Dreptatea, aprilie 1938 (Anul 12, nr. 3109-3131)
1938-04-01 / nr. 3109
ANII XII NO. 3109. 4 pagini DIRECTOR DEMOSTENE BOTEZ .... Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau*9. — Telefon: Redacţia 303-42, Adţia 5.13.91 _____________________________________________________ _ ___ BIBLIO bCA/(.ASTRA" m I sibiu Vineri 1 Aprilie 1938 2. lei Taxele de francare plătite ui .... merar conform aprobării Direcțiunii Generale P. T. T. No. 34.85b. Potentialul gen de îl Revista londoneză «Xite Economist, din 15 Martie acest an, a publicat an studiu extrem de important şi de documentat asupra potenţialului de războia al Germaniei. Acest articol a fost tradus şi reprodus de către ziarul «Prezentul». In zilele de astăzi, el devine de o actualitate excepţională. Datele care circulă printre amatori şi impresionişti, au fost de natură să creieze nu o documentare ci o psihoză. Evident că această stare de mistificare îşi are valoarea şi efectele ei psihologice, pe care le-au apreciat şi anumită agentură şi o anumită propagandă bine sesizată. Ea însă nu constitue decât o aparenţă şi un folos trecător, care nu poate rezista de îndată ce, chiar acei care au creiat-o, ar face greşala să creadă într’însa ca într’o realitate absolută. Starea de panică în care trăeşte în mod efectiv Europa, nu provine însă dintr-o supra-evaluare inconştientă a potenţialului de războiu german şi nici din ignorarea potenţialului real pe care-l reprezintă adversarii ei. Starea aceasta nu este nici o stare de timoraţi în vederea finalului unui conflict. Ea vine numai din greutatea răspunderei unui războiu pe care democraţiile nu vor să o ia asupra lor, fiindcă ele au încă bunul obicei de a se gândi la vieţile oamenilor şi de a nu face din moarte un ideal şi un fel de scop al vieţii. De rezultatul final, democraţiile nu se îndoesc. Dar nici nu se îndoesc că un războiu ar constitui azi o nenorocire colosală şi pentru învingători. Această siguranţă a afirmat-o precis şi de Chamberlain, în recentul său discurs. Dar dacă conducătorii marelor democraţii cunosc datele care le asigură încrederea în victoria finală şi nu sunt îngroziţi decât de războiul în sine, chiar dacă rezultatul ar fi o victorie, în schimb, omul de pe stradă, nu numai de la noi şi de aiurea este căzut în tranşă şi moare de frică şi de admiraţie laolaltă în faţa puterei germane pe care nici nu o mai pune în discuţie. Drept este că şi Germania cunoscând acest element psihologic pe care l’a pregătit sistematic cu toate înscenările şi teatrul de rigoare, l’au speculat până la ultima limită, trăgând din el toate foloasele... dar numai până acolo unde o încercare şi o înfruntare de forţe nu se impune. Studiul la care mă refer este scris cu o vastă documentare şi cu obiectivitate. El nu scapă din judecata lui nici unul din elementele necesare pentru câştigarea unui războiu. Şi, rezultatul la care ajunge, explică o serie de rezerve şi de întâmplări din ultimul timp. Potenţialul de războiu al unui stat nu trebueşte măsurat cu gradul de superbolă cu care se bravează lumea de către fiecare stat, fără excepţie, atunci când se fac declaraţion care ating acest punct nevralgic al amorului propriu naţional. Dovada şi exagerarea făcută cu energie, fac parte din arsenalul din timp de pace al oricărei naţiuni. De obicei însă opinia publică se lasă influenţată de această bravadă, şi judecă situaţiunile cele mai complexe, după concluzia lor grandilocventă. înainte de oricare răsboi, nu există şi nici n’a existat naţiune pe suprafaţa pământului care să nu declare că va învinge pe oricare duşman şi chiar lumea întreagă. Trebue să se dea amorului propriu naţional