Dreptatea, decembrie 1938 (Anul 12, nr. 3295-3308)
1938-12-01 / nr. 3295
ANUL XII No. 329 5 C 4 PAGINI 2 LEI DIRECTOR: DEMOSTENE BOTEZ PROPRIETAR : SA. ..Dreptatea” Registru pubicaţiuni Nr. 1057/938 Joi 1 Decembrie 1938 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Str. Clemenceau No. 9 Telefon Nr 303.42 Concomitent cu tratativele de împăciuire a lumii, concomitent cu măsurile de înarmare ale diferitelor ţări — s’a pus ca o problemă de vie actualitate şi capacitatea economică a ţărilor. Numai din pregătirile pentru război, din toamna aceasta, s‘a putut vedea ce rol covârşitor, ca astăzi, pentru apărarea unei naţiuni, forţele ei productive economice. A produce căt mai mult —a ajuns o lozincă nu numai economică ci şi naţională. De aceia nu e de mirare, că in multe ţări, conducătorii şi-au concentrat intreaga atenţie pentru a organiza şi stimula cât mai mult, elanul forţelor productive ale naţiunii. Problema economică a depăşit de mult cadrul simplelor relaţii private între patroni şi lucrători, când stimulentul de productivitate se concentra mai ales în interesul personal. Desvoltarea tehnicei, utilizarea ei covârşitoare in aparatul statului, a făcut ca şi problema producţiei economice, să evolueze de pe planul individualist, pe unul colectiv-naţional. De randamentul producţiei incepe să se intereseze nu numai individul, ci şi statul. Ridicarea producţiei economice nu e un câştig numai pentru individ, ci şi pentru naţiune. Existenţa şi prosperitatea unei naţiuni, bazându-se din ce in ce mai mult pe forţele ei productive, nu este de mirare, că în ultimii ani în diferite state s'au emis aşa zise „mituri sociale" — destinate să mobilizeze spiritualiceşte colectivităţile naţionale pentru a mări la ultima limita capacitatea forţelor productive. Aceste „mituri" in afară de semnificaţia lor naţională şi politică, au şi o mare valoare economică. In procesul de producţie ele tind să substitue interesul privat, prin unul social. Este o mare experienţă economică , de reuşita căreia depinde valabilitatea teoriei multor economişti, cari au preconizat ca singur modl de mărire a producţiei, interesul individual. Din toate acestea, deocamdată se desprinde o constatare şi anume : pentru angrenajul nevoilor economice, a unui stat capitalist modern, producţia bazată pe interesul subiectiv, individualist, nu e suficientă pentru a face faţă nevoilor de interes superior naţional. Ideia de forţă productivă, atât de actuală astăzi, a fost formulată şi in doctrina economică, de celebrul economist german Friedrich List. Cu o sută de ani in urmă, ca un adevărat vizionar, el a întrezărit însemnătatea ce o va avea in desvoltarea unui stat, forţa lui productivă. Deşi ideia de forţa productivă, a emis-o pentru prima oară Adam Smit, el s'a ocupat de ea mai mult sub aspectul valorii de schimb. Acestei teorii a valorii de schimb, List ii opune teoria forţelor productive întemeiate pe plan naţional. Astfel, naţiunea ajunge fa cterul determinant in procesul de desvoltare a forţei productive. De aci, toată atenţia lui List se concentrează asupra naţiunii sub aspectul ei spiritual. El consideră că numai o naţiune care a ajuns la un anumit grad de cultură şi civilizaţie, poate să folosească toate forţele ei productive. In această concepţie a lui List, forţele spirituale ale unei naţiuni, sunt acelea cari desvoltă forţele ei productive materiale. In concepţia lui List elementul uman, starea lui sufletească, joacă un rol hotăritor, in asanarea forţelor productive. Printre atâtea „mituri" actuale, cari tind la mărirea producţiei economice, mobilizând sufletul naţiunilor pe făgaşul unor idei tulburătoare de pace — concepţia „forţei productive" formulată de