Dreptatea, septembrie 1934 (Anul 8, nr. 2082-2106)
1934-09-12 / nr. 2091
Mill Vili. NO. 20914 pagini De luni de zile cazna tuturor trepăduşilor politici exorlisiţi din partide şi adunaţi în asociaţii de disperaji şi de tehnicieni şomeuri, erau să provoace o disensiune în sânul partidului naţional-ţărănesc. Au fost puse la dispoziţie ventilatoarele cafenelelor şi toate spiritele oculte care vorbesc fără să se ştie de unde. A fost o vastă intrigă de ventriloci care priveau în faţă, nu mişcau buzele şi vorbeau, fără să-fi dat seama, din esofag. Toate rărităjile şi toii monştrii politici au luat parte la acest efort politic destinat să facă loc apoi, marilor tribuni fără de popor. Cei care au cârmuit țura după bunul lor plac, decenii întregi, cei care au organizat-o cât mai bine pentru exploatarea ei în folosul unei cârdăşii minore, au contribuit şi ei cu toată forța lor, atunci când şi-au dat seama că poporul deşteptat începe să se guverneze singurii’a fost mormoloc, nici elefant, care să nu fi pornit la un atac în contra partidului naţional-țărănesc, speculând un echivoc pe care singuri l’au creiat. Au sperat ca prin repetiţie, tenacitate şi sugestie să determine un conflict real şi deciziv la conducerea partidului naţionalţărănesc. jg Rând pe rând s’au flatat mobijii şi s’a aţâţat amorul propriu, rând lăudând pe unul când de mvigrându-1, pentru ca astfel, încercând toate temperamentele şi toate reacţiunile să se ajungă la scop. Acest cor de disperaţi politici, ţi de maiştri ai cancanului şi tvonului care să prindă, izbutise să creieze o atmosferă de care sperau să beneficieze. Aceşti mitrobi ai dezagregării morale şi spirituale, ajunseseră să sameze o îndoială şi un echivoc, adică să pregătească exact mediul , care să se poată desvolta. Explicaţiunile care au avut loc , comitetul executiv al partiduui naţional-ţărănesc au putut fi evidenţieze că nu este şi nu poate fi vorba de nici o deosebire de vederi în toate liniile mari de tactică şi program ale partidului. Conducerea partidului a adus, democratic, orice discuţiune, în aţa forului suprem, a comitetuui executiv. Cei care au asistat şi care aveau încă în urechi tămbălăul de defăimare şi intrigă a pescador în ape tulburi din slujba disperaţilor, au putut constata cu surprindere că nu este nici o deosebire de vederi pe nici una din marile probleme care preocupă partidul. Partidul naţional-ţărănesc chemat sa-şi precizeze atitudinea şi vederile, s’a strâns întreg, cu toată încrederea şi cu tot devotamentul în jurul şefului său, d. Ion Mihalache. „ Nu a fost absolut nici un glas, nici un semn, nici o rezervă de conştiinţă, în ce priveşte recunoaşterea întregei autorităţi a şefului. Pe deasupra tuturor intrigilor şi a dificultăţilor, în ciuda şi cu înfrângerea tuturor abilităţilor politice, d. Ion Mihalache s’a înălţat, autoritar şi mare, prin loialitatea, prin sinceritatea, prin inima, prin buna lui ereilinţă. S’a dovedit astfel că cele mai abile calcule făcute de adversari, sunt iluzorii faţă ele loialitatea făţişă, care-i forţa nouă şi sănătoasă cu care d. Mihalache a luptat în politica românească-Congresul regional al vechiului regat, prin unitatea lui de vederi, era deja de natură să arate celor care aşteptau bucuria unei disensiuni, măsura autorităţii şi a paterei d-lui Ion Mihalache. Şedinţele comitetului executiv au ratificat şi au înălţat acest prestigiu. D. Mihalache s’a impus, fără intrigă şi fără subtilităţi de culise. Şi d. Iuliu Maniu şi d. Al. Vaida Voevod au adus cuvântul lor de omagiu înţelepciunea şefului Ion Mihalache, care a fost aclamat şi aprobat de