Dreptatea, iunie 1936 (Anul 10, nr. 2578-2600)
1936-06-10 / nr. 2584
ANUL X. NO. 2584. 4 papina Taxele de francare plătite in numerar conf. aprobării Direcţiune') Generale P. T. T. No 34.856 /921 Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 30342, Adţia 341 02 Şezătoarea ateneului „Dr. N. Lupu“ din Pantelimon Intr’una din serile trecute a avut loc o frumoasă şezătoare a ateneului popular «Dr. N. Lupu», în salonul d-lui Ion Dumitrescu, din şos. Pantelimon no. 236, la care au luat parte sute de cetăţeni din acest cartier. Şezătoarea a fost deschisă de d. avocat Ionel Bâsceanu, care într’o cuvântare însufleţită, a arătat rolul ateneelor şi al acestor şezători ţinute în cartierile periferice ale culorii. D-sa a spus: Astăseară are loc un banchet dat de şefii organizaţiilor din Capitală la Luzana, prezidat de d. dr. N. Lupu (mulţimea ovaţionează). Acolo organizaţiile politice sărbătoresc pe marele democrat, pe marele bărbat de stat şi om politic dr. N. Lupu (aplauze frenetice), aci în cadrul acestui institut de cultură, sărbătorim şi noi pe dr. N. Lupu, care ne-a făcut cinstea de a da numele său acestui ateneu. Sărbătorim pe d. dr. Lupu, care a susţinut cu toată dragostea institutele de cultură şi de aceea se cuvine ca primul nostru gând să se îndrepte că d-sa şi către d. preşedinte al partidului, d. Ion Mihalache, care a trecut în programul partidului înfiinţarea de atenee acolo unde nu erau şi să strigăm cu toţii: Trăiască d. Ion Mihalache şi d. dr. N. Lupu. (Mulţimea ovaţionează prelung). Dă apoi preşidenţia acestei măreţe şezători d-lui general profesor universitar Ştefan Burileanu, care primit cu aplauze, mulţumeşte pentru cinstea ce i s’a făcut de a i se da preşidenţia şi după ce recomandă pe d. comandor Ionescu Iohnson, îi dă cuvântul pentru a-şi desvoltfi conferinţa despre «Povestiri marinăreşti». D. comandor Ionescu Iohnson, primit cu vii aplauze, mulţumeşte pentru manifestaţia făcută mulţumind d-lui Ionel Bâsceanu pentru posibilitatea ce i se dă a vorbi la această însufleţită şezătoare, apoi intrând în subiectul conferinţei sale,, vorbeşte despre marină, povestind diverese întâmplări marinăreşti, descrie cum a devenit marinar şi vorbeşte în urmă despre rechinii răi mâncători de oameni. A fost răsplătit cu vii aplauze şi cu caldă manifestaţie de dragoste. In urmă corul ateneului şi al tineretului a intonat Imnul partidului, după care a urmat program artistic şi muzical, cu concursul d-lor Vasile Moraru, declamaţii: Titi Negulescu, arii naţionale din banjou; d-ra Sfetea, declamaţii; d-nii Nicu Boldescu şi George Constantinescu, duo vioară; d. Gigel Rădulescu, imitaţiuni; d. Ştefan Benderschy, imitaţiuni, apoi s’a jucat piesa: «Când îţi calci jurământul», jucată cu mult talent de tineretul circ 13 ani al ateneului, după care şezătoarea s’a încheiat cu Imnul partidului naţional-ţărănesc şi marşul tineretului circ. 13-a, cântat de corul tineretului. D. Ionel Bâsceanu, mulţumeşte d-lor Negoiţă, N. Fetrescu, Oprea Dumitrescu şi întregei org. din circ 19-a pentru concursul dat şi mai ales d-lui Ion Dumitrescu, patronul salonului, care l-a pus la dispoziţia ateneului gratuit pentru a se ţine această şezătoare. Mulţumeşte d-lui Ilie Tulbureanu pentru dragostea ce a arătat acestui ateneu, precum şi tineretului circ. 18-a, care a luat parte la această şezătoare. D. general profesor Ştefan Burileanu, mulţumeşte tuturor celor prezenţi veniţi în număr aşa de mare la şezătoare, şi le făgădueşte că la prima şezătoare din acest cartier va veni din nou, văzând atmosfera caldă cu care au fost primiţi toţi aci. Şezătoarea s-a terminat la orele 12 