Dreptatea, iunie 1935 (Anul 9, nr. 2297-2317)
1935-06-01 / nr. 2297
ANUL IX. NO. 2291 4 pagini Taxele de francare plătite în nu- merar cont. aprobării Directiunei I Generale P. T.T. No. 34.856/928 1 Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Glemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 30342, Adţia 34102 Tezele statu * ---------Xi Statul ţărănesc, ca formă de organizare, iireiază condiţii necesare, şi suficiente posibilităţilor noastre de a dobândi prestigiu în istoria popoarelor. Ni se oferă nu numai un ansamblu de metode pentru expansiunea spirituală, dar şi mijloace de întărire a anumitor tendinţe către un primat politic la care ne dă dreptul înzestrările etnice. Este o formă proprie realităţilor româneşti. E singura formă în care ni se pot îmbrăca aspiraţiile, fără să se chinuiască steril ca în strâmta pălărie de fier, aşezată pe fruntea noastră de liberali. Dacă statul liberal, acum decedat, era un concept presupus universal valabil, întrucât elaborat al raţiunii, statul ţărănesc e cadru specific, întrucât impus de necesităţile istorice. Statul ţărănesc nu este termenul antinomic al "statului liberal; deci, nu e vorba de opoziţia a două concepte. El este realul organizat, opus noţiunii care organizează. Este rezultatul revoltei realităţilor împotriva sistemului de noţiuni sterpe ale liberalismului. Primenirile de după răsboiu au avut măcar o consecinţă hotărîtoare: deplasarea centrului de atenţie de la noţiune la realitate. Pe bază de înglobări cantitative ale datelor şide examinări calitative ale tendinţelor, s’au căutat formele potrivite vieţii colectivităţilor. Uriaşa voinţă colectivă, străbătută de toate pornirile, ea constituie pragul de plecare în soluţionarea problemei statului, după cum în croiala unei haine, măsura exactă a liniilor tăeturii poşete, o dă omul; nu cum au făcut liberalii, cari au cumpărat croelile de la magazinul revoluţiei franceze, căutând să potrivească supleţea viului din noi după rigida dimensiune exagerată a statului liberal. Şi atunci, revenirea la vatră. să sunt şi aici oameni plini de calităţi, capabili să se lege într’un efort de puternică impunere în ochii Europei, hălădueşte şi pe aici un neam de viţă,, iar nu de ţigani, care astrăbătut şi el o istorie, a rezistat câtorva puhoaie, a săvârşit câteva bravuri pe braţul armat şi a creiat o datină de străvechi trecut, de la care nu ne e îngăduit să ne abatem dacă râvnim suprapusele scări ale demnităţii naţionale.Ceia,ce este oarecum etern e ideia naţiunii, vatra vieţii istorice, pe când statele sunt trepte câştigate în biruinţa ei către ţelul final. Statul ţărănesc e soclul pe care poporul nostru e dator să-l cuceriască în momentul de-acum. Aşa poruncesc necesităţile. Aceia, — întâia: că suntem ţară de plugari. Aceia, — a doua: că râvnim să superiorizăm. In aceste premize fundamentale, rezidă obârşia tezelor statului ţărănesc.Trebuie întâiu să superiorizăm pe ,cei din casa proprie, mai înainte de a pretinde să superiorizăm megieşii. Avem 4 milioane de minoritari, profitorii unor forme de stat care le-au pus la îndemână cadre administrative atât de puternice, încât — Cutoate că fără înzestrări mai multe decât noi, ba dimpotrivă, îi s’au putut păţăra pe o situaţie prosperă, din vârful căreia cred că ni se cuvine şi svârlirea dispreţului. Cât au beneficiat ei drin cadrul administrativ, atât am pierdut noi din cadrul istoric, poate mai mult. Şi vina nu e de partea noastră. Isvorul naţionalismului constructiv, aci e Legătura dintre sat şi omş e prinsă astăzi artificial. Nu poate înainta o ţară încare satele sunt uzine de mancă, iar oraşele zburdate de absorbţie. Centrul de producţie şi centrul de schimb trebuie să se angreneze