Epoca, mai 1923 (Anul 42, nr. 99-122)

1923-05-29 / nr. 120

► im XLII — Ro. 120 • In toată țara: I LEII EXEMPLARUL ABONAMENTE: P © lu­t * * •••*•■*■ L © 5 313@ i­ 6 lun­S ty îis ® NI 3 »» ••«••«*••• *9 ^ P@ptin străinătate Sei șase sute Preoții, învățătorii și țăranii, vor plăti pe an 200 lei, pe 6 luni 100 lei C. 4 PACINI Fondator: NIcOLAE FIULESCU Marți zi* Mai 192? In străinătate : 2 LN­ EXEMPLARUL ANUNCIURI; Se primesc la administrația ziarului și — — toate Agențiile de Publicitate ______ REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA CALEA VICTORIEI No. 701 Etajul I Telefon 7 30 B 5||Ti“ șși% Bn șgi 6 § IPS1 Academia Română Ședința de Sâmbătă a Came­rei a fost rezervată trecerea la iuțeală SM prin surprindere a uneia din cele mai mari și mai îndrăznețe hoții legiferate t pe care liberalii o urmăresc cu o sălbatecă lăcomie de ani de zile și pe care au reușit să o rupă din ghierele organi­zatorilor inițiali, hoția „Rosi­­ței”. Ce este „Reșița ”, opinia pu­blică și-o reamintește din epo­­­ca de jafuri a guvernului Ave­resen . Sub paravanul aș­a zisei naționalizări a­ uzinelor meta­lurgice de la Reșița averesca­­nii au ticluit o cointeresare du­pa sistemul tipic al tuturor cointeresărilor spoliatorii libe­rale, în care Statul aducea ca aport domenii miniere a căror­­ valoare reală se cifra la aproa­pe două miliariie. Prin modul cum fusese ti­cluită această cointeresare, sta­tul cădea, de la început vieți" pia uneii duble spoliat­ uri­­i Pritea, era acela că în evalua­­rea fondului social aportul ve­chei societăți fusese umflat la maximum, pe când aportul setatului fusese estimat la o ci­fră derizorie, care nu reprezen­tea nici a două­zecea parte din valoarea­ lui reală, . Capitalul global al no­uei soci­etați fixat prin această falsă Estimatiune la 125 milioae, depărțite în 250.000 acțiuni, re­fotnsWita astfel în realitate aáfilarde Dacă cota de acțiuni 2 sț-ip­ezentând aportul său soci­al ar fi intrat în posesiunea totului, acesta ar fi avut de su­sfit numai jaful repartitiunei. sca? S’ar fi ales măcar cu bene­ficiile rezultând din această în­teprindere. Dar statul a fost spoliat și de fotul său de acțiuni, care au ■trecut în chipul scandalos ca­re se cunoaște în buzunarele favoriții­or­ regimului, îmbogă­țindu-i peste noapte, el alegân­­du-se numai cu echivalentul valorei nominale. Cum a fost impărată conștiința parla­­mentului care a fost chemat să insfințeaaca jaful acesta, o­p­tdm cu toții. Opinia publică își reamintește lupta crâncenă pe care întrega opozițiune alcă­tuită din partidul National, partidul Țărănesc și partidul Liberal a dus-o în Cameră pentru a împiedeca hoția „Re­­ziței” și cum în ziua în care legea a fost votată toți mem­brii opoziției au părăsit Adu­­narea și s’au dus în corpore să protesteze la Rege- Rezulta­tul a fost că legea spoliatorie votată de Cameră s’a împotmo­lit în cartoanele Senatului. I Dar pe când partidul Națîo­­nal și partidul Țărănesc du­ceau lupta cu bună credință și cu gândul cinstit de a apăra și B­eri de la­­ avutul statului, par­idul gândul Liberal ducea lupta cu ascuns și cu rezerva perfidă ca să zmulgă afacerea hoțească din mâinile averesca­pilor pentru a o comite el. Și așa s’a și întâmplat. Astăzi, la sfârșitul sesiunei parlamentare, profitând de o­­boseala generală și pândind la zi când după cele petrecute an ajun­sperau ca vor scăpa și i de controlul opoziției, liberalii aU venit cu ..Reșița” exact în același cadru în care a fost adusă și de averescani, consfin­țind hoția comisă de aceștia pentru a avea și ei prilejul ho­ției celei noi, pe care cu o stă­ruință diabolică au organizat o în culise începând din ziua în care au venit la guvern. Dar opoziția a fost și de data aceasta la