noaptea, după care a urmat un banchet oferit de câţiva prieteni din circ. 19-a d-lui preşedinte al ateneului Ionel Bâsceanu şi celorlalţi fruntaşi veniţi la şezătoare, precum şi pentru tineretul inimos din circ. 13-a. MOMENTE Tineretul O splendidă ţinută, o disciplină impresionantă, care au stârnit entuziasm, şi admiraţiei au prezentat la manifestaţia naţional-ţărănistă de Duminică, organizaţiile tineretului. , , Partidul naţional-ţărănesc a acordat întotdeauna întreaga sa solicitudine, tineretului. Dacă e să restabilim adevărul, prima organizaţie politică din ţară, care s’a gândit să organizeze tineretul a fost partidul naţional-ţărănesc încă din 1921 organizaţia a fost oficial recunoscută şi statutele ei aprobate. . ■ După aceasta—maimuţărindu-ne pe noi — au început şi celelalte partide să-şi confecţioneze după priceperea lor şi după calapodul vechilor organizaţii, un tineret. Ce a eşit se poate vedea. Ori un tineret în care «tinerii» sunt d-nii Leonte Moldovanu sau Costică Dumitriu, ori unul afacerist, gen Bejan Ghiaţă, orimul arivist, gen N. Sibiceanu, director de cabinet şi Comisar la asigurări sociale. Liberalii n’au urmărit altceva, decât să compromită şi această idee. Partidul naţional-ţărănesc a oferit un tineret care îşi înţelege rostul, un tineret care înţelege să se pregătească, un tineret bine disciplinat şi trine instruit. Organizaţiile tinereşti care au defilat Duminică la Bucureşti, au făcut această dovadă, cu prisosinţă, întotdeauna, la noi în ţară, chiar şi cele mai legale măsuri, au fost întrebuinţate drept arme de răsbunare personală. Cu atât mai uşor se poate petrece abuzul cu o măsură deadreptul şi dintr’un început, ilegală. Ceea ce se petrece cu cenzura, este pur şi simplu scandalos. Cenzura a devenit o armă în mâna d-lui Inculeţ. Dela apărătoare ,a guvernului, a ajuns apărătoare a actelor personale ale d-lui Inculeţ. Ministrul de interne se ascunde şi îşi ascunde isprăvile în dosul paravanului cenzurii. In acelaş timp, prin ea, protejează pe cei ce-i plac d-sale şi persecută pe cei cari nu-i convin. Sistemul a fost adoptat şi de d-nii cenzori. Ceea ce face stăpânul, au început să facă şi subalternii. Astfel, pentru că noi am protestat de câteva ori, împotriva felului scandalos în care se face cenzura gazetelor, pentru că noi am subliniat neghiobia domnilor mânuitori ai foarfecelor, dovedită atunci când au cenzurat pasagii din manifestul nostru pe care le-au lăsat apoi într’un discurs, pentru a le cenzura a doua oară într'un comentariu, pentru acestea d-nii cenzori s’au sesizat şi au decis persecuţia noastră. In consecinţă, ziarul «Dreptatea»a fost ţinut câteva zile câte trei şi patru ore la cenzură. In condiţiile acestea se vede la ce scandal pot da naştere, vehemenţii puşi să aplice o măsură, pe care o transformă în armă de răzbunare. E cazul briciului dat pe mâna maimuţei. Penetuţia remurii On .Malii" ------ ----------Miniştrii francezi din Europa vor fi chemaţi la Paris PARIS, 9 (Radof). — D. Delbos, ministrul afacerilor străine, are intenţia să cheme succesiv la Paris pe toţi şefii de misiuni diplomatice franceze din Europa, pentru a examina împreună cu ei situaţia. D. Delbos va pleca la 26 iunie la Geneva, probabil împreună cu d. Leon Blum, preşedintele consiliului. înainte de plecare va avea o întrevedere cu d. Eden. Acestei întrevederi i se atribue o mare importanţă, dat fiindcă se pare că guvernul francez ar fi hotărît să lucreze într’un strâns acord cu Marea Britanie în chestiunea abisiniană. «Echo de Paris» remarcă în această privinţă că părerile sunt împărţite in sânul guvernului britanic. D. Baldwin ar avea