unanimitatea comitetului executiv. Toţi acei care i-au ascultat expunerea clară şi toţi acei care au luat act şi s’au legat pentru soluţiile propuse, şi-au întărit convingerea că azi şi mâine şi întotdeauna destinele partidului ră■ , îimân conduse de d. Ion Mihalache. Puterea pe care o dă convingerea şi autoritatea d-lui Mihalache sunt chezăşie neclintită pentru întreaga evoluţie şi pentru tot rolul istoric pe care partidul naţional-ţărănesc este chemat să-l joace în istoria acestei ţări. Cei care au aşteptat pe la diverse telefoane, cu receptoarele în mână, au suferit ori cea mai cumplită decepţie. Până acum mai sperau ceva; de-acum, totul este pierdut, şi speranţă şi onoare. Din comitetul executiv al partidului, ca în cel mai urât vis pe care duşmanii au putut să-l aibă, a ieşit de Ion Mihalache cu steagul partidului, şi după el, toţi fără nici o deosebire. Demostene Botez Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemnem 9 — Tetefin: Balistia 333]tr. Aiţia 34 1 102 MOMENTE Deştepţii Deştepţii sunt domnii de la «Viitorul». Deşteptăciunea politică se abţine cu decret, şi deşteptul este numit cu patalama în regulă. După ce are titlul, e însă ceva mai greu. Atunci când e vorba de o polemică, nici statul desalarii nu poate da un imbold sau stimula o idee. Atunci, ca să combaţi pe un adversar ti atribui din iniţiativă proprie câteva prostii, pe rare. cu altele din aceiaş sursă, le poţi combate. Astfel, deştepţii autorizaţi şi definitivi pe baza statutului funcţionarilor publici, ne atribue că am susţinut: «guvernul liberal este vinovat de criza mondială, lefurile funcţionarilor deşi se plătesc regulat, dar pentru că sunt plătite de un guvern naţional-liberal înseamnă că nu se plătesc, un mare cataclism financiar se va întâmpla fiindcă d. Tătărăscu a plecat la Belgrad». Atât au înţeles domnii de la «Viitorul» dintr’un articol al «Dreptăţii». Asta, înseamnă că, uneori, analfabetismul este preferabil. Asemenea inepţii ar fi fost imposibile dacă nu se irosea timp pentru ca cel ce le-a scris să înveţe carte. Deprins cu metoda scrisorilor anonime, autorul notiţei ne acuză că semnăm articolele. Tare am dori să-l vedem semnând. Prea mult nu va ieşi din anonimat, dar cel puţin am putea să-i apreciem scrisul şi să-l identificăm. Soluţii «Viitorul» adaogă voceasa de căpătuit la ţipătul isteric al «Universului». «Specialiştii» de ocazie, cetind interview! d-lui Madgearu, în loc să mărturisească inaptitudinea de a pricepe ce-a spus, afirmă că au găsit contradicţii. E şi acesta un sistem pentru că să dai impresia că ai înţeles ceva. «Viitorul» reluând melodia, contestă chiar d-lui Madgearu dreptul de a mai da soluţii. E interesant pentru cei care se sbat, la ţară şi în Capitală ,să scape de revizuirea funcţionarilor după ce au propus-o ca un panaceu. Am dori, aşa, de curiozitate să ştim în privinţa dreptului d-lui Madgearu de a propune soluţii, şi părerea d-lui Victor Slăvescu. Avem motive să credem că această interdicţie l-ar cam supăra şi l-ar încurca pe d. Slăvescu. Nu-i aşa? Ne-am înţeles. Iniţiativa întrucât sistemul politic existent la noi, aprobat şi susţinut de toti factorii politici, este cel care se încadrează in dreptul naţiunii de a hotărî prin reprezentanţii ei liber aleşi, nu se poate vorbi de o altă metodă economică decât, aceea a licitat!:: Cum însă, după cum am arătat mai sus, noi avem raporturi economice cu foarte multe state, şi sistemul politic şi metodele ecomce sunt cu totul altfel decât acelea care rezultă dintr-o complectă libertate pentru a ne acomoda în lupta ce avem de dus cu produse ale altor State, este