Dreptatea, iunie 1934 (Anul 8, nr. 2007-2030)

1934-06-10 / nr. 2014

AMIL VIII. NO. s pagini [ Tu*U li butul plldte I» m» »«*7 ocol. aprobUal Cowrul» P.g ft Mft. 3» Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 303142, Ad­ţia 341102 Românul se naşte poet, creşte bursier, idealul lui este să ajungă ministru şi moare pensionar. Partidul liberal, vânând socoteală de idealul Românului a dat prilej la 24 oameni să se intituleze Ex­celenţă sau semi-excelenţă (subse­cretari de stat). Cum avem de pa­tru ani 4 guvene pe an, ca recol­tele Egiptului — dar al Nilului —, inovaţia liberală promitea să sa­tisfacă multe cereri la o bogată o­­fertă. O familie se înrudeşte cu cel puţin alte zece familii de câte 6 membri. O sută de Excelenţe anual, ar fi îngăduit la 5000 de membri (100x10x5) din ţara românească să se socotească fericiţi. O mulţime de fete fără zestre, dar cu virtualităţi de influenţă politică, s’ar fi măritat cu uşurinţă. Natalitatea ţării ar fi fost în progres.... Această metodă de fericire în mas­să şi de creştere a naşterilor a­­meninţă să­ fie distrusă. Din cauza eternelor nevoi de e­­conomii budgetare s’a hotărât a se proceda la reducerea Excelenţelor minore. D. G. Tătărăscu a făcut cu fru­mosul său glas baritonal o impre­sionantă declaraţie în acest sens: — „având în vedere şi considerând necesităţile momentului care ne po­runcesc nouă, care am trecut prin­­tr’o baltă de sânge, să facem dras­tice reduceri pecuniare, vom redu­ce curând numărul subsecretarilor de Stat”. Guvernarea liberală, începută, cum s’a zis, în tragedie, continuă, cu farse.­­ . . ■ Nu, au anunțat liberalii că enor­mul număr de subsecretari de Stat se explică prin faptul că­ sunt ne­­retribuiţi? ! Nu se minţise opinia publică spu­­nându-i că aceşti cetăţeni culeşi din floarea cluburilor liberale asudă o­­norific pentru ţară? Astăzi, d. Tătărăscu îi concedia­ză pentru... economii bugetare, măsluite, reprezintă adevăratele ra­porturi de forţă şi pot fi considerate ca un barometru al influenţei şi res­pectului de care se bucură un can­­didat. Un Dem. Dobrescu din Capitală, un N. Betulescu de la Caracal şi un Dr­ăguţescu de la Vulpeni, obţin fru­moase adeziuni electorale, cu toată suveica intrată în funcţiuni, au, pro­babil, voluptăţi politice mai intense decât ale unui demagog r­u­cât de faimos. Reputaţia lor se bazează pe lucruri concrete: o grădină publică pusă la dispoziţia cetăţenilor, ca­nalizarea unei străzi, construcţia u­­nui piodeţ... Tot ce este exagerat este insig­nifiant.­­ Tot ce este concret, oricât de umil are ceva din farmecul resimţit de Jehova la construcţia acestei lumi... Gaius ". * Omul propune şi Dumnezeu dis­pune. .. Premierul a dispus concedierea, dar până la îndeplinirea acestui pios deziderat, va mai trece multă apă pe Dâmboviţă. Fiecare Excelenţă, se consideră un Dumnezeu. !­­ Bietul premier este un om cu o propunere făcută unei turme cu zei minori. Zeii s’au pus în grevă. Nimeni nu vrea să demisioneze şi fiecare doreşte să lucreze... ono­rific pentru treburile publice In orice grevă muncitorească se găsesc şi aşa numiţii „spărgători de grevă”, haimanale proletariene lipsite de conştiinţa clasei. Fenomenul s’a repetat cu oca­zia grevei subsecretarilor de stat 'Au demisionat în două rate d-nii 'Alexandra Popescu-Necşeşti, N. Bu­­durescu, Assan, Maxim şi Al. Ne­gură.