Dreptatea, iunie 1937 (Anul 11, nr. 2864-2885)
1937-06-01 / nr. 2864
ANII XI. NO. 2804. 4 pagini Director :KHIMD.RMiA 3"A Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau,9 — Telefon: Redacţia 30342, Adţia 341 02 Stroiei Haddertinnei .• Pe cât văd, dezertorii au strategtie- Te pomeneşti că fuga lor nu-i Idecât o înaltă, genială şi încă neînţeleasă strategie. Te pomeneşti că a fugi de pe front, fie că te declari genial, fie că-ţi tai degetul arătător de la mâna dreaptă, este un act de eroism. Ar fi numai o chestie de direcţie. Dacă fugi înainte eşti erou, dacă fugi în urmă ar fi să fii dezertor în ţară. Dar dacă dezertorul are el strategia lui, şi retragerea îi are un sens patriotic? Dacă el se eschivează pentru că aşa crede că-şi serveşte ţara mai eficace, fiindcă pe front, ar mai produce şi panica altora?! Dezertorul de rând are un singur defect: odată ce-a dezertat îşi pierde instinctul de conservare, socotind că ceia ce a făcut este de-ajuns. Greşală mare. Dezertorul trebue să fie obraznic, chiar impertinent, după aceia, fiindcă altfel, cel puţin moralemente este pierdut. Adus in faţa consiliului de război, el nu trebue să se explice şi să stea cu ochii în pământ. El trebue să se năpustească asupra ofiţerilor din consiliu şi să-i acuze el. „Dar voi unde-aţi luptat? Aveţi decoraţii! veţi fi având, dar, vorba poetului: „Dar aste decoraţii, cum cine, ţi le-a dat?”. El trebue să se îndoească de eroismul celor care-i judecă, să-i acuze, să-i întrebe: „In ce ordin de ei au fost citaţi? Jeanna d’Arc a fost citată pe armată. Ei au fost?... Ei trebue să-i descoase el pe judecători pentru că numai astfel se uită de dezertarea lui, şi rolurile încep să se inverseze. D. Goga este din această rassă de dezertori. Are tactică, are strategie, are impertinenţă, ştie să se conserve şi după fugă, căci şi atunci e greu. : L’am întrebat: 1. Uniforma de voluntar a d-lui Goga a fost expusă într’o vitrină de pe calea Victoriei, şi pentru ce această reclamă? . Era un model nou? 2. Dacă a îmbrăcat uniforma aceia şi câte zile? 3. Dacă a fost până la Olteniţa fei, când a auzit tun şi mitraliere a fugit şi nu s’a oprit decât... la Paris?; 4. Câte cartuşe a tras d. Goga, cel cu uniforma din vitrină, cât a durat marele război de desrobire a Ardealului? 5. Unde şi subt ce comandă a luptat d .Goga?” Credeţi că răspunde? Ferească Dumnezeu! copilul de suflet al Ardealului e modest, nu-i lăudăros ca d. Mihalache (!), el nu vrea să spue unde a luptat pentru ca să-şi dezrobască locurile părinteşti de la Răşinari. E un tip discret. Şi totuşi întrebarea vine pentru toată lumea aceasta de ţărani: „unde ai luptat de-o faci azi pe naţionalistul? valid erai, tânăr erai, uniformă ai avut, ţara avea nevoe de soldaţi, azi tot spui că te sacrifici. De ce nu te-ai sacrificat atunci?!. Dezertor rule!”. Alţi ardeleni s’au adunat prin Siberia ca să facă batalioane de voluntari şi au venit de acolo să lupte şi să moară pentru Ardeal. D. Goga a plecat la Paris şi pe coasta de Azur! Fapte de acestea salvează pielea la primejdie, dar o salvează tăbăcită ca tovalul; o salvează groasă şi insensibilă. Ruşini de acestea nu-ţi mai dau voe să ridici capul Eşti stigmatizat. Porţi pe călcâiul întors spre inamic pecetea dezerţiunei. Şi asta nu-ţi îngădue, pe viaţă chiar dacă trăeşti atâţia ani încât porumbul să-şi îngăbenească frunza de o sută de ori, să mai fii obraznic şi să iai din scurt actele de eroism ale altora. D. Goga nu pricepe un lucru atât de simplu. D. Goga e lipsit de bun simţ. Poate că-i şi bolnav, fiindcă se laudă singur peste măsură. Şi sunt boli grave care încep aşa. Dar asta e o chestie de clinică. Aici judecăm numai rezultatele. Dezertorul Goga, dezertor cu act