Dreptatea, ianuarie 1930 (Anul 4, nr. 669-692)
1930-01-01 / nr. 669
anal m no.*ft t Herein l ianuarie 1930 00 tt a luni 1 Ioni TARA » • O • t «Oft«n NAME DUBLII bi 8TRAINITATE 1 Bt ovfttmm, rep p sates Ua «a 750 0 tani • • • • » 175 3 Inni • • • • • 200 (BIBI âi_ a.,.astra" SJ B I Ü REDACŢIA m ADMINISTRAŢIA t BUCURESTI^C ilea Victoriei 49, Eta) TElEFONl Difacţia 879/41 j fredaot. 818/04 Ad-tl» 88/60 ANUNŢURI COMERCIALE [ Sa prlatic direct la AC-da «îbmituI, |l ta toata agantilla da pabitchtota dia «ar*3 Lei Tpăcini * tf NIIIInoi, principii, nu avem dnplui sa dispunem de fericirea noastră, de viata noastră; treime sa ne menţinem întotdeauna, strict, pe cărarea dintre fericire şi datori, şi sa ne hotărim pentru datorie......“ REGINA MARIA Memoriul Liberalii au publicat, în broşura de «îndrumări», memoriul — pe care d. Vintilă Brătianu, în calitate de preşedinte de consiliu şi şef de partid, l-a înaintat Regentei în Octombrie 1928. Inchipuindu-şi că poate aranja, şi încă pînă în amănunt, succesiunea guvernului, — d-sa a înaintat acest memoriu, care se prezintă ca un act de lipsă de deferenţă faţă de forurile superioare atît în fond, cît şi în formă. Publicarea memoriului este surprinzătoare. Cu o stângăcie fără margini, d. Vintilă Brătianu pomeneşte de «nădejdile» puse... ca împrumutul să se inchee în Iunie 1928, făcîndu-ne astfel să ne gîndim la acea comică reprezentaţie parlamentară din vara acelui an. Apoi memoriul se ocupă de stabilizare, «cheia de boltă a unei lungi opere financiare urmărite în timp de 7 ani», şi care — prin «guvernul Avereseu», «boala şi moartea Regelui», etc. — a devenit în toamna anului 1928... «o nevoe de o necesitate imediată». Vra să zică bolta operei de revalorizare construită şapte ani are drept cheie «stabilizarea», făcută iminentă de o maladie şi de un doliu. O astfel de concepţie financiară uraeste... «Această stabilizare, asupra căreia toate partidele sînt de acord — subliniază triumfător d. Vintilă Brătianu — devine o chestie de ordin national». D-sa este atît de mîndru de acest acord de parcă partidul liberal fusese de cînd lumea pentru stabilizare, celelalte partide fiăcînd unul după altul mea culpa şi raliindu-se, cu smerenie, la părerea fostului ministru de Finanţe... Cu toate succesele, memoriul spunea în Octombrie 1928, că «creditul ţării nu-i destul de lămurit» şi că «străinii îşi sporesc poftele de exploatare». Dacă «creditul ţării» nu era «lămurit» acum un an subt guvernarea liberală, cu cît ar fi el mai «lămurit» astăzi subt un regim al il-lui Vintilă Brătianu, care în 1928 vorbea de «poftele de exploatare ale străinilor», şi care timp de douăsprezece luni a făcut toate declaraţiile cu putinţă împotriva capitalului străin, ameninţând chiar cu nerespectarea angajamentelor? Dacă «creditul ţării» nu era «lămurit» în 1928, acest credit — într’o prezumtivă guvernare liberală în 1930 — ar fi pur şi simplu haotic. Trecînd mai departe, asupra posibilităţilor de retragere, d. Vintilă Brătianu recunoaşte că partidul liberal «are şi el negreşit nevoe, mai ales după moartea şefului său, de pregătirea în opoziţie pentru a putea fi şi pe viitor un element util ţării». Cu alte cuvinte d-sa mărturiseşte un lucru: că partidul liberal în 1928 nu mai era «un element util ţării» şi că acest partid simţea nevoia unei pregătri în opoziţie. D. Vintilă Brătianu revendică acum puterea. Prin ce operaţie a devenit d-sa în cîteva luni «util» ţării ? Iar partidul liberal, care de-abea acum a făcut demersuri pe lingă organizaţiile judeţene pentru primenirea programului, cînd şi cum şi-a isprăvit «pregătirea în opoziţie» ? Memoriul acceptă ideia retragerii, însă cu o condiţie (d. Vintilă