­­ Ceilalţi se poftesc ca Grecii la puş­carie, puşcăria fiind viaţa privată, iar libertatea... munca pentru Stat. Cu această ocazie, opinia publică a luat cunoştinţă de existenţa unor subsecretari de Stat confidenţiali. Cine ştia de d. N. Budurescu?. Noi ne ocupăm, în orele libere, cu lectura poeţilor (Un viciu vechh­u şi perfid). Cunoaştem pe un poet simbolist cu acest nume de cali­brul lui... Ştefănescu-Est. D. Bu­­durăscu, poet şi om politic, are predilecţie pentru gloria confiden­ţială. [ Famosul elector Manollescu-Strun- 5*i, zvm ai bicepşilor în mitologia­ a­­cestui cabinet, se cramponează de fotoliul ocupat. Va fi ultimul la plecare. Nu va fi­­ scos decât cu forţa publică du­blată... * Capitala a cunoscut cu ocazia lui 8 Iunie pitorescul unei defilări a cinci mii de primari. Bucureşteanul orgolios s’a uitat de sus la aceşti provinciali unii cu jobene demodate, alţii cu cioa­reci, şi mai toţi rău îmbrăcaţi. Dar, fiecare ar fi putut exclama imperial ca Iuliu Cezar: — Decât al doilea la Roma, mai bine primul la Marsilia! Pe vremea lui Cezar, Marsilia era un port infect plin de negustori greci. : ( Fiecare primar care a defilat, ţi­nea nevăzut în mână bastonul de­­Mareşal al satului sau al târgului său. Degeaba dădea dispreţuitor din umeri f­antele famelie de pe Calea Victoriei. Datorită acestei pofte de întâie­tate,­­alegerile comunale au loc în mijlocul unei efervescențe extraor­dinare și orice vot reprezintă o ne­spusă voluptate. Să remarcăm în treacăt, că alege­rile comunale, atenei, când nu sunt MOMENTE Luaţi-Se cuţitele Aţi văzut pe-un subsecretar de stat, după demisie? Socot că e cel mai interesant spectacol al clipei de faţă. Cuprinşi de groază, cu figurile des­compuse, bieţii oameni nu-şi mai aflu liniştea. Unii din ei şi-au descoperit acum motive puternice ca să-şi continue opera. Nu şi-au terminat oamenii opera legislativă a departamentelor pe lângă cari au funcţionat, D. Tătărăscu însă nu va trebui să privească lucrurile cu­­ atâta Uşu­rinţă. Nu trebue să se joace prea mult cu soarta oamenilor. Sunt săracii cuprinşi de dispera­re şi capabili de gesturi funeste. Ar trebui supravegheaţi de aproa­pe şi cercetaţi dacă nu poartă, asu­pra­ lor, cuţite, pistoale, otră­vuri, cu cari într’un moment de disperare, să-şi curme viaţa. Când unul vine, prea repede, spre vre-un etaj superior, al unei clădiri înalte, să fie urmărit, ca să nu se arunce de acolo. Cel puţin atâta lucru e obligat şi d. Tătărăscu, să facă, pentru ei. Să le cruţe viaţa. Fiindcă va avea nevoie mai târziu de dânşii, dacă nu ca subsecretari, cel puţin ca partizani. Deja un Iorga la altul D. Iorga se ocupă de o vreme în­coace, foarte des de noi. Nu e zi în care, dacă nu scrie d-sa, să pună pe altcineva să critice, nu­­partidul naţional-ţărănesc, ci pe fruntaşii lui. *' ' . Noi suntem tentaţi în fiece mo­ment, când citim presa d-lui Iorga, să facem comparaţia între d. Iorga cel de acum atâţia ani, şi d. Iorga cel de azi. Cunoaşteam şi stimam — mai a- Ies stimam — un profesor idealist care reuşise să strângă, în jurul său, un mănunchi de oameni de treabă, cu cari nu spera să conducă ţara, dar