In regulă, cu permisiune de la colonel, deja Marele Cartier, de unde vroiţi ca, după ce-a ajuns la Olteniţa şi-a auzit tunurile, să oşteargă înapoi, să-şi scoată paşaport şi t să plece peste nouă mari şi ţări, pentru ca nu cumva să-l ajungă. D. Goga a fugit de front. Cu acte! Dar de fugit, a fugit. De aceia fi aşa de mândru şi nici nui vrea să ne spue unde a luptat. Aceasta e un fapt. Dar, în loc să-şi pue o cămaşă albastră în cap să nu-l hiai vadă nimeni, cercetează pe cf. Mihalache. Şi nu-i cere, aşa un fapt de arme oarecare. Dezertorul ■ţ pretenţios!: Cere atare în ordine de zi. A fost d. Mihalache citat Infaim ordin de zi? Dacă da, atone/ d. Goga ar mai discuta cu Dumnealui. Dacă nu, atunci cum de-i face ţie d. Goga dezertor?... Ce neobrăzare?! Nici nu-ţi mai vine să râzi de postura ridicolă a dezertorului, cenzor al eroismului altora. D. Goga căuta pentru alţii corespondenţe adequate în regnul animal domestic, pentru ca să-i insulte pe acei care au luptat pe front. Am căutat şi noi pentru d. Gogi, ceva corespunzător „în regnul animal domestic”, ba chiar şi în cel sălbatic. Pentru cel pe care vroia să-l insulte, d. Goga găsise asemănare cu o pae căpiată. Nu există pe suprafaţa pământului specimen corespunzăor d-lui Goga. Nici în Larousse nu am găsit o cât de mică indicaţia care să compromită vre-o vietate pământeană măcar cu unul din atributele d-lui Goga. S’ar revolta jungla! Animalele au agresivitate dar n’au în pertinenţă. Animalele au instinct de conservare, dar n’au laşitate. Animalele au şi viclenie, dar n’au perfidie. Nici chiar făcând încrucişări de speţe, nu de rase, nu poţi ajunge să realizezi un exemplar care, în ordinea noastră şi în judecata noastră: Să cutreere şapte partide şi să aibă ca semn „linia dreaptă"; Să semneze pactul de la Ciuceg prin care ungurii capătau dreptul de a vorbi ungureşte în autorităţi şi a pune steag unguresc deasupra, şi totuşi să fie naţionalist; Să fie Ardelean, să nu calce pe front şi totuşi să fie cenzor al eroismului altora. MOMENTE la cafeturî nematite Un liberal încasează ntotdeauna parale, dar nu debursează decât în cazuri excepţionale. D. Gh. Dobranici, restaurator la Roman, nu a cunoscut această axiomă. Şi a avansat pe credit marfă: ţuică pentru plevuşcă electorală liberală, şampanie pentru corifei. Pe vremuri, d. Gh. Tătărăscu s’a ales senator opoziționist la Roman. Şampania a curs gârlă. Tarafurile de lăutari din judeţul Roman au fost mobilizate pe loc câteva săptămâni. Mobilizarea pe loc a lăutarilor a plătit-o... d. Dobranici, care a plătit ţuică, vin, şampanie, ciorbe de potroace, fripturi şi cafele. A primit, în schimb, o chitanţă. Chitanța n’a fost plătită nici până as ■ tăzi. Bietul restaurator este trimis de Strunga la d. Tătărăscu. Acolo nu e primit. S’a adresat d-lui dr. Costinescu- Fostul ministru de industrie şi comerţ l-a trimis la d. Inculeț, ca să-l plătească din fondurile O. P. Fondurile secrete ale ministerului de interne servesc la plata chiolhanului liberal ? funia In ta» fl-tt Efenajfcsm «Doctorul fără voie» din «.Buna vestire execută pe «masa de operafih chiar pe patron în persoană: d. Mihail Manoilescu. Acest doctor aruncă o funie în casa unui biet scăpat dela spânzurătoare Vorbește despre — Dar! ...controlul averilor. A uitat acest doctoraş că d. Manoilescu a trecut pela controlul averilor și a scăpat ca prin urechile acului? Că intră in panică atunci când aude de această salubră instituţie juridică? Controlul averilor pomenit lamasa de operafie se referă la d. dr. N. Lupu-Suntem gata să facem o paralelă intre averea doctorului Lupu şi averea d-lui Manoilescu. Ambii au plecat cam de la acelaş potou: un fecior de preot şi un fecior de institutor. Ah, dar