Dreptatea, septembrie 1944 (Anul 1, nr. 6-31)

1944-09-02 / nr. 6

ro­sezen­ po­ Itfectă te a- rganul partidului național-țărănesc­­ Virteji 2 Septem­brie 1944 Io­nei REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA Str. Sfinților Nr. 10 lie sa linie“, politic J figu­­r Ionel lilies. Urmeze­ii de virii tue să­lamic ne-a a tu­­trut nu mai ger a sa e ici de hunic. iunăzi zicând înne­­iginel, cos­ii au teneul culcat ertele­ză de Bach, erme­­lann... ,ți cel stirpa ■egină m­ării zastră întâia a lui h rării ger­aste... petre­­­ i lui laidat n bu­ Inesc; alun­­cion­­sri cu lurile mân­­ji ici bază, miză, fără zgura .. Ce astea, [n. de Ber­­lângă leață, iar cu anică , trei zurile ă cât­e ioară Ceai lenea tel al găz­­ăzuie ■a zis :Asta . Das­ie“, nici­­țara urgia eude­­te* In amintirea lui ultimul soni 99 ♦ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] ♦ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK]« printre frații transilvăneni*4 Prevederile lui Nico­le Titulescu s’au realizat: — să-i împlinim acum ultima dorință Am fi vrut ca rândurile aces­tea să aibă ceva din melancolia și solemnitatea unui rămas bun, cu prilejul împlinirii a patru ani de la moartea lui Nicolae Titu­­escu. Totuși, evenimentele politice actuale, cari cuprind în realiza­rea lor, tot ceea ce a gândit și a exprimat acest fenomenal sfinx al neamului nostru, nu îngă­­duiesc o sumară trecere în re­vistă a faptelor cari țin, de ceea­­ce s’ar chemat simplu: activita­tea lui Titulescu pentru viitorul României-Vizionar, cum puțin alții, Ti­tulescu a întrevăzut încă înainte de isbumirea războiului actual, atențiile agresive ale Germaniei hitleriste, precum și catastrofa­ele rezultate ale unui război deslănțuit în inima Europei. Mai mult, el a știut cu preci­zie, că în vijejia ce avea să se deslănțuie, oric­e apropiere a Ro­mâniei de forța nazistă, va în­semna necondiționat aruncarea ării noastre într’o aventură, care s’ar solda cu imense pier­deri pentru țară. De aceia, în calitatea ce avea de reprezentant al României în Apus, a muncit din răsputeri — neglijând­u-și până și propria lui sănătate, — pentru a îndruma­­ politica externă a țării spre fă­­r gașurile ce se credea potrivite­­ intereselor neamului nostru : alianța cu puterile apusului și înțelegerea cu orice preț, cu ma­rele vecin dela răsărit. In acelaș timp, în țară, parti­dul național-țărănesc condus de d. Iuliu Maniu, susținea prin toate mijloacele acțiunea din afară a lui Nicolae Titulescu. S’a întâmplat însă — spre ne­fericirea noastră, — ca această superbă activitate pe teren ex­tern a lui Titulescu, să fie torpi­lată în interiorul țării de unele curente extremiste, victime ale propagandei naziste și de reaua credință a unor politiciani mă­runți și orgolioși cari, mai pre­sus de interesele țării puneau meschina lor dorință de a ajunge cu orice preț. Nefolosind argumentele scrise și verbale ale lui Titulescu cari sprijineau teza acestuia, dispre­țuind marile interese ale Româ­niei pe cari gigantul de la Londra le expunea cu claritatea care îi era caracteristică, ignorând cu voință și știință calculată adevă­rul care țâșnea.. din arătările lui Titulescu, ba încă punând la cale și anume campanii de presă îm­potriva omului care își prăpă­dea viața și puterile pentru bi­Până la verdictul solemn al istoriei se cuvine însă, în acest al patrulea an de la moartea lui Ti­tulescu, să ridicăm un colț al năframei care ascunde după ea patriotismul elocvent și curat ca lacrima a celui