putea să creeze o atmosferă frumoasă. Şi azi, după o guvernare nenoro­cită, profesorul acela şi-a pierdut toată admiraţia, în faţa chiar a ace­lora cari l-au iubit mai mult şi pe cari, d-sa i-a năpăstuit mai amar­nic, cât a fost la putere. De atunci încoace, nimic n’a făcut d. Iorga ca să şteargă această im­presie. De ce o fi persistând în atitudi­nea sa profesorul dela Văleni? c O MORALA POLITICA Păţania d-lui Ionian. ~ Temeritatea deducfbcinilor pripite şi de reacredinţa In comisiunea de anchetă parla­mentară, instituită pentru a cerceta regularitatea comenzilor militare făcute la uzinele «Skoda», d. Iunian se anunţase a fi un teribil acuzator. Fostul ministru de justiţie are fai­ma unui avocat subtil, care ştie să răstălmăcească sensul lucrurilor. In atmosfera de scandal politic, pe care partidul liberal a voit să o creieze în jurul comenzilor milita­re făcute sub guvernarea naţional­­ţărănistă, se anticipase asupra rolul lui d-lui Iunian iu toată maşinaţi­­unea şi se conta pe iscusinţa d-sale oltenească. * D. Iunian a făcut, într’adevăr, mult sgomot în jurul aşa numitei chestiuni «Skoda». Fără să aibă nici­ un element la îndemână, d sa a interpelat cu indignare şi a făcut însinuaţiuni, care, deşi un vizan personal pe nimeni, aveau totuşi sensul lor. Aşa, de pildă, d. Iunian a făcut mare caz de relaţiile pe care le-ar fi avut în lumea politică fostul re --------------------------------------------­ acest nume cifrat. Enigma se rezu­ma la un singur nume. * D. Iunian însă »­paţîf-c. La descifrarea scrisorii fa­tale, s’a aflat că VEC-OIC, reprezenkntul cărbunelu­i, este d. Grigore Iunian, fos­tul ministru die justiţie, fe­rită lui acuzator în chstiu­­raea Skoda. Pe care Bruno Seletzki l-a consultat, un bine dim&ssut la Fraga, în bine cunoscut la Praga, în chestiunea­ unui statut al minelor Cop.» Mică și Cu­iba. In linia aceleiaș logice, agreabi­lă teribilului acuzator de până mai ieri, ori­ce om de pe stradă ar pu­tea zice: Evrika, am descoperit mis­terul; d. Grigore Iunian trebue să fie principalul inculpat în procesul politic deschis pe chestiunea Skoda. D. Iunian a primit o binemerita­tă lecţiune de morală politică. «Acu­­zatorul» a fost pus la locul lui, şi comisiunea de anchetă parlamenta­ră poate lucra acum într’adevăr cu no Seletzki. Cu totul surprins s’a arătat întotdeauna d. Iunian de pa­sajul dintr’o scrisoare aflată la do­sar, în care Bruno Seletzki afirmă că ar fi dispus convocarea parla­mentului în sesiune extraordinară. Era suficient ca reprezentantul u­­zinelor Skoda să facă această in­­drăsneaţă afirmaţiune, pentru ca d. Iulian, teribil acuzator, să tragă imediat concluziunea că Bruno Se­letzki avea relaţiuni personale des­tul de avansate cu anumiţi fruntaşi ai vieţii politicei,­ pe care imiitea con­ta în îndeplinirea tuturor scopuri­lor sale. In definitiv, d. Iunian se credea la largul d-sale să acuze, atâta vreme cât scrisoarea încriminată făcea chiar o precizare. Există în acea scrisoare un pasagiu, în care se spune că vec-oic, reprezentantul cărbunelui, a fost consultat în ches­tiunea uzinelor de la Copșa Mică și Cugir. Deci, cine o fi vec-oic — se în­treba foarte curios d. Iunian. Tre­prezentant al uzinelor Skoda, Bru- bu e descoperit cine se