Drum Nou, iunie 1972 (Anul 29, nr. 8521-8545)

1972-06-02 / nr. 8521

A Nr. 8521 In cinstea Conferinţei Naţionale a P.G.R. şi a celei de-a XXV-a aniversări a Republicii Gîndirea tehnică nu poate fi cuprinsă in formule (Urmare din pag. 1) inferior celui existent pînă acum, foloseşte materii prime produse chiar pe platforma făgărăşeană, şi — fapt extrem de preţios — scoate omul în afara mediului nociv : instalaţia se supraveghează şi se conduce de la distanţă, prin in­termediul unui pupitru de co­mandă. La numai trei luni de funcţionare, noua instalaţie a de­venit cunoscută în Austria, Bul­garia şi Argentina, care au în­ceput să importe masiv noul pro­dus. Invenţia a fost brevetată, i­­ar gîndirea tehnică proprie­­­ se valorifică şi pe alte căi. Una dintre zonele de acti­vitate asupra cărora conducerea partidului, în frunte cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a insistat în mod deosebit cu prilejul vizitelor făcute în judeţul Braşov este auto­­utilarea. Tovarăşul Constantin Borş, inginer şef al combinatului, ne spune că în 1971 combinatul şi-a planificat să realizeze prin autoutilaje piese de schimb şi utilaje în valoare de 11 milioane lei. A realizat 15 milioane, iar în cursul anului 1972 va realiza 17 milioane în loc de 15 cîte erau planificate, urmînd ca în 1975 să se ajungă la o producţie proprie de piese şi utilaje de specialitate în valoare de 32 milioane lei a­­nual. Printre cele 72 de utilaje ne­standardizate pentru instalaţiile de anilină, rezorcină, nitrocalcar, etc., foarte multe au valoare de invenţie sau inovaţie, fiind bre­vetate ca atare. Aşa, de pildă, pompa cu supapă combinată (autori Silviu Nistor şi Ion Jîga), precum şi cele patru invenţii dis­tinse anul trecut cu medalia de aur a Expoziţiei internaţionale de invenţii de la Viena ; pompa cu membrană (autor Aurel Oniţă) ; uscător cu cuvă mobilă (autori Miron Leancu şi Luca Lazar); re­glarea automată a fazei de neu­­tralizare a azotatului d­e cemeniu (autori Lungu Dumitru, Jenica Verbuţă, Aurel Oniţă, Ion Constan­­tiniu şi Nicolae Jurubiţă) şi plasti­­fen şi plastificarea răşinilor fe­­nolformaldehidice solubile în apă (autori Petre Turea şi Emil Mi­­kloş). Palmaresul tehnic făgărăşean mai include asimilarea unor teh­nologii proprii, asimilarea unor piese de schimb pentru utilaje importate (cilindri de compresare pentru înaltă presiune, tuburi pentru cracarea gazului metan, segmenţi pentru compresare de înaltă presiune etc.), -am găsit pe chimiştii fă­­gărăşeni preocupaţi de ex­perimentarea unui utilaj a­­supra căruia se îndreaptă cu in­teres legitim atenţia chimiştilor de la multe combinate ale patriei. Este vorba de o invenţie breve­tată, a cărei aplicabilitate largă îi conferă o importanţă deosebită: reactor pentru sinteza catalitică a amoniacului la temperaturi şi presiuni ridicate (autor Marin Vîlceanu, în colaborare cu Con­­stantin Borş). Asemenea reactori se importau sau se realizau în ţară după licenţe străine, atră­­gînd după sine un consum apre­ciabil de valută. Invenţia făgărăşeană preconi­zează o creştere cu 50 la sută a randamentului în coloanele de sinteză. Complexitatea deosebită a lucrării a atras colaborarea în colectivul de experimentatori a maistrului Ion Solomon, lăcătu­şului Petrică Băltăceanu, sudo­­rilor Danilă Bărtuş, Aurel Lup şi a altora, care vor să salute Con­ferinţa Naţională a partidului prin reuşita acestei importante expe­rimentări. F­ă­re căile ferate, în porturile ţării, la rampele drumuri­lor rutiere, zi şi noapte va­goanele, vapoarele sau marile autocamioane îmbarcă pentru 27 de ţări ale lumii 20 de produse ale combinatului chimic făgără­şean. Formulele chimice exprimă cu exactitate conţinutul sacilor sau recipienţilor. Dar materia ce­nuşie, produsul cu cea mai ridi­cată valoare de folosinţă, nu poate fi exprimată în astfel de formule. Ea este însă ridicată la rangul unei depline cinstiri, ea este preţuită, stimulată şi răs­plătită, după merit spre cinstea şi folosul harnicului şi iscusitului nostru popor.