List, se prezintă ca cel mai ştiinţific „mit" pentru propăşirea economică a ţărilor. Ideia de progres economic legată de gradul de desvoltare culturală a masselor populare . Iată ceiace nu trebue să scăpăm din vedere niciun moment. Iată de ce, azi, mai mult ca oricând, pregătirea culturală a masselor, este o problemă de covârşitoare importanţă naţională. Cu cât un popor e mai cult, cu cât e mai conştient de îndatoririle lui, cu atât statul respectiv are o bază mai solidă în lupta lui şi de progres dar şi de rezistenţă in perioade grele. Alexandru Lipcan nu social și formă productivă comentarii PRIN COMERŢ, SPRE PACE A fost la Bucureşti o delegaţiune italiană pentru noui convenţiuni comerciale. A fost, sau mai este şi acum o de- Jgațiune franceză pentru intensificarea raporturilor comercialedintre Franţa şi România. S’a vorbit mult despre o adevărată campanie comercială dusă alături dre Anglia. Am revizuit convenţiunile comerciale cu Germania şi s’au luat discuţiuni referitoare la schimburile cu Palestina. Asta da ! Să deslegăm raporturile comerciale de sclavii acceptate cu docilitate, şi să le discriminăm de contingenţe cu ideologii fixe. Mai ales să nu primim noi singuri şi să nu ne complăcem în adeveni zone de influenţă pentru cutare sau cutare mare putere. Este în această supuşenie neapărată la o dominaţiune străină, fie ea şi numai economică, un fel de gust înjositor şi lipsit de demnitate.. Să ne spunem deci cu hotărâre că nu vroim să fim în economia noastră sclavii sau roboţii nimănui. Să renunţăm de a ne constitui benevol în colonie. Nu înţelegem să fim massă de exploatat. Avem numai ceva produse de vânzare şi considerăm ca prieteni pe acei care ni le cumpără şi ni le plăteşte cu bani buni, adică cu valuită forte — şi, mai ales fără să ne întreabe în ce constelaţie politică ne învârtim. Cui îi place glutenul din grâul nostru să-l cumpere, dar cine-şi vinde produsele— să se ştie — nu-i nici supus, nici om cu ziua. E un muncitor onest şi independent. In felul acesta ne putem asigura o neatârnare onestă şi prietenii durabile. Comerţul a însemnat totdeauna prietenie între acei cari produc şi vând pe deoparte şi acei cari au nevoie să cumpere pe de altă parte. Ceia ce irită în deosebi viaţa popoarelor de astăzi este îngrădirea economică între hotare, între care distribuţia defectuoasă de la natură nu este lăsată să se corecteze prin voia şi fapta omului. Atunci când pe o bucată de pământ locuitorii huzuresc în belşug, iar alături alţii mor de foame, fiindcă între ei şi ceilalţi este o artificială oprelişte , se naşte în capul celor privaţi ideia de a cuceri, de a trece dincolo cu forţa şi a lua cu sila cele necesare gurii. Nivelarea şi omogenizarea produselor pământului, în mod normal, cu toate mijloacele pe care civilizaţia le are azi la îndemână, este singurul mijloc sigur pentru a potoli urile şi a linişti spiritele. Concurenţa comercială între popoare, oricât de aprigă ar fi, nu poate fi atât de acerbă pe cât este starea de spirit pe care o creiază privaţiunile fortuite şi inexplicabile pe care le provoacă sistemele autarhice în care se încearcă o contrazicere inutilă a naturei însăşi. Este cu neputinţă ca o ţară cu un teritoriu relativ restrâns să poată avea între hotarele ei, tot ceia ce îi pretind multiplele necesităţi impuse de desvoltarea complexă a vieţii. De ce atunci să se forţeze natura însăşi ? ! Iar folosirea în comun a tuturor avuţiilor pe care le produce pământul pretutindeni nu cere neapărat supunerea unora sub puterea altora şi nici cucerire pe vecii vecilor. Atunci când ai o haină de prisos pe care o poţi schimba cu o bucată de pâine din mâna altuia şi care-ţi lipseşte, nu te porneşti să-l ucizi pe celălalt