Epoca, mai 1932 (nr. 981-1003)
1932-05-20 / nr. 994
Pagina 2 Viața culturală și artistică ! Cititorii poate își aduc aminte și de un articol al nostru, de acum o săptămână și ceva, în care arătam ce se scrie despre Biserica noastră în revista protestantă germană die Christliche Welt din Berlin. Autorul, consilierul consistorial d. Carl Arnold din Heidelberg, nu încheiase ce avea de spus despre noi numai în număarul pomenit al revistei. Acum ai Vem în mână și nr. următor al tei, cel dela 2 Aprilie a. d. și vedem că aici dă și încheierea la acele spuse mai nainte. f Aceasta a doua parte e destul de lungă, mai lungă decât am putea-o cuprinde noi aici într’un singur articol. De aceia vom da numai unele părții din ea și să ne li mai rămâie să scriem și altădată. ^ II In această parte, prietenul nos. UEtuî, d. Arnold, scrie mai multe despre lucrul pe care-1 avem noi si cu propaganda catolică, de o apartej, cu sectele de alta. Domnia asa este informat despre multe a_i anunțe dela noi. Știe toate umi, pletele catolice, toate uneltirile lor ascunse, toate năzuințele lor y asupra noastră , știe destule și despre lucrarea sectelor între noi. [Cunoaște cartea Prea Sfințitului ["Arhiereu Grigorie dela Iași despre secte și se folosește de ea. Autorul crede că„ Biserica Heimei se slujește în lucrarea ei printre noi de organe franțuzești, [fiindcă limba franceză e iubittă’ [la noi. Lucrul este așa într’o mare măsură, în ce privește riscoalele călugărițelor catolice. Jf Acestea, e adevărat, sunt așezăminte franțuzești și folosesc catolicismului pe calea aceasta. I Nu mai este așa însă, când Ri este vorba de clerul catolic. A•vând de păstorii credincioși cărei,fie în eparhia Bucureștiului, fie în a lașului, nu sunt francezi, preoții sunt și ei mai mult unguri, nemți, italieni, mai puțin francezi. De aceia preotul francez n’a fost întrebuințat între noi, fiindcă n’a fost. Chiar și episcopii au fost mai mult nemți și italieni, iar mult mai puțiin francezi. Afară de Dominic Jail net de la Iași, mort anul trecut dIn Elveția, încolo nu mai știm de episcop francez au avut catolcii de la noi. Autorul judecă foarte exact în ce privește Concordatul în care ne-am păcălit cu Roma. Domnia sa scrie : „Un progres însemnat pe drumul spre predominarea Bisericii catolice trebuia să-l însemne Concordatul dintre cârmuirea românească și Vatican. El nu este de loc în folosul Statului românesc, ci folosește numai Bisericii Romei și greco-catolicilor (uniților) legați de ea. Numărul episcopilor și canonicilor este sporit, firește pe banii Statului. Patronatul moștenit de la unguri, care trebuia să asigure supravegherea Statului, a fost desființat. Seminariile, și cu aceasta cultura clerului, au fost lăsate numai în mâinile episcopilor. De asemenea și numeroasele și marile așezăminte școlare ale ordinelor catolice (gimnazii și școale de fete). Episcopii au dreptul de a păstra în școale limba de predare pe care o vor ei. In sfârșit (și asta e partea cea mai de seamă) mijloacele materiale pentru toate acestea sunt păstrate și asigurate din gros, mult mai mult decât ar fi fost cu dreptul“. Iată cum judecă în acestea cineva care stă departe și nu e dintre noi, ne-am păcălit Arată verde cumi cu Concordatul catolic, cum ei, Roma, are toate foloasele, iar noi nimic. Pentru că oamenii politici dela noi habar n’au de chestiunea religioasă și nu văd nimici ce înseamnă ea pentru politica Statelor, nu au nicio îndrumare în aceasta și se lasă ușor păcăliți de alții. Au știut să rostească vorbe frumoase, din partea tuturor taberelor politice, la vremea încheierii Concordatului, iar catolicii au râs în pumni