­­ Beneficii cu pioneria­­re în valoare de 5 milioene lei Unităţile Regionalei de căi ferate Braşov întîmpină Con­ferinţa Naţională a partidului şi aniversarea Republicii cu succese de prestigiu. Pînă în prezent s-au încărcat şi expe­diat în condiţii depline de si­guranţă a circulaţiei 955.000 tone mărfuri peste planul ope­rativ de transport depus de către întreprinderile benefi­ciare. Tot la capitolul reali­zări, mai figurează şi obţine­rea unui beneficiu suplimen­tar în valoare de 5 milioane lei. La aceasta a contribuit, printre altele, economisirea a circa 2.000 tone combustibil convenţional, prin reducerea consumurilor specifice Z. LUPSA IBN­ IBIBIBIBIBIBIBiWBIBM4WJHWHWWMMBIBIBIBIBil:lBIBIfllBII întreprinderea poligrafică Braşov str. Lunga nr. 14 angajează urgent : FREZORI, categoria 4-6 ELECTRICIENI, categoria 4—6 MUNCITORI NECALIFICAŢI, categoria I—III, la trans­port şi în sectoare productive. Condiţii de salarizare conform H.C.M. 914/1968 Informaţii suplimentare la sediul întreprinderii, bi­roul personal. 484 întreprinderea de reţele electrice Braşov str. Armatei Roşii nr. 22, telefon 1.14.30 angajează de urgenţă . INGINERI CONSTRUCTORI (proiectant­) INGINERI ELECTRO­ENERGETICI (proiectanţi) CONDUCĂTORI AUTOMACARAGII (asigurăm cazare) TRACTORIŞTI RUTIERIŞTI (asigurăm cazare) ELECTRICIENI centrale staţii şi reţele electrice pentru localităţile : Braşov, Rîşnov, Codlea, Victo­ria, Făgăraş, Rupea, Predeal, Săcele, Poiana Bra­şov, Prejmer. LĂCĂTUŞI MECANICI AUTO MUNCITORI DESCARCATORI VAGOANE (asigurăm cazare) ECONOMIST PRINCIPAL PLAN-SALARIZARE Angajările se fac la sediul întreprinderii, iar condiţiile de încadrare şi salarizare sunt cele prevăzute de Legea nr. 12/1971 şi H.C.M. nr. 914/1968. 483 DRUM NOU Sărbătorirea zilei de 1 iunie la Braşov In cadrul festivităţilor cultural-sportive organizate cu ocazia zilei de 1 iunie — Ziua copilului — ieri, la Braşov, în sala Dinamo, s-a desfăşurat concursul de gim­nastică artistică „Graţie şi armonie". Din cele 17 formaţii participante, pe primul loc s-a clasat echipa Şcolii generale nr. 5. Tot sub auspiciile Consiliului judeţean al pionierilor şi ale Consiliului municipal al pionierilor, seara, la sala Palatului culturii, ansamblul „Crai nou" a prezen­tat un bogat şi deosebit de atractiv pro­gram artistic. Sub egida Inspectoratului şcolar jude­ţean Braşov şi a Comitetului judeţean al femeilor s-a organizat ieri dimineaţă un pasionant concurs de triciclete, troti­nete şi biciclete la care au participat preşcolari din 10 grădiniţe ale munici­piului, concurs urmat de o demonstraţie de carturi. De asemenea, cei mici au plecat în excursii în împrejurimile oraşu­lui (Poiana Noua, Dîrste, Codlea, Poiana Braşov), au fost la Teatrul de păpuşi sau au asistat, la sediul grădiniţelor, la diverse gale de diafilme. Casa pionierilor din Braşov şi-a trimis reprezentanţii la concursul tehnic „Vînă­­toare de vulpi", iar formaţiile artistice de pionieri ale Casei, împreună cu corul de copii al claselor I—IV de la Şcoala gene­rală nr. 22, au prezentat ieri seară un frumos spectacol la clubul Poligrafiei, întrecerea celor mai mici ciclişti din Braşov. Astăzi pe triciclete, iar mîine... pe cursiere veritabile ! II BIBIBifl WW! Fabrica de ţigle şi cărămizi „Reconstrucţia" Feldioara judeţul Braşov angajează de urgenţă: ŞEF SERVICIU PLAN SALARIZARE De asemenea mai angajează: EXCAVATORIŞTI UN MECANIC LOCOMOTIVĂ DIESEL FOCHIŞTI AUTORIZAT! ELECTRICIENI MECANICI DE ÎNTREŢINERE LOCOTRACTORIŞTI Condiţii de salarizare şi studii, conform H.C.M. nr. 914/1968 şi Legii nr. 12/1971. Informaţii suplimentare la serviciul personal, zil­nic între orele 7—15. 