Brătianu pune Regenţei condiţii!) — şi anume : să se realizeze stabilizarea şi să se asigure continuitatea. Cu această condiţie — urmează fostul preşedinte de consiliu — « partidul liberal poate lăsa şi alte organizaţiuni politice să fie încercate la conducerea intereselor ţării». Auziţi: «poate lăsa»... Dar ce-i partidul liberal ? Un for superior Regenţei ? Condiţia liberalilor s’a realizat: stabilizarea este un fapt- Cit privește «continuitatea» — este datoria d-lui Vintilă Brătianu să-și urmeze propria-i cerere... Trecînd în revistă partidele politice în vederea succesiunii, d. Vintilă Brătianu spune că partidul averescan — după două proaste guvernări — nu mai poate fi recomandat ca 'n trecut (mai mult: ajutat chiar de liberali). Prin memoriu se recunoaşte că «îndoita încercare» a generalului Averescu s’a făcut «cu concursul partidului naţional-liberal pentru a-i da putinţa să guverneze». Suntem bucuroşi că liberalii după a $5*0 D. Vintilă Brătianu în limbajul său apocaliptic consideră guvernarea angarverescană drept una dintre trei urgii, cari au isbit România, după război, şi l-au împiedicat pe d-sa să realizeze consolidarea financiară. Aşa enumera în memoriul remis regenţei, la 1 Octombrie 1928, printre «diferite evenimente neprevăzute», cu caracter catastrofal: boala şi moartea regelui, criza constituţională şi al treilea guvernul Averescu. Iar mai departe, şeful partidului liberal, după ce recunoaşte cu regret că acest partid a fost, în două rânduri, naşul celor două guverne averescane, adaogă: «.îndoita încercare făcută... prin greşelile comise n’a dat rezidtatele ce se puteau aştepta dela o grupare politică...» D. Averescu are cuvântul să răspunsă, acestor amabilităţi. ION SOBIESKI mândrul Crai polon, acela pe care piesa Iul Alexandri «Sobieski şi plăeşir ni s au făcut cunoscut mai mult poate decât studiul arid al Istoriei, va fi comemorat în Polonia, cu prilejul împlinirei a trei sute de ani de la naşterea lui. Poşta poloneză va emite timbre jubiliare cu efigia gloriosului rege care a apărat Viena împotriva invaziei Turcilor. Moldovenii au avut în regele pomi un adversar demn de vestita lor vitejie, şi cel dintâi care s’a înclinat înaintea vitejiei plăeşilor lui Ştefan cel Mare, — la zidurile cetăţii Neamţului, — a fost Insus regele. UN IMPOZIT LITERAR care întrece sumele obişnuite până acum în astfel de cazuri, este impozitul la care a fost supus Remarque pentru opera «Pe frontul de vest nimic nou. Fiscul a impus pe Remarque, faţă de marele succes al operei sale, la un impozit de jumătate milion de mărci. Nemulţumit, Remarque găseşte aceasta cifră exagerată. El crede că opera nu va mai avea acelaşi succes şi, în aceste condiţii, impozitul nu va fi plătit din venit ci din capital. UN GEST GALANT a făcut banditul Lavendovschi, spânzurat de curând în Polonia de un călău cu cilindru şi cu mănuşi albe, înainte ca gâdele să atârne laţul de gât. Lavendovschi (condamnat pentru mai multe omoruri) a lăsat cu limbă de moarte ca averea lui să fie lichidată şi, din suma ce va rezulta, să se ridice monumente funebre pe mormintele victimelor sale. Gestul a făcut impresie. După execuţie, călăul şi-a scos mănuşile şi le-a aruncat, după ritualul obişnuit, la piciorul furcilor. (Continuarea din coloana l-a a doua încercare au retras d-lui general Averescu creditul. Dar ţara ar fi fost mult mai mulţumită dacă această operaţie s’ar fi executat după prima încercare — sau chiar înainte... Pentru realizarea planului său, d. Vintilă Brătianu ordonă Regenţei («Ea trebue»... «ea va trebui»... «ea este datoare», etc.) să proceadă la alcătuirea unui guvern naţional, în care să intre şi liberalii dar fără nici