altă părere decât d. Eden. Nu se ştie deci deocamdată care va fi atitudinea pe care o va adopta Anglia. De această atitudine va depinde deci şi atitudinea Franţei. Ziarul «L’Oeuvre» scrie că după toate probabilităţile cele două ţări vor tinde la menţinerea sancţiunilor financiare pe baza art. 16 din pactul Societăţii Naţiunilor. SITUAŢIA Situaţia internă şi internaţională devin din zi în zi mai complicate şi mai nefaste. Sub presiunea unei atroce crize economice generalizate în toate ţările, Populaţia din diferite straturi sociale a intrat într’o svârcolire fără precedent în istoria lumii. Curente politice contradictorii şi fanteziste bântuiesc ca holera şi ciuma. Situaţia internă românească: guvernul Tătărăscu nu mai este stăpână pe frânele conducerii Statul român se aseamănă cu o «barcă pe valuri», o barcă de operetă, în care tenorii cântă arii vesele şi baritonii răspund cu melodii umoristice. Tenorul îl avem: d. Gh. Tătărăscu. Baritonii: d-nii Ion Inculeţ şi Richard Franasovici. Apele învolburate arată barometrul furtunii. Muzica este muzica seninului. Barometrul arată depresiune atmosferică. Din discrepanţe ies catastrofele. Barca ameninţă să se scufunde în valuri. Barca guvernametală a început să ia apă. Lipsit de orice autoritate şi de prestigiu, orice misiune încredinţată se transformă în nenorocire. Guvernul Tătărăscu a organizat serbările Restauraţiei. , Morţi şi sute de răniţi au îndoliat ziua de 8 iunie. Incapacitate şi nepotism, iată caracteristicile guvernărilor liberale. In doi ani şi jumătate de stăpânire, d. Tătărăscu s’a dovedit cucuvata instituţiilor constituţionale ale naţiunii. Efervescenţa internă a luat proporţii considerabile. Propaganda extremistă de dreapta se face sub privirea amabilă a autorităţilor şi cu sprijinul ei făţiş. Nu mai avem de-a face cu o simplă diversiune, ci cu o aventură în stil mare. O aventură a provocaţiei neruşinate şi a cinismului dliranic. Dacă situaţia internă nu poate fi descrisă decât în culori stinse de cenuşă, situaţia internaţională Se colorează violent în luminile incendiului. Războiul se apropie cu paşi de lup flămând. Pacea — fetiţa cu scufiţa roşie — va fi curând înghiţită de conflagraţia asasină. Care este pregătirea armată a naţiunii ? Să notăm că eforturile grandioase ale guvernului prezidat de d. Iuliu Maniu au fost înăbuşite şi distruse prin calomnie şi tentative de asasinat moral. Opera de înarmare este astăzi prezidată — risum teneatis I.— de... inginerul Petrică Bejan, faimos afacerist prahovean, aflat în bandă cu Sfetescu, cumnatul primului ministru. .......................... In concertul internaţional, România se prezintă orfană. Se apropie ziua răfuielilor cu oţel şi plumb. ................... Anglia nu poate plăti Americei datoriile de război WASHINGTON, 9 (Rador). — D. Ronald Lindsay, ambasadorul Angliei în Statele Unite a remis d-lui Huli, șeful departamentului de stat o notă din partea guvernului britanic, prin care se răspunde la nota prin care Statele Unite au cerut Marii Britanii să plătească la 10 Iunie a. c. un acont asupra datoriilor de răsboiu engleze faţă de Statele Unite. Nota britanică informează guvernul din Statele Unite că Anglia se găseşte în situaţia de a nu face plata cerută pentru aceleaşi motive ininvocate în Iunie anul trecut. Miracolul Micei înţelegeri ■ f—■ ————■■■■■■ Nu cunoaştem, în trecutul popoarelor, un tratat definitiv şi de lungă durată; nu cunoaştem o alianţă care să fi persistat deasupra intrigilor, ţesăturilor mărunte ale minciunei şi ambiţiilor ce sunt covârşitoare în planul cel mare ale vieţii statelor. Totuşi o minune a fost dată ochilor