Dreptatea, iunie 1934 (Anul 8, nr. 2007-2030)
1934-06-10 / nr. 2014
AMIL VIII. NO. s pagini [ Tu*U li butul plldte I» m» »«*7 ocol. aprobUal Cowrul» P.g ft Mft. 3» Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 303142, Adţia 341102 Românul se naşte poet, creşte bursier, idealul lui este să ajungă ministru şi moare pensionar. Partidul liberal, vânând socoteală de idealul Românului a dat prilej la 24 oameni să se intituleze Excelenţă sau semi-excelenţă (subsecretari de stat). Cum avem de patru ani 4 guvene pe an, ca recoltele Egiptului — dar al Nilului —, inovaţia liberală promitea să satisfacă multe cereri la o bogată ofertă. O familie se înrudeşte cu cel puţin alte zece familii de câte 6 membri. O sută de Excelenţe anual, ar fi îngăduit la 5000 de membri (100x10x5) din ţara românească să se socotească fericiţi. O mulţime de fete fără zestre, dar cu virtualităţi de influenţă politică, s’ar fi măritat cu uşurinţă. Natalitatea ţării ar fi fost în progres.... Această metodă de fericire în massă şi de creştere a naşterilor ameninţă să fie distrusă. Din cauza eternelor nevoi de economii budgetare s’a hotărât a se proceda la reducerea Excelenţelor minore. D. G. Tătărăscu a făcut cu frumosul său glas baritonal o impresionantă declaraţie în acest sens: — „având în vedere şi considerând necesităţile momentului care ne poruncesc nouă, care am trecut printr’o baltă de sânge, să facem drastice reduceri pecuniare, vom reduce curând numărul subsecretarilor de Stat”. Guvernarea liberală, începută, cum s’a zis, în tragedie, continuă, cu farse. . . ■ Nu, au anunțat liberalii că enormul număr de subsecretari de Stat se explică prin faptul că sunt neretribuiţi? ! Nu se minţise opinia publică spunându-i că aceşti cetăţeni culeşi din floarea cluburilor liberale asudă onorific pentru ţară? Astăzi, d. Tătărăscu îi concediază pentru... economii bugetare, măsluite, reprezintă adevăratele raporturi de forţă şi pot fi considerate ca un barometru al influenţei şi respectului de care se bucură un candidat. Un Dem. Dobrescu din Capitală, un N. Betulescu de la Caracal şi un Drăguţescu de la Vulpeni, obţin frumoase adeziuni electorale, cu toată suveica intrată în funcţiuni, au, probabil, voluptăţi politice mai intense decât ale unui demagog rucât de faimos. Reputaţia lor se bazează pe lucruri concrete: o grădină publică pusă la dispoziţia cetăţenilor, canalizarea unei străzi, construcţia unui piodeţ... Tot ce este exagerat este insignifiant. Tot ce este concret, oricât de umil are ceva din farmecul resimţit de Jehova la construcţia acestei lumi... Gaius ". * Omul propune şi Dumnezeu dispune. .. Premierul a dispus concedierea, dar până la îndeplinirea acestui pios deziderat, va mai trece multă apă pe Dâmboviţă. Fiecare Excelenţă, se consideră un Dumnezeu. ! Bietul premier este un om cu o propunere făcută unei turme cu zei minori. Zeii s’au pus în grevă. Nimeni nu vrea să demisioneze şi fiecare doreşte să lucreze... onorific pentru treburile publice In orice grevă muncitorească se găsesc şi aşa numiţii „spărgători de grevă”, haimanale proletariene lipsite de conştiinţa clasei. Fenomenul s’a repetat cu ocazia grevei subsecretarilor de stat 'Au demisionat în două rate d-nii 'Alexandra Popescu-Necşeşti, N. Budurescu, Assan, Maxim şi Al. Negură. Ceilalţi se poftesc ca Grecii la puşcarie, puşcăria fiind viaţa privată, iar libertatea... munca pentru Stat. Cu această ocazie, opinia publică a luat cunoştinţă de existenţa unor subsecretari de Stat confidenţiali. Cine ştia de d. N. Budurescu?. Noi ne ocupăm, în orele libere, cu lectura poeţilor (Un viciu vechhu şi perfid). Cunoaştem pe un poet simbolist