o răspundere, iar după îndeplinirea operaţiilor financiare , să fie chemat la putere printr’un mic şanta din partidul naţional-ţărănesc, nerecunoscut însă ca al doilea partid de guvernămînt şi numai pentru o scurtă durată!?... Regenţa însă «a crezut de bine» să proceadă cu totul altfel, deşi ea «a pierdut din vedere» faptul — accentuat în memoriu — că «nici unul din partidele politice singur, afară de cel liberal, nu poate face stabilizarea» !... După cetirea și răscetirea memorialul, ne întrebăm : Ce-a vrut să arate d. Vintilă Brătianu pin această operă ! ...Pesemne că d-sa nu știe nu numai să guverneze — dar nici că scrie. M. S. l'EULE LITERARE din broşura d-lui V. Brătianu «îndrumări etc.», la pag. 22. «...asigurarea stăpânirei, de către noi, a coloanei de aer ce acoperă cuprinsul României»..» O «coloană de aer» cu o suprafaţă, la bază, de 291 de mii şi mai bine de kilometri patraţi, iată o..., licenţă poetică cu adevărat îndrăzneață ! MORILE DE VÂNT din Spania, vor fi declarate monumente istorice. Un comitet alcătuit ad-hoc, a luat sub a lui îngrijire să ferească de distrugere aceste relicve ale trecutului spaniol, contra cărora pornise cu răsboi Don Quixote, nemuritorul erou al lui Cervantes. Spania se luptă deci să păstreze morile de vânt ca monumente istorice, în timp ce la noi, vechi şi frumoase biserici ca cea din Scaune de pildă, se dărâmă zi cu zi, lăsate in părăsire . MAŞINI INFERNALE ! a expediat moşierul Lestage, din Bordeaux, fiecăreia din cele 12 persoane cari contribuiseră la pierderea procesului său de divorţ. Tot e bine că lucrurile s’au oprit aci-S’ar fi putut ca bogata imaginaţie a lui Lestage să recurgă la ceva mai grav. De pildă, să pună un tun in baterie cu care să distrugă şi pe soţia, şi pe avocatul acesteia şi pe toate celelalte zece persoane, considerate ca duşmane de către Lesf« deputatul Lo__ de revolver a Parlamentăi. Discuţiuni pariam pe cari şi bătrâna Europaizată totuşi, a avut să le înregisere — de pildă In parlamentul iugoslav — când cu faimoasa «intervenţiune la tribuna parlamentară» a lui Rakici. I fjjywuth. /VNUL LA RIO DE JANEIRI Pilda ceferiştilor Criza liberală A avut loc Duminică o întrunire a personalului celor ferate cu scopul de a discuta, diferite chestiuni ce-L interesează. Cei cari au luat parte la această frumoasă manifestare de ordine a unei categorii de funcţionari laolaltă cu directorii lor general, au putut să se convingă de spiritul de disciplină al acestui personal admirabil. Forma desăvâşire civilizată în care şi-au exprimat doleanţele lor, dovedeşte că instituţia,căilor ferate e slujită de un personal devotat deplin conştient de datoriile ce le are şi perfect informat asupra situaţiei instituţielor. Să desprindem câteva fraze din cuvântările diverşilor oratori —spre a se vedea ce spirit liniştit domneşte în aceste întruniri, ale personalului C. F. R. : «Să aplaudămgestul actualului director general care a venit în mijlocul slujbaşilor de la drumul de fier pentru a vedea care le sunt reientru prima oară acest lucru. Nu isfaeţia să ne fie ele cerute de noi ■/aprindea 21 dp proape complect vendicările. Este când se întâmp) putem cere ca şi dată complect... în memoriul ce puncte au fost satisfăcute...» D. inginer Sta, Vidrighin, directorul general al • fiilor ferate, a fost obiectul unei en su-iaste manifestații de simpatie 1 personalului întrunit. D-sa a re toiat într’o cuvântare limpede toa» e voile căilor ferate și a subJi^^Mîa îndeplinirea acestor în ea Se vorbeşte iarăşi de demisia d-lui C. Argetoianu din partidul liberal. Ar fi pentru a doua oară. Merită să fie reţinut faptul, fiindcă desvălue că se petrece în sânul partidului liberal şi