și le-au tras o bună păcăleală. Lucrul se vede de departe și ni se spune acum tocmai de la Heidelberg. Ne pare bine că-i spune și altul, care nu e dintre noi, fiindcă l-am spus și noi la vremea noastră. Anglia, care are catolici în țara ei, în frunte cu 2 cardinalii, desprețuiește să stea la vorbă cu Roma, iar noi... Vom mai vedea și altei din scrisul d-lui Arnold, Arhim. Scriban Opinii Biserica românească in scrisul străin Dela Ateneul Popular „Marele Voevod Mihai“ f Sâmbătă seara, 14 Mai a. c., s’a dat la 23J.a șezătoare a Societății culturale „tinerețea"", care împlinește timpul de 10 ani de la înființarea ei. Șezătoarea a fost deschisă de d. N.Batzaria, prșeedintele acestei societăți, , care a conferențat despre: „Frumusețile artistice ale României". Distinsul conferențiar face o demarcație precisă între frumusețile naturale și cele artistice: „pe cele naturale le-a făcut Dumnezeu, iar pe " Cele artistice mâna omului1". Frumiutsețile artistice le găsim, la noi, in cele , 200 biserici ale țării, in arhitectonica j și mai ales in odoarele lor, neasemănat de frumoase. Casele românești, de la munte, amintesc stilul templelor grecești antice, ale căror colonade și ipropilee au devenit stâlpii de piatră sau de lemn sculptat, care mărginesc pitoreasca noastră prispa țărănească. Oricine viztează Ardealul, va putea distinge ușor dacă satul în care intră, este românesc, săsesc ori unguresc, i Intr’adevăr satele minoritarilor n’au pitorescul romantic al celor românești. [Acolo, casele n’au "estetica îmbietoare a caselor noastre și nici viața nu trepidează cu intensitatea și sgomotul obișnuit satelor românești. Satele lor apar pustii și iai impresia că intri intr’un cimitir. Au case zidite solid și bine gospodărite, însă nu sunt lucrate cu gust artistic. La ei, peste tot satul, se așterne zăbranicul unei tăceri impresionante. E o discrepanță profundă între viațta satelor minoritare și pe'e românești. j" In satul românesc viața pulsează în ritmul unei vitalități organice. Pretutindeni dovezile de vigoare, de sănătate morală și de simț artistic, izbesc ochii oricărui vizitator. Românul are o finețe sufletească specifică, un pronunțat gust pentru toate valorile artistice superioare, care au la bază simplitatea, eleganța și armonia. De tinde să fi moștenit noi acest simț Artistic ? Dela Daci ? Dela Romani ? ori din contopirea unui misterios aliaj etnic ! Conferențiarul mărturisește că nu știe de unde moștenim asemenea însușiri minunate. Se învrednicește însă și se simte fericit să se constate numai la poporul român. D-sa termină, aducând elogii meritate simțului artistic românesc căruia se datoresc atâtea comori de artă națională, frumuseți artistice pe care nu le poți găsi în alte popoare și cu care numai neamul nostru, pe drept se poate mândri. In concluzie, d. N. D Batzaria își exprimă toată încrederea în vitalitatea și însușirile sufletești ale românului, întrezărind perspective frumoase acestui minunat popor din Sud-Estul european. După conferința d-lui Batzaria au urmat programul șezătorii : D-ra Mimi Rădulescu, talentata artistă ieșeană, a recitat cu un patos fecund în emoții, răscolitoare, versuri de Coșbuc. D. Petrică Dumitropol a executat un solo de riolină, dovedind multă simțire și pasiune pentru acest instrument. D-ra Lucia Stătescu, a executat cu remarcabilul talent un solo de pan. D. G. Marinescu,basul, a cântat din „Prințul Eugen“ și o melodie națională. Partea I-a a programului se termină cu debutul baritonului Vasile Stănculescu. D-sa a cântat 3 bucăți : prima, românească : „Vai de mine, cum m'ași duce“ ; secunda, italiană : „Santa Lucia"; iar