cu acest nume de calibrul lui... Ştefănescu-Est. D. Budurăscu, poet şi om politic, are predilecţie pentru gloria confidenţială. [ Famosul elector Manollescu-Strun- 5*i, zvm ai bicepşilor în mitologia acestui cabinet, se cramponează de fotoliul ocupat. Va fi ultimul la plecare. Nu va fi scos decât cu forţa publică dublată... * Capitala a cunoscut cu ocazia lui 8 Iunie pitorescul unei defilări a cinci mii de primari. Bucureşteanul orgolios s’a uitat de sus la aceşti provinciali unii cu jobene demodate, alţii cu cioareci, şi mai toţi rău îmbrăcaţi. Dar, fiecare ar fi putut exclama imperial ca Iuliu Cezar: — Decât al doilea la Roma, mai bine primul la Marsilia! Pe vremea lui Cezar, Marsilia era un port infect plin de negustori greci. : ( Fiecare primar care a defilat, ţinea nevăzut în mână bastonul deMareşal al satului sau al târgului său. Degeaba dădea dispreţuitor din umeri fantele famelie de pe Calea Victoriei. Datorită acestei pofte de întâietate,alegerile comunale au loc în mijlocul unei efervescențe extraordinare și orice vot reprezintă o nespusă voluptate. Să remarcăm în treacăt, că alegerile comunale, atenei, când nu sunt MOMENTE Luaţi-Se cuţitele Aţi văzut pe-un subsecretar de stat, după demisie? Socot că e cel mai interesant spectacol al clipei de faţă. Cuprinşi de groază, cu figurile descompuse, bieţii oameni nu-şi mai aflu liniştea. Unii din ei şi-au descoperit acum motive puternice ca să-şi continue opera. Nu şi-au terminat oamenii opera legislativă a departamentelor pe lângă cari au funcţionat, D. Tătărăscu însă nu va trebui să privească lucrurile cu atâta Uşurinţă. Nu trebue să se joace prea mult cu soarta oamenilor. Sunt săracii cuprinşi de disperare şi capabili de gesturi funeste. Ar trebui supravegheaţi de aproape şi cercetaţi dacă nu poartă, asupra lor, cuţite, pistoale, otrăvuri, cu cari într’un moment de disperare, să-şi curme viaţa. Când unul vine, prea repede, spre vre-un etaj superior, al unei clădiri înalte, să fie urmărit, ca să nu se arunce de acolo. Cel puţin atâta lucru e obligat şi d. Tătărăscu, să facă, pentru ei. Să le cruţe viaţa. Fiindcă va avea nevoie mai târziu de dânşii, dacă nu ca subsecretari, cel puţin ca partizani. Deja un Iorga la altul D. Iorga se ocupă de o vreme încoace, foarte des de noi. Nu e zi în care, dacă nu scrie d-sa, să pună pe altcineva să critice, nupartidul naţional-ţărănesc, ci pe fruntaşii lui. *' ' . Noi suntem tentaţi în fiece moment, când citim presa d-lui Iorga, să facem comparaţia între d. Iorga cel de acum atâţia ani, şi d. Iorga cel de azi. Cunoaşteam şi stimam — mai a- Ies stimam — un profesor idealist care reuşise să strângă, în jurul său, un mănunchi de oameni de treabă, cu cari nu spera să conducă ţara, dar putea să creeze o atmosferă frumoasă. Şi azi, după o guvernare nenorocită, profesorul acela şi-a pierdut toată admiraţia, în faţa chiar a acelora cari l-au iubit mai mult şi pe cari, d-sa i-a năpăstuit mai amarnic, cât a fost la putere. De atunci încoace, nimic n’a făcut d. Iorga ca să şteargă această impresie. De ce o fi persistând în atitudinea sa profesorul dela Văleni? c O MORALA POLITICA Păţania d-lui Ionian. ~ Temeritatea deducfbcinilor pripite şi de reacredinţa In comisiunea de anchetă parlamentară, instituită pentru a cerceta regularitatea comenzilor militare făcute la uzinele «Skoda», d. Iunian se anunţase a fi un teribil acuzator. Fostul ministru de justiţie are faima unui avocat subtil, care ştie să răstălmăcească sensul lucrurilor. In atmosfera de scandal politic, pe care partidul liberal a voit să o creieze în jurul comenzilor militare făcute sub guvernarea naţionalţărănistă, se