tot atât de normal cum se angrenează resortul cu minutarele: nu merge unul, nu înaintează celelalte. Intre industrie şi agricultură, legătura e tot atât de falsă. O industrie a iutei într’o ţară producătoare de in şi cânepă încă de pe vremea lui Dromihetes, este mai mult decât o eroare, un asasinat. Or găsim în industrie posibilităţi de prelucrare a materiilor prime existente, or, dacă stăruiem în a fi pretext de fapt al unui buget alimentat exclusiv de agricultură, trebuie înlăturată şi prelată alta nouă. Intre ţăran şi intelectual trebuie să intervină o cooperare de aşa natură încât profitul să fie reciproc. Fiecare funcţiune, într’un stat, al solidarităţilor de muncă, iar nu vastă, într’un stat al coaliţiilor de exploatare. Funcţionarism exagerat şi trudă faraonică există, în cel mai mare grad, înstatul liberal. Capitalul şi munca nu trebuie să mai lase joc între ele pentru jocul factorilor provocatori de plusvalute, perioada istorică, în care anii imnu lui ţărănesc ------- dan iar alţii făceau, bani, trebuie să apună. Banca, beneficiară a întortochiatelor ei şiruri contabiliceşti, e de întocmit cu institute noui de credit. Intre producţie şi circulaţie, stotul intermediarilor nu mai are ce căuta. Cooperaţia trebuie să devină regulatorul. Ea va deveni nucleul de susţinere a întregei armături de btat. Marele ruaj al funcţiunilor de stat trebuie să aibe resortul de bază în cooperaţie. Mica proprietate, — aşa cum a fost forfecată prin legea reformei agrare, —, trebuie consolidată. O serie de metode trebuie să transforme proprietatea ţărănească în factor fecund de alimentare a economiei naţionale. Legea liberală a avut în vedere astâmpărarea poftei de pământ, dar nu a răspuns şi la problema: cum trebuie integrată proprietatea mică, — şi integrată fecund, — în necesităţileeconomiei generale. O dreaptă cumpănă între preţuri, o dreaptă cumpănă în distribuţia bugetului; o dreaptă cumpănă între puterile în stat; o aşezare administrativă numai pe scopuri gospodăreşti, deci descentralizarea; o adaptare a sistemului parlamentar la necesităţile timpului, deci Cameră redusă şi Senat consultativ; o consolidare a ideii monarhice, — iată în linii mari tezele statului ţărănesc. Aceste teze, studiate în amănunt, au intrat în textura programatică a partidului naţional-ţărănesc. Aplicarea lor metodică duce la realizarea statului ţărănesc. Care stat, e condiţia necesară împlinirii misiunii noastre istorice. Dacă e și suficientă, — și întrucât, — vom examina. I. Dobrid. MOMENTE Cagero Toată ţara cunoaşte azi numele acestei societăţi, înfiptă în banul ţării cu neruşinarea unei ploşniţe lacome. Faimoasa «Cagero» este simbolul celei mai extraordinare corupţii, ale celui mai îndrăsneţ atac dat de la războiu încoace asupra bugetului acestei ţări secătuite. Cariera societăţii «Cagero» este formidabilă. Nu s’a mai pomenit un atac banditesc atât de îndrăsneţ, care să reuşească atât de repede, să ducă la afaceri fabuloase, în dauna intereselor statului. Dar înflorirea corupţiei fără precedent, al cărei agent principal este faimoasa societate, nu s’ar putea explica fără concursul oamenilor regimului. Leonte Moldovanu şi alte personagii influente ale regimului au grije ca firma să meargă bine, afacerile să curgă, pentru câ prin ele curg în buzunarele lor şperţurile neruşinate. Regimul guvernării liberale a mandarinului Guţă Caţavencu Tătărăscu va rămâne în istoria acestei ţări sub numele său adevărat «regimul Cagero». Firma aceasta patronată de corifeii guvernării liberale, alimentată de Manolescu-Strunga cu afaceri grandioase, este semnul turpitudinilor regimului. Grosz, regele sperţurilor «Cagero» a făcut să iasă la lumină un nume. Grosz, iniţiatorul