Dreptatea, martie 1947 (Anul 22, nr. 270-296)
1947-02-01 / nr. 270
Ari1 \ vm (sín* "Toiietar: V A 'IR’PTATHA I 3 LUNI ui amante: cantata svm « Provincia 30000 utit’iţii sl întreprinderi « articulare "HO Milli*»t anual 1 Con» n.E.C. 1388 M pagni Sou Let Organ al partidului naponal~țărănesc Sânsîtătă I « Februarie 194î ) JREDACDA Sl ADMINISTRATIA Str. Osmervcsau Nr. 0 rtedactia d. ii A4 leieîoaifi: Ad pa.. us.ih riporrafia s a J Taxa plătită in numerar conf aprobării 13.504/948 Şi ne cunoaştem ţara! „Libertatea" — ce titlu gol de conţinut azil — oficiosul socialiştilor repedişti — a început de câteva zile o anchetă, pe judeţe, sub titlul: Să ne cunoaştem ţara ! Ne-am fi aşteptat ca această anchetă să aducă oarecare material informativ în ce priveşte acţiunea constructivă pe care regimul actual a întreprins-o în diferitele judeţe ale ţării, precum şi a lucrărilor de urgent interes obştesc realizate în răstimpul de doi ani, de când dr. Petru Groza conduce. Am citit cu atenţie şi curios*.)te primele două anchete în care autorul anchetator se ocupă de judeţele Constanţa şi Bacău. Se ocupă este un fel de a zice. In realitate, înregistrează două interview-uri cu „deputaţii“ socialiştipepedişti din susnumitele judeţe, „deputaţi’, care, evident, populaţia respectivă n’a auzit de ei până în prezentt. Ce, anume, spun aceşti „aleşi’ ? De înfăptuiri realizate de acest regim, nici vorbă nu poate fi, pentrucă nu s’a realizat nimic. Dimpotrivă, s’a distrus sau irosit tot ce-a existat. Atunci ? Ori ni se înşiră cunoştinţe eleimentare ce se găsesc în manualele de curs primar, ori ni se servesc calomnii şi atacuri violente la adresa partidului naţional-ţărănesc în deosebi, ca şi cum d. Iulu Mapiu şi partidul naţional-ţărănesc ar purta răspunderea haosului, anarhiei şi tragicei situaţii de ţară, operă exclusivă, conştient asigurată ţării de acest regim. Dar să ilustrăm, prin citate, afirmaţiunile noastre. Tov Moraru „deputat’’ de Constanţa, declară următoarele lucruri absolut nou şi necunoscute : „Judeţul Constanţa e în primul rând agricol. Are un teren (sic!) de cea mai bună calitate. Calităţile pământului îi mai dau posiblitatea unui întins cort, putându-se promova ei de un tip special. Pescuitul în Marea Neagră este de asemeni o importantă bogăţie a Constanţei. Nu trebue uitat şi litoralul care se pretează unei rentabile exploatări turistice“, etc. Tov. Rusu „deputat” de Bacău îşi locueşte noutatea de informare a savantului său coleg dela Constanţa, prin calomnii sfruntate. ,,Motoarele uzinei eletrice de la Bacău, cumpărate de acelaşi politic cui al trecutului, dela fiare vechi, sunt azi într’o stare de plâns". Şi aşa adaugă, spiritual : „Dacă mi s’ar îngădui să fac o glumă, le-aş compara cu o fată bătrână şi capricioasă, care se supără foarte uşor’’ (Fiarele vechi N. R). Dar uită că atât Libertatea cât şi Scânteia, cu trei săptămâni înainte, au scris că ruinarea motoarelor uzinei electrie dela Bacău s’a datorit unor muncitori pecerişti responsabil cari nu şi-au îndeplinit conştiincios serviciul şi că, deci, motoarele au ajuns fiare vechi din cauza elementelor socialisto-comuniste nepregătite puse la locuri de răspundere de P. C. R. şi anexa sa rădăcenistă. Iată ce înseamnă în concepţia ziarului oficios „Lbertatea5’ ancheta : Să ne cunoaştem ţara ! Din cele două citate, se vede clar cum îşi cunosc ţara „aleşii regimului. Ic» To&m Principalul câştig al timpurilor moderne, democraţia, corolabirul unei necurmate lupte pentru libertate, poate fi cu uşurinţă privit ca un rezultat firesc al concretului despotism, liberalism pe plan pur politic şi al evoluţiei primitivismului către societatea modernă pe plan sociologic. O explicare a democraţiei ca existenţă a societăţii evoluate şi a despotasmului ca produs al primitivismului sau a întoarcerei spre primitivism nu este lipsită dle interes, idea acestei paralele bucurându-se de anterioare şi celebre paternităţi lipsite însă d£ imperativul unui semnificaţie ermetism Şi pornind de la constatarea unui reprezentant de seamă al sociologe’ police, Vinogradoîi, că dreptul nu poate fiinţa fără sprijinul unei organizaţii politice, nici statul fără drept ne vom da uşor seama că din evo- luţia jurid’că se poate descifra evoluţia peltică a grupului soial, el fiind determinantul dreptului. Evoluţia societăţii este arătată de concurenţa mereu mai pronunţată dintre dreptul contractual şi dreptul penal, cel dintâi impunându-se cu o vigoare crescândă. Regimul constrâgerii sociale, cum atât de clar explică Sumner Maine, a fost înlocuit pe măsură ce societatea ieşea din primitivism, cu regimul contractului liber consimţit, atârnând numai de voinţa indvidului. Dreptul începe să privească pe individ ca atare, să egalizeze datoriile şi avantagiile fatale convieţuirii Intr’un grup social şi sustrăgându-1 arbitrajului „celui mai tare”. In felul acesta, cădea în desuetudine vechea deosebre a stării sociale din care cineva făcea parte, conform căreia tratamentul omului depindea de privilegiile posedate de tribul, clanul sau familia căreia el îi aparţinea. In acelaş timp dreptul penal îşi schimba şi el punctele de vedere. Responsabilitatea paralele cu pedeapsa suferă importante transformări. De la răspunderea colectivă a grupului căror victima făcea parte, se trece în mod evolutiv către răspunderea individuală. In societatea primitivă, pedeapsa era imperativă, vindicativă, şi în consecinţă exagerat de mare. Şi cum conceptul de „crimă” a fost totdeauna elastic, depinzând de ceea ce era obişnuită societatea să califice astfel, la Roma nu era o crimă să ucizi un sclav sau un datornic, dar păcatul unei vestale era socotit astfel), ne dăm seama cât de uşor se putea exa era. In faţa unei crime căreia îi dădeau proporţii după importanţa victimei, oamenii cer un obiect de răsbunare egal cu crima în imaginaţia lor, indiferent că e vorba de un lucru, un animal, un mort, sau chiar un popor întreg. Pentru răsbunarea prietenului său Efestion, Alexandru cel Mare întreprinde campania împotriva passeenilor, ucigând mii de oameni în chip inutil. Caesar procedează la fel cu nervienii. In schimb, perșii recurg la un simbol bătând cu vergele înroşite in foc apele înfuriate ale Mediteranei şi Carol IV îşi sporeşte zadarnic răsbunarea spânzurând pe amiralul Coligny după cel I1 asasinase. Evoluând, dreptul a restrâns responsabilitatea numai la oameni şi, mai mult, la oameni conştienţi de fapta lor, cu depline facultăţi mintale în momentul săvârşirii delictului sau crimei lor. Nu se mai aruncă oprobiul crimei asupra întregului grup din care face parte Lucius (Continuare in pag. 1 Tc) EVOLUTIE SOCIALA D. MOLOTOV A SEMNAT TRATATUL DE PACE CU ROMÂNIA Telegrama îîî pag. 81-a rre/aimmsgt&amum vrmumiHamKKm^mm^mKKismeiisssS'iaimsmr.ssirnrtBNm Aşadar, d-l Churchill, şeful opoziţiei britanice şi — se poate spune — şeful opoziţiei internaţionale, a descoperit necesitatea reconstituirii Europei, plecând de la permanenţele istorice ale imperiului britanic şi, credem noi, de la sentimentul actual, pe care îl încearcă cetăţenii Marei Britanii, de a se suspendaţi