Dreptatea, iulie 1929 (Anul 3, nr. 515-540)
1929-07-01 / nr. 515
3 Lei Un an 6 luni 3 Ioni T A R A • • •:«*"4+4" • • A B O NAMEN DUBLU In STRAINATATE T Ei INVâjATORi, Un an • 6 Iuni . 3 luni . BlBl'O i cv^a, S1 RA"| $ I B I n Antii III No. 315 C Uni 1 llilic 1929 6 PAOINI BP» PRE811 . REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTL-C iiea Victoriei 49, Etaj TELEFON: Direcţia 379/41 Redacţ. 313/54 Ad-ţia 38/60 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Ad-lia statului, şi la toate agenţiile de publicitate din tara13 Lei „Viitorul“ este indignat că „guvernul s’a apucat să răscolească arhivele ministerelor“. ...Dacă liberalii n’au dus toate arhivele acasă ca d. ing. flotaș... Cu toată recolta dezastroasă din anul trecut, cu toate pagubele suferite, cu toate celelalte consecinţe rele ale unui an secetos, scârba nu a cuprins pe mult răbdătorul şi veşnic optimistul agricultor român. Cu energii noi, cu încăpăţânare vitejească, cu acelaş învisurător optimism, plugarul a tras brazdă nouă, s’a plecat cu sârguinţă încordată pe glia, maşteră ieri, făgăduitoare de belşug pentru ziua de mâine, şi i-a încredinţat cu nădejde reînoită sămânţa menită să rodească. Campania agricolă începută cu tânjală şi cu oarecare fereală în toamna trecută, s’a reluat cu o hărnicie demnă de admirat în primăvara cea târzie. Iarna grea care a atins ogoarele însămânţate în toamnă, departe de a descuraja, a fost un imbold nou pentru plugar de a face un nou credit pământului dela care aşteptăm totul. Ca în nici un alt an, ogoarele au fost toate semănate, s’a înmulţit numărul tratelor trase de plugar cu cormanul plugului asupra naturei. Scadenţa se apropie, şi după toate semnele ziua aceasta va răsplăti încrederea agricultorului. Vom avea, să nu fie cu bănat pesimiştilor, mai ales pesimiştilor interesaţi, una din recoltele cele mai bogate din aceşti din urmă zece ani. Grija cu care dela ministerul agriculturei, s’a urmărit încurajarea plugarului ca să nu se lase scârbit de trădarea pământului din anul trecut, ajutorarea cu seminţe, cu credite şi cu sfaturi, îşi va găsi răsplata în mulţumirea pe care o va aduce obştei promiţătoarele bogăţii ale iminentei recolte. Dacă primăvara ne-avenit târziu, ea şi-a răscumpărat cu o extraordinară putere de a da viaţă şi întârzierea pusă ca să os sosească, ca şi relele pe cari iarna ni le pricinuise. Semănăturile de primăvară, oarzele, ovăzurile, porumburile, plantele furajere, au împodobit câmpiile întinse şi rodnice cu verdeaţa lor îmbucurătoare ochilor, sub razele făcătoare de minuni ale unui soare binevoitor, răcorite la intervale parcă înadins potrivite cu ploi ogolitoare de arşiţe prea tari. Am avut un anotimp din cele mai prielnice pentru cele trei sferturi şi mai bine de culturi primăvăratece. Iar printre acestea porumbiştile dau nădejdi mari, dacă cerul se va milostivi să fie tot atât de îndurător cu stropi abundenţi de ploi la vremea când a mijit mătasea bălae pe ştiuletul ce dă să lege. Grânele chiar, atât de încercate de o iarnă aspră cum nu a fost de mult, sau bucurat şi ele de miracolul de a reînvia sub căldura cea binefăcătoare în acest minunt anotimp, aşa că ceea ce a căzut prada gerului nu trece de 15 la sută. Acum când rodul pământului muncit cu devotament a dat în pârgă, când pe zi ce trece raza soarelui îl rumeneşte, când secerătorul stă gata cu fierul spre a-l culca în pale aurii pe ogorul înfierbântat, când firul de porumb crește văzând cu ochii, perspectivele cele bune ale nouei recolte se întăresc zi cu zi. Anul trecut (1927—1928) am avut cereale cultivate pe următoarele întinderi: 3- 200.000 Hl. grâu 1.116.000 » ovăz 1.749.000 » orz 4- 455.000 » porumb 372.000 » pl. indust. 