această satisfacţie care constitue o pârghie morală foarte activă. Realităţile însă sunt acele care decid în cele din urmă, rece şi fără de greş. Reclama ca şi buna reputaţiune bine meritată şi trase din experienţele trecutului, întăresc această opinie generală. Articolul la care ne referim analizează toate realităţile cu documente şi cifre, fără a aduce vre-o cât de mică atingere prestigiului eroic al Germaniei. Ceia ce duce în acel articol la concluziunea că potenţialul de răsboi al Germaniei este astăzi mult mai scăzut decât cel din răsboiul 1914—1918, nu priveşte de loc latura subiectivă şi valoarea morală superioară a trupelor germane şi deci a naţiunei germane, care rămân intangibile la acelaş nivel superior, ci priveşte, ca şi în 1914 potenţialul economic şi financiar al celui de al 3-a Reich, care stabilesc limita până la care eforsurile unei naţiuni disciplinate şi eroice, pot duce o nouă încercare de răsboi. Ar resulta chiar din aceste date că poporul german se sbate să iasă din fatalitatea în care îl ţine condiţia lui economică. Această condiţie nu a putut fi surmontată sau înlăturată cu toate eforturile uriaşe pe care le-a făcut germania în scopul aproape unic de a se pregăti iarăş ca o forţă gata să pornească la noui cuceriri. Din acest punct de vedere, economic şi financiar, Germania de astăzi are un potential de răsboi mai scăzut ca cel din 1914. Iar pe de altă parte, acelaş potential al Rusiei, este cu mult crescut. Datele statistice culese dintr’o bogată bibliografie și prezentate în articolul din «The Jf iconomist» vorbesc fără considerente ideologice. In articolele viitoare vom reproduce şi concurenţa aceste date, în mod sistematic, prezentând: potenţialul financiar, cel economic, cel industrial, cel strategic, cel referitor la toate materiile prime de răsboi, cel umuan, şi cel moral. Semnificaţia profundă a acestor date nu va scăpa nimănui. e momente Aminimé Createi D. Lloyd, George a scris de la Cannes, unde se află actualmente, un articol asupra perspectivelor democraţiei. Găsim în acest articol şi următoarele rânduri: «Scriu acest articol în Franţa. Ziarele de dreapta împroaşcă zilnic cu un potop de urâte mojicii guvernul, ales de majoritatea concetăţenilor lor ca să conducă Franţa în aceste vremuri de tulburări financiare şi pericole externe. Dacă într-o şi Franţa urmează exemplul vecinilor ei, se leapădă de instituţiile democratice şi instaurează un stat totalitar şi militarist, nicio critică, oricât de moderată, nu va fi permisă, din indiferent ce parte ar veni. Un pluton de execuţie va fi unicul răspuns dat articolelor îndreptate în contra guvernului». Abuzând de libertate, partizanii dreptei pregătesc regimul de silnicie, sub care şi ei, în majoritatea cazurilor, vor suferi deopotrivă cu ceilalți. Cronica literară de ŞERBAN CIOCULESCtl — Cuvintele unui anormal Nu e vorba de vreun roman psihopatologic, cum s’ar părea, despre care aş întreţine azi cititorii recentei mele rubrice, nici de experienţe ale limbajului literar, încercate de oameni sdraveni, cari simulează însă vorbirea fără şir, a smintiţilor; nici chiar de nu ştiu ce adversar literar, de care nu m’aş putea desbăra decât trimiţându-l într’o casă de sănătate; nimic din toate acestea. Anormalul nu e cutare sau cutare; anormalul sunt eu şi nu mă dau în lături să recunosc făţiş. Cel puţin aşa mă onorează ,. N. Iorga, printre alte prea indulgente vorbe bune, cu un prudent ocol de spaimă. Aşadar, în n rul de la 24 Martie (citeşte Mart) din «Cuget Clar», după ce ridică mănuşa tylia foiletonului meu de la 11 Martie, ca să mi-o întoarcă, pe dos, d. profesor adauge: «Dar de ce aş pune întrebări