Dreptatea, ianuarie 1929 (Anul 3, nr. 369-391)
1929-01-14 / nr. 378
ANUL 131 No. 378 . Luni 14 Ianuarie 1923 6 PAGINI Ziarul liberal scrie că „progresul unei târî este In funcţie şi de starea sanitară“. 3 LII TARI Un an . ... 1000 6 luni.. 600 3 luni........... . 250 BONAMENTE: DUBLU I fafâţAtori,preoţi fi «Atew in Un an ............... 750 STRĂINĂTATEI 3S *.*.. 2001 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, Calea Victoriei 49, Etaj TELEFON: direcţia 379/41 Redact. 313/54 Ad@tla 38/60 ANUNŢURI COMERCIAl.fi Se primesc direct la AcMla ilarului, fi la toate agenţiile de publicitate din ţară. 3 LEI ...Şi de sănătatea morală a celor ce conduc țara, ceea ce nu convine partidului d-lui Tancred Constantinescu. Subt guvernul ţării Partidul liberal îşi luase misiunea de a gospodări tara — chiar împotriva ei. Cine-i încredinţase aceasta misiune? Nimeni nu ştie. Poate totul s’a aranjat la un intim conciliabil între Divinitate şi şefii partidului liberal... Cum votul universalera tânăr, partidul liberal se hotărâse să-l dădăcească — şi-l dădăcea nu numai în timpul guvernărilor brătieniste. Liberalii îşi puneau la cale şi moştenirea. Se înţelegeau cu succesorul căruia îi indicau linia de conduită. La orice abatere — cărămida! In timpul acesta masele, care au darul — când sunt chemate la viaţă publică — să facă progrese mari şi repezi... asistau cu indignare cum guverne străine de interesele şi de aspiraţiile lor, guverne detestate aproape de toată suflarea românească, se instalau la putere nu se ştie cum. ..făceau cate gen samavolnice şi se menţineau la cârma statului prin teroare. Aceste guverne, — guverne ale unei clici de profitori, — administrau avutul public- primeau dările şi le repartizau după buna lor plăcere, fără nici o indicaţie populară şi fără nici un control. In spiritul maselor se infiltrase credinţa, şi cu drept cuvânt, că ţara căzuse pe mina unei bande de răufăcători politici. In opinia publică era o nemulţumire, o fierbere, o excitaţie — care se măreau din zi in zi, deschizând perspective sumbre. Guvernul liberal a fost concediat la vreme. I-a luat locul un guvern naţionalţărănesc — chemat la cârmă în spiritul maselor care, prin alegeri, l’au ratificat. Noul guvern a moştenit o situaţie penibilă. Pe de-o parte un deficit bugetar, iar pe de alta — sarcini izvorâte din aranjarea diferitelor datorii în vederea unui împrumut, pe care liberalii nu-l putuseră încheia. Viaţa economico-financiară a ţării era vlăguită pe urma experienţelor d-lui Vintilă Brătianu. Agricultura nu-şi putea da maximum de rendement. Comerţul stagna. Nunai industria parazitară liberală, întreţinută din buget, îşi mai putea duce viaţa. Oraşele erau bântuite de şomaj, ca şi regiunile industriale. Neplata furnizorilor statului constrângea întreprinderile să licenţieze muncitori. Iar funcţionarii trăiau de azi pe mini din salarii reduse. La ţară — o lipsă provocată, de zece ani de desconsiderare a agriculturii. Pe unele locuri — chiar foamete. In astfel de conditiuni neobişnuit de grele, guvernul naţional-ţărănesc şi-a început activitatea — condiţii agravate de iarna, care micşorează exportul şi face viaţa cetăţenilor încă mai aspră. Cu toate aceste împrejurări dificile, actualul guvern n’a întâmpinat nici o piedică din partea maselor populare. (Liberalii doar s'au încercat să saboteze opera naţional-ţărănistă). Dimpotrivă: concurs de pretutindeni. Din pricina necesităţii, de echilibrat bugetul, lăsat în deficit de ,,competinţele” economico-financiare ale partidului liberal, — in vederea stabilizării şi împrumutului care vor aduce forte nouă în tară, — guvernul a fost nevoit să ceară parlamentului sporuri de impozite. Şi parlamentul le-a votat. Aceste sarcine, determinate de proasta gospodărie din trecut şi de nevoia unei alte aşezări prospere, au fost acceptate cu