locul ei si a­ dat alar­ma. Declaratiunea cetită în nu­mele opozitiei unite și modul magistral în care d. Iuliu Man­­iu a executat guvernul dez­văluind spoliațiunea și arbi­­trariul fantastic prin care par­tidul Liberal caută să acapare­ze Reșița însușindu-și jaful a­­verescan, a tîntuit pe vinovați fără posibilitatea unei replice serioase și cinstite. Hidoasa, complicitate dintre partidul Li­beral și partidul Poporului a­ apărut de data aceasta clară ca lumina zilei și în domeniul hoției. Astăzi afacerea ,, REȘIȚA” est­e pusă din nou in ordinea zilei exact ca si in vara anului 1921, când a fost adusă în Ca­meră de guvernul Averescu. Deosebirea nu e de­cât aceia că liberalii au venit cu hoția or­ganizată întrun stil și mai ma­re de­cât cum o adusese guver­nul Averescu. La 1921 in urma protestarei opoziției consfințirea legală spemațiunea a fost împiedeca a­tă Rămâne să vedem astăzi da­­că același măsură va fi aplica­tă și tentativei liberale La 1921 acei care se duceau în fruntea opoziției la Palat pentru a protesta împotriva . HOȚIEI REȘIȚEI" erau d-nii Duca și Mârzescu. Vom vedea ce va face astăzi Palatul când d-nii Duca și Mârzescu sunt acei care și-au însușit și sus­țin „HOȚIA­­ REȘIȚEI” intrată în inventariul familiei Bră­­tlanu. * Opinia publică are de data­ aceasta o nouă ocazie ca să ve­rifice teoria CELOR DOUA MASURI*’. Transficele româno, ungare din Bruxelles Bruxelles, 27. (Rador). — D-nu­ Adassei, ambasadorul Japoniei la Bruxelles, în urma dorinței comi­tetului executiv al Ligii Națiunilor, a reunit pe reprezentanții Româ­niei și Ungariei, pentru a regula li­tigiul dintre aceste două tari pe chestia exproprierilor din Transil­vania, cu ajutorul directorilor Li­sei Națiunilor. (N. R.: Se știe că „Viitorul“ a­­nunțase încă de acum o lună că această chestiune a fost definitiv tranșată, spre succesul delegatului român la Lausanne). *• • »•«»*♦• ••*•****«»* Răspunsul sovietelor la nota en­gleză LONDRA, 26. — „Evning Stan­dard“ află, că Krasin a primit răs­punsul din Moscova. Guvernul So­vietic nu este dispus sa facă nici­ o comu sie. In cercurile diplomatice se crede, că situația s’a agravat mult. Raportul asupra lucrărilor și întâmplările anului î­­n Raportul iscălit de d. I. C. Ne­­gruzzi, secretarul general al A­­cadem­­ei române, începe prin a enumera pe membrii instituției morți în timpul anului 1922—23: Andrei Bârseanu, George Ben­­gescu, Ștefan G. Hepites, arhi­mandritul Ilarion Pușcariu, arh. Eusebie Popovici, Ioan Urban Jarnik, Cavalerul Ioan Capellini, Otto Hirschfeld, Louis Leger, Teodor Burada, Leon de Rosny, Contele Fernand de Montessus de Balore, Dimitrie Onciul. Afară de ședința solemnă încoronăm, Academia a ținut în­­ cursul anului 37 de ședințe. Relațiile interne și externe ale Academiei au fost întreținute normal cu organele statului și in limita posibil­ității cu străină­­tatea. Academia a pus în aplicare contractul de editură cu soc. „Cultura Națională“. S’au tipărit o mulțime de volume cari vor mări veniturile Academiei. Colecțiunile bibliotecei și-au continuat creșterea și organiza­rea. S’au mai lăsat Academiei două fonduri : 1) Fondul George Tomoșoiu, la dispoziția Academiei, 80.000 lei numerar. Fondul e în litigiu. 