Drum Nou, iulie 1970 (Anul 27, nr. 7926-7951)
1970-07-10 / nr. 7933
Pag. 2 DRUM NOU Nr. 7933 CUVÎNTAREA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU 9 ® la Plenara C.C. al P.C.R. din 8 — 9 iulie 1970 (Urmare din pagina Tsupra acestei probleme, deoarece şi în această lună se prevăd doi; nu trebuie să se aştepte numai timpul bun, situaţia cere să se "»muncească pe orice vreme pentru a asigura strîngerea la timp a grîului şi orzului. Ţinînd seama de volumul mare de investiţii pe care îl avem de realizat în agricultură, îndeosebi în sectorul zootehnic, se impun măsuri pentru realizarea la timp a tuturor lucrărilor prevăzute. Aceasta cu atît mai mult cu cit pe primele 6 luni ale anului planul investiţiilor în agricultură este rămas în urmă. De asemenea, este necesar să se acorde o atenţie mai mare lucrărilor de hidro-amelioraţii şi desecări, realizării întregului volum de lucrări prevăzut pentru acest an ; orice rămînere în urmă în acest domeniu poate avea repercusiuni negative asupra înfăptuirii programului stabilit de Plenara din martie a Comitetului Central al partidului. In perioada următoare va trebui să dăm o mare atenţie pregătirii planului pe anul 1971. Proiectul de plan pe anul viitor este cunoscut în toate întreprinderile, de către toate comitetele judeţene, deci există timp pentru pregătirea lui temeinică. în acest scop, este necesar să se intensifice acţiunea de încheiere a contractelor economice pentru 1971, precum şi a contractelor de lungă durată privind aprovizionarea cu materii prime, maşini şi utilaje, desfacerea producţiei, cooperarea în producţie, executarea lucrărilor de construcţii, temele de cercetare. în semestrul II al acestui an se va dezbate — începînd de la secţiile uzinale şi pînă la colegiile ministerelor —planul pe 1971 şi planul cincinal 1971—1975, urmărindu-se identificarea unor noi resurse de creştere a producţiei şi productivităţii muncii, de ridicare a rentabilităţii, reducerea cheltuielilor materiale, realizarea integrală şi cu o înaltă eficienţă a programului de investiţii. Ţinînd seama că se, cunosc cu aproape 2 ani înainte prevederile planului cincinal — de către întreprinderi, de toate organele de partid — putem spune că există premisele pentru începerea noului plan în condiţii bune, pentru asigurarea din primul an, a înfăptuirii lui cu succes. Tovarăşi Cele două proiecte de lege supuse dezbaterii plenarei sunt menite să contribuie la perfecţionarea conducerii activităţii economice. Ele fac parte integrantă din programul de măsuri stabilit de Conferinţa naţională a partidului din 1967 privind îmbunătăţirea organizării, planificării şi conducerii activităţii economice şi sociale. De altfel, Congresul al X- lea a dat ca sarcină Comitetului nostru Central ca în cursul anului 1970 să termine luarea măsurilor prevăzute în această direcţie, urmînd ca la începutul anului 1971 să raporteze partidului — probabil în cadrul unei Conferinţe Naţionale — despre felul cum s-a realizat această sarcină. De aceea, va trebui să pregătim în continuare celelalte măsuri — îndeosebi Legea planificării, Legea comerţului exterior şi altele — încît pînă la sfîrşitul anului toate să capete formă legală, aprobată de Marea Adunare Naţională, să devină călăuze practice ale activităţii noastre economice. Măsurile privind organizarea producţiei şi a muncii în agricultură constituie de fapt o completare a celor prevăzute în Legea adoptată în primăvara acestui an cu privire la organizarea şi disciplina muncii în unităţile industriale şi alte organizaţii de stat. După cum se ştie, în ţara noastră agricultura constituie o ramură de bază a activităţii economice. De aceea, organizarea temeinică a producţiei şi a muncii în acest sector, în vederea creşterii continue a producţiei vegetale şi animale, constituie o sarcină de importanţă deosebită. Pornind de la faptul că pămîntul reprezintă principalul