ascunde sub seriozitate. Buget în şapte luni Ştiinţa contabilă şi economi­că, spre deosebire de cea biolo­gică nu a fixat încă o perioadă certă şi normală pentru gesta­­ţia şi naşterea unui buget. Atunci insă când, s’a născut dela început, şi chiar în­ em­­brion, debit şi neviabil, se pre­supune fie o naştere anticipată, fie oarecare cusururi părinteşti. Nu credem că bugetul a apă­rut la lumina zilei, de mântuia­lă, şi în chip anormal, numai din spaima căderei de la putere, ca­re a contractat guvernul până la rigiditatea cadavrului. Este adevărat că bugetul a a­­pârut pe piaţă după 7 luni de guvernare. Aceasta însă în ma­terie bugetară, şi mai ales în speţă, nu-i o anticipaţie anor­mala şi nici o grabă de 2 luni, ci, din contra, o întârziere de 3 luni. Poate de aceia, din cauza unei prea îndelungate oculte şi mis­terioase reţineri, el a ieşit mai mare decât se cuvenea, dacă s ar fi născut la timpul său. Intre timp, prin ajutorul ascuns a trei miniştri, el sa desvoltat a­­normal. Până acum 2—3 săptămâni lu­crurile se desvoltau în regulă, şi d. Slăvescu, făcuse o declaraţie logică şi liniştitoare. Judecata era simplă şi gospo­dărească. S'a calculat totalul încasărilor din anul trecut. Ele atingeau vreo 18 miliarde. S’a spus: încasările mai cresc ceva prin degrevări, oricât de curios s’ar părea. Se va putea deci con­ta pe încasări de 19 miliarde. Bugetul de cheltueli trebue deci limitat la 19 miliarde. Pe aceasta bază s’au dat cir­culari de reducerea ch­eltuelilor cu 15 la sută apoi cu 22 la suta, la toate ministerele. Pe urmă însă au început șan­tajele pe spinarea contribuabili­lor. Fiecare ministru, s’a consi­derat ofensat dacă-i reduce ce­va, și demisionează dacă nu-i a­locă anul acesta o sumă mai mare. ,­­ Bietul d. Slăvescu a resist­at până in­ultimiele zile cândd a a­­v­ut să aleagă între demisiile­­co­legilor recalcitranţi şi obsedaţi de persoana lor, între căderea guvernului prolinza neputinţei ruşinoase a alcătuirei bugetului şi între un lwigiet straşnic pe hârtie prin care să dea, virtual, fiecăruia ceea ce cere. D. Slăvescu a ales ultima so­luţie. A sacrificat ceea ce, pentru partid, era mai uşor de sacrifi­cat. A sacrificat, bugetul. Deosebirea dintre venituri şi cheltueli, este, plastic vorbind, ca între Pat şi Pataşon. Pat re­prezintă cheltuelile. Restul la Pataşon, pentru a ajunge la înălţime s’a umplut cu ce s’a putut. Cu ce s’a putut? Vra sa zică, în cel mai bun caz, dacă încasările se menţin ca în anul trecut, — ceeace noi, contribuabilii, ne îndoim fiind­că ştim ce-i cu noi. — Statul va încasa efectiv 19 miliarde. De unde se va plati plusul de cheltueli de 4 miliarde? S'a pus vreun enorm impozit nou care să producă un spor de venituri corespunzător, de 4 mi­liarde?! Nu! Atunci? Atunci e o frumuseţe. Nu cunoaştem încă, în toate detaliile această operă în apa­renţă amuzantă iar în fond teri­bil de tragică, — dar s’au publi­cat câteva secrete­ de-ale farsei. Se zice că un miliard şi jumă­tate s’a luat din bugetul extra­ordinar, din suma destinată plă­ţii arieratelor. Bietul buget extraordinar! El are o serie de venituri, dar şi o serie de plăţi de arierate pe 1932. Se ştie că arieratele pe 1932 nu se plăteau cu bonuri de impozite, ci cu numerar pe mă­sura unor încasări de venituri prevăzute în bugetul extraordi­nar.