pentru ca să rămâi şi cu plusul de vestmânt şi cu pâinea. Regulele acestea pot părea simple, prea simple, şi, poate, unor savanţi care judecă numai prin capul altora, chiar puerile prin simplitatea lor. Totuşi în aceste axiome stă cheia unei linişti în lume, după cum în ele stă şi explosibilul gata să arunce în sus, totul. Epocile de libertate economică au asigurat omenirea nu numai o epocă de propăşire şi de o mai generală bună stare, dar şi epoci mai liniştite. Spiritul comercial general care se desvoltă nu este, prin firea şi nici prin interesul lui, prea de tot războinic. In definitiv cu puţină bunăvoinţă, şi, onest, dând în schimb ceia ce ai şi ce-ţi prisoseşte, poţi avea tot ce se produce oriunde pe suprafaţa pământului, fără ca pentru aceasta să ai nevoie să cucereşti globul, nici să îngenunchi pe cei care produc. Prin extinderea comerţului ajungem la extinderea ideii de pace. Pentru aceasta însă trebue înlăturată o restrânsă castă de profitori din omenire — aceiaşi ca formaţiune sufletească pretutindeni — căci pentru lăcomia ei se bate, se omoară şi suferă omenirea. Totul parcă ar fi ce limbă vorbeşte ventrilogul cu lanţ de aur care exploatează şi confiscă toate profiturile. Nu. Naţionalitatea lor nu importă. Ei sunt dealtfel ,,internaţionali“. Cinismul lor nu o spune, dar, pe ascuns se strâmbă de râs. Prin organizarea comerţului nostru internaţional devenim în chip pozitiv factori de pace, și satisfacem, oricum mai ieftin, apetituri cami altfel ar pune mâna pe arme, pentru a se îndestula. Demostene Botez Graniţe sfinte La 1 Decembrie, sărbătorim douăzeci de ani dela unirea Ardealului cu patria mamă, întreaga suflare românească tresaltă şi azi de bucurie la gândul că s'a putut înfăptui acest act de dreptate naţională, care dă neamului nostru cea mai măreaţă reparaţie istorică. Deasemeni, cu toţii laolaltă, de nimeni învrăjbiţi, românii stau straje neclintită la hotare, gata oricând să le apere cu sânge. Iată de pildă că una din organizaţiile cele mai numeroase, a- anume „Frontul asiguraţilor sociali*’ a lansat un apel special pentru această zi mare, de reculegere şi recunoştinţă faţă de bărbaţii luminaţi cari au înfăptuit actul de la 1 Decembrie 1918. Chemarea asiguraţilor spune: „Ţara noastră are nevoe mai mult ca oricând de braţe sănătoase care să ţină astăzi în mâini cu vioiciune unealta de lucru iar mâine arma de apărare a patriei. Pentru noi, asiguraţii şi asigurători ai Casei Centrale, ziua de 1 Decembrie zi de întregire naţională înseamnă apelul la solidaritatea poporului muncitor cu toate naţionalităţile conlocuitoare in sânul patriei noastre, patrie care priveşte cu aceiaş dragoste pe toţii fiii ei fără deosebire de neam, religie şi credinţă. De aceia, noi ca şi întreaga suflare românească salutăm azi unirea tuturor românilor cu toată căldura sufletului nostru. Chezăşia existenţei Statului român, a independenţei sale economice, politice şi naţionale, chezăşia prosperităţii şi sănătăţii poporului român, stau in unirea tuturor românilor in acelaş gând de apărarea contra celor ce vor să sfarme integritatea ţării, înfăptuită prin jertfa celor 800.000 eroi. Graniţele ţării suntsfinte pentru toţi românii. Numai nebunii şi criminalii se fac instrumentele duşmanilor din afară pentru a sfărâma unitatea ţării încercând să înlesnească astfel drumul desmembrării noastre naţionale prin încurajarea propagandei revizioniste şi anarhice”. Iată un apel de bun simţ care arată cât de curat este patriotismul celor mulți și obidiți. IN PAG. IV: Cum decurge greva generală din Franța aiMiniimum—bmm Ani, grevă generală in Iran (o Dacă nu ne înşelăm, în Franţa n'a mai fost grevă generală din 12 Februarie 1934. Atunci, fascismul