mijloc de producţie în agricultură, că, indiferent, de proprietate, eleste bun al întregii naţiuni şi că deci întreaga naţiune este interesată în buna folosire şi lucrare a lui, în creşterea fertilităţii şi potenţialului său productiv , partidul şi statul nostru se preocupă permanent de conservarea şi buna gospodărire a fondului funciar, de creşterea suprafeţelor arabile, de executarea unor vaste lucrări de amelioraţii, desecări şi irigaţii, de crearea condiţiilor pentru asigurarea unor recolte tot mai îmbelşugate. Proiectul de lege prevede un şir de măsuri şi obligaţii atît pentru organele de stat cit şi pentru lucrătorii din I.A.S.-uri, pentru cooperatori şi producătorii individuali în executarea la timp şi în mod corespunzător a lucrărilor agricole care au o importanţă hotărîtoare pentru cantitatea şi calitatea producţiei agricole. Problema calităţii muncii are o însemnătate centrală atît în industrie cit şi în agricultură. Este de înţeles că în condiţiile orînduirii socialiste statul are obligaţia să vegheze ca în toate sectoarele să existe condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii pe baza celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii. Faptul că baza socială a orînduirii noastre o constituie alianţa clasei muncitoare cu ţărănimea presupune ca cele două clase prietene să-şi unească eforturile în vederea înfăptuirii cu succes a întregului program de dezvoltare a bazei tehnico-materiale a societăţii. Iată de ce se impun reglementări clare privind organizarea muncii şi producţiei în agricultură — la fel cum se impun şi în industrie — întărirea ordinii şi disciplinei ; iată de ce societatea noastră nu poate fi indiferentă faţă de felul cum se desfăşoară lucrările în agricultură — acest sector deosebit de important, al activităţii, economice.. Proiectul de lege a fost larg dezbătut cu oamenii muncii de la sate. Faptul că toţi lucrătorii, cooperatorii au salutat proiectul de lege, făcînd totodată propuneri pentru ca el să răspundă cit mai bine cerinţelor organizării activităţii în agricultură, întăririi ordinii şi disciplinei, dovedeşte atît nivelul înalt, al conştiinţei socialiste a ţărănimii noastre, cît şi justeţea prevederilor cuprinse în proiectul de lege. Desigur, numai adoptarea legii nu va rezolva de la sine problema. Este necesar ca Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, organele agricole, Consiliul Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie şi uniunile judeţene, conducerile întreprinderilor de stat, ale întreprinderilor de mecanizare a agriculturii şi ale cooperativelor agricole, consiliile populare, comitetele judeţene şi organizaţiile de partid să acţioneze cu toată hotărîrea în vederea transpunerii în viaţă a prevederilor legii, pentru ridicarea nivelului activităţii de conducere, organizare şi planificare a agriculturii, pentru creşterea iniţiativei unităţilor agricole, a fiecărui lucrător şi cooperator. Este ştiut că partidul şi statul au luat în ultimul timp un şir de măsuri pentru creşterea cointeresării oamenilor muncii de la sate; cu aproape două luni în urmă au fost adoptate măsuri privind creşterea preţurilor la o serie de produse agricole, îndeosebi animaliere. Aceasta demonstrează preocuparea de a asigura, și din punct de vedere al cointeresării oamenilor muncii, înfăptuirea programului de dezvoltare a acestei importante ramuri a economiei naționale. Trebuie să îmbinăm însă în mod just cointeresarea materială cu buna organizare a muncii, cu ordinea, cu disciplina, cu executarea lucrărilor în cele mai bune condițiuni. Numai așa vom putea îndeplini sarcinile mari prevăzute în următorul cincinal în domeniul agriculturii. Legea pe care o va dezbate Marea Adunare Naţională este chemată să servească şi ea acestui scop. Nu există nici o îndoială că, folosind cu pricepere cadrul legal creat prin măsurile amintite, vom obţine o îmbunătăţire