Epoca, februarie 1926 (Anul 43, nr. 1-24)
1926-02-20 / nr. 17
t ANUL XLIII — Ho. 1? In toată tara: 2 LEI EXIMPLAJUL ANUNCIURI: Se primesc la Administrația ziarului și toate Agențiile de Publicitate REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA B-dil Elisabeta No. 20 Etaj II 4 PAGINI Fondator: NICOLAE FILIPESCU. _ Director: Gr. N. FILIPESCU E.C. Sâmbătă 26 Februarie 1926 tar străinătate: 4 LEI EXEMPLARUL ANUNCIURI: Se primesc la administrația ziarului și toate Agențiile de Publicitate REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA B.din Elisabeta No. 20 Etaj II In cea mai perfectă regulă Era după alegerea parțială la Ighiu. Pentru cine știe ce au fost alegerile parțiale sub ultimul guvern Brătianu, — și mai ales alegerile parțiale din Ardeal, — Ighiul ce este și va rămâne pentru totdeauna de pomină ca record al banditismelor, al furtului și al nerușinare!. E destul să spunem că la Ighiu, unde a operat cu ultima desperare coloana volantă a jandarmilor rurlî, de sub comanda celebrului maior Mihai, s-a atins un record pe care țara aceasta nu o cunoscusem că și la care, cu toată cerbicia luptelor politice ale trecutului, n‘ar fi îndrăznit măcar să se gândească cel mai scelerat dintre banidie electorali care făceau pe vremuri garda de onoare a lui Ion Brătianu tatăl. La Ighiu, pentru prima oară s-a putut vedea cum în România mare, triumfătoare, liberă și democratică, un fost prim sfetnic al Coroanei poate fi înșfăcat de umeri de două brute în uniformă, cu pajura regală pe chipiu, suu cu forța într-un vagon și trimis sub escortă armată din stafic în stafie pentru a fi dus la urma lui. Fostul prim sfetnic al Coroanei era Vaida-Voevod, iar spectacolul acesta oribil se petrecea în gara de la Alba Iulia. Era pentru prima dată, când, sub porțile orașului acesta al cărui nume magic ținuse hipnotizată de secole orice suflare de român, Ion Brătianu-fiul pecetluia, așa cum înțelegea el să pecetluiască, cu patul puștea jandarmului, unirea Ardealului cu patria muma.. in restul planurior acestui decor Simbolic, se etalau una după alta scenele tipice ale consultațiunei naționale sub regimul liberal. Arestări în masă: sate întregi încercuite cu regimente ca să nu poată mișca; șosele barate de jandarmi cu arma la mână; țărani schingiuiți, furturi de urne cu duiumul, pentru ca într-un cerc în care sub stăpânirea maghiară conștiinșt ța românească eșta dea pururî triumfătoare, partidul national român să iasă înfrânt, sub lovitura canaliei celui mai decăzut și mai odios guvern. Ighiul a făcut să se înspăimânte și să roșească de rușine tot ce era suflet și obraz dincoace de munți, numai la gândul decepției amare ce trebuia să fi rupt inimele acelora care, din leagăn erau învățați să-și întoarcă privirile, purtătoare de seculare speranțe, spre hotarele regatului român. Și ceva mai târziu, când unul din fruntașii aceluiași neam căzut in a doua robie, suind treptele Palatului pentru a supune judecătei supreme pălmuirea sălbatecă și brutală a unui ideal nutrit de milioane de români, Regele i-a răspuns: • — A, VA ROG, NU VORBIȚI DE IGHIU. AM ACI TOATIE RAPOARTELE MELE, LA IGHIU TOTUL S’A PETRECUT IN CEA MAI PERFECTA REGULA“... Rapoartele Regelui? Desigur aceleași după care țara întreagă era permanent în pragul revoluției , după cari se descoperea un complot pe fiecare zi, după cari Ardealul era în ajun de a se proclama stat separatist, aceleași rapoarte care puneau în fiece clipă viata suveranilor în pericol, literatură de o fantasmagorie batjocoritoare, ticluită în subsolurile de la Interne, pentru a ținea Curtea în continuă timorare și a prezintă ca indispensabilă mâna de fier a fraților Brătieni... • • • * • » » Astăzi, ce s'a petrecut la Ighiu se petrece într-o țară întreagă. Bătăi, schingiueli, omoruri și cea mai