şi regisorul societăţii ale cărei afaceri scandaloase le girează Leonte Moldovanu, et. comp. Grosz este samsarul care-a bătut pe faimosul TanCred Constantinescu în ceea ce priveşte şperţurile. Grosz, omul de afaceri al regimului este astăzi regele şperţurilor. Grosz, care acum vreo doi ani, pe când nu era ministru Manolescu- Strunga, vindea bomboane pe stradă şi umbla cu pantalonii peteciţi, este astăzi, graţie şperţurilor, omul care cumpără şi vinde ce vrea şipe cine vrea. Grosz, stărpitura morală plăteşte şperţuri grandioase. Oamenii politici, a căror complicitate a cumpărat-o, sunt simple figurine în mâinile sale. Grosz, Eugen, Grosz samsarul stărpitura morală, graţie şperţurilor şi concursului guvernului, stăpâneşte azi comerţul nostru exterior. Negustorii şi industriaşii noştri nu pot obţine azi autorizaţii de import pentru mărfuri, pentru că Grosz a monopolizat totul. Cine se poate măsura cu el în şperţuri? Dar să nu uitaţi, că Grosz şi «Cagero», om şi afacere de stil balzacian, nu erau posibile fără protecția oamenilor politici liberali. Trista continuitate — străbatem iar vremuri de Bejanki— S’au încăpăţânat liberalii să menţină o odioasă continuitate în ceiace priveşte politica lor, de înarmare a ţării. Nu ştiu ce blestem apasă pe această ţară, ca tocmai în direcţia cea mai importantă, — aceia a apărării naţionale, — partidul care a sultanit cu puteri dictatoriale — nu din voinţa ţării purcese — să nu nimerească nici un om, dar absolut nici unul, care să lase o urmă cât de mică pe acest tărâm. S’a nimerit la politica şcolară un Spiru Haret, care să dea impuls şi directivă nouă. Ce ar fi fost şcoala românească şi viaţa cooperatistă, azi, dacă partidul liberal nu l’ar fi avut pe Haret şi ar fi prezentat dintru început vreun Negură oarecare ? S’a mai greşit şi pe la alte ministere şi s’au mai perindat câţiva oameni de ispravă. La ministerul armatei, de afurisenie, nu s’a lipit unul. Tot ce a fost mai rău şi mai păgubos, acolo a fost plasat. Pregătirea războiului nostru de întregire a fost o ruşine. Tot ce s’a făcut sufleteşte, creindu-se generaţii întregi în visul întregirii, a fost omorît cu bună ştiinţă, cu criminală bună ştiinţă, prin nepregătirea ce ne-au oferit-o liberalii în 1916. Paginile lui Cezar Petrescu din «întunecare» vor rămâne in permanenţă, oglindă a unei epoci de mare ruşine şi pleasnă de bici pentru obrajii celor ce au patronat asemenea ticăloşii. Mai mare peste armament era atunci un chefliu. Pregătirea militară a ţării o făcea prin localurile de petrecere, de unde a păstrat gustul pentru cânt şi pentru teatre de uşor spectacol, pe cari când nu le întreţine, le frequentează asiduu, în «ispăşirea» unor greşeli ce trebuiau să-l ducă la zid. Din cele petrecute atunci partidul liberal n’a învăţat nimic. Anii «marei guvernări» a lui Ionel Brătianu, au însemnat repetarea aceloraşi greşeli, continuarea criminalei politici de îmbogăţire şi de trafic, în dauna înarmării ţării. Tancred Constantinescu a imaginat şi Copşa Mică şi Cugir, « patronat toate neruşinatele afaceri cari au înmormântat mnediu, acea faimoasă guvernare. Săreau depozitele în aer, forturile înţesate de muniţie în descompunere ameninţau prin exploziile frequente, chiar viaţa Capitalei. De la I. A. R. la Ferro-Chimica şi de la Copşa Mică la Cugir, nu străbatem decât reţeaua de păianjeni, în care partidul liberal prinsese politica de înarmare. Generalul Mărdărescu flutura în Cameră, în aplauze de mameluci, perspectiva unei lupte cu pumnii într’un eventual război. Era tot ceea ce putea oferi liberalii, în lupta mare ce se anunţa cu gaze şi avioane. Cei mai buni şi mai viteji fii ai ţării, cădeau din înălţimile, în cari şi curajul lor, dar şi o