simţitoare a activităţii noastre în agricultură. Aceasta va trebui să se reflecte în creşterea mai rapidă a producţiei agricole şi a veniturilor ţărănimii, în sporirea contribuţiei agriculturii la creşterea avuţiei naţionale, la edificarea societăţii socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră. In ce priveşte proiectul de Lege privind gospodărirea mijloacelor materiale şi, băneşti şi organizarea controlului financiar, el are drept scop să precizeze mai clar rolul şi răspunderea conducerilor de întreprinderi şi organizaţii socialiste în folosirea cu rezultate cît mai bune a mijloacelor materiale şi băneşti încredinţate de statul nostru socialist. Viaţa a demonstrat că este necesar să se asigure o mai bună organizare a controlului asupra folosirii acestor mijloace şi o îndrumare unitară a controlului financiar. Problema bunei gospodăriri a mijloacelor materiale şi băneşti, creşterii eficienţei fiecărui leu cheltuit, are o importanţă capitală pentru desfăşurarea cu succes a construcţiei socialiste. De aceea, conducerile întreprinderilor ministerele, toţi cei cărora statul, poporul le încredinţează sarcini de gestionare şi administrare a bunurilor materiale şi băneşti trebuie să simtă o înaltă răspundere, să depună toate eforturile pentru gospodărirea lor cu rezultate optime. Este adevărat, tovarăşi, avem rezultate bune în această privinţă; mai sunt, însă şi multe lipsuri. Dacă ar exista o preocupare mai susţinută, permanentă, pentru buna gospodărire din partea tuturor celor care au un anumit rol în conducerea economiei, am avea rezultate mult mai bune; însuşi programul de dezvoltare a socialismului ar progresa într-un ritm mai intens, s-ar putea asigura creşterea şi mai susţinută a veniturilor oamenilor muncii. Iată de ce trebuie să gîndim, să reflectăm serios asupra importanţei bunei gospodăriri, a cheltuirii cu maximum de eficienţă a mijloacelor pe care statul, poporul le pun la dispoziţie în vederea activităţii economice ; iată de ce trebuie să acordăm o atenţie deosebită pregătirii oamenilor pe care îi punem să gospodărească aceste fonduri, să exercităm o îndrumare şi un control mai efectiv. Desigur, — ca şi în alte domenii — numai măsura de îmbunătăţire a controlului nu rezolvă singură problema. Va trebui — şi măsurile pe care Ie avem în vedere urmăresc acest lucru — să realizăm o mai bună pregătire a cadrelor de conducere. Ne gîndim — şi se lucrează în acest sens la o lege — ca în viitor să nu mai fie numiţi în funcţii de conducere economică decît oameni care dispun de temeinice cunoştinţe, nu numai tehnice, ci şi economice, de gospodărire, oameni care au dovedit în practică ştiinţa de a gospodări, de a conduce cu rezultate bune activitatea economică. Deci măsurile pe care le cuprinde proiectul de lege pe care l-am dezbătut, constituie numai o latură , desigur, importantă, dar totuşi numai o latură a procesului de îmbunătăţire a administrării şi gospodăririi mijloacelor materiale şi băneşti; controlul financiar nu reprezintă decît o parte a urmăririi şi evidenţei activităţii economice. Ţinînd seama de deficienţele pe care le mai avem în acest domeniu,este necesar ca Ministerul Finanţelor, celelalte ministere, conducerile organizaţiilor socialiste să acţioneze cu toată fermitatea pentru întărirea spiritului de răspundere în folosirea fiecărui leu. Totodată, se impune ca organele şi organizaţiile de partid să exercite un control mai susţinut, să îndrume şi să organizeze mai eficient buna gospodărire şi folosire a mijloacelor materiale şi băneşti, să atragă masele largi populare, oamenii muncii la realizarea controlului, la îmbunătăţirea activităţii la fiecare loc de muncă. Pornind de la faptul că adevăraţii stăpîni ai tuturor mijloacelor de producţie, ai tuturor bunurilor materiale sînt oamenii muncii, poporul, trebuie să organizăm în aşa fel activitatea încît toţi cei ce muncesc să simtă