Dreptatea, octombrie 1937 (Anul 11, nr. 2961-2986)
1937-10-14 / nr. 2972
ANDI XL NO. 2972. 4 pagini lirxist: Kmm D. HALEA Redacţia şi fiministraţia: Bucureşti, Str. I. Clemencaau, 9 — Telsff.i: Senaţii 30342, Adţia 513 91 Sensul revoluţiei lui Horia Revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan are un dublu aspect: revoluţie ţărănească şi revoluţie de tip 1789, deşi a precedat cu câţiva ani Marea Revoluţie franceză. Desigur, revoluţia lui Horia a fost pusă în mişcare de sutele de mii de ţărani ardeleni. Şi cum ideile nu cad din cer, nici revoluţiile nu se desfăşoară după un plan dinainte stabilit, ci răsar din măruntaiele pământului unde are loc ciocnirea tragică. S’a spus despre revoluţia lui Horia că ar fi fost instigată de către împăratul Iosif II, ca o manevră împotriva aristocraţiei feudale, manevră repede abandonată. Horia şi Iosif II au fost la un moment dat aliaţi ideologi, dar forţele lor nu s’au întâlnit frăţeşte pe teren. Iosif II ar fi dorit din tot sufletul său torturat, sinuos, nostalgic şi incoherent să ajungă un împărat popular. A căutat — incontestabil — să-şi asigure simpatii printre popoarele asuprite ale Imperiului, împărtăşea credinţa iluminaţilor masoni; se scobora în fiecare seară de pe tronul habsburgic pentru a lua parte şi a prezida ritualul esoteric al nouilor frăţii întru Hiram, acel amestec straniu de interese negustoreşti — derivaţi’ din fraternitatea zidarilor şi constructorilor evului mediu, — grefat pe reminiscenţele vagi ale unor milenare practici de iniţiere spre pătrunderea secretelor insondabile ale marelui Arhitect. Iosif II făcea parte din frăţiile la modă. Când Horia s’a dus pentru a treia oară la Viena pentru a expune doleanţele ţăranilor ardeleni, Iosif II era plecat în Italia. Horia a aşteptat din Noesnbrie până în Aprilie. In această epocă de aşteptare este mai mult ca sigur că, ţăranul inteligent din Altare vorbea binişor nemţeşte, a fost iniţiat în ritualul ciudat şi în ideologia—care pe-atunci avea multe vecinătăţi cu revoluţia Găsea un nou punct de contact cu împăratul visător de care avea nevoie pentru desrobirea pălmaşilor ardeleni. Din frecventarea cercurilor subterane vieneze, unde şarpele înţelept al revoluţiei necesare se insinua drapat în religie ciudată şi filantropie reală, Horia a păstrat câteva formule în discursurile sale ţărăneşti şi mai multe insigne pe care le vedem astăzi cu stupefacţie în relicviile sale. Dar nu putem cădea în exagerare şi să susţinem — aşa cum s’a făcut — că revoluţia lui Horia ar îi fost dictată, susţinută şi lucrată după planul lojilor masonice din Viena. Frăţia de cruce a iluminaţilor vienezi a fost pentru Horia un episod. Un episod straniu privit de realismul funciar al ţăranului din Albac ca un divertisment, ca o jucărie pentru boieri. Te faci frate cu dracul până treci puntea. A reţinut îndemnul. Se vorbea despre revoluţie până şi în palatele împărăteşti! Şi poate că acel faimos «tut Ihrdas» (faceţi, voi, revoluţia), pe care l-ar fi spus Impăratullui Horia la ultima întrevedere, n’a fost cuvântul împăratului, ci cuvântul altui senior din cercurile unde — noaptea — se ducea Horia să asiste la «negrele liturghii» care coincideau în mod excelent cu interesele altor «fraţi», ale fraţilor din Albac. Revoluţia lui Horia este o revoluţie ţărănească şi românească. O revoluţie a ţăranilor împotriva aristocraţilor. Şi cui aristocraţii erau de alta gintă, implicit revoluţia lui Horia a luat un caracter naţional. In marşul său ciclonic, revoluţia ardeleană a cuprins şi frunzele galbene de toamnă ale nostalgiilor iluminate, alături de dărâmarea şandramalelor proprietăţii feudale. Sistemul de proprietate feudală n’a putut fi distrus şi înlocuit cu mica proprietate ţărănească. împăratul a trădat liturghiile nocturne şi a trimis soldaţii Imperiului să facă obişnuita «ordine» habsburgică. Revoluţia lui Horia fusese, însă, un drastic avertisment şi punctul de plecare ale unor noui, fecunde frământări. Dr. P. Cântece populare din vremea răscoalei vii Horia ------------r-Lifer.... ............. 