necesar ca iniţiativa particulară să fie încadrată prin desvoltarea Camerelor profesionale, însă cel puţin acestea să-şi potrivească mişcările după un plan mai dinainte stabilit. Prin rezumat îndrumarea revine specialiştilor, încurajarea statului prin organele lui subalterne, iar controlul este în sarcina tuturor organelor de stat şi instituţiuni cu caracter profesional. VIII Toate aceste sforţări sub toate formele de manifestare trebue să pornească de la date precise pe care dacă le cunoaştem şi le utilizăm în scopul prosperităţii şi a sporirii avântului naţional, găsirea mijloacelor şi indicarea măsurilor constitue cheia de boltă a întregului nostru edificiu economic. Datele de care am vorbit mai sus sunt: 82% din populaţia ţării se ocupă cu agricultura; 92% din totalul proprietăţii rurale este mica proprietate. Circa 13 milioane de ha. sunt cultivable. 3.300.100 este numărul gospodăriilor sub 5 ha. 40 de zile lucrătoare se întrebuinţează pentru a se cultiva în mod raţional un ha. şi 200 de zile dintr-un an se pot întrebuinţa cu folos de oricare muncitor agricol. Dacă acestea sunt datele, pe care trebue să le avem în vedere pentru găsirea mijloacelor şi determinarea măsurilor, este ușor de stabilit drumul pe care trebue să-l urmeze a noastre de VIRGIL POTARGA Fost Subsecretar de Stat la Domenii ceia care pentru un timp oarecare au în mână conducerea. Căci dacă se admite pentru fiecare gospodărie câte 2 membri, valizi pentru muncă, avem următorul rezultat 3.300 000 de gospodării a 2 membri capabili de muncă pentru fiecare gospodărie, avem un total de 6.600.000. Avem deci la îndemână munca a circa 6.600.000 de persoane . Zilele lucrătoare fiind de 240x 6.000.000 avem un total de 1.200.000.000 de zile. Pentru 13.000.000 a 40 zile ,520 milioane zile întrebuinţate. Rămâne prin urmare 620.000.000 de zile neîntrebuinţate, care se pierd pentru economia noastră naţională. întrebuinţarea cu folos a acestor circa 000.000.000 de zile, trebueşte să fie preocuparea de bază a tuturor coor care au conducerea în ţara noastră. Toate măsurile ce se iau, trebubuiesc să concure la epuizarea în scop lucrativ a acestui capital de (Citiţi continuarea în pag. II-a). D. dr. Angelescu, omul , drept că d. dr. Angelescu, s’a avântat mereu în «ofensive culturale»; nu ştim însă cum a atacat, fiindcă ori de câte ori a aprins torţa luminoasă pentru isgonirea întunericului duşman, i-a stins-o cineva. Şi pe acest cineva, nu l-a cunoscut niciodată d. dr. Angelescu, fiindcă din leagăn şi până acum la bătrâneţe, când probabil că a început să presimtă parfumul irizat al smirnei «elizeice», — parfumul de cimitir, — i-a fost cel mai cald, cel mai devii-1 tat şi cel mai suav amic. E acel alter-ego, pe care d. dr. Angelescu îl cultivă cu o dureroasă persistenţă, terorizat de nebunia gândului că după moartea lui, nu va rămâne, decât ceea ce rămâne în văzduh, din sborul fulgerător al lăstunilor. Pe lângă miile de slugi, şirele şi profitoare ale d-lui dr. Angelescu, cea mai intimă, cea mai caldă şi cea mai sfântă legătură a d-sale cu viaţa, a fost minciuna. Ea l-a gonit cu biciul de foc, spre pungile cu aur negru, din fundul pământului, susţinându-i credinţa că gloria bogăţiilor pământeşti, îl va imortaliza în eterna admiraţie a nefiinţei lui. Şi când a murit de gândul că averile pământeşti nu preţuiesc după moarte, nici cât dania cinstită a linei prescuri de grâu, tot ea, minciuna, l-a scăndărit şi l-a înşelat, şoptindu-i nemurirea în cele spirituale. Fă şcoli pentru popor, scrieţi numele pe ele şi pustii de vor rămâne, vântul sălbatec tot se va isbi de numele tău