încredere în materialul ce li se pusese la dispoziţie, îi îndrumase. Colonelul Sănătescu se prăbuşea la Londra, la o recepţie de material. Romeo Popescu sfârşea în pământul Bărăganului o cursă care trebuia să-i dea glorie, nu o moarte tragică. Hienele liberale, îmbogăţite din trafic de armament, stau şi azi benchetuind, în mijlocul dezastrului. Ţara neînarmată şi încercărie de înarmare făcute de alţii, sabotate de liberali. Şi dintr’odată, pentru sfidarea şi pălmuirea naţiei, pentru asigurarea acelei triste continuităţi în nenorocire, «marele partid» oferă ţării cel mai proaspăt specialist al său, inginerul Bejan, noul Lohengrin, călătorind în barcă cu lebădă pe luciu de petrol în loc de întins de apă, pentru salvarea unei moderne Elize şi pentru compromiterea definitivă a unui prestigiu guvernamental. Lohengrin-ul nostru, a cărui deviză nu este atât — ca în opera lui Wagner — salvarea unei Else de Brabant, cât lansarea într’un ameţitor «Excelsior», a unei cariere de politician ce se vrea de mare anvergură, asigură prin prezenţa sa în fruntea departamentului înarmării, perpetuarea criminalei politici liberale. Grăbit să o facă, şi-a lăsat neîncheiate unele socoteli cu perimetre, sustrase cu dibăcie din averea statului şi predate «idealistului» grup H. Toată zarva produsă de afacerile de ultimă oră, nu-l impresionează. Se pregăteşte în rezistenţă, pentru cele viitoare, cari vor marca etapele glorioase ale unei activităţi de gangster. De la Iliescu-Turtucaia la Petre Bejan, străbateţi în drum drept, tot interesul şi toată dragostea, puse de liberali, pentru asigurarea unei bune înarmări a ţării. Octav Livezeanu m Comisiunea financiară a Camerei franceze, cu majoritate de 25 voturi contra 15, s-a pronunţat ieri contra acordării deplinelor puteri, cerute de guvern. Adus în şedinţă plenară, proectul a fost respins după îndelungi desbateri, cu 353 voturi contra 202, ceea ce a determinat demisiunea guvernului Flandru. Primul ministru al Franţei, deşi suferind, s’a prezentat în faţa Camerei, şi a intervenit cu toată autoritatea sa în desbateri, pentru a obţine votul de încredere. N’a reuşit, împrejurări din cele mai grave periclitează situaţia financiară a Franţei. Speculaţiunile îndreptate împotriva francului, care nu pot fi înfrânate prin mijloacele legale ce stau la dispoziţia guvernului, au atins maximum de intensitate. Pentru a salva moneta, guvernul se adresase parlamentului, cerând împuternicirea de a lucra cu măsuri de cabinet excepţionale. Nu-i tăgăduia nimeni în parlament simţul de răspundere şi patriotismul. Totuşi, reprezentanţa naţională nu a consimţit să aducă, prin votul ei, o ştirbire a prerogativelor sale sau a principiilor democratice. Dar aceasta nu înseamnă că se poate pune la îndoială hotărîrea parlamentului de a da întreg concursul său, pentru salvarea siuației. . . Guvernul Tătărăscu a fost un premergător în materie. Este drept că în împrejurări normale. Aflându-se în imposibilitate de a prezenta la timp parlamentului ansamblul de măsuri legale necesitate de situaţiunea bugetară dintr’un moment dat, guvernul român a cerut parlamentului autorizarea de a lucra cu decrete-legi, luânduşi obligaţiunea ca la redeschiderea sesiunei să prezinte spre ratificare decretele-legi emise între timp. Trecerea acestui proect de împuternicire prin comisiile respective a însemnat o simplă formalitate. Opoziţia şi-a făcut datoria. Partidul naţional ţărănist a dus o luptă eroică, pentru împiedecarea unei greşeli, cu grave consecinţe în viitor, pentru motivul că se creia un precedent la îndemâna aventurierilor. Majoritatea parlamentară din comisie a adoptat, fără rezerve, proectul. La votul Camerei proectul deplinelor puteri a mers ca