Ecoul Moldovei, 1896-1897 (Anul 6, nr. 1-51)
1896-09-26 / nr. 12
ANUL VI. No. 12. ABONAMENTUL Pe un an................................................Lei noi „ 6 luni.................................................* „ Pentru străinătate se adaugă portul. 12 6 )()k )j( )k UN NUMER 25 BANI JOI 26 SEPTEMBRIE 1896. Redactor-proprietar : EM. Al. MANOLIU. REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA La Tipografia P. C. POPOVICI strada Veche No. 84. «) (Rîndul în pagina III ).( ■ ' IV ).( ANUNCIUIÎI Inserţiuni şi reclame 1 leu linia. Bani BD - 25. DECĂDEREA IAŞULUI Ca orice român, care se respectă, m’am dus şi eu sa văd pe M. S. Frantz Iosif. Câ am găsit Bucureştii, pe o mie de părţi mai înfloritori ca laşul, nici vorbă nu-i, dar nu asta m’a hotărît să scriu articolul de faţă. Cînd mă întorceam, eram în acelaşi compartiment c’o persoană însemnată, al cărui nume şi ocupaţie le trec sub tăcere, şi cu care m’am întreţinut despre mai multe lucruri, şi mai cu samă despre chestiunile, care formează subiectul acestui articol. Aici voiu face un fel de resumat, al acelei discuţii—interview, pentru că mi s’a părut, că ideile, emise de la acea persoană, sunt demne de-a fi făcute cunoscut publicului. Iaşul să află într’o stagnaţie de nedescris, într’o stare de decădere acută, care se manifestă pe toate căile; totul în Iaşi pare că regresazâ, afară de cultură, întru cîtva, care, mulţumită unor profesori conştiincioşi, pare a avea o soartă mai bună de cît celelalte manifestări ale vieţei locuitorilor ieşeni. Ceea ce ar părea că ne arată, că şi în cultură avem regres, este numărul mare al celor căzuţi pe la bacalaureate, sau alte concursuri, dar aceasta nu poaite decît să ne bucure, căci ni se probează, că concursurile se ţin serios şi că nu se dă drumul, decît a celor bine pregătiţi. In altă direcţie dacă ne aruncăm privirile, în comerţ sau industrie de exemplu, observăm că aceste ramuri sunt acaparate de elementul străin, evreiesc mai cu samă, şi că puţinii negustori şi meseriaşi romîni, ce-i avem se duc încetul cu încetul, dînd faliment sau cătîndu-şi alte ocupaţii, împinşi de concurenţă şi de nevoi, nu le rămîne altă cale. Rominii înse o duc, dacă le merge bine sau rau, atîta cît pot face faţă creditorilor, pe cînd străinii, o duc numai atît cît le merge bine, îndată ce afacerile încep a şchiopăta, dau faliment fraudulos şi fug lâsînd în urmă o datorie colosală. Romînii se ţin, dacă se apucă, mai mult de comercial lor, pentru că ştiu că în alte părţi nu le-ar fi mai bine ca în ţara, unde are o mulţime de drepturi, pe cînd unui străin i-e tot una ori aici ori în America. In genere un străin cînd s’apucă de negoţ are un plan, care pe scurt ar fi următorul: de-i merg bine afacerile se ocupă mai departe de comerţ, de nu, vinde cu rabat şi într’o bună dimineaţă, o şterge, pe cînd Românul, chiar de dă faliment, rar se întimplă să fugă, ci caută ca macar cît de cît să se plătească de creditori. Caşuri de acestea am avut o mulţime în oraşul nostru, şi nu-i nevoe să le mai reamintesc. încurcăturile, ce se nasc în piaţă din cauza acestor falimente, aduc slăbirea comerţului. Străinilor le vine uşor să vîndă mai ieftin, avînd în minte totdeauna acel plan pe care caută să şi-l pue în aplicare. însă concurenţa aceasta nelegală strică foarte mult comerciantului român, căruia nu-i dă mîna să dea aşa de eftin, neavînd de gînd să deie faliment. Voia lua