şi-l va sonoriza în etern. Nici când preocuparea d-lui dr. Angelescu nu a fost că ţăranul român agonizează la hotarul dintre întunericul analfabetismului şi aurora abecedarului mântuitor şi că şcoala satului este o simplă parodie cu absolvenţi analfabeţi, o şcoală străină de interesele ţărăneşti. Mirajul gloriei postume, plămădit din păcatul vanităţilor, biciueşte de atâtea decenii trupul neobosit al d-lui dr. Angelescu şi sufletuîftîui se revarsă mereu în gropiler cu var şi cuptoarele cu cărămizi.Bilanţul activităţii lui este, că de unde până la răsboi, eram din punct de vedere al freqvenţii şcolare, a 25-a ţară din cele 25 ţari europene, astăzi suntem a 24-a şi aceasta pentru că Turcia este considerată acum drept ţară asiatică, noi, Românii, suntem aşadar, în coada ţărilor europene. Obsedat până la exaltare de strălucirea numelui şi dincolo de moarte, a început să construiască, dar la temelia şcolii nu a mers nici o pară din averea miliardarului dela Buzău. Ceeace apare însă ca un adevăr de necontestat este că în cele 7000 de şcoli pe cari pretinde ca le-a construit, n’a poposit nici când dragostea anonimă şi largă pentru luminarea ţăranilor, ci groaza omului, care se simte protejat dincolo de viaţă, în uitarea apăsătoare a unui cavou somptuos. A unui cavou, care nu va vorbi, decât chiriaşilor din blokhausul «Lido», desculţilor din satul Stâlpu (unde este centrala administraţiei latifundiilor d-lui dr. Angelescu) şi pelagroşilor de pe moşia Joseni Buzău. In cele 7000 de şcoli, cu socluri şi ziduri de chirpici, nu s’au aprins 7000 de amfore, în care să piară prin ardere, ura, vrajba, ignoranţa, curvia şi toate păcatele satelor. Şi nu s’a aprins, fiindcă untdelemnul turnat în ele, n’a fost curat ca cel cu care Isus a uns şi a vindecat rănile lui Lazăr şi n’a ţâşnit din o conştiinţă, susţinută de iubirea generoasă pentru cei umiliţi, scuipaţi şi speculaţi. El a fost ulei prost, ulei de salată periferică, strecurat prin pânza ţesută în răsboiul vanităţii şi amestecat cu egoismul rânced al non-valorii personale. Şi aşa, de proastă calitate, el n’a întreţinut lumina candelei din şcoli, decât durata de timp necesar înscrierii pe frontispiciul clădirilor, a vanităţii omeneşti, a numelui. Căci numele, a crezut d. dr. Angelescu, el va rămâne în urma nefiinţei trupeşti, uitând ca marele Haret, netămâiat în viaţă, a înviat în sufletele învăţatoriniei, după ce a murit, în nimb de glorie şi ctitor al culturii neamului. Căci numele acestui apostol, n’a fost desgropat şi eternizat de inscripţia goală, ci de opulenţa faptelor lui reale şi imprescriptibile. Se va încheia în curând şi tragedia vieţii d-lui dr. Angelescu care dornic în fundul sufletului lui, de aur, păcură şi sare, le-a avut îndeajuns. Oricât se va strădui acest om să-şi asigure, pentru posteritate, un monument în Pantheonul culturii româneşti, degeaba. Parfumul faptelor nu se va lăsa diluat de mirosul iodoformic al numelor deşarte. Şi va pieri, va pieri din inima poporului cu indiferenţa cu care privim crucile strâmbe ale unui cimitir părăsit. Când trupul lui trudit, va zace în uitarea rece, spre desfătarea viermilor pământului, deasupra zidurilor reci, unde a turnat din plin desmăţul, sufletul lui, strigoi în taina nopţii, va peregrina, tulburat, de suspinele şi de lacrimile celor năpăstuiţi. Nicolae Anghel Descălecătorul culturii’’ de I. DOBRIDOR I s’a ridicat lui Mihai Eminescu, la Constanţa un monument. De acum înainte, în faţa nemărginirilor mişcătoare ale mării, când coboară amurgurile din ţări peste ape, ge va înălţa, ln orizonturi, chipul de marmoră al poetului. Ca