bătea la uşe. Regimul parlamentar democratic era ameninţat de ligile paramilitare, care manifestaseră în stradă în ziua memorabilă de 6 Februarie. S'au făcut multe excese: s'au incendiat autobuze ; s’au tăiat vinele cailor gărzii republicane; s’a dat foc ministerului Marinei; s’a încercat să se ia cu asalt Palais Bourbon, unde deputaţii se înghesuiau îngroziţi de spaimă. Atunci, ca şi azi, Franţa avea un guvern Daladier. Ofensiva extremei drepte a provocat acţiunea de apărare a libertăţilor democratice, declanşată de organizaţiile muncitoreşti. O primă manifestaţie de stradă a avut loc în seara de 9 Februarie, când s-au ridicat numeroase baricade. In ziua de 12 Februarie a fost grevă generală, grevă care a barat drumul dictaturii. Guvernul Daladier s’a retras atunci de bună voe. S’a format apoi un guvern Doumergue, care a tolerat mai departe agitaţiile extremiste. Ce a urmat se ştie. La 14 Iulie 1935 s’a închegat Frontul Popular, în care au intrat toate partidele şi grupările democratice. In primăvara anului 1936, Frontul Popular era la putere, iar ligile fasciste erau dizolvate. Astăzi, muncitorimea franceză este din nou în defensivă. Recurgând la arma sa de lupte mari, ea a vrut să arate cât de gravă este situaţia şi cât de adânc a fost lovită prin recentele de- I crete-legi. Ea a pornit la luptă cu hotărârea de a-şi apăra drepturile câştigate prin legiuirile sociale ale frontului popular şi de a apăra în acelaş timp libertăţile individuale ameninţate. Ordinul de grevă dat de C. T. este aprobat şi aplicat de toate sindicatele muncitoreşti. La lupta contra decretelor-legi participă, alături de sindicate, partidele socialist, Uniunea socialistă-republicană şi comunist. Această acţiune a produs efecte şi în parlament, unde guvernul Daladier întâmpină o dârză opoziţie din partea foştilor săi aliaţi, cari l-au readus la putere după alungarea din Februarie 1934. Comisia de finanţe a Camerei n a acordat încredere guvernului decât cu 20 voturi, contra 18 şi 5 abţineri, ceiace înseamnă că 23 deputaţi s-au pronunţat contra decretelor-legi şi numai 20 în favoarea lor. Grupul deputaţilor radicali, din care face parte d. Daladier, nu s a arătat nici el mai tandru cu actualul guvern. La ultima reuniune a acestui grup, n’au aprobat politica d-lui Daladier decât 45 deputaţi din 85 câţi erau prezenţi. Deputaţii radicali Pierre Cot, Francois de Tessan şi dr. Crutel s au alăturat opoziţiei democrate, care refuză să ratifice decretelelegi. Din cei 380 deputaţi ai partidelor democratice, guvernul Daladier nu are decât 65-70 de partea sa. Se aşteaptă, prin urmare, ca la redeschiderea parlamentului de Daladier să facă apel la partidele de dreapta pentru a-și improviza o majoritate. Anticipând evenimentele, d. Leon Blum a făcut apel la d. Daladier, îndemnându-l să-și dea demisia. Iată ultimul pasagiu din scrisoarea deschisă a fostului preşedinte de consiliu către succesorul său: „Trebue ca o ramură Paul Teodorescu (Continuare în pag. II-a) ATENTATUL Până în clipa când scrim rândurile de faţă nu au fost încă prinşi atentatorii la viaţa rectorului Universităţii din Cluj, profesorul Ştefănescu Goangă. Ca atare nu putem şti nici caracterul acestui asasinat, cu totul neobişnuit firei noastre. Oricare ar fi însă autorul sau autorii lui, oricare ar fi caracterul atentatului, acum, ca şi totdeauna, spunem acelaş lucru : nu împărtăşim sistemul violenţelor cari duc la suprimarea oamenilor. Oricine le-ar face, ori de unde ar porni, oricari ar fi cauzele cari le-ar determina şi oricare motivele cari ar fi invocate pentru a le scuza. DELA CLUJ In felul nostru de a vedea şi a soluţiona stările de lucruri, oricât ar fi ele de grele, nu intră socoteala armei