o criză de adâncime. Când d. Argetoianu şi-a dat demisia din partid pentru prima dată, a fost pe o chestiune foarte importantă, a capitalului străin. D. Argetoianu s’a exprimat cu toată francheţa şi în toată libertatea de conştiinţă şi faţă de şeful său d. V. Brătianu, declarându-se partizan hotărât al cooperării capitalului străin. D. Brătianu s’a speriat. Răzvrătirea, în forma în care s'a produs l-a impresionat atât de mult încât d. Brătianu, contrar tradiţiilor de familie şi de partid, a trebuit să cedeze: ’ Dar n’a fost numai o tedore din partea sa, ci şi o abdicare dela politica sa financiară, d. Brătianu fiind silit de oameni, împrejurări şi evenimeme să declare că nu e împotriva capitalului străin. A doua oară, d. C. Argetoianu şi-a dat demisia în ajunul noului an, trimiţând-o în dar d-lui Vintilă Brătianu. Motivul a cunoscut: d. C. Argetoianu a vivisecţionat politica şcolară a partidului liberal şi a d-lui dr. C. Angelescu. Domnul Argetoianu ca doctor în medicină, îşi permite uneori să facă experienţe pe corpuri încă vii, fără menajamentele analgesice. Când de bine de rău, aparenţele ascundeau ce se petrece în lagărul liberaţilor, d. C. Argetoianu vine cu o formidabilă lovitură, care provoacă panica. Ameţit, partidul liberal a polemizat prin presa sa cu I. C. Areţoianu, care şi-a văzut liniştit de iJ- A isbit în plin; d-sa pregăturanţă o nouă lovitură etoianu se răzbuteşte liberalierau sunt U spune că el. Mors la vechea sa dară, fapt care a con’să nemulţumească pe acei mare partizani care nu mai admit continuarea unei politici care a dat un rușinos faliment. Prin urmare în partidul liberal, există o criză de conducere și directive. LA UN DECENIU Se împlinesc azi, zi cu zi, zece ani, de când a fost înălţat la cea mai înaltă treaptă a ierarhiei Bisericii noastre naţionale înaltul Regent, I. P. S. Sa Patriarhul D. D. Miron Cristea. La 31 Decembrie 1919, episcopul Caransebeşului, P. S. S. Domnul Domn Miron Cristea, era ales de Adunarea Naţională, prezidată de d. N. Iorga, sub guvernul Vaida, mitropolit al Ungro-Vlahiei şi primat al României, în urma retragerii fostului mitropolit Conon Arămeseu Doniel. A fost un moment înălţător, în acele vremuri aproape epice astăzi, pentru reprezentanţii primei Adunări a României unite şi reîntregite după patimele războiului, când au putut să întrunească unanim voturile lor asupra acestei cinstite feţe bisericeşti. Se aducea astfel un prinos, nu numai distinsei personalităţi bisericeşti, în jurul căreia se făcuse acel consensus generat atât de rar la noi, dar şi aceluia care, ani de zile, sub vitregia stăpânirei maghiare militare, cu autoritate şi prestigiu, pe tărâmul luptei naţionale. Venea din Ardeal, un ierarh al acelei biserici ale cărei temelii le întărea prea fericitul Şaguna; venea iarăşi, din Ardeal, în capul Bisericei naţionale, un mitropolit, reroindu-se astfel a treia oară tradiţia mitropoliţilor ardeleni: prea fericitul Teodosie din Veştem, mitropolit al ţării româneşti, pe vremea lui Constantin Brâncoveanu şi prea fericitul Iacob Stamati, mitropolit al Moldovei la anul 1792. Un deceniu de vrednică arhipăstorire a Bisericei noastre strămoşeşti, un deceniu în care I. P S. Sa Domnul Domn Miron Cristea a avut fericirea să vadă înălţată funcţiunea sa în Stat la treapta patriarhicească, cinste care se răsfrânge cu o egală strălucire asupra Bisericii noastre, cât şi asupra personalităţii sale. Şi în acest deceniu, Providenţa a voit ca I. P. S. S. Domnul Domn Miron Cristea să primească pe umerii săi voinici şi sarcina de a împărţi cu ceilalţi regenţi grelele şi delicatele funcţiuni constituţionale ale prerogativelor Coroanii. Cu mare mulţumire sufletească, a