noştri, şi prin aceasta s’a desmintit ceea ce obişnuisem să vedem în alianţele popoarelor: vremelnice zapisuri, cu scadenţa scurtă, adusă de nesocotinţa şi perfidia omenească. Această minune a fost realizată de Mica înţelegere. Fericitul prilej al reuniunii oamenilor de stat reprezentând Iugoslavia şi Cehoslovacia, a fost examen strălucit pentru alianţa indestructibilă a Micei înţelegeri. Intr’o vreme când mai mult ca oricând duhurile rele ale sălbătăciei turbură iarăşi aşezămintele actuale ale Europei, încercând să deslănţue urgia războiului. Mica înţelegere ridică maestos pavilionul alb al păcii. Şi nu fără urmări. Căci efectele s’au văzut. In discuţiunile de astă iarnă, dela Paris şi Londra, cuvântul Micei înţelegeri a predominat. De pretutindeni, din toate statele însufleţite de ideia păcii şi a menţinerii actualelor aşezăminte, o atenţie încordată s’a îndreptat către destinul ce-l va avea în viitor această alianţă. La Bucureşti, sub înalta protecţie a Regelui nostru, părtaş El însuşi la statornicirea acestui organism, care de şaisprezece ani ocroteşte, în centrul şi sudul Europei, tratatele şi hotarele ridicate prin jertfa a milioane şi milioane de ostaşi . Mica înţelegere a căpătat o nouă amploare. «Cel dintâi dintre interesele Micei înţelegeri este respectul fruntariilor actuale, — a spus răspicat Regele acestei ţări, — pentru totdeauna intangibile şi al tratatelor de pace. Această afirmaţie solemnă şi hotărîtă va fi proclamată din nou, cu forţă şi voinţă, de '('ătre reuniunea noastră». Iată schema pe care se vor aşeza toate dezideratele, porunci acum, ale Micei înţelegeri. Tăria acestei alianţe se reazăînă pe «respectul angajamentelor internaţionale» — iată primul punct dintr un program ce s’a dovedit o realitate. Şi nimic nu se poate lucra decât pe temeiul unui desăvârşit respect al egalităţii dintre state. Un principiu de democraţie interstatală care a fost rostit tot de Suveranul nostru: «In scopul nostru de menţinere a păcii şi d© salvgardarea propriilor noastre interese trebue să rămânem credincioşi Societăţii Naţiunilor şi dacă experienţa dovedeşte că unele modificări vor trebui aduse pactului, noi nu vom accepta nicio atingere a principiului egalităţii statelor, nici vreo propunere care ar tinde să slăbească pactul. Pactul nu poate fi decât întărit, pentru ca Societatea Naţiunilor să-şi poată îndeplini în întregime rolul». Este o asigurare şi totodată o replică usturătoare pentru aceia cari unelte conştiente sau inconştiente ale revizioniştilor, vestesc apusul Societăţii de la Geneva. Mica înţelegere se încadrează perfect în ritmul Societăţii Naţiunilor şi sub egida înaltei instituţii înţelege să lucreze şi mai departe pe aceeaşi linie de politică externă. Aserţiunea prinţului regent Paul şi aceea a preşedintelui republicei cehoslovace, Eduard Beneş, se integrează minunat în principiile regalei diriguiri. «Mica înţelegere e cheia de boltă a structurii Europei Centrale şi a păcii europene, o coloană fără de care edificiul european s-ar nărui în mijlocul unui conflict, ale cărui consecinţe ar fi de necalculat. Nu vreau să se vadă prea multă ambiţie sau un ascuţiş împotriva cuiva, mai ales nu împotriva vecinilor noştri. Eu exprim pur şi simplu adânca mea convingere politică şi lămuresc o doctrină care durează de 16 ani, care a dat probe şi care este doctrina politică a unei comunităţi internaţionale, cea mai solidă, cea mai trainică şi cea mai unită în Europa de după război» — a definitivat d. Beneş declaraţia ţării prietene nouă, Cehoslovacia. Şi dacă la sistemul alianţei indestructibile realizată de Mica înţelegere, vom alătura