Drum Nou, iulie 1959 (Anul 16, nr. 4515-4541)

1959-07-25 / nr. 4536

Pag. 2 S-au împlinit zece ani de cînd a luat fiinţă la Lasiea, în raionul Sighişoara, una din primele cinci gospodării agricole colective din ţara noastră. Urm­înd îndemnul partidului, o mînă de ţărani muncitori din Lasiea, în frunte cu comuniştii, au luat iniţiativa creării gospodăriei agricole colective îndată după Rezoluţia plenarei C.C. al P.M.R. din 3—5 martie 1049. Cu sprijinul material şi organizator al partidului, la Lastea s-a dezvoltat de atunci şi întărit tot mai mult din punct de ve­dere economico-organizatoric, gospodăria agricolă colectivă, una din gos­podăriile colective fruntaşe. Cu fiecare an care s-a scurs de atunci, a crescut numărul colectiviş­tilor, s-au obţinut recolte din ce în ce mai bogate, s-a schimbat faţa­­ satului şi viaţa oamenilor. Gospodăria agricolă colectivă din Lastea a fost exemplu şi îndemn şi pentru alţi ţărani muncitori cu gospodării individuale din regiunea noastră, care s-au convins de avantajele muncii în colectiv cu mijloa­ce mecanizate şi pe întinderi mari de pămint. Acum­, la împlinirea unui deceniu de la înfiinţarea primelor gospodă­rii agricole colective, regiunea Stalin face un bilanţ de succese deo­sebite pe drumul transformării socia­liste a agriculturii. In prezent raioa­nele Agnita, Sighişoara şi Tîrnăveni din regiunea noastră, sunt complet cooperativizate. In regiune avem 176 gospodării agricole colective, 23 cooperative agricole de producţie cu­rentă şi 413 întovărăşiri agricole. Sectorul cooperatist al agriculturii din regiunea noastră însumează în prezent 78.365 familii de ţărani muncitori români, maghiari şi germani şi 253.078 hectare teren agricol. Sectorul zootehnic constituie o importantă sursă de venituri pentru gospo­dăria colectivă din Lastea. Numărul vacilor pentru lapte a crescut astăzi la 63. IN CLIŞEU: Brigadierul zootehnic Savu Cornel, împreună cu îngri­jitorii mulgători, discută posibilităţile de a fi sporită producţia de lapte pe cap de vacă furajată. DRUM NOU Nr. 4536 de la treb­ei la tronz nea lei find baza în dezvoltarea multilaterală economică şi organizatorică a unei gospodării colective, crea­rea şi lărgimea permanentă a fondului de bază are un rol dintre cele mai importante. Dacă, la înfiinţarea gospo­dăriei, în anul 1949, aveam un fond de bază de numai 77.266 lei, astăzi gospodăria are un fond de bază de 1.300.000 lei. Se naşte întrebarea: prin ce mijloace am reuşit să ne dez­voltăm fondul de bază? Expe­rienţa acumulată de-a lungul anilor ne-a dovedit practic că cele mai mari venituri se aduce sectorul zootehnic. Deşi nu sun­tem­ o gospodărie profilată în a­­cest domeniu de activitate, to­tuşi, în anul trecut am obţi­nut din creşterea animalelor un venit de aproape 200.000 lei. Grădina de legume, care se întinde pe o suprafaţă de 15 ha., ne-a adus de asemenea venituri importante. La sfîrşitul acestui an, gos­podăria noastră trebuie să rea­lizeze un venit global de 1.163.155 lei, ai 346.688 lei mai mult decât în anul 1958. în acest scop am contractat cu fabrica de zahăr Bod, 42 ha. sfeclă de zahăr, numărul vacilor cu lapte va creşte cu încă 18 capete. Am dat în funcţie şi tir. atelier de ţiglă­­rie, cu o producţie medie zil­nică de 10.000—14.000 bucăţi de ţiglă. Am­ majorat şi cantităţile de produse agricole contractate cu statul şi vom­ obţine şi ast­fel venituri frumoase. în scopul sporirii permanente a fondului de bază, colectiviş­tii noştri au venit întotdeauna cu propuneri de a crea şi dez­volta noi ramuri agricole, să le dezvoltăm pe cele existente. Acum 4 ani bunăoară, într-o adunare generală, colectiviştii au venit cu propunerea să plantăm cu pomi fructiferi o