anticipase asupra rolul lui d-lui Iunian iu toată maşinaţiunea şi se conta pe iscusinţa d-sale oltenească. * D. Iunian a făcut, într’adevăr, mult sgomot în jurul aşa numitei chestiuni «Skoda». Fără să aibă nici un element la îndemână, d sa a interpelat cu indignare şi a făcut însinuaţiuni, care, deşi un vizan personal pe nimeni, aveau totuşi sensul lor. Aşa, de pildă, d. Iunian a făcut mare caz de relaţiile pe care le-ar fi avut în lumea politică fostul re -------------------------------------------- acest nume cifrat. Enigma se rezuma la un singur nume. * D. Iunian însă »paţîf-c. La descifrarea scrisorii fatale, s’a aflat că VEC-OIC, reprezenkntul cărbunelui, este d. Grigore Iunian, fostul ministru die justiţie, ferită lui acuzator în chstiuraea Skoda. Pe care Bruno Seletzki l-a consultat, un bine dim&ssut la Fraga, în bine cunoscut la Praga, în chestiunea unui statut al minelor Cop.» Mică și Cuiba. In linia aceleiaș logice, agreabilă teribilului acuzator de până mai ieri, orice om de pe stradă ar putea zice: Evrika, am descoperit misterul; d. Grigore Iunian trebue să fie principalul inculpat în procesul politic deschis pe chestiunea Skoda. D. Iunian a primit o binemeritată lecţiune de morală politică. «Acuzatorul» a fost pus la locul lui, şi comisiunea de anchetă parlamentară poate lucra acum într’adevăr cu no Seletzki. Cu totul surprins s’a arătat întotdeauna d. Iunian de pasajul dintr’o scrisoare aflată la dosar, în care Bruno Seletzki afirmă că ar fi dispus convocarea parlamentului în sesiune extraordinară. Era suficient ca reprezentantul uzinelor Skoda să facă această indrăsneaţă afirmaţiune, pentru ca d. Iulian, teribil acuzator, să tragă imediat concluziunea că Bruno Seletzki avea relaţiuni personale destul de avansate cu anumiţi fruntaşi ai vieţii politicei, pe care imiitea conta în îndeplinirea tuturor scopurilor sale. In definitiv, d. Iunian se credea la largul d-sale să acuze, atâta vreme cât scrisoarea încriminată făcea chiar o precizare. Există în acea scrisoare un pasagiu, în care se spune că vec-oic, reprezentantul cărbunelui, a fost consultat în chestiunea uzinelor de la Copșa Mică și Cugir. Deci, cine o fi vec-oic — se întreba foarte curios d. Iunian. Treprezentant al uzinelor Skoda, Bru- bu e descoperit cine se ascunde sub seriozitate. Buget în şapte luni Ştiinţa contabilă şi economică, spre deosebire de cea biologică nu a fixat încă o perioadă certă şi normală pentru gestaţia şi naşterea unui buget. Atunci insă când, s’a născut dela început, şi chiar în embrion, debit şi neviabil, se presupune fie o naştere anticipată, fie oarecare cusururi părinteşti. Nu credem că bugetul a apărut la lumina zilei, de mântuială, şi în chip anormal, numai din spaima căderei de la putere, care a contractat guvernul până la rigiditatea cadavrului. Este adevărat că bugetul a apârut pe piaţă după 7 luni de guvernare. Aceasta însă în materie bugetară, şi mai ales în speţă, nu-i o anticipaţie anormala şi nici o grabă de 2 luni, ci, din contra, o întârziere de 3 luni. Poate de aceia, din cauza unei prea îndelungate oculte şi misterioase reţineri, el a ieşit mai mare decât se cuvenea, dacă s ar fi născut la timpul său. Intre timp, prin ajutorul ascuns a trei miniştri, el sa desvoltat anormal. Până acum 2—3 săptămâni lucrurile se desvoltau în regulă, şi d. Slăvescu, făcuse o declaraţie logică şi liniştitoare. Judecata era simplă şi gospodărească. S'a calculat totalul încasărilor din anul trecut. Ele atingeau vreo 18 miliarde. S’a spus: încasările mai cresc ceva prin degrevări, oricât de curios s’ar părea. Se va putea deci conta pe încasări de 19 miliarde. Bugetul de