unde a ajuns d. ManoilescuI Minele Șoricani, palatul din Benito Mussolini, uzina electrică din Cluj, vile in stațiuni balneo-climaterice, pachete de aefinnit A ajuns departe d. ManoilescuI A ajuns pe buza prăpastiei care duce la controlul averilor. Patronul are nevoie de funia spânzuratului? IN PAG. IV-a Victoria national' ţărănistă in alegerile judeţene comunale de erl După alegerile de eri Nu ştim la ce artificii şi boscarii vor mai recurge maeştrii interpretatiori ai cifrelor electorale, pentru a scoate şi din rezultatel« alegerilor de eri «un succes teribil pentru dreapta şi o înfrângere a naţional-ţărăniştilor». Asistăm de o lună încoace la cea mai mârşavă acţiune, dusă de adversarii noştri declaraţi, la cari s’au aliat şi lichelele ce mişună în toate colţurile ţării, cu nasul pregătit pentru adulmecarea unor oscioare şi pentru ei. S’a făcut uz de toate armele. Sau falsificat voit cifrele. Nu mai departe decât Sâmbăta trecută un rezultat dintr’o comună rut, rara era dat astfel: «naţional-ţărăniştii 65 voturi, nici un mandat, geoto-cuziştii 35 voturi, un mandat. Cum s’o fi putut lua cu 35 voturi un mandat şi cu 65 niciunul, poate că numai nerodul care a scris acestea, ar putea explica. In acelaş ziar, un rezultat general pentru un număr de comune dentr’un judeţ moldovean, era amputat, dânduni-se nouă, printr’o simplă radiere a unei cifre, în ioc de 28 de mandate numai 8. Cu asemenea mijloace, cu asemenea arme, cu o campanie susţinută, care să creeze atmosferă şi să dea impresia că ne găsim în faţa unei mari popularităţi pentru partidele de extrema dreaptă, s’a încercat să se micşoreze succesul strălucit al partidului nostru în atever. Pe măsură ce se epuizau cotloanele gogo-cuzite, alese întâi pentru a falsifica realitatea şi pentru a crea atmosferă, pe aceiaşi măsură în judeţele ce urmau, ţărănimea se îndârjea şi făcea mai evidentă, mai strălucită biruinţa naţional-ţârănistă. Săptămâna trecută se alipeau totalului general 25.000 voturi la Dolj, 23 mii la Dâmboviţa şi 14.000 voturi la Romanafi. Toate aceste voturi erau la sate, nu la oraşe. Adversarii insinuau o depărtare a noastră de sate, o înstrăinare a simpatiilor rurale, recompensată prin succesele de la oraşe. Şi dezminţirea venea grastic, prin zeciie de mii de voturi cu care ţărănimea îşi dovedea încrederea în partidul naţîonal-ţărănesc. Liberalii, marii trăgători de sfori, dibaci mânuitori ai tuturor intrigilor şi aranjamentelor, voiau să tragă profit pe urma acestor alegeri, începuseră chiar să lanseze prin sate formula : «mai stăm patru ani la putere». La campania de interpretări tendenţioase, raţia falsurilor deve ‘ publicarea rezulta insinuarea că ■* voturi între ţărani, la încrăsneala guvernului de a pretinde prelungirea guvernării, ţărănimea a răspus hotărât prin masivele izbânzi de la Arneş şi Ilfov. La Argeş, judeţ pur românesc, partidul naţional-ţărănesc obţine 27.000 voturi, în timp ce liberalii abia obţin 9000 voturi. Extremiştii sunt literalmente zdrobiţi , rămân la câte 2000 voturi. La Ilfov guvernul nici nu obţine cincimea, rămânând ca administraţia judeţeană, văduvită patru ani de consilii alese, să fie condusă de un consiliu naţionalţărănist, ales cu peste 17 mii voturi. Cine au votat în aceste alegeri? Orăşenii ? Străinii? Evreii? Cine ? Au votat ţăranii, au votat satele cari în massă, ca o protestare împotriva tuturor ticăloşiilor ce se pun la cale în cafenelele Capitalei, au dat adeziunea lor partidului naţional-ţărănesc. Demn, curajos, ţăranii au dat răspunsul cuvenit, calomniatorilor. E momentul ca intriga şi ticăloşia să înceteze. Intrângând, într’un suflet, ţăranii şi orăşenii rostesc prin voturile lor, dorinţa ţării, plecarea guvernului