suprafaţă de 7 ha. în curând toţi aceşti pomi vor intra pe rod şi atunci şi de aici vom avea posibilitatea să ne asigurăm un venit frumos. Tot colectiviştii au propus să cumpărăm 33 fa­milii de albine, lucru pe care l-am şi făcut. Dezvoltarea permanentă a ramurilor de producţie, creş­terea continuă a fondului de bază, au contribuit implicit şi la mărirea valorii zilei-muncă şi deci, la îmbunătăţirea traiului tuturor colectiviştilor. E de ajuns să amintesc că în aceşti ani, în Lastea, colec­tiviştii şi-au clădit peste 40 case noi, mulţi dintre ei şi-au cumpărat mobilă, aparate de radio şi alte bunuri necesare gospodăriei lor personale. Bunăoară, ţărani muncitori ca Nicolae Cucu, Ioan Forţ şi Ioan Klein, care în trecut nu aveau nici de unele, astăzi trăiesc şi se bucură din plin de viaţa nouă, fericită. Gospodăria noastră are mul­tiple posibilităţi pentru a de­veni dintr-un viitor apropiat şi mai bogată, şi mai înfloritoa­re. Pentru aceasta vom pune cu toţii umărul la propăşirea ei, la consolidarea ei­ econo­mică şi organizatorică, căutînd să repartizăm fondului de bază sume din ce în ce mai mari şi in raport cu veniturile reali­zate. ALEX.­ARON preşedinte al gospodăriei colective din comuna Lastea, raionul Sighișoara cifre şi WMPtm din gospodăria agricola colectivă LASLEA . Acum zece ani cină a luat fiinţă, colectiva din Las­iea, ea cuprindea 66 de familii de ţărani muncitori rnsumînd 305 hectare. In present co­muna Lasiea este complet co­lectivizată, numărul colecti­viştilor se ridică la 278 fami­lii, iar terenurile agricole de­păşesc 700 hectare.­­ La înfiinţare, sectorul zootehnic al colectivei era re­prezentat printr-un număr re­­strîns de animale : 41 vaci, 1 bou şi 16 cai. In prezent, acest sector cuprinde 20 boi, 63 vaci de rasă Siementhalt 68 porci de rasă Bazna, 68 juninci şi 500 oi. 9 An de an s-au ridicat noi construcţii, cu ajutorul cre­ditelor de la stat care însu­mează aproape 1 milion lei: o magazie cu o capacitate de 57 vagoane cereale, o magazie pentru 70 vagoane furaje, două silozuri cu o capacitate de 14 vagoane, un grajd pen­tru 100 vile şi o maternitate pentru 100 scroafe, două pri­săci, diferite construcţii pen­tru grădinile de Zarzavat. In prezent se construieşte un grajd nou, cu o capacitate de 100 capete comune. #­48 colectivişti şi-au con­struit case noi, cei mai mulţi şi-au cumpărat aparate de radio şi mobilă nouă, in co­mună funcţionează Un cine­matograf : colţul roşu al co­lectivei posedă o bibliotecă cu peste 2200 de volume; aici activează formaţiuni corale, fanfară şi brigadă artistică de agitaţie. or DESTINE CONTEMPORANE r­omacaa ^acuoc aa aur cLc S unau clopotele de-a lungul Ar­dealului. Dangătul lor s-a­mesteca cu plîrisul sfîşietor ăl Mamelor şi copiilor. Se decreta mobilizarea. Plecau feciorii la răz­boi. Ii însoţeau cu bocete femeile pînă în oraşul reşedinţă de judeţ. Ii urcau în gloată jandarmii în vagoa­nele pentru boi, care plecau spre front. Cîţi din ei aveau să-şi mai revadă satul natal ? Plecau să-m­i pîn­­zească cu morţi cîmpurile Europei pentru pofta de avuţii a stăpînito­­rilor. Lupu Marcu şi-a sărutat pentru ultima dată nevasta şi copiii. L-a ridicat în braţe pe Marcu, feciorul c­are-i purta numele şi s-a-ntunecat la gîndul că poate n-avea să-l mai revadă. — Dacă m-oi prăpădi pe cîm­pul de luptă, aveţi să primiţi pămînt du­pă nazboi... aşa cum zice stăpînirea. După aceea, au urmat nopţile u­­mede de toamnă, în tina tranşeelor bătute de vînturi şi furtuni, fiorul morţii ca o prezenţă ineluctabilă, ta­bloul sinistraţilor din oraşele şi satele rase de focul artileriei. Cîrid peste linia tranşeelor cobora liniştea nopţii, gîndurile lui Lupu Marcu se reîntorceau la Lastea, a­­colo