cheltueli trebue deci limitat la 19 miliarde. Pe aceasta bază s’au dat circulari de reducerea cheltuelilor cu 15 la sută apoi cu 22 la suta, la toate ministerele. Pe urmă însă au început șantajele pe spinarea contribuabililor. Fiecare ministru, s’a considerat ofensat dacă-i reduce ceva, și demisionează dacă nu-i alocă anul acesta o sumă mai mare. , Bietul d. Slăvescu a resistat până inultimiele zile cândd a avut să aleagă între demisiilecolegilor recalcitranţi şi obsedaţi de persoana lor, între căderea guvernului prolinza neputinţei ruşinoase a alcătuirei bugetului şi între un lwigiet straşnic pe hârtie prin care să dea, virtual, fiecăruia ceea ce cere. D. Slăvescu a ales ultima soluţie. A sacrificat ceea ce, pentru partid, era mai uşor de sacrificat. A sacrificat, bugetul. Deosebirea dintre venituri şi cheltueli, este, plastic vorbind, ca între Pat şi Pataşon. Pat reprezintă cheltuelile. Restul la Pataşon, pentru a ajunge la înălţime s’a umplut cu ce s’a putut. Cu ce s’a putut? Vra sa zică, în cel mai bun caz, dacă încasările se menţin ca în anul trecut, — ceeace noi, contribuabilii, ne îndoim fiindcă ştim ce-i cu noi. — Statul va încasa efectiv 19 miliarde. De unde se va plati plusul de cheltueli de 4 miliarde? S'a pus vreun enorm impozit nou care să producă un spor de venituri corespunzător, de 4 miliarde?! Nu! Atunci? Atunci e o frumuseţe. Nu cunoaştem încă, în toate detaliile această operă în aparenţă amuzantă iar în fond teribil de tragică, — dar s’au publicat câteva secrete de-ale farsei. Se zice că un miliard şi jumătate s’a luat din bugetul extraordinar, din suma destinată plăţii arieratelor. Bietul buget extraordinar! El are o serie de venituri, dar şi o serie de plăţi de arierate pe 1932. Se ştie că arieratele pe 1932 nu se plăteau cu bonuri de impozite, ci cu numerar pe măsura unor încasări de venituri prevăzute în bugetul extraordinar.- ...s .■ Acum s’a lăsat, în acel, -4- în adevăr extraordinar buget, — numai obligaţiile de plăţi, iar veniturile, s’au scos de-acolo şi s’au trecut la bugetul ordinar, pentru ca să se umple golurile... pentru ca Patașon să afiagă și el cât Pat. Dar amputarea aceasta a bugetului extraordinar cu veniturile de un miliard și jumătate însamnă că arieratele nu vor mai putea fi plătite de loc, sau, în cel mai bun caz tot cu bonuri de impozit. Dar, mai trebue ceva pentru a se obţine sărmanul «echilibru». Şi-atunci s’a mai adăogat la venituri, — ca un fleac de nimic — o prevedere, aşa de 750 de milioane, sumă care ar fi să rezulte în viitor, din faimoasa simplificare a aparatului de Stat. Şi asta, fără ca sa se întrebe cineva dacă o simplificare în măsura aceasta este posibilă şi ce anume ar însemna ea. Funcţionarii vor avea, în special, să treacă prin zile grele şi pe sub curbe din ce în ce mai plate. Bugetul astfel alcătuit este un artificiu neserios. Nu-i nici măcar ca un joc de cuvinte încrucişate. Bunele intenţii ale d-lui Victor Slăvescu, au fost asfixiate sub presiunea colegilor şi a unor ambiţii condamnabile. D-sa ar fi făcut bine să-l pue pe d Angelescu să semneze bugetul căci îi seamănă mai mult . Bugetul acesta pare a fi al ministrului de finanţe numai pe baza adagiului latin «pater is est».... Dar vom studia cu toată curiozitatea meritată, atunci cânt va fi tipărit în întregime, acest monstru nelegitim, fără cap și cu prea multă coadă. Demostene Botez Războiul pentru petrol „Cine va avea petrolul va avea Imperiul”, a spus Henry Bérenger în 1919. „Armate, marine, bani şi chiar populaţii întregi — zice la rândul său, Sir Elliot Rives’, adjutantul lui Deterding, nu vor valora nimic în faţa lipsei de petrol”. într’adevăr, imperiul