1 Frunză verde măgheran, Vine Horia şi Crişan Horia vine dein Abrud Unde-i aurul cel mult, Cu pistoale aurite ş i de gloanţe ticluite Şi cu o lance sclipicioasă De te iau fiori prin oase. Unde trage lancea lui Lasă urma focului, Unde puşcă din pistoale Rămân curţile tot goale, Iar Crişan, căciulă cârnă, Are-o lance cât o bârnă, Când prin aer o ridică Ungurii de spaimă pică, Când prin aer mi-o ’nvârteşte Sufletul îi părăseşte; Când a dat cu ea’n pământ Le-a deschis la toţi mormânt! II Mă suii la Orlea’n deal Să mă uit peste Ardeal, Dar Ardealu-i ţară mare Nu se vede c’o cătare, Mă pusei şi-ascultai Şi-auzii de trei ori vai, Şi-auzii a patra oară, Şi-mi făcui ochii roată, Văzui valea turburată, bea foc, dincolea fum. Iar prin aer căzând scrum. Semn de case şindrilite Cu păcate-acoperite, Şi somnu negru de pamir Cu păcate încărcate Scrum de stoguri Şi de poduri Adunate de Români Ca să’ngraşe pe Căpodi. Dacă văzui şi văzui La un fag mă repezii Şi-un baltag îmi desbinai Şi-o luai în jos pe plai. Hai băltage, hai, hai hai, P’a leliţă să ţi-o iai. Ca securea lui Mihail (Culese de pe Valea Streiului, unul din cele mai cre stăffla (Truburi unde s’a petrecut revoluţia lui Horia). Martiriul lui Horia şi -( '»sea (după un desen de Johann Loeschenkohe EROII Răsunetul pe care l-a avut revoluţia ţărănească din 1789 în toată lumea ne este mărturisit de numeroasele însemnări, relatări detailate ale cronicelor şi documentelor din acea epocă, de ilustraţiile, medaliile şi portretele rămase. Începută într-un moment când ideile liberatoare şi răsvrâtirea împotriva feudalităţii erau locuri comune, mişcarea aceasta ţărănească, agrară şi naţională a impresionat pretutindeni. In mod oficial, a fost discutată şi în Parlamentul francez. Iar faptul că la începuturile revoluţiei, precum şi în decursul mişcării, numele lui" Iosif ’II "a fost mereu pomenit, a adus prestigiu şi faimă europeană acţiunii celor trei eroi ardeleni Asemenea împrejurări au dat o amploare şi mai mare revoluţiei. In faza ei acută, a fost un timp când repercusiunile răsvrătirii erau socotite ca semnalul unei mişcări generale. Trebue să ne amintim că revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan se produsese cu cinci ani numai înaintea marei revoluţii franceze. Atmosfera, pregătită în societăţile secrete, în adunările burgheziei iluminate din Apus, făcea ca acţiunea ţăranilor ardeleni să fie privită cu mare simpatie. Sunt atâtea însemnări din anii 1781—1785, atâtea documente, în afară de relatările minuţioase ale cronicelor, care toate înfăţişează mişcarea aceasta românească sub un unghiu mai mult decât local. In târgurile europene, în marile centre, precum şi pe drumuri de sate, gravurile prezentând fie chipurile eroilor, fie aspecte din revoluţie se răspândeau în acelaş chip cum astăzi sunt difuzate revistele ilustrate. Horia, Cloşca şi Crişan se înscriau în istoria mişcărilor de revendicare socială, politică şi naţională încă de pe-atunci. Baronul Bruckental va trimite apoi pe pictorii din anturajul său, la închisoarea unde se aflau ţăranii-eroi, pentru a le zugrăvi chipurile dârze, oţelite de focul credinţei şi al luptei, şi a le transmite apoi posterităţii. Revoluţia era