încredere de masele populare. Au avut loc numai răzleţe şi uşoare proteste puse la cale mai ales de liberali. De ce ţara suportă cu atâta curaj situaţia de astăzi lăsată de liberali? Fiindcă ea are un guvern al ei, pus de dânsa — şi dela care cetăţenii aşteaptă remedierea trecutului şi pregătirea viitorului. In lipsurile de toate zilele, nu-i decât reproş pentru ziua de eri şi credinţă în biruinţa de mîne. La aceste lipsuri nu se adaogă scrîşnetul de dinţi din trecut, nu-i duşmănia maselor faţă de guvernanţi. Un popor, reîntors din robie, îşi reface gospodăriile prădate şi incendiate. Aceasta-i acum starea de spirit a neamului romînesc. Polemici SUCCES ? „Viitorul” vorbeşte de succesul electal al partidului liberal, care a câştigat la alegeri 13 mandate. Un tratat clasic de drept constituţional, notând reducerea numărului de mandate ale partidului liberal englez dela 130 la 110 în urma unei alegeri, socoteşte această cifră ca indicarea unui mare eşec al partidului liberal. Iar la noi scăderea numărului parlamentarilor liberali dela 500 la... 130 este un succes al d-lui Vintilă Brătianu !... Credem că acest mod de a privi lucrurile merită să figureze, şi el, într'un tratat de drept constituţional. GREVA Greva de la Anina, mulţumită măsurilor luate de Ministerul Muncii, a luat sfârşit — prin satisfacerea in parte a revendicărilor muncitoreşti. Astfel direcţia minelor se obligă să plătească unele restanţe, să reprimească pe lucrătorii concediaţi fără motiv serios, să determine „Consumul" a scădea preţurile de speculă, etc. Iar muncitorii fac, şi ei, unele concesiuni. Prin urmare, dacă un guvern ţine cumpăna dreaptă între patroni şi muncitori, un conflict se aplanează in linişte şi în mod echitabil. Astfel, dacă guvernul lua partea unora împotriva altora, — aşa cum făceau liberalii şi averescanii,lucrătorii sufereau persecuţii, iar patronii (beneficiind pe urma fantomei comuniste) treceau la câştig o sumă în plus. Dar timpul inechităţii şi al samavolniciilor a încetat. CENZURA D. dr. Costinescu şi alţi consilieri ai Municipiului Bucureşti au făcut, in şedinţa delegaţiei permanente de deunăzi, o manifestaţie contra presei care s’a ocupat de neregulile şi de abuzurile consiliului comunal. Un consilier a atras atenţia liberalilor... că sub actualul regim presa e liberă. Consilierii liberali uitaseră acest lucru. Ce bine era in timpul cenzurii d-lor Duca şi Goga, când — subt masca chestiei constituţionale — presa nu avea dreptul să vorbească de potlogăriile de la Comună ! SANCŢIUNI Administraţia nu se îndrepta subt vechile regimuri, fiindcă guvernanţii nu aplicau niciodată sancţiuni. Actualul guvern a schimbat sistemul. Vina capătă inevitabil sancţiunea — şi o capătă imediat. Pe lângă sancţiunile de până acum, Ministerul de Interne a dat un recent exemplu de cum înţelege guvernul să aplice circulările sale. Domnul D. R. loaniţescu, subsecretar de stat la Interne, a dispus suprimarea bacşişului. Cum un subcomisar din Bucureşti a fost surprins cerând bacşiş de la o Bancă, vinovatul a fost pedepsit, ministerul l-a îndepărtat din funcţiune. Numai astfel, prin sancţiuni imediate, vor înţelege şi cetăţenii şi slujbaşii incorecţi sau abuzivi — că domnia bunului plac a încetat. După cum am arătat şi în numărul nostru de eri, oficiosul partidului liberal se arată profund nemulţumit de destăinuirile noastre asupra celor descoperite la Primăria Capitalei, în urma anchetei reprezentanţilor ministerului de interne. Ne-am explicat indignarea „Viitorului”, publicitatea în jurul matrapazlâcurilor liberale, săvârşite între 1926 şi 1928, la primăria municipiului Bucureşti nu sunt de natură a spori încrederea populară în infailibilitatea gospodăriei vintiliste. Dimpotrivă chiar. Revenim astăzi asupra eşirilor violente ale oficiosului liberal numai fiindcă în numărul său de aseară, ridică