415.000 » pl. alim. I Anul acesta întinderile însemânțate au fost următoarele: 3.400.000 grâu 1.200.000 ovăz 2.000.000 orz 5.000.000 porumb Din cele 3.400.000 ha- grâu, 15 la sută au fost întoarse în primăvară, rămânând deci aproximativ 8 milioane de hectare. Cum, însă, cantitativ, din cauza gerurilor de iarnă, recolta nouă va fi ceva mai slabă, promițând în schimb până acum din punct de vedere calitativ, şi dacă se calculează, foarte modest, producţiunea medie la hectar la 9 hectolitri, se poate evalua, fără exagerare, viitoarea recoltă de grâu la 250—270 de mii de vagoane. Cât pentru oarze şi ovăzuri recolta se anunţă bogat. Câteva săptămâni ne mai desparte de timpul când noua recoltă va putea intra în comerţ. Noi puter vor pătrunde deci, învreo lună şi jumătate de ani înainte, curentul circulatoriu al vieţii noastre economice, înainte deci ca luna lui Septembrie să vină să confirme definitiv ceea ce promit porumburile, puse pe o întindere cu mai mult de 20 la sută mai mare decât anul trecut, păioasele vor fi acelea cari vor aduce economiei Ţării primul aflux nou de viaţă. Sunt aceste perspective neplăcute pentru unii, pentru speculatorii banului, pentru speculatorii tuturor strâmtorărilor, pentru cei ce sunt gata să profite după urma crizelor, pe tărâm politic sau altfel, cari stau la pândă, le speră şi levânează, dar aceste perspective vin în schimb să mângâie pe cei ce cu sudoarea frunţilor lor au încredinţat pământului munca şi nădejdile lor de trai. Ţăranul român are dreptul să constate că optimismul său ancestral în îndurarea Domnului pentru munca sa stăruitoare a fost răsplătit. Şi de multe angarale îl vor scăpa clăile aurii pe cari, vesel, el le va clădi, cum obştea întreagă, Statul la rândul său, se va resimţi de pe urma belşugului anului. ------ooxxxoo------ita hu nn In «VUt arul* de eri, la loc de frunte, se găsea un titlu şi o iscălitură deopotrivă de pretenţioase. Se înţelege clar că s’ar fi cuvenit să găsim în dosul firmelor un conţinut care să nu desmintă reclama. Din nefericire — şi nu pentru noi — d. profesor I. N. Angelescu — căci de d-sa este vorba — vorbind de «legile economice ale guvernului Maniu» a reuşit să nu spună nimic, întro formă care spune foarte mult. Ca şi acum câteva zile, când în graba de a ataca bugetul pe anul în curs, a uitat să-l citească, sau l’a citit şi nu l’a înţeles, d. ex-rector al Academiei de comerţ a neglijat flow»» să-şi pună în acord afirmaţiile din capul articolului cu cele dela coada lui. Intr’adevăr, crezând că distruge opera legislativă a d-lui ministru Madgearu spune că d-sa «a început prin a reproduce şi a pune să se voteze din nou articolele unor legi existente ca: legea comercializării şi legea minelor», pentru ca apoi, cu câteva rânduri mai departe să susţină că în aceleaşi legi, d. ministru Madgearu, a introdus inovaţii «care deschid larg porţile concesiunilor la străini a avuţiilor publice şi lasă la discreţia atotputerniciei capitalului străin avuţiile şi isvoarele de venit naţional.Dar lipsa de coherenţă este atât de pronunţată încât nu numai ideile nu sunt acordate ci şi substantivele cu adjectivele. întrebuinţăm acest titlu, cu tonalitate destul de moale, numai din respectul ce datorăm cititorilor noştri, fiindcă — de fapt — atitudinea liberală, pe care o vom discuta astăzi merită neîndoios calificative mult mai aspre. In adevăr «L’Independance Roumaine» — oficiosul franţuzesc al partidului d-lui Vintilă Brătianu — duce de câtva timp o stăruitoare campanie împotriva d-lui ministru al Afacerilor Străine; despre această campanie, care nu are ecou nici măcar în restul presei liberale de partid, nu ne vom ocupa, fiindcă ea nu este — și nici nu poate fi altfel — decât datorită unor nevolnici candidaţi la înalte postări externe, cari cred că se afirmă, «atacând» — dragă Doamne! — personalităţile proeminente din viaţa publică. Dar în cursul acestei campanii — — şi anume chiar în numărul