- ...s .■ Acum s’a lăsat, în acel, -4- în adevăr extraordinar buget, — numai obligaţiile de plăţi, iar veniturile, s’au scos de-acolo şi s’au trecut la bugetul ordinar, pentru ca să se umple golurile... pentru ca Patașon să afiagă și el cât Pat. Dar amputarea aceasta a bu­getului extraordinar cu venitu­rile de un miliard și jumătate însamnă că arieratele nu vor mai putea fi plătite de loc, sau, în cel mai bun caz tot cu bonuri de impozit. Dar, mai trebue ceva pentru a se obţine sărmanul «echilibru». Şi-atunci s’a mai adăogat la venituri, — ca un fleac de nimic — o prevedere, aşa de 750 de mi­lioane, sumă care ar fi să rezulte în viitor, din faimoasa simplifi­care a aparatului de Stat. Şi asta, fără ca sa se întrebe cineva dacă o simplificare în măsura aceasta este posibilă şi ce anu­me ar însemna ea. Funcţionarii vor avea, în spe­cial, să treacă prin zile grele şi pe sub curbe din ce în ce mai plate. Bugetul astfel alcătuit este un artificiu neserios. Nu-i nici mă­car ca un joc de cuvinte încru­cişate. Bunele intenţii ale d-lui Vic­tor Slăvescu, au fost asfixiate sub presiunea colegilor şi a u­nor ambiţii condamnabile. D-sa ar fi făcut bine să-l pue pe d Angelescu să semneze bugetul căci îi seamănă mai mult . Bugetul acesta pare a fi al mi­nistrului de finanţe numai pe baza adagiului latin «pater is est».... Dar vom studia cu toată cu­riozitatea meritată, atunci cânt va fi tipărit în întregime, acest monstru nelegitim, fără cap și cu prea multă coadă. Demostene Botez Războiul pentru petrol „Cine va avea petrolul va avea Imperiul”, a spus Henry Bérenger în 1919. „Armate, marine, bani şi chiar populaţii întregi —­­ zice la rândul său, Sir Elliot Rives’, adju­tantul lui Deterding, nu vor valora nimic în faţa lipsei de petrol”. într’adevăr, imperiul mărilor e stăpânit de către petrolul greu, im­periul cerului de către esenţa uşoară, trimperiul terestru de către esenţe şi petrolul lampant. Imperiul lumii în­tregi, de către puterea financiară inimaginabilă care depăşeşte 500 de miliarde franci. „Poporul care va fi stăpânul ali­mentării cu petrol — spune mai de­parte Henry Bérenger — va vedea miliardele posedate de către restul universului, mergând spre el. Va­poarele altor naţiuni nu vor circula fără să recurgă la depozitele sale. Or, poporul care devine „rulajul mărilor” prelevă asupra celorlalţi o dijmă, care face să ab­undeze la el toate bogăţiile lumii”. Dar, petrolul este foarte inegal re­partizat în lume. El se găseşte în mod practic în mâinile altor trei naţiuni: Romia So­vietică, Statele Unite ale Ameri­­cei şi Imperiul Britanic. De fapt, trei grupuri sunt acelea care controlează toate zăcămintele de petrol din lume: Standard Oil a lui Rockefeller-Teagle, Royal Dutch Shell a lui Deterding și „Marele­ Trust Petrolifer” a Rusiei Sovietice. Pe la 1940, America se va vedea obligată să-şi cumpere petrolul, fie de la ruşi, deoarece zăcămintele sale — după calculele ştiinţifice de până acum — vor fi epuizate. Lucru care a fost evident, luat în mare considerare, când Roosevelt s’a grăbit să lege prietenie cu Lit­vinov, şi ceiace nu s’a neglijat desi­gur, în tratativele pentru pregăti­rea viitorului răsboiu. Departamentul geologic al Minis­terului de Interne american, ca şi d. Requa, preşedintele societăţii „Sinclair Consolidated Oil” şi peste douăzeci de specialişti cu renume u­­niversal, sunt de acord în a­­declara, că în câţiva a­ni, între 1940 şi 1950 nu va mai fi petrol în America. Şi toţi specialiştii, sunt de aseme­­nea de acord, că rezervele engleze nu vor fi epuizate decât în aproxi­mativ două sute de ani, adică prin 2150. .