cuiva care, azi, e în afară de tot ce face pentru noi era un îndreptariu în gândire şi o balanţă morală în cântărirea valorilor estetice şi morale? De ce aş face zădarnica încercare de a zgudui pe d. profesor în siguranţele sale, cari nu pot decât să-mi inspire acea teamă pe care o simţi de câte ori anormalitatea vrea să se substitue raporturilor normale, — da, normale, — între lucrurile care ne încunjură». Magister dixit. Iar eu mă simt, încă odată, foarte onorat că am putut inspira un sentiment de oroare unui atât de însemnat personaj ca d. profesor N. Iorga, cel de aproape jumătate de veac deţinător al unei pene fără teamă şi mai ales fără reproş. Dar, în afară de voluptatea onoarei pe care o încerc, mai simt şi un fel de bucurie a noutăţii. Şi iată pentru care pricină, iubiţi cititori. Puţinătatea mea râcâie hârtia cu slove, mai proaste, e drept, şi numai de vreo zece — cinsprezece ani. In acest interval, micul nume pe care m’am străduit să-l crestez pe răbojul de nisip al actualităţii, — deoarece nu oricine îşi sapă vocabulele patrinimice şi personale în granitul veşniciei, — s’a legat în conştiinţă unora de anumite aprecieri oarecum stabilite: judecată lucidă, criterii raţionale, alcătuire intelectualistă, dialectică strânsă, etc. încă mai de acum şapte sau opt ani, însă, revistele tinerilor îmi făcuseră cinstea de a mă rândui ironie, printre «macrocritici», în înţelesul de «macrocefali», adică în şirul judecătorilor literari cu capul umflat de prejudecăţi şi închis faţă de noutate. Moderniştii, iarăşi dintre cei tineri, îmi trimit cărţile cu însemnarea dispreţuitoare, scrisă cu mâna: «Serviciu de presă», cum ca să ştiu că-şi fac datoria de a mă ţine în curent, deşi nu aşteaptă nimic de la înţelegerea mea întunecoasă. Trec prin urmare pentru unii, drept un preţuitor nu fără dreaptă cumpănă, a lucrului literar, dar pentru revoluţionarii formali ai scrisului românesc, mai curând printre ruginiţii criticei. Nu ţin să protestez faţă de vreuna din cele două icoane ale judecăţii mele. Doamne fereşte! Respect prea mult libertatea de apreciere a orişicui, ca să pretind să-i substitui punctul meu de vedere, mai ales cu privire la neînsemnata mea persoană. Dar dacă am reuşit să descurajez iluzia ce şi-ar fi pus in priceperea mea,unii din scriitorii generaţiei căreia aparţin, mi se cuvenea poate o compensare. Am găsit-o într’adevăr în audienţa unui public, doritor de obiectivitate, nepărtinire, informaţie, documentare, stringenţă logică, pasiune literară. Nu e destul? Fireşte... Dar omul şi chiar omuleţul scribent e din firea lui vanitos şi mereu setos de alte satisfacţii. Mărturisesc păcatul, creştineşte, ruseşte, spovedindu-mă în piaţă, public. Mai îmi trebuia o recunoaştere.... Că aş fi eu însumi, cu toată frâna controlului intelectual, a măsurii şi a gustului clasic, un■ cum să zic? — un anormal... un modernist! Această mulţumire mi-o dă d. profesor N. Iorga In treizeci de ani de dictatură intelectuală, d-sa a luat multă lume de ureche, pentru chip şi fel de pricină, dar niciodată d-sa nu e mai terribil decât când vorbeşte în numele tradiţiei. Atunci d-sa e o autoritate oarecum medievală, nediscutabilă, ca Sorbona teologică a Luteţiei Pariziilor. Stabileşte dogmele şi le impune de sus, cu mai puţin constrângerea corporală, dar la figurat ea nu lipseşte. Bunăoară deunăzi, de voe, de nevoe, m’a înghesuit in rând (Continuarea în pagina 2). US FOIR-HONNAYEURS ii Nu este vorba în rândurile care urmează de celebrul roman al lui André Gide, ci numai de d. Nae Ionescu şi de acei câţiva sfert-de-docţi care în diferite ziare de dreapta îi ţin isonul, întrebuinţându-i