un exemplu dintr’un alt oraş. Un fabricant evreu, anunţă într’un moment dat că de la fabrică să ia fiecare lucru cu 20°/0 mai eftin. Toţi negustorii din acel oraş, sau şi din alte oraşe apropiate, care au cumpărat produsele acelei fabrici, sufăr o pierdere prin asta, pentru că rămîn cu marfa nevîndută şi pentru că le alungă muştereii. Această linie de purtare a comercianţilor străini, precum şi mulţimea lor, aduc decăderea comerţului şi prin urmare şi a oraşului, căci din vechime şi până azi, şi azi mai cu samă, starea de propăşire a unui oraş, e strîns legată de mersul comerţului sau. Dacă am avea numai nesgustori romîni iar ar fi rau căci poate ei şi-ar însuşi nişte drepturi, de care ar avea să sufere cetăţenii şi oraşul, dar şi lipsa totală a lor se vede ce foloase ne aduce. Afară de concurenţa nelegală ce se face comerciantului romín de cel străin, se mai pune ca cauză de decădere a comerţului romín şi dispreţul ce a început a se naşte in Romîni pentru comerţ şi industrii. Slujbele atrag pe toţi. Am avut şcoală de meserii în Iaşi ; pe cea mai mare parte din absolvenţii acelei şcoli îi găsim astăzi epistaţi, subcomisari, scriitoraşi etc. Toţi absolvenţii şcoalei comerciale nu sunt comercianţi ci comptabili Lipsa de capitaluri, neîncurajarea şi concurenţa îi determină să aleagă un alt fel de a-şi cîştiga hrana, şi toţi aleargă la buget. Mulţi din aceşti funcţionari ajung într’o stare foarte ră, căci imediat ce se schimbă guvernul, sau chiar şi din cauza incapacităţei lor, ei sunt aruncaţi pe drumuri, şi rămînînd fără ocupaţie, se dau la tot felul de îndeletniciri rele Această stare de lucruri este îngrijitoare şi ar trebui să lucrăm ca să fie un sfîrşit bun. Vom arata în numărul viitor şi alte cauze care conlucrează la decăderea capitalii a doua a ţerii. Ziarele linguşitoare Bukarestei’ Tagblatt în No. 221 din 4 Oct. 1896 reproduce cu plăcere un articol al ziarului „ Pester Lloyd“, care pentru a putea aduce laude regelui nostru nu găseşte altceva mai bun de făcut decât a ponegri pe Domnitorul Cuza ; şi iată cum se exprimă Pester Lloyd : „La venirea lui Carol ţara era pe marginea bancrutei ; sub domnia lui Cuza armata era complect desorganizată ; efectivul armatei era redus la minimum ; căzărmele erau nelocuibile şi asemenea unor ruine ; armele, din nou cumpărate erau cu neputinţă de a fi întrebuinţate ; magazinele golite şi fabrica de pulbere de tun era în starea în care ar fi fost imediat după invenţia prafului de puşcă“. Mărturisim că cu toate minciunile ce le toarnă gazetarii noştri, tot sunt întrecuţi de cei de la Pester Lloyd. înţeleg ca cineva, pentru interesul momentului, să fie silit a exagera laudele cuiva ; dar a nu găsi alt mijloc pentru a lăuda pe un rege ca al nostru, este a nu cunoaşte meritele sale şi a le scoate din faptul ponegrirea unul Domnitor, care a scos o Românie pe tapet, de unde înainte erau două ţeri vrăjmaşe între ele şi tributare Turciei. Dar să venim la cele ce ni spune Pester Lloyd. Sub cine altul s’a înfiinţat armata prin tragere la sorţi, de cât sub Cuza- Vodă ? Cum a scăzut la minimum efectivul armatei, când înainte de Cuza armata se recruta prin angajamente ? Cum puteau fi căzărmile nelocuibile şi în ruine, când Cuza este acela care a făcut să se zidească cele întăi căzărmî, Copoul în Iaşi şi cazarma din Dealul Spirei în Bucureşti, ce portă şi pănă azi numele de cazarma Cuza. Dar cazarma de la