o coloană de lumină îngheţată, va sta drept împotriva pustietăţilor violete, cum dur şi dârz, ca piatra, a stat el împotriva duşmăniilor vieţii. De scurtă durată a fost trecerea pământească a lui Mihai Eminescu. Şi aşa întunecat cum a fost sfârşitul vieţii lui, când prăbuşirea minţii celei mai frumoase îl duse în prăpăstiile nebunie, — se poate asemăna cu o cometă ţâşnită din misterele firii care, după ce a umplut *) Conferinţă ţinută la Radio, pentru sătenii în ziua de 26 August, cu fulgerările ei bolţile cerului, cade în străfundurile înnecate. S’a născut la Ipoteşti în Botoşani. Moldovean, deci, ca şi marele lui prieten Ion Creangă de la Humuleştii Neamţului. Fecior de răzeş oarecum avut, după ce-şi petrece copilăria prin pădurile Ipoteştilor, urmează la şcolile înalte din Germania. Culege de aci multă învăţătură. Datorită unor împrejurări vitrege, care năpăstuesc tinereţea lui, Mihai Eminescu are prilejul să străbată, în lung şi în lat, întreaga ţară românească. Din acest cutrier, rămâne cu bogate cunoştinţe despre moravurile, credinţele, limba şi felul de trai al românilor de pretutindeni, însuşirile poporului nostru nimeni nu le-a cunoscut mai bine decât el. Şi mai presus de toate, nimeni nu a avut o mai nestrămutată credinţă în puterea de viaţă a acestor însuşiri şi în viitorul istoric „al poporului nostru. A cunoscut Mihai Eminescu şi creaţiile populare. In poeziile lui, s’a lăsat înrâurit de născocirile poporului. Acelaş freamăt sufletesc le străbate. Om trist din fire. Dar se bucura oridecâte ori se gândea* la destinele neamului nostru statornicit de Dumnezeu la gurile Dunării. îşi umplea, atunci ochii de vedenie care-i înneca fiinţa toată, şi privea parcă în ceata viitorului portretul viu al unei ginte, care glorioasă încă, trăeşte prin noi, învăţase Maiai Eminescu să asculte murmurul suferinţelor populare. Cum o oglindă culege toate liniile feţei şi le arată apoi clare, aşa sufletul său a adunat toate durerile poporului şi le-a turnat în cuvinte nepieritoare. Că mai presus ,de toate, a fost Mihai Eminescu- un mare gânditor politic, un povăţuitor sincer şi un om de bine. Firea lui spumoasă, cutremurată de simţiri adânci, se încrunta cu o pornire războinică, gata a o copleşi orice adversar, ori de câte ori idei greşite îşi făceau drum sau patimi neîndreptăţite întunecau cărarea cea bună..Cu mulţi oameni din veacul său sa prins el la hartă. A apărat cu mult talent drepturile ţărănimii. Mare gazetar, Eminescu era cel mai temut din zilele acelea. Născut sărac, a murit şi mai sărac. Mâna care a condus pe hârtie ideile nu s'a lăsat mânjită de moneda care umbreşte conştiinţele, moleşeşte vredniciile şi suceşte gândurile. Erau pe acea vreme oameni cu multă minte şi cu învăţătură aleasă. Ce avea mai de preţ mintea românească, se strânsese laolaltă şi alcătuise o mare tovărăşie: «Junimea». Din cârdăşia lor, mult bine s’a tras pentru ţară, şi cu mari foloase s’a ales neamul nostru după urma silinţelor lor. Se vârâse în această cârdăşie şi Mihai Eminescu. Om cu învăţătură, bună şi plin de înzestrări frumoase, el s’a impus dintr’odată. Titu Maiorescu, care era îndrumătorul, cu multă iubire de frate s’a legat de dânsul şi i-aîntins ajutorarea totdeauna. Dar mândru cum era, că nu s’ar fi aplecat să culeagă nici aurul pierdut în potecă, Eminescu s’a mulţumit să trăiască din sforţările sale. Mare mândrie să trăiască omul din răsplata ostenelilor lui. Aşa a trecut prin viaţă, singur, ca un mare cavaler al adevărului, înconjurat de prietenia câtorva, dar şi de vrăjmăşia celor mai mulţi, s’a mulţumit să-i fie sufletul o caravană, încărcată