­ Petroliştii americani caută prin urmare soluţii rapide. Pentru mo­ment multe maşini şomează, este deci supraproducţie de petrol. In momentul însă când ele vor intra în funcţiune, lupta pentru petrol va deveni foarte violentă. „In timpul în care noi ne pierdem vremea dând lecţii de altruism Universului—spu­nea fostul preşedinte Harding — Marea Britanie a pus mâna pe bo­găţiile petrolifere mondiale, bogăţii cari sunt cheia dominaţiei economice mondiale”. Deocamdată nu se aud decât a­­meninţări, mâine insă lupta va iz­bucni pe faţă, în mod sângeros. Nu de mult câţiva ziarişti ame­ricani, oameni politici, scriitori şi industriaşi au dat ca dată a viito­rului război, anul 1940. Lucru nu surprinde prin urmare. 1940 este data când se crede că petrolul ame­rican își va ep­uiza sursele. Anglia a cucerit Africa de Sud pentru aurul său, Sudanul pentru bumbac, dar niciodată înainte, un guvern nu și-a ridicat masca cu ou­ la sânge rece ca în 1914, când Winston Churchill a declarat deja tribuna Camerei, că Amiralitatea Britanică este una dintre cele mai mari firme petrolifere din lume, că 56 la sută din capitalul anglo-per­­san aparţine lui Intelligence Service şi marinei engleze. Niciodată guvernele nu s’au aso­ciat atât de deschis intereselor mag­naţilor de materii prime, ca în cazul petrolului. Pretutindeni, unde există petrol izbucnește numai­decât războiul, ca un compliment necesar, ca un coro­lar firesc. . . . Război pentru petrolul Persiei, Război pentru petrolul din Mos­­soul, Război pentru a lua petrolul Ru­siei, 1;-1 Război pentru petrolul din Mexic, Război pentru petrolul din Colom­bia, din Costa-Rica, din Nicaragua, bătălii şi revolte în toată America de Sud, în toate colţurile lumii, unde există strop de petrol. Englezii continuă să-şi procure pretutindeni câmpuri de petrol, dar mai ales în jurul Canalului Pana­ma, să-şi creeze puncte de sprijin, cari pot foarte uşor să distrugă o­­pera colosală a americanilor, tăin­­du-le rezervele de aprovizionare cu materii petrolifere brute, a flotei pu­ternice. "! ’­­­ America este alarmată şi leagă amiciţie cu Rusia Sovietică pentru a declanşa un război de preţuri con­tra petrolului englez. Şi fiindcă nu este sigură că conflictul va rămânea multă vreme pe teren economic, se grăbeşte să-şi fortifice dominaţia a­­supra Americei de Sud, ca şi asu­pra Pacificului. Iată un singur aspect al luptei pentru petrol, localizată numai la două state înrudite,­ Imperiul Bri­tanic şi Statele Unite ale Americei. Care va fi viitorul României, stat agrar, cu o agricultură periculos de ţărănească, în mijlocul acestor lup­te când marii căpitani de industrie se vor gândi să pună mina în mod integral şi definitiv şi asupra petro­lului românesc? E grozav să te gândeşti, mai ales când vezi lipsa de seriozitate în guvernarea