elogiul prieteniei pe care Suveranul l-a rostit la sfârşitul discursului, vom avea al doilea principiu pe care se reazămă contractul dintre cele trei state. Prietenia, care cimentează pergamentul tratatelor cu forţa vie a inimilor, strânse în aceeaş amiciţie ce ridică un pact definitiv la rangul de supremă virtute a trei popoare, a trei ţări inseparabile în ciocnirea dintre forţele adverse. In pagina IV-a: Dovada cârdăşiei d-lui Inculeţ cu itago-cuziştii Cu toate că nici nu au introdus cerere, ministrul de interne a aprobat o întrunire a naţionalcreştinilor la Chişinău fl Congresul învăţătorilor Un congres extraordinar al învăţătorilor a adunat, la Ateneul Român, zece mii de dascăli, muncitorii anonimi pentru descătuşarea, din neştiinţă, a satelor. Nu există un corp de funcţionari cari să-şi înţeleagă mai serios misiunea în această ţară. Pe deasupra vicisitudinilor crizei şi a vitregiei vremilor, învăţătorii au stat permanent la datorie. Legea armonizării salariilor i-a exclus dela o sumă de drepturi ce altora li s’au acordat. Şi totuşi nu s’au clintit dela posturile lor, n’au ameninţat şi s’au resemnat sub guvernul tehnicienilor, să nu primească salariile câteva luni. Asemenea preoţilor misionari, rătăcind în regiunile unde natura şi oamenii le sunt împotrivă, învăţătorii şi-au dat ceea ce o pregătire sufletească li se oferise şi mai presus de toate energia irosită în lipsuri şi neînţelegerea pornită din partea guvernului. Devotamentul pentru şcoală şi cultura naţională îi ridică, pe aceşti umili dascăli, la rangul de eroi ai acestei naţii. Fără exagerare, fără retorismul eftin şi sforăitor, vânturat de atâtea ori la răspântia festivităţilor şi întrunirilor profesionale. Sunt eroi aceşti oameni ce înfăptuesc apostolatul adevărat. Un ministru a ambiţionat să fie un om al şcoalei, chiar dacă a presărat numai peste întinsul ţării, numeroase construcţii şcolare şi n’a isbutit să împlinească revendicările învăţătorilor. Şi la congresul de Duminecă, s’a putut verifica iarăşi simţul datoriei şi al misiunii la aceşti oameni, cari înţeleg să rămână mai departe la postul lor. Către aceşti smeriţi apostoli, cari aprind făclia energiei naţionale, către învăţătorii neamului trebue să se îndrepte Permanent nădejdea acestei naţii. Către ei se îndreaptă suprema nădejde a statului viitor, statul de mâine al ţăranilor. In angrenajul social, în sistemul trainic al conducerii întemeiată pe realiăţi şi fapte, armata misionarilor va aduce o contribuţie neînchipuită. Şi conducătorul de mâine, al ţării şi al lor, este un fiu ales, pornit din rândurile acestui strălucit corp, care a dat o ideologie nouă, întemeiată pe adevărata structură socială a statului român. învăţătorii din toate unghiurile ţării, mai mult ca oricând, vor porni la desrobirea economică, la organizarea cooperatistă şi luminarea satelor. Ceea ce a fost cuvânt de festivitate va fi, în curând, o nedesminţită realitate. , 11 *. ■ — Cu furca... Citim în «Porunca Vremii» a lui Ilie Lăptărie: «Cu sufletul într’o mână şi cu mistria în alta». Dar doniţa cu lapte, în care mână se află? ăi Tot în «Porcăria Vremii» citim: «iriene cu stomac de crocodil». Ilie ăsta revoluţionează zoologia. Creiază tipuri de hibrizi, întâlnite doar la Moşi. Adaogăm şi noi unul. Omul de cauciuc care bea laptele municipiului. Duşmanul copiilor cărora le smulge biberonul de la gură. II găsiţi la direcţia «Poruncii Vremii». D. Iunian a cerut un guvern de «oameni cum se cade». Certificatele le dă d. lorga? Hiere in M iunie 1932 left mm Ce-i ca domnii „XXX“ La Iaşi a vorbit mareşalul Constituţiei. Acel care nu numai că o ştie dar o