de mărgăritare, care trece pe uliţele vieţii, lătrată de zăvozii duşmăniei. Gingaş la suflet, dar îndrăzneţ şi violent, ori de câte ori era vorba de o credinţă, distins şi neînfricat când era vorba de un adevăr, — aşa s'a plimbat, printre oamenii timpului său, statuia de bronz a lui Mihai Eminescu. N’a fost eveniment al istoriei din timpul acela, pe care mintea lui să nul cuprindă şi să nu-l judece. A stat cu povaţa la urechea tuturor şi le-a şoptit cărările bune, când nu erau dumiriţi, după cum le a ţipat greşelile, când s’au abătut. Mai cu osebire era îndrăgit el de sufletul curat şi dle simplităţile ţărănimii. In ţărănime, vedea Mihai Eminescu, izvorul nesfârşit din care ţâşneşte pârâul de viaţă neîntreruptă a naţiei noastre. N’a dorit niciodată să stea izvorul ascuns. S’a silit să-l scoată la lumină. Fiecare articol pe care-L alcătuia la gazetă, era ca un deget întins înspre locul unde se află acoperită de praful istoriei sămânţa cea bună, începuse pe acea vreme să se ridice din pătratul muntos al Muscelului, marea mişcare ţărănească a lui Dobrescu — Argeş. Ca un Negru- Vodă, Cobora, acesta din munţi, aducând tablele legii înconjurat de pandurii lui Dincă Schileru. La într’unîrile lui ţărăneşti, Dobrescu- Argeş tălmăcea, pe înţelesul sătenilor, articolele polemistului de la Timpul». (Citiţi continuarea in pag. 6 a). nercari 12 Septembrie 2.142 lei S. T.B. Am denunţat la timp imensa Potlogărie pusă la caleule băncile liberale coalizate cu S. T. B. Pentru concesionarea autobuzelor şi exploatarea publicului, D. Donescu a încercat să treacă prin parlament o lege de concesionare. Graţie intervenţiei energice şi rapide a parlamentarilor naţional-ţărănişti şi unui dram de ruşine din partea majorităţilor liberale. Proectul de lege a fost înmormântat în cartoanele Camerii. N am putea garanta vie o permanentizare a pudoarei în rândurile liberale. De aceia ne este teamă că acest neruşinat proect ar putea reînvia pe neaşteptate din cavoul cu paperassă al birourilor din Dealul Spirei. Cei interesaţi la «concesionare» au luat acum alte căi. Au cumpărat concesiile individuale ale automobiliştilor Plătindu-le grase filodorme. Operaţia se continuă în stil de gangsteri americani. Telul estecelaş: exploatarea publicului consumator. Dar în timp ce gangsterii exploatau în definitiv un viciu al publicului — alcoolismul —, domnii dela S. T. B. trzesc la spolierea buzunarelor populaţiei sărace bucureştene printr’un monopol al mijloacelor «le locomoţiune. Nu mai încape îndoială că Preţul de 4, 5 şi 6 lei la tramvaiele cu mers de melc însemnează un atentat zilnic la pâinea celor cu lefuri scăzute aşa cum este inttensa majoritate a bucureştenilor. Din aceşti bănişori se îngraşă câţiva titanozauri «le la S. T. R. S'a ivit concurenţa autobuzelor. La preţuri egale, se oferă o rapiditate mai mare. Publicul a început să aflueze spre acest gen de locomoţie. Ne putem aştepta la o scădere a preţului mediu la transporturi. Pentru a preîntâmpina această ieftinire s’a pus la cale concesionarea pentru S. T. B. a autobuzelor. Adică monopolul mersului «te mele și al scumpetii! Acest monopol trebuie împiedecat’.... Cu Turca... D. Victor Slăvescu a dat un interview. E tot ce poate da un Ministru de Finanţe. * D. Gh. Tătărăscu a fost la Sarmisegetuza. «Viitorul» anunţă că d. Tătărăscu a făcut o bună impresie lui Decebal. * «Viitorul se ocupă de ipotezele ştiinţifice asupra raportului dintre glandele endocrine Şi puterea spirituală. De ce i-o fi interesând pe liberali chestia asta aşa de streină lor ? Tot «Viitorul» scrie cu privire la vizitele de la Arad şi Oradea.. «Preşedintele partidului naţional-liberal, d. Const. I. C. Brătianu, a făcut bilanţul operei pozitive înfăptuită până acum de guvernul prezidat de d. Gh. Tătărăscu». ...adică, a vorbit de-spre cenzura şi stare de asediu. Acelaş «Viitor» conchide că «Ardealul este cu d. Dinu Brătianu». ...ca să regrete pe Unguri. La Constanţa s’ar fi ivit holeră. Nu cumva se duce guvernul la faţa locului ? * D. Sassu rătăcește pe la Constanța. Ca Ovidiu ? Cronica externă Invitaţie Rusiei Sovietice Participarea Rusiei sovietice la lucrările Ligei Naţiunlor a trecut pe sub câteva furci caudine, transformate azi într’o triumfală invitaţie cu semnături de peste 2/3 din membrii adunării. Se crede că numărul semnăturilor ar putea atinge chiar 3/4 din numărul statelor membre la Societatea Naţiunilor. «Furcile caudine» au fost aranjate de câteva state mici, de puritana Elveţie, care se teme de tulburări interne şi de insignifianta Portugalie, condusă de o căprărie militară în frunte cu nu ştiu ce sergent major, care au de lichidat nu ştiu ce «grandioase» conflicte cu Voroşilor de pe Urali. Elveţia are tot interesul intern al unui refuz: după baia de sânge din Maiu 1933 dela Geneva, socialistul Nicolle, condamnat la închisoare, a ieşit, cu ajutorul voturilor direct dela carceră şi s’a aşezat pe fotoliul cantonat, având azi în subordine ca ministru de interne, pe poliţiştii care au tras gloanţele. Minunile votului universal sunt de multe ori extrem de dezagreabile. Cu toată bogăţia acumulată în Elveţia, şomeurii n’au încă asigurări sociale opieneşti!... Prezenţa lui Litvinoff la Geneva, ar putea tulbura pe şomeuri şi i-ar putea instiga. Bancherii 'ş.viterieni n’au decât să lichideze şomajul. Boala trebue tratată energic, iar nu cu «diversiuni» asupra unui for internaţional al păcii cu rezidenta în Elveţia, odinioară atât de ospitalieră!... Invitaţia Rusiei Sovietice la Geneva are loc în urma unui înţelept plan de pacificare a Europei,elaborat de d-nii Barthou şi Titulescu, pentru a contrabalansa agitaţiile frontului antirevizionist. De la venirea lui Hitler la putere, acţiunea de sabotare a tratatelor de pace şi ameninţarea unui nou războiu s’a intensificat. Din moment în moment, dacă n’ar fi un bloc de opoziţie serios, pacea lumii ar fi din nou ameninţată. Cursa înarmărilor a începutprin călcarea flagrantă de către Germania a prescripţiilor tratatului dela Versailles. D. Baldwin, şeful partidului conservator a şi declarat în Camera Comunelor, că «graniţele Angliei nu mai sunt pe coastele calcaroase de la Doover, ci pe... Rin». Cercul de fier în jurul revizioniştilor şi «beliciştlor» s’a închis prin participarea Rusiei Sovietice la frontul iniţiat de Franţa şi la care participă şi Mica înţelegere. Invitaţia făcută Rusiei Sovietice cu 2/3 din voturi pentru participarea la lucrările Ligei Naţiunilor însemnează un act pacific internaţional de prima însemnătate. Cu toate opunerile şi cu toate prejudecăţile, Rusia sovietică a reuşit să reintre în circuitul internaţional. Vechiul centru al reacţiunii europene — fixat în instituţia ţarismului — a fost transformat într’o republică dornică de paie, experimentând într’adevăr un nou sistem economico-social, de care Europa nu are a se teme. Dimpotrivă, ca dela orişice «experienţă» se pot înîvăţa multe lucruri, în sens pozitiv sau negativ. Indiferent de această «experienţă» nu se putea ignora în constelaţia internaţională un stat au fi în miioane locuitori, cu imense bogiţii, transformat într’un şantier interesant de construcții. Intrarea Rusiei sovietice în Liga Națiunilor merită toate aplauzele.