a treia, franceză: Si Dous Va Diez compris Partea II-a a programului a fost reprezentarea comediei, într-un act: „Moștenire dela răposata", de d. R. Koseffi. Comedia s’a jucat sub direcția d-lui Aurel Banciu, care a avut rolul principal. Suntem datori să subliniem noi talentul indiscutabil al d-lor A. Banciu, Mircea Petrescu, Jeny Milea, precum și efortul artistic al d-lui R. C. Nox și el d-Telor Margareta Raica și Nutzi Dobrescu. Șezătoarea a luat sfârșit la orele 12 noaptea. D. N. Batzaria, a închis seria șezătorilor din sesiunea aceasta, anunțând șezătoarea viitoare, Ia zoom -X03T- O conferință despre Mihail Eminescu la Milano „Corriere della Sera‘‘ vestește că în după amiaza zilei de 13 Mai s’a desfășurat întâia manifestare culturală a Uniunei italoromână, de curând constituită în orașul nostru. Președintele prof. Luigi Orsini a vorbit despre nenorocita viață și despre strălucita operă poetică a lui Mihail Eminescu citind scurte și sugestive poezii. Oratorul a insistat îndeosebi asupra clapod’operei a lui Eminescu „Luceafărul“. -----------xox---------- Povești pentru copii mari si mici . „Cei trei feciori de împărat“ este titlul unei frumoase și interesante colecții de povești pentru copiii mari și mici,, de d-ra Elisa B. Marian. Apărută în editura „Naționala“ (Ciornei) cu planșe colorate și numeroase clișee, cartea aceasta e cea mai plăcuta lectură pentru copii, fiind menită să aibă acelaș succes ca celalt volum al autoarei: „Domnița Lia‘. Ambele cărți sunt foarte potrivite pentru premii. EPOCĂ S’a scris foarte mult și de mulți asupra vieții și operii lui Mihai Eminescu. Mulți au crezut că își îndeplinesc o sacră datorie față de această valoare creatoare, apariție singulară în literatura noastră, ce stăpânește deja înălțimi amenințătoare, unde nu poate fi ajunsă și nici urmată chiar de nimeni. Criticii de calitate inferioară, cu inspirație săracă și cu avântul retezat de plumbul banalității s’au entuziasmat extatic fără pătrunderea și controlul critic. Astfel „cel mai mare pod pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată pământul românesc” era lipsiit de un studiu temeinic, de o monografie documentată, întemeiată pe informații exacte, pe date precise. Amintirile lui Iacob Negruzzi, Ion Slavici și Penu, vorbesc fragmentar de viața lui Eminescu, neprivind-o în tot complexul ei atât de variat și multiplu. Lucrarea lui N. Zaberia, prețioasă prin materialul bibliografic, dar lipsită de spirit și discernere critică. Broșura părintelui G. Galaction, o lucrare modestă, aruncă o palidă lumină asupra vieții lui Eminescu. Să mai amintim de Octav Miinar, incert și dubios critic exploatator, plăsmuitor de documente, lipsit de interes și seriozitate. Acum câțiva ani un tânăr critic oltean, Păunescu-Vlmu, a încercat o viață romanțată a lui Eminescu ce n’a avut succes. S’a dovedit până la evidență că biografiile romanțate au compromis definitiv un gen hibrid,— însuși prin construcție — o formulă fără conținut, combinații facile și arbitrare. Cam acestea erau lucrările mai importante asupra „vieții lui Eminescu” până la apariția volumului de o valoare incontestabilă al d-lui G. Călnescu. D. Călinescu scoate din apele diletantismului biografic și istoriografic, vechii, uzat, o nouă figură a lui Eminescu, astfel redându-i adevărata sa valoare. O operă unică pentru că închide într'însa desfășurarea unei vieți în tot complexul ei. O urmărire atentă, scrupuloasă și obiectivă a vieții lui Eminescu, o interpretare limpede a diferitelor etape și tablouri mai caracteristice — iată lucrarea d-lui Călinescu. Fără pedanterie, înlăturând adjectivul greoi și pletoric