şi afirmă încrederi prograp artiduesc. O greşeală care vom importa zahăr scump In acest an se va întâmpla un fapt economic care nu s’a mai petrecut de 15 ani. România va importa zahăr. Va fi unica ţară agricolă din lume care, în loc să producă zahăr pentru a exporta în statele industriale, va fi nevoită să cumpere de pe piaţa mondială o importantă cantitate de acest produs agricol. In adevăr, după cum anunţă cifrele statistice, cultura sfeclei de zahăr nu ocupă în acest an decât o suprafaţă de 28.000 hectare, cari în cazul cel mai bun vor da o recoltă de 56.000 vagoane sfeclă şi din cari va rezulta maximum 8.000 vagoane zahăr. Consumaţiunea României este însă de peste 10.000 vagoane zahăr anual. Vor lipsi deci cel puţin 2.000 vagoane pentru consumul curent Ne întrebăm chiar dacă înainte de recolta acestui an nu va trebui să importăm zahăr, deoarece stocurile actuale, din cauza recoltei proaste a anului precedent, sunt foarte reduse. In acelaş moment, la conferinţa internaţională a zahărului ţările agricole caută să-şi asigure posibilitate de export de zahăr. Iugoslavia — pentru a lua de exemplu o ţară vecină — a obţinut pentru anul în curs un contingent de export de 12.500 de tone cu posibilitate de mărire până la 15.000 tone. Şi la fel toate celelalte ţări. De altfel, este şi naturală această dorinţă a ţărilor agricolă de a produce sfeclă de zahăr, şi a exporta zahăr. Cultura sfeclei de zahăr este una din culturile cele mai intensive, care foloseşte cea mai mare cantitate de muncă cu braţele şi care poate asigura, plata muncei ţărăneşti şi o remuneraţie satisfăcătoare pentru pământul parcelat. Intr’o ţară ca a noastră, in care avem pământuri încă destul de fecunde, unde este o mare lipsă de întrebuinţare a braţelor ţărăneşti, unde cultura extensivă a păioaselor şi porumbului ţine în sărăcie majoritatea populaţiei ţării, era absolut necesar ca să se mărească prin toate mijloacele suprafeţele cultivate cu sfeclă de zahăr, utilizându-se astfel măcar o parte din miliardele de zile de lucru neîntrebuinţate şi cari sunt cauza primă a mizeriei generale. In loc de aceasta, spre a nu se indispune alegătorii câtorva comune urbane cari nici măcar nu cereau jertfirea agricultorilor, guvernul a aruncat peste bord toate declaraţiile sale de iubire pentru agricultură şi toate angajamentele sale pentru intensificarea ei şi a împiedicat o întindere a culturii de sfeclă pentru că nu a vroit să admită o îndreptare a preţului sfeclei, preţ care astăzi este pagubă curată pentru plugar. Pe când toate preţurile industriale şi agricole s’au urcat cu cel puţin 30 la sută singur preţul sfeclei a fost limitat la cel din anul trecut, parcă cultivatorii de sfeclă nu ar fi români şi nu ar avea şi ei de plătit cu 30 la sută mai mult orice cumpără ei pentru nevoile lor ! Greşeala făcută este astăzi ireparabilă. România va importa 23.000 vagoane zahăr, aruncând astfel peste graniţă între 300 milioane şi 400.000.000 lei, bani cari altfel ar fi rămas în tacă în mâinile plugarilor cultivatori şi ale muncitorilor din fabrici. Iar, demagogii cari cereau să se menţină preţul actual — ca să nu nemulţumească cumva pe puţinii consumatori de zahăr — vor avea să răspundă în faţa ţării, când se va vedea că zahărul străin va costa şi mai scump decât acel podus în tacă, deoarece preţul zahărului pe piaţa mondială este astăzi dublu decât era anul trecut Iată unde duce lipsa de înţelegere şi dragoste sinceră pentru agricultură şi plugari. Cu vorbe, declaraţii şi congrese nu se hrănesc nici copii plugarului şi nici punga lui costelivă nu se umple. Populaţia de la ţară aşteaptă fapte cari să-i îmbunătăţească situaţia, dar acestea întârzie. Când vor veni să nu fie prea