de Vineri seara — «L’Independance Roumaine» îndrăzneşte să publice im articol intitulat «Propaganda românească în străinătate», deschizând astfel unul din capitolele cele mai triste, cele mai odioase ale ultimelor guvernări liberale şi liberaloide din cei zece ani de la Unire încoace. îngrijorarea oficiosului liberal este stârnită de faptul anunţat de unele ziare că ministerul de Externe va rechema din străinătate tot personalul diplomatic inutil, care împovărează bugetul fără a aduce vreun serviciu real ţării, în schimbul graselor retribuţii, misii, diurne, sporuri, suplimente, etc., pe care le încasează, înţelegem perfect faptul că o asemenea măsură de economie are darul să îngrijoreze , mai mult chiar, să supere oficiosul liberal. In adevăr, toţi domnişorii, pe cari aceste măsuri de economie urmează să-i lovească, sunt odrasle liberale, băieţi de bani gata sau numai de cărare bine trasă o dângă ţeapănă la pantaloni, cari, pe temeiul acestor însuşiri a căror importanţă nu va scăpa nimănui, au fost adune înfipţi în bugetul Statului, sub pretextul reprezentanţelor diplomatice. Rechemarea 10» — câte iluzii perdute reprezint c câte visuri sdrobite, ce amară tr ;îre la realitate după ani dtTtraî ^parătesc pe banii .3 L.l11.I -îm narea oficiosului franțuzesc al partidului liberal pornită, ca în totdeauna — cine s’ar putea îndoi? — din motive privind interesele cele mai arzătoare ale... țării!... Unde însă ni se pare că «L’Independance llouviaine» prea se întrece cu îndrăzneala, este când trece la explicarea atitudinii sale ostile rechemărilor, aplaudate de absolut tot restul presei. Ştiţi care ar vrea să fie motivul principal al indignării franţuzeşti a liberalilor? Propaganda naţională în străinătate, care va rămâne în suferinţă. Şi cu acest prilej, «L’Independance Roumaine» atacă problema de front: «Care sunt ideile şi faptele pe care o propagandă bine înţeleasă trebue să le scoată în evidenţă? Evident, trebuie să se facă cunoscute marelui public, rezultatele obţinute de către o naţiune în toate domeniile activităţii omeneşti, progresele şi influenţa ei de radiaţiune, situaţia excelentă a instituţiilor ei, şi bunul temeiu al revendicărilor şi aspiraţiunilor ei, în sfârşit, străduinţele, pe care le desfăşură pentru organizarea ei economică şi financiară». Iată ce fel de lecţii îndrăzneşte să dea guvernului naţional-ţărănist, un ziar al partidului liberal, adică al acelui partid, care, pe când se afla acum câtva timp la guvern îşi reducea acţiunea de propagandă peste hotare exclusiv la critici, insulte şi injurii aduse partidelor de opoziţie, care luptau cu învierşunare împotriva unei guvernări de catastrofă care nu a întârziat — de altfel — a se prăbuşi. Pe acea vreme — nu tocmai aşa de îndepărtată, încât memoria redactorilor de la «L’Independance Roumaine» să fie pusă la prea grea încercare — eforturile unora din reprezentanţii diplomatici de peste hotare şi fondurile de propagandă, prevăzute in bugetul Statului pe mii. de IL.eriv, nu urmăreau decât aceeaşi ţintă; răspândirea în străinătate a convingerii că partidul naţional-ţărănesc este bolşevic, germanofil, revoluţionar, mai ştim noi ce? Ani de zile, liberalii au urmat stăruitor, cu banii Statului fireşte, această campanie, această singură campanie de propagandă în străinătate, pe care au fost vreodată capabili s-o ducă. Şi astăzi îndrăznesc să dea lecţii celor ce înţeleg să pună ordine în cheltuelite ministerului de Externe, al cărui buget servea odinioară la satisfacerea intereselor de partid ale d-lui Vintilă Brătianu? Este oricum mai mult decât îndrăzneală în această atitudine de revoltătoare ipocrizie: evident, ea nu ar putea fi posibilă şi fără o serioasă doză de inconştienţă. m ÎNDRĂZNELI liberale cultura mummm. Dacă am dori să ştim cam unde poate ajunge cultura grădinărească, şi — cam cât se poate scoate de pe o suprafaţă de pământ dată, — ar trebui să întrebăm pe grădinarii din jurul Parisului, Berlinului, pe grădinarii din Belgia şi din Olanda, sau ai acelor Trudi Farms, exploataţii grădinăreşti din America, şi aşa mai departe. Pe când oamenii de ştiinţă îşi îndreaptă mai mult gândirea asupra chestiunilor industriale, un foarte mic număr de îndrăgostiţi de natură şi o regiune de muncitori, ale căror nume cu siguranţă vor rămânea necunoscute posterităţii, au creiat în timpul din urmă o nouă agricultură, tot atât de superioară modului de cultură modernă, pe cât e de superior acest mod de cultură, vechiului sistem al celor trei asolamente. Ştiinţa nu i-a călăuzit decât rarii Din: «Unde poate ajunge agricultura», de KROPOTKIM Aşa s’a întâmplat cu teoriile lui Liebig. Succesorii lui ne-au făcut să tratăm plantele, ca pe nişte tuburi cu reacţiune, unde sunt puse faţă ’n faţă produse chimice. Ei ne-au făcut să uităm, că singura ştiinţă în stare să studieze viaţa şi desvoltarea vieţii, e fiziologia, iar nu chimia. Cum crescătorii de vite au deschis orizonturi noui biologiei, pe cale empirică, — tot aşa grădinarii au deschis un nou câmp de cercetări experimentale pentru fiziologia plantelor. Ei zâmbesc când ne lăudăm cu sistemul nostru de rotaţia culturilor, care ne îngădue să scoatem de pe lanurile noastre o recoltă pe an, sau patru recolte în trei ani, pentru că ei au ambiţiunea să scoată şease şi chiar nouă recolte în 12 luni. Ei nu înţeleg de loc să vorbim de pământuri bune şi de pământuri rele, pentru că ei îşi fac pământul. Aceasta ne-o dovedeşte profesorul Dybowschy, în dicţionarul de agricultură, că grădinarii din jurul Parisului, cari închiriază grădini de zarzavat, au o clauză obicinuită în contract, că’şi pot transporta pământul, până la o .o adâncime oarecare, când au isprăvit terminul de închiriere. Prin urmare, când chiriaşul părăseşte locul care l-a avut cu chirie şi se duce să ocupe alt loc, îşi încarcă şi pământul până la adâncimea ce avusese stipulată în contract, odată cu celelalte ustensile ale lui, rame, clopote, termosifoane, ţevi, etc. Grădinarii prin urmare ţintesc să recolteze nu 12 sau 15 tone de furaj pe un hectar, cum facem noi, ci să scoată 125 până la 250 tone de tot felul de legume, pe aceiaşi suprafaţă. Ei cer acestui hectar, nu nişte fîn de 300 lei, ci cer o valoare de mai bine de 6000 lei (preţuri în 1905 —1910), legume chiar din cele mai comune, ca: varză, sfeclă şi morcovi. Iată ce urmăreşte astăzi agricultura. In cultura grădinărească, fiecare plantă este tratată după vârsta ce o are. Seminţele încolţesc şi tinerele plante îşi dezvoltă cele dintâi- patru frunze ale lor în condiţiuni cu totul priincioase, şi ca teren şi ca temperatură. Se aleg pe urmă cele mai bune răsaduri şi se răsădesc într’o pătură de pământ negru, unde’şi desvoltă rădăcinuţele lor. Acolo, grupate într’un spaţiu restrâns, primesc toată îngrijirea trebuitoare. Numai după pregătirea asta, sunt plantate în pământ curat, unde rămân până la maturitate. Cu asemenea mijloace de cultură, natura primitivă a solului are puţină însemnătate, fiindcă pământul cel negru se face din straturile cele vechi de pământ. Seminţele sunt cu îngrijire alese, tinerele plante sunt obiectul unor mari îngrijiri, iar seceta nu-i de loc de temut, din pricina varietăţii recoltelor, a udării îmbelşugate cu ajutorul unei maşini şi a rezervelor de răsaduri, care stau la îndemână, ca să înlocuiască pe cele mai plăpânde. Aproape fiecare plantă e tratată aparte. E ştiut că trufandalele rentează mai mult şi pentru a dobândi trufandale, nu trebue încălzit numai aerul, el şi pământul. Se ajunge la asta, punându-se în pământ câtimi însemnate de băligar, amestecat cum se cuvine, iar deasupra acestui băligar, se pune un strat de pământ negru vechiu, în care pământ se răsădesc plante tinere scoase din rame, sau din seră. Aproape fiecare plantă e tratată aparte, de mai multe ori. E vădit însă că, cu mijloacele industriale de azi, această încălzire a pămîntului se poate face mult mai economicos şi mai lesne, cu ajutorul unor ţevi cu apă fierbinte. Grădinarii din împrejurimele centrelor mari, fac din ce în ce mai mult uz de termosifoane, puse din timp în timp, în ramele reci. Uzul acestui mijloc perfecţionat — începe a se generaliza. Putem afirma, pe baza diferitelor experienţe, că rezultatele sunt cît se poate de bune. Nu se pot povesti în cadrul restrîns al unui ziar, minunile săvîrşite în cultura grădinărească. Voiu lua o singură pildă, din miile ce s’ar putea lui. Voiu lua grădina d-lui Ponce de lingă Paris, autorul unei cărţi bine cunoscute asupra culturei grădinăreşti. Grădina d-sale n’are de cît 110 arii. Cheltuelele de instalare, în care intră şi cumpărarea unei maşini cu aburi, pentru udat se ridică la 28.500 lei, (valoare în 1905—1910). Opt inşi, împreună cu d. Ponoe, cultivă această grădină, dueînd legumele în piaţă, ceia ce cere şi întreţinerea unui cal. La întoarcere din piaţă se aduce şi băligar, cu care se face o cheltuială anuală de 2500 lei (1905—1910). Pentru chirie şi diferite alte dări, încă 2500 lei. Dar, cum să numeri tot ce recoltează anual pe cuprinsul acesta, care abea trece de un hectar! Ar trebui să se umple mai multe pagini de cifre care ne surmenează. Ar trebui de citit rezultatele acestei munci, chiar în cartea d-lui Ponce. Voiu nota pe cele mai de căpetenie : Peste 9000 kgr. morcovi, peste 9000 kgr. ceapă, ridichi şi alte legume, 6000 verze, 3000 conopide, 5000 coşuri de tomate, 5000 duzini de fructe de întâia calitate, 154.000 bucăţi de salată, un total de 120000 kgr. de legume. Pământul,iera în mare parte făcut de d. Ponce, în cât în fiecare (Citiți continuarea în pag. ll-a). D-l g-l Moşoiu, care a făcut în Senat o interpelare relativ la o avansare la gradul de general, a suportat o straşnică lecţie din partea d-lui ministru de răsboi, g-ral Cihoski, care a amintit modul ruşinos... cum a avansat însuşi interpelatorul. ....Cum şi-o face omul singur.... —-----oooxxxooo----- De Ciirioiitaie D. Moşoiu care pare cuprins de mania să pue întrebări, şi care stările să i se dea numaidecât răspunsuri, uită că este dator două lămuriri opiniei publice. D. Gr. Iunian, în plin Senat, i-a adus acuzaţiuni precise asupra cărora s’a abţinut, modest, să se explice-D. dr. Vaida, la rândul său, i-a amintit, tot în plin Senat, despre o activitate a sa extra-militară și extra-politică tocmai prin regiunile pe unde, după d-sa ar bântui comunismul. Dacă ar răspunde d-sa... așa de curiozitate f ROTOR !“« Pe-o zi ceţoasă de iarnă, mulţimea adunată în massă pe malul apei, ţintea priviri nerăbdătoare spre larg. Erau în mulţime toţi cetăţenii de vază ai oraşului, negustorii cu burţi pline radioase, preoţi, soldaţi; apoi toţi cei cari se ilustraseră în solda Veneţiei, ca oameni de mare şi mulţi diplomaţi — mai fires diplomaţi — pentru că dealungul secolelor Kotor a fost un adevărat leagăn de diplomaţi şi de corsari. Mai erau în mulţime şi lucrători, cari de-abia de câteva săptămâni ridicaseră din piatră şi marmură un templu, dar pe aceştia nimeni nu-i lua în seamă, deşi toată lumea avea priviri orgolioase pentru templul pe care mâinile lor vânjoase ştiuseră să-l înalţe. Dar lucrătorii nu simţeau de fel tristeţea de-a fi ignoraţi, după cum nu ştiau nici să fie orgolioşi cu munca lor. Ei aşteptau, alături de preoţi, de negustori şi de nobili, sosirea aceluia pentru care fusese ridicată biserica. Pentru că uitasem să vă spun, acest templu era închinat sfântului Trifon, martir în Asia Mică, pe timpul împăratului Decius. Bineînţeles, sfântul trecuse de mult în lumea