cunoscută. Motivele mişcării, tot astfel... Începeau acum nobilii şi proprietarii marilor latifundii să înţeleagă primejdia care-i aştepta, într’un viitor mult mai crâncen decât prezentul sbuciumat, pregătit de răsmeriţa din Transilvania. Horia, Cloşca şi Crişan, după intrarea glorioasă în istorie, deveneau martirii cauzelor ţărăneşti de pretutindeni. In cronica «Horya und Klotska Oberhaupt und Bathgeber der Anfruher in Siebenbuergen», apărută la 1785, se află o minuţioasă descriere a eroilor revoluţiei. Reproducem aceste admirabile portrete, după lucrarea d-lui Octavian Beu, întitulată Răscoala lui Horia. I. Horia Privirea lui este întunecata şi melancolică, cu ochiul ager şi pătrunzător. O perpetuă seriozitate a tras mai multe brazde pe faţă decât de fruntea sa. O barbă neagră şi subţire îi umbreşte şi întunecă şi mai mult fizionomia. Configuraţia capului este prelungită, faţa ovală, cu o frunte marcantă, care nu este prea înaltă însă nici îngustă, cu sprânceana bine potrivită- Nasuca de şoim este îngust, arcuit şi deosebit de fin, la rădăcină foarte ascuţit. Gura bine proporţională are o linie spiritualizată. Profilul frumos cu bărbia ascuţită se potriveşte foarte bine cu fruntea şi mai cu seamă cu chipul său oval. Gâtul lung şi drept este într’adevăr foarte frumos. întreaga ţinută arată după principiile fizionomice, că figura aceasta nu poartă un cap comun. Ochii negri nu sunt prea mari, însă plini de foc observând tot şi oprindu-se instantaneu. Părul este castaniu deschis, scurt şi moale. La fel sunt genele, sprâncenele şi mustaţa. Horia este de statură mijlocie, mai mult svelt. In general, toată osatura corpului său, cu pieptul şi umerii solizi şi tari ne prezintă pe un bărbat plăcut şi bine proporţionat, care când mergea sau sta se ţinea întotdeauna drept. După aparenţă nu poate avea o vârstă mai mare de 48 cel mult 60 de ani. Portul său obicinuit era acela ce se purta în domeniul Zlatnei, un suman negru care ajunge aproape de genunchi, pe ambele aripi împodobit de cusături albastre. Purta căciulă neagră şi de obiceiu ţinea în mână o nuia de alun. Tot astfel era îmbrăcat şi când a fost prins, afară de suman în locul căruia fiind iarnă purta un cojoc de blană de oaie». 2. Cloşca Ion Cloşca din Cărpiniş aparţinând domeniului Zlatnei, de vârsta de vreo patruzeci de ani, de stătură mică şi îndesată, cu faţa plină, rotundă şi arsă de soare; are nasul destul de mare, dar puţin cârn, noduros şi turtit, părul castaniu închis, mustaţa brună roşiatică, ochii mari mijlocii dar cu puţină scânteiere într’înşii, o privire mai mult interiorizată decât fascinatoare; are osatura puternică, o voce mai mult sonoră decât voalată, la mers şi la stat are o ţinută dreaptă, purta de obiceiu acelaş port ca şi Horia. Obicinuia însă să poarte uneori şi un cojoc scurt nolar, cu mâneci scurte cu blană de oaie înafară. Călărea pe tir roile de munte. Purta căciula de oaie obicinuită în acel ţinut şi câteodată şi un coif cu şireturi de aur... 3. Crişan Figura sa e în toate privinţele bine făcută, de statură bărbătească mijlocie, cu osatura tare şi solidă, puţin cam plin la corp, însă nu prea gras, ci întocmai cum se cere la o aşa înălţime şi osatură. Că chipul său bărbătesc a fost plăcut, se poate vedea şi din silueta alăturată. O frunte cam înaltă cu osul ochilor bine arcuit, cu sprâncene negre stufoase ornate cu gene pline de aceeaşi culoare. Ochii negri destul de mari, cu multă scânteiere şi privire ageră, o gură bine proporţionate cu o barbă neagră stufoasă, o bărbie rotunjită şi puţin despicată; un gât cam lung nici prea tare nici prea slab, cu o ţinută dreaptă; un piept puternic