trei noui chestii, afirmând că autorul raportului din care am spicuit până acum reportagiile noastre este un „inspector de ocazie”, că acuzaţiile formulate in acest raport sunt „neîntemeiate” şi că consiliul comunal a fost pus în imposibilitate de a răspunde acestor învinuiri. * Ca de obicei, oficiosul liber ptuic&'ttt. In adevăr, inspectorul, astăzi „de ocazie’, a fost folosit încă el*i, până în ultimele zile ale guvernării ,C hernie, de către ministerul de interne libere, care i-a încredințat toată, vremea misiuni din cele mai imt 'Vfte. Apoi, consiliul comunal a ”avut toată latitudinea *»■' - cistionarului anchetatorilor■ s-a făcut-o totuşi, dintr’un motiv uşor de înţeles. Şi anume fiindcă n’a avut -o răspunde acuzaţiilor precis formulate, pe bază de date şi cifre, desttrinse din repist'. ‘ mărir. Am fi fost, în adevăr, curioși, să vedem «p »ar fi putut răspunde dovezii categorice că — împotriva recomandării chiar a ministrului de interne liberal — banii Primăriei se depuneau la bănci particulare, în timp ce Primăria făcea imprumturi la Cassa de Depuneri ; ce s’ar fi putut răspunde faptului tot atăt tie previi c,ț n: regularităţii avansurilor, creatoare de confuzie ei sau cum s’ar H putut explica taina exproprierilor, |t*,w ‘e în condițiile arCZu le de noi eri. * Și încă n’am isprăvit. Ne rer.er.văm rsaamliBâi nn vilii.* Lă»sra c.,ei»se,u?* important—al furniturilor prin bimă învoială, cu care s’a operat ca în codru. Vom vedea atunci, dacă Viitorul îşi va mai putea susţine neruşinata-i indignare. IN JURUL UNEI ANCHETE Liberalii la Primăria Capitalei. Indignarea „Viitorului“. Cronica Cu „Fantoma celei care va veni“ domnul Victor Eftimiu încearcă să traseze o linie de unire între lumea fantasticului, din care şi-a cules cele dintâi izbânzi dramatice, şi viaţa reală, din care a desprins, recent, imperesionanta realizare a „Omului care a văzut moartea“. „Fantoma celei care va veni“ desfăşură un material sufletesc şi teatral foarte bogat, dar coordonarea lui dramatică e stângaciu rezolvată. Elementele emotive ale unei drame lăuntrice, corespondenţele filosofice care lămuresc amănuntele nebuloase ale vieţii, nu se pot trata cu uşurinţa artistică a desvoltăriiunei feerii, teatrală de H. Blazian Problema destul de confuză pe care o pune în această piesă autorul, este că în subconştientul celor ce-şi făuresc un ideal, spre care năzuesc cu toate fibrele fiinţei lor, toate gândurile se concentrează în junii unei imagini, ce devine expresiunea simbolică a acestor năzuinţi şi sfârşeşte prin a se materializa în cele din urmă prin întruchiparea aceea a idealului urmărit. Problema în sine nu e locul s-o discutăm aci. Ea poate fi pusă cu deplină justificare şi rezolvată după cele mai riguroase temeiuri ştiinţifice şi filosofice. Pe noi ne interesează tratarea din punct de vedere teatral şi verosimilitatea cazului nu a învăţământului general ce s’ar putea trage dintrInsul. Dela început trebue să spunem că împrejurarea dramatizată de domnul Victor Eftimiu nu izbuteşte să convingă. In schimb, piesa are remarcabile însuşiri teatrale, pe care nu le putem ignora. Pornind de la ipoteza psihologică menţionată, că omul proectează în afară imagini ce s’au zămislit fără ştirea lui în sufletul său, domnul Eftimiu încadrează în cele şapte tablouri ale unei feerii moderne o acţiune ce încordează atenţiunea spectatorului printr’o ordine de preocupări cu deosebire originale în teatrul românesc. Un poet obosit de viaţă, cu nervii zdruncinaţi, urmărit pretutindeni de o amantă morfinomanâ şi de un prieten ofticos, îşi îndreaptă spre tâmplă ţeava, unui revolver, când deodată totul se întunecă şi din umbră se înfiripează o fantomă albă care-l opreşte să se sinucidă, spunându-i că viaţa lui abia acum începe şi că fericirea pe care o caută o va dobândi în curând. Obsedat şi profund