târziu. DR. ERNEST ENE. Organizarea plaţii Interne") de M. GHELMEGEANU fost subsecretar de stat Scăderea puterii de cumpărare a masselor consumatoare, a atras atenţiunea conducătorilor de state, ca şi a oamenilor de afaceri, în lupta pentru combaterea crizei şi redresarea economică. Problema nu este nouă. Regimul capitalist a desvoltat în proporţii nebănuite aparatul de producţie. Organizarea pieţii de consum a rămas pe planul secundar, iar lipsa de coordonare între producţie şi consumaţie a măcinat fără încetare regimul capitalist. Reacţiunea contra acestor stări dăunătoare stabilirei unui echilibru economic durabil, a ridicat pe plan politic şi social problema repartiţiunei defectuoase a veniturilor, care micşorează capacitatea de cumpărare a rilastoroflandroregii,Excelsior, De adaporait mişcarea socialistă şi sindicalistă, cu metode diferite, în genere, însă cu scopuri asemănătoare. Problema în loc să se resolve economic, s’a complicat în vâltoarea luptelor sociale şi politice. Numai în America, încă înainte de criză, profitându-se de existenţa unei vaste pieţe interne, s’a încercat şi s’a isbutit în parte, să se resolve problema pe teren economic. Acolo s’a ajuns în producţia industrială la armonizarea puterii de producţie cu puterea de cumpărare a consumatorilor, prin producţia în serie, scăderea preţului de cost şi sporirea salariilor. \' De aceia în America mişcarea socialistă şi sindicalistă nu a avut amploarea cunoscută pe continent, iar legislaţia socială este atât de redusă. Abia în ultimul timp mişcarea sindicalistă, animată de J. Lewis, înfruntă întreprinderile lui H. Ford, după „nen'era europeană”. Lupta pentru combaterea crizei şi redresarea care se încearcă, au înmulţit în ultimii ani sforţările pe cale economică, cu ajutorul intervenţiunei de Stat, pentru sporirea capacităţii de cumparare a consumatorilor. Toate silinţele au fost îndreptate pentru combaterea şomajului şi readucerea pe piaţa de consum a milioanelor de oameni fără de lucru, încercarea s-a făcut la început cu ajutorul de şomaj, operă mai mult socială, şi în urmă prin marile campanii de lucrări de interes public cu caracter de investiţiuni productive. La noi, sporirea puterii de cumpărare a ţărani mei ca principal factor de consumaţie pe piaţa internă, nu se poate urmări numai prin planuri de lucrări publice. Desigur acestea sunt absolut necesare pentru complectarea utilajului economic al ţărei. Dar investiţiunile în asemenea lucrări trebuesc să se facă cu discernământ, în raport cu posibilităţile venitului naţional, cu urgenţa lor şi ele trebuesc să urmărească şi o reînviorare a economiei private prin beneficii directe şi imediate, ca să ajute la repriza economică. Sporirea puterii de cumpărare pe piaţa internă, este în condiţiimile ţarei noastre: 1. O problemă de aprovizionare şi desfacere fără intermediari, pentru eftinirea mărfurilor de consum sătesc şi revalorizarea preţurilor şi produselor agricooe ţărăneşti. 2. O problemă de credit fără exploatare, deci un credit eftin la nivelul rentabilităţii agriculturii, cu ajutorul Statului şi a colectivităţilor publice. 3. O problemă de producţie agricolă, pentru ca proprietatea ţărănească să devină rentabilă prin adoptarea acelor culturi care oferă un preţ superior la desfacere şi complectarea lor cu desvoltarea creşterii animalelor şi industrializarea produselor derivate, producătoare a unui venit superior aceluia, care se realizează astăzi într’un regim cerealier de pe vremea marei propriettăţi. România este o ţară exportatoare. Ne mândrim cu aceasta deşi uneori secătuim avuţia națională de prețuri de nimic. Formarea unei largi pieţe interne de consumaţie, va micşora dificultăţile şi pagubele proprii