datoriilor împlinite, poate privi jubilatul de azi acest deceniu scurs, cu repeziciunea unui vis. Opiniunea publică din această Un fost coleg de seminar al sărbătoritului, d. I. Rusu-Abrudeanu, a publicat cu prilejul zilei de azi o interesantă biografie a celui ce în răstimpul de la 1868 — când vedea lumina zilei în casa modestă a gospodarului George Cristea, din Topliţa Mare, ca cel de al patrulea copil (Ilie din botez) şi apoi (după îndemnul naşului său loan Herţa) «învăţa ca să se facă popă», trecând prin liceu, luându-şi bacalaureatul, terminând seminarul teologic al mitropoliei din Sibiu, urmând apoi cursurile facultăţii de litere şi filosofie din Budapesta—străbătea lungul drum ce-l desparte de ziua de azi. Cu câtă mândrie răsfoeşte, la răgazuri, I. R. I. P. S. S. Patriarhul, multele şi îngălbenitele de vremuri file ale unei vieţi vrednic împlinite, am avut de multe ori ocaziunea să constatăm, când I. P. S. Sa ne aducea aminte obârşiile sale. Şi cu câtă dreptate. Drumuri ca ale celui care, la 1893 intra în tagma monahală, pentru a fi tuns călugăr şi a primi numele de Miron în anul 1902, nu sunt bătătorite de mulţi. Până a fi ales episcop al Caransebeşului în 1910, P. S. S. Miron Cristea, care la 1895 îşi vna doctoratul în filologie cu teza «Viaţa şi scrierile lui Mihail Eminescu», a dus o dublă activitate, una pe tărâmul bisericesc, alta pe tărâmul mirean, conducând timp de trei ani ziarul «Telegraful Român», vechiul organ al mitropoliei din Sibiu. Dar nici după venirea sa în capul eparhiei din Caransebeş, Sanctitatea Sa, nu înceta să activeze pe tărâmul naţional. Astfel îl vedem alături de ceilalţi ierarhi ai celor două biserici naţionale din Ardeal, luând parte la marile evenimente dela Alba Iulia, din Decembrie 1918. Iar în delegaţiunea Adunării naţionale din Alba lulia care venea să prezinte regelui Ferdinand actul solemn al Unirii, S. Sa făcea de asemenea parte, alături cu episcopul unit Hossu şi cu d-nul Vaida-Voevod şi V. Goldiş. Sunt unsprezece ani de atunci. Să urăm Domnului Domn Miron Cristea, asupra căruia s’a lăsat harul Domnului, care «pe cei smeriţi îi înalţă», să se bencure de mila Celui de sus până la nunta sa de argint cu Biserica noastră naţională. .• . . . •. .V. ţară, este unanimă să recunoască acest drept I. R. Sanctitatea Sa Patriarhal. ' v Anul 1929 în istorie Azi, în ultima zi a anului 1929, se cade a privi în urmă, către cele 365 de zile trecute între începutul şi sfârşitul lui, şi a recapitula evenimentele desfăşurate în cursul lor. De obicei însă, aceste recapitulări, care se şi fac în numerele de Anul Nou ale ziarelor noastre, nu privesc prea mult înţelesul adânc a! faptelor. Şi e firesc să fie aşa, timpul neîngăduind încă o perspectivă destul de importantă pentru cuprinderea în ansamblul lor, a proceselor politice, sociale, economice în plină evoluţie. Numai o experienţă îndelungată în viaţa publică, numai o puternică intuiţie isterică ar îngădui persoanei, posesoare a acestor însuşiri, să procedeze încă în ultima zi a unui an, la analiza întâmplărilor din cele 12 luni trecute. O asemenea persoană este însă, fără îndoială, d. David Lloyd George, şeful partidului liberal englez şi fostul prim-ministru al Marei Britanii, în cursul războiului mondial. Totuși, nici Lloyd George nu avansează prea mult pe calea acestei analize, în extrem de , interesantul articol «Prin ce va trăi anul 1929 în istorie », pe care-l publică în ultimul său număr, Neue Freie Presse. Din aceleaşi consideraţii, ca şi cele expuse mai sus, Lloyd George se fereşte de prea multe sublinieri şi angajamente, ci, din capul locului, afirmă într’o formulă generală: «Un lucru se poate spune de