neînchipuită silnicie, pentru a se pune călușul în gură și a se falsifica prin teroare, violență și furt, voința unui neam întreg. Din toate colțurile tărei curg torentele protestărilor și apelurilor deznădăjduite. Și cine știe dacă nu va curge și sânge, pentru a face istorică și ziua de azi.. Iar mâine când un neam întreg ultragiat, va ridica cu naivitatea lui incorigibilă ochii spre Palat și buzele lui însângerate vor cere un șoapte întretăiate de durere, din nou Regelui dreptate, cine știe dacă nu i se va răspunde. — A, VA ROG NU VORBIȚI DE ALEGERI, AM ACI RAPOARTELE MELE, TOTUL S’A PETRECUT IN CEA MAI PERFECTA REGULA.. * RAUL CRĂCIUN MUZA S*AMUZA DOctorul Costinescu E medic. Dar la Doftorie VăzutuT-ați vreodată, voi ? Tot astfel și de primărie A îngrijit acest ciocoi Cum și-a văzut de medicină: Azi Capitala'i o ruină. * Străzi nepavate, gropi, noroi Mai rău ca 'n vreme de război, E-un chin să ieși pe jos din casă, Dar Costinescului ce-i pasă? Se plimbă în ptomobil, Și face sporturi și fasoane. Căci i-a lăsat papă Emil Daga'n zeci de milioane. Băiatul lui papă de papă Cu șămpănică, vin Știrbey.... Voi? Pâine, treisprezece lei! Mâncați cu noduri, și beți apă, Ca pâine neagră, și apă chioară Pe care o plătiți cu bani Cam cât costa odinioară Undeca vin de Drăgășanu • Ah, sunt nedrept. Uitam să spuiți ceva bun pe contul lui. Gospodăriea'i ideală Va înființa in Capitală Știți care este rostul lor? Așa numite Crematoare, Când un creștin de foame moare. * * Că’ngrozitor scumpită’i vieața De când tot el conduce pieața, —. Atunci primaru'n ajutor Ii vine fără de zăbavă t Bagă creștinu 'ntr'un cuptor Și’l frige ca p'un miel la tavă. Dar tu, cinstit alegători Nu ești așa nendurător. Pe Costinescu deci nu’ți zic Să-l ungi cu gaz și să-i dai foc. Dar pune-ți buletinu’n plic ’otănd cu democratul bloc Și-a doua zi vor fi pe dric Toți șobolanii... Hait noroc! PRINCE DORANGE Omul zilei • Bancruta inscenărei Fokkor Manopera Știrbey—Brătianu demascată Print’o singură manevră se încercau trei lovituri deodată . Motivele reale ale arestărei d-lui Jurgea Negrilețti — „Epoca“ a demascat ori intriga infamă a camarilei liberale în frunte cu Brătianu și Barbu Știrbey prin provocarea intenționată a scandalului în jurul furniturilor de aeroplane, al cărui început zgomotos trebuia să-l facă arestarea d-lui Jurgea Negrilești. Intr’adevăr, lovituri încercată de Brăticul avea trei tăișuri. Primul era o diversiune în campania Știrbey, al doilea avea să pedepsească o firmă care îndrăznise să rupă firul tradiției monopolului exclusiv al consorțiului Știrbey- Roxshall In exploatarea furniturilor ministerului de războiu, IAR AL TREILEA, ȘI CEL MAI PRINCIPAL, — ERA PROVOCAREA UNEI NOUI CAMPANII DE DEFĂIMARE A PRINCIPELUI CAROL. Intervenția „Epocei“ în momentul culminant al infamiei și denunțarea netedă și clară a țelurilor urmărite prin această îndrăzneață înscenare a avut un efect formidabil- Banda care pornise curajoasă la ofensivă, a dat repede înapoi și astăzi, tocmai acei care porniseră scandalul, nu știu cum să potolească mai iute larma provocată. De unde timp de 30 zile d. Jurgea-Negrilești fusese timorat cu amenințările pentru a se decide să amestece numele principelui Carol în o afacere, de care acesta era complect străin iar inchiziția brătienistă mersese cu constrângerea pănă în a-l băga la închisoare, astăzi toți comisarii, ordinari și extraordinari, se frământă „din ordin“ ca să găsească soluția convenabilă pentru a-l pune cât mai repede în libertate. Bancruta acestei înscenări este cea mai sugestivă, dovadă că Brătienii și-au pierdut capul. De unde se urmărea o diversiune în campania Știrbey, astăzi Barbu Știrbey apare ca unul din promotorii principali ai acestei manopere nedemne. ȘI IN PRIVINTA ACEASTA ȘTIM CU PRECIZIUNE CA DACA