Ecoul Moldovei, 1890-1893 (Anul 1, nr. 2-63)

1891-01-28 / nr. 20

» ANUTTB T. No. 20. No. IO Bani ijiim stoici« Si imiiisTStiii LIBRĂRIA REISCHER ■■ms $s§u#e»*& Refractor-proprietar Em. Al. MANOLIU Abonamentul |hiun 6 lei „ „ juin nu 3 lei InserțiunI ti reclame 1 leu lini*. ANUNCIURI [Tj, I / pj pagini« 111 2') bani \ „ IV 15 bani ! I 24 IANUARIE. Zilele mari din viaţa popoarelor nu se şterg niciodată ; ele român fidînc întipărite in mintea şi inima lor, căci in aseminea zile glorifică ori deplăng întîmplările mari, fie in bine, fie in reu, prin care au trecut. Pentru noi Românii, din România independentă, ziua de 24 ianuar este cea mai însemnată, fiind că vn ia ! s’a îndeplinit cel mai frumos şi mai iI măreţ act—ca pentru un popor cu aspiraţiuni in viitor—şi care ne afirmă cu un train mai sigur şi mai demn intre popoarele din bătrîna Europă. In 24 ianuar s’a îndeplinit visul de aur al strămoşilor noştri, vis care prin înprejurările ce avură loc, părea aşa de îndepărtat, încât abea îndrăznea Romănul să spere că ar de*veni vre-odată o realitate. ► ' Cu toate aceste, o zi aşa de în*semnată din viaţa noastră deja de mulţi ani este ştearsă din lista serbătorilor naţionale de cătră guvernele ce s’au succedat, ca şi cum actul sevîrşit in ca, ar fi cu totul indiferent pentru suflarea Romanească din foastele principate Moldo-Valahia. Şi nici nu se putea întîmpla alt-feliu cu această zi, amintitoarea închegă-t rei forţelor romăneşti, cănd fraţii de peste Milcov se silesc, de la Unire , chiar, a predomina in Statul ce ni lam creat, când tovărăşii nu perd ocaziune ca să dovedească, că noi Moldovenii formăm un element menit de a lucra şi produce in folosul lor şi că in fine, de a ne arata că Moldova e considerată din parte-le ca o ţară anexată iar nici decum unită cu Valahia lor, spre a fi partaşe la zile bune ca şi la cele grele. Dovezile sunt numeroase despre fei lini cum suntem trataţi de fraţii noştri in acest simulacru de tovărăşie şi multe din ele le-am relevat deja prin coloanele ziarului nostru, spre convingerea acelor care mai stă-t teau la îndoială despre sinceritatea » , 1 j frăţască. Poate fi mai mare dovadă de cat I absorbirea a sute de milioane de lei din Moldova, de la 18fin 2 incoace I şi din care nu s’au intors in folosul acestei părţi a ţerei de căt prea pu-I ţin şi încă şi acest puţin după multe ■ l* rugăminţi şi mari tărgueli? Poate fi mai mare dovadă decât desconsiderarea cu totul a Moldovenilor şi înlăturarea lor atât de la guvern cât şi din funcţiunile publice ale Statului? Dar fortificaţiile nu sunt dovada cea mai isbitoare că fraţii gratis ne-a luat spre a ne întrebuinţa la desvoltarea lor materială şi gratis ne vor da, fără de nici un mijloc de aparare, duşmanului năvălitor? pentru a închin cu enumerarea faptelor atât de triste, sevîrşite din iubirea şi sinceritatea frăţască, faţă cu actul Unirei, vom întreba numai : ce dovadă mai mare putem da decât, denaturarea însăşi a mărcei ţârei? Până şi de copil este ştiut că marca, României de astăzi este compusă din Corbul Valahiei şi Zimbrul Moldovei. Ei bine, privească ori şi cine steagurile armatei şi vadă dacă mai există Zimbrul moldovait alăturea cu Corbul muntean, pe vîrfurile lor ; încredinţezi-se ori şi cine dacă pe decoraţia nea »Steaua României« n’a dispărut cu totul Zimbrul spre a face loc Corbului ca să’şi întindă aripile in toată voia; să judece ori care om nepărtinitor, dacă această faptă nu-i destul de semnificativă, despre intenţiile hrănite pentru soarta Moldovei de către fraţii noştri din Valahia? Dl. Petru Grădişteanu a dovedit la 23 a. c. cu ocaziunea susţinerei interpelărei sale din Senat, relativ la chestiunea Moldovei, că este bun român şi că iubeşte deo potrivă ambele ţări unite. Sunt insă mulţi dintre fraţii de dincolo de Milcov animaţi de aceleaşi sentimente ca ale senatorului din Prahova? Dovadă că nu, este însuşi faptul că la cererea cătorva Moldoveni de a nu se închide discuţiunea, majoritatea pe care o au fraţii, a închis-o cu vociferări „că sunt sătui de discuţia unei asemenea chestiuni.“ Cu această ocaziune nu putem decât lăuda atitudinea d-lui Mărzescu, care a declarat fără şovăire zugrumătorilor discuţiei că: dami prin forţa numerică ne închideţi gura, vom aduce chestia pe alta cale! Da, fără îndoială că trebueşte adus pe o altă cale. Căci dacă glasul mandatarilor Moldoveni este înăduşit acuma şi în Parlament, la ce ne putim aştepta peste câţiva ani? Molova dar treime să protesteze energic în contra încălcărei drepturilor ei, făcută pănă mai eri în mod deghizat şi de multe ori printr’o vinovată îngăduire din parte-neri care astăzi devine făţişă, sprijinită de forţa majorităţilor, totdeauna compacte când este vorba de spoliarea şi îngenuncherea acestei părţi a ţerei. Declaraţiunele Primului-ministru in Senat, ca respuns la interpelarea d-lui P. Grădişteanu, nu mai pot avea crezare pentru noi fiindcă ştim deja că sunt momnele pentru a i se uşura trecerea pantei. Asemenea nici prânzul parlamentar propus, ca o serbătorire a, lui 24 ianuar, iarăşi nu poate se ne mişte, fiindcă suntem încredinţaţi deja despre sincerităţia fraţilor faţă cu actul Unirei sevîrşit in acea zi ; ştim că ea a fost desmormîntatâ de ocazii1 şi că pentru anul viitor va trece ca, şi în anii din urmă neamintită de fraţi, căci aşa le convine. Moldovenii însă avănd-o in totdeauna, întipărită in minte, vor serba această zidar cu doliul in inimă, după cum au serbat-o acuma, in urma loviturei primite in preziua ei prin înăbuşirea glasurilor ce se radicasă pentru susţinerea ţerei lor. Ziua de 24 ianuar, a încetat de mult a mai reprezenta legătura de dreaptă tovărăşie intre două ţări surori ; tot ce ea poate însemna acuma : e ruina şi aservirea Moldovei de cătră Valahia, ba incă e pregătirea de mi părăsită in voia soartei, la vremi de grele cumpeni. Em. Al. Manoliu. ----- Şovinismul Muntenesc. (Urmare şi bine) In fine Moldova priimi din partea iubiţilor noştri fraţi Munteni o ultimă lovitură morală, ca un semn de desconsiderare şi de dispreţ; atît la Iaşi cît şi la Galaţi se suprimă câte o secţiune de Tribunal.— Mai cu samă la Galaţi, măsura aceasta este tot, ce se poate imagina de nesocotit şi de vătămător intereselor poporului. Primul port al ţerei, oraşă eminaminte Comercial şi in relaţiuni directe cu streinatatori, cu o populaţiune de şase zece mii locuitori, capitala unui judeţ foarte populat, unde pe fie-care ()i se întâmplă procese însemnate şi dificile, comerciale, de navigaţiune şi altele, sediul unei Curţi de Apel, localitate in care după suprimarea secţiunei Comerciale, de abia ajungeau cele două secţiuni de Tribunal râmase neatinse, astăzi se suprimă încă o secţiune şi justiciabilii se văd condemnaţî a’şi videa procesele eternisate şi amânate din termin în termin, şi aceasta când se conservau cîte două secţiuni la Ploeşti, la Piteşti, la Craiova, şi în alte oraşe munteneşti. Această măsură absurdă şi părtinitoare nu a fost admisă fără îndoeala decît într’un ecces de şovinism muntenesc, spre a lovi importanţa portului moldovinesc, Galaţi, spre al cobori la nivelul unui orăşel mic de provincie, mărginit în cercul intereselor sale locale, căci nu credem că importanţa şi afacerile oraşelor Ploeşti şi Piteşti ar fi superioară sau egale cu acele ale portului Galaţi. Aceste sunt fapte brutale, cari denoată un plan determinat şi esecutat cu hotărire, cari nu se pot atribui în templărei. Lumea civilisată se indignează contra şovinismului unguresc, faţă cu conlocuitorii lor Români şi Germani de sub coroana Sântului Ştefan, şi cu toate aceste videm cu sînge rece procedimentele Românilor Munteni contra Românilor Moldoveni, mai barbare, mai neseusabile decît acele ale Ungurilor! Aceşti din urmă cel puţin au pretextul că nu sunt nici de origină, nici de rasă, nici de religiune uniţi cu acele naţionalităţi, şi profită de puterea ce o deţin spre a preface unirea în subjugare. Ce săficem însă de fraţi Munteni, de aceiaşi origină, de aceiaşi religiune, cu acelaşi aspiraţiune ca şi Moldovenii ? Orbire egoistă, al căruia finit nu poate fi bună nici pentru unii nici pentru alţi. Un Galatan ------------------- Guvern şi Provincie. La Romani cînd era să se cuceriască o ţară se dădea comanda unui general, care îşi lua asupra-şi răspunderea succesului, şi căruia, dacă reuşia, se punea la dispoziţie pe un timp mărginit acea ţară, cu toate avantajele ce rezultau din poziţia ei de ţară subjugată. Apoi de la noţiunea vinco (a învinge, ‘) se dădea numele de provincii ţărei, care deveni» pe oarecare timp apanajul cuceritorului. Așa dar cuvîntul provincia in 1) Snu poate ei vindo (a lega)