pe acum: că atunci când se va scrie istoria primilor ani de după război, anul 1929 va juca un rol important Hotărârea de a se evacua Renania şi intrarea Statelor Unite ale Americei în curtea de justiţie internaţională sunt suficiente, pentru a-i asigura acestui an un loc de frunte în tablele istoriei». Pe lângă aceste două evenimente mari, Lloyd George întrevede şi altele mai... mărunte, care ar putea avea un interesant viitor istoric. Aşa de pildă , lansarea ideii unei uniuni europene. «E vorba aci — scrie Lloyd George — de un vechiu ideal franţuzesc, încercând să realizeze o unitate europeană. Napoleon a cotropit tot continentul şi a făcut să fie măcelăriţi milioane de europeni. Briand reia acum această ideie. Dar, ca maestru al artei persuasiunii, el caută să-şi atingă scopul cu mijloarul mai blând decât înspăimântătorul său predecesor. Va izbândi oare vorba de aur, acolo unde lătratul tunurilor a fost înfrânt ? Dacă planul s’ar realiza, ar eşi, din această realizare, lucruri mari: stabilirea păcii pe cel mai neliniştit dintre continente ; suprimarea graniţelor vamale într’un teritoriu, pe care în 1 MM trăiesc milioane de oameni, alcătuind popoarele cele mai active, mai inteligente, mai energice ale lumii; ridicarea traiului muncitorului pe tot acest imens teritoriu. Şi toate acestea n’ar fi decât câteva din roadele unei uniuni europene, sincer realizate». Credinţa lui Lloyd George este că o asemenea uniune poate fi totuşi realizabilă, având drept categoric element determinant teama Europei faţă de America, căderea tot mai adâncă a europenilor în robia cumplită a dolarului. O perdere grea, pentru această realizare, o constituie moartea lui Stressemann, «care — scrie Lloyd George — a fost una din tragediile acestui an». Iar mai departe: «Se va găsi oare înGermania, un alt conducător politic, care să-şi poată impune punctul său de vedere împotriva agresivului naţionalist german ?» «Speranţele noastre cele mai sigure pentru viitor, noi le punem în raţiunea sănătoasă a poporului german însuşi. Toate gândurile şi puterile lui se îndreaptă astăzi către refacerea ţării şi se va feri — să sperăm — de a se lăsa abătut din această cale de momelile agitatori-*lor ultra-patrioţi. Totuşi, am privi cu mult mai multă siguranţă în viitor, dacă ar mai exista Stressemann, care să-şi apere singur politica». Printre alte evenimente importante ale anului, Lloyd George mai notează împăcarea dintre Vatican şi Quirinal, luptele din China, planul de cinci ani pentru refacerea economică a Sovietelor şi, în sfâşit , drept evenimentul cel mai bogat în importante perspective — tendinţa către dezarmare a noului preşedinte al Statelor Unite, Hoover. In privinţa sîcuaţiei uîn finsta, Sovietică, Lloyd George face foarte interesante considerente. Regimul bolşevic — explică fostul premier al Angliei — se menţine graţie energiei lui îndârjite, care se concentrează astăzi exclusiv asupra refacerii industriei şi agriculturei Rusiei. Pentru această refacere, Stalin a întocmit planul de refacere economică pe cinci ani. Este, fără îndoială, că existenţa regimului bolşevic depinde de reuşita acestui plan. De aceea Stalin purcede la aplicarea lui cu o învierşunare, care trece şi peste reacţiunile violente ca stârneşte. Lloyd George compară efortul desperat al lui Stalin din acest an cu acela al «predecesorului său Petru cel Mare», în cursul sforțărilor sale pentru modernizarea Rusiei. B*VASIECA sau Visul unei nopţi de iarnă ......şi, se făcea, că pe o tipsie de argint, cu un trandafir în buze şi înconjurat de pătrunjel verde, frumos, Costinescu îmi aducea capul lui Vaijean, iar Vintilă cu naiv, iera în capul tarafului de lăutari...... €€