deasupra unui vid Este sigur că Englezii preferă să aibă în Europa mai degrabă un adversar, care poate fi înfruntat sau combătut, decât un haos, pe care nu-l poate stăpâni nimeni Dar, după cum Europa nu este opera Angliei, tot aşa nici noi nu trebue să insistăm, pentru a nu afirma ca europeni, exclusiv asupra punctului de vedere britanic. Avem şi noi punctul nostru de vedere şi mai au şi alţii punctul lor de vedere. Dacă cele două-trei patru puncte de vedere asupra acestei probleme vor coincide, cu atât mai bine Dar cum s’ar putea întâmpla o minune atât de capitală pentru destinul spiritual şi politic al întregei lumi — renaşterea unei adevărate Europe — fără ca cei care au dreptul să se numească europeni să nu sufle nici măcar, un cuvânt în legătură cu această minune? Este desdreptul ceva ridicol în această moarte aparentă a unei noţiuni, în această dispariţie subită a unei realităţi psihologice, despe care toată lumea se face că n'a auzit niciodată nimic. Nu este lamentabil că a trebuit să vină un ,,străin’’ pentru a ne aduce aminte că existăm ? Dacă, într’o bună dimineaţă, am citit în ziare că America, Africa sau Australia aiu dispărut, am fi cuprinşi de accese de consternare, de panică şi de jale. Dece însă putem rămâne nesimţitori la propria noastră moarte, de dispariţia propriului nostru continent ? Pentrucă acesta nu este în formă precisă de insulă? Pentrucă suntem atât de dezorientaţi şi lipsiţi de voinţă, sau pentrucă ne-am hiotărît să ne sinucidem? Să încercăm să dăm un răspuns la această întrebare. Adevărul pare să fie că Europa n’a constituit niciodată un adevărat continent. Din punct de vedere geografic, Europa a fost întotdeauna o peninsulă, căreia cu toate eforturile, istoricii şi diplomaţii n’au reuşit încă să-i stabilească limitele. Cu atât mai puţin a existat o unitate europeană din punct de vedere politic. Cele mai crâncene războie cunoscute în istorie până în 1941, care s’au soldat cu un consum de energie mai considerab şi cu un număr de vieţiime omeneşti mai mare, au fost în ,,Europa” şi între „europeni’’. Ba, dacă ne gândim bine, vedem chiar că puterea distructivă a războaielor a fost cu atât mai mare cu cât ele s’au purtat între naţiuni mai civilzate în sensul „european”. Noi, românii, nu trebue să ne facem nici o iluzie în această privinţă. Să nu ne imaginăm nici o clipă că cele mai distrugătoare războaie din Europa sau pentru Europa sunt acelea pe care le-am dus noi cu turcii. Dacă am face un bilanţ obiectiv, am descoperi că faţă de Turci, noi am plătit mult mai mult cu demnitatea decât cu viaţa. Politica imperiului otoman n-a urmărit nici un moment distrugerea Ţărilor Româneşti, ci exploatarea lor, ceea ce aţi făcut, prin injoace mai mult sau mai puţin geniale. De aici a rezultat, de altfel, şi conştiinţa noastră de clasă socială unită în oprimare, conştiinţa noastră naţională. Ducistă însă şi adevărata definiţie a Europei. In Occident, acolo unde s au pus bazele conştiinţei europene, au fost sacrificate mai întâi şi mai multe vieţi omeneşti în schibul libertăţii politice şi sociale, dedait în orice parte a groteulu. Mai mult decât unitate geografică şi politică, Europa este o unitate spirituală, un ideal care a atras pasiunile cele mai mari şi crimele cele mai mari, tocmai pentru că el reprezintă destinul veritabil către care se îndreaptă omenirea- Epicarriss (Continuare în pag. IlI-a) EUROPEANA Teorie şi practică Statul trebue să fie expresia practică cea mai înaltă a concepţiilor pe cari, naţiunea le are despre cele trei forme concurente