2) Fondul Petresc-Ciorobea, 4 corpuri de casă. Academia va trebui să întrețină o bursă __ la Facultatea de medicină. In anul școlar curent s’au dat burse din fondurile Adamachi, A. Papadopol, Dr. Corneliu Pă­­curaru-Bianu, N. Rătescu și Leon S. Arie. La concursurile premiilor A­­cademiei s’au prezentat nume­roși candidați. Fratele Iinu a mărturisit, — adevăr a grăit: — Pleci din partid, după ce le-ai îngrășat, — a strigat d-sa unui deputat care s-a săturat de el și de frații săi. Fratele Dinu a confirmat ast­fel spusele presei întregi: parti­dul liberal e partid da ghiftuiți. Și fiindcă a spus-o, fratele Ionel va trebui să-i aplice Constituția. * In Basarabia ofițerii de jan­darmi împușcă oamenii, ...Se vor fi săturat și ei de-a tot împușca francul. Ori­cum însă, cei din Capitală sunt meii civilizați, ei dau in oa­meni numai in patul armei, — și, destgur, numai di­n ordin. * Prim­ul-ministru a aflat, la Ca­meră, că în Basarabia jandarmii execută sumar pe toți cei cari nu aplaudă cu amândouă mâinile bi­nefacerile regimului. Și d. Brătianu s’a emoționat,— dar nu de ce credeți, ci de faptul că n’a știut mai din vreme acea­sta : ar fi adus un mare trans­port de jandarmi din Basarabia cu cari să pue capăt campaniei dusă de opoziție împotriva Con­stituției, Politiei industriali a Partidului National Declarația d-lui Iuliu lansa în Samară de Cu ocazia discuției proiectului lege pentru naționalizarea­­­ ieșitei''' d. Iuliu Maniu­, preșe­dintele partidului național­ ro­­mân a citit următoarea declara­ție : Partidul Național Român și Par­tidul Țărănesc în fața proectului de lege privitor la șoc. „Reșița“ repetă declarațiunea făcută cu o­­cazia desbaterilor unui proect de lege similar prezentat de guvernul d-lui general Averescu în sensul căreia ceream ca statul să preia insuși acțiunile pe cari Societatea „Reșița“ le va emite. Credința a­­cestor partide este ca Statul atât din punct de vedere economic cât și financiare trebue să participe la industriile de bază și de primă ne­cesitate. Aceasta pentru ca deo­parte să participe la câștigul aces­tor industrii iar pe de altă parte pentru a îndruma conform cu in­teresele superiore ale Statului pro­­ducțiunea și prețul măriei produ­se. Partidele aliate condamnă cu­ toată hotărârea co misiunea de spe­culațiune bancară a guvernului ac­tual și ține a înfiera imoralitatea politică de care păcătuește parti­dul liberal și guvernul său, prezen­tând un proect de lege care în e­­sență este identic cu proectul gu­vernului averescan față de care partidul liberal, a dus o campanie politică din cele mai violente. De­zaprobă politica guvernului liberal prin care persecută întreprinderile industriale și comerciale, mai ales cele din Ardeal și Banat, cu scopul vădit de a le subjuga cu orice mij­loace finanței liberale, sdruncinând prin aceasta încrederea cetățenilor și a străinătate­ in siguranța de drept ce ar trebui să domnească în stat. Protestează în contra în­cercării de a compromite desvolta­rea sănătoasă a industriei și com­er­­ului prin legi votate de deputați aleși prin lovitură de stat, fraudă și teroare. Protestează ca deputa­ții astfel aleși și cointeresați la transacțiunea .Reșița“ fie direct fie prin băncile liberale să ia par­te la desbaterea și la votarea a­­cestui proect de lege. 8mmul d-lui Britinnu și Românii din istoric. Guvernul corupției și fraudei nu pier­de nici o ocazie de a se compromite în fața a tot ce reprezintă conștiință românească. Și ține, cu orice preț, ca, această compromitere, să aibă răsu­net și în toate părțile lumii. După suprimările ziarelor românești din Ardeal, cari nu apără politica gh­e­nefierilor de a capturare a tării în folo­su­l partidului libert4­; după teroriza­rea — prin „Letea“ — a presei care nu vrea să recunoască „binefacerile“ acestui regim de capacități stomacale; duă interzicerea de a apare în Basa­rabia, ziare cari să nu laude jaful și teroarea de slânjită asupra acestei provincii guvernul în fata căreia lumea a luat o măsură­­ românească de pretutindeni, se va gândi, cu îngrijo­rare. Cel mai reprezentativ tip al gru­pării liberale ministrul de interne, d. gen. Văitoianu a dat ordin ca ziarul românesc care apare in Statele­ Unite — „America“ — să fi oprit de a in­tra în