răspunderea şi să participe efectiv la buna gospodărire şi folosire a mijloacelor materiale şi băneşti. Numai în felul acesta vom putea obţine rezultate superioare, la nivelul condiţiilor şi posibilităţilor sporite de care dispune astăzi economia noastră naţională. Numai astfel activitatea noastră economică se va încheia rzultate tot mai bune, vom putea obţine atît o dezvoltare în ritm susţinut a industriei şi agriculturii, cît şi creşterea într-o măsură mai mare a nivelului de întregului popor. Tovarăşi, Informarea prezentată cu privire la inundaţiile din primăvară v-a putut da o imagine atît, asupra dimensiunilor acestei calamităţi fără precedent care s-a abătut peste ţara noastră, cît şi, mai cu seamă, asupra vastei activităţi depuse pentru limitarea sau prevenirea efectelor catastrofei, asupra muncii uriaşe a sute şi sute de mii de oameni care, zi şi noapte, nu şi-au precupeţit, eforturile în lupta cu furia apelor. Trebuie să spunem că dacă inundaţiile nu au provocat daune şi mnai mari, aceasta se datoreşte măsurilor ferme, hotărîte, care au fost luate, eroismului de care au dat dovadă cetăţenii patriei noastre. Aţi ascultat aici pe primii secretari din judeţele care au avut cel mai mult de suferit de pe urma inundaţiilor. Dar ceea ce au arătat aici tovarăşii nu redă decît într-o mică măsură — şi este şi greu de altfel de redat în cuvinte — amploarea şi gravitatea inundaţiilor din mai şi iunie. Am vizitat în perioada aceea aproape toate judeţele calamitate. Dacă nu aş fi fost la faţa locului, nu aş fi înţeles poate pe tovarăşii care dădeau telefon din oră în oră pentru a solicita sprijin în lupta cu apele dezlănţuite. într-adevăr, tovarăşi, nu s-a exagerat cu nimic ceea ce s-a prezentat în presă — dimpotrivă, poate mai degrabă nu s-a reuşit să se redea la dimensiunile ei reale această calamitate. Trebuie să spunem că inundaţiile au fost de o gravitate cu totul deosebită şi că, în fapt, s-a făcut tot ceea ce se putea face — de către comitetele judeţene, organizaţiile noastre de partid, de către toţi oamenii muncii — pentru a opri furia apelor, pentru a diminua şi limita pagubele. S-a lucrat în unele locuri — îndeosebi de-a lungul Dunării — săptămîni întregi în condiţiuni extrem de grele pentru a preîntâmpina noi revărsări. La Porţile de Fier, în două rînduri, au fost situaţii excepţional de dificile, dar întregul colectiv a lucrat zi şi noapte pentru a înlătura pericolul care ameninţa grav întreaga lucrare. De-a lungul Dunării, zeci şi zeci de mii de oameni au lucrat la înălţarea digurilor, la astuparea imediată a fisurilor ce se creau în diguri. Numai astfel am putut împiedica o catastrofă cu consecinţe greu de reparat: inundarea luncii Dunării, a bălţilor de pe Dunăre care ar fi afectat sute şi sute de mii de hectare, nenumărate localităţi. Iată de ce doresc, în mod deosebit, ca şi în cadrul plenarei, să aduc mulţumiri tuturor celor care în acele zile şi săptămîni au depus o muncă cu adevărat eroică. Merită să subliniez că în aceste grele împrejurări s-a demonstrat odată mai mult solidaritatea şi unitatea întregului nostru popor în jurul partidului. Felul în care toţi cetăţenii patriei au răspuns chemării partidului şi guvernului pentru ajutorarea zonelor calamitate dovedeşte, de asemenea, o înaltă conştiinţă socialistă, încrederea nestrămutată în partidul nostru comunist. Se cuvine să relev în mod deosebit atitudinea clasei muncitoare care, şi de data aceasta, s-a aflat în primele rînduri, îndeplinimdu-şi în mod strălucit rolul său de clasă conducătoare a societăţii socialiste. De asemenea, trebuie să evidenţiez atitudinea ţărănimii noastre, aliata de nădejde a clasei muncitoare, care de atîtea ori în istorie a înţeles să facă totul pentru a-şi aduce contribuţia la învingerea marilor greutăţi prin care a trecut poporul român. Aşa cum am mai spus şi în alte ocazii, intelectualitatea nu a rămas mai