Ecoul Moldovei, 1896-1897 (Anul 6, nr. 1-51)

1896-09-26 / nr. 12

ANUL VI. No. 12. ABONAMENTUL Pe un an................................................Lei noi „ 6 luni.................................................* „ Pentru străinătate se adaugă portul. 12 6 )()k )j( )k UN NUMER 25 BANI JOI 26 SEPTEMBRIE 1896. Redactor-proprietar : EM. Al. MANOLIU. REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA La Tipografia P. C. POPOVICI strada Veche No. 84. «) (Rîndul în pagina III ).( ■ ' IV ).( ANUNCIUIÎI Inserţiuni şi reclame 1 leu linia. Bani BD - 25. DECĂDEREA IAŞULUI Ca ori­ce român, care se res­pectă, m’am dus şi eu sa văd pe M. S. Frantz Iosif. Câ am găsit Bucureştii, pe o mie de părţi mai înfloritori ca laşul, nici vorbă nu-i, dar nu asta m’a hotărît să scriu articolul de faţă. Cînd mă întorceam, eram în acelaşi com­partiment c’o persoană însemna­tă, al cărui nume şi ocupaţie le trec sub tăcere, şi cu care m’am întreţinut despre mai multe lu­cruri, şi mai cu samă despre ches­tiunile, care formează subiectul acestui articol. Aici voiu face un fel de resumat, al acelei discu­ţii—interview, pentru­ că mi s’a părut, că ideile, emise de la a­­cea persoană, sunt demne de-a fi făcute cunoscut publicului. Iaşul să află într’o stagnaţie de nedescris, într’o stare de decă­­­dere acută, care se manifestă pe toate căile; totul în Iaşi pare că regresazâ, afară de cultură, în­tru cît­va, care, mulţumită unor profesori conştiincioşi, pare a a­­vea o soartă mai bună de cît ce­lelalte manifestări ale vieţei lo­cuitorilor ieşeni. Ceea ce ar pă­rea că ne arată, că şi în cultură avem regres, este numărul mare al celor căzuţi pe la bacalaurea­te, sau alte concursuri, dar a­­ceasta nu poaite de­cît să ne bucure, căci ni se probează, că concursurile se ţin serios şi că nu se dă drumul, de­cît a celor bine pregătiţi. In altă direcţie dacă ne aruncăm privirile, în comerţ sau industrie de exemplu, obser­văm că aceste ramuri sunt aca­parate de elementul străin, evre­iesc mai cu samă, şi că puţinii negustori şi meseriaşi romîni, ce-i avem se duc încetul cu încetul, dînd faliment sau cătîndu-şi alte ocupaţii, împinşi de concurenţă şi de ne­voi, nu le rămîne altă cale. Ro­­minii înse o duc, dacă le merge bine sau rau, atîta cît pot face faţă creditorilor, pe cînd străinii, o duc numai atît cît le merge bine, îndată ce afacerile încep a şchiopăta, dau faliment fraudulos şi fug lâsînd în urmă o datorie colosală. Romînii se ţin, dacă se apucă, mai mult de comercial lor, pentru­ că ştiu că în alte părţi nu le-ar fi mai bine ca în ţara, unde are o mulţime de drepturi, pe cînd unui străin i-e tot una ori aici ori în America. In genere un străin cînd s’apucă de negoţ are un plan, care pe scurt ar fi următorul: de-i merg bine afa­cerile se ocupă mai departe de comerţ, de nu, vinde cu rabat şi într’o bună dimineaţă, o şterge, pe cînd Românul, chiar de dă fa­liment, rar se întimplă să fugă, ci caută ca macar cît de cît să se plătească de creditori. Caşuri de acestea am avut o mulţime în oraşul nostru, şi nu-i nevoe să le mai reamintesc. în­curcăturile, ce se nasc în piaţă din cauza acestor falimente, aduc slăbirea comerţului. Străinilor le vine uşor să vîndă mai ieftin, a­­vînd în minte totdeauna acel plan pe care caută să şi-l pue în a­­plicare. însă concurenţa aceasta nelegală strică foarte mult co­merciantului român, căruia nu-i dă mîna să dea aşa de eftin, ne­avînd de gînd să deie faliment. Voia lua un exemplu