Dreptatea, august 1932 (Anul 6, nr. 1451-1476)
1932-08-01 / nr. 1451
ANDI V! NO. 1411 LOM I August 1932 Alegerile m ingaduit tutoror paradelor şi grupurilor ce reprezintă forţele politice organizate ale Naţiunii să ia un contact real cu fara, care trimis ariel in Corpurile Legin toare pe manatarii sal liberi aleşi, chemaţi sa reprezinte ireprimiie şi interesele Naţiunii. ; ANUNTURI St primesc thrac’c la Ad-|ia ziarului si la taata ajantlila da pjiISs’&îîo din ţară taxele de îrancare pl a tite la numerar con*, aprobărei Direcţiunei Veriferate P.T. T No 31.833. 928 (Din Mesajul Regal de deschidere a sesiunii Corpurilor Legiuitoare) MESAJUL Deschiderea sesiunii extraordinare a Corpurilor Legiuitoare, noui alese, s’a făcut ori, printr’un Mesaj Regal, care are un caracter excepțional, este neobicinuit de scurt. Mesajul Regal prezintă deobicei Parlamentului programul legislativ, ce urmează a fi epuizat în cursul sesiunii ce se inaugurează. De data aceasta, guvernul actual fiind un guvern de alegeri, iar guvernul cel nou nefiind constituit, nu se putea vorbi, fireşte, de un program de realizări viitoare. Mesajul Regal se mulţumeşte să indice Corpurilor Legiuitoare că «soluţiunile problemelor ce domină viaţa noastră publică urmează să fie prezintate de către guvernul ce se va forma după constituirea Corpurilor Legiuitoare şi în raport cu ei» şi să-şi exprime credinţa că, întocmai ca şi în trecut, activitatea Parlamentului se ... să-i drepta spre «propăşirea Şcoalei şi bisericii, pentru îmbunătăţirea administraţiilor publice» şi că va arăta tot interesul său armatei. Dar, dacă în ceea ce priveşte viitorul, Mesajul este atât de laconic după cum situaţia o impune, apoi, în ceea ce priveşte realizările guvernului actual, în scurtul răstimp, de când ţine frânele statului, cuprinde câteva constatări asupra cărora nu se poate trece cu vederea. Se ştie că actualul guvern a avut drept misiune prezidarea unor alegeri libere, iar faptul că în fruntea lui se află d. dr. Alex. Vaida-Voevod, care, ca ministru de Interne a făcut alegerile libere din 1928, a fost cea mai serioasă şi puternică chezăşie că şi de această dată consultarea voinţei corpului electoral se va face sub un regim de absoluta libertate. Mesajul Regal consfinţeşte, printr’o Înaltă confirmare, împlinirea misiunii pe care guvernul Vaida a primit-o- «Guvernul de alegeri» — glăsuieşte Mesajul —- «şi-a îndeplinit cu stricteţă misiunea de a asigura libertatea, ordinea şi legalitatea nouei consultări a Ţării». Se mai recunoaşte însă în acelaş timp şi un alt punct important, şi acesta pe deplin realizat, din misiunea actualului guvern, şi anume luarea măsurilor urgente reclamate imperios de situaţia finanţelor publice. Guvernul — spune Mesajul Regal —a asigurat de îndată plata funcţionarilor şi pensionarilor Statului. Iar pentru a îndruma ţara către restaurarea economică şi financiară în acord cu străduinţele de refacere europeane, a cerut concursul tehnic şi colaborarea Societăţii Naţiunilor». Începutul acesta va avea desigur urmările cele mai fericite, şi în cel mai scurt timp. Pentru aceasta însă, trebuie, neîndoios, ca întreaga naţiune să se inspire din optimismul robust, ce se degajă din Mesajul Regal, să se împărtăşească din încrederea, pe care Mesajul o manifestă, în puterea de viaţă a ţării, nedesminţită, cu toate formidabilele greutăţi, împotriva cărora are de luptat astăzi, din pricina înspăimântătoarelor repercusiuni ale crizei economice şi financiare, ce bântuie lumea întreagă. Parlamentul, care este emanaţia voinţei ţării, porneşte la munca uriaşă, şi atât de ingrată, ce-i este hărăzită, cu toată încrederea, pe care o insuflă cuvintele de îmbărbătare