o simplă scrisoare la cutie. Incapacitatea de guvernare a regimului nu a putut fi suplinită prin această împuternicire necorestituţională. Situaţiunea bugetară în anul trecut nu a fost cu nimic ameliorată. S-au emis 21 decrete-legi pe baza acestei legi speciale, conţinând măsuri obişnuite, intrând în cadrul şi preocuparea legilor aflate în vigoare. Autorizarea deplinelor puteri a fost inutilă. Discuţiunea la ratificarea decretelor a fost o simplă formalitate, la care a prezidat d. Vaier Pop (de ce nu d. Titeanu), pentru că Votul Camerei era deplin asigurat de o majoritate docilă, pentru gradul de înţelegere al căreia nu există principii. * Cum se solicită depline puteri, şi, mai ales, cum se acordă depline puteri, în Franţa şi la noi. Exemplul pe care î l dă parlamentul republicei democrate este demn de luat în seamă. Iar atitudinea cabinetului Flandin care a tras consecinţele, serveşte o lecţie guvernului de diletanţi de la noi, care stăpâneşte o situaţie la voia întâmplării. Ion Vişoianu Cum se solicită deplinele puteri In Franca şi noi sambata i ionic 1935 2 lei Uni, iiși Uni! Putregaiul guvernamental s’apropie de descompunere totală. Duhoarea afacerilor cari s’au ținut lant, a infectat întreaga atmosferă a tării. _ Niciodată în România, ritmul afacerilor scandaloase, al loviturilor de mare stil, stil de ganster , la Manolescu-Strunga, protectorul samsarului Grosz, n’a fost atât de rapid, atât de accelerat ca sub guvernarea d-lui Guță Tătărăscu. Afaceri. Pretutindeni, sub toate formele, numai afaceri veroase. Dacă s’ar lua de aproape fiecare membru al partidului liberal și s’ar urmări activitatea, ne îndoim dacă unul măcar ar fi găsit fără nici o pată. Deviza unui fost mare fruntaş al partidului liberal «îmbogăţiţi-vă!», a fost îmbrăţişată cu entuziasm neţărmurit de cadrele partidului, care au aplicat-o cu elan neîntrerupt. Deviza aceasta a constituit firul roşu al tuturor guvernărilor liberale. Datorită virtuţilor ei magice, am văzut lărgindu-se treptat şi sigur cercul îmbogăţiţilor istoricului şi gloriosului partid. Fireşte, totul se făcea în numele sacrosanct al Patriei, naţionalismului şi datoriei către ţară. Porcul liberal nu poate opera în avutul ţării fără aceste formule, cari lui însuşi ii dau impresia că i este spălată murdăria prin invocarea lor, cum se presupune că se spală păcatele netrebnicului prin apa sfinţită a botezului. Observaţi însă, că niciodată ritmul afacerilor n’a fost aşa de intens ca acum sub guvernarea lui Grosz, spertarul fabulos al ceasului, care a lăsat complect în umbră pe ilustrul Tancred. Afaceri cu regimul de la contingentare, afaceri cu regimul devizelor, cu regimul comerţului exterior, cu trafic de influenţe, cu societăţile financiare ale partidului, şi mai cu seamă afaceri uluitoare cu perimetrele petrolifere. Dar unde nu dăm peste firul roşu al combinaţiilor frauduloase? Este dat ca sfârşitul acestei guvernări, al acestei ultime guvernări liberale, să se împlinească în apoteoza celor mai mari şi mai numeroase panamale. Să se ’nece lu murdării ca porcul în grăsime. Ca turca... A apărut un nou «valach», probabil în organizaţia d-lui Garabet Mehmet; se numeşte Vintilă Caftangioglu, colaborează la «Porunca Vremii» şi se revoltă împotriva ofensivei antireligioase, desigur contra aceleia anti-mahomedane. D. Ilie Rădulescu, decide în ziarul său: «Fericiţi cei slabi»... ...Căci cu lapte de la lăptăria comunală se vor îngrăşa... J «Viitorul» descopere în Prahova o propagandă pentru muncă şi economie. I Adică propagandă contra liberalilor. as ■ '•) D. Tătărăscu a primit cu un superior surâs vestea demisiei guvernului Flandin. Pentru an fleac de nimic. Să nu poată obţine depline puteri? Dacă apela