dintr’un alt oraş. Un fabricant evreu, a­­nunţă într’un moment dat că de la fabrică să ia fie­care lucru cu 20°/0 mai eftin. Toţi negustorii din acel oraş, sau şi din alte o­­raşe apropiate, care au cumpărat produsele acelei fabrici, sufăr o pierdere prin asta, pentru­ că ră­­mîn cu marfa nevîndută şi pen­tru că le alungă muştereii. Această linie de purtare a co­mercianţilor străini, precum şi mulţimea lor, aduc decăderea co­merţului şi prin urmare şi a o­­raşului, căci din vechime şi până azi, şi azi mai cu samă, starea de propăşire a unui oraş, e strîns legată de mersul comerţului sau. Dacă am avea numai nesgus­­tori romîni iar ar fi rau căci poate ei şi-ar însuşi nişte drep­turi, de care ar avea să sufere ce­tăţenii şi oraşul, dar şi lipsa to­tală a lor se vede ce foloase ne aduce. Afară de concurenţa nelegală ce se face comerciantului romín de cel străin, se mai pune ca cauză de decădere a comerţului romín şi dispreţul ce­ a început a se naşte in Romîni pentru co­merţ şi industrii. Slujbele atrag pe toţi. Am avut şcoală de me­serii în Iaşi ; pe cea mai mare parte din absolvenţii acelei şcoli îi găsim astă­zi epistaţi, subcomi­sari, scriitoraşi etc. Toţi ab­solvenţii şcoalei comerciale nu sunt comercianţi ci comptabili Lipsa de capitaluri, neîncurajarea şi concurenţa îi determină să a­­leagă un alt fel de a-şi cîştiga hrana, şi toţi aleargă la buget. Mulţi din aceşti funcţionari ajung într’o stare foarte ră, căci ime­diat ce se­ schimbă guvernul, sau chiar şi din cauza incapacităţei lor, ei sunt aruncaţi pe drumuri, şi rămînînd fără ocupaţie, se dau la tot felul de îndeletniciri rele Această stare de lucruri este îngrijitoare şi ar trebui să lucrăm ca să fie un sfîrşit bun. Vom arata în numărul viitor şi alte cauze care conlucrează la decăderea capitalii a doua a ţerii. Ziarele linguşitoare Bukarestei’ Tagblatt în No. 221 din 4 Oct. 1896 reproduce cu plăcere un articol al ziarului „ Pe­ster Lloyd“, care pentru a putea aduce laude regelui nostru nu gă­seşte alt­ceva mai bun de făcut de­cât a ponegri pe Domnitorul Cuza ; şi iată cum se exprimă Pester Lloyd : „La venirea lui Carol ţara era pe marginea bancrutei ; sub dom­nia lui Cuza armata era complect desorganizată ; efectivul armatei era redus la minimum ; căzărme­­le erau nelocuibile şi asemenea unor ruine ; armele, din nou cum­părate erau cu neputinţă de a fi întrebuinţate ; magazinele golite şi fabrica de pulbere de tun era în starea în care ar fi fost ime­diat după invenţia prafului de puşcă“. Mărturisim că cu toate min­ciunile ce le toarnă gazetarii noş­tri, tot sunt întrecuţi de cei de la Pester Lloyd. înţeleg ca cine­va, pentru interesul momentului, să fie silit a exagera laudele cui­va ; dar a nu găsi alt mijloc pen­tru a lăuda pe un rege ca al no­stru, este a nu cunoaşte meritele sale şi a le scoate din faptul po­negrirea unul Domnitor, care a scos o Românie pe tapet, de un­de înainte erau două ţeri vrăjma­şe între ele şi tributare Turciei. Dar să venim la cele ce ni spune Pester Lloyd. Sub cine al­tul s’a înfiinţat armata prin tra­gere la sorţi, de cât sub Cuza- Vodă ? Cum a scăzut la minimum efectivul armatei, când înainte de Cuza armata se recruta prin an­gajamente ? Cum puteau fi căzăr­­mile nelocuibile şi în ruine, când Cuza este acela care a făcut să se zidească cele întăi căzărmî, Copoul în Iaşi şi cazarma din Dealul Spirei în Bucureşti, ce por­tă şi pănă azi numele de cazar­ma Cuza. Dar cazarma de la Co­­troceni „Malmaison“ sub cine es­te făcută ? Dar armele de foc, cum puteau fi mai bune, când pe a­­cea vreme nimene nu avea alte arme ? Armele Peabody şi Marti­ni, nici nu existau pe acea vreme. Cum puteau fi magazinele go­lite (ausgebeert)? ele puteau fi ge­le­­leer), dar nici de cum golite; dar acele magazine tot de Cuza erau făcute şi el nu aştepta de­cât timpul ca se le poată umplea cu muniţiune şi material de resboît. Cât despre fabricele de praf de puşcă, nu me mir de cele ce spune autorul acelui articol, care afirmă că cunoaşte starea lor ime­diat după invenţiunea prafului de puşcă. El descrie România cea de la 1450 nu cea de pe timpul lui Cuza. Să înveţe a şti autorul acelui articol, cât şi redactorii de la Bu­lgares­ter Tag­blatt ca tot ce avem azi nu este de­cât o desvoltare, datorită timpului, a începuturilor făcute de Cuza-Vodă, al cărui nu­me este pomenit de tot Românul de la Dorohoia pănă la Severin ! Şi cu aceasta nimene nu înţelege că a recunoaşte meritele lui Cuza însamnă a răpi pe ale regelui Ca­rol. Cea ce vor să facă redacto­rii acestor ziare nu sunt de­cât linguşiri plate şi indigeste, cu preţul călcărei în picioare a me­ritelor unui Domnitor iubit şi azi, cu toate defectele ce le avea Cu­­za-Vodă, şi care se leagă tot­dea­­una de o mână de pământ. V. I. A. MONOPOLUL RESTutlțiLOR ALCOOLICE IN RU­SI­A (Urmare) După ce alcoolul a fost rectificat, el se expediază la intrepozitari, un­de este prefăcut la 40 grade, baza normală a rachiului în Rusia. După aceia i se face o nouă curăţire, (fil­trarea lui pe cărbuni), şi atuncea de­vine ceea ce ei numesc vino, de­şi u­­nul nu are nimic a face cu altul în această afacere.—Numirea de vodka rămâne reservată licorurilor particu­lare. Statul produce două feluri de vino sau rachiu, vino ordinar de 40 grade şi un rachiu­ superior, numit stalovoie vino, care îi rectificat de două ori, şi trebue se aibă 42 de grade. Afa­ră de aceasta se vinde alcool aproa­pe absolut (92 grade) pentru oare­care trebuinţă speciale. Toate aceste rachiuri sunt puse în gărăfi sigilate cu sigiliul statului şi înzestrate cu o mare etichetă, care a­­rată cu exactitate cuprinsul, gradul şi preţul. Afară de preţul rachiului se ce­teşte de asemenea şi preţul gărăfii, preţ care îi restituit atuncea când se aduce garafa în bunăstare, bine înţeles.­ Ast­fel pregătite gărăfile ele sunt aşe­zate în lăzi de o mărime mijlocie şi trimese debitanţilor cari nu sunt mai mult crâşmari, ce agenţi comisionaţi fără remiză proporţională asupra vin­­derei .Acest transport fi concedat prin contracte cătră întreprinzători privaţi cu preţuri foarte variabile, pentru că distanţele de parcurs din­tre între posit şi debit diferă mult , sunt cazuri în care trăsurile trebue se facă mai mult de 200 kilom.—în­­treprinzetorul însărcinat cu trans­portul îi de aseminea obligat de a relua gărăfile deşerte pentru a le re­aduce la întreposit, după cum și de­­bitantul el însuși îi obligat de a le rembursa pe din cătră ori care per­soană i le-ar aduce. Sunt gărăfi de mărimi diferite. — Cele mai mari au o pătrime de va­dră adică aproape trei li­ruri. — Cele mai mici au numai două sutimi de vadră, adică două centilitre , în­să nu-i nici un interes de a lua o garafă mare în locul unei mici.—De exemplu dacă vadra îi taxată cu 8 ruble, garafa de o pătrime de vadră se va vinde cu 2 ruble, acea de a doua-zecea parte de vadră cu 40 copeice, acea de o a suta parte de vadră c­u 8 copeice, și acea de doua

Next