impresionat de această apariţie, poetul consultă un prieten, doctor de nebuni, care nu vrea cu nici un chip să creadă în apariţii şi-l sfătueşte să plece în călătorie sau să se însoare. Dar fantoma se iveşte din nou şi-i spune că zădarnic va încerca s-o ocolească : ea îi va apărea pretutindeni în cale până când va deveni o realitate. După câtva timp, prietenul ratat şi ofticos moare, iar morfinomana, care otrăvea existenţa poetului, îl părăseşte. Intr’o seară, la balul nebunilor, poetul face cunoştinţă cu nevasta medicului alienist. Aceasta nu e decât femeia visurilor sale. Poetul îi văzuse fotografia înainte de-a încerca să se sinucidă și imaginea ei i s’a grefat în subconștient. Scrisă în maniera expresionistă — care avea curs acum zece ani — piesa aceasta a văzut pentru întâia oară lumina rampei la Paris, unde a fost momuită cu multă răceală. Publicul bucureştean a fost mai îngăduitor, dar succesul actual nu egalează izbânzile anterioare ale domnului Victor Eftimiu. Teatrul Naţional a reprezentat piesa domnului Eftimiu într’un cadru sugestiv, realizat cu superioare mijloace artistice de domnul Victor Bumbeşti şi de pictorul Feodorov. Distribuţia a fost din cele mai omogene, iar interpretarea a subliniat efecte de mare spectacol. Menţionăm în deosebi jocul veridic şi expresiv al domnilor Morţun, Calboreanu, Valentineanu şi Mărculescu şi realizările excepţionale ale doamnelor Marioara Voiculescu, Tantzi Bogdan, Agepsina Macry şi Cleo- Pan Cernăţeanu. MARIOARA VOICULESCU AGEPSINA MACRY Evenimentele din Iugo-slavia Asistăm de câtăva vreme la desfăşurarea evenimentelor politice din Iugoslavia. întrezărim încă de mult această criză latentă, cu răbufniri când paşnice — dar destul de semnificative — când violente şi chiar sângeroase. Aproape la capătul ei, desnodământul i-a fost dintr’odată întors dela întronarea anarhiei şi poate cine ştie? — chiar dela destrămarea unităţii statului, la garantarea sigură şi sinceră a integrităţii teritoriale şi la negarea năzuinţelor ce păreau a nu încăpea într’o unitate sufletească. După o consultare amănunţită a tuturor posibilităţilor, Regele Alexandru a crezut că soluţia nu poate fi alta decât concentrarea momentană a tuturor răspunderilor în mâna Lui. De felul cum ar fi fost primită de popor această rezolvare a crizei depindea reuşita soluţiei dată de Regele Alexandru. Noul guvern este privit cu aceiaşi simpatie atât de Belgrad cât şi de Zagreb. Actualul minister lucrează sub directa privighere a Regelui, care dictează deocamdată întreaga legiuire cârtită de momentul de faţă. Privirea guvernanţilor se îndreaptă cu aceiaşi solicitudine către fiecare colţişor din ţară, care a fost ocolit până acum de atenţia vechiului regim. Situaţia din Iugoslavia este desigur Un provizorat. Îi aşteptăm roadele: intronarea în curând a unui regim nou, care să răspundă cerinţelor unui stat, încă neconsolidat perfect sufleteşte — după zece ani dela închegarea lui teritorială. Dar situaţia din Iugoslavia ne prilejueşte nouă, — ţară vecină şi bună prietenă cu regatul Regelui Alexandru, — o îndreptăţită îngrijorare. Ţinând seama de faptul că s’au solidarizat cu hotărârea Regelui toate partidele politice, îngrijorarea noastră ar părea desigur nefrească. Dar după ştirile din presa, suntem în drept să credem că, deşi soluţia Regelui a fost bine primită de către toţi conducătorii curentelor politice din Iugoslavia, totuşi s-au manifestat în ascuns anumite nemulţumiri, mai ales la Belgrad, unde s’a văzut imediat că rezolvarea crizei aşa cum a fost îndeplinită atinge direct supremaţia politică ce a avut-o Belgradul până acum în conducerea internă a statului sârbo-croato-sloven. Se va încerca desigur o abatere a evenimentelor din drumul lor către instaurarea unui regim nou, aşteptat de atâta vreme de majoritate populaţiunii iugoslave. Această