mărilor e stăpânit de către petrolul greu, imperiul cerului de către esenţa uşoară, trimperiul terestru de către esenţe şi petrolul lampant. Imperiul lumii întregi, de către puterea financiară inimaginabilă care depăşeşte 500 de miliarde franci. „Poporul care va fi stăpânul alimentării cu petrol — spune mai departe Henry Bérenger — va vedea miliardele posedate de către restul universului, mergând spre el. Vapoarele altor naţiuni nu vor circula fără să recurgă la depozitele sale. Or, poporul care devine „rulajul mărilor” prelevă asupra celorlalţi o dijmă, care face să abundeze la el toate bogăţiile lumii”. Dar, petrolul este foarte inegal repartizat în lume. El se găseşte în mod practic în mâinile altor trei naţiuni: Romia Sovietică, Statele Unite ale Americei şi Imperiul Britanic. De fapt, trei grupuri sunt acelea care controlează toate zăcămintele de petrol din lume: Standard Oil a lui Rockefeller-Teagle, Royal Dutch Shell a lui Deterding și „Marele Trust Petrolifer” a Rusiei Sovietice. Pe la 1940, America se va vedea obligată să-şi cumpere petrolul, fie de la ruşi, deoarece zăcămintele sale — după calculele ştiinţifice de până acum — vor fi epuizate. Lucru care a fost evident, luat în mare considerare, când Roosevelt s’a grăbit să lege prietenie cu Litvinov, şi ceiace nu s’a neglijat desigur, în tratativele pentru pregătirea viitorului răsboiu. Departamentul geologic al Ministerului de Interne american, ca şi d. Requa, preşedintele societăţii „Sinclair Consolidated Oil” şi peste douăzeci de specialişti cu renume universal, sunt de acord în adeclara, că în câţiva ani, între 1940 şi 1950 nu va mai fi petrol în America. Şi toţi specialiştii, sunt de asemenea de acord, că rezervele engleze nu vor fi epuizate decât în aproximativ două sute de ani, adică prin 2150. . Petroliştii americani caută prin urmare soluţii rapide. Pentru moment multe maşini şomează, este deci supraproducţie de petrol. In momentul însă când ele vor intra în funcţiune, lupta pentru petrol va deveni foarte violentă. „In timpul în care noi ne pierdem vremea dând lecţii de altruism Universului—spunea fostul preşedinte Harding — Marea Britanie a pus mâna pe bogăţiile petrolifere mondiale, bogăţii cari sunt cheia dominaţiei economice mondiale”. Deocamdată nu se aud decât ameninţări, mâine insă lupta va izbucni pe faţă, în mod sângeros. Nu de mult câţiva ziarişti americani, oameni politici, scriitori şi industriaşi au dat ca dată a viitorului război, anul 1940. Lucru nu surprinde prin urmare. 1940 este data când se crede că petrolul american își va epuiza sursele. Anglia a cucerit Africa de Sud pentru aurul său, Sudanul pentru bumbac, dar niciodată înainte, un guvern nu și-a ridicat masca cu ou la sânge rece ca în 1914, când Winston Churchill a declarat deja tribuna Camerei, că Amiralitatea Britanică este una dintre cele mai mari firme petrolifere din lume, că 56 la sută din capitalul anglo-persan aparţine lui Intelligence Service şi marinei engleze. Niciodată guvernele nu s’au asociat atât de deschis intereselor magnaţilor de materii prime, ca în cazul petrolului. Pretutindeni, unde există petrol izbucnește numaidecât războiul, ca un compliment necesar, ca un corolar firesc. . . . Război pentru petrolul Persiei, Război pentru petrolul din Mossoul, Război pentru a lua petrolul Rusiei, 1;-1 Război pentru petrolul din Mexic, Război pentru petrolul din Colombia, din Costa-Rica, din Nicaragua, bătălii şi revolte în toată America de Sud, în toate colţurile lumii, unde există strop de petrol. Englezii continuă să-şi procure pretutindeni câmpuri de petrol, dar mai ales în jurul Canalului