de autoritate: aceia a moralei, aceia a libertăţei şi aceia a legei. Statul este o sinteză, o finalitate rezultată din convergenţa unui complex de forţe şi tendinţe sepiate. In fiinţa sa, se compensează toate curentele de gândire cari au liberă existenţă în massa poporului. Partidul este o simplă expresie subsecventă, reprezentând, — în complexul social, — aceste forţe şi aceste tendinţe. Ele nu pot fi impuse majorităţii decât prin votul obştesc, secret şi universal Sistem care, respectând voinţa generală, asociază, — în parlament, — la grupul guvernamental şi pe reprezentanţii celorlalte partide sau curente de gândire politică şi socială. Votul, secret şi universi!, rămâne actul condiţional al echilibrului social organizat. Orice abatere dela normal conduce, pe drumul cel mai scurt, la criză şi anarhie. Niciodată, într’o fază politică democratică, — statul, — nu îşi poate subordona sau confunda autoritatea sa majoră, cu aceia minoră a unei grupări, grup sau partid Astăzi, în România, asistăm îngrijoraţi la desfăşurarea unui spectacol de tragică esenţă politică: lupte între start şi cetăţeni. Se înfruntă două puncte de vedere absolut contrare. Deoparte acţiunea coercitivă a autorităţei statului şi , de cealaltă, forţa eliberartorile de rezistenţă a societăţii. Ceva mai mult, deoparte, statul care îşi arogă libertatea de a polta şi a repara, de cealaltă, cetăţeanul care refuză să-şi piardă libertatea de a avea şi conserva. Adică, opoziţie între dreptul primitiv al raptului( politică economică bazată, pe „dreptul pumnului” !) ridicat la rang de politică oficială şi între dreptul moral al proprietăţii muncii şi produselor sale, care s’a desvoltat odată cu evoluţ’a omului şi a gândirii sale Pentrucă: 1. O torenţială acţiune de legiferare, dublată printr’o excedentară (singura excedent!) aparateră administrativă de control şi sancţiune, denunţă public un faliment categoric în acest domeniu. 2. O lipsă totală de raport corespondent între etalonul-aur şi biletul de bancă, precum şi vidul pe care îl prezintă piaţa, arată o tulbure relaţie între cerere şi ofertă, consecinţă inevitabilă a unei mizere producţii. Deci: dublu faliment. 3. Repudiul popular arătat guvernului şi organelor sale reprezentative, precum şi controlul aspru sub care se sbate viaţa poporului, arată, — până la evidenţă, — falimentul doctrinei partidului care deţine puterea de stat. In aceste condiţui, este posibilă o înhămare a poporului şi a forţelor creatoare, la carul de pedeapsă al doctrinei politice care ne stăpâneşte prin abuz de legi uimtive, prin exces poliţienesc şi printr-o adevărată agresiune propagandistică ? Nu. Hotârît: NU ! Guvernul actual a inventat toate variaţiile şi specialităţile: statul-partid, statul-infirmier, statul-comersant, stertul-gardian, statul-informator, statul-providenţă statul-speculant, statul-moşier, statul-uzurier, statul agricultor, etc. Dar, un start ruinat materialmente şi un partid colector de ruine morale vor sta,şi prin a ruina şi singurele sale posibilităţi de susţinere. Confiscând produsele sau sursele productive, Statul actual, adânceşte prăpastia dintre el şi Ţară, Guvernul a demonstrat somptuos că nu poate nimic- Binele îl face rău iar răul este singurul lucru pe care îl reuşeşte bine. Oricât ar vroi, nu poate! Rămâne ca poporul, — suprema putere — să arate că ARE DIN PLIN CAPACITATEA DE A VROI ȘI DE A PUTEA. Insă, năzuind către alte idealuri!... Odobescu Dîfi cul Sa. din Egipt Guvernul egiptean, prezidat de Nok pasi Paşa, succesorul lui Sidky Paşa, a