ţărilor exportatoare de materii prime, în măsură reducerii acestui export şi înlocuirea lui cu un export variat de produse agricole rentabile sau industrializate. Pe scara rentabilităţi în schimbul, internaţional, un export de bacon, fructe, unt, ouă şi brânzeturi, este superior unui export de animale vii, grâu, orz şi porumb. Lărgirea pieţii interne de consum prin creşterea puterii de cumpărare este în economia naţională a fiecărui popor un factor de echilibru intre producţie şi consumaţie, iar în schimbul internaţional poate deveni un instrument către egalizare între ţările industriale şi agricole prin schimbarea structurei exportului în favoarea celor din urmă. Aceasta depinde insă în mare măsură de puterea de emancipare spirituală a conducătorilor ţărilor agricole din tiparele de gândire comună, dinaintea crizei mondiale, şi de identificarea acţiunei lor cu structura proprie ţărilor de economie agrară. Marti I Iunie un 3 lei Taxele de francare plătite îri ini raetar conf* aprobării Direcțiunei Generale P. T. T. No. 34. fc£t1/ 1 I Cazul de la Sibiu La Sibiu, cu ocaza alegerilor judeţene, au fost descoperiţi doi gardieni publici, de la chestura municipiului, cari au votat în comuna rurală Racoviţa. Este ştiut că legea administrativă nu îngădue aceasta. Potrivit articolelor 4 şi 5 din această lege, cetăţenii domiciliaţi in municipii nu pot vota in alegerile judetene. Magistratul preşedinte al sectorului II din alegerile judeţene de la Sibiu a alcătuit, cum era drept, un procesverbal şi a cerut trimiterea în judecată a celor doi agenţi electorali. Iată, din procesul verbal, constatarea acestei ilegalităţi pusă la cale de organizaţia liberală. «Alegătorii Ciungu Niculae şi Paiu Ion, recunosc că sunt gardieni publici în Sibiu de 10 ani de zile şi că acum 3 zile i-a chemat pr. chestor al poliţiei, Septimiu Codreanu şi le-a comunicat că sunt învoiţi două zile şi să se ducă în comunele natale să voteze. Cu această ocazie a invitat pe toţi gardienii din Sibiu,cari au fost născuţi în judeţ şi le-a comunicat acelaş lucru că sunt învoiţi pe două zile cu toţii, ca să meargă la vot în comunele respective. Ambii alegători declară că nu sunt învoiţi a vota la alegerile judeţene. Alegătorul David Olaru declară că posedă magazie de lemne în Sibiu şi locueşte în Sibiu cu solia aproape de 5 ani şi că este înscris la biroul populaţiei din Sibiu». Acestea sunt faptele şi după cum spuneam, trebuia să le urmeze sancţionarea sau, mai precis, cercetarea şi pedepsirea de către instanţa respectivă, a falşilor alegători. Magistratul Lazăr Albu şi-a făcut datoria. A întocmit procesul verbal şi a cerut parchetului să fie trimişi în judecată gardienii municipiului, deveniţi într’o bună zi alegători pentru judeţ. Dar acum începe cealaltă sancţiune pe care a cerut-o şeful organizaţiei liberale. D. dr. Eugen Piso nu îngădue ca ingerinţele şi abuzurile să fie date In vileag. S’a pornit imediat o altă acţiune, ilegală aceasta, spre a fi pedepsit un magistrat integru, care a injeles să-şi facă ,numai şi numai datoria. Şi peste câteva zile, dl Lazăr Albu s.., pomenit că este mutat la judecătoria Sebeş Alba. Ministrul justiţiei, d. Sassu nu a dispus o cercetare obiectivă şi n’a făcut altceva decât să dea satisfacţie d-lui Eugen Piso. Chiar dacă se săvârşea o nedreptate, chiar dacă autoritatea Justiţiei era acum în joc. In faţa unei asemenea situaţii, când orice agent liberal poate să dispună după bunul plac, de instituţii sacrosante ale ţării, în faţa unei situaţii întreţinută mereu de regimul liberal, şi prin care se aduce grave prejudicii unei demnităţi şi unei integrităţi garantate de Constituţie, nu poţi decât să priveşti cu tristeţe dispoziţia nechibzuită