ale Suveranului, şi va ştii fără îndoială, să-şi facă în aşa chip datoria încât — după cum se exprimă şi Mesajul Regal, în fraza de încheiere, — să corespundă încrederii pe care Naţiunea a pus-o în patriotismul şi înţelepciunea nouilor aleşi. O doamnă din cea mai înaltă aristocraţie franceză şi probabil făcând parte din vechea curte imperială, adresa din Viena la data de 25 iulie 1832 fratelui său o scrisoare semnată cu iniţialele A. D. C. şi care conţinea între altele. ....Ori, în toate magazinele Vienei se bătea lumea pentru a cumpăra orice portret de-al Lui. Este un adevărat delir. Nu-ţi poţi face idee de imensa mulţime ce însoţea cortegiul mortuar cum nici de tristeţea de altfel naturală, care are însă misterioase prelungiri... Se deplânge nu moartea celui ce a fost nepotul împăratului Austriei, ci cu adevărat Fiul Omului!! La 22 iulie anul acesta s’a împlinit un secol de când cel menţionat în rândurile de mai sus, Puiul de Vultur l’«Aglon», unicul fiu al lui Napoleon I doarme somnul din urmă, departe de patrie, în bolta rece a capelei Capuţenilor din Viena, cavoul Habsburgkor. Naşterea lui la Paris în palatul Tuileriilor fu anunţată prin 101 salve de tunuri. Când după a 21 salvă, acestea continuară (cea ce însemna ca odrasla era de sex masculin) bucuria întregii populaţiuni nu mai cunoscu margini, căci tronul Franţei era asigurat, şi cea mai vie dorinţă a împăratului realizată. Botezul se sărbători cu pompă extraor-E® ’ 1.7558B dinară în prezenţa ambasadorilor lumei întregi, iar festivităţile nu sa mai sfârşeau. Totuşi, după trei ani, copilul luă drumul exilului pentru a muri la frageda vârstă de 21 de ani în castelul Schoenbrunn unde şi-a trăit scurta-i existenţă înconjurat de curteni-spioni slugarnici şi de rude nepăsătoare afară de bunicul împăratul Francisc al H-lea, ce avea o deosebită dragoste pentru Puiul de Vultur căzut din cub. La chip, judecând după un mulaj rămas, se poate afirma că semăna cu tatăl său de la care moştenise fruntea şi nasul, dar gura era aceia caracteristică a Habsburglor. Farmecului fizic al acestui fin adolescent i se adăuga spiritul extrem de cultivat şi simplicitatea înăscută a gentilomului de viţă. După anularea tratatului din Fontainebleau care deposeda pe tânărul principe de gloriosul său nume, de titluri şi apanagiu, împăratul Francisc al II-lea îl puse pe acelaş rang cu arhiducii imperiali, acordându-i titlul de duce de Reichstadt, moşii, castele, şi unvenit anual de 500.000 franci, sumă importantă la acea epocă, împăratul avu grijă şi de educaţia lui, dar nu merse cu mărinimia până a-i da perceptori francezi. Ca dascăl de literatură desemnă pe poetul austriac Collin, primele elemente ale educaţiunei militare i-au fost date de contele Persetti, distins ofiţer, iar teologia şi filosofia predată de prelatul Wagner,vicarul castelului Schoenbrunn. Cum era indispensabil ca fiul lui Napoleon să cunoască istoria glorioasă a strămoşilor, dat fiind situaţia specială a ducelui de Reichstadt, trebuia găsit un spirit fin,abil psicholog, având autoritate şi mai cu seamă prestigiu pentru a modela frageda inteligenţă în sensul austriac şi a înăbuşi în germen orice sentiment francez. împăratul încredinţa această covârşitoare misiune principelui de Metternich, diplomat de mare preţ şi de şiretenie notorie. Asumând rolul de mentor cu menirea de a umplea spiritul tânărului duce de Reichstadt cu imaginea marelui său părinte, dar deformând valoarea strălucitelor sale acte de glorie, profesorul avu să ducă lupte tragice în decursul anilor contra elevului setos de cunoştinţă, făcând uz de întreaga supleţă de care dispunea pentru a-i tăinui adevărul. Toată arta unui Metternich nu