rupt negocierile cu guvernul Marii Britanii pentru revizuirea Tratatului anglo- egiptean din 1936. Acest tratat căruia i s'a cerut revizuirea de către egipteni va putea fi revizuit peste 10 ani, când Egiptul va avea dreptul să-i ceară revizuirea. Intre timp, după ruperea negocierilor, Tratatul rămâne în vigoare. Cauzele acestor neînţelegerii nu trebuesc căutate între articolele care privesc poziţia britanică îr Egiptul propriu zis. Cele două guverne se pot înţelege în modul cel mai period, datorită spiritului de concesie al guvernului de la Londra, atât pe chestiunea evacuării de trupe britanice, cât şi pe chestiunea parei Suenlui sau asistenţei mutuale. Măul discordiei este Sudanul Anglo-Egiptean, ţara Nilului Superior care se întinde dela ce 2-a Cataractă a fluviului şi până la isvoare şi lacul Rudolf, sau între Maree Roşie, Eri’re'.a Şi Abisinia — le Est — şi Africa Ecuadorială Franceză şi Congo Belgian la Vest. Această ţară pentru care a curs mult sânge brit enic la Ondwman şi pentru care s'a încheiat, în 1899, un acord de guvernământ britanic, este revendicată de Egipt într'o formă care nu este acceptată de guvernul britanic. Dreptul de autodeterminare pa care britanicii îl vor garantat pentru Indonezi, este trecut cu vederea la Cairo, unde „statutul de independență pentru Sudan este de neconceput’ după cum a afirmat d. Bevin în Camera Comunelor. Desigur că interesele Egiptului pe Valea Nilului, coloana vertebrală a acestei ţăli, nu pot fi contestate de nimeni, după cum nici Anglia nu le contestă. Un vechiu proverb egiptean spune că „Egip (Continuare în pag. IlI-a) ET5 sc. False consolări de N. CABANOS NQ Multe sectii schimbat în politica ţării româneşti de douăzeci de ani încoace, dar metodele da luptă împotriva partidului naţional-ţărănesc au rămas aceleaşi. Se întâmplă chiar, spre mirarea cetăţenilor naivi stau numai de bună credinţă, ca vechi, specialişti în materie să fie solicitaţi in ciuda faptului că experienţa a dovedit puţina lor pricepere şi adeseori în ciuda faptului că după 23 August figurile lor n'ar mai trebui să fie actuale. Adversarii noştri Însă nu îşi aleg armele. In hotărârea lor de a ne desfiinţa politiceşte trec uşor peste considerentele de morală sau peste cele de simplă logică, lar ca să fie mai siguri, sau ca să poată măcar nutri iluzia siguranţei, combină metodele, amestecă oamenii, încurcă tacticile fără să ţie seamă că prea multă viclenie strică şi că exagerarea n'a dat niciodată rezultate practica... Iată, bunăoară, de vre-o doi ani încoace se tot încearcă arma „sciziunii", a ,disensiunilor interne" şi a „descompunerii" partidului, fără ca puţnătatea efectelor obţinute să descurajeze pe îndărătnicii combatanţi. Opinia publică tot înregistrând însă „gravele" dichenii a început să le considere cu scepticism. Nimeni nu mai crede în poziţiile intermediare, în „oboseala" fruntaşilor în „revolta" masselor desconsiderate. Şi toată lumea în schimb aflând, din zvon public bine regisat sau din ziare copios cenzurate, despre o seamă de „manevre" în curs de pregătire sau despre iluzorii „destrămări" trage concluzia naturală că, tristă trebue să fie poziţia guvernului de vreme ce este obligat să recurgă la asemenea ieftine trucuri. Iar partidul îşi continuă netulburat drumul, eroii cu ani în urmă de cerbicia lui Iuliu Maniu şi de ţărăneasca înţelepciune a lui Ion Mihalache. Ceea ce, fireşte, nu împiedică pe cei slabi de suflet şi de minte să continue a căuta pretexte de false consolări tocmai în fenomenele care ar trebui să-i puie pe gânduri.