JURGEA - NEGRILEȘTI A FOST ARESTAT, ESTE PENTRU CA INTRE ALTELE, A FOST BĂNUIT CA DANSUL AR FI ALIMENTAT CAMPANIA „EPOCEI“ ÎMPOTRIVA LUI BARBU ȘTIRBEY. * Ori dosarul „Epocei“ va lui Barbu Știrbey este împotrifăcut și este făcut de demult. Este făcut din clipa în care rolul său ocult credea că-i dă dreptul la inmixtiuni ilicite în directivele politicei interne a statului român, este făcut din ziua în care d. Brătianu l’a improvizat în instrumentul de pervertire și falsificare regimului nostru constituțional. Barbu Știrbey nu constitue un scandal numai între granițele țărei; faima lui oribilă a trecut și peste hotare, și campania presei străine împotriva acestui object personagiu, constitue cea mai potentă dovadă. Un atașat militar al unei țări aliate, ducându-se la Ministerul de războiu pentru a protesta conform instrucțiunilor primite, împotriva unui act scandalos de ilegalitate și favorism prin care fusese înlăturată de la licitație casă a statului său la profitul bano del Boxshall-Știrbey, a trebuit să se retragă, mulțumindu-se cu următorul răspuns: — VA ROGNI INSISTAȚI PENTRU CA NE PUNEȚI INTRO SITUAȚIE DIN CELE MAI DELICATE. AM DAT FURNITURA LUI BOXSHALL, PENTRU CA AM PRIMIT ORDIN „DE SUS“ PRIN PRINȚUL BARBU ȘTIRBEY. Iată de ce scandalul provocat de guvern cu firma Fokker, pentru a crea o diversiune în campania Știrbey, aduce, dimpotrivă, mai mult ca oricând rolul oribil al lui Barbu Știrbey pe tapet. Telegrama lui Dombal către Partidul Țărănesc O scrisoare a d-lui Carol A. Davila . Carol A- Davila președintele partidului național din județul Vlașca a adresat următoarea scrisoare directorului nostru : Iubite prietene. Ziarul „Universul“, consant în atitudinele sale, comentează telegrama lui Dombal către dl. Ion Mihalache cam în acelaș mod ca și „Viitorul”. D. Mihalache și partidul țărănesc sunt uneltele unei acțiuni oculte, întreprinse de acord cu comuniștii ruși, de d. C. Stereț. A deduce aceasta din primirea unor telegrame răslețe, lăsate de alt minteri fără răspuns, este cu totul absurd din partea oricărui om de bună credință. Acest mod de interpretare îl intem, lăsa în seama guvernului, care și-a făcut dintr’unul un sistem de luptă contra adversarilor. Dar cum stau lucrurile cu „Universul" al cărui director-proprietar este membru în delegația permanentă a partidului national ? Atâta timp cât un acord de guvernare nu era încă hotărât între partidul national și partidul țărănesc atitudinea „Universului", adereaori supărătoare pentru conducerea partidului national (a dat lecții de nationalism până și lui Nicolae Iorgat, își mai putea găsi o justificare oarecare. Azi însă o atitudine atât de lipsită de realitate fată de aliații noștri politici, expune partidul național la o gravă suspiciune din partea partidului țărănesc, dacă conducerea lui nu dezavuează imediat pe directorul „Universului“. Zilele trecute „Universul“ se ridică contra pretențiunilor exagerate ale partidului țărănesc de a deține ministerul de Interne în viitorul guvern, iar „Adeverul“ răspundea la aceasta că țărăniștii cred că este singurul mijloc de a asigura viitorului guvern o politică demarcatică. Această chestiune va fi rezolvită de organele competente ale partidelor, dar ce putem afirma de pe acum este că atitudinea și acțiunea ocultă a directorului „Universului“, dau oarecare justificare suspiciunilor țărăniștilor și că fără această acțiune partidul țărănesc nu ar fi formulat poate nici o dată pretențiunile actuale. Nu-i mai puțin adevărat că democratismul partidului național nu se poate pune la îndoială, și că din acest punct de vedere campania Adeverului“ îngreunând discururile între cele două partide, deservește poate tocmai interesele democrației. Atât timp însă cât avem în mijlocul nostru câțiva „liberaloizi" impenitenti, indiferent