prejos ; ea a răspuns cu însufleţire chemării partidului, contribuind — alături de clasa muncitoare, de ţărănime — la refacerea şi asigurarea cursului normal al vieţii economice şi sociale. Iată de ce partidul şi statul nostru au apreciat şi apreciază rolul important pe care îl are intelectualitatea în societatea noastră — intelectualitatea care s-a identificat în întregime cu cauza construcţiei socialiste. Viaţa a demonstrat, încă o dată că unirea muncitorilor, ţăranilor, intelectualilor, sub conducerea partidului, reprezintă o forţă uriaşă, capabilă să învingă orice greutăţi, să asigure înfăptuirea cu succes a sarcinilor construcţiei socialiste. Consider că este de datoria mea să subliniez şi în cadrul plenarei rolul important, jucat de militarii forţelor armate, înalta răspundere şi devotamentul cu care ei şi-au îndeplinit, datoria faţă de patrie în aceste grele împrejurări. De asemenea, doresc să evidenţiez aportul însemnat al gărzilor patriotice al minunatului nostru tineret, al unităţilor de pregătire militară ale acestuia. Faţă de amploarea fără precedent a inundaţiilor din acest an se impun măsuri deosebite pentru evitarea unor noi distrugeri în viitor. In primul rînd sînt necesare lucrări suplimentare, faţă de ceea ce ne gîndisem iniţial, pentru regularizarea cursurilor unor ape, pentru construirea de baraje şi diguri. Aşa cum s-a arătat în plenară, acolo unde au existat baraje pe cursul unor ape, s-a putut evita sau diminua pericolul inundaţiilor. Va trebui, de aceea, să revedem programul de hidroamelioraţii, ţinînd seama de măsurile noi ce se impun a fi luate imediat, în momentul de faţă se lucrează la întocmirea studiilor necesare; va trebui să facem o mobilizare generală a poporului pentru realizarea volumului de lucrări care se impun în această direcţie, încă din acest an este necesar să fie refăcute şi consolidate digurile care au avut de suferit, să se ridice noi diguri pentru protejarea localităţilor şi întreprinderilor. Considerăm că este de datoria fiecărui comitet judeţean, a fiecărui cormtet orăşenesc să treacă de îndată — cu sprijinul specialiştilor — la realizarea acestor măsuri pentru ca în eventualitatea unei situaţii asemănătoare să evităm pierderile suferite în acest an. Exemplul unui şir de oraşe şi întreprinderi a dovedit că dacă avem o serie de diguri nu prea mari , putem diminua în măsură însemnată pierderile provocate de inundaţii. De aceea, organele şi organizaţiile de partid trebuie să ia măsuri hotărîte pentru a realiza încă din vara acestui an lucrări de protejare a localităţilor şi obiectivelor economice expuse. De asemenea, este necesar să organizăm mai bine activitatea Institutului Meteorologic. Se pare că va trebui să-l înzestrăm mai, bine, dar să vedem în acelaşi timp, mai îndeaproape cum îşi desfăşoară activitatea, pentru că n-au fost puţine cazurile cînd prevederile sale s-au confirmat... pe dos. Va trebui, de asemenea, să punem la punct sistemul de informare şi avertizare, pentru că şi aici au apărut unele deficienţe care au făcut, ca in timpul inundaţiilor o serie de localităţi să fie luate prin surprindere. De asemenea, va trebui să se îmbunătăţească colaborarea cu ţările vecine, în special cu acelea cu care avem rîuri comune, inclusiv în domeniul informării şi avertizării, pentru ca în comun să evităm pe viitor asemenea catastrofe. Unitatea şi hotărîrea cu care poporul român a răspuns chemării partidului în aceste momente grele demonstrează încă o dată ce forţă uriaşă reprezintă un popor liber şi stăpîn pe destinele sale, care făureşte orînduirea socialistă, care munceşte pentru dezvoltarea mutilaterală a patriei, pentru victoria socialismului şi comunismului. Tovarăşi, La ordinea zilei avem şi pregătirea celei de-a 50-a aniversări a partidului. Această aniversare va trebui să prilejuiască trecerea în revistă a întregii lupte desfăşurate de partidul nostru în