnic, cite 4—S ore așa cum a fost și în ziua vizitei noastre, 5 octombrie 1 1972. Nemulțumirile sunt intemeiate și se naște întrebarea firească, de ce ? Am stat de vorbă cu manipulantul Ioan Suciu și șoferul Anghei Vodă, care sosiseră la Nădrag la ora 11,30. Ne-au eoplicat simplu că Lugoj la ora 7,30, au plecat din dar că s-au mai oprit pe drum... Și cum ei i se opresc în fiecare zi, nu-i greu să ne imaginăm de ce produsele lactate sosesc cu o asemenea întîrziere. Din neatenție Uneori, chiar și o simplă căzătură din neatenție poate avea urmări dintre cele mai grave. Bunăoară, Peter Micka din Timișoara, strada Michereci 26, în etate de 64 ani, s-a urcat pe bicicletă uitind de regulile de circulație. A fost suficientă o clipă de neatenție pentru ca la o mică denivelare de carosabil să cadă, lovindu-se cu capul de bordură. Ajutoarele urgente date la spital nu l-au putut salva, decedînd la mai puțin de o oră după accident. Rubrică realizată de î I. ULARU, C. PETRE, V. BOARIU, C. HIRȘOVA, N. PIRVU Si M. PATRUȚ Y