izbuti însă să-i ascundă până la sfârşit rolul extraordinar jucat de părintele său în istoria lumei, care îi inspiră un sentiment de firească mândrie, pe care o şi manifesta în toate ocaziile. Moartea lui Napoleon la Sf. Helena în 1827 întunecă copilăria ducelui de Reichstadt și multă vreme el îi purtă doliul în mod osi tentativ la Curtea imperială austriacă. Fire sentimentală, adorat de femei din toate clasele soteiaie, idila sa cu dansatoarea Faun, Elsler este unul din cel® mai duioase romane de dragoste. Această natură de elită, ca şi cum ar fi presimţit sfârşitul prematur, trăi ultimul an al vieţei sale cu o adevărată frenezie. Promovat maior al unui regiment în garnizoana la Praga unde trebuia să-şi termine educaţia militară, Puiul de Vultur, dori să fie un soldat în uniformă ca oricare altul, iar nu un privilegiat al soartei. Nu-şi cruţă nici una din datoriile şi sarcinele carierei militare, trăind la cazarmă în mijlocul oamenilor săi, cari îl adorau. Nici un moment nu lua seama că sforţările ce făcea, erau superioare rezistenţei sale fizice şi dăunătoare unei firi atât de plăpânde. Boala îl pândea, slăbea din ce în ce avea febră continuă, nu mai dormea decât o parte era din noapte cu un somn agitat de o paloare extremă şi refuză repausul prescris de medic, declarând ca niciodată nu se simţise atât de bine şi atât de furte! împăratul Francisc al II-lea îl permută la Viena în capul unui alt regiment, şi acolo îi fură date îngrijirile de care avea nevoie. Era însă prea târziu, puterile îl părâsiau, iar voinţa de oţel ce moştenise de la tatăl său nu mai era suficientă pentru a-l susţine... In cunoscuta piesă a lui Edmond Rostand «l’Aiglon», rol creat de către celebra Sarah Bernard, sunt descrise în mod sublim agonia şi moartea acestui copil de 20 ani care ar fi putut domni de drept asupra unuia din cele mai mari imperii ale lumei, purtând unul din cele mai glorioase nume din istorie şi care a murit pe meleaguri îndepărtate^ sub un num.* străin, colonel al unei armate inimi(Citiţi continuarea în pag. II a). SCRISORI DÎH PARIS Puiul de vultur (De la corespondentul nostru particular) de la deschidere O aclamaţiune unanimă care a durat aproape un sfert de oră a salutat apariţia M. S■ Regelui, ori la Cameră, pentru solemnitatea deschiderei sesiunei extraordinare a Corpurilor legiuitoare. ? Cetirea Mesajului a fost deasemenea mereu întreruptă de aplauzele prelungite ale Adunărei. Cu deosebire pasagiile privitoare la stricta aplicare a libertatei alegerilor, la armată, la achitarea felurilor şi pensiilor * La plecare de asemenea Suveranul a fost lung ovaţionat, la această manifestaţie asociindu-se şi tribunele. * Parlamentarii naţional-ţărănişti au făcut o călduroasă primire d-lor Maniu şi Mihalache când au apărut în incinta Adunărei. In schimb a trecut neobservată absenţa liberalilor — ca şi a d-lui mareşal Averescu. Nu este esclus să fi fost însă de faţă vrun averescan. Dar cum nu sunt decât trei, — şi necunoscuţi, nu era uşor de identificat... * Publicul a asistat în mod exceptional de numeros pe trotuare în tot lungul parcursului pe care l’a străbătut cortegiul regal. Suveranul a fost viu aclamat. In dreptul unei cafenele un agent liberal a avut ordin să strige: Joe guvernul ! Strigătul i sa oprit pe jumătate într’un gât, care fusese, desigur, în prealabil prea argăsit. D. I G. Duca a ţinut să se ilustreze şi în acest mod. M. S. REGELE CAROL II Un fals îndrăzneţ O declaraţie a d-lui luliu Maniu Cuvintele atribuite de ziarul „Curentul" fostului primministru sunt o născocire grosolană Ziaruul Cureniil a apăruteri după amiaza intr'o ediţie specială cuprinzând declaraţiuni, pe care dl. luliu Maniu le-ar fi