încercare pare a nu avea sorţi de izbândă, totuşi poate provoca destulă îngrijorare numai prin faptul că se aşteaptă ca ea să se producă. Regele Alexandru a dovedit până acum un pronunţat simţ politic. Este o garanţie că sfârşitul crizei din ţara Lui nu poate fi altul decât cel prevăzut şi pregătit de El, fie acest sfârşit cât mai grabnic pentru binele Iugoslaviei şi pentru cinştirea vecinilor şi prietenilor ei. Către o noua economicaDeosebire Dintre toate legiuirile economice ale defunctului regim liberal, legea minelor este, fără îndoială, una dintre acele ce au făcut mai mare rău tării, atât prin repercursiunile avute în străinătate, cât şi prin greutăţile create in interior, producţiei noastre miniere. Concepţia generală a legii minelor, ca şi dispoziţiile ei de amănunt sunt inspirate din aceeaşi atitudine — profund şi grav eronată — a partidului liberal în năzuinţele lui de a orândui viaţa de Stat, ale cărei realităţi le-a ignorat întotdeauna sau nu a voit să ţină seamă de ele, opunându-le temeiuri juridice in complectă contradicţie cu formele curente de activitate şi propăşire. Legea minelor, aşa cum a fost concepută, întocmită şi aplicată de către d. Vintilă Brătianu, a îndepărtat capitalurile străine, lpsîndu-ne de concursul lor preţios în opera de refacere şi reconstrucţie, a împiedecat desvoltarea industriilor noastre miniere şi a pus avuţia Statului la dispoziţia primilor cotropitori mai isteţi şi mai lipsiţi de scrupule. Din aceste motive, modificarea legii minelor a constituit dintru început, unul din punctele esenţiale ale partidului — şi apoi, guvernului naţional-ţărănesc. Pentru aplicarea acestui punct de program, s’a format la Ministerul Industriei şi Comerţului o comisiune de specialişti, în faţa căreia d. ministru Virgil Madgearu a făcut dăunăzi un amplu și luminos expozeu, punând întreaga problemă a regimului industriei noastre miniere, cu sinceritatea și previziunea ce-i sunt caracteristice. Din acest expozeu — care formează, neîndoios, unul din cele mai importante ,e- ale guvernării național-țăraniste — se desprind cu claritate pregnantă, viciile legiuirii actuale şi căile, pe care vor avea să se îndrepte cei cărora le revine sarcina de a legifera pe baze sănătoase una din ramurile de producţie, esenţiale in viaţa noastră economică. Legea d-lui Vintilă Brătianu păcătuieşte printr’un excluzivism absurd, căruia d. Madgearu i-a găsit o fericită caracterizare, prin formula: „naţionalism economic agresiv“. Din această concepţie strâmtă şi primejdioasă, au eşit prevederile legale, de pe urma cărora sufere întreaga noastră economie naţională. Capitalul străin a fost gonit, fără a se veni în ajutorul capitalului românesc şi fără măcar a se asigura avuţia minieră a Statului Acest ultim punct caracterizează de altfel întregul sistem de gospodărie liberală, acea faimoasă gospodărie, cu care d. Vintilă Brătianu nu înceta să se fălească în toate ocaziunile. In adevăr, nu numai că principiul naţionalizării subsolului a fost restrâns prin recunoaşterea drepturilor câştigate, dar dezordinea, anarhia din toate autorităţile Statului sub guvernarea liberală, au făcut ca, patru ani după aplicarea legii, să nu existe încă un cadastru minier, aşa încât proprietăţile Statului au putut fi uşor cotropite, şi nu vor putea fi recâştigate decât prin acţiunea judiciară şi administrativă, născută prin scandalul terenurilor petrolifere din Dâmboviţa. Dar naţionalismul inutil şi pernicios agresiv al d-luî Vinică Brătianu nu a putut împiedica nici camuflarea captalului străin în societăţile anonime străine; nominativitatea acţiunilor nu a lovit decât societăţile de petrol româneşti, pentru care — după cum plastic a declarat d. Madgearu — a fost o „cămaşă de forţă“. Noua lege a minelor, ale cărei principii Ie-a expus d. ministru al Industriei şi Comerţului, va avea