vocabularul. In numărul de ieri al foii de reclamă hitleristă denumită impropriu «Cuvântul», şi scrisă deocamdată încă în limba română deşi e gândită nemţeşte de la prima până la ultima pagină, d. Nae Ionescu publică un articol intitulat «Noi şi ceilalţi». «Noi» e d-lui... şi tovarăşii săi de idei: «ceilalţi» sunt biata ţară românească, toată, care nu vrea să cadă sub jugul străin numai spre a-i procura diferite avantagii ajutorului de profesor. In acest articol plin de morgă, de semne de întrebare şi de exclamare cari, în stilul «deficient» al profesorului, înlocuesc gesticulaţia caracteristică şuetarului de cafenea, d. Nae Ionescu reia vechiul său refren: misiune, destin, dinamism..... fără, bineînţeles, să ne lase măcar să întrezărim ce se ascunde în urma unor asemenea măreţe concepte. Astfel fiind, ne vedem siliţi să traducem pe înţelesul tuturor acele trei cuvinte. Iată, pe scurt, semnificaţia lor: Misiune — misiunea încredinţată d-lui Nae lonescu într’o mare capitală, care nu este Parisul, de a face propagandă din răsputeri în vederea subordonărei României faţă de Germania. Destin — trista soartă a României de a număra printre fii ei oameni ca d- Nae lonescu care, datorită unui iremediabil complex de inferioritate, cade în genunchi, plin de admiraţie şi de teamă reverenţioasă, înaintea oricărei manifestaţiuni de forţă brutală. Chiar când ea este numai aparentă, chiar când aparenţele pompos regisate nu pot masca o slăbiciune fundamentală. Dinamism — agitaţie intolerantă în vederea de a reduce la tăcere peceilalţi, adică pe acei care au îndrăsneala să gândească altfel decât d. Nae lonescu. Desfidem pe d. Nae lonescu să atribue un înţeles pozitiv conceptelor de mai sus, aşa cum îl desfidem să scrie ca toată lumea, fără şmecherii verbale, fără sofisme lamentabile de care s’ar ruşina un elev de liceu, şi fără «asta» şi «aia» — II desfidem însă de geaba. D. Nae lonescu este deasupra injoncţiunilor, deasupra chemărilor la realitate. De pe piedestalul pe care l-a cocoţat propria sa admiraţie nu se aude nimic din lumea celor mici, rămaşi pe pământ. In consecinţă, d-sa îşi continuă netulburat călătoria ideală: Berlin, Constantinopol, Bagdad, via Bukarest! * Se vorbeşte în unele ziare cari, ca şi noi, desaproba cu energie atitudinea d-lui Nae Ionescu, despre «demascare». Credem că termenul este nepotrivit. Demascarea d-lui Nae lonescu a avut loc de mult. Astăzi nu mai poate fi vorba cu privire la atitudinea d-sale decât de «calificare». Din acest punct de vedere vom spune că d. Nae lonescu este un înăscut falsificator de monede spirituale. D-sa săvârşeşte falsuri spirituale aşa cum viermele de mătase îşi fabică coconul: spontan, inconştient. Apoi, Cu ajutorul sfert de docţilor pe cari semidoctismul său, învelit în termeni pompoşi, i-a minunat şi cucerit, profesorul pune în circulaţiune produsele mistificărilor sale «transcendentale». Să ne mai mirăm oare că în țara noastră, unde foot-ballul a devenit o formă de cultură, monedele d-lui Nae lonescu circulă tot aşa de bine ca și acele fabricate de falsificatorii de la Târgu-Jiu? Ar^LAnutil. Hrana spirituală este *pe TMgustul consumatorilor săi idh aceştia au avut în mare parte nenorocul de a fi fost cândva elevii d-lui Nae lonescu. '■ E drept că din când în când moneda d-lui Nae lonescu e refuzată. Uneori, în forme nelipsite de curtoazie. Alteori, gestul — de pildă piciorul — însoţeşte refuzul de a sta de vorbă. Celor dintâi, adică a celor care-i acordă importanţă, d. Nae Ionescu le răspunde cu insolenţă. Celor din urmă, care-i făgăduesc un Picior... le cere scuze. Aşa e temperamentul d-sale, «dinamismul» său cu contrareacţiune. Dacă