făcut deputaţilor şi senatorilor veniţi a-l vizita după solemnitatea descîtîdierei Corpurilor Legiuitoare. Aceste declaraţiuni fiind din mod îndrăzneţ şi neonest falsificate, d. Iuliu Maniu a făcut reprezentanţilor presei declaraţia de mai jos: Ziarul «Curentul», într’o ediţie specială, publică un reportaj referitor la vizita pe care mi-au făcut-o mai mulţi parlamentari, prieteni politici ai mei, membri ai partidului naţional-ţărănesc. In acest reportaj, declaraţiile mele au fost falsificate. IS-au intercalat chiar pasagii întregi complect inventate, pe care nicăeri şi nici cu această ocazie nu le-am rostit» Nu am vorbit despre un dezacord ce ar exista între mine şi Suveran, şi cu atât mai puţin am invocat motivarea atribuită mie în această privinţă. întreaga această parte a reportajului este curat inventată fapt care ni’a mirat şi m’a impresionat dureros. in decursul declaraţiilor mele am adus cele mai călduroase elogii naiestitii Sale Regelui Carol alll-lea; am arătat recunoştiinta adăsacâ pe care treime s’o aute naţiunea faţa de Maiestatea Sa, pentru ordonarea alegerilor libere; apoi am adus mulţumiri d-lui prisMinistru Alex. Vasia - Cosnod pentru lotul exact in care a adus la Îndeplinire intenţiunile Maiestăţii Sale, şi d-lul Ion Mihalache care a condus atât de energic şi cununie campania electorala a partidului. In altă ordine de idei, am spus că atitudinea mea privitoare la preşidenţia partidului este luată înainte cu un an şi două luni, şi rog prietenii partidului meu ca să aibă încredere în mine să o schimb atunci când voi vedea că este cazul să o fac. Nu înţeleg cui poate servi un reportaj atât de inexact. Publicului cetitor, desigur , nu. ! OFENSIVA D-LUI I. G. DUCA Pe când în palatul Camerei Suveranul, înconjurat de membrii guvernului şi în faţa reprezentanţilor liberi aleşi ai naţiunii, înfăţişând toate partidele şi grupările politice — afară de aceia administrată de Tamcred Constantinescu, deschidea sesiunea extraordinară a Corpurilor Legiuitoare, ţiganii Viitorului ţipau pe uliţă o ediţie specială a pamfletului liberal. Conţinând discursul pe care şeful lui Tancred îl pronunţase în «Sfatul» parlamentarilor săi. ...Mesajul d-lui I. G. Duca!... * Ce cuprinde? Balivernele calomnioase ori stupide sau amândouă la un loc, înserate și mereu reproduse de o lună de zile în coloanele Viitorului..» D. Duca este un orator de talent... A fost cu acest prilej un gramofon grotesc. Omagii pentru «marele succes» electoral... 28 de mandate! Anul trecut, fiind codârla regimului Iorga-Argetoianu, a declarat că naţional-ţărăniştii «au fost înfrânţi»! Şi câştigaseră, în alegeri de violenţă şi fraudă, 31 de mandate! Şi era opoziţia atunci căzută de la putere, după aproape trei ani de guvernare asaltată într’una de toate lăturile liberale. Guvernul actual «împotriva sentimentului ţării» !... De ce? fi Chiar fără prima majoritară partidul naţional-ţărănesc era în noul Parlament cel mai puternic reprezentat» cu mult peste fiecare în parte din celelalte partide ori grupări... Haos? Grav acces de inconscienţă pentru cineva care a fost suportul regimului «tehnicienilor» al căror faliment constatat de toată lumea este astăzi recunoscut şi mărturisit de însuşi fostul prim-ministru, d. Nicolae Iorga...Iar concluzia, fireşte, «datoria care incumbă partidului naţional-liberal». Cum înţelege «partidul naţional-liberal» această datorie? «Să lupte pentru izbânda regimului constituţional...» Atunci poate să se odihnească mult şi bine... Căci lupta pentru întronarea regimului constituţional s’a dat — şi a isbândit — atunci când d. Duca era asociatul şi sluga guvernului tre- In pagina IV-a ! Deschiderea sesiunii extraordinare a Corpurilor Legiuitoare —Textul Mesajului Regal— Senatorii şi deputaţii naţional-ţărănişti la d. Iuliu Maniu cut, care-şi justificase raţiunea de a îi prin lozinca: jos partidele! trăiască dictatura personalităţilor! Dacă — prin absurd — ar fi fost chemată la putere frântura de partid condusă de către d. Duca şi s’ar fi valorificat prin alegeri banditeşti şi necinstite — cum au fost faimoasele alegeri Duca-Davidoglu, — atunci regimul constituţional era în floare.