ce s’a dus pentru totdeauna dintre noi. Este vorba anume de telegra­ma pe care meșterul vorbei alese o trimetea de pe patul de sufe­rință, dela Cannes puțin înaintea morții sale, d-lui Iuliu Maniu, președintele partidului național­­țărănesc. Iat-o: Cannes 21 Ianuarie 1941 Vă mulțumesc pentru telegra­mă. Vă reamintesc rugămintea mea din 1937. Dacă din­ întâm­plare voi muri, vă rog pe d-voas­­tră, doctorul Lupu, Mihai Popo­­vici și orice alt membru al parti­dului nostru, să-mi rezerve un loc de înmormântare la Brașov. Vreau să-mi dorm ultimul somn printre moții frați transilvăneni. Vreau un loc mai izolat unde să­tele României, — guvernul de atunci al d-lui Tătărăscu și-a încheiat opera nefastă aruncând din sânul lui tocmai pe acela, care constituia pentru acest gu­vern unicul lui prestigiu în străi­nătate. Ofensat și lovit crud, Titulescu, fără a mai avea o calitate oficială, a continuat totuși să lupte mai departe, acolo, departe de țară, pentru binele și fericirea țării sale. La timpul potrivit se va ști, ce anume mari servicii a adus el cauzei românești și ace­­lora cari îi dăduseră pe la spate lovitura mișelească. ★ Au trecut patru ani. Prevederile lui Titulescu, în perfect acord cu acelea ex­puse în nenumărate rânduri de d. Iuliu Maniu, s’au reali­zat întocmai. Cine o mai poate tăgădui astăzi ? Alianța cu Anglia și Ame­rica e un fapt pozitiv, iar în­țelegerea cu Rusia Sovietică e realitate. Ce ne-a costat — țară și neam laolaltă­­— faptul că nu am ascultat de îndemnurile lui Titulescu, istoria totdeau­na nepărtinitoare o va arăta posterității. O dreptate ima­nentă va trebui să fixeze în paginile curate ale acestei istorii și meritele patrioților, dar și memoria vânătorilor de situații fără merit, fără mun­că, fără rușine și fără drep­tate, fiu singur și unde familia mea va construi un cavou. De data acea­sta este mai mult decât o rugă­minte ce vă fac, este o însărcina­re testamentară pe care vă rog personal pe d-voastră și oricare alt membru al partidului nostru să o primească. Afectuoasă prietenie TITULESCU Este de la sine înțeles, că ulti­ma dorință a acestui vrednic și neobosit până la moarte, membru al partidului național-țărănesc va fi împlinită. Ardealul și poporul transilvă­nean, pentru a căror libertate și ridicare Titulescu a muncit atât, vor primi și vor cinsti ca pe o icoană amintirea lui-Iar la căpătâiul lui, va arde veșnic nestinsă candela recunoș­tinței neamului. L. I. Vianu ★ «V» •*» à Orașu și rafinăriile din Ploești au fost connect e­iberate In cursul zilei de 26 August 1911, s’au conti­nuat operațiunile de lichidare a ultimelor rezis­tențe germane aflate pe teritoriul național în cooperare cu aviația și flota de Dunăre. In urma luptelor violente, ce au avut loc pe valea Ttuzăului, Slobozia, Oltenița, Călărași și in­sula Ada Ii al­eh, trupele noastre au reușit să în­frângă înverșunatele rezistențe germane, captu­rând ,‘i generali, 600 ofițeri, 800 subofițeri, 6000 trupă precum și foarte mult material de războiu. Au fost curățite complet orașul și toate rafi­năriile din Ploești. Trupele noastre au respins peste frontieră în zona Nadlac, trupele germano-maghiare ce pă­trunseseră pe teritoriul național. Armistițiul Bulgariei cu Națiunile Unite va fi semnat probabil la Cairo CAIRO, 30 (Rador). — Cores­pondentul Agenției REUTER transmite: Miercuri s-a declarat act că este foarte probabil ca armisti­țiul cu Bulgaria să fie semnat la Cairo. Anglia va fi reprezentată prin lordul Moyne, ministru de stat în Orientul Mijlociu. Observatorii cred că voiajul de trei zile făcut de curând de lor­dul Moyne la Roma a avut drept scop primirea de noi instruc­țiuni de la d. Churchill cu privire la acest armistițiu. Semnarea armistițiului dintre România și Rusia Un mesagiu al Mareșalului Stalin către d. Iuliu Maniu ISTANBUL. 