şi spune la întruniri pe dinafară, iar în restul timpului fi păzeşte, cu sabia. , Asta, pentruf ca acum un an să în-, chidă broşurică în care-i textul sarcru al constituţiei şi să dea buzna la putere, — bineînţeles, poftit. De Mareşal Averescu la 31 Mai 1935 ridicase de jos cărămida pe care o primise în cap , cu mult înainte şi era cât pe ce s’o lase peste capul d-lui Tătărăscu,imprimându-i o funcţie da cădere perpetuă şi constituţională. Apoi la noi, Constituţia trebue să spue ca şi oamenii: «Păzeşte-mă, doamne, de prieteni că de duşmani mă păzesc singură». D. Mareşal Averescu, după ce la Marconi face şcoală de adulţi şi citeşte pe, sărit» texte din Constituţie, fără partid, fără cadre, fără popularitate, vrea puterea care se oferă. La Iaşi, d. Mareşal Averescu a atins şi chestia «şantajului» spunând că noi l’am acuzat de şantaj la adresa Coroanei. Mi se pare că azi d. Mareşal nu mai are nici măcar cu ce face şantaj, căci şi pentru asta trebue, oarecare «capital». Noi, de altfel nici nu l’am acuzeţ, pentru prezent, ci pentru trecut. D. Mareşal Averescu a trecut în istorie. Tot ce se spune interesant despre d-sa sunt fapte istorice, dintr’un trecut, mai mult sau mai puţin îndepărtat. D. Mareşal Averescu a făcut o serie de întruniri, ameninţătoare, pe vremea când era în măsură să le facă, — şi pe când puterea dacă nu se cerşea, apoi se pretindea... . Caracterul acelor întruniri este foarte bine cunoscut. D. Mareşal Averescu «nu-şi aduce aminte să fi făcut vreodată şantaj». Asta o credem. Nu e de mirare. Dar asta nu înseamnă că nu a făcut şantaj. Memoria se poate pierde, fie şi benevol. Odată cu amintirea întrunirilor, am mai avut indelicateţa şi lipsa de respect de a reaminti d-lui Mareşal Averescu şi seria de articole din «îndreptarea» semnate «XXX. Ce erau oare acele revizuiri istorice1? Ce. — «îndreptarea» era buletin istoric; era monitorul d-na Iorga? D. Mareşal Averescu era d. Iorga sau un concurent la catedra d-sale, de istorie, de nu mai putea dormi fără ca să scrie sau să citească în propria-i gazetă un articol cu Regi şi cu Madam Dubarry?!^ Nici acela nu-i şantaj? Şi-aici dacă d. Mareşal Averescu s’a antrenat excesiv să uite tot o® nu-i convine şi, — pe de altă parte să-şi aducă aminte lucruri care n’au existat, — îşi poate reîmprospăta memoria din colecţia ziarului «îndreptarea». I Nu de altceva, dar am putea-o face noi şi ar fi mai incomod pentru d. Mareşal. Şantajul domnului «XXX» nici nu era bărbătesc. Nimic direct. Totul cusut cu aţă albă. Chestia se lua de la nu ştiu ce Ludovic şi la sfârşit numai, autorul anonim, — pe care-l ştia toată lumea, — făcea din ochi ca să priceapă toţi despre ce-i vorba. Era şantaj cum scrie la carte.... cu anunţarea articolelor sensaţionale care vor urma, şi cu toată trâmbiţarea care în armată se obişnueşte numai la sosirea generalului. La această parte neplăcută, d. Mareşal Averescu care nu vrea puterea, dar a anunţat că o aşteaptă, nu a răspuns la Iaşi. Am fi în stare să-i organizăm o nouă întrevedere cu d. Pogonat, ca să complecteze replica.» Ne interesează grozav explicația șaradei cu Doamna Dubarry, ca și cheia celorlalte articole, fiindcă ne temem să nu greșim. : ([Continuare iv pag. S-a) Fapte $i consecinţe După ce s’a înfăptuit, după ce idealul s’a consumat, în svârcolirea lui de a-şi găsi noui amăgiri fecunde, poporul s’a legat de o lozincă: «ofensiva culturală». Fără idealuri din care să rezulte o mare putere de muncă şi fără o putere de muncă din care să derive rezultate pozitive, popoarele sunt ameninţate să dispară. Cu acest rost, s’a agitat după răsboi, problema ofensivei culturale. Unii