^ Fiindcă fracţiunea Duca se află în opoziţie, — este contrariul ! Cine să mai ia în serios asemenea neroade trăncăneli? ...Şi împotriva a ce mai vrea să lupte gruparea Tancred- Duca? «...pentru înlăturarea improvizaţiilor funeste». Aci, cel puţin, neruşinarea este incomensurabilă.. Şeful şi partidul care au făcut să trăiască şi să dureze — şi cât de puţin a durat a fost încă prea mult ! în adevăr o «improvizaţie funestă» şi cu riscuri catastrofale pentru ţară, fixându-şi ca program — când nu mai exista obiectivul — combaterea improvizaţiilor ! * Iată pe ce se bizue ofensiva d-lui I. G. Duca ! Cu un asemenea material soarta acţiunei sale este de pe acum pecetluită. Dar să-l aşteptăm pe d. I. G. Duca şi partidul său — şi la tribuna Camerei. „Statul nou” în gestaţie Continuăm replica de ieri. «Noua lume» trebuia să apară mai întâiu în Apus. Acolo se pregătise terenul de către tehnica modernă, disciplina de muncă colectivă a masselor este un fapt necontestat, cadrele sunt bine educate. Doctrina partidelor socialiste şi progresiste era unanimă în a recunoaşte superioritatea terenului economic şi social apusean pentru introducerea noului sistem. Răsăritul şi Sud-Estul Europei nu aveau datele subiective necesare. Resturile de feudalitate şi primitivitate tehnică trebuiau lichidate de către burghezie şi numai după această «etapă» urma socialismul. * Social-democraţia din lume a pus accentul în această epocă mai mult pe democraţie şi prea puţin pe socialism. Curentul reformist a câştigat teren. Tactica politică inaugurată Pe vremuri cu ruşine şi eliminare din rândurile partidelor muncitoreşti de către Millerand şi Briand, fundamentată teoretic de Eduard Bernstein, a fost acceptată integral. Se aştepta ca tiparele capitaliste să fia încetul cu încetul lichidul socialist. Huzie banală — fireşte — demonstrată ca atare prin ridicarea capului capitalist viu, ameţit numai în perioada postbelică de loviturile mişcărilor muncitoreşti. Tactica social-democraţiilor europene a mai avut darul de a compromite grav ideia socialismului practic. Prin participarea în coaliţii guvernamentale a partidelor social-democrate, dar păstrându-se de fapt esenţa capitalismului, massele neluminate au început să piardă încrederea în binefacerile pe care le-ar aduce economia socialistă. Sistemul capitalist a rămas în picioare. Grevele, supraproducţia, subconsumaţia, repartiţia capitalistă continuă. Social-democraţiile primeau posturi, dar nu li se dădea voie să puie în practică nimic din programul lor. Câteva bucăţele de pâne — asigurări sociale — ca să nu moară şi nici să trăiască omeneşte pentru şomeri furnizau lustrul unui edificiu în prăbuşire. Unele condiţiuni pseudo-socializante realizate alături de capitalism — fixitatea tarifelor de munca — anihilau şi minimul de elasticitate al activităţii capitaliste. Din această colaborare hibridă, social-democraţiile şi partidele burgheze, organismele economice ale ţărilor respective au avut profund de suferit. Intre timp programul economic socialist a fost destul de compromis în faţa opiniei publice înainte de a se realiza. ❖ Raţionalizarea şi tehnicizarea din industrie, transport şi agricultură a ultimului deceniu a mărit procentul