ţării şi jaful enorm şi nesancţinoat, al averii naţionale. Akc Duminică 10 iunie 1934 2 l­ei Manevra cu data alegerilor Ne putem aştepta la orice infa­mii din partea unor oameni al că­ror certificat îl cunoaştem de multa vreme. Liberalii şi-au lăsat — în­tocmai ca nişte criminali — cartea de vizită pe oriunde au trecut. Cre­dem că nu mai­ e un secret pentru nimenea că nu există alegere efec­tuată de regimul liberal care să nu poarte pecetea abuzului administra­tiv, a presiunii prin teroare şi co­ruperii corpului de magistraţi, im­plicaţi totdeauna în mistificarea re­zultatelor. Felul cum aceşti oameni înţeleg exercitarea sufragiului universal este cu desăvârşire revoltător şi u­­nic în istoria tuturor alegerilor. Noţiunea de legalitate, care pentru orice ţară civilizată este un lucru de sine înţeles, este complet igno­rată în efectuarea alegerilor libera­le. Aceste alegeri au reuşit să con­­stitue un tip cu totul aparte, defi­nit prin aceste atribute: scandal bătae, teroare, ilegalitate pe toată linia.­­ Şi-au dat arama de faţă, de alfel şi cu ocazia alegerilor pentru mu­nicipiu, când faimoasele «umplu­turi» electorale, au defila­t inepui­zabil prin faţa urnelor. Acum, este în pregătire o nouă co­­şonerie, în legătură cu alegerile co­munale rurale. Bănuind desigur formidabilul curent de simpatie populară al masselor ţărăneşti pen­tru partidul lor, partidul naţional­­ţărănesc, guvernul liberal, care scontează un singur dezastru din a­­ceste alegeri, a început o manevră cu totul curioasă, şi pare-se nouă în arsenalul electoral: schimbarea intempestivă a datei alegerilor, care poate deruta complet partidele din opoziţie, ştiut fiind că orice schim­bare de dată implică o nouă depu­nere a candidaturilor. Trucul acesta de ultima oră al fanteziei electorale a partidului li­beral este îndreptat îndeosebi îm­potriva partidului naţional-ţără­­nesc, singura forţă care contează politiceşte în sânul ţărănimii. Nu vom lăsa însă nesancţionat a­­cest procedeu neruşinat. In prima şedinţă a parlamentului, reprezen­tanţii noştri in corpurile legiuitoa­re, vor aduce chestiunea în discu­ţie publică. Vom şti să risipim vi­surile cu care se îmbată guvernul, din calculul victoriei stoarse ilegal Cu furca• •• Gafele contingentării sunt nenu­mărate. Gafe sau şperţuri? Avem impresia că este mai mult neştiinţă, prea mare amabilitate şi străchini sparte. Comisia contingentării ar trebui să trieze importul indispensabil pentru a echilibra balanţa comer­cială şi pe cât posibil să elimine o­­biectele de lux. Asistăm în ultima vreme la o a­devărată invazie a automobilelor ce­lor mai fastuoase. Câte permise s’au acordat ? Cum stă balanţa noastră comer­cială cu ţările din care s’au aprobat permisele de import la automobile Simplă întrebare... * «Neamul Românesc» începe o notă politică astfel: «Era pe vremea gu­vernului Iorga». Nu ne mai aduce aminte, domnu­le!