între umerii cam laţi şi alte asemenea însuşiri, care ne arată un bărbat sănătos, bine făcut, caracteristic acestui rebel. Culoarea lui brună umbrită de un păr negru des, dădea chipului său o frumseţe bărbătească. Jocul feţei sale nu avea nimic echivoc, afară de un surâs continuu, care desparte faţa de parta de jos a nasului. Acest surâs se spune îl păstra şi când comitea cele mai mari cruzimi şi atunci când a fost arestat. Horia Cloşca Crişan Joi 14 OdomMo 1931 2 lei Taxele de francare plătite in n°l merar conf, aprobării Direcțiuni-! Generale P. T. T. No. MM. | Conspiraţia şi scopul revoluţiei din 1784 «Se va scula un crai, care va începe război, şi vor umbla oamenii în sânge până la glesne. Crişan către Baronul Revoluţia din 1784 se începu în urma luiei conspiraţii. Mai întâi, planul ţăranilor români era să pornească revoluţia în anul următor, 1785, şi atunci, într’o zi sau o noapte anumită, să se revolte deodată toate satele româneşti din Transilvania, şi fiecare sat să-şi ucidă pe domnii săi; iar până atunci ţăranii să-şi dea silinţa să poată căpăta arme din Alba Iulia. Ia modul acesta se pregătea, asupra nobilimii ungureşti, un măcel sângeros analog cu vespera (seara) siciliana din 1282 sau cu noaptea Sft. Bartolomeu din 1572. Dar ziua pentru începerea masacrului general nu era fixată încă definitiv. Ţăranii din comitatul Zarandului vroiau să înceapă revoluţia în ziua de Sft. Ioan sau la Bobotează, iar ţăranii din comitatul Albei, în luna lui Mai 1785. Intr’o petiţiune pe care o înaintase cancelariei aulice, nobilii şi funcţionarii din comitatul Cetăţii-debaltă şi din scaunul Mureşului, expun următoarele: că prin depoziţiile unor ţărani răsculaţi s’a constatat că la început, planul ţăranilor ti fost să înceapă revoluţia de întâi a lunei Mai 1785, iar până atunci, prin emisari să comunice din sat în sat, intenţiunea aceasta tuturor ţăranilor, şi la ziua, numită să se revolte deodată toate satele iobage din Transilvania, şi fiecare sat să-şi ucidă pe nobilii săi. Dacă planul acesta s’ar fi putut pune în executare, ■nu suferă îndoială că vărsările de sânge aveau să fie şi mai crâncene. Atât este ce ştiu, cu siguranţă despre primul proect de revoluţiune al ţăranilor români. Dar grija ca până la primăvara viitoare conspiraţia să nu fie trădată, de altă parte neliniştea în care se afla Horia, capul conspiraţiei, urmărit cu ordin de arestare încă de la 1782, îl siliră să înceapă imediat revoluţia. JURĂMÂNTUL DE LA «PÂRÂUL TURCULUI» Dar cum se legase între ei cei trei căpitani Horia, Cloşca şi Crişan, şi ce fel de înţelegere avuseseră ei? Despre toate aceste împrejurări ale conspiraţiei nu găsim decât o tăcere adâncă în interogatoriile ce li s’au luat. In cursul revoluţiei însă, Horia, Cloşca şi Crişan au silit trupele ce comandau, cum şi pe mai mulţi ţărani, să presteze jurământ de credinţă. Şi anume, trupa lui Cloşca, în număr de 1400 oameni, îi prestea jurământ de credinţă în valea numită „la pârâul Turcului”. Şi tot dânsul jură pe popa Iancu din Lupşa, ca va asculta de poruncile împăratului şi de poruncile sale, şi nu va încerca în nici o împrejurare să-l părăsească, aşa să-i ajute Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Maica Domnului şi toţi sfinţii. De asemenea jură şi Crişan pe toţi ţăranii întruniţi la biserica din Mesteacăn. Iar Horia făcu pe subcăpitanul Uibar Ursu, să-i presteze jurământ de credinţă pe crucea sa de aur, şi jurământul se făcu cu invocarea Sfintei Treimi. Tot Horia jură pe ţăranul Petru Giurcă din Buciumi, că va merge cu dânsul şi cu căpitanul său anonim peste tot locul, ca să răscoale întreaga ţara Ardealului şi să-i stingă pe Unguri, aşa să-i ajute Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Şi de astădată, Petru Giurcă făcu jurământul acesta punând mâna dreaptă pe sabia căpitanului anonim, scoasă pe jumătate afară din teacă. SCOPUL MIŞCĂRII Precum fiecare revoluţie îşi are ideile sale ,aşa şi revoluţia ţăranilor din 1784 îşi avea tendinţele sale precise. In primul rând, scopul revoluţiei române era politic. Căpitanii ţăranilor voiau: să extindă revoluţia peste toată Transilvania, să externmine pe toţi nobilii şi pe toţi Unigurii şi să-i forţeze a se face români, primind religia română. Şi în modul acesta voiau ei săl pună capăt domniei ungureşti din Transilvania, iar ţara să ajungă sub puterea elementului român, se bintelege sub regimul Casei austriace. Documentele în această privinţă sunt clare. Alexandru Chendi, nobil român din Câmpeni, care în timpul revoluţiei petrecuse mai multe zile în casa lui Horia şi-i făcuse serviciul de secretar pentru limba latină şi limba ungurească, ne spune că „unicul scop al căpitanilor a fost să scoată pe Unguri din Transilvania şi ţara să ajungă sub domnia lor”. Iar căpitanii Cloşca şi Crişan declaraseră înaintea poporului, pe când se aflau în comuna Mogoş, „că după ce vor stinge pe toţi ungurii, întreg Ardealul are să fie administrat numai de funcţionari de naţionalitate română, pe care-i vor numi Horia şi Cloşca”. Iar căpitanul Crişan formulează cererile Românilor astfel: „Românii să nu mai fie iobagi şi niciun Ungur să nu mai domnească în Transilvania”. însuşi căpitanul Horia declară înaintea ţăranilor din Musca, că de aci înainte nu se vor mai suferi în ţară nici nobili, nici funcţionari de-ai comitatului şi de-ai domeniu,lui, adică Unguri, şi că va mijloci el să fie numiţi alţi funcţionari. Iar în ultimatul său către comitatul Hunedoarei, prima condiţie de capitulaţiune este că nobilimea să-i presteze jurământ de credinţă, adică să se supună Românilor. Iar in linia a doua, revoluţia română, ca toate revoluţiile făcute de popor, avea şi un caracter social. REVENDICĂRILE ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA Cererile ţăranilor erau: 1. Poporul român să fie liber de iobăgie; 2. Nobilime să nu mai fie, iar nobilii să plătească impozite întocmai ca poporul ţăran. Cu un cuvânt, ruina totală a feudalităţii, nimicirea nobilimii din Transilvana, egalitatea în sarcini şi egalitatea în drepturi. Şi într’adevăr este o glorie pentru poporul român, că încă din anul 1784 şi-a vărsat sângele pentru nimicirea principiilor false ale socieătţii, pentru desfiinţarea servituţii şi a nobilimei feudale; 3. Românii să capete arme şi să fie militari, înarmarea naţională; 4. Pământurile nobilitare să se împartă la ţărani. Adică deposedarea complectă şi fără nicio îndemnizare a nobililor sau, după cum ziceau ţăranii, a elementului nefolositor statului. ISTORIA CONSFINŢEŞTE DREPTURILE ŢĂRĂNIMII In cazul de faţă, însă, pretenţiunea pentru împărţirea pământurilor nobilitare era cu totul lipsită de tendinţe comuniste sau anarhice. Ea nu deriva din principiul legilor naturale, că tot omul are drept la o proprietate, ci se baza numai pe motive istorice. Ţăranii români se considerau despoiaţi pe nedrept de pământurile, de păşunile, de munţii şi pădurile lor. Ei cereau împărţirea pământurilor nobilitare, nu din motivele unei noui ordine sociale, ci bazaţi pe principiul că ţara este a lor şi pământurile sunt ale lor. Ideile revoluţiei erau, aşadar, tradiţionale, formate pe temeiul dreptului istoric, pe baza vechimii Românilor în Transilvania. (După Revoluţia lui Horia”, de N. Densuşianu). Horia, Cloşca şi Crişan, după o siluetă făcută la Viena