Epoca, ianuarie 1897 (Seria II - Anul 3, nr. 343)
1897-01-03 / nr. 343
t I SERIA II,—ARTTL IQ, No. 348 Ediția de seara NUIARUL^IO BANI A BOMABOBHnaLE: încep la 1 si 15 de flacărellungi se plăteac tot d’auna înainte în București la Casa Administrația! In județ« și streinărie» prin mandate poștale Usîan in țară ?! lei; ta secinătate 50 lai Șase lunî . . . 15 » » » 15 » Trei inel . . . 8 » » » 13 » Un număr în străinătate 30 bani MANUSCRISELE RUSE ÎNAPOIAZĂ REDACIUL«. 8—STRADA CLEMENȚEI—No. 8 VINERI, 3 IANUARIE 1897 NUMĂRUL 10 BANII ANTUM CIUROIS la București și județe sa numai la Administrația In străinătate, ăitvol la fie ® toate oficiile de publicitate Anunduri La pag. IV .... . 0-30 &• » »» m . s.— i.i * » !• * N .... i . 8.— s 51 Inserțiile p resi&msle 3 M riadait U» ss. k b» ä r v a e fe I ft SB ß lîsss 1 Mo. ».AIÍMIKISTKATTIA STRADA CLEMENȚEI -No. 3. APARE ZILNIC LA 8 ORE SEARA CU CELE DIN URMĂ ȘTIRI ȘI TELEGRAME ALE SEREI UN AN PIERDUT Un an de rușine și de pagubă pentru partidul liberal, de necaz și de tulburare pentru țară -iată ce a fost anul 1896. Ca și cum ar fi fost stăpîniți de duhul cel rău, liberalii n’au săvîrșit o singură faptă bună, ci necontenit au lovit în cele mai înalte sentimente și în interesele cele mai mari ale țărei. De la primul pas au dat o puternică lovitură sentimentului național, ruinînd tot ce cu mari silinți se putuse clădi în curs de ani de zile. Frumoasa mișcare de deșteptare a conștiinței naționale ce cuprinsese orașele și se pregătea să cuprindă și satele, a fost oprită cu brusc pentru ca partidul liberal să-și ispășască păcatele unei opozițiuni nechibzuite. Liberalii au fost pedepsiți, dar pedepsită a fost și țara care cu nimic nu greșise, pedepsită a fost și cauza națională. Desgustul ce-a cuprins opinia publică chiar din primul moment a îndîrjit pe liberali și i-a făcut să dea friü liber patimelor rele din cari e plămădit sufletul lor, încrederea în justiție și în puterea țării, respectul către Biserică, m. tot ce trebuia să fie întărit, a fost tulburat și ruinat de regimul acestor oameni. Legile personale ale d-lui Stătescu și atitudinea scandaloasă a parchetului în afacerea fostului Mitropolit Ghenadie; amintita calomnie aruncată de ministrul de război în plin Parlament asupra puștei românești, tocmai cînd un mare împărat avea să vie la noi ca să ne vadă oștirea; detronarea violentă a fostului Mitropolit și toate ticăloșiile nemai pomenite ce s’au săvîrșit în această afacere, au turburat adine toate straturile poporului și au silit pe liberali să capituleze cu rușine. Paralel cu această activitate stricătoare a guvernului, partidul liberal și-a susținut reputațiunea atît de bine cîștigată în guvernămîntul de pînă la 1888, de asociațiune al căreia singur scop e îmbogățirea pe socoteala țărei. N’a rămas primărie urbană mai însemnată, în care să nu fi dat cel mai nerușinat jaf în averea publică. Toată lumea își aduce aminte de gheșefturile îndrăznite, de la Severin, Ploești, Focșani, Galați și așa mai departe, unele neizbutite, „altele savîrșite pe deplin, gheșefturi cari au speriat pînă și pe guvernul liberal. Putreziciunea a ajuns atît de departe, incît chiar un ministru e acuzat de gheșefturi în marea întreprindere a portului Constanța. Rușinea aceasta, la care liberalii ajunseseră în rîndul trecut abia după douisprezece ani de putere, acum au atins-o după cîteva luni de guvern. In fața acestui desfrin general, un Parlament absolut nul și dezbrăcat de demnitate, arată zilnic că paridul liberal a pierdut orice putere de viață și a ajuns o piedică în mersul țarei. Un singur moment senin am avut în cursul anului 1896, și pe acela nu-l datoram regimului liberal. A