celor Insensibili Dar pentru că, din toate timpurile, sfinţii se bucură de renumele că sunt sensibili, chiar morţi la rugăciunile oamenilor, locuitorii din Kotor ţinuseră să aibă între zidurile lor un sfânt. Era în această dorinţă o mare parte de pioşenie, dar şi o bună parte de interes, pentru că locuitorii legau de sosirea moaştelor cumpărate de pe câmpiile Frigiei, un viitor mai bun pentru oraşul lor. Când trirema, purtând sicriul în care se afla corpul sfântului, fu văzută înaintând spre port, mulţimea fu cuprinsă subit de delir- Unii aveau în ochi boabe de lacrimi alţii săreau de bucurie ca maimuţele şi alţii — aceştia poate cei mai de temut — sărutau pietrele şi se închinau. Timp de două zile sicriul de argint rămase în faţa bisericii Pe acest sicriu o mână dibace începu să sculpteze păsări şi zidurile oraşului Kotor. O pură fantezie de artist, — veţi crede. Nu mai degrabă un simbol. Sfântul trebuia să aibă aproape de pieptul lui zidurile acestei cetăţi care i se încredinţa să fie protejată, şi cum păsările sunt libere, alăturarea cetăţii de păsări, simboliza desigur libertatea pe care artistul o dorea oraşului său. După două zile, după ce toţi cetăţenii din Kotor, şi alţii veniţi din Perast, din Zelenika, din înălţimile Crna Gora, sau dn rotunda insulă Otak, se închinaseră în faţa sfântului, cu smerenie şi rugăciune, — sicriul de argint fu dus în templu şi aici, vârât într’un sarcofag da marmură. Şi sfântul fu lăsat odihnei, în timp ce, în faţa bisericii, mulţimea, beată de bucurie, juca Rolo un dans inventat pentru circumstanţă. Nu ştiu dacă sfântul Trifon a veghiat asupra oraşului aşa cum locuitorii cari îi cumpăraseră oasele, ar fi vroit. Ştiu însă că de-atunci, o nebunie mistică a pus stăpânire pe cetăţenii de pe litoral. Toţi fiii oraşului se grăbiră să aducă fie moaşte de sfânt, fie un obiect sacru. După fiecare călătorie mai da seamă, pe mare, orice căpitan aducea fie un braţ, fie o coapsă sau o ureche aparţinând vreunui martir, iar alţii — şi nu cei mai puţi ai — aduceau cădelniţe de aur, potire de argint, cruci masive da preţ. Kotor deveni astfel un orăşel sfânt. In jurul martirului Trifon, ca o gardă de onoare într’un Panteon modern, au fost orânduite încă cinei siciie cu sfinţi ce e drept, sfinţi de mai mică importanţă, — iar în altarul templului se îngrămădiră cruci, cădelniţe, chivoturi icoane, toate în aur greu ca conştinţele, celor care le adusese. Aurul şi argintul stăteau astfel fără nici-o întrebuinţare în biserică, numai pentru satisfacerea privat-i de copil ale locuitorilor. O lucru, oamenii aceştia nu decât o slabă concepţietul metalelor, iar legile le erau complect necunoscăţenii aceştia preferau chis atâta aur şi argint, le facă să circule. Norocitele lui Napoleon, trecând dalmatină, ajunseră şi Mareşalul Gauthier, capul său mareşalul Max vor fi avut nici ei idei acuraţiei bunurilor, dar simţ al realităţilor caretăţenilor din Rotor. Nu cunoştea mareşalii noştri legile economice, dar nevoia de-a întreţine o armată numeroasă, unită cu plăcerea de-a cheltui cât mai mult, făcuseră din ei nişte adevăraţi economişti Aşa că graţie lor, sicriile de aur în care dormiseră sfinţii, potirele, icoanele şi cădelniţele au fost cu grabă topite şi turnate în monezi. Iar monezile au circulat graţie soldaţilor lui Napoleon prin cabaretele oraşului, îmbogăţind pe negustori şi pe femeile de plăcere, şi multe din aceste femei şi-au procurat straie bogate graţie crucilor şi sicriilor topite. Din aceste odoare bisericeşti au fost întreţinute armatele care semănau moarte de-a lungul Europei , dar au fost construite şi drumuri, şi case. Soldaţii şi-au cumpărat băutură şi armă ,ofiţerii şi-au făcut uniforme frumos împodobi(Citiţi continuarea în pag. II-a). Mmnn dur Auve woij vir» de TUDOR ŞOIMARU CATEDRALA SF. TRIFON DIN KOTOR