cu simplicitate așa ne înfățișează d. Călinescu viața lui M. Eminescu. Lucrarea e un studiu științific autentic. Nici uin scriitor român n’a avut o viață așa de agitată ca a lui Eminescu. Au circulat o mulțime de versiuni — legenda luase locul adevărului — deformându-l. Legenda, dacă pentru unii e fiica preferată a studiilor critice, pentru d. Călinescu ea are un rol secundar, astfel reușind să limpezească multe păreri bizare și confuze. Cartea d-lui Călinescu e o lucrare sistematică, o privire asupra cuprinsului ne va edifica. Lucrarea e împărțită in capitole : Strămoșii, Gh. Eminovici, Raluca Eminovici și copiii. Nașterea și copilărie lui Mihai Eminescu, școlar la Cernăuți, privatist la Cernăuți, fuga cu trupa Tardini, la Blaj, pribeag și sufleur, student la Vena, student la Berlin, bibliotecar și revizor. Eminescu și Junimea, Eminescu și dragostea, Eminescu gazetar, agonia morală și moartea, masca lui Eminescu. Judecând în lumina documentelor, fără fanatism etnic, d. Călinescu, stabilește originea neaoș românească a lui Eminescu, care își poate urmări ascendența până în îndepărtere figuri de răzeși: ,,în vreme ce biografii caută strămoși de-ai poetului între Marea Baltică și Marea Caspică, într’un sat din Bucovina, jud. Suceava, zis Călineștii lui Cuparencu, trăesc încă rude țărănești ale lui M. Eminescu. Gh. Eminovici, tatăl lui Eminescu, „avea scriere citeeță și condeiu cult" ni se înfățișează „înalt, voinic, cu ochi albaștri, barbă castanie. Cititor de cărți privitoare mai cu seamă la trecutul țării și înzestrat cu memorie mare, povestia și îi plăcea să povestească” (pag. 28). N’avea aci numai desenul figurii aspre a lui Gh. Eminovici, ci mai ales tot sufletul său ce plutește in lumea ideilor generale, afundat de multe ori în trecutul sbuciumet al Moldovei. D. G. Călinescu, urmărește pe Eminescu în copilărie. Nu s’a disciplinat niciodată, ca școlar , mediocru. Copilul Mihai trăia o viață rustică, străbătută de sănătate, aer și lumină. O atmosferă patriarhală de bunătate și blândețe rustică plutea în satul Ipotești. Din tot ce legenda a creieZ în jurul copilăriei lui Eminescu, d. Călinescu extrage cu prudență adevărul. „Eminescologii” au adunat un abundent material de oriunde și despre orice, un material fără garanții de autenticitate. D. Călinescu nu se lasă ademenit de un asemenea material, fără să-l treacă sub tăcere, îl amintește: „Am o greșală dacă bizuiți pe limbuție unui moș, stimulat de rachiu, și mirat de interesul pe care îl arală boerii de la oraș, am crede ia toate minunățiile câte se pun pe socoteala copilului. De prindea șerpii și—î punea într’o scorbură de duc ori de prevestea ei ori alt frate o ploaie ce avea să vie, împiedecând eșirea la treerat, aceasta nu este cine știe pe ispravă mare, orice copil de țăran fiind în stare să facă acelaș lucru. Adevărul din acestea e că „Mihai trăia țărănește” (pag. 58) La Cernăuți Eminescu e un asiduu cititor, — in acest capitol d. Călinescu fixează primele linii ale înfățișării sale spirituale. Eminescu duce o viață petrecută între muncă și strădunțe continui — muncă privită ca efort creator — ca singurul scop conștient al vieții. In biblioteca lui Aron Pumnul, poetul a semițit primele fioruri adânci. Abandonează școala și fuge cu trupa Tardini. Mai târziu copist al tribunalului din Botoșani, pierdut în cugetare sub colicul dosarelor. „Familie” lui I. Vulcan îi deschide porțile — nebănuind că prin Eminescu — muzele cât de ingrate cu unii — se vor exprima pentru eternitate, în ritmurile Limbei noastre. La Blaj stă de vorbă cu ardelenii — cercetând cu luare aminte folklorul lor — însemnându-și cu sârg de albină în carnetul său „voroavele” și obiceiurile caracteristice ținutului. PecZru Eminescu, fiecare cuvânt are un farmec deosebit. N asculta nunțându-se divers la lumina diverselor cazuri particulare. Eminescu însuflețea cuvântul dându-i viața ce o are în gura fiecăruia. La Viena și Berlin, Eminescu își însușește o cultură și o lectură cum numai marile spirite ale omenirii au au avut. Pe fondul țărănesc se altoiește cultura atât a opusului cât și a orientului îndepărtat Intre muncă și creație nu se mai ascund ebituri de nepătruns. Creația implică munca și ea se realizează prin acea expansiune spirituală a cugetării. Eminescu voia să cunoască toate formele de manufentare are sufletului omenesc prin nenumăratele lui fețe — să-i cucerească toate culmile. Intre el și Maiorescu era un acord spiritual cu tot contrastul lor social și biologic. Amândoi au avut curajul metafizic al viziunii lucrului în sine, al tainelor de dincolo de spațiu timp. Amândoi au aprofundat probleimele vieții. Maiorescu și Eminescu erau metafizicieni, adică filozofi întemeiați pe speculațiile din care tindeau să derive un sistem practic omogen : o etică, o estetică, o polită, gânditori preocupați de forme gândirii, nu de conținutul ei, cu atât mai rari într’o vreme când proaspătul cărturar român era atras de înfățișarea fizică a universului, de un dor enciclopedic” (pag. 2%). Dintre toți junimiștii, cel mai apropiat de Eminescu a fost Ion Creangă. Amândoi moldoveni, amândoi trăiseră la țară, alături de o lume aspră, cu o morală ce trezește revoltă spontană față de tot ceea ce jignește sensibilitatea etică. Eminescu nu putea fi decât un reflex al acestei lumi — un agent al ideii morale, un căutător a tot ce însemnează dragoste, curățenie, sănătate morală și sufletească înaltă. De aceia a făcut și politică. Eternu politica de la colțul străzii — cu alaiul ei de concesii și capitulări — ci o politică națională, conservatoare, indârjă cu lovituri puternice, asemeni trăznetelor și fulgerelor. Biciuia fără nici o cruțare — gonind zarafii din templu. N’a lingușit pe nimeni, n’a cruțat pe nimeni, de multe ori sinceritatea și veracitatea sa i-au înstrăinat prietenii. N’a cerut decât aprobarea propriei sale conștiințe. A lovit în toți cei cari voiau să ocupe in societate un joc superior valorii lor intrinsece. E urât de contemporani și un oarecare deputat Vizanti din ceata celor mulți și anonimi", înscenează o infamie, un proces de firZ de cărți, mi*t<rie demascată de justiție. Alungat din slujba de revizor din cauza persoanelor înscrise în partide, după căpătuială, rămâne fără nici un sprijin material. Cu toate durerile și chinurile, Eminescu se menține, ca gazetar muncește peste puterile sale : „Așezat la o mesă lungă plină cu jurnale el lucra neobosi, ceasuri întregi, vara numiai în cămașe și pantaloni, cu mâinile pline de cerneală violetă și fața obosită și neorânduită“ (pag. 383). Viața liniștită orfani de preocupări superioare i-a închis porțile — nu oricine poate să intre în ea. Ea dă la o parte tot ceea ce nu se oglinde; omul acesta, Eminescu — pentru că era geniu și „geniul e o nefericire", era inlăturat dela bucuriile vieții. De o vitalitate spirituală încă neintâlnită, de o independență regală, de o conștiinciozitate exemplară, de o înverșunare uneori brutală, de o voluptate aspră și de o beatitudine angelică — acesta era M. Eminescu. Eminescu era sortit să piară prin combustiune — nu prin putrefacție — cum pier mai toți muritorii. ” Declinul lui Eminescu e povestit în pagini impresionante: „Lipsit toată viața de avuție, el visa acum o bogăție imensă, feerică. Descoperi