fost vizita M. S. împăratului Frantz Josef, vizită care a înălțat țara în ochii ei proprii și în ochii străinătății. Evenimentul acesta însă îl datorăm mersului necontenit înainte al Romîniei, creșterii neîntrerupte a puterii și însemnătății Statului nostru. De la liberali n’am avut tot anul decît necaz, rușine și tulburare. Ce ne mai pot el da de aci înainte ? N’are decît să se uite cineva la zăpăceala în care ne găsim, la nulitatea guvernului actual, la enervarea opiniunii publice, pentru a înțelege că nu ne putem aștepta la nimic. Regimul liberal e ca și sfirșit. Mai mult răui decît a făcut nu mai poate face, și bine nu e în stare să săvîrșească. Atîta, că poate face țara să mai piardă vreme. Și nu numai regimul e sfirșit, ci partidul însuși. ÎNTORS la stup oarele cumulard d. Dumitru Sturdza, care știe să împace demnitatea de șef al partidului liberal cu fel de fel de funcțiuni publice și private gras plătite, a fost silit să demisioneze din directoratul Creditului funciar rural după ce devenise prim-ministru. Noi am spus că demisionarea aceasta s’a făcut numai de ochii lumii și că d. Sturdza nu lasă Creditul nici în ruptul capului. Și am avut dreptate. Imediat după rușinoasa retragere de la guvern, d. Sturdza s’a și înființat la Creditul funciar. Și primul act ce l-a făcut, a fost să-și ia leafa înainte. „ Dacă Voința Națională ar voi să fie gentilă, ne-ar spune de a reluat șeful partidului liberal și îngrijirea afacerilor principesei Gorceakoff. INSPECTORII ADMINISTRATIVI In regimul liberal se înțeleg toate pe dos. Au fost creați inspectorii administrativi ca să ajute pe ministrul de interne In privegherea administrațiunii; cum lucrul acesta e foarte greu în țara noastră, se cere neapărat ca în posturile de inspectori administrativi să se numească oameni foarte capabili. Liberalii, din potrivă, hărăzesc funcțiunile de inspectori tuturor neputincioșilor. De îndată ce un colectivist s’a dovedit din cale afară incapabil, numai decît guvernul îl numește inspector. Așa, am avut prefect de poliție în București pe vestitul Paul Stătescu. O lume întreagă a rîs de caraghioasa figură pe care o făcea în această calitate fratele fostului ministru de justiție. Veni momentul cînd Paul Stătescu nu mai putu fi cu nici un preț ținut în capul prefecturei de poliție. L-a trimis guvernul în vr’o provincie uitată, unde incapacitatea lui să nu fie așa de bătătoare la ochi ? Nu. L-a bombardat inspector administrativ ! Zilele astea, un prefect de județ, despre a căruia nulitate se povestesc lucruri mari, d-rul Munteanu, a fost și el numit inspector administrativ. Se vede că guvernul liberal are de gînd să facă din inspectorat un soiü de asii pentru toți Invalizii partidului, și sunt foarte mulți. c-s £ /CVS~^ 0 DRUM NAȚIONALA Cestiunea Dobrogei.-Emigrarea tătarilor. — Invasiuiunea bandelor bulagre. — Prundența bulgară. — © cestiune națională. Gestiunea Dobrogei Ticăloșia administrației colectiviste din Dobrogea a produs o nouă cestiune gravă, extrem de gravă, căci vorba e de siguranța, de existența chiar, cel puțin a Dobrogei. In numărul nostru din urmă am dat mai multe amănunte privitoare la despoiarea celor 45.000 de romîni transilvăneni de toate drepturile de cari s’au bucurat timp de 15—20 de ani in Dobrogea, unde s’au stabilit din îndemnul lui I. C. Brătianu, M. Kogălniceanu și Remus Opranu. Acele elemente cari împrumută Dobrogei un oarecare caracter romînesc, sunt astăzi atacate nu numai în drepturile dar chiar și în avutul lor. Ar mai rămîne pentru administrațiea colectivistă să hotărească cine vor fi aleși primari, ajutori de primari și consilieri comunali prin nouile comune întemeiate și locuite exclusiv numai de