au înţeles-o într’un fel, alţii într’altfel; dar această ofensivă culturală n’a fost atât de rău înţeleasă cât rău practicată. Intrată pe mâna partidului liberal, n’a putut duce decât la rezultatele cari s’au văzut. O problemă oricât de bună, o intenţie oricât de nobilă, un scop oricât de înalt încăpute pe înţelegerea liberalilor, tratate după chipul şi asemănarea liberalilor, după năzuinţele liberalilor şi după interesele liberalilor, nu poate să nu se meschinizeze. Astfel, ceiace la început a apărut ca o nădejde, şi, cu adevărat ca o soluţiune, la sfârşit s’a contabilizat într’un dezastru. Ce s’a întâmplat: încăpută pe mâna partidului liberal, ofensiva culturală a fost pusă în practică, urmând desfăşurările unor dispozitive specifice de guvernare. Guvernările liberale au practicat o politică şcolară absolut greşită. Licee s’au ridicat pretutindeni, în târguri şi oraşe; gimnazii s’au clădit pretutindeni, în târguri şi sate. Elita intelectuală secerată de răsboi a fost înlocuită cu o serie de oameni complet nepregătiţi. Mărinduse ţara, am avut nevoie de profesori, de ingineri, de doctori cari să umple golurile. Ei erau recrutaţi de, peste tot, de pe drumuri. Aşa s’a întâmplat cu cursiştii din Ardeal, cari au fost titularizaţi pe baza a două-trei clase de gimnaziu. Şi aceştia au dobândit drepturi neînlăturabile ei nu au mai putut fi daţi asară când licenţiaţi pregătiţi veniau să le ia locul. Inflaţia monetară de după răsboi, o anume stare considerată pe nedrept prosperă, o aparenţă de consolidare a gospodăriei săteşti în urma reformei agrare, spiritul imitativ pronunţat, plus porunca vremii, ofensiva culturală, au împins către carte mulţi copii de ţărani. Cu profesorii ştiuţi, ei înşişi alergând după ore şi surplusuri de lefuri, iar nu după riguroasă selecţie a elevilor, — liceele au vărsat universităţilor contingente întregi de bacalaureaţi. Şi universitatea, cu profesori de aceiaş capacitate şi conştiinţă a datoriei care a revoltat pe toţi câţi s’au interesat de organizarea învăţământului nostim superior, — profesori alergând şi ei după politică şi după surplusuri de lefuri, iar nu după riguroasa selecţie a studenţilor, — universitatea a vărsat şi ea statului promoţii întregi de titraţi. S’a adăugat, apoi, defectuoasa alcătuire a programei analitice. Respectoşi de o «didactică magnă» care avusese timpii ei de glorie, liberalii n’au înţeles spiritul înoitor al vremii. Au rămas tot la principiul că şcoala trebuie să fie batoză care încarcă mintea copilului cu pleava cunoştinţelor inutile, întocmită de oameni cari ei înşişi nu sezizau nimic din realităţile noastre româneşti, programa analitică era un soi de «vado mecum» prin domeniile abstracţiilor şi inutilului. In loc să orienteze spre viaţă, să pregătească pentru viaţă, să situieze la miezul forfotei vieţii un om luminat, şcoala liberală a detaşat, a rupt copilul din legăturile lui cu viaţa de toate zilele. Aşadar, în loc să creeze «oameni de cultură», adică acei oameni cu virtuţi înăscute pentru anume ceva, dar potenţate, maximalizate prin şcoala care promovează, politica liberală a creiat furnicarul de «intelectuali», ştiind de toate, din toate, pentru teatre, falsificaţi, diformaţi şi mutilaţi de formele imitate ale unor culturi cari, infiltrate şi-au dat fenomenul atât de criticat al «pseudomorfozelor culturii». Aşa s-a întâmplat, că în cei 20 de ani de după răsboi, ţara noastră a înregistrat cel mai mare număr de titraţi universitari şi cea mai mare populaţie a universităţilor, din toate ţările. Şi am ajuns la paradoxul, — vinovat pentru situaţiile noastre sociale, — că într’o ţară re