la toate cele de mai sus adăugăm o imensă «bună-credinţă», de aceiaşi esenţă cu buna-credinţă a scamatorilor de la Moşi, şi mai adăugăm încă şi mai multă lene — o lene care-l face pe d. Nae Ionescu să scrie aşa cum vorbeşte, să scrie «asta» în loc de «aceasta» în vederea de a economisi trei litere şi oboseala respectivă — obţinem o reconstituire fidelă a debordantei sale personalităţi. * Înainte de a încheia, trei observaţiuni: 1) Să ne mai ierte d. Nae Ionescu cu părerile sale despre democraţie. Dată fiind ignoranţa d-sale, totală şi interminabilă în această materie, ceea ce gândeşte d-sa despre democraţie preţueşte tot atâta pe planul teoretic — d-sa pretinde că cultivă teoria — cât priveşte de pildă pentru fizica matematică, ceea ce gân dre P. CM NOPOL dim noi despre teoria lui Einstein. Adică nimic 2) Dispreţul faţă de Franţa care se desprinde din articolele d-lui Nae Ionescu este pe măsura dispreţului ce l’ar stârni acolo proza d-sale chinuită. In Franţa, ridicolul ucide. Acolo proza d-lui profesor nu ar avea decât succese de ilaritate. In consecinţă, să binevoiască d. Nae Ionescu să lase Franţa să-şi urmeze în pace «destinul său istoric» şi dacă n’are ce face, să reflecteze de pildă la ce s’ar întâmpla dacă în Patria d-sale adoptivă (Germania) s’ar acorda, numai o săptămână de zile libertatea presei. 3) In articolul său de ieri d. Nae Ionescu pretinde că împotriva d-sale s’a format în presă o adevărată coaliţie în vederea de a-l intimida şi reduce la tăcere. Greşeşte d. profesor. Nimeni nu are naivitatea să creadă că lucrul acesta este cu putinţă. D-sa nu poate fi nici intimidat, nici redus la tăcere, ci numai întăreat. Atunci tăcerea va veni de la sine-Ce păcat Doamne, că numai doica îşi poate înţărca copilul. * Drept înCheere, o constatare: rău a făcut d. Nae Ionescu că a scos din nou «Cuvântul». Rău, se înţelege din punctul de vedere al reputaţiei d-sale care, mai pe drept, mai pe nedrept era în trecut destul de mare. Astăzi, ea este într-o scădere vertiginoasă (uluitoare, ca înaintarea lui Franco! vezi «Cuvântul). Săpată zi la zi de însăși titularul său n’a mai rămas din ea decât umbra unei faime trecute și foarte curând va veni ziua, când îi vom striga d-lui Nae Ionescu pe limba ce-i este atât de dragă: Das Lied ist aus! Sic transit„. Presa franceză despre declaraţiile d-lui Mussolini PARIS, 31 (Rador). — Agenţia Havas transmite: Cuvântarea d-lui Mussolini formează obiectul comentariilor de azi dimineaţă ale presei franceze. Corespondentul din Roma al ziarului «Jour.Echo de Paris» scrie: «D. Mussolini a anunţat ascultătorilor săi că Italia este de pe acum gata de luptă. Cu cine ? Contra cui ? Iată două întrebări cari rămân fără răspuns. Cu toată existenţa axei Roma-Berlin, cu toate negocierile cu Anglia, Italia nu-şi angajează viitorul. Ea va alege, la momentul oportun, amicii şi inamicii săi, după cum va conveni mai bine intereselor sale». Corespondentul din Roma al ziarului «Figaro» declară: «Din această prezentare de forţe d. Mussolini pare că urmăreşte a face un instrument diplomatic menit să uşureze negocierile de azi şi de mâine precum şi un mijloc de a asigura ţării sale securitatea frontierelor şi a unor vaste posibilităţi de expansiune. Pacea, aşa cum o defineşte d-sa, este aceia a echilibrului şi a respectului impus de forţe. Aluzia sa la Napoleon, ca reprezentant al rasei italiene, şi la viitorul ţării sale, nu exclude un vis de hegemonie pe care politica fascistă, într’o oarecare măsură, îl implică şi-lîncurajează». «L’Epoque» subliniază: «Contra obiceiului său, d. Mussolini nu s’a dedat la niciun atac violent contra democraţiilor. Motivul