romîni transilvăneni, cînd aceștia sunt șterși de pe listele electorale . Ca cititorii să înțeleagă pericolele ce rezultă din această cestiune gravă, vom da aici următoarele amănunte: Emigrarea tătarilor De cîtva timp elementul cel mai harnic, cel mai cimtit și cel mai credincios sub raportul intereselor Statului roman, anume tatarii mahomedani, emigrează în mase mari spre Asia mică, unde li se dau pămînturi și alte avantagii. Aceste emigrări, imnd proporții foarte mari, ar trebui să îngrijească pe orice roman luminat și patriot. Cauza directă a acestor emigrări rezidă în apucăturile mizerabile ale agenților administrativi, cari nerespectînd cultul, viața patriarhală și tradițiile lor, îi silesc să-și ia lumea în cap, să-și părăsească vetrele și să plece în țările Semilunei. Spre ilustrație să cităm un caz recent: Casierul general al județului Constanța execută de cîtva timp fără milă pe bieții tatarî, și-î silește ca să-și vînză pămînturile pe prețuri de nimic spre a-și plăti dările. Rămași fără pămînt, ei pleacă la Constantinopol. Iai vasiunea bandelor bulgare Mult mai primejdioasă e însă invasiunea în Dobrogea a bandelor bulgare. Spre granița dinspre Bulgaria, de la Dunăre și pînă la Marea Neagră, Dobrogea era locuită pînă mai ieri exclusiv de tătari, cari formau un fel de zid de apărare în contra agitațiilor bulgărești pornite din Bulgaria. Intr’o bună dimineață însă, tătarii din cîte o comună și-au părăsit vetrele și fără de veste au plecat în Asia mică. Înainte de a prinde veste de aceste emigrări, administrația a fost surprinsă, văzînd că prin comunele părăsite s’au stabilit toți pușcăriașii și bandiții din Bulgaria cu familiile lor, îmbrăcați toți turcește. Și nici o măsură nu s’a luat împotriva lor.Din contra cele trei sub-prefecturi și posturi de jandarmi înființate sub conservatori de-a lungul graniței bulgărești, pentru zădărnicirea invaziei bandelor bulgărești, au fost reduse de colectiviști la o singură sub-prefectură și la un singur post de jandarmi rurali. Aceste lepădături bulgărești, prin cine știe ce mijloace, sub ocrotirea prefectului Chintescu, au fost înscrise în listele electorale, au ocupat, fără nici un scrupul, casele și pămînturile părăsite de tătari și se pretind a fi autohtoni în această provincie. Astfel coloniile române transilvănene despoiate acum de avutul și drepturile lor, se află strînse între numeroasele bande bulgărești stabilite la granița Dobrogei și între bogații bulgari, cari stăpînesc județul Tulcea. Stuidența bulgară Prin persecuțiile mizerabile ale lui Chintescu, amenințată fiind opera de românizare a Dobrogei începută de Ion Brătianu și Remus Opranu, stridența bulgară,—care părea a se fi astîmpărat încă de pe cînd Take Ionescu, ca ministru al instrucției, făcu cunoscuta inspecție la seminarul bulgăresc din Tulcea,va putea din nou să reia agitațiile sale. In Bulgaria toate partidele și mai ales partidele populare de azi în cap cu Zancom și Karaveloff, aspiră mereu la Dobrogea și aspirațiile lor găsesc un ecou puternic în Dobrogea, mai ales la Tulcea, unde bulgarii au o cetate puternică și bogată, seminarul bulgăresc (liceu, școală normală, școală secundară de fete), care e cea mai periculoasă pepinieră a stuidenței bulgare. Acum bulgarii, archimisionarii din Tulcea și de-a lungul graniței Dobrogei, cu concursul unei administrații ticăloase, vor putea ușor să strivească pe romini, să-i trateze drept niște venetici vagabonzi și să cucerească de fapt această provincie, pentru care Romînia a vărsat atîta sînge și atîtea milioane. O cestiune națională Interesul Statului român, siguranța țării și ideia romînismului impun ca să se pună capăt cît mai curînd acestei stări