în pietricelele, bucățelele de hârtie și de lemn de pe jos bogății mari, pe care începu să le strângă cu scopul de a scoate dijmele diamante” (pag. 452). Stilul d-lui Cărnescu nu este stereotip, incolor și stenografie, cum se întâlnește mai în toate biografiile. la d. Călinescu găsim o minunată împerechere între talentul scriitorului și opera critică. Pe ..Faust“ a lui Goethe, mărturisește Rosegger că l-a citit de trei ori. Întreg, in viață... odată în copilărie, când i-a atras figuria lui Mefisto, în tinerețe, când Grateben l-a captivat ca farmecile ei, și le vârsta maturității Fante a pus stăpânire definitivă pe el, și i-a intuit atenția mai ales problemele filozofice puse în Faust. Prin pătrunderea rosturilor vieții lui Eminescu —o viață în care se juxtepun atâtea năzuințe— d. Călinescu a deschis generații nouă — perspective largi de înțelegere a lui Eminescu. Asemeni lui Rosegger — vom putea desluși diferite etape din viața și opera genialului poet. Ion M. Negreanu! Cronica literară G. Călinescu: „Viața lui Mihail Eminescu“ (Cultura Națională 1 ® 32* OH Bl il ini ilii Intr’o vastă’ clădire, special construită, se va deschide în curând un mare muzeu al luptelor cehoslovace de eliberare. Instalarea obiectelor a început zilele acestea și se lucrează cu cea mai mare intensitate, ca astfel inaugurarea să poată avea loc încă la 2 Iulie, când se va sărbători a 15-a aniversare a victoriei cehoslovace în luptele de la Zborova. Primele obiecte instalate sunt 40.000 negative, 60.000 fotografii și 150.000 metri filme referitoare la acțiunea și luptele cehoslovace de eliberare. Toate acestea sunt păstrate într-o sală refractară. E vorba de fotografii din întreaga lume, din Siberia, Gamcatca, China, India, Persia, Africa, America, Tahiti, Italia, Franța, Jugoslavia, România, din toate locurile unde cehoslovacii au făcut pregătiri, călătorii în legătură cu acțiunea lor militară și unde au dus luptele lor de elierare. Fotografiile dovedesc cel mai frumos capitol al istoriei cehoslovace, căci arată că pe întregul glob fiii cehoslovaci au lucrat concomitent, fără a ști poate unii de alții, acționând după glasul inimii lor, pentru eliberarea patriei. O altă sală e consacrată urnelor cu cenușa marilor luptători cehoslovaci în războiul mondial. Se află depuse urna cu cenușa lui Boris Wachterle, urna generalului Cecek și a altor mulți legionari ce s’au sacrificat pentru țară. Muzeul va prezenta în general istoria anilor 1914—1920. Obiectele vor fi expuse în ordinea cronologică, începând cu momentul declarării de război Serbiei sfârșind cu anii de mare entușiziasm când s’a înființat republica cehoslovacă independentă. Se vor vedea aci toate ordonanțele și placardele importante, precum și numeroase documente ale vechei Austrii, țărilor Antantei, în special în ce privește luptele legiunilor cehoslovace. Nu vor lipsi nici statuete reprezentând pe soldații cehoslovaci simpli cu figurile lor tipice și costumele lor de pe atunci, cu cari au trecut luptele de pe diferite fronturi. Vom vedea infanteriști cehoslovaci din arma austriacă, apoi legionarii din vestita companie „Nazdar“, soldați din legiunile din Rusia, Italia, Franța, Serbia, România și America. Vor veni apoi vitrinile cu documentele asupra înființării consiliilor naționale, telegramele de felicitare către truptele cehoslovace din Siberia, care sunt felicitate pentru eliberarea de sub bolșevici a diferitelor orașe ca (Omsk, Jekaterinburg, etc.), ziarele de propagandă pentru formarea legiunilor, ordine ale armatei cehoslovace independente, etc. Nu vor lipsi nici icoanele regimentelor ceho-ruse și nici obiectele cu