Ecoul Moldovei, 1906-1907 (Anul 16, nr. 1-25)
1906-07-16 / nr. 1
ANUL XT Nr. 1. IAȘI DEMINIUA 16 IULIE 1906 ABONAMENTUL Pe un an . . . Lei noi 6 6 luni 3, 50 Pentru străinatate se adaogă porta ORG A NATIONALIST APARE IN FIECARE DUMINICA DIRECTOR-PROPRIETAR EM. AL. MANOLIU—— —— . — . REDACŢIA şi ADMINISTRATIA Strada DRAGHICI No. 1. ANUNCIURILE Rîndul în pagina a IH-a bani 50 » » IV-a „ 25 Inserţii şi reclame 1 leu linia Uu mituni vechi 50 Bani * €atru Cetitori. Cu numărul de azi începem al 15-le an al activitaţei acestui ziar şi nu fără mulţumire anunţăm aceasta, mai ales cetitorilor constanţi, cari ne-a urmărit şi ne-a încurajat fără preget in lupta înverşuntă, dar loială, ce o ducem în chestia naţională. In anii din urmă mai ales, multe decepţii am intimpinat, multe neajunsuri ni s’au făcut şi multe piedici ni s'au pus, totuşi nu numai că nu ne-am lăsat să fim răpuşi, dar încă am urmat înainte cu încordare mare de puteri, fiindcă e şi mare nevoie să fie o santinelă care să deie alarma şi să arate cum operează jidanii pe pământul sfânt al ţarei noastre, cum îşi bat joc şi de neamul nostru, ce râs şi ce batjocură fac de legea şi obiceiurile poporului nostru, începem anul al uncisprezecelea cu credinţă că nu se poate ca dreptatea să rămâie ingenunchioă şi că deşteptând tse românul din propiala in care zace, să ca pune pe treabă, să scape din pânza sclaviei economice ce i a urzit-o jidovimea şi să înlăture şi primejdia dominaţiunei politice, pe care vor deaseminea sa şi-o întindă jidanii cu orice preţ. Mulţumind cetitorilor, pentru sprijinul cinstit şi cu bună voinţă ce ni -a dat până acum, îi rugăm ca să urmeze şi de aici înainte a fi aceiaşi. Red. Regele şi Moldova Ziarul Protestarea în articolul de fond a numărului său de la 11 a. c. spune că Regele nu iubeşte Moldova, şi o afirmă aceasta după declaraţia ce ar fi făcut-o dl. Bădărău cu chibzuinţă şi multă sfriţenie în un * * 9 interview publicat şi nedesminţit încă de vreun organ oficios. .. Cu toate protestările ce le ridică „Protestarea” contra acestei diferenţieri între Moldova şi Muntenia, din partea M. S. Regelui, ea există şi încă destul de accentuată ca s-o înţeleagă oricare din supuşii Sei. Nu putem preciza care să fie cauza, dar în tot cazul dacă Moldova nu este iubită, de siggur că e de căutat această cauza în înprejurările în care s-a nemerit aşi face Domnitorul Carol iu descălecarea pe pămîntul Principatelor-Unite, cum şi în caracterul Mol- 5 dovenilor. In realitate s’ar putea zice că Regele nu iubeşte pe Moldoveni, pentru spiritul lor de independenţă şi de demnitate, pe care Protestarea I spune că n'a reuşit să lefi înmuiat ca în Muntenia. Apoi, să nu se uite . Cu Cuza-Vodă a fost moldovait, ca Cogtălniceanu, C. Negri, Lascar Catargiu, Manolache-Costache Epureanu, V. Alexandri, toţi Moldoveni din cei intravigenţi şi pentru cari interesele ţărei erau mai presus de orice interese personale ori de gaşcă. Oraşul iaşi în sfîrşit prin manifestarea lui de la 3 Aprilie 1866 să înţălege că n’a putut să’şi creeze un titlu la iubirea Domnitorului Carol, cu toate sforţările ulterioare de a se arata tot atît de dinastic ca şi capitala Bucuresci. Omul e om şi Regele Carol ori cît de cu judecată e, nu s’a putut sustrage cu totul uneltirilor şi eliveticilor