Dreptatea, septembrie 1944 (Anul 1, nr. 6-31)
1944-09-02 / nr. 6
rosezen po Itfectă te a- rganul partidului național-țărănesc Virteji 2 Septembrie 1944 Ionei REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA Str. Sfinților Nr. 10 lie sa linie“, politic J figur Ionel lilies. Urmezeii de virii tue sălamic ne-a a tutrut nu mai ger a sa e ici de hunic. iunăzi zicând înneiginel, cosii au teneul culcat erteleză de Bach, ermelann... ,ți cel stirpa ■egină mării zastră întâia a lui h rării geraste... petre i lui laidat n bu Inesc; aluncionsri cu lurile mânji ici bază, miză, fără zgura .. Ce astea, [n. de Berlângă leață, iar cu anică , trei zurile ă câte ioară Ceai lenea tel al găzăzuie ■a zis :Asta . Dasie“, nicițara urgia eudete* In amintirea lui ultimul soni 99 ♦ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] ♦ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK]« printre frații transilvăneni*4 Prevederile lui Nicole Titulescu s’au realizat: — să-i împlinim acum ultima dorință Am fi vrut ca rândurile acestea să aibă ceva din melancolia și solemnitatea unui rămas bun, cu prilejul împlinirii a patru ani de la moartea lui Nicolae Tituescu. Totuși, evenimentele politice actuale, cari cuprind în realizarea lor, tot ceea ce a gândit și a exprimat acest fenomenal sfinx al neamului nostru, nu îngăduiesc o sumară trecere în revistă a faptelor cari țin, de ceeace s’ar chemat simplu: activitatea lui Titulescu pentru viitorul României-Vizionar, cum puțin alții, Titulescu a întrevăzut încă înainte de isbumirea războiului actual, atențiile agresive ale Germaniei hitleriste, precum și catastrofaele rezultate ale unui război deslănțuit în inima Europei. Mai mult, el a știut cu precizie, că în vijejia ce avea să se deslănțuie, orice apropiere a României de forța nazistă, va însemna necondiționat aruncarea ării noastre într’o aventură, care s’ar solda cu imense pierderi pentru țară. De aceia, în calitatea ce avea de reprezentant al României în Apus, a muncit din răsputeri — neglijându-și până și propria lui sănătate, — pentru a îndruma politica externă a țării spre făr gașurile ce se credea potrivite intereselor neamului nostru : alianța cu puterile apusului și înțelegerea cu orice preț, cu marele vecin dela răsărit. In acelaș timp, în țară, partidul național-țărănesc condus de d. Iuliu Maniu, susținea prin toate mijloacele acțiunea din afară a lui Nicolae Titulescu. S’a întâmplat însă — spre nefericirea noastră, — ca această superbă activitate pe teren extern a lui Titulescu, să fie torpilată în interiorul țării de unele curente extremiste, victime ale propagandei naziste și de reaua credință a unor politiciani mărunți și orgolioși cari, mai presus de interesele țării puneau meschina lor dorință de a ajunge cu orice preț. Nefolosind argumentele scrise și verbale ale lui Titulescu cari sprijineau teza acestuia, disprețuind marile interese ale României pe cari gigantul de la Londra le expunea cu claritatea care îi era caracteristică, ignorând cu voință și știință calculată adevărul care țâșnea.. din arătările lui Titulescu, ba încă punând la cale și anume campanii de presă împotriva omului care își prăpădea viața și puterile pentru biPână la verdictul solemn al istoriei se cuvine însă, în acest al patrulea an de la moartea lui Titulescu, să ridicăm un colț al năframei care ascunde după ea patriotismul elocvent și curat ca lacrima a celui ce s’a dus pentru totdeauna dintre noi. Este vorba anume de telegrama pe care meșterul vorbei alese o trimetea de pe patul de suferință, dela Cannes puțin înaintea morții sale, d-lui Iuliu Maniu, președintele partidului naționalțărănesc. Iat-o: Cannes 21 Ianuarie 1941 Vă mulțumesc pentru telegramă. Vă reamintesc rugămintea mea din 1937. Dacă din întâmplare voi muri, vă rog pe d-voastră, doctorul Lupu, Mihai Popovici și orice alt membru al partidului nostru, să-mi rezerve un loc de înmormântare la Brașov. Vreau să-mi dorm ultimul somn printre moții frați transilvăneni. Vreau un loc mai izolat unde sătele României, — guvernul de atunci al d-lui Tătărăscu și-a încheiat opera nefastă aruncând din sânul lui tocmai pe acela, care constituia pentru acest guvern unicul lui prestigiu în străinătate. Ofensat și lovit crud, Titulescu, fără a mai avea o calitate oficială, a continuat totuși să lupte mai departe, acolo, departe de țară, pentru binele și fericirea țării sale. La timpul potrivit se va ști, ce anume mari servicii a adus el cauzei românești și acelora cari îi dăduseră pe la spate lovitura mișelească. ★ Au trecut patru ani. Prevederile lui Titulescu, în perfect acord cu acelea expuse în nenumărate rânduri de d. Iuliu Maniu, s’au realizat întocmai. Cine o mai poate tăgădui astăzi ? Alianța cu Anglia și America e un fapt pozitiv, iar înțelegerea cu Rusia Sovietică e realitate. Ce ne-a costat — țară și neam laolaltă— faptul că nu am ascultat de îndemnurile lui Titulescu, istoria totdeauna nepărtinitoare o va arăta posterității. O dreptate imanentă va trebui să fixeze în paginile curate ale acestei istorii și meritele patrioților, dar și memoria vânătorilor de situații fără merit, fără muncă, fără rușine și fără dreptate, fiu singur și unde familia mea va construi un cavou. De data aceasta este mai mult decât o rugăminte ce vă fac, este o însărcinare testamentară pe care vă rog personal pe d-voastră și oricare alt membru al partidului nostru să o primească. Afectuoasă prietenie TITULESCU Este de la sine înțeles, că ultima dorință a acestui vrednic și neobosit până la moarte, membru al partidului național-țărănesc va fi împlinită. Ardealul și poporul transilvănean, pentru a căror libertate și ridicare Titulescu a muncit atât, vor primi și vor cinsti ca pe o icoană amintirea lui-Iar la căpătâiul lui, va arde veșnic nestinsă candela recunoștinței neamului. L. I. Vianu ★ «V» •*» à Orașu și rafinăriile din Ploești au fost connect eiberate In cursul zilei de 26 August 1911, s’au continuat operațiunile de lichidare a ultimelor rezistențe germane aflate pe teritoriul național în cooperare cu aviația și flota de Dunăre. In urma luptelor violente, ce au avut loc pe valea Ttuzăului, Slobozia, Oltenița, Călărași și insula Ada Ii aleh, trupele noastre au reușit să înfrângă înverșunatele rezistențe germane, capturând ,‘i generali, 600 ofițeri, 800 subofițeri, 6000 trupă precum și foarte mult material de războiu. Au fost curățite complet orașul și toate rafinăriile din Ploești. Trupele noastre au respins peste frontieră în zona Nadlac, trupele germano-maghiare ce pătrunseseră pe teritoriul național. Armistițiul Bulgariei cu Națiunile Unite va fi semnat probabil la Cairo CAIRO, 30 (Rador). — Corespondentul Agenției REUTER transmite: Miercuri s-a declarat act că este foarte probabil ca armistițiul cu Bulgaria să fie semnat la Cairo. Anglia va fi reprezentată prin lordul Moyne, ministru de stat în Orientul Mijlociu. Observatorii cred că voiajul de trei zile făcut de curând de lordul Moyne la Roma a avut drept scop primirea de noi instrucțiuni de la d. Churchill cu privire la acest armistițiu. Semnarea armistițiului dintre România și Rusia Un mesagiu al Mareșalului Stalin către d. Iuliu Maniu ISTANBUL. 30. — Comuniunea română pentru semnarea armistițiului dintre U.R.S.S. și România, a lucrat in tot timpul zilei de azi împreună cu delegația sovietică. La lucrări au asistat și reprezentanții Marii Britanii și Statelor Unite. In urma discuțiinnilor amicale care au avut loc, comisiunile au semnat protocolul convenției de armistițiu. Delegația română în frunte cu d. Lucrețiu Pătrășcanu, șeful partidului comunist din România, se înapoiază azi în Capitală, D. Ghiță Pop, membru in comisiunea română, aduce d-lui Iuliu Maniu un mesaj de răspuns din partea Mareșalului Stalin. Aniversarea Hatului arbitrar de la Via Emi a fost aniversarea odiosului dictat de la Viena care a rupt Ardealul de Nord din trupul Țării. Poporul român știe că această sfâșiere a frontierelor României se datorește Germaniei care, în dorința ei de a stăpâni Sudestul Europei, a conceput planul de a sfâșia țările închegate în virtutea principiilor de autodeterminare a națiunilor. Rând pe rând, fie sub formă de agresiune directă, fie sub formă de ademenire și alianță, țările centrului și Sudestului european și-au văzut frontierele ciuntite, iar provincii întregi atribuite, după bunul plac, unuia sau altuia din statele satelite, astfel creiate pentru a instaura dominația și asuprirea Germaniei hitleriste. Poporul român își reamintește cu indignare, în această tristă zi de aniversare, de gestul de agresiune diplomatică, comis de cel de al treilea Reich contra României sub forma cea mai perfidă, acela de a simula o false solicitudine luându-și un rol de arbitru și sfârșind prin a încheia o alianță interesată în unicul său folos. Actul arbitrar de la Viena, comis împotriva României este o consecință firească a politicei de agresiune a Germaniei contra statelor din centrul și Sudestul Europei. El face parte integrantă din planul politic hitlerist constând în desmembrarea națiunilor și statelor, spre a creia Germaniei insațiabile așa zisul spațiu vital. Era firesc ca aceste stări nedrepte