30. — Com­u­ni­unea română pentru semnarea armistițiului dintre U.R.S.S. și Româ­nia, a lucrat in tot timpul zilei de azi împreună cu delegația sovietică. La lucrări au asistat și reprezentanții Marii Bri­tanii și Statelor Unite. In urma discuțiinnilor a­­micale care au avut loc, comisiunile au semnat protocolul convenției de armistițiu. Delegația română în frunte cu d. Lucrețiu Pă­­trășcanu, șeful partidu­lui comunist din Româ­nia, se înapoiază azi în Capitală, D. Ghiță Pop, membru in comisiunea română, a­­duce d-lui Iuliu Maniu­ un mesaj de răspuns din par­tea Mareșalului Stalin. Aniversarea Hatului arbitrar de la Via Emi a fost aniversarea odiosu­lui dictat de la Viena care a rupt Ardealul de Nord din trupul Țării. Poporul român știe că a­­ceastă sfâșiere a frontierelor Ro­mâniei se datorește Germaniei care, în dorința ei de a stăpâni Sudestul Europei, a conceput planul de a sfâșia țările înche­gate în virtutea principiilor de autodeterminare a națiunilor. Rând pe rând, fie sub formă de agresiune directă, fie sub formă de ademenire și alianță, țările centrului și Sudestului eu­ropean și-au văzut frontierele ciuntite, iar provincii întregi a­­tribuite, după bunul plac, unuia sau altuia din statele satelite, astfel creiate pentru a instaura dominația și asuprirea Ger­m­a­­niei hitleriste. Poporul român își reamintește cu indignare, în această tristă zi de aniversare, de gestul de agre­siune diplomatică, comis de cel de al treilea Reich contra Româ­niei sub forma cea mai perfidă, acela de a simula o false solici­tudine luându-și un rol de arbi­tru și sfârșind prin a încheia o alianță interesată în unicul său folos. Actul arbitrar de la Viena, co­mis împotriva României este o consecință firească a politicei de agresiune a Germaniei contra statelor din centrul și Sudestul Europei. El face parte integrantă din planul politic hitlerist con­stând în desmembrarea națiuni­lor și statelor, spre a creia Ger­maniei insațiabile așa zisul spa­țiu vital. Era firesc ca aceste stări ne­drepte să nu poată fi menținute decât atâta vreme cât durează opresiunea hitleristă care consti­tuie unicul lor temeiu. Ruperea lanțurilor care au în­cătușat România implică, după cum glăsuiește proclamația că­tre Țară a Majestății Sale Re­gele, și sfâșierea actului atât de nedrept de la Viena. „Alături de armatele aliate și cu ajutorul lor, — spune Ma­iestatea Sa — mobilizând toate forțele națiunii, vom trece ho­tarele impuse­ prin actul nedrept de la Viena pentru a elibera pă­mântul Transilvaniei de sub ocu­pația străină". Ne apropiem de sfârșitul su­ferințelor, căci Națiunile Unite au recunoscut în mod formal ne­dreptatea dictatului de la Viena și cu ajutorul lor România pă­șește astăzi la reîntregirea ho­tarelor st­re. Căderea Genman­iei, prin victo­ria Nmților­­ Unite alături de care se află azi Româ­nia, va însemna pentru țara noa­stră, ca și pentru celelalte po­poare sud-estice cu un trecut atât de legat de poporul nostru, sfârșitul calvarului și triumful principiilor de dreptate și de li­bertate națională. Síz JEÓ IT Al BT !» N­u este locul să refacem pentru uzul cititorului prea tâ­ Ppi­năr istoricul mișcării legionare. A rămas acest capitol al­­ vieții noastre publice de pomină, iar reacția pe care „gar­diștii” au stârnit-o în opinie, dăinuiește încă dincolo de moti­vele reale care în largă măsură au încetat. Pentru noi care am luptat încă de la începutul acestei mișcări cu valul de obscuran­tism pe care reușise să-l menție la suprafața actualității, tristele rezidii care încearcă să împace îndatoririle de fidelitate cu nece­sitățile de viață nu reprezintă decât ecoul întârziat al unei sân­geroase furtuni. Erau vremuri în care mare parte din­ intelectu­alitatea noastră sedusă de atmosfera romantică a legiunii, de inteligența diabolică a lui Nae Ionescu, de clericalismul trădător de patrie al lui Nichifor Crainic și în general de mistica unor minți mai crude dar nu mai puțin periculoase, pierduse simțul veritabil al interesului național, judecata clară a realităților so­­ciale și politice. Desigur, cei câțiva oameni de ispravă care s’au rătăcit în mișcare nu cunoșteau resorturile ascunse, nu știau drumul arginților nemțești, nici nu-și dădeau seama ]a ce cri­minale ambiții își înhămau elanurile, puterea de jertfă, pute­rea de muncă. Realitățile au fost mai puternice și mai convingătoare de­cât argumentele pe care noi democrații le-am cheltuit în vorbă și în scris. Ani dearândul, sub amenințarea pistolului și a bâtei, am combătut o mișcare de haotice tendințe și adesea de crimi­nale porniri. Dar legionarii ca organizație politică, s’au condam­nat singuri mai grav decât ar fi putut să-i judece oamenii și „naționaliștii”, s’au văzut în situația de a servi drept instrument de șantaj al Germaniei împotriva țării, sub toate regimurile câte dela asasinarea lui Duca și până astăzi s’au perindat la cârmă Ei au ieșit din comunitatea românească pentru a ne sili la concesii față de Berlin, pentru a ne răpi ultima posibilitate de rezistență. Dacă mișcarea de la 23 August a întârziat, aceasta se datorește în primul rând amenințării legionare păstrate la Wil­helmstrasse ca un fel de „ultima ratio” în vederea îngenunchie­­rii românești. Astăzi încă, Horia Sima este scos din serviciile subalterne pe care le împlinea la Gestapo spre a fi numit șef al mișcării legionare și eventual președinte de consiliu Față de entuzias­mul delirant al unei țări regăsite, speakerul de la radio Donau, servitor credincios al stăpânilor care îl plătesc, nu găsește alt­ceva mai nimerit de făcut decât să-și sigileze un penibil sfârșit de carieră cu un proaspăt act de trădare. Angajată pe drumuri care astăzi nu mai permit dubiu, fosta­­ mișcare legionară a ho­tărât să se autodizolve. Postura de agenți plătiți sau onorifici ai prusianismului asasin înlăuntrul colectivității naționale, nu mai putea conveni decât membrilor cu cazier și fără onoare. In scrisoarea d-sale către fostul comandament al mișcării legionare, d. Iuliu Maniu, președinte al partidului național-țără­­nesc și interpret în această privință al sentimentului unanim, a deschis largi porțile de intrare în organizațiile democratice tu­turor acelora care recunoscându-și greșeala n’au altă vină decât a stării de rătăcire în care s’au aflat. Acest act politic însă odată încheiat, ne revine sarcina, nouă conducătorilor de opinie democratică, să desăvârșim evoluția ideilor și sentimentelor publice, deosebind neghina de grâu, așe­zând rațiunea la locul care îi revine, risipind ceața de sânge care a întunecat privirile tinere și însoțind unele iertări omenești de luminile vigilenței active. N. Carandino 1

Next