capitalului fix în comparaţie cu capitalul variabil. In capitalul fix din producţie sunt incluse maşinile şi instalaţiile. Prin raţionalizare şi perfecţionare tehnică, investiţiile de capital au crescut. In mod automat capitalul variabil (salariile plătite muncii) au scăzut. Prin perfecţionare tehnică, braţul se înlocuieşte şi producţia creşte. Dar prin diminuarea capitalului variabil, care intră în punga şi stomacul masselor muncitoreşti, puterea de cumpărare a pieţei a scăzut. Raţionalizarea şi tehnicizarea sunt necesare şi inevitabile. Capacitatea de a produce se măreşte. Capitalul fix investit cere procente. Dar o consecinţă tot firească — aici e discrepanţa — este reducerea capitalului variabil cu care se cumpărau articolele producţiei. Criza bate la uşe, producţia crescând enorm şi consumaţia scăzând prin înlocuirea oamenilor cu maşini şi raţionalizare. Pe de o parte : virtualităţi de bogăţie şi bogăţie reală în instalaţii. Pe (Continuarea în pagina 2 a) PiFipStl 72141*1 I*ful 4* Mitral m%. Ne-am ocupat ori de programul «tacticei» liberalo-dooistă în parlament: scandalul şi violenţa. Motivul? Paraponul tenace că Tancred Constantinescu nu e la putere. Dar de ce să fie? Nu odată am arătat cea ce toată lumea ştie— că liberalii au fost colaboratorii «tehnicienilor». Guvernul «Uniunii Naţionale» nu sa putut forma fără sprijinul liberal. Alegerile n’au putut asigura majoritatea guvernului decât datorită aportului dueist. Iar guvernarea Iorga Argetoianu s’a menţinut numai prin concursul dat de liberali. Partidul d-lui Duca, — cu parlamentari aleşi de listele guvernului şi cu membri în comisiile interimare numiţi de guvern, — a contractat, timp de un an de colaborare, şi răspunderea situaţiei. Nu-i vinovat de-o crimă numai autorul principal, ci şi complicele. Şi complici au fost liberalii. D. Duca poartă răspunderea guvernării argetoianiste — a acestei aventuri falimentare. El — şef de partid — este culpabil de trădarea partidelor, — căci trecuta formatiune avea tocmai rolul de a justifica credinţa, că tara trebue guvernată — nu politiceste, ci in mod tehnic... Deci două vini apasă asupra d-lui Duca: şi colaborarea cu «tehnicienii», dar şi încercarea de distrgere a partidelor... D-sa credea desigur că — mulţumită acestor operaţiuni — numai liberalii vor rămânea în picioare. La declararea crizei, când «tehnicienii» erau la pământ — nimeni nu se putea gândi, pentru succesiune, la liberali... care nu fuseseră în fond decât nişte guvernamentali. Atunci reîntoarcerea la constituţionalism şi la parlamentarism nu se putea face decât prin încredinţarea puterii unui partid din opoziţie, cu cei mai mulţi reprezentanţi In Corpurile Legiuitoare , partid care fusese contra soluţiei «tehnice» şi care se luptase contra ei. Alegere nu era de făcut. Numai naţional-ţurăniştii întruniau această condiţie. Sorţii au căzut,, în mod fatal, asupra lor. Şapoi liberalii mai pot fi un partid de guvernământ? Partidul a devenit două fracţiuni. După logica rezolvare a crizei — conform cu practica constituţională şi parlamentară — liberalii au trecut la o susţinută violentă, împotriva guvernului şi a factorului suprem. De ce furie contra unui guvern de alegeri? Guvern care trebuia să asigure (după cum a asigurat-o) libera manifestare a voinţei naţionale.... Scandaluri, bătăi, crime.. Acte de intimidare ? Dacă un astfel de sistem a reuşit altădată, — el astăzi nu mai are trecere. Nu se mai lasă intimidat nici guvern, nici partid — şi aşa mai departe... Tot sistemul liberal a fost pus în funcţiune — cu rezultatul ştiut. După eşec, liberalii nu se cuminţesc. Ei continuă. N’au decât! Căci opera de realizări ce trebue îndeplinită — va fi.