să suprime acest regim de fals nationalism, inlocuindu-l cu un regim normal, chezăşuind exploatarea rodnică şi progresivă a avuţiilor subsolului nostru. Incheiându-şi expozeul, d. Virgil Madgearu a conchis: „Ceea ce am ţinut să precizez este că socotim în interesul Statului şi al economiei noastre naţionale să înlocuim o politică economică naţionalistă agresivă printr-o politică economică de cooperare internatională şi să deschidem astfel pieţele mondiale pentru petrolul românesc, asigurându-i maximum de valorificare. Iar in al doilea rând am crezut de a noastră datorie să afirmăm necesitatea unui regim minier, care să garanteze maximum de valorificare a drepturilor Statului şi să constitue o siguranţă că rezervele miniere vor fi continuu sporite. Noi credem că în felul acesta Statul care stăpâneşte subsolul, are în mâinile sale principalele mijloace de transport şi putinţa de a ocroti interesele consumului intern, posedă toate instrumentele de apărare a intereselor naţionale“. Aceste categorice şi hotărâte afirmări ale d-lui ministru al Industriei şi Comerţului deschid noui şi largi perspective industriei miniere, creând posibilităţile nouei vieţi economice, către care năzuieşte tot poporul. In momentul venirii la guvern a partidului naţional-ţărănesc, chestiunea aprovizionării regiunilor bântuite de secetă, forma obiectul discuţiilor interminabile a unor comisiuni speciale, deşi se apropia a doua jumătate a lunii Noembrie. Creditele — foarte slabe, de altfel — deschise în scopul ajutorării celor în lipsă, erau numai pe hârtie iar timpul prielnic însămânţărilor de toamnă trecea fără ca cultivatorii să-şi primească sămânţa necesară. Şi aceasta se întâmpla deşi guvernul trecut a avut putinţa să cunoască, în toată întinderea nevoile reale ale populaţiei din regiunile cu recolta compromisă. Dar preocupările lui erau de altă natură pentru ca să dea atenţiunea cuvenită unor asemenea chestiuni. Câtă deosebire insă între nepăsarea vinovată a guvernului trecut şi străduinţele de minut cu minut ale celui de acum de a remedia lipsurile şi suferinţele celor loviţi de urmările secetei. Punând la contribuţie toate bunăvoinţele şi toate posibilităţile de credit, domnul ministru al agriculturii, având sprijinul întregului guvern, n’a neglijat nimic din ce se putea face pentru ajutorarea celor lipsiţi de sămânţă şi hrană. Nici chiar dificultăţile mari ce întâmpina din cauza situaţiei bugetare moştenite nu sunt un motiv, şi mai puţin un pretext, pentru justificarea unei întârzieri oarecare în aprovizionarea regiunilor în lipsă. Acelaş exemplu de râvnă şi interes pentru alinarea nevoilor lăsate de guvernarea liberală, îl găsim în hotărârea guvernului de a deschide un prim credit de 5 mi de metodă tioane lei pentru ajutorarea şomerilor. Oricât de restrânse îi sunt posibilităţile de a desfăşura o acţiune largă de ajutorare a populaţiei lăsata în mizerie de guvernul liberal, guvernul naţional-ţărănesc face tot ce-i stă în putinţă în această direcţie. E şi aceasta un fel de a-şi înţelege îndatoririle faţă de naţiune ; fel, bineînţeles car diferă de cel al liberalilor, ca şi întreaga concepţie de guvernare. In loc de vorbe cari să servească de paravan unor fapte inavuabile, guvernul national-tărănesc înțelege să practice fapte cari vorbesc prin ele înșile. Fs. Pentru un contrate. D. N. Titulescu, acum ca şi intotdeauna, a informat şi informează guvernul asupra tutror problemelor în legătură cu Interesele ţării, aşa încât, desigur că l-a informat şi asupra dispoziţiei cercurilor financiare engleze in chestiunea împrumutului extern. Prin aceasta d. N. Titulescu nu şi-a făcut decât datoria de ministru al ţării la Londra, fapt pentru care ar trebui să i se aducă mulţumiri, în orice caz, nu critici de felul celora formulate recent de un confrate, desigur greşit informat. — ♦ m