dacă sunt ceasta din convingeri, din tempearament sau din interes; atât timp cat conducerea partidului national tolerează acțiuni atât de nedisciplinate și de fățișe (disproporționate de altfel cu importanța reală, în structura de bază a partidului, a conducătorilor lor) încât ar putea da impresiunea că este oareșicum „terorizată", nu avem dreptul să ne mirăm dacă partidul țărănesc și o parte din presă ne suspectează sentimentele democratice și caută să tragă din aceasta concluziuni politice. S’a spus de nenumărate ori că, dacă ar fi o complectă bună credință de o parte și de alta, acordul între cele două partide, s’ar face repede sil temeinic. Știu iarăși că pentru a fi de o complectă bună credință trebue un elan sufletesc, cu care metodele liberale au desvățat de mult pe toți oamenii politici ai acestei țări. Dar cănd buna credință lipsește cu totul ca în cazul recent al „Universului“, este o datorie de onoare pentru partidul național de a pune lucrurile la punct. In orice caz astăzi taberile stau față în față. Deoparte Premia reacționară liberală —la cealaltă parte tânăra democrație. Cineva nu poate fi cu trupul într’o tabără și cu sulietul în cealaltă. (Dacă (L Director al „Universului“ dorește preciziuni, putem să i le dăm). E momentul să ne alegem unii de cei al fi și o înțelegere nu va putea fi durabilă între cele două partide democratice, decât atunci când această alegere va avut loc. Scriind aceste rânduri știu că sunt în sentimentul marei majorități a colegilor noștri din delegația permanentă și a conducătorilor județelor. Primește, te rog, iubite prietene, o cordială strângere de mână. CAROL A. DAVILA ----- — * —ii 1 Haide, cetățene ...Scrâșnește din dinți, strânge din pumni, dar fă cei de pe urmă gest cuminte, fiindcă mâine vei fi silit poate să faci altele, dar înainte de nebunia cea mare, mai fii o singură dată docil. Prezintă-te domol la secțiunile de votare cum li stă ție bine când vrei să fii legal și constituțional. Fiindcă mâine s’ar putea întâmpla să fii altfel, și atunci îți stă și mai bine. Tu știi ce știi, cetățene ai Capitalei, când îți păstrezi sângele rece, bine înțeles atât cât se poate păstra. Privirile tuturor cetățenilor României-Noui se uită la tine, fiindcă pe drept sau pe nedrept, nu înfățișezi smântână și caimacul, fruntea și floarea. Și eu socot că mai mult pe drept. Se poate asemăna cu tine țăranul nătângit și cotonogit, cu țeasta in două ca un pepene roșu plesnit între genunchi, provincialul umflat de cucuie, căruia banca liberală din orașul lui i-a și pus pe cetic pe garderobul cu oglindă și pe lampa cu ghiulea din salon? Dar minoritarul care nu mai știe în ce limbă să-și blesteme ceasul și în ce groapă să-și vâre capul? B[aide, cetățene al Capitalei, tu le ești tată și frate mai mare și mai respectat, tu le ești răcoreala și așteptarea, după cum mâinele vei fi poate răzbunarea. Fiindcă tu ții drumul Dealului Mitropoliei și cele două biete obeliscuri spoite cu galben, erau atâtea ori să-și scape vulturii de în talazurile deslănțuite, spumoase, urlătoare și trosnitoare ale mâniei tale Cetățene al Capitalei, nu uita că Ion Brătianu, care stă acum, falnic și grozav, parcă nici usturoi n’a mâncat, nici gura nu s-a putit, cu drapelul României între picioarele și cu Dorobanțul sub picioare, ni-a știut odată de frică și ca să zic așa — a trecut mâna. Și pe lângă cel dela 1888, cel de azi e un rahat. Haide, Cetățene al Capitalei... Și să trăiești!... ALEXANDRU KIRIȚESCU Primele voturi de încrederea și averea publică. Armata țării, nu va mai fi chemată să-i apere — și dacă va fi din nou silită, să se știe, că cine va fi alăturea de actualii edili, vor sfârși așa cum sa sfârșesc toți temistoclii și toți ritzi chiar la adăpostul baionetelor. Cu alegeri sau fără, reușiți sau cum se pedepsesc cei cari-și bat joc, și căzuți cârdășia Temistocle-Ritz toți acoliții lor nu va mai călca pe la Primărie. Evenimentele din urmă au dezvăluit publicului toată organizația de speculațiune cu ajutorul căreia au risipit avutul comunei periclitând atât viața locuitorilor cât și viața orașului blestemat, să încapă pe mâna celor mai temuți speculatori. Dacă cetățenii, au rămas impasibili și nu au reacționat in cursul celor patru ani, erau la mijloc două considerente care-i împiedicau; întâi, nu cunoșteau, cu data precise, până unde se întinsese nelegiuirea foștilor edilî escroci, șî, al doilea, nu-și închipuiau, niciodată, că după expirarea celor patru ani de jefuire, banda, va mai îndrăzni să se prezinte din nou ca să ceară să dispue tot ea de viața, cinstea și averea cetățenilor. Dar cum prostia șî lăcomia nu au margini, Temistocle și cu Ritz în loc să se astâmpere, au scos capul la drumul mare așa cum îi scoate șearpele când trage să moară. Se Se vede că este o justiție șî chema imperioasă care cere fiecare acțiune să'șîi ia sancțiunea cuvenită. Cetățenii Capitalei, față de îndrăzneala celor doi prototipi ai turpitudinii orășenești au și început să îi pecetluiască. Mercuri seara, negustorul Rietz a fost bătut de alegători în mod simțitor. Joi dimineața, celalt traficant, Temistocle Alexandrescu, a fost bătut chiar în localul Primăriei, tot de alegători pentru că le confiscase cărțiie respective. A trebuit să interne armata și comisarul regal ca să poată scăpa cu viață pe „ajutorul de primar“. Deci, primele voturi s-au și manifestat, fără ca cineva să dea semnalui. Avertismentul dat, socotind să fie suficient — și destul de asigurător pentru ziua de mâine, pentru că ne dă nota exactă a indignării publice. Cine nu ține seama de această manifestațiune cetățenească și împinge lucrurile peste voința alegătorilor șî împotriva curentului general, acela, va cunoaște și va plăti cu propria lui persoană cutezanța de a silui țara și poporul. Fără să fim desmințiți, declarăm: dacă consorțiul Costinescu-Berceanu va continua să mai treacă pe la Primărie — cetățenii municipiului București vor da un exemplu unic de Castelanul dela Buftea Pilule Faimosul Ritz a lansat un manifest către „comercianții din Galbeni cari-l iubesc“ cerându-le să... voteze pe d-rul Costinescu. Valoarea girului moral al Ritzului fiind cunoscută, ne întrebăm , ce rău i-o fi făcut d-rul Costinescu, de s'a răzbunat astfel omul-reclamă? * DE PE FRONT: Din ultimele date sosite la autoritatea responsabilă, rezultă că pe ziua de ieri s'au mai înregistrat următoarele victime : Răniți: S0 la sută din candidații opoziției. Morți: 3 opozanți: Morți beți: Toți agenții guvernului. Barbuș Turb#â La sfârșit, Knock a văzut lumina rampei și premiera operei lui Jules Piemain a fost un real și necontestat succes artistic al actualei stagiuni. Când Teatrul Național reia „Secretul“ și artiștii de seamă caută să reînvieze pe Sardou, conducătorii Teatrului Regina Maria, dându-și seama de menirea unui teatru SERIOS în anul 1926, au montat una din capod’operile literaturei franceze contemporane: „Doctorul Knock sau Triumful medicinei“. Subiectul comediei lui Romains este doctorul Knock, iar personagiile comediei sunt... Doctorul Knock. Cine este și ce fel este Knock? Nu se poate preciza, fiindcă întrunește o complexitate de tipuri. Este șarlatan, ori maniac, excroc ori convins, normal ori de tracat?... Aceasta este maica problemă pe care orice spectator ori cetitor și o va pune, și fiecare desigur își va construi în minte un Knock al său, sacrificându-l imediat unui alt Knock al altei persoane, clădit și acesta pe tot atât de multe ori puține fapte ori demascări laie misteriosului personagiu. In primul act, Knock este omul dornic de muncă și încrezător în puterile