este simplu: rămânând în relaţii bune cu Germania, d-sa vrea să se apropie şi de Marea Britanie. In definitiv, Italia se rezervă. Ea are mai multe atuuri în jocul său. Ea le va scoate după împrejurări. D. Chamberlain a înţeles că trebuia să se pună capăt tensiunei ce există între Anglia şi Italia. Dacă ne gândim că este vorba de două naţiuni cari erau cât pe aci să se războiască, nu putem crede că este imposibilă o reconciliere între Italia şi Franţa». «L’Ordre» comentează în special fraza : «Da. Voim pacea, dar pacea noastră». «Nu vrei pacea atunci când vrei pacea ta. D. Mussolini vrea pacea sa, d. Hitler vrea pacea sa. Intre această pax romana şi ceasta pax germanica ce loc mai rămâne pentru libertatea britanică, pentru independenţa franceză, în scurt pentru pace, pentru pacea care nu-şi sacrifică pâinea pentru tunuri! Ofensiva este cea mai bună dintre defensive, a mai spus d. Mussolini. Cei cari au urechi de înţeles să înţeleagă». «Le Populaire» afirmă: «Dacă înainte de 1914 Un şef de stat ar fi pronunţat un asemenea discurs, opinia publică mondială ar fi protestat cu indignare. Astăzi, d. Mussolini va găsi, chiar şi în ţările cele mai ameninţate de planurile sale, tăceri binevoitoare sau complicități active. BULETIN Mişcare subversivă în Bolivia BUENOS AIRES 31 (Rador). In regiunea frontierei circulă cu persistenţă svonul că în Bolivia ar fi isbucnit o mişcare cu caracter subversiv. Guvernul din La Paz ar fi luat măsuri severe contra agitatorilor. Lupte crâncene între chinezi şi japonezi PEKING, 31 (Rador). — Corespondentul Agenţiei D N . anunţă: Reprezentantul autorizat al armatei japoneze a desminţit ştirile din sursă chineză prin care se declară că trupele chineze ar fi avut mari succese la frontiera de la sud a provinciei Shantung. El a adăugat totuşi că de trei zile se dau lupte crâncene şi sângeroase în oraşul Taieunciuan, de pe canalul Imperial şi în regiunea din jurul lui. Dispariția unui hidroavion al marinei americane HONOLULU, 31 (Rador). — Un al doilea hidroavion participând la manevrele navale ale Statelor Unite în oceanul Pacific a dispărut. Nu se ştie câte persoane se găseau pe bord. Funcţionarii biroului de marină refuză să dea amănunte. ------«■ . .■».•■- ---- Noul ministru al Poloniei în Lituania KAUNAS, 31 (Rador), _ D. Lozoraitis, ministrul de Externe al Lituaniei a primit în audiență pe d. Charwat, noul ministru al Poloniei, care azi va prezenta scrisorile sale de acreditare d-lui Smetona, președintele Republicei. Alte cuvântări ale cancelarului Hitler BERLIN, 31 (Rador). — Cancelarul Hitler va ține astăseară un mare discurs la Frankfurt, iar mâine la Stutgart. EXTERN Apărarea naţionala a Italiei In goana înarmărilor, care, fie sub motivul justificat al apărării naţionale, fie potrivit unor planuri viitoare de imperialism, se săvârşeşte într’un ritm tot mai accelerat. — Italia şi-a spus acum cuvântul. Discursul istoric al d-lui Mussolini a avut loc eri, în faţa Senatului fascist. Arătând ceea ce s-a făcut pentru înarmare, Ducele a specificat că Italia, chemând sub drapel bărbaţii dela 21 ani până la 50 de ani, poate oricând dispune de un efectiv de opt milioane de oameni, socotind aici şi pe tinerii între 18 20 de ani, se ajunge la un efectiv de 9 milioane soldaţi. Pentru mobilizarea armatei, Italia se îngrijeşte de materialul necesar, astfel că în 876 fabrici lucrează şase sute de mii de oameni. Războiul rapid a intrat în vederile planului de înarmare al d-lui Mussolini. Un alt sector al armatei italiene, de care conducătorul fascismului s’a interesat din primii ani ai revoluţiei, este marina. Ducele a arătat că s’au înnoit vechile unităţi, printre