a d-lui Sassu care contribue la asemenea ilegalităţi. Se pierde, apoi, prin astfel de satisfacţii politice, o încredere în instituţia ce are oameni de talia d-lui Lazăr Albu, magistratul care nu s’a pus un moment în slujba ingerinţelor şi a abuzurilor tuturor agenţilor electorali trimişi dela centru, să voteze acolo unde nu le este îngăduit, înştiinţat de cazul dela Sibiu, d. Ion Mihalache a petiţionat astfel ministerului de justiţie: «D. Ieronim Stoichița, avocat in Sibiu, mă roagă să vă înmânez, în legătură cu ilegala şi nedreapta mutare a d-lui judecător Albu, care, magistrat integru cum ar trebui să fie toţi magistraţii, nu şi-a făcut decât datoria. D Stoichița anexează şi acte, care confirmă cele susținute. Îmi permit să vi le trimit, alăturat pe toate, lăsând la conştiinţa dvs. de Şef al Magistraturii, cum să reparaţi nedreptatea Nu-mi veţi lua în nume de rău dacă pentru morala Diefii publice, voi face cunoscut în public acest abuz*. Până acum, d. Sassu, ocupat cu motorizarea agriculturii şi electrificarea satelor, la sfârşit de regim, nu a avut vreme să se ocupe de o stare de fapt intolerabilă, dar pe care d-sa o socoteşte un lucru mărunt, ce nu-l interesează. Atât de puţin atent se manifestă în faţa unei ilegalităţi săvârşită de anchetatorii cari au dat satifacţie agenţilor electorali, şi n’au avut în vedere interesele superioare ale Justiţiei, încât nici nu a voit să primească în audienţă pe d. Albu, singurul în măsură să arate adevărul în cazul de la Sibiu. Se întârziază noua anchetă, care ar fi trebuit să urmeze. Se menţine o nedreptate de care se face direct răspunzător şi conducătorul acestui minister. Şi se cultivă, mai departe, o situaţie care jigneşte un prestigiu altădată mai mult decât sfânt. !" Cuc sau pupăză ? Un cuc, oarecare, din cei care cântă o pagubă în stânga d-lui Goga, un cuc din cei cu pene de stil care-l transformă apetisant în pupăză, care, în locul dezertorului de la Olteniţa, socoteală d-lui Mihalache pentru ce-a făcut în răsboi. Dezertorul şi-a permis îndrăzneala de a întreba pe d. Mihalache unde a luptat în răsboi, şi ce acte a făcut. Imediat, pentru a nu lăsa infamia nedumerită am răspuns punct cu punct , am arătat întrebarea şi răspunsul. › Dezertorul e tot nemulţumit. De ce ? ? ) Probabil fiindcă d. Mihalache în timpul războiului a reuşit să scoată din manele nemţilor casa de fier cu banii diviziei pe care nemţii o capturaseră, D. Goga ar fi avut interes ca fondurile nemţilor să fie crescute cu conţinutul acestei case de fier ? Dacă nu, de ce strâmbă din nas în faţa acestui act? Căci a capturat din mâinile nemţilor o casă de fier nu este aceaş lucru cu a-i sustrage conţinutul în timp de pace. Se prea poate ca în timp de pace şi de propagandă să fie uşor de scos de la nemţi ceva bani. Dar în timp de răsboi trebue să-ţi rişti viaţa şi să lupţi ca să pui mâna pe casa de fier pe care ţi-au capturat-o. Probabil că d. Goga nu ştie cum se face operaţia nici în timp de pace, nici în timp de răsboi, dar, cum este deştept foc şi-ar putea închipui. Doar are imaginaţie, ca fost poet. Noi am răspuns cu date şi nume la infamia interogativă a dezertorului. Cucu dezertorului cântă insă la gazetă că am răspuns eu o serie de întrebări la chestionar, şi că «v»a adoptat deci ur. procedeu iudaic. Ticătlosul acesta ştie să citească? Dacă da, să descifreze alfabetic răspunsurile care sunt precise. Evident, după ce am răspuns, am întrebat şi noi puţintel pe d. Goga: unde a luptat?... De ce nu răspunde d. Goga? Cucu dezertorului mai cântă: «Ca d. I. Mihalache eroii sunt legiune, oameni care au făcut răsboiul şi au luptat vitejeşte». Desigur. Dar oricâte sute de mii cuprinde legiunea, d. Goga nu este în ea. Nu.