495 Oficiul naţional de turism „Carpaţi“ Braşov str. 7 Noiembrie nr. 12 angajează de urgenţă. 2 REVIZORI GESTIUNE 2 FOCHIŞTI pentru sectorul Poiana Braşov (asi­gurăm cazarea) 1 INSTALATOR TEHNICO-SANITAR, categoria a V-a, pentru hotel Teleferic (se asigură cazarea) 1 SUDOR ELECTRIC ŞI AUTOGEN, categoria a V-a. 1 STRUNGAR, categoria a Vl-a Condiţiile de încadrare conform Legii nr. 12/1971, iar salarizarea conform H.C.M. nr. 914/1968. 493 ■ I ■ LA 4 IUNIE 1972 TRAGERE EXCEPŢIONALĂ Se pot cîştiga în număr nelimitat AUTOTURISME : Dacia 1300 şi Skoda S 100 B­ANI: cîştiguri variabile şi fixe Cu variantele de 15 lei participaţi la toate extragerile. Sîmbătă 3 iunie ultima zi pentru procurarea biletelor 497 „SALONUL UMORULUI“ In sala „Orizont“ din Bucu­reşti, strada N. Bălcescu, s-a deschis, în data de 27 mai 1972, expoziţia de caricaturi „Salonul umorului“. Printre expozanţi se află şi binecu­noscutul caricaturist braşovean Constantin Cazacu, prezent la salon cu 4 din lucrările sale. • SPORT • SPORT • SPORT • SPORT • SPORT • SPORT • SPORT • Mîine şi duminică A doua ediţie a cursei cicliste U.G.S.R. Şoselele din împrejurimile Bra­şovului vor găzdui mîine şi du­minică cea de-a doua ediţie a CURSEI CICLISTE U.G.S.R., compe­tiţie de amploare, la startul că­reia vor fi prezenţi fruntaşii spor­tului cu pedale din ţara noastră. Ediţia din acest an a CURSEI U.G.S.R. se dispută în două e­­tape, după cum urmează: E­­TAPA I — sîmbătă : Braşov — Rupea — Braşov — Poiana Bra­şov — 128 km. ; ETAPA A II-A — duminică : Braşov — Făgăraş — Braşov—Poiana Braşov — 132 km. Starturile festive se vor da din faţa Consiliului judeţean al sindi­catelor Braşov (str. Republicii), sîmbătă la ora 15, iar duminică la ora 9, în cele două zile de concurs, organizatorii au prevăzut o serie de puncte de căţărare şi sprin­turi. In etapa de sîmbătă a fost fixat ca punct de căţărare Dealul Bogata şi sprint în comuna Măe­­ruş — atît la ducere cît şi la îna­poiere. Pentru cea de-a doua etapă, căţărarea va avea loc pe Dealul Perşani — atît la ducere cît şi la înapoiere — precum şi pe serpentinele Poienii Braşovu­lui (la Pietriş), iar sprinturi în comuna Şercaia (dus) şi Codlea (la întoarcere). La startul acestei competiţii vor fi prezenţi reprezentanţi ai clubu­rilor şi asociaţiilor Steaua, Di­namo, Voinţa şi Olimpia Bucu­reşti, Metalul Plopeni, C.S. Mure­şul Tg. Mureş, C. S. Brăila, ală­turi de sportivii asociaţiei CIRO Braşov, C. GRUIA (Urmare din pag. to­bleme, de învăţămîntul euristic, de învăţămîntul programat etc., considerăm că simpla însuşire a informaţiei necesare despre ast­­fel de tehnici de predare nu este suficientă. Perfecţionarea adevă­rată rezultă numai din capacita­tea de a utiliza aceste informaţii în activitatea practică la catedră, iar convertirea informaţiei în ac­ţiune nu vine uşor, de la sine. Este necesar ca personalul didac­tic să înveţe să aplice ştiinţa predării în practica muncii sale. Pentru aceasta considerăm — şi încercările făcute pînă acum ne demonstrează acest lucru — că exerciţiile practice pe care le fac profesorii şi învăţătorii de a în­cerca să aplice anumite metode noi, experimentarea lor, sunt de cea mai mare utilitate. Cu acest prilej se adîncesc ideile teoretice, se face o adecvare a lor la rea­lităţile concrete ale şcolii şi ale clasei, se descoperă anumite ne­potriviri, inconsecvenţe, se gă­sesc variante de soluţii necunos­cute pînă atunci, din care se pot alege cele mai convenabile, mai economicoase şi mai raţio­nale. Confruntarea ideilor peda­gogice cu realităţile concrete din clasa de elevi constituie cea mai importantă „şcoală" de ridicare a nivelului profesional al unui ca­dru didactic, cadrul de perfecţio­nare cel mai autentic şi mai efi­cient. Aşadar, problema perfecţionării nu se rezolvă participînd la un curs sau la variatele acţiuni care se întreprind cu acest scop. Ea nu este o chestiune legată de un anumit moment său o anu­mită perioadă, ci trebuie să con­stituie o preocupare perseve­rentă, de fiecare zi. Perfecţiona­rea devine eficientă prin caracte­rul ei de continuitate. Pe linia acestor deziderate, în ultimul timp I.P.C.D.-ul, în colabo­rare cu Inspectoratul şcolar al judeţului Braşov, a întreprins la nivelul şcolilor anumite acţiuni de intensificare a măsurilor de aplicare a noilor metode de edu­caţie şi de intervenţie continuă după acţiunile de informare. Au fost instruite în mod practic a­­numite cadre didactice, s-au al­catuit proiecte de lecţii şi alte activităţi educative, s-au făcut încercări şi experimente în care să se pună în lumină valoarea noilor teorii. în felul acesta s-au solicitat capacitatea de gîndire personală, atitudinea creativa, dorinţa de înnoire şi aspiraţia spre competenţă, care, în anumite grade, animă pe fiecare profe­sor şi învăţător. Legea p­rogresului ne impune să procedăm ştiinţific şi în munca de educaţie. Munca de cercetare pedagogică de la şcoli se afirma tot mai puternic, drept cea mai valoroasă metodă de perfecţio­nare a personalului didactic. Ur­mează ca în viitor să se inten­sifice pe o scară tot mai mare încercările practice şi experimen­tele la care să participe un nu­măr din ce în ce mai mare de educatori, care să elaboreze mo­dele proprii de lecţii, cu variante multiple, pe care să le aplice în diferitele condiţii şcolare. DE LA INFORMAŢIE LA PRACTICA PEDAGOGICĂ Pag. 3 Campionatul judeţean de fotbal I.C.I.M. Braşov a cîştigat detaşat ediţia 1971-1972 Aşa după cum am consemnat şi în co­mentariul ultimei etape, jucătorii de la I.C.I.M. Braşov au cîştigat detaşat edi­ţia 1971—1972 a campionatului judeţean de fotbal. Echipa antrenată de Ştefan Chimina s-a dovedit net superioară celor­lalte combatante din toate punctele de vedere, atît tehnic cît şi tactic. Campio­nii au înscris în ambele sezoane cîte 25 de goluri, dar ei au „punctat" mai mult în retur, cînd au acumulat 23 de puncte faţă de cele 20 din stagiunea de toam­nă. Deosebită a fost şi evoluţia ceferişti­lor braşoveni care au reuşit să ajungă pe locul secund după ce la sfîrşitul turului s-au aflat pe locul 12 cu numai 11 punc­te. Jucătorii de la C.F.R. au acumulat în retur 22 de puncte, suferind o singură înfrîngere în faţa liderului. Dintre celelalte candidate la un loc pe podium, Textila Prejmer şi Hidrome­canica Braşov s-au impus prin judicioa­sa repartizare a forţelor de-a lungul ce­lor 26 de etape, acumulînd cîte 16 puncte şi respectiv cîte 15 puncte în tur şi retur. In schimb, Postăvarul Braşov a evoluat mai bine în toamnă, cînd a adunat 17 puncte, faţă de cele 13 puncte din primăvară. Deşi a manifestat unele scăderi în re­tur, Măgura Codlea a reuşit să se men­ţină pe locul şase, ocupat la sfîrşitul pri­mei părţi a campionatului. Ajungînd la mijlocul clasamentului, consemnăm „ro­cada" dintre formaţiile Precizia Săcele şi Bucegi Rîşnov. Cu cît ne apropiem însă de polul „lanternei", constatăm ascensiu­nea echipelor Victoria Bod şi Prefabri­cate Braşov, precum şi căderea pe trep­tele clasamentului a formaţiilor Celuloza Zărneşti, Olimpia Sînpetru şi Utilajul Fă­găraş. Alunecarea pe tobogan a echipei făgărăşene (de la locul 5 în tur la locul 11 în retur) s-a datorat în mare parte jocurilor nesatisfăcătoare de pe teren propriu.­­ Cît priveşte pe deţinătoarea ultimului loc, nu avem nimic de spus în afară de faptul că Ceramica Feldioara a purtat „lanterna" din prima pînă-n ultima etapă. Ștefan PERVULESCU Iată clasamentul la terminarea campionatului: 0­000000 Muzică Astăzi, la ora 19,30, Teatrul muzical prezenta, în sala Teatrului dramatic, ope­reta „Secretul Lopezu­lui Marco Polo" de Fr. Cinema PATRIA (telefon: 1.18.18) -domiciliu cunoscut" - orele: 13,30; 16; 18,30; 21. ARTA (telefon: 1.23.63) — „Torentul de fier" - orele: 11, 15; 17,30; 20. COSMOS (telefon: 1.11.52) - „Silvia" - orele; 9; 11,30; 14; 16,30; 19; 21,15. POPULAR (telefon: 1.40.22) - „Spriji­ niţi-l pe şerif" - orele: 9; 11,30;­ 14; 16,30; 19; 21. TINERETULUI (telefon: 1.48.27) - „Ve­niţi mîine!" - orele: 9; 11; 15; 17; 19; 21. Televiziune VINERI, 2 IUNIE 1972 9.00 Deschiderea emisiunii. 9.05 Dinamica societăţii româneşti. 9.40 Moment folcloric. 10.00 Curs de limba germană. 10.30 Reportaj TV.: „Existenţa a doua*.­ 10.50 Film serial pentru copii: „Au­ şi cămila". 11.05 Pagini de umor. 11.55 Bucureştiul necunoscut. 12.20 Telejurnal. 16.00—17.00 Teleşcoală. 17.30 Arta plastică. 17.45 18.10 18.30 18.45 19.00 19.20 19.30 20.00 Satul contemporan. Farmecul operetei. Drumuri în istorie. Tragerea Loto. Revista literară TV.­­ 1001 de seri. Telejurnal. : In întîmpinarea Conferinţei Naţio­nale a Partidului Comunist Român şi a celei de-a 25-a aniversări a Re­publicii. Film artistic: „Hatari". Abruzzi şi Molise — film do­cu­men­­tar italian. — „24 de ore". „Ultimul 8.30; 11; 20.15 22.20 22.50 Timpul probabil Pentru zilele de 3 şi 4 iunie. Vremea va fi uşor instabilă, cu cerul temporar acoperit. Local vor cădea averse de ploa­ie. Vîntul va sufla slab, pînă la potrivit din vest. Temperatura, în scădere. A întreprinderea de cariere si balastiere Brasov angajeaza: str. Transilvaniei nr. 28 MAISTRU MINER pentru cariera Turcoaia SEF SECŢIE, INGINER MINER, pentru cariera Turcoaia INSPECTOR PRINCIPAL, probleme de învăţămînt, de preferinţă bărbat REVIZOR CONTABIL Salarizarea se face conform H.C.M. 914/1968. 496 MICA PUBLICITATE VINZARI Vînd trei dulapuri, o masă, un scrin şi o maşină de cusut, marca „Pfaff". In­formaţii: strada Nicopole 9. 505 Vînd Dacia 1100, gri, 30.000 km., ca în­ciucuri noi, radiale. Berzei 4, ap. 2. 511 Vînd autoturism Warszawa. Este par­­cat în faţa întreprinderii de unelte şi scu­le Braşov. 501 PIERDERI Pierdut la data de 20 aprilie 1972 bu­letinul de identitate Seria N, nr. 428950, eliberat de Miliţia Braşov cu Nr. 80654/ 1967, pe numele de Andreescu Şerban. Declar nul. DIVERSE Promoţia 1962, clasa B, a Şcolii medii serale nr. 1, str. Hormonului, este rugată a lua legătura cu Nistor M., telefon : 1.20.63, sau Iov A., str. Zambilelor 6, Bra­­Şov. 526 DECES îndureratele familii Bucă Ioan, Mirean Gheorghe şi Vasiliu Maria anunţă, cu adîncă durere, încetarea din viaţă a scumpei lor mame, BUCĂ MARIA, în vîrstă de 72 ani. Inmormîntarea va avea loc duminică, 4 iunie, orele 16, la Cimitirul bisericii Sf. Treime (Schei). 539

Next