cari vasele «Favour» şi «Cesare». In curs de executare sunt apoi alte patru vapoare mari de 35.000 tone; unele vase au fost realizate, altele sunt pe şantier. Intre 1940 şi 1941, opt unităţi de linie, însumând 240.000 tone, precum ş* alte vase mai mici, vor fi la, dispoziţia marinei de război. La acestea se adaugă flota de submarine,au care se completează astfel aceste unităţi. Un fond de un miliard 200 milioane era încă din 1934 destinat aviaţiei. Vreme de patru ani, sa lucrat intens şi în acest domeniu. Italia are astăzi, după afirmaţiile d-lui Mussolini, un efectiv de 20.000 până la 30.000 piloţi. Lămuriri ample au fost date despre rostul atacurilor aeriene şi al apărării împotriva atacurilor inamice. Cursa înarmărilor este formidabilă. Războiul poate fi mai aproape decât oricând. Bizarele coincidenţe . Am publicat ori, acest loc, textul unui document produs în Camera belgiană de deputatul de Mons, Louis Pierard. Din el se putea vedea cum înţelege să acţioneze Germania, acolo unde are interese. Camuflajul obişnuit al intenţiilor hitleriste, este «naţionalismul» sau «anti-comunismul». Iată însă că un ziar bucureştean, reluând discuţia asupra documentului publicat de noi, relevă unele foarte bizare coincidenţe. Reproducem aceste foarte judicioase observaţii: «Doctorul Goebbel, ministrul propagandei germane, şi-a propus să întemeieze un ziar hitlerist în Belgia. Lucrul nu putea fi făcut deadreptul şi de aceea s-a întemeiat la Londra societatea «European Press Agency», având la dispoziţie peste 100 milioane lei. Pentru a înlătura orice suspiciune, finanţatorii voiau să rămână în umbră şi aveau nevoe de un consiliu de administraţie englez. Un consiliu de administraţie gras, cu indemnizaţii anuale de câte 250 mii lei. Societatea odată constituită încep la Bruxelles, negocieri pentru cumpărarea unui ziar existent tot pentru a evita suspiciunile, dar şi pentru a scăpa de dificultăţile iniţiale inerente oricărei lansări de noi cotidiane. Ea angajază chiar un director cu un salariu anual de un milion jumătate lei. Tot ratează însă, din cauza unui incident banal. Unul din creditorii nouei societăţi cere ca ea să fie declarată falimentară. D. dr. Richard Behn avocatul german care funcţiona ca director, fuge în mod misterios şi se dovedeşte că el trăia în Anglia fără paşaport.» «Banal în aparenţă, incidentul însuşi este suspect. Se pare că d-rul Goebbels şi-a schimbat între timp obiectivul acţiunii sale şi ziarul de propagandă hitleristă nu mai avea rost să apară la Bruxelles. Obiectivele imediate ale imperialismului german par a fi altele şi altul naţionalismul care trebueşte susţinut şi alimentat cu banii ministerului propagandei Imperiului al treilea, daţi prin intermediul marii industrii germane. De fapt, tot în luna Decembrie reapare în altă ţară, un mare cotidian naţionalist independent, dar susţinător al unei mişcări asemănătoare cu cea a sexiştilor belgieni şi mai cu seamă, aprig susţinător al hitlerismului, atât pentru realizările lui interne cât şi în politica externă. Şi o coincidenţă şi mai semnificativă, printre redactorii-şefi ai marelui cotidian naţionalist reapărut în capitala unui stat de proporţiile şi de bogăţia Belgiei, este unul ale cărui semnalmente aduc cu cele ale d-lui MX... despre care vorbeşte scrisoarea d-lui M. C. W. Stanley Temple. Nepotrivirea este doar în aceea că acolo nu era nevoie de înfiinţarea unei noui societăţi, industria germană putând acţiona direct, prin reprezentanţii săi în ţara unde cotidanul hitlerist deghizat, mai continuă să apară încă. Aceasta nu schimbă însă întru nimic lucrurile și cu atât mai puțin sensul lor politic.