de lucruri. E o crimă națională ce se săvîrșește acum în Dobrogea și criminalii trebue să fie pedepsiți. Me aducem aminte, că prin 1892 s’au mai încercat bulgarii a da o lovitură identică coloniilor române, dar n’au izbutit, căci d. I.ascar Catargiu a rechemat imediat pe d. general Dunca, pe atunci prefect al Constanței. TRIBUNA POLITICA Alegerea de la colegiul al douilea de Bacau, prin rezultatul pe care l’a dat, e foarte interesantă. E cunoscut îndeobște că liberalii privesc Bacăul ca un domeniu al lor, în care familia Lecca e atotputernică. Firește că, atunci cînd se găsesc la putere, liberalii sunt și mai stăpini pe acest județ. La alegerea făcută Duminică, atît liberalii cît și familia Lecca, au suferit o strașnică înfrîngere. Mai întîi, e de observat cel între liberalii-băcăoani e destinare, căci au fost trei candidați liberali: unul, un membru al familiei Lecca; al douilea, candidatul comitetului electoral local; al treilea, candidatul de la centru, fostul secretar general Morțun. Dintre candidații liberali, d. Lecca a avut mai multe voturi și s’a apropiat mai mult de candidatul conservator (d. Crupensky, conservator, 201, d. Lecca 172). Candidatul comitetului electoral liberal n’a obținut decît 99 de voturi. Aceasta e foarte semnificativ. Dacă n’ar fi familia Lecca, cu influența pe care i-o dă pozițiunea și legăturile ei, partidul liberal n’ar avea deci în județul Bacău, unde era și se considera așa de tare, decît un contingent cu totul neînsemnat. E caracteristică această schimbare a opiniunei publice dintr’o cetate liberală, după un singur an de guvernare. NESIMȚIRE Dacă guvernul trecut a fost expresiunea răutății colectiviste, guvernul actual reprezintă nesimțirea partidului liberal. S’a văzut cum d. C. Stoicescu nu s’a rușinat să se ascundă după regulamentul Camerei pentru ca să scape în vacanțe fără a răspunde la interpelarea d-lui Scorțescu în chestiunea potlogăriilor de la portul Constanța. Orice om s’ar feri să stea multă vreme sub acuzări infamante, d. Stoicescu se bucură să stea cît mai multă vreme, iar partidul nu zice nimic. Iată acum o nouă dovadă de nesimțire în altă direcțiune. La ministerul instrucției există o comisiune pentru studiarea proiectului de reformă a învățămîntului secundar. In această comisiune, ministrul instrucțiunii nu s’a sfiit să spue că d-sa nu are nici o părere asupra chestiunii. E adevărat guvernul nesimțirii. TRIBUNA LITERARA CREDINȚĂ ȘI ȘTIINȚĂ Cestiunea socială După cum Știința s’a arătat incapabilă de a da o soluție cestiunei morale, tot astfel s’a învederat ca nedestoinică în rezolvirea cestiunei sociale. Lucrul se explică, deoarece Știința are un rol disolvant în mișcarea socială, ca și Rațiunea, din care purcede. N’avem, pentru a dovedi aceasta, decit să ne aruncăm ochii în trecutul omenirei, și să observăm raporturile cari au existat pînă acum între individ și societate. In adevăr, de cînd s’a întemeiat prima asociație de oameni, și pînă acum, o luptă violentă s’a încins între sufletul individului, luptă «care este episodul cel mai important din istorie», după cum se exprimă un scriitor englez modern. A fost lupta omului cu propriea sa rațiune. Căci, spre a întemeia o societate, e absolută nevoie ca individul să renunțe la o parte însemnată din drepturile sale, în favoarea societății. Trebuia să stabilească o armonie între interesele sale și cele generale. Dar cu toate că de multe ori interesele individuale intrau în conflict cu interesele societății, totuși individul trebuia să-și plece fruntea și să se declare supus. Aceasta însă nu o putea el face, decît după o înfrîngere a rațiunei sale, care se împotrivea. Rațiunea îi arăta drepturile sale, îi arăta paguba care izvorea pentru el din neglijarea intereselor sale particulare și’l îndemna la desăvîrșita satisfacere a lor. Desigur că dacă s’ar fi supus omul la aceste poveți ale rațiunei, nu s’ar fi putut niciodată Închega o societate în lume, n’ar fi domnit decît anarhiea, ultima expresie a individualismului exagerat. Unde putea găsi omul, în asemenea împrejurări, ajutoare în lupta întreprinsă? Toate motivele pe cari le ar fi putut aduce ar fi trebuit să fie în favoarea rațiunei, deoarece tot ea le zămislea. Și cu toate acestea, în cea mai mare parte a cazurilor, rațiunea a fost îngenunchiată, spre folosul progresului social. A trebuit însă ca să intervină aci un factor străin de rațiune : credința. «Sîntem deci aduși la această concluzie că rolul credințelor religioase în evoluțiea omenească, este de a da o sancțiune supra-rațională conduitei omului in fața unor condițiuni necesare progresului, condițiuni pentru cari nu poate să fie sancțiune rațională» zice Benjamin Kidd. Ceea ce, deci, a înlesnit progresul social, a fost tot sentimentul. Câă vreme un sentiment înnalt, un ideal, a călăuzit pe om, evoluțiea a putut să-și urmeze calea ei liniștită, societatea a putut să se îndrumeze către propășire, omul să devie mai bun ! Și deoarece în trecutul istoriei omenești, sentiment mai înalt și mai puternic ca sentimentul religios n’a fost, de aceea putem afirma că religiea singură a jucat rolul de căpetenie în dezvoltarea omenirei, ea a fost «pîrghie a progresului social.» Religia, «din adîncul inimei unde sălășluia» a stăpînit, dintru început, toate instituțiile politice, economice și civile ale societăței. Ea singură păstrează echilibrul între deosebiții factori, ea dă avînt eroului și inspirație legiuitorului. Ea a putut trezi popoarele din letargiea lor, le a ridicat și le a dat un rol de îndeplinit pe lumea asta. Nici o dată un popor a cărui credință a fost slabă, n’a putut săvîrși fapte mari în istorie. Acolo unde rațiunea a domnit peste inimă, disoluția n’a întîrziat. Căci cu slăbirea sentimentului religios, cu dispariția acelui suprarațional, s’au ivit în sînul societăței, decadența, corupția și toate cele 1’alte mizerii ale vieței omenești. Sentimentul religios a fost deci supapa de siguranță a progresului social, după cum a fost și a sufletului omenesc. Un rol tocmai protivnic l-a avut rațiunea. Ea a fost vrăjmașul neîmpăcat al oricărei formațiuni sociale; ea s’a zbătut în lanțurile pe cari inima i le-a pus și cînd s’a întîmplat uneori să scape și să-și răzbune pe rivalul sau, atunci istoria a avut de înregistrat încă o teroare, în cuprinsul sau. Să luăm exemplul cel mai recent și cel mai puternic. Revoluțiea franceză. Dacă nu erau Voltaire și Enciclopediștii cari să batjocorească și să distrugă aproape — pentru multă vreme — sentimentul religios, și dacă nu era un Rousseau cu teoriile lui, de sigur că Revoluția franceză nu avea să fie pomenită ca «Marea Revoluție» a Istoriei. Religia slăbită și «declarația drepturilor omului», una tot așa de rea ca și cealaltă, și amîndouă fapte ale rațiunei, au fost cele două cauze de căpetenie care au învîrtit toată mișcarea revoluționară. Declarația drepturilor omului a dat naștere anarhiei care a domnit în tot timpul Revoluției, cînd Rațiunea — în persoana unei actrițe — a fost îndumnezeită, cînd bandele teroriștilor sîngerau Franța întreagă, și au dus o pe marginea percărei. In astfel de împrejurări a domnit vrăjmașul inimei. Acum să vedem ce principii dă individului, știința, față de societate. Ea spune : tu ești un animal mai inteligent puțin decît strămoșul tău Pitecantropus. Viața asta e un cîmp de luptă, din care trebue să eși învingător. Învinge sau