țară. Motivele, toată lumea se știe: zia­rul „America“ nu aprobă teroarea des­lănțuită de guvernul liberal in toată țara și în special în provinciile unite și critică pe baze de documente fapte, măsurile pe cari se ia acest gu­st venn, măsuri cari au darul să arunce o tristă reclamă, nu asupra guvernului ci, mai ales, asupra poporului român nevinovat și străin cu totul de condu­cătorii săi, impuși la cârmă prin ma­nopere și intrigi demne de curtea ța­rului Rusiei. Presa democrată — și cu această o­cazie — și-a făcut datoria, atrăgând atenția guvernului asupra greșelii ce comite. Dar guvernul a rămas hotărât în măsura luată, fiind convins că nu­mai funcționarul nerod, care a făcut raportul de interzicere, numai el știe adevărata politică dusă de ziarul „A­merica“. Căci, aflați, oameni buni, ,,America“ e un ziar reprezentând interesele stră­ine și face propagandă bolșevică. Guvernul i-a interzis intrarea, gu­vernul putea să doarmă liniștit, ascun­zându-și capul, ca struțul. Dar iată că un sol neașteptat, un sol nedorit, venind de departe, s’a sguduit din beatitudinea somnoroasă. Redacția ziarului ,„America“ i-a tri­­m­is o adresă drastică prin care ii cere să revină asupra măsurii greșite pe care a luat-o, arătându-i și docu­­mentându-i că criticile ce „America“ se aduce situației politice din Româ­nia nu se­ răsfrâng asupra poporului ro­mân­, ele privind numai și­­ numai guver­nul român, care, prin actele sale, dă o­cazie la aceste critici; iar guvernul unei țări nu se poate identifica, în­tot­deauna, cu însuși poporul acelei țări. Nu știm dacă guvernul se va fi gân­dit serios asupra acestei adrese, și nu știm iarăși dacă va avea mintea ro­mânului cea de pe urmă. După bizanti­nismul prin care crede că va înșela lu­mea politică internațională, și după fa­voritism­ul cu care caută să exploate­ze tot ce este bogăție în favoarea par­tidului venetic de sufletul românesc, mă îndoesc. Guvernul va păși înainte, pe calea greșită, pe care a apucat, cum a făcut în toate actele sale, pentru a da lumii cel mai rușinos spectacol ce s’ar fi dat vreodată. Redacția ziarului .America" ind­ee cu avertizarea că, în caz de încăpățâ­nare in măsura luată, se va vedea ne­voită să apeleze la scutul guvernului american, lăsând guvernului român, toată rușinea ce va rezulta din faptul protestului ambasadei americane, pe lângă guvernul român, pentru lăsarea liberă la intrare în România a unui ziar românesc din America, ziar de or­dine, reprezentând naționalismul ro­mânesc desemnat pe Câmpia Liber­tății. Lloyd­ George împo­triva lui Baldwin Viena, 28 — Din Londra se te­legrafiaza că Lloyd George a în­ceput o campanie împotriva cabi­netului lui Baldwin. Fostul premier va lua foc în fruntea opoziției. Regimul economic al grâului Am arătat într-un număr­­ pre­cedent, cari au fost fazele prin care au trecut aprovizionarea cu grâu în Franța. 5î restricțiile pu­se de guvernele franceze, produ­cătorilor. Trebue în mod general să ară­tăm­­ică un guvern ori­care ar fi este necesar să aibă în vedere, în primul rând INTERESUL­ PRO­DUCĂTORULUI DE GRÂU, pen­tru a Se mări, sî încuraja produc­ția, precum și interesul consuma­torului — ca c­hestie Socială. Din această dilemă statul­ nu poate eși. Economistul Francois Bernard, spune, vorbind de prețul grâu­lui : „Le marche du ble est uni­­versel; Ies prix de cette dérvré se nivellent sui­vant Ies disponibi­­lités et les desoins INTERNATIO­­NAUX”. Veracitatea acestui prin­cipiu nu poate fi un paradox, ci o axiomă cu rezultate bine definite. Regimul grâului impus, la 25 August 1922 de actualul guvern, fixat la un preț maximum de 30.000 vagonul de grâu, a dat loc la un dublu joc periculos din două puncte de vedere : 1) Morarii din­­ Ardeal au plătit chiar de la înce­put vagonul de grâu cu aproxi­mativ 34.000 lei vagonul. 