unde-şi lăsase familia. Vînturi­­le unei noi primăveri zvîntau păm­în­­turile amestecate cu sîngele războiu­lui. Se vestea o nouă primăvară, fără pămînt şi fără plug şi de data asta şi fără putinţa de a munci la alţii pentru pîinea amară a copiilor. Oare în acest an de zbucium 1917 cum va mai agonisi pîinea copiilor ? Dacă se termină războiul are să se împartă pămînturile la cei care vor scapa de prăpădul morţii ? Dacă el, Marcu Lupu, n-are să se mai în­toarcă, va primi pămînt soţia ? I­n căsuţa scundă din Lastea, a sosit mai apoi vestea grea că Marcu Lupu a căzut îrr­­tr-un atac în munţi. Ultimul gînd ce i-a precedat moartea a fost în­dreptat spre pămîntul pentru care jinduia şi cu care stăpînirea amăgea ţărănimea, pentru a o mîna mai uşor spre războaie de cotropire. Visul cu împărţirea pămînturilor a rămas însă vis şi himeră pentru luptătorii care înfruntaseră moartea în tran­şee. Pămîntul s-a împărţit numai la plutonierii majori şi la chiaburii sa­telor, care făcuseră războiul „la vatră“. După aproape patru decenii, în zilele celui de-al doilea război mon­dial, un ostaş cu acelaşi nume, Mar­cu Lupu, feciorul lui Marcu Lupu din cealaltă generaţie, cel răpus de gloanţe pe front, lupta în cadrul ui­nui regiment de infanterie, pe fron­tul antihitlerist. A străbătut Ardea­lul de la un capăt la altul, alături de ostaşii sovietici, lăsînd în urmă oraşe şi sate eliberate, cu oameni care-şi cîştigau pentru prima oară drepturi şi libertăţi. Marcu Lupu a citit cu emoţie comunicatul despre completa eliberare a patriei de sub jugul cotropitorilor hitlerişti şi a mers cu unitatea sa mai departe. A străbătut întinsul pustei ungare şi a participat la lupte grele în munţii Cehoslovaciei. Intr-o zi a ajuns la graniţa Austriei. Acolo s-a terminat drumul lui Lupu Marcu prin Europa şi odată cu asta şi partea lui la răz­boiul de eliberare şi-a cunoscut îm­plinirea. Alături de tovarăşii săi s-a întors în patria eliberată cu preţul greu de sînge, cu visul neîmplinit al celorlalte generaţii pentru pămînt. In ţara cea noua, moşierimea îşi trăia ultimul ceas. Lupta pentru re­forma agrară, condusă de comunişti, se desfăşura aprig. Curînd după a­­ceea, tînărul reîntors de la război a primit pămînt. Visul holdelor de aur s-a împlinit. La Lasiea creş­teau acum grîne muncite din truda lui dar care aveau să intre în ham­barul lui. De-acum Lupu Marcu n-a­vea să mai trudească pe pămînturi­le chiaburilor. Dar ostaşul reîntors de pe front n-a devenit dintr-o dată gospodar a­­şezat. Vrednicia lui avea să se ara­te tuturor după intrarea în colectiva care împlineşte acum zece ani. L­­­inia vieţii lui Ion Forţ porneşte din adîncul Munţilor Apuseni. De-acolo, de pe culmile Zaran­­dului se-nfăţişează privirilor întinsu­rile nesfîrşite de holde ale pămîntului ardelenesc, încît, vara, zările sînt aurii. Spre bogăţia holdelor de aur au jinduit generaţiile de munteni moţi, în anii cînd în satele din Mun­ţii Apuseni bîntuia foamea, întuneri­cul şi uitarea. Ion Forţ a fost slugă la boier vre­me de aproape patru decenii. In tal­nicele din Munţii Apuseni răsuna pe-atunci jalea poporului asuprit: ză­rile aurii vesteau o ţară care nu putea oferi nimic moţilor coborîţi din munţi. Ion muncea pentru o sim­brie cu care abia îşi ţinea zilele fa­miliei. Locuia într-o cocioabă îngro­pată pe jumătate în pămînt, ca un bordei. II neliniştea soarta familiei pentru vremea cînd n-avea sa mai poată munci, căci anii treceau şi omul îmbătrînea. Privea deseori zările de aur ca spre o ţară de dincolo de negură. Acolo era ţara belşugului, inospita­liera ţară a belşugului, unde nu-l pu­tea aştepta decît tot asuprirea chia­burilor. In munţi, în munţii săi na­tali, era o ţară a