­­ ❖ D. N. Iorga pledează pentru men­ţinerea subsecretarilor de Stat. Vrea să menţie loc pentru d. Buz­dugan. lin In «Neamul românesc» de alaltă­­eri, iarăş se lăfăeşte d. prof. Neculai Iorga. Clacsonul şuerăturilor e veş­nic în activitate. Temperament a­­prins, d. Iorga se răpede în beregata omului riscând să-i alunece statura, din saltul îndrăsneţ al vanităţi, pe coji de portocală. De câte ori citase articolele Dumisale, — a­m­interi pli­ne de iscusinţe şi meşteşugiri, — am impresia că văd, priponit la stâlpul neputinţei, omul condamnat, căruia, de încedările de a rupe pri­­ponul, îi plesneşte fiinţa. D. Neculai Iorga e căptuşit de ne­cazuri. Personalitatea sa, râvnită po­liedrică, ar fi dorit să se realizeze şi pe o dimensiune politică dacă n ar fi găunoşit-o lipsa de tact, repezirile şi săriturile în vânt D. Iorga a pro­cedat în politică cam cu sminteală Aţi văzut căprioara de munte­ îşi face vânt să sară prăpastia şi nu observă solul de sub ea decât când este în plin salt. Aşa a făcut şi d. Iorga. Dela ambiţia sa întâi­ şi funda­mentală, d. Iorga s’a trezit preschim­bat în unealtă de joc politie pusă în mâna primului venit. Cât a stat la guvern, d. Neculai Iorga n’a făcut altceva decât să reprezinte spatele politic al d-lui Argetoianu. Fostul ministru de finanţe, frunte rece, ca­pabilă de toate strategiile, a ţinut, — în cinismul său desăvârşit—să-şi dosească partea lui politică după barba d-lui N. Iorga. «Eu nu sunt eu», formulă rămasă de basm, con­­ţine, dincolo de ridicolul la care s’a pretat şi o sămânţă de tragism. Fi­indcă într-adevăr e tragic să te vi­sezi pe piscul fortăreţei politice din observatorul căruia să priveşti, din sus, pulsaţiile mărunţişurilor ţării, «îmbrăţişând cu gândul un întreg popor» şi să te vezi apoi anulat în ambiţia ta, jicnit în orgoliu, sufo­cat în veleităţi, mergând chiar până acolo să primeşti şi roluri subordo­nate în care totuşi să­ strecori acelaş focos temperament care palpită şi aceiaş conştiinţă a puterii. ’ D. Iorga este, prin urmare, îndrep­tăţit să muşte. Ceea ce şi face. Ca un jaguar sare în gâtlejul adver­sarului să-l înăbuşe. Din ochii săi mari, încărcaţi de vina misiunilor apostoliceşti şi clocotitoare, ţâşnesc flăcările unei aceleiaşi şi permanen­te patimi, ca în jocul lor diavolesc să consume totul, totul­ înţelegem. Nu înţelegem, însă, să-ţi neutrali­zezi până şi educaţia istorică, res­­pectoasă de adevăruri şi de certitu­dini. Capabil să îngroape şi eviden­ţa, d. Neculai Iorga lasă pasiunile să lunece pe panta primejdiilor, massă de manevră, însoţită de un talent, risipit cu rostul de a clătina şi piatra. . . . In articolul de alaltăeri,­­ cel care ne-a provocat aceste amare reflec­ţii, adunate în rândurile astea mâh­nite, E d. Neculai Iorga schiţează din câteva trăsături, sumare şi ex­­rpesive, relieful politic al d-lui Mi­­hai Cogălniceanu. Ne este înfăţişat omul care a fost ca stând în vârful s­c­ă­r­ii «îmbrăţişând cu gândul în popor». Nu se coborâse oare Cogălniceanu în zarva mizeri­ei ţărănimei, să asculte clocotul ei şi să fixeze sediul suferinţei! Cum adică? — Cogălniceanu sta domina­tor şi plana abstract peste forfota măruntă a durerilor ţării, necuprins de corul gălgăit al patimilor? D. Iorga ştie încă prea bine. Nu­mai că, în articolul cu pricina, Mi­hail Cogălniceanu era pentru Dom­­niasa un concept limită, iar nu per­sonalitatea cunoscută. Cogălniceanu avea aci rostul de a mărgini și um­bri. • Și servia d-lui Iorga să sublinieze o concluzie și un precept politic: ţara se conduce cu citate latineşti şi greceşti. Deci cu d. Iorga.

Next