Panama, să-şi creeze puncte de sprijin, cari pot foarte uşor să distrugă opera colosală a americanilor, tăindu-le rezervele de aprovizionare cu materii petrolifere brute, a flotei puternice. "! ’ America este alarmată şi leagă amiciţie cu Rusia Sovietică pentru a declanşa un război de preţuri contra petrolului englez. Şi fiindcă nu este sigură că conflictul va rămânea multă vreme pe teren economic, se grăbeşte să-şi fortifice dominaţia asupra Americei de Sud, ca şi asupra Pacificului. Iată un singur aspect al luptei pentru petrol, localizată numai la două state înrudite, Imperiul Britanic şi Statele Unite ale Americei. Care va fi viitorul României, stat agrar, cu o agricultură periculos de ţărănească, în mijlocul acestor lupte când marii căpitani de industrie se vor gândi să pună mina în mod integral şi definitiv şi asupra petrolului românesc? E grozav să te gândeşti, mai ales când vezi lipsa de seriozitate în guvernarea ţării şi jaful enorm şi nesancţinoat, al averii naţionale. Akc Duminică 10 iunie 1934 2 lei Manevra cu data alegerilor Ne putem aştepta la orice infamii din partea unor oameni al căror certificat îl cunoaştem de multa vreme. Liberalii şi-au lăsat — întocmai ca nişte criminali — cartea de vizită pe oriunde au trecut. Credem că nu mai e un secret pentru nimenea că nu există alegere efectuată de regimul liberal care să nu poarte pecetea abuzului administrativ, a presiunii prin teroare şi coruperii corpului de magistraţi, implicaţi totdeauna în mistificarea rezultatelor. Felul cum aceşti oameni înţeleg exercitarea sufragiului universal este cu desăvârşire revoltător şi unic în istoria tuturor alegerilor. Noţiunea de legalitate, care pentru orice ţară civilizată este un lucru de sine înţeles, este complet ignorată în efectuarea alegerilor liberale. Aceste alegeri au reuşit să constitue un tip cu totul aparte, definit prin aceste atribute: scandal bătae, teroare, ilegalitate pe toată linia. Şi-au dat arama de faţă, de alfel şi cu ocazia alegerilor pentru municipiu, când faimoasele «umpluturi» electorale, au defilat inepuizabil prin faţa urnelor. Acum, este în pregătire o nouă coşonerie, în legătură cu alegerile comunale rurale. Bănuind desigur formidabilul curent de simpatie populară al masselor ţărăneşti pentru partidul lor, partidul naţionalţărănesc, guvernul liberal, care scontează un singur dezastru din aceste alegeri, a început o manevră cu totul curioasă, şi pare-se nouă în arsenalul electoral: schimbarea intempestivă a datei alegerilor, care poate deruta complet partidele din opoziţie, ştiut fiind că orice schimbare de dată implică o nouă depunere a candidaturilor. Trucul acesta de ultima oră al fanteziei electorale a partidului liberal este îndreptat îndeosebi împotriva partidului naţional-ţărănesc, singura forţă care contează politiceşte în sânul ţărănimii. Nu vom lăsa însă nesancţionat acest procedeu neruşinat. In prima şedinţă a parlamentului, reprezentanţii noştri in corpurile legiuitoare, vor aduce chestiunea în discuţie publică. Vom şti să risipim visurile cu care se îmbată guvernul, din calculul victoriei stoarse ilegal Cu furca• •• Gafele contingentării sunt nenumărate. Gafe sau şperţuri? Avem impresia că este mai mult neştiinţă, prea mare amabilitate şi străchini sparte. Comisia contingentării ar trebui să trieze importul indispensabil pentru a echilibra balanţa comercială şi pe cât posibil să elimine obiectele de lux. Asistăm în ultima vreme la o adevărată invazie a automobilelor celor mai fastuoase. Câte permise s’au acordat ? Cum stă balanţa noastră comercială cu ţările din care s’au aprobat permisele de import la automobile Simplă