2) Sub forma legală a­ regimului și a pre­țului maximală 8’a încurajat spe­cula cea mai odioasă, având ca consecință: a) Exportarea prin contrabandă, a unei mari canti­tăți de făină. Sustrase deci opt" sum«tieî interne ; b) Prețul ac­tual al grâului se negociază aproa­pe oficial cu peste 40.000 lei va­gonul, loc o gară, (cu speze, apro­­xim­ativ 45—47­ 000 lei). Urcarea vertiginoasă a prețului la­ grâu, este destul de legitimată, având în vedere, recolta, slabă din anul trecut, precum și prețul grâu­lui in raport cu prețul orzului și ovăzului, care ia CONSTANȚA li­nie, a ajuns la 40.000 lei vago­nul. De noul regim al grâului, se leagă o altă derută sau panică socială, și anume» FRICA produ­cătorului de a aixai cultiva grâu, din care motiv s’a dovedit și sta­tistica ministerului de domenii face dovada certa, că cultura grâu­lui a diminuat în profitul orzului, ovăzului, etc. Pentru a se încuraja cultura­ la noi, se spune» că guvernul ar fi luat măsuri să acorde o primă de hectar de 200 lei! Am cercetat personal la țară, dacă s’a plătit la cineva, aceas­tă primă, dar mi s’a răspuns că nici nu se cunoaște» .— aproape această dispoziție, — deci tarifat promisiuni fără nici un temei, ne­fiind la mijloc o politică economi­că, serioasă, ci numai conjecturi de la o zi la alta. Asupra consumului pâinei» am arătat deja» cum statul, s’a în­cărcat, lan o cheltuială inițială de aproape 300.000­ 000 lei, prima cu­venită morarilor­ socotit a 5000 lei la vagonul de grâu. De und­e compensează statul a­­ceastă cheltuială? sigur că din bugetul ordinar, întrucât exportul celor 200.000 vagoane» grâu la care se aștepta guvernul în iu­­lie anul trecut, nefiind real, din cauza diminuărei producții, — nu s’a încasat de­cât o minimă taxă pentru exportul grâului și faunei până în prezent. Situația fiind cea de mai sus trebue să ne întrebăm ,care va fi regimul pentru recolta nouă care promite abundenta. Guvernul din acest punct de ve­dere tace, iar morarii se agită, întrucât, situația actuală nu le mai convine. După unii ar trebui ca statul sa lase complecta libertate la grâu. După alții,­­ se cere o contin­­gentare­ serioasă pentru consu­mul intern și libertate la export bine înțeles cu taxe superioare la vamă. Noi însă, opinăm, pentru a doua propunere, și anume pentru o contingentare serioasă care săi asigure consumul intern» cu o pâine bună și cantitativ și calita­tiv, iar restul să fie liber la ex­­port, fără nici o formalitate, de centralizare, ca în sistemul guver­nului Averescu. Această normă s’a aplicat în 1915[916» Sub mi­nisterul Constantinescu, și a dat rezultate bune. Trebue să se înțeleagă odată­, că poporul este sătul de specula ce se face pe spinare ® și buzunarul lui. Săracul nu poate plăti pâinea neagră, de proastă calitate, cum este servită în prezent publicului, cu 4 lei bucata de 0.900 gr. și pâine de secară 4,75 iar statul să verse aproape jumătate de mi­liard din cauza unei politici bi­zantine și fără nici o bază econo­mică, decât o politică sub benefi­ciu de experiență. Aceste experiențe cosită scump țara, iar țara însămi suntem no­i cetățeni care suferim vexatorii de­ tot felul. Oficiile de diverse nuanțe ce au­­bundă în prezent la unele minis­tere, nu sunt decât motiv pentru încătușarea producții fie .La grâu* zahăr, industrie etc., iar nu or­gane care să coordoneze, și amor­tizeze interesele generale. .