slujba clasei muncitoare, a poporului, a activităţii sale pentru îndeplinirea rolului de forţă conducătoare în societatea socialistă, în condiţiile grele ale inundaţiilor, organele şi organizaţiile partidului nostru s-au dovedit, la înălţimea rolului şi răspunderii pe care le au faţă de popor. Comuniştii, organizaţiile şi organele de partid au stat în primele rânduri ale luptei cu furia apelor, nu au precupeţit nimic pentru asigurareareluării cursului normal al întregii vieţi sociale. în aceste împrejurări s-a dovedit încă o dată cît de strînsă este legătura partidului cu oamenii muncii de la oraşe şi sate, fără deosebire de naţionalitate, cu cită încredere urmează poporul nostru partidul comunist, cu ce avînt, înfăptuieşte el politica sa marxistleninistă care corespunde pe deplin intereselor şi năzuinţelor întregii naţiuni. Iată de ce aniversarea partidului va fi o sărbătoare a întregului popor. Ea trebuie să constituie un prilej de îmbunătăţire a activităţii organizatorice şi politice generale a partidului, a muncii tuturor organelor şi organizaţiilor de partid, a fiecărui comunist. întîmpinarea celei de-a 50-a aniversări trebuie să marcheze afirmarea şi mai puternică a rolului conducător al partidului în toate sectoarele de activitate. Organele de partid trebuie să îmbunătăţească conducerea activităţii din întreprinderi, din instituţii, să desfăşoare o intensă muncă politică pentru înfăptuirea cu succes a sarcinilor stabilite de Congresul al X-lea. Sărbătorirea a 50 de ani de la crearea partidului va avea loc în primul an al noului cincinal. De aceea ea va trebui să fie strîns legată de lupta pentru dezvoltarea bazei tehnico-materiale a societăţii, pentru perfecţionarea relaţiilor socialiste, pentru dezvoltarea ştiinţei şi culturii, adîncirea democraţiei socialiste, pentru făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate. în acelaşi timp, aniversarea creării partidului trebuie să se desfăşoare sub semnul intensificării activităţii internaţionale a partidului şi statului nostru, pentru dezvoltarea colaborării şi unităţii ţării noastre cu statele socialiste, cu partidele comuniste şi muncitoreşti, pentru sporirea contribuţiei României la extinderea cooperării internaţionale, a colaborării cu toate ţările, fără deosebire de orînduire socială, la înfăptuirea securităţii şi păcii în Europa şi în întreaga lume Partidul şi poporul nostru sunt profund conştiente că înfăptuirea cu succes a sarcinilor construcţiei socialiste în România constituie un aport de seamă la cauza generală a socialismului. Totodată prin activitatea sa internaţională România îşi aduce contribuţia la întărirea sistemului mondial socialist, a frontului antiimperialist, la lupta popoarelor pentru pace şi progres social. Desigur, tovarăşi, punem în activitatea noastră un accent deosebit pe rezolvarea problemelor construirii socialismului din tara noastră. De altfel nici nu se poate altfel în cazul unui partid de guvernămînt : el trebuie să dovedească că știe sa rezolve problemele practice ale construcției socialiste, să aplice învăţătura marxist-leninistă în situaţia concretă din ţara în careîşi desfăşoară activitatea. Aceasta nu este nici pe departe o politică de izolare sau naţionalistă — cum încearcă ele odată unii să spună despre partidul şi ţara noastră. Dimpotrivă, a înfăptui ţelurile socialismului înseamnă a te preocupa acolo unde trăieşti, unde munceşti, unde istoria ţi-a încredinţat sarcina de a conduce societatea — de soluţionarea în condiţiuni cît, mai bune a marilor probleme ridicate de făurirea noii orânduiri. în acelaşi timp, tovarăşi, noi înţelegem că este necesar — şi acţionăm în acest spirit — să studiem şi experienţa altor partide, a altor ţări socialiste şi ceea ce corespunde condiţiilor noastre nu ne sfiim să aplicăm. Considerăm drept o necesitate ca între ţările socialiste, între partidele comuniste de guvernămînt