să nu poată fi menținute decât atâta vreme cât durează opresiunea hitleristă care constituie unicul lor temeiu. Ruperea lanțurilor care au încătușat România implică, după cum glăsuiește proclamația către Țară a Majestății Sale Regele, și sfâșierea actului atât de nedrept de la Viena. „Alături de armatele aliate și cu ajutorul lor, — spune Maiestatea Sa — mobilizând toate forțele națiunii, vom trece hotarele impuse prin actul nedrept de la Viena pentru a elibera pământul Transilvaniei de sub ocupația străină". Ne apropiem de sfârșitul suferințelor, căci Națiunile Unite au recunoscut în mod formal nedreptatea dictatului de la Viena și cu ajutorul lor România pășește astăzi la reîntregirea hotarelor stre. Căderea Genmaniei, prin victoria Nmților Unite alături de care se află azi România, va însemna pentru țara noastră, ca și pentru celelalte popoare sud-estice cu un trecut atât de legat de poporul nostru, sfârșitul calvarului și triumful principiilor de dreptate și de libertate națională. Síz JEÓ IT Al BT !» Nu este locul să refacem pentru uzul cititorului prea tâ Ppinăr istoricul mișcării legionare. A rămas acest capitol al vieții noastre publice de pomină, iar reacția pe care „gardiștii” au stârnit-o în opinie, dăinuiește încă dincolo de motivele reale care în largă măsură au încetat. Pentru noi care am luptat încă de la începutul acestei mișcări cu valul de obscurantism pe care reușise să-l menție la suprafața actualității, tristele rezidii care încearcă să împace îndatoririle de fidelitate cu necesitățile de viață nu reprezintă decât ecoul întârziat al unei sângeroase furtuni. Erau vremuri în care mare parte din intelectualitatea noastră sedusă de atmosfera romantică a legiunii, de inteligența diabolică a lui Nae Ionescu, de clericalismul trădător de patrie al lui Nichifor Crainic și în general de mistica unor minți mai crude dar nu mai puțin periculoase, pierduse simțul veritabil al interesului național, judecata clară a realităților sociale și politice. Desigur, cei câțiva oameni de ispravă care s’au rătăcit în mișcare nu cunoșteau resorturile ascunse, nu știau drumul arginților nemțești, nici nu-și dădeau seama ]a ce criminale ambiții își înhămau elanurile, puterea de jertfă, puterea de muncă. Realitățile au fost mai puternice și mai convingătoare decât argumentele pe care noi democrații le-am cheltuit în vorbă și în scris. Ani dearândul, sub amenințarea pistolului și a bâtei, am combătut o mișcare de haotice tendințe și adesea de criminale porniri. Dar legionarii ca organizație politică, s’au condamnat singuri mai grav decât ar fi putut să-i judece oamenii și „naționaliștii”, s’au văzut în situația de a servi drept instrument de șantaj al Germaniei împotriva țării, sub toate regimurile câte dela asasinarea lui Duca și până astăzi s’au perindat la cârmă Ei au ieșit din comunitatea românească pentru a ne sili la concesii față de Berlin, pentru a ne răpi ultima posibilitate de rezistență. Dacă mișcarea de la 23 August a întârziat, aceasta se datorește în primul rând amenințării legionare păstrate la Wilhelmstrasse ca un fel de „ultima ratio” în vederea îngenunchierii românești. Astăzi încă, Horia Sima este scos din serviciile subalterne pe care le împlinea la Gestapo spre a fi numit șef al mișcării legionare și eventual președinte de consiliu Față de entuziasmul delirant al unei țări regăsite, speakerul de la radio Donau, servitor credincios al stăpânilor care îl plătesc, nu găsește altceva mai nimerit de făcut decât să-și sigileze un penibil sfârșit de carieră cu un proaspăt act de trădare. Angajată pe drumuri care astăzi nu mai permit dubiu, fosta mișcare legionară a hotărât să se autodizolve. Postura de agenți plătiți sau onorifici ai prusianismului asasin înlăuntrul colectivității naționale, nu mai putea conveni decât membrilor cu cazier și fără onoare. In scrisoarea d-sale către fostul comandament al mișcării legionare, d. Iuliu Maniu, președinte al partidului național-țărănesc și interpret în această privință al sentimentului unanim, a deschis largi porțile de intrare în organizațiile democratice tuturor acelora care recunoscându-și greșeala n’au altă vină decât a stării de rătăcire în care s’au aflat. Acest act politic însă odată încheiat, ne revine sarcina, nouă conducătorilor de opinie democratică, să desăvârșim evoluția ideilor și sentimentelor publice, deosebind neghina de grâu, așezând rațiunea la locul care îi revine, risipind ceața de sânge care a întunecat privirile tinere și însoțind unele iertări omenești de luminile vigilenței active. N. Carandino 1