care au fost sfințite de către preoții ortodocși legiunile cehoslovace (Druzina) ce au făcut încă parte din armata rusă. O sală specială va fi consacrată tablourilor lucrate de legionarii pictori în timpul campaniilor, reprezentând, idile, marșuri, lupte. Vor fi expuse tablourile următorilor pictori legionari: Bartos, Riedl, Vicek, Paroska, Matousek, Nikodem, Pistelka, Smolka, Maly, Vik, precum și lucrările sculptorilor legionari Duchad, Vyskocil, Nejedly, Rabasț Sima, Komaerk, Stretti, Zeyer și ale celebrului Kupka. In total vor fi expuse 3000 tablouri. O atenție neobișnuită nasc și tablourile pictorului Pasek, reprezentând campania armatei pești în Albania. Tablourile sârlui Bartos prezintă astfel de grozăvii, încât vor trebui expuse într’o cameră specială, care să nu fie accesibilă oamenilor sensibili și doamnelor. Sentimentul artistic al legionarilor cehoslovaci din străinătate s’a manifestat și în alt mod, în special la împodobirea vagoanelor, cu tablouri ce au înfățișat diferitele regiuni din Cehoslovacia, ceea ce dovedește dorul soldaților cehi din Siberia după casele lor. Vagoanele au fost împodobite și cu tablouri reprezentând pe Jan Huss, Zizka, și Masaryk î ^............ Calde, proaspete... La Lozul Cărăbușului Deschiderea emagiunii teatrului „Cărăbuș“ a fost definitiv fixată pentru Sâmbătă 28 Mai. Timpul restabilindu-se, e probabil că deschiderea teatrului nu va suferi amânări. D-l C. Tănase, inimosul director al teatrului „Cărăbuș“, se ocupă în chip intens de pregătirea stagiunei. D-sa supraveghează repetițiile, pune în scenă unele scene cu d. N. Kirițescu, se ocupă de reparații, de instalația electrică, de costume, de decoruri, de balet, de publicitate, și găsește timp să-și mai învețe și cupletele. Directorul teatrului „Cărăbuș“ e veșnic preocupat de ideia de a prezintă publicului totdeauna ceva nou și mai ales ceva senzațional. r .-uji REVISTA Revista e scrisă de d. N. Kiriescu și e intitulată „La lozul Cărăbușului“. Evenimentele din ultimul timp au favorizat autorilor de reviste numeroase elemente de satiră, încât revista clasa „Cărăbuș“ nu va fi lipsită de elementul actualității. Cele două acte sunt completate cu numeroase scene de fantezie romantică, de balet și de mare montare. ANSAMBLUL Ansamblul teatrului „Cărăbuș“ va fi anul acesta mai numeros ca oricând. Vor juca d-nele: Elena Zamora, Lizica Petrescu, Lulu Savu, Violette Socaly, Consuela Munteanu, Cleo Dragomirescu, Willy Petrescu și Mia Apostolescu, apoi d-nii: N. Niculescu-Buzău, Al. Giugariu, Aurel Munteanu, N. Stroe, Glodariu, Giovani, etc. Baletul va fi aranjat de maestrul Willy. „Cărăbușul“ va avea anul acesta 60 de girls și 20 boys. REGIA I Revista e pusă în scena de d. N Kirițescu și a fost montată cu un fast neobișnuit. Costumele, cele mai multe au fost aduse de la Paris. Stagiunea de la „Cărăbuș“ începe sub cele mai bune auspicii. i Vittel Tantzi Hageadurian Din tinerele elemente cari s’au releralierat în actuala stagiune a Operei Române, se clasează printre primele rânduri d-ra Tantzi Hageadurian, o tânără dansatoare pe care am avut prilejul s’o remarcăm în mai multe divertisemente coreografice, in special în cel din opera „Traviata“. De la Liga Culturală Duminică, 29 Mai 1932, vora 4 d. a.( „Liga Culturală“, secțiunea Bucurate’", își ține adunarea generală extraordinară în localul său din bulev. Schitu Măgureanu nr. 1, — la ordinea zilei fiind : Alegerea a 25 delegați pentru Congresul anual ce va avea loc ka Botoșani, în zilele de 29 și 30 Iunte 1932. . [ Urna se va închide la ora 6 d. a. Deschiderea universității dela Văleni Anul acesta cursurile Universității populare ,Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, se vor ține intre 15 Iulie — 15 August 1932. In timpul cursurilor va funcționa ca și în anii trecuți o cantină și căminuri pentru băeți și fete. La sfârșitul cursurilor se va face o excursie în Italia, înscrierile pentru cursuri se fac de pe acum pe adresa următoare: Universitatea populară „Nicolae Iorga", B-dul Schitu Măgureanul, No. 1, București I, unde se găsește secretarul cursurilor. Dasa Tinerimea Română Sâmbătă, 21 Main, orele 4 p. m. în sala de teatru a Societății Tinerimea Română, din Bulevardul Schitu Măgureanu 4, va avea loc aniversarea a 54 ani de la înființarea Societății precum și distribuirea premiilor la peste 300 elevi și studenți din cei mai distinși din întreaga țară. D. NICOLAE IORGA președintele Consiliului de miniștri și ministru al Instrucțiunii va asista la împărțiea premiilor. C. TANASE LIZICA PETRESCU 11 D-ra Hageadurion a dat probe de multă virtuozitate, aatfel că direcțiunea Operei a hotărît ca in viitoarea stagiune să-i încredințeze mai multe roluri importante din baletele ce se levet în actuala stagiune a OpeniQMip bd pj?9B “nunltio.nWiA »prin vor reprezinte pe scena Operei Române- Vineri 20 Mai 1932 RADIO , JOI 19 MAI 594 m. București 16 kw. Ora 13: Muzică vocală (placi de gramofon). 13.45: Informațiuni, bursa de cereale, bursa de efecte, cota apelor Dunării și semnal orar. 14: Muzică vocală (plăci de gramofon). . . 18: Orchestra Grigoraș Dinicu. Muzică ușoară și românească. 19: Informațiuni, sport, meteorițl și semnal orar. 19.10. Orchestra Grigoraș Dinicul Continuarea concertului. 20. D. prof. dr. Manicatide: Laptele în alimentația copilului. 20.20. D. Al. Busuioceanu: Istoria arheologiei ghe Odobescu. 21. D. Jean Athanasiu, bariton de la Opera Română: Verdi: Arie din „Balul mascat”; Testi: Man Ciliare; Testi: Verrei: Verdi: Arie din „Ernani”. Panaitescu: Romanță. 2120. Concert simfonic, dirijat de d. Carlo Brunetti: Grieg: Uvertură de concert; Bach Zandonai: Preludiu VIII. Fr. Liszt: Concert pt. piano și orchestră in mi bemol major (solistă d-ra Nadia Cheban). 22. D. F. Aderca: Reportaj. 22.15. Continuarea concertului simonic: Theodor Fuchs: Suită pentru orchestră. J. Svendsen: Carnaval la Paris. 22.45: Informațiuni. . 8 ij Morawska-Ostrava, 11 kw. 263,8 m. Ora 19.05: Revista muzicală a săptămânei; 19.40: Gramofon; 20.20: Concert de orchestră; 21.40: Schiță radiofonică; 22: Concert popular, Heilsberg, 25 kw. 276.5 m.: Ora 17:30: Concert de orchestră; 20: Din Berlin: Situația Germaniei intre puteri, conferință de contele Westarp; 21: Despre Goethe; 21.30: Audiție, Londra, 70 kw., 355,8 m., Ora 21.30: Concert de orchestră, 22.55: „Amurgul zeilor”, actu I III.0.20: Muzică de dans. ,, -xox- Spectacole JOI 19 Mai I TEATRUL NAȚIONAL: „Crima din str. Justiției”. TEATRUL MARIA VENTURA: „Monte-Carlo". TEATRUL REGINA MARIA: „La ordinile Dv., Doamnă“, , CINEMATOGRAFELE CAPITOL: „Am iubit doi ochi albaștri”. ROXY: „Am iubit doi ochi albaștri"TRIANON: „In slujba inamicului”- j REGAL: „îngerii infernului”. CORSO: „Conița cu doi bărbați”. FEMINA: „Derbedeii în frac”. SELECT: „Sclavul femeilor”. RIO: „Păcatul Madelenei Claudei, MARNA:Sergentul X” cu Ivan Mojuckin. FORUM: „Regele lustragiilor”. BULEVARD PALACE: „Mam’zeiței Nitache”. LIDO: „Trei băeți și o fericire”. OMNIA: „Ronny și Isabela”, VOLTA: „Dixiana”. MARCONI: „îngerii infernului”. CERCUL SUBOFIȚERILOR: „Părintele Sergiu”. MUZEUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, Calea Victoriei No. 117, (fostă casa Moruzi), deschis publicului Dumineca și Sărbătorile legale, de la orele 10—13. Intrarea liberă. -xox-