la experienţa d-lui Guţă, nu o păţea. Batalia programelor didactice La ministerul instrucţiei a izbucnit din nou bătălia în jurul pro- gramei oficiale pentru cărţile didactice. Avem două programe: 1) programa veche, 2) programa nouă. Programa veche era extrem de încărcată. Tot soiul de cunoştinţe utile şi inutile împovărau memoria şcolarilor. Astă-toamnă s’a angajat o discuţie aprinsă în jurul programelor* Să fie încărcate? Să se descongestioneze materialul de învăţătură? ! Se întâmplase şi crima celor trei lidieni cari au asasinat după toate regulile romanului poliţist pa deputatul Eusebiu Poposici Discuţia era neprielnică, fiindcă se găsea sub impresia unui fapt dramatic. Se generaliza. Se considera ca un simptom grav al putregaiului şcolarităţii S’a spus că elevii au timp prea mult liber şi nu sunt supravegheaţi. Că frecventează cinematografe, baruri, bordeie, etc-Ofensiva pentru încărcarea manualelor şi a programei didactice cu tot soiul de cunoştinţe era în toiu. Din fericire, s’au ridicat depe cealaltă parte a baricadei glasuri autorizate ca să combată această persecuţie a poporului mic şcolar pe motivul că s’au aflat printre ei şi trei descreieraţi. Nu se poate pădure fără uscături. Şi nu are niciun raport multă sau puţină învăţătură cu temperamentul impulsiv sau criminal al şcolarului. Nu era Dinescu un strălucit elev de liceu? Nu avusese o excelentă educaţie în familie? Pericolul încărcării programelor didactice era, însă, imens. Minţile fragede ar fi trebuit să secere până la extenuare pogoane întregi de termeni tehnicii ieşeau din liceu enciclopezi şi obosiţi înainte de vreme. • Tot atunci a răsunat apelul cald şi înţelept al profesorului N. Gin Lupu de la Facultatea de medicină din Bucureşti: — Nu tâmpiţi naţia ! i • *1 • Câţiva domni realmente tâmpit! din naştere s’au revoltat şi au acuzat pe profesorul Lupu de-., calomnie a naţiunii. Sfatul profesorului a fost, totuş, ascultat. De părerea lui erau dealminteri majoritatea dascălilor serioşi. ’ i J Nouile programe didactice au ti-* nut socoteală de acest deziderat. Polemica a izbucnit în chestia manualelor didactice. Campania da tipărire se face din vreme. Unele cărţi s’au tipărit după programa veche şi altele după programa nouă. ! Cei interesaţi la programa veche strigă să se interzică manualele confecţionate după programa nouă. Asta e, desigur, o mare stupiditate, fiindcă noutatea are prioritate chiar, la vânzarea căpşunilor. După toate probabilităţile se va ajunge la soluţia din toţi anii. Cărţilor didactice tipărite după programa veche li se va da un timp de scurgere a vânzării. E vorba de un impozant capital învestit în tipărituri. Evident, că manualele tipărite după programa nouă trebuie să rămână. Ele reprezintă un progres impozant la sistematizarea și simplificarea materiei de predare. Deocamdată bătălia se află în curs: cei vechi cu cei noui după un tipic foarte vechiu.. Dar, ca întotdeauna, ceea ce este nou trebuie să învingă ceea ce este vechiu. „ ra. ..Continuare rtt pag. l1 a Combaterea tuberculozei e o gravă problemă de politică socială și sanitară. Ea nu trebue să fie trivializată prin procedee în care fantezia își dă mâna cu un desfrânat mercantilism, în scop de a exploata candoarea și credulitatea bolnavilor. Tuberculoza nu e boala care nu iartă, cum sună elegia, dar fals necrologurile, dar atunci când leziunile sunt constituite, ea e o boală greu curabilă. Sunt totuşi metode de căutare, care permit chiar în cazuri înaintate, socotite altă dată ca definitiv pierdute să se obţină rezultate terapeutice. E o jale şi un scandal ca atunci, când un bolnav poate fi încă recuperat, el să-şi cheltuiască puţina sănătate care i-a mai rămas şi puţinii bani pe