de foc. De aceia veştejim cu ultima energie atentatul de la Cluj, care a suprimat viaţa unui nevinovat şi mărunt slujbaş al statului, fată de copii şi lipsit de orice avere şi a pus în primejdie viaţa rectorului Universităţei locale. Ca şi în cazul celuilalt atentat, tot aşa de odios, îndreptat anii trecuţi împotriva d-lui Bratu, rectorul Universităţei ieşene, tot aşa şi azi, veştejim gestul nesocotit de la Cluj. O NOUA EREZIE Cardinalul Ildefonso Schuster, arhiepiscopul Milanului, a denunţat dela înălţimea stranei sale o nouă erezie, punând în gardă pe cei ce au rămas fideli învăţăturilor creştine. Intr’una din predicile sale obişnuite, arhiepiscopul Milanului a declarat următoarele: „O nouă erezie s’a născut în străinătate şi tinde să se infiltreze peste tot. Este o erezie care sapă bazele supranaturale ale Bisericii catolice şi care, — materializând in sângele oamenilor conceptul spiritual al individului, al naţiunii şi al patriei, — priveşte omenirea de orice valoare spirituală şi constitue prin urmare un pericol internaţional“. Condamnând atât de sever rasismul hitlerist, cardinalul Schuster a atras atenţia asupra primejdiei care pândeşte creştinismul. In adevăr, se pare că s-au uitat astăzi ideile fundamentale ale creştinismului, egalitatea indivizilor şi fraternitatea popoarelor. RĂZBOI DE LUNGA DURATA ? Zilele trecute, generalul nagak, a vizitat fabricile de armament din Tokio. După ce i-a încurajat pe industriaşi, ministrul de război a vorbit de noul plan al guvernului In ce priveşte campania împotriva Chinei. Perspectivele războiului se prezintă de pe acum in culorile cele mai sumbre. Altfel, nu se explică de ce acest ministru competent a lăsat să se înţeleagă că războiul de ocupare a Chinei va fi un război de lungă durată. Lungă durată in ce priveşte viitorul, dar lungă durată şi In ce priveşte trecutul, căci războiul din Extremul-orient durează de mai bine de şapte ani. început In 1931 prin ocuparea Manciuriei, acest război a bântuit de atunci cu turle, reducând laug un popor învăţat să trăiască liber. Şapte ani de război au trecut de atunci, şapte ani de distrugere şi groază. Şi, cu toate acestea, Japonia anunţă şi pentru viitor un război de lungă durată. Pericolul galben, de care se temeau odinioară părinţii noştri, revine astfel din nou in actualiate. LA ADEVARATA NEINTERVENŢIE Ministerul apărării naţionale din Barcelona a comunicat comitetului de neintervenţie de la Londra câteva cifre cum nu se poate mai elocvente. Este vorba de amestecul a două mari puteri în războiul care însângerează de mai bine de doi ani peninsula iberică. Aceste cifre nu privesc decât sprijinul pe care guvernul din Burgos l-a primit din afară în interval de la 15 Octombrie la 15 noembrii anul crt. După relatarea oficială a guvernului republican, Italia ar fi trimis generalului Franco următoarele ajutoare: 5000 soldaţi şi 300 aviatori, 49 avioane şi 1000 tone material de război. Din partea Germaniei stat fi primit 74 avioane, 12.000 puşti, 46 tunuri şi 1000 tone material dt războia. Aceste date pun într’o curioasă lumină activitatea comitetului de neintervenţie dela Londra. In orice caz, pactul neintervenţiei fiind unilateral călcat, din ce în ce mai puţin poate fi vorba de a se acorda dreptul de beligeranţă guvernului Franco. UN REFUZ Ziarul „’Limes” anunţă că în cursul unei vizite făcută la Viena, cancelarul Hitler ar fi oferit fostului Cancelar al Austriei d. Schuschnigg să-l pună în libertate, împreună cu soţia şi fiul său. Fostul cancelar a refuzat, pretinzând să se acorde o amnistie şi foştilor săi colaboratori, cari ispăşesc prin diferite închisori, aceiaşi „vină". Un gest frumos, care de câtăva vreme era din ce în ce mai rar.