Cotroceni „Malmaison“ sub cine este făcută ? Dar armele de foc, cum puteau fi mai bune, când pe acea vreme nimene nu avea alte arme ? Armele Peabody şi Martini, nici nu existau pe acea vreme. Cum puteau fi magazinele golite (ausgebeert)? ele puteau fi geleleer), dar nici de cum golite; dar acele magazine tot de Cuza erau făcute şi el nu aştepta decât timpul ca se le poată umplea cu muniţiune şi material de resboît. Cât despre fabricele de praf de puşcă, nu me mir de cele ce spune autorul acelui articol, care afirmă că cunoaşte starea lor imediat după invenţiunea prafului de puşcă. El descrie România cea de la 1450 nu cea de pe timpul lui Cuza. Să înveţe a şti autorul acelui articol, cât şi redactorii de la Bulgarester Tagblatt ca tot ce avem azi nu este decât o desvoltare, datorită timpului, a începuturilor făcute de Cuza-Vodă, al cărui nume este pomenit de tot Românul de la Dorohoia pănă la Severin ! Şi cu aceasta nimene nu înţelege că a recunoaşte meritele lui Cuza însamnă a răpi pe ale regelui Carol. Cea ce vor să facă redactorii acestor ziare nu sunt decât linguşiri plate şi indigeste, cu preţul călcărei în picioare a meritelor unui Domnitor iubit şi azi, cu toate defectele ce le avea Cuza-Vodă, şi care se leagă totdeauna de o mână de pământ. V. I. A. MONOPOLUL RESTutlțiLOR ALCOOLICE IN RUSIA (Urmare) După ce alcoolul a fost rectificat, el se expediază la intrepozitari, unde este prefăcut la 40 grade, baza normală a rachiului în Rusia. După aceia i se face o nouă curăţire, (filtrarea lui pe cărbuni), şi atuncea devine ceea ce ei numesc vino, deşi unul nu are nimic a face cu altul în această afacere.—Numirea de vodka rămâne reservată licorurilor particulare. Statul produce două feluri de vino sau rachiu, vino ordinar de 40 grade şi un rachiu superior, numit stalovoie vino, care îi rectificat de două ori, şi trebue se aibă 42 de grade. Afară de aceasta se vinde alcool aproape absolut (92 grade) pentru oarecare trebuinţă speciale. Toate aceste rachiuri sunt puse în gărăfi sigilate cu sigiliul statului şi înzestrate cu o mare etichetă, care arată cu exactitate cuprinsul, gradul şi preţul. Afară de preţul rachiului se ceteşte de asemenea şi preţul gărăfii, preţ care îi restituit atuncea când se aduce garafa în bunăstare, bine înţeles. Astfel pregătite gărăfile ele sunt aşezate în lăzi de o mărime mijlocie şi trimese debitanţilor cari nu sunt mai mult crâşmari, ce agenţi comisionaţi fără remiză proporţională asupra vinderei .Acest transport fi concedat prin contracte cătră întreprinzători privaţi cu preţuri foarte variabile, pentru că distanţele de parcurs dintre între posit şi debit diferă mult , sunt cazuri în care trăsurile trebue se facă mai mult de 200 kilom.—întreprinzetorul însărcinat cu transportul îi de aseminea obligat de a relua gărăfile deşerte pentru a le readuce la întreposit, după cum și debitantul el însuși îi obligat de a le rembursa pe din cătră ori care persoană i le-ar aduce. Sunt gărăfi de mărimi diferite. — Cele mai mari au o pătrime de vadră adică aproape trei liruri. — Cele mai mici au numai două sutimi de vadră, adică două centilitre , însă nu-i nici un interes de a lua o garafă mare în locul unei mici.—De exemplu dacă vadra îi taxată cu 8 ruble, garafa de o pătrime de vadră se va vinde cu 2 ruble, acea de a doua-zecea parte de vadră cu 40 copeice, acea de o a suta parte de vadră cu 8 copeice, și acea de doua