care ii are —boală a săracului, ea duce la sărăcie, deoarece scos din câmpul muncei, tuberculosul nu-şi mai poate agonisi traiul — în tratamente care nu numai că nu au nici o valoare dar sunt şi direct sau indirect vătămătoare, deoarece, iluzionând bolnavii asupra calităţilor lor, îi fac să piardă timpul, evitând metode terapeutice ce ar fi putut să le fie de folos şi permiţând leziunilor să înainteze până devin incurabile. Tratamente fanteziste sunt nenumărate în tuberculoză. Soarta şi reputaţia lor e efemeră. Cele mai multe dispar aproape imediat după ce s-au născut. Bolnavii, oricât ar alerga după mirajul leacurilor, miraculoase care să-i vindece sigur şi repede au ajuns şi ei să fie blazaţi deoarece minunile simt prea multe şi afectele lor ori cât ar fi de trâmbiţate nu pot în nici într’un fel să fie constatate. Serurile şi vaccinurile şi-au avut epoce de faima. După falimentul lor — am avut şi noi epizode răsunătoare scufundate însă in uitare şi ridicol — s’a crezut că se poate cânta pe o altă strună, pentru a proclama vindecarea tuberculozei. Terapeutica prin droguri în tuberculoză e veche ca şi boala însăşi. Drogurile acestea sunt anunţate de obicei cu pretenţii modeste. Li se atribue cel mult o valoare simptomatică, foarte contestabilă şi aceia dar care se poate totuşi discuta când nu se pun exagerări în afişarea acestei valori. Bolnavul însă are pretenţii mai mari. El cere afirmări absolute. Când îi se spune că un leac complect al tuberculozei, piatra filozofală aproape a terapeuticei a fost găsită, viziunea aceasta salvatoare îl fscinează. Halucinat, el aleargă către limanul de scăpare care îi este prezentat că poate fi uşor atins. Sdrobit de suferinţe, in naufragiul nădejdilor care-l mai susţineau, când alte tratamente au dat greş, cum boala îl macină şi-l distruge — tratamentele serioase câte există le ignorează, deoarece deşi indicate nu i-au fost recomandate — arătându-i-se că poate fi îndreptat şi ,chiar Ivindecat, el abdică de la orice judecată şi recurge la miracol. El îşi făureşte astfel idoli căror li se închină cu o desăvârşită încredere. E totdeauna un rol ingrat de a sfărâma idoli ,dar când idolii aceştia au picioarele de lut şi sunt sinistre contrafaceri, e o datorie de conştiinţă de a deveni iconoclast. Drogurile ca să aibă succes într’o boală ca tuberculoza, în care pentru simptomele ei toată farmacopeea aproape e pusă la contribuţie — şi e nevoe de multă răbdare din partea bolnavului să le poată suporta cu atât mai mult că stomacul lui e pus la grele încercări şi începe el prin a le refuza — trebue să fie prezentate în aşa fel încât să lovească puternic imaginaţia. ’ --M Anul trecut se anunţa un vaccin obţinut dintr’o enormă broască ţestoasă din nu ştiu ce insulă pierdută în ocean. Acum se vorbeşte că mi- nunea se datoreşte unei plante exotice încă neidentificată — întrebarea e întru cât există pentru a fi identificată — atât e de misterioasă care creşte în sudul Africei! Romanul e înscenat ca un film de senzaţie. Nu lipseşte ca prolog nici tuberculosul pierdut în ochii medicilor, ca şi în ochii lui proprii, nici peisagiu bucolic şi idilic unde merge să moară, ca să sfârşească în frumuseţe ca un erou ibsenian. El învie însă pentru că un indigen i-a relevat c o iarbă minunată care îl vindecase şi trebue să fie şi pentru el leacul atât de mult căutat. Romanul are astfel un sfârşit optimist cum se cade să fie după reţeta romanelor foiletoane. In cartea de 200 pagini pe care a scris-o un medic din Geneva, Sei chiehage pentru glorificarea medicatui, romanul acesta e povestit cu un lux de amănunte uluitor. Se începe prin a se arăta lacunele, incovenientele și riscurile celorlalte tratament«! — I . I I ' ■»"