urzite şi şoptite de cei interesaţi, dacă nu a urî Moldova şi pe Moldoveni, cel puţin a le păstră o indiferenţă vădită. Că a fost cumpărată casa Roznovanu de stat, pe care* a prefăcut’o după nevoia unui palat în care să steie Familia Regală aceasta cine nu ştie că a fost un truc. Palatul Ferdinand de azi e menit să rămîe pustiu, după cum pustiu a devenit laşul care s*a desbracat şi a fost desbracat de tot ce avea ca viaţă, ca interes şi însămnătate politică. S’a fost zis că i se va da o însemnătate culturală mai mare ca a Bucuresciului şi aceasta ca compenzaţie pentru perderea însemnâtăţei politice, la care el a renunţat în interesul consolidărei Unirei. Şi aceasta însă a fost o înşălăciune ordinară, ca multe altele crezute doar numai de naivitatea ieşenilor, deoarece sistemul de centralizare în interesul capitale e întins până și asupra concursurilor de auxiliari la telegraf şi poste, necum pentru definitivatele profesorilor secundari sau pentru alte ramuri. Ca să nu rămâe în Iași nici o amintire despre foasta lui însămnătate fură date jos până şi armele Moldovei de pe zidurile Palatului Domnesc,după incendiul ce i distrusă acoperişul în 1881, cu care ocazie apoi nu sa mai refăcut nici chiar Sala Tronului, unde a fost ales Cuza-Vodă ca Domn al Moldovei, sală ce trebuia restaurată şi păstrată ca cel mai preţios tezaur naţional, fiindcă de la acea alegere a pornit întreaga îndrumare a neamului nostru din Principatele-Unite, ca să ajungă să facă răsboiul, să'şi declare „Independenţa" şi să se înalţe la Regat. In sfîrşit în acea sală resunară cuvintele calde şi pline de patriotism ale lui Mihail Cogălniceanu, drept urare colonelului Alexandru Ioan Cuza, ca cel întăi domn român ales de naţiune. Şi de sigur că pentru cîţiva buni români de peste Milcov pastrarea unei aseminea sale în Iaşi ar fi fost o primejdie permanentă, deci au trebuit să se folosască de ocazia focului ca s’o lese pentru totdeauna nimicită, înpreună cu armele ţârei Moldovei de pe frontespiciul palatului. Da, Regele Carol nu iubeşte pe Moldoveni şi din această cauză păstrează cea mai mare indiferenţă faţă de reclamaţiile pentru înbunătăţirea spiritei acestei părţi a ţarei. Pe când în Muntenia nu e colţ pe care să nu’l fi vizitat şi pentru care să nu’şi fi dat păreri ce-i de făcut ca să prospereze, în Moldova sunt regiuni întregi ce nu le ştie de cît doar din auzite, şi absolut tot una dacă pot prezenta sau nu vre un interes oarecare. In Muntenia s-au creat linii de căi ferate fără nici un interes pentru stat, ci pur şi simplu pentru satisfacerea pretenţiilor câtorva politiciani ai localităţilor; în Moldova însă nu să dă cheltuiala trebuitoare pentru continuarea liniei Iaşi-Dorohoi până la Noua-Suliţa, legătură absolut de o mare însemnătate pentru viitorul exportului nostru, în vederea căria s’a şi făcut linia Iaşi-Dorohoiu. Da, aşa e, Regele Carol nu iubeşte pe Moldoveni, de aceia să şi face o atât de mare deosebire între elementul muntean şi cel moldovan, de aceia în minister să ia cîte un moldovan numai şi prea arare ori să întîmplă să intre doi, de aceia în armată înaintează Moldovenii aşa de greu la rangul de colonel şi mai greu încă la cel de general, pentru că să exploatează această simţire delicată a Regelui, această deosebire