­­Dacă star cere de cineva *W7 coreala sa, cât costă pe stat, zecile de oficii de studii, înființate de gu­vernul actual, ar vedea că s’«a cheltuit câteva zeci de milioane de lei» iar rezultatul general este ne­ga­tiv, cele Problema grâului este Una din mai importante în m­asa noastră. De rezolvarea fericită a acestei probleme depinde în ra­port direct, situația valutară a tarei. Cu teorii ca „PRIN NOI INȘI­NE‘‘ nu se mai poate Spera ni­mic. Aceste teorii trebuiesc con­siderate ca :­ UTOPII“ ca multe altele născute din capete înfumu­rate de potentați politici. Nu poi­t termina aceste rânduri de­cât rea­mintind o situație aproape identi­că, petrecută­ în Franța acum 300 de ani. .,Pe timpul Regelui Schare­lui­­„dovic XIV anul 1692—93 Se a­­nunța, o recoltă de grâu slabă.. .»Controlorul general de stat PONT »’CHARTRAIN, lua oare­cari mă­suri forte nenorocite, cu această „ocazie­„Astfel în loc de a lăsa liberta­tea pentru o aprovizionare ușoară ,a țărei, lua dispozițiunî conrarii ,’TAXÂND GRÂNELE ce erau „vândute în piețe, și având ca rer­e­zultat prim, încetarea ori­cărui „comerț cu grâu. Asemenea prin ».declarația din 5 Sept. 1693 se „numește o com­une însărcinată Citiți continuare în pagina II-a Fizic­ianul Jacques-Alexandre­­ésar-Charles e unul din acei pa­ Pt­eni de știință, cari rămân ie­ Jtați de istorie prin faptul că au realizat primii experiențe, cari au devenit stări uzuale pentru gene­rațiile posterioare lor.­­ Primul aerostat a fost un ba­lon cu aer cald, lansat la 5 iunie 1783, la Armonay, de frații Mont­golfier. Dar prima ascensiune în balon umflat cu hidrogen a fost făcută le Charles, împreună cu Robert,­­ 1 Decembrie 1783 și, cu această­­ carte, el inventă toate ustensilele penți ale navigației aeriene: pia­ța, nacela­, lestul, supapa. Dar numele lui Charles a fost de multe ori citat de literați, . .și iin de ce . .. ' “ “ " In 1804, Charles, care avea a­­tunci 58 de ani, se însura cu o fată de 22 de ani, Julie-Franțoi­­se-Bouchaud des Hérettes. D-na Charles avea pentru soțul ei o a­­fecțiune calmă și sinceră. Sănă­tatea ei șovăelnică o obligă să ple­ce, în 1816, la Aix-en-­Savoie. César Charles, bolnav de­ pia­tră, și poate reținut la Paris de îndatoririle funcțiunei sale de pre­ședinte al Academiei de științe, nu-și întovărăși­ soția pe margi­nea lacului Bourget. D-na. Char­les se instala deci singură în pen­siunea familiei bătrânului doctor Périer, în partea de sus a ora­șului Aix-les-Bains și în acest colț liniștit ea descoperi, la 5 sau 6 Octombrie 1816, pe Alphonse de Lamartine. " " La 18 Decembrie 1817, Julie Charles muria, la Paris, în unul din apartamentele Palatului In­stitutului, și această moarte făcu să izbucniască din sufletul mare­lui poet strofele nemuritoare ale „Meditațiilor“. Și astfel, numele lui Charles rămâne legat de isto­ria începuturilor romantismului. Cariera lui a fost aceea a unui mare profesor. Când își termină studiile, ocupă un post în finanțe Dar postul îi fu suprimat pe ne­așteptate și atunci Charles, ade­menit de o vocație secretă, se con­sacră demonstrațiilor publice de fizică, cari erau foarte gustate în acea epocă. Cu micul capital strâns astfel, el își complectă ca­binetul de fizică și, utilizându-l, începu să atingă celebritatea. Cursurile lui se țineau într-o sală a Louvrului, în fața unui audito­riu numeros și totdeauna select. Asistau femei celebre și savanți i­­luștri, ca Volta și Franklin. Experiențele lui impresionau totdeauna. El se pregătea cu mi­nuțiozitate. Ascensiunea lui memorabilă a fost pentru el o experiență de fă­cut în fata a sute de mii de spec­tatori . Pentru reușita,«!, el isi pu­se în joc tot geniul său de mare experimentator, căci avea prea mult simțul actiunei publice, pen­tru a nu fi priceput că ea ii va conferi nemurirea. César Charles intră în 1785 la Academia Regală. N’a făcut nici­odată acolo operă de descoperitor dar a participat la redactarea a numeroase rapoarte relative la chestiuni de fizică, industrie sau arte frumoase. „Era