lui; — în doctorul Parpalaid schimb însă, este marele șarlatan, care caută, și reușește, să-l trimită la Saint-Maurice, acolo unde viitorul și câștigul sunt zero, acolo unde, după treizeci de ani de carieră, pleacă într-un Ford hodorogit, drept singură avere. La Saint Maurice, oamenii erau obișnuiți să nu meargă la doctor, iar puținile vizite pe cari le-ar fi făcut un medic erau plătite o singură dată pe an, de Sf. Mihail, tocmai câteva zile înnaintea plecărei lui Parpalaid. Pentru acest post, Knock era obligat să plătească predecesorului său o sumă de..., trimestrial. El va face acest sacrificiu: își iubește meseria, sau, mai bine zis, noua meserie, fiindcă fusese pe vremuri student la litere, apoi vânzător de cravate și de grăunțe, până într’o zi când, citind un anunț prin care se căuta pe bordul unui vapor un medic, s’a prezentat el, deși nu poseda titlul de doctor. Această pasiune pentru medicină o întărește în dialogul cu Parpalaid. Knock: — „Dragă colega, ce ai fi făcut în locul meu, citind anunciul șî nefiind doctor“! Parpalaid: — „Nimic“! Knock: — „Atunci, probabil că îți lipsește vocațiunea“! Această replică, deși s’ar părea că efigurează pedantismul, și că plasată la Knock numai pentru a înjosi pe Parpalaid, trebue considerată drept o explozie a sincerităței. Iată-l deci pe Knock omul convins că s’a născut pentru a fi doctor, fapt care ar dovedi o stare bolnăvicioasă a eroului. In actul doi, Knock devine șarlatanul prin excelență, recurgând la tot felul de trucuri pentru a-și dobândi clientelă, pentru a câștiga bani și deci pentru a-și putea achita datoriile trimestriale. Este omul fără scrupule, care îmbrăcat în haina doctorului, excrochează buna credință a naivilor. Pelerinajul Indivizilor care îi vin la consultațiile gratuite este prima serie de victime a doctorului, care rămâne excloc până la scena finală,a intrării celor doi prieteni. Knock, deși găsește pe unii din ei alcoolic în ultimul grad, nu-i mai propune îngrijirea și vizitele sale cotidiane, fapt care ne-ar face să întrezărim imediată schimbarea fostei șarja a rănii în bună credință. Actul trei ne prezintă pe Knock înșelatul său, propria sa victimă. Knock nu mai este excroc, este un convins, devine maniac. Exclamația lui e cea mai evidentă probă: „Orice om trebue pus în pat și studiat, fiindcă TREBUE să sufere de ceva; nu pot suferi oamenii sănătoși“. Și a reușit să țintuiască în pat o întreagă populație. Un fapt curios însă ni se prezintă. Knock n’are acum numai pacienți bogați, cărora să le poată stoarce banii; el îngrijește și o întreagă populație săracă, îngrijește fără să ceară nimic. Cred ca stadiul în care se găsește mentalitatea lui poate fi fară teamă clasat în grupul maniacilor la extrem, predispuși demenței. Knock a devenit amantul meseriei lui, simte nevoia de a crede o lume întreagă bolnavă, pentru a o putea îngriji. După cum singur o mărturisește, îi e frică să se privească în oglindă, de teama unui diagnostic pe care și -ap pune lui însuși. Cu siguranță, dacă ar fi existat un al patrulea act, Knock ar fi devenit nebun!... *• Jules Romains și-a construit această operă, fiind influențat de teatrul lui Molicre, — și în special de „Le medecin malgré lui“, — Knock nefiind altul decât eternul Sganarelle. Apropierea dintre aceste două piese o putem reliefa prin câteva fragmente din opera părintelui teatrului francez. 1. Jaqueline : — „Vai, Vai, dar eu mă simt cât se poate mai sănătoasă ! Sganarelle : — „Cu atât mai rău, această sănătate perfectă mă pune pe gânduri!... 2. Sganarelle : — „Noi, medicii mari, cunoaștem dela început boala. Un nepriceput ar zice, „ba c asta, ba e cealaltă", pe când eu, din Citiți continuarea în pagi, H-a. Cronica Dramatică D-rul Knock sau triumful La Teatrul Regina Maria, cu d. Maximilian în rolul titular