tacită, dar destul de simţită din părte-i pentru Moldova şi Moldoveni. In sfirşit ce să zicem alta decit, că omul e om şi deci supus paternilor, dar patima deosebirei ce a apucat a o face Regele, pe noi Moldovenii ne costă mult şi nu e departe timpul când ne va costa şi mai mult, fiindcă din nenorocire nici nu mai avem oameni cari la timp să ridice glasul în numele Moldovei şi al Moldovenilor, ci în genere aproape numai nişte lichele, nişte speculanţi ai opiniei publice, trebue să ne atragă luarea aminte şi să ne silească a deduce oarecare prognosticuri pentru viitorul cel mai apropiat. Ceia ce-i mai interesant in mişcarea politicei de vacanţă sunt focurile de tiraliori, ce se dau in tabăra guvernamentală, sunt începuturile luptei ce are a se încinge între Cantacuzinişti şi Tachişti. Ziarele cantacuziniste, in aşteptarea fuzionărei cu junimiştii, au început provocările contra democraţilor, de cari vor cantacuziniştii să se descotorosească şi ’şi pregătesc terenul prin tot feliul de harţe,unele mai une altele mai stîngace, dar insfâşit, harţe ce mi’s fără de însemnătate pentru viitorul blocului. Motivele s'au găsit uşor, iar capul de turc e dl. Bădărău, care fu luat in primire de cum a declarat că se va ocupa de cadrele electorale din capitală. De mult era bănuit dl. Bădărău că lucrează in detrimentul blocului, dar de la eşirea din minister, şi mai ales de la hotărârea de a’şi muta sediul activitâţei sale la Bucureşti, bănuelile au crescut. Plecarea spre Anglia, ca să se întâlnească cu dl. Tache Ionescu e un cap de acuzaţie chiar in toată regula, pe care ziarele pur cantacuziniste îl relevează cu o formă sarcastică ce denotă pornirea unei campanii înverşunate contra acestor doi corifei. Ceia ce roade mai mult şi frâmîntă pe conservatorii cantacuzinişti e că nu pot şti ce au de pus la cale şi deduc, că dacă n ar fi o completare nu s’ar fi ales locul de întâlnire tocmai aşa departe şi încă poate şi pe apă, singuratici, feriţi de orice privire indiscretă. Ceia ce se petrece în sinul partidului de la cârmă e începutul sfîrşitului care nu-i departe. Elementele conservatoare se vor ralia desfăcându-se de cele democratice, dar operaţia aceasta cu siguranţă că nu o vor întreprinde cantacuziniştii stând la cârmă, ci îndepărtaţi de ea în tihna opoziţiei. Buletinul Politic Cu tot toiul căldurilor, politica la noi nu răcenzeşte, cura e de obiceiu in timpul verilor, din potrivă ca să manifestă şi încă cu oarecare încordare, ce Dl. MILLE şi Jim* Zilele aceste a apărut in Capitală o broşură cu titlul : Cum operează dl. Mille la Adevărul. Această broşură dă la iveală o mulţime de fapte murdare ale acestui domn director de gazetă şi dintre care multe vrednice de a fi sezisate de justiţie, după cum se exprimă un confrate, foarte indignat de cele cuprinse în acea broşură. Noi care am văzut manevrele „Adevorului“ jidovesc de ani de zile, avem convingerea nestrămutată că nu se poate ca Smille să nu fie prins cu mâţa in sac. Şi iată’l prins, căci toate merg până într’o zi, dar prins in aşa feliu cu ghişefturile ordinare făptuite, că cufundă cu totul pe făptuitor in mocirla descreditului şi a ruşinei. In afară că coloanele ziarului Adivor se umpleau şi se umplu cu tot soiul de ştiri fantastice, pentru a alarma opinia pu-