totdeauna indicat, a scris baronul Fourier în 1828, să coo­pereze la lucrările comune la A­­cademia de științe și la aceea de arte frumoase. Se poate spune că el era comisarul nostru perpetuu pe lângă această Academie­. Semnătura lui, împreună cu a­­ceea a lui Prony, Gossec și Mé­­hul, se găsește în josul unui ra­port asupra unui nou pian mare în formă de clavecin, prezentat în 1810 de frații Erard. In acelaș an, împreună cu Gré­­try, Méhul, Haüy și Lacépéde, el face un raport asupra unui pian­­armonică, al lui Schmidt. Descrie apoi melodionul lui Dietz, un or­­gano-lyricon și în sfârșit un bas și contra­bas războinic, instru­ment din genul clarinetei, cu pri­vire la care se dedă la aceste con­siderații pline de savoare: „Partea predominantă din mu­zica războinică, scrie el, este fără îndoială ritmul și mișcarea. A­­cestea își dețin cea mai mare pu­tere a lor de la instrumentele cu tere a lor dela instrumentele cu vibrații ascuțiți, țimbaleta, tam­tamul, triunghiurile, etc. Toate a­­gitându-se una peste alta și în ca­dență, ne asediază urechile prin sunetele lor zgomotoase. Dar acea­sta ne-ar produce nerăbdare, căci nici unul din aceste instrumente neavând intonație precisă și fixă, ele nu s’ar amesteca cu melodia decât numai pentru a tulbura a­­­cordurile. Dar, bătând măsura în­doit, aceste instrumente ritmice produc contraste izbitoare cu su­netele largi și puternic accentua­te ale clarinetelor, cornurilor și tromboanelor. Din acest conflict eterogen ies în mulțime aceste sen­zații fizice de nedefinit, din cari se nasc pasiunile morale, bucu­ria, mânia, exaltarea­, curajul“. Și Charles adăuga: „Socotind energia acestor impresiuni, cari nu sunt datorite totuși decât ae­rului agitat care ne lovește ure­chile, simțim că are oarecare im­portanță să încercăm să perfec­ționăm încă aceste mijloace pre­țioase, prin care arta, cumulând sunete, poate aduce în sufletul o­­mului sentimente ca entusiasmul și v­itejia“. Rânduri scrise în 1811 ! Dar nu aceste rapoarte au fă­cut nemuritor pe Charles. Ascensiunea lui a produs în Franța o impresie considerabilă. Opinia publică înțelese in sfârșit că se putea cuceri a treia dimen­siune a spațiului, că era „în sfâr­șit“ posibil omului să se ridice, deasupra planului unde, din tim­puri milenare, i se exercita acti­vitatea. întinderea aerului ne-a fost de­finitiv deschisă de încercările fra­ților Montgolfier și ale lui Char­les. Un poet, Gudin de la Brenel­­lerie pricepe acest lucru și gră­bește pe­inventatori să-și urmă­rească lucrările și scrie în versu­rile întitulate „Le Globe de Char­les et Robert“ Tir, Charles, tu, Robert, ale căror mâini abile găsesc elementele și metalele do­cile. Intr’un scop mai malt desfășura­ți-vă talentul ! Acestei corăbii fericite, mai u­­șoară decât vântul. Grăbiți-vă să-i adăugați sau ra­ma, sau pânăr El îi îndeamnă să lucreze re­pede, de teamă ca Anglia să nu le răpească onoarea acestei inven­ții, căci, precizează el: Acest popor, care și a zis suveran al murei Va încerca să ajungă și rege­ al atmosferei. Temeți-vă ca'n arta voastră să nu-i lăsați victoria. Slujiți-vă patria și salvați-vă gloria Intențiunea poetului era bună. Și, după o sută de ani de la ascen­siunea lui Charles, la 9 August 1884, Renard și Krebs pilotază pentru întâia oară un balon diri­jabil, care evoluă în aer după pla­cul piloților lui și reveni, după voința lor, la punctul său de ple­care. Dorința oamenilor de la finele veacului XVIII se realizase. Cronica sfiistifică Fizicianul César Charles —u mmmmn-m­­* m­­­ m­ d jCn prilejul centenarului morței.—Prima^^excursiune în balonul cu hidrogen.—Elvira și Lamartine.—Con­siderații asupra m­uzi­nei militare.— Către di­rijabile .—Poeții.—O sută de ani după Ch­arles 1

Next