întrebare... * «Neamul Românesc» începe o notă politică astfel: «Era pe vremea guvernului Iorga». Nu ne mai aduce aminte, domnule! ❖ D. N. Iorga pledează pentru menţinerea subsecretarilor de Stat. Vrea să menţie loc pentru d. Buzdugan. lin In «Neamul românesc» de alaltăeri, iarăş se lăfăeşte d. prof. Neculai Iorga. Clacsonul şuerăturilor e veşnic în activitate. Temperament aprins, d. Iorga se răpede în beregata omului riscând să-i alunece statura, din saltul îndrăsneţ al vanităţi, pe coji de portocală. De câte ori citase articolele Dumisale, — aminteri pline de iscusinţe şi meşteşugiri, — am impresia că văd, priponit la stâlpul neputinţei, omul condamnat, căruia, de încedările de a rupe priponul, îi plesneşte fiinţa. D. Neculai Iorga e căptuşit de necazuri. Personalitatea sa, râvnită poliedrică, ar fi dorit să se realizeze şi pe o dimensiune politică dacă n ar fi găunoşit-o lipsa de tact, repezirile şi săriturile în vânt D. Iorga a procedat în politică cam cu sminteală Aţi văzut căprioara de munte îşi face vânt să sară prăpastia şi nu observă solul de sub ea decât când este în plin salt. Aşa a făcut şi d. Iorga. Dela ambiţia sa întâi şi fundamentală, d. Iorga s’a trezit preschimbat în unealtă de joc politie pusă în mâna primului venit. Cât a stat la guvern, d. Neculai Iorga n’a făcut altceva decât să reprezinte spatele politic al d-lui Argetoianu. Fostul ministru de finanţe, frunte rece, capabilă de toate strategiile, a ţinut, — în cinismul său desăvârşit—să-şi dosească partea lui politică după barba d-lui N. Iorga. «Eu nu sunt eu», formulă rămasă de basm, conţine, dincolo de ridicolul la care s’a pretat şi o sămânţă de tragism. Fiindcă într-adevăr e tragic să te visezi pe piscul fortăreţei politice din observatorul căruia să priveşti, din sus, pulsaţiile mărunţişurilor ţării, «îmbrăţişând cu gândul un întreg popor» şi să te vezi apoi anulat în ambiţia ta, jicnit în orgoliu, sufocat în veleităţi, mergând chiar până acolo să primeşti şi roluri subordonate în care totuşi să strecori acelaş focos temperament care palpită şi aceiaş conştiinţă a puterii. ’ D. Iorga este, prin urmare, îndreptăţit să muşte. Ceea ce şi face. Ca un jaguar sare în gâtlejul adversarului să-l înăbuşe. Din ochii săi mari, încărcaţi de vina misiunilor apostoliceşti şi clocotitoare, ţâşnesc flăcările unei aceleiaşi şi permanente patimi, ca în jocul lor diavolesc să consume totul, totul înţelegem. Nu înţelegem, însă, să-ţi neutralizezi până şi educaţia istorică, respectoasă de adevăruri şi de certitudini. Capabil să îngroape şi evidenţa, d. Neculai Iorga lasă pasiunile să lunece pe panta primejdiilor, massă de manevră, însoţită de un talent, risipit cu rostul de a clătina şi piatra. . . . In articolul de alaltăeri, cel care ne-a provocat aceste amare reflecţii, adunate în rândurile astea mâhnite, E d. Neculai Iorga schiţează din câteva trăsături, sumare şi exrpesive, relieful politic al d-lui Mihai Cogălniceanu. Ne este înfăţişat omul care a fost ca stând în vârful scării «îmbrăţişând cu gândul în popor». Nu se coborâse oare Cogălniceanu în zarva mizeriei ţărănimei, să asculte clocotul ei şi să fixeze sediul suferinţei! Cum adică? — Cogălniceanu sta dominator şi plana abstract peste forfota măruntă a durerilor ţării, necuprins de corul gălgăit al patimilor? D. Iorga ştie încă prea bine. Numai că, în articolul cu pricina, Mihail Cogălniceanu era pentru Domniasa un concept limită, iar nu personalitatea cunoscută. Cogălniceanu avea aci rostul de a mărgini și umbri. • Și servia d-lui Iorga să sublinieze o concluzie și un precept politic: ţara se conduce cu citate latineşti şi greceşti. Deci cu d. Iorga.