pustiului şi asu­pririi, a foamei şi a morţii. Dar în ţara holdelor pline n-aveai loc sub soare dacă n-aveai pămînt. Exodul spre cîmipiile ardelene rămînea to­tuşi o crudă şi deşartă amăgire. Şi într-o zi, în anii aceia de război amarnic şi greu, au prins a răsuna tulnicele ca-n anii mărilor răscoale. Răsuna în cîntecul lor chemarea la luptă, se vestea c-a sosit ziua eli­berării. Moţii din Apuseni, tineri şi bătrîni, s-au adunat în cete, s-au înarmat, şi au prins să aţină calea cotropitorilor. La răscruci de dru­muri şi pe potecile munţilor, hoar­dele fasciste aveau­ de înfruntat un duşman nevăzut, dar înverşunat şi neiertător. Unitate după unitate, armata germană a fost dezarmată şi transformată în nesfîrşite coloa­ne de prizonieri. Bogătanii satelor au fost scoşi după aceea din primării. Munţii, cu toate bogăţiile lor, au revenit po­porului. Dinspre zările de aur ve­nea acum din nou chemarea belşu­gului. Ion Forţ a coborît din muriţi, dornic să se prindă părtaş înfăptui­rilor ce-aveau să vină. La reforma agrară, Ioan Forţ, a primit pămînt la Lastea, după aceea a intrat în colectivă şi de-atunci viaţa lui cu­noaşte acelaşi destin ca al întregu­lui sat ridicat la lumină. înd a sosit vestea încheierii armistiţiului, loan Olaru, Iulius Patrînjan, Petru Hetrea şi alţii din Lasiea, s-au repezit la postul de jandarmi şi au luat arrm­e. Nu era ţăran muncitor în Lasiea să nu fi avut de plătit „poliţe“ hi­­tteriştitor. Unora le muriseră fe­ciorii pe front, tîrîţi in războiul ne­drept, ticălos. Altora le ridicaseră cotropitorii vacile din bătătură sau le pîrjoliseră holdele. Acum, coloanele armatei hitleriste, sub loviturile năpraznice ale Arma­tei Sovietice, se retrăgau în panică spre Cluj şi Tg. Mureş, copleşite de spaima morţii. Treceau cu auto­camioanele încărcate de avuţii je­fuite, intrau în curţile oamenilor, ridicau animale, asupreau satele. Ioan Olaru, CU un grup de două­zeci de oameni, străjuia la intrarea în Lastea, pe muchia unui dîmb de unde privirile puteau străbate de-a lungul şoselei pînă pe dealurile dea­supra cărora se profila vechea ce­tate a Sighişoarei. Un binoclu uitat de o patrulă nemţească la crîşma din sat, îl ajuta să cerceteze calea, scrutînd depărtările. Cînd de pe şo­sea au prins să se-nalţe nori cenu­şii de pulbere şi şi-au făcut apari­ţia primele maşini, oamenii au în­cărcat armele şi s-au pregătit să-i întîmpine pe fascişti, aşa cum se cuvenea. Pe culmea dealului, sub pădure, un ofiţer a coborît din ma­şină şi a prins a se stropşi la im moşneag, poruncind, să ştie dacă este armată prin împrejurimi. La care moşneagul a răspuns că nu are cunoştinţă că ar fi armată. Ofi­ţerul a scos atunci pistolul, ame­­nînţînd cu moartea. In clipa aceea însă, de pe dealul de deasupra porumbiştilor, au prins a vui primele focuri de armă tăind calea maşinilor. îndată şi-au făcut apariţia oameni îmbrăcaţi ţărăneşte cu arme pe care nu le mai mînui­­seră din anii primului război mon­dial. Hitleriştii formaţi la şcoala masacrelor şi a jafului, au intrat atunci în panică. In faţa ţevilor de puşcă de-i înconjurau, au găsit cu cale d­ă-i mai „strategic” să arunce armele şi să ridice m­îinile spre norii ce vesteau ploaie. Rînd pe rînd unităţile armatei germane erau dezarmate. Trufaşii ofiţeri, care pînă atunci porunciseră sentinţe arbitrare la moarte, nă­­pustindu-se că lăcustele asupra sa­­telor şi oraşelor de pe întinsul Eu­­ropei, păşeau acum aliniaţi şi dez­armaţi ca prizonieri, începînnl să înţeleagă sfîrşitul falimentar al războiului lor de cotrop­ie. Grupul lui Ioan Olaru din Lastea a dezar­mat şi predat unităţilor noastre militare 20 de maşini, 40 de moto­ciclete şi un mare număr de mili­tari hitlerişti. ★ C

Next