să existe schimb de păreri, de informaţii, ca ele să-şi studieze reciproc experienţa în construcţia socialismului şi comunismului. Totodată, socotim necesar să extindem colaborarea şi întrajutorarea atît cu ţările socialiste care fac parte din C.A.E.R., cît şi cu toate celelalte ţări socialiste, în scopul dezvoltării şi înfloririi fiecărei naţiuni socialiste şi, totodată, al întăririi întregului sistem socialist mondial. După cum aţi văzut din informările prezentate plenarei, partidul şi guvernul ţării noastre au desfăşurat în ultimele luni o largă activitate internaţională, întreagă această activitate a fost realizată în spiritul hotărârilor Congresului al X-lea al partidului de a acţiona cu fermitate , şi consecvenţă pentru dezvoltarea colaborării şi unităţii, tuturor ţărilor socialiste, pentru depăşirea divergenţelor existente condiţie indispensabilă în afirmarea forţei şi influenţei socialismului în lume. Partidul Comunist Român a participat, la aniversarea centenarului naşterii lui Lenin, iar în cursul lunii mai, o delegaţie a partidului nostru a făcut o vizită în U.R.S.S avînd convorbiri cu delegaţia Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, cu tovarăşii L. I. Brejnev, N. V. Podgornîi, M. A. Suslov şi alţi conducători ai partidului şi statului sovietic, în cadrul discuţiilor de la Moscova dintre delegaţia partidului nostru şi delegaţia P.C.U.S., au fost abordate o serie de probleme privind relaţiile dintre partidele şi statele noastre, cît şi un cerc larg de probleme ale situaţiei internaţionale Aş dori să menţionez că discuţiile s-au desfăşurat, într-o atmosferă de lucru şi în urma lor am ajuns la concluzia comună de a acţiona pentru dezvoltarea continuă a relaţiilor dintre partidele şi ţările noastre pe baza principiilor marxist-leniniste, ale internaţionalismului proletar, egalităţii în drepturi, respectului reciproc şi neamestecului în treburile interne. De asemenea, apreciem pozitiv discuţiile purtate ulterior, la Moscova, între delegaţia guvernului român condusă de tovarăşul Ion Gheorghe Maurer şi delegaţia guvernului Uniunii Sovietice condusă de tovarăşul A. N. Kosîghin. Zilele acestea, după cum cunoaşteţi, a avut loc vizita în România a unei delegaţii de partid şi guvernamentale a Uniunii Sovietice, condusă de tovarăşul Kosîghin, cu care prilej a fost semnat Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală dintre Republica Socialistă România şi Uniunea Sovietică. Vizita delegaţiei de partid şi guvernamentale a Uniunii Sovietice, discuţiile pe care le-am avut cu acest prilej s-au desfăşurat într-o atmosferă caldă, de prietenie tovărăşească, au permis desfăşurarea unui rodnic schimb de păreri, au contribuit la mai buna cunoaştere, la adîncirea înţelegerii reciproce. Noul tratat româno-sovietic semnat în aceste zile la Bucureşti, care reglementează relaţiile dintre România şi Uniunea Sovietică pe o perioadă de 20 de ani, deschide noi perspective pentru dezvoltarea în continuare a colaborării, prieteniei şi alianţei dintre partidele şi tarile noastre. El promovează principiile raporturilor de tip nou dintre ţările socialiste, bazate pe marxism-leninism, pe internaţionalism proletar, pe egalitate în drepturi şi neamestec în treburile interne, pe respectul independenţei şi suveranităţii naţionale, pe întrajutorare şi avantaj reciproc. Fără îndoială că acest tratat va aduce o contribuţie de preţ la cauza colaborării şi unităţii tarilor socialiste, a progresului şi păcii în lume, Partidul şi poporul nostru vor face totul pentru dezvoltarea continuă a relaţiilor cu Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, cu popoarele Uniunii Sovietice, considerînd că aceasta corespunde atît intereselor ţărilor şi partidelor noastre, cît şi intereselor generale ale socialismului şi păcii. Am avut, de asemenea, în ulti ma vreme o serie de convorbiri cu conducători şi delegații ale u-