Epoca, mai 1932 (nr. 981-1003)

1932-05-20 / nr. 994

Pagina 2 Viața culturală și artistică ! Cititorii poate își aduc aminte și de un articol al nostru, de acum­­ o săptămână și ceva, în care ară­­­­tam ce se scrie despre Biserica­­ noastră în revista protestantă germană die Christliche Welt din­­ Berlin. Autorul, consilierul con­sistorial d. Carl Arnold din Hei­delberg, nu încheiase ce avea de spus despre noi numai în numă­­­arul pomenit al revistei. Acum a­­i­ Vem în mână și nr. următor al tei­, cel dela 2 Aprilie a. d­. și ve­dem că aici dă și încheierea la acele spuse mai nainte. f Aceasta a doua­ parte e destul de lungă, mai lungă decât am­­ putea-o cuprinde noi aici într’un singur articol. De aceia vom da numai unele părții din ea și să ne li mai rămâie să scriem și altă­dată. ^ I­I In această­ parte, prietenul nos. UEtuî, d. Arnold, scrie mai mult­e despr­e lucrul pe care-1 avem noi si cu propaganda catolică, de o apartej, cu sectele de alta. Domnia asa este informat despre multe a_­­i anunțe dela noi. Știe toate umi, pletele catolice, toate uneltirile lor ascunse, toate năzuințele lor y asupra noastră , știe destule și­­ despre lucrarea sectelor între noi. [Cunoaște cartea Prea Sfințitului ["Arhiereu Grigorie dela Iași des­­­pre secte și se folosește de ea.­­ Autorul crede că„ Biserica He­imei se slujește în lucrarea ei printre noi de organe franțuzești, [fiindcă limba franceză e iubittă’ [la noi. Lucrul este așa într’o mare măsură, în ce privește riscoalele călugărițelor catolice. Jf Acestea, e adevărat, sunt așeză­minte franțuzești și folosesc ca­­­tolicismului pe calea aceasta. I­ Nu mai este așa însă, când Ri este vorba de clerul catolic. A­­•vând de păstorii credincioși cărei,­­fie în­ eparhia Bucureștiului, fie în a lașului, nu sunt francezi, preoții sunt și ei mai mult un­guri, nemți, italieni, mai puțin francezi. De aceia preotul fran­cez n’a fost întrebuințat între noi, fiindcă n’a fost. Chiar și e­­­piscopii au fost mai mult nemți și italieni, iar mult mai puțiin francezi. Afară­ de Dominic Ja­il net de la Iași, mort anul trecut dIn Elveția, încolo nu mai știm­­ de episcop francez au avut cato­­­lcii de la noi. Autorul judecă foarte exact în ce privește Concordatul în care ne-am păcălit cu Roma. Dom­­nia­ sa scrie : „Un progres însem­nat pe drumul spre predomina­rea Bisericii catolice trebuia să-l însemne Concordatul dintre câr­muirea românească­ și Vatican. El nu este de loc în folosul Sta­tului românesc, ci folosește nu­mai Bisericii Romei și greco-ca­­tolicilor (uniților) legați de ea. Numărul episcopilor și canoni­cilor este sporit, firește pe banii Statului. Patronatul moștenit de la unguri, care trebuia să asigu­re supravegherea Statului, a fost desființat. Seminariile, și cu a­­ceasta cultura clerului, au fost lăsate numai în mâinile episco­pilor. De asemenea și numeroa­sele și marile așezăminte școla­re ale ordinelor catolice (gim­nazii și școale de fete). Episcopii au dreptul de a păstra în școale limba de predare pe care o vor ei. In sfârșit (și asta e partea cea mai de seamă) mijloacele materiale pentru toate acestea sunt păstrate și asigurate din gros, mult mai mult decât ar fi fost cu dreptul“. Iată cum judecă în acestea cineva care stă departe și nu e dintre noi, ne-am păcălit Arată verde cumi cu Concordatul catolic, cum ei, Roma, are toate foloasele, iar noi nimic. Pentru că­ oamenii politici dela noi habar n’au de chestiunea re­ligioasă și nu văd nimici ce în­seamnă ea pentru politica Sta­telor, nu au nicio îndrumare în aceasta și se lasă ușor păcăliți de alții. Au știut să rostească vorbe frumoase, din partea tu­turor taberelor politice, la vre­mea încheierii Concordatului, iar catolicii au râs în pumni și le-au tras o bună păcăleală. Lucrul se vede de departe și ni se spune acum tocmai de la Heidelberg. Ne pare bine că-i spune și altul, care nu e dintre noi, fiindcă l-am spus și noi la vremea noastră. Anglia, care are catolici în țara ei, în frunte cu 2 cardinalii, desprețuiește să stea la vorbă cu Roma, iar noi... Vom mai vedea și altei din scrisul d-lui Arnold, Ar­him. Scriban Opinii Biserica românească in scrisul străin Dela Ateneul Popular „Marele Voevod Mihai“ f Sâmbătă seara, 14 Mai a. c., s’a dat la 23J.a șezătoare a Societății cultu­­­rale „tinerețea"", care împlinește timp­u­l de 10 ani de la înființarea ei. Șezătoarea a fost deschisă de d. N.­­Batzaria, prșeedintele acestei societăți, , care a conferenț­at despre: „Frumu­­­­­­sețile artistice ale României". Distinsul conferențiar face o de­­­­mar­ca­ție precisă între frumusețile na­­­­turale și cele artistice: „pe cele na­­­turale le-a făcut Dumnezeu, iar pe " Cele artistice mâna omului1". Frumiu­­t­sețile artistice le găsim, la noi, in cele , 200 biserici ale țării, in arhitectonica j și mai ales in odoarele lor, neasemă­nat de frumoase. Casele românești, de la munte, amintesc stilul templelor grecești antice, ale căror colonade și ipropilee au devenit stâlpii de piatră sau de lemn sculptat, care mărginesc pitoreasca noastră prispa țărănească. Oricine viz­tează Ardealul, va putea distinge ușor dacă satul în care intră, este românesc, săsesc ori unguresc, i In­tr’adevăr satele minoritarilor n’au pitorescul romantic al celor românești. [Acolo, casele n’au "estetica îmbietoare a caselor noastre și nici viața nu tre­pidează cu intensitatea și sgomotul obișnuit satelor românești. Satele lor apar pustii și iai impresia că intri in­tr’un cimitir. Au case zidite solid și bine gospodărite, însă nu sunt lucrate cu gust artistic. La ei, peste tot satul, se așterne zăbranicul unei tăceri im­presionante. E o discrepanță profun­dă între viațta satelor minoritare și pe'e românești. j" In satul românesc viața pulsează în ritmul unei vitalități organice. Pretu­tindeni dovezile de vigoare, de sănă­tate morală și de simț artistic, izbesc ochii oricărui vizitator. Românul are o finețe sufletească specifică, un pro­nunțat gust pentru toate valorile ar­tistice superioare, care au la bază simplitatea, eleganța și armonia. De tinde să fi moștenit noi acest simț Artistic ? Dela Daci ? Dela Romani ? ori din contopirea unui misterios a­­liaj etnic ! Conferențiarul mărturisește că nu știe de unde moștenim asemenea în­sușiri minunate. Se învrednicește însă și se sim­te fericit să se constate nu­mai la poporul român. D-sa termină, aducând elogii me­ritate simțului artistic românesc că­ruia se datoresc atâtea comori de artă națională, frumuseți artistice pe care nu le poți găsi în alte popoare și cu care numai neamul nostru, pe drept se poate mândri. In concluzie, d. N. D Batzaria își exprimă toată încrede­rea în vitalitatea și însușirile sufle­tești ale românului, întrezărind pers­pective frumoase acestui minunat po­por din Sud-Estul european. După conferința d-lui Batzaria a­u urmat programul șezătorii : D-ra Mimi Rădulescu, talentata ar­­­tistă ieșeană, a recitat cu un patos fecund în emoții, răscolitoare, versuri de Coșbuc. D. Petrică Dumitropol a executat un solo de riolină, dovedind multă simțire și pasiune pentru acest ins­trument. D-ra Lucia Stătescu, a executat cu remarcabilul talent un solo de pan. D. G. Marinescu,­basul, a cântat din „Prințul Eugen“ și o melodie națio­nală. Partea I-a a programului se ter­mină cu debutul baritonului Vasile Stănculescu. D-sa a cântat 3 bucăți : prima, românească : „Vai de mine, cum m'ași duce“ ; secunda, italiană : „Santa Lucia"; iar a treia, franceză: Si Dous Va Diez compris Partea II-a a programului a fost reprezentarea comediei, înt­r-un act: „Moștenire dela răposata", de d. R. Koseffi. Comedia s’a jucat sub direc­ția d-lui Aurel Banciu, care a avut rolul principal. Suntem datori să su­bliniem noi talentul indiscutabil al d-lor A. Banciu, Mir­cea Petrescu, Jeny Milea, precum și efortul artistic al d-lui R. C. Nox și el d-Telor Marga­reta Raica și Nutzi Dobrescu. Șezătoarea a luat sfârșit la orele 12 noaptea. D. N. Batzaria, a închis seria șezătorilor din sesiunea aceasta, anunțând șezătoarea viitoare, Ia zoom­ -X03T- O conferință despre Mihail Eminescu la Milano „Corriere della Sera‘‘ vestește c­ă în după amiaza zilei de 13 Mai s’a desfășurat întâia mani­festare culturală a Uniunei italo­­română, de curând constituită în orașul nostru. Președintele prof. Luigi Orsini a vorbit despre ne­norocita viață și despre strălu­cita operă poetică a lui Mihail Eminescu citind scurte și suges­tive poezii. Oratorul a insistat îndeosebi asupra clapo­d’operei a lui Eminescu „Luceafărul“. -----------xox----------­ Povești pentru copii mari si mici . „Cei trei feciori de împărat“ este titlul unei frumoase și inte­resante colecții de povești pen­tru copiii mari și mici,, de d-ra Elisa B. Marian. Apărută în editura „Naționa­la“ (Ciornei) cu planșe colorate și numeroase clișee, cartea acea­sta e cea mai plăcuta lectură pentru copii, fiind menită să aibă acelaș succes ca celalt volum al autoarei: „Domnița Lia‘. Ambe­le cărți sunt foarte potrivite pen­tru premii. EPOCĂ S’a scris foarte mult și de mulți a­­supra vieții și operii lui Mihai Emi­nescu. Mulți au crezut că își îndeplinesc o sacră datorie față de această va­loare creatoare, apariție singulară în literatura noastră, ce stăpânește deja înălțimi amenințătoare, unde nu poa­te fi ajunsă și nici urmată chiar de nimeni. Criticii de calitate inferioară, cu inspirație săracă și cu avântul retezat de plumbul banalității s’au entuzias­mat extatic fără pătrunderea și con­trolul critic. Astfel „cel mai mare pod­ pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată pământul românesc” era lipsiit de un studiu te­meinic, de o monografie documentată, întemeiată pe informații exacte, pe date precise. Amintirile lui Iacob Negruzzi, Ion Slavici și Penu, vorbesc fragmentar de viața lui Eminescu, neprivind-o în tot complexul ei atât de variat și multiplu. Lucrarea lui N. Zaberia, prețioasă prin materialul bibliografic, dar lip­sită de spirit și discernere critică. Broșura părintelui G. Galaction, o lu­crare modestă, aruncă o palidă lu­mină asupra vieții lui Eminescu. Să mai amintim de Octav Miinar, incert și dubios critic exploatator, plăsmui­­tor de documente, lipsit de interes și seriozitate. Acum câțiva ani un tânăr critic oltean, Păunescu-Vlmu, a încercat o viață romanțată a lui Eminescu ce n’a avut succes. S’a dovedit până la evidență că biografiile romanțate au compromis definitiv un gen hibrid,— însuși prin construcție — o formulă fără conț­inut, combinații facile și ar­bitrare. Cam acestea erau lucrările mai im­portante asupra „vieții lui Eminescu” până la apariția volumului de o va­loare incontestabilă al d-lui G. Că­­lnescu. D. Călinescu scoate din apele dile­tantismului biografic și istoriografic, vechii, uzat, o nouă figură a lui Emi­­nescu, astfel redându-i adevărata sa valoare. O operă unică pentru că închide în­­tr'însa desfășurarea unei vieți în tot complexul ei. O urmărire atentă, scru­puloasă și obiectivă a vieții lui Emi­­nescu, o interpretare limpede a dife­ritelor etape și tablouri mai caracte­ristice — iată lucrarea d-lui Căli­nescu. Fără pedanterie, înlăturând ad­jectivul greoi și pletoric cu simplici­tate așa ne înfățișează d. Călinescu viața lui M. Eminescu. Lucrarea e un studiu științific au­tentic. Nici uin scriitor român n’a a­­vut o viață așa de agitată ca a lui Eminescu. Au circulat o mulțime de versiuni — legenda luase locul ade­vărului — deformându-l. Legenda, da­că pentru unii e fiica preferată a stu­diilor critice, pentru d. Călinescu ea are un rol secundar, astfel reușind să limpezească multe păreri bizare și confuze. Cartea d-lui Călinescu e o lucrare sistematică, o privire asupra cuprin­sului ne va edifica. Lucrarea e împăr­țită in capitole : Strămoșii, Gh. Emi­­novici, Raluca Eminovici și copiii. Na­șterea și copilărie lui Mihai Eminescu, școlar la Cernăuți, privatist la Cer­năuți, fuga cu trupa Tardini, la Blaj, pribeag și sufleur, student la V­­ena, student la Berlin, bibliotecar și revi­zor. Eminescu și Junimea, Eminescu și dragostea, Eminescu gazetar, ago­nia morală și moartea, masca lui E­­minescu. Judecând în lumina documentelor, fără fanatism etnic, d. Călinescu, sta­bilește originea neaoș românească a lui Eminescu, care își poate urmări ascendența până în îndepărtere figuri de răzeși: ,,în vreme ce biografii cau­tă strămoși de-ai poetului între Ma­rea Baltică și Marea Caspică, într’un sat din Bucovina, jud. Suceava, zis Călineștii lui Cuparencu, trăesc încă rude țărănești ale lui M. Eminescu. Gh. Eminovici, tatăl lui Eminescu, „avea scriere citeeță și condeiu cult" ni se înfățișează „înalt, voinic, cu ochi albaștri, barbă castanie. Cititor de cărți privitoare mai cu seamă la tre­cutul țării și înzestrat cu memorie mare, povestia și îi plăcea să poves­tească” (pag. 28). N’avea aci numai desenul figurii as­pre a lui Gh. Eminovici, ci mai ales tot sufletul său ce plutește in lumea ideilor generale, afundat de multe ori în trecutul sbuciumet al Moldovei. D. G. Călinescu, urmărește pe E­­minescu în copilărie. Nu s’a discipli­nat niciodată, ca școlar , mediocru. Copilul Mihai trăia o viață rustică, străbătută de sănătate, aer și lumină. O atmosferă patriarhală de bună­tate și blândețe rustică plutea în sa­tul Ipotești. Din tot ce legenda a cre­­ieZ în jurul copilăriei lui Eminescu, d. Călinescu extrage cu prudență a­­devărul. „Eminescologii” au adunat un abundent material de ori­unde și despre orice, un material fără garan­ții de autenticitate. D. Călinescu nu se lasă ademenit de un asemenea ma­terial, fără să-l treacă sub tăcere, îl amintește: „Am o greșală dacă bi­zuiți pe limbuție unui moș, stimulat de rachiu, și mirat de interesul pe care îl arală boerii de la oraș, am cre­de ia toate minunățiile câte se pun pe socoteala copilului. De prindea șer­pii și—î punea într’o scorbură de duc ori de prevestea ei ori alt frate o ploa­ie ce avea să vie, împiedecând eșirea la treerat, aceasta nu este cine știe pe ispravă mare, orice copil de țăran fiind în stare să facă acelaș lucru. Adevărul din acestea e că „Mihai trăia țărănește” (pag. 58) La Cernăuți Eminescu e un asiduu cititor, — in acest capitol d. Călines­cu fixează primele linii ale înfățișării sale spirituale. Eminescu duce o viață petrecută între muncă și strădu­nțe continui — muncă privită ca efort creator — ca singurul scop conștient al vieț­ii. In biblioteca lui Aron Pum­nul, poetul a semițit primele fioruri adânci. Abandonează școala și fuge cu trupa Tardini. Mai târziu copist al tribunalului din Botoșani, pierdut în cugetare sub colicul dosarelor. „Fa­­milie” lui I. Vulcan îi deschide por­țile — nebănuind că prin Eminescu — muzele c­ât de ingrate cu unii — se vor exprima pentru eternitate, în ritmurile Limbei noastre. La Blaj stă de vorbă cu ardelenii — cercetând cu luare aminte folklorul lor — însem­­n­ându-și cu sârg de albină în car­netul său „voroavele” și obiceiurile caracteristice ținutului. PecZru Emines­cu, fiecare cuvânt are un farmec deosebit. N­ as­culta nu­nțându-se di­vers la lumina diverselor cazuri par­ticulare. Eminescu însuflețea cuvântul dându-i viața ce o are în gura fie­căruia. La Viena și Berlin, Eminescu își însușește o cultură și o lectură cum numai marile spirite ale omenirii au au avut. Pe fondul țărănesc se altoiește cul­tura atât a opusului cât și a orien­tului îndepărtat Intre muncă și creație nu se mai ascund ebituri de nepătruns. Creația implică munca și ea se realizează prin acea expansiune spirituală a cu­getării. Eminescu voia să cunoască toate for­mele de manu­­fentare are sufletului omenesc prin nenumăratele lui fețe — să-i cucerească toate culmile. In­tre el și Maiorescu era un acord spi­ritual cu tot contrastul lor social și biologic. Amândoi au avut curajul metafizic al viziunii lucrului în sine, al tainelor de dincolo de spațiu timp. Amândoi au aprofundat proble­­i­mele vieții. Maiorescu și Eminescu erau metafi­zicieni, adică filozofi întemeiați pe speculațiil­e din care tindeau să de­rive un sistem practic omogen : o eti­că, o estetică, o polit­ă, gânditori preocupați de forme gândirii, nu de conținutul ei, cu atât mai rari într’o vreme când proaspătul cărturar ro­mân era atras de înfățișarea fizică a universului, de un dor enciclopedic” (pag. 2%). Dintre toți junimiștii, cel mai apro­piat de Eminescu a fost Ion Creangă. Amândoi moldoveni, amândoi trăise­ră la țară, alături de o lume aspră, cu o morală ce trezește revoltă spon­tană față de tot ceea ce jignește sen­sibilitatea etică. Eminescu nu putea fi decât un re­flex al acestei lumi — un agent al ideii morale, un căutător a tot ce în­semnează dragoste, curățenie, sănăta­te morală și sufletească înaltă. De aceia a făcut și politică. Eter­nu politica de la colțul străzii — cu a­laiul ei de concesii și capitulări — ci o politică națională, conservatoare, indârj­­ă cu lovituri puternice, ase­meni trăznetelor și fulgerelor. Biciuia fără nici o cruțare — go­nind zarafii din templu. N’a lingușit pe nimeni, n’a cruțat pe nimeni, de multe ori sinceritatea și veracitatea sa i-au înstrăinat prie­tenii. N’a cerut decât aprobarea pro­priei sale conștiințe. A lovit în toți cei cari voiau să ocupe in societate un joc superior valorii lor intrinsece. E urât de contemporani și un oare­care deputat Vizan­ti din ceata celor mulți și anonimi", înscenează o infa­mie, un proces de firZ de cărți, mi*­­t<rie demascată de justiție. Alungat din slujba de revizor din cauza persoanelor înscrise în partide, după căpătuială, rămâne fără nici un sprijin material. Cu toate durerile și chinurile, Emi­­nescu se menține, ca gazetar mun­cește peste puterile sale : „Așezat la o mesă lungă plină cu jurnale el lu­cra neobos­i, ceasuri întregi, vara nu­­miai în cămașe și pantaloni, cu mâi­nile pline de cerneală violetă și fața obosită și neorânduită“ (pag. 383). Viața liniștită orfani de preocupări superioare i-a închis porțile — nu ori­cine poate să intre în ea. Ea dă la o parte tot ceea ce nu se oglinde; omul acesta, Eminescu — pentru că era ge­niu și „geniul e o nefericire", era in­­lăturat dela bucuriile vieții. De o vitalitate spirituală încă ne­­intâlnită, de o independență regală, de o conștiinciozitate exemplară, de o în­verșunare uneori brutală, de o volup­tate aspră și de o beatitudine angeli­că — acesta era M. Eminescu. Eminescu era sortit să piară prin combustiune — nu prin putrefacție — cum pier mai toți muritorii. ” Declinul lui Eminescu e povestit în pagini impresionante: „Lipsit toată viața de avuție, el visa acum o bo­găție imensă, feerică. Descoperi în pietricelele, bucățelele de hârtie și de lemn de pe jos bogății mari, pe care începu să le strângă cu scopul de a scoate dijm­ele diamante” (pag. 452). Stilul d-lui Cărnescu nu este ste­reotip, incolor și stenografie, cum se întâlnește mai în toate biografiile. la d. Călinescu găsim o minunată îm­perechere între talentul scriitorului și opera critică. Pe ..Faust“ a lui Goethe, mărturi­sește Rosegger că l-a citit de trei ori. Întreg, in viață... odată în copilărie, când i-a atras figuria lui Mefisto, în tinerețe, când Grat­eben l-a captivat ca farmecile ei, și le vârsta maturită­ții Fante a pus stăpânire definitivă pe el, și i-a­­ intuit atenția mai ales problemele filozofice puse în Faust. Prin pătrunderea rosturilor vieții lui Eminescu —o viață în care se jux­te­pun atâtea năzuințe— d. Călinescu a deschis generații nouă — perspec­tive largi de înțelegere a lui Eminescu. Asemeni lui Rosegger — vom putea desluși diferite etape din viața și o­­pera genialului poet. Ion M. Negreanu! Cronica literară G. Călinescu: „Viața lui Mihail Eminescu“ (Cultura Națională 1 ® 32* OH Bl il ini­ ilii­ Intr’o vastă’ clădire, special construită, se va deschide în cu­rând un mare muzeu al luptelor cehoslovace de eliberare. Insta­larea obiectelor a început zilele acestea și se lucrează cu cea mai mare intensitate, ca astfel inau­gurarea să poată avea loc încă la 2 Iulie, când se va sărbători a 15-a aniversare a victoriei ceho­slovace în luptele de la Zborova. Primele obiecte instalate sunt 40.000 negative, 60.000 fotografii și 150.000 metri filme referitoare la acțiunea și luptele cehoslova­ce de eliberare. Toate acestea sunt păstrate într-o sală refracta­ră. E vorba de fotografii din în­treaga lume, din Siberia, Gam­­c­atca, China, India, Persia, A­­frica, America, Tahiti, Italia, Franța, Jugoslavia, România, din toate locurile unde cehoslovacii au făcut pregătiri, călătorii în le­gătură cu acțiunea lor militară și unde au dus luptele lor de e­­lierare. Fotografiile dovedesc cel mai frumos capitol al istoriei ce­hoslovace, căci arată că pe între­gul glob fiii cehoslovaci au lu­crat concomitent, fără a ști poa­te unii de alții, acționând după glasul inimii lor, pentru elibera­rea patriei. O altă sală e consacrată urne­lor cu cenușa marilor luptători cehoslovaci în războiul mondial. Se află depuse urna cu cenușa lui Boris Wachterle, urna genera­lului Cecek și a altor mulți le­gionari ce s’au sacrificat pentru țară­. Muzeul va prezenta în general istoria anilor 1914—1920. Obiec­tele vor fi expuse în ordinea cro­nologică, începând cu momentul declarării de război Serbiei sfârșind cu anii de mare entu­și­ziasm când s’a înființat republi­ca cehoslovacă independentă. Se vor vedea aci toate ordonanțele și placardele importante, pre­cum și numeroase documente ale vechei Austrii, țărilor Antantei, în special în ce privește luptele legiunilor cehoslovace. Nu vor lipsi nici statuete reprezentând pe soldații cehoslovaci simpli cu figurile lor tipice și costumele lor de pe atunci, cu cari au trecut luptele de pe diferite fronturi. Vom vedea infanteriști cehoslo­vaci din arma austriacă, apoi le­gionarii din vestita companie „Nazdar“, soldați din legiunile din Rusia, Italia, Franța, Serbia, România și America. Vor veni apoi vitrinile cu do­cumentele asupra înființării con­siliilor naționale, telegramele de felicitare către truptele cehoslo­vace din Siberia, care sunt feli­citate pentru eliberarea de sub bolșevici a diferitelor orașe ca (Omsk, Jekaterinburg, etc.), zia­­­­rele de propagandă pentru for­­­­marea legiunilor, ordine ale ar­­­­matei cehoslovace independente, etc. Nu vor lipsi nici icoanele re­gimentelor ceho-ruse și nici o­­biectele cu care au fost sfințite de către preoții ortodocși legiu­nile cehoslovace (Druzina) ce au făcut încă parte din armata rusă. O sală specială va fi consacra­tă­ tablourilor lucrate de legio­narii pictori în timpul campanii­lor, reprezentând, idile, marșuri, lupte. Vor fi expuse tablourile următorilor pictori legionari: Bartos, Riedl, Vicek, Paroska, Matousek, Nikodem, Pistelka, Smolka, Maly, Vik, precum și lucrările sculptorilor legionari Duchad­, Vyskocil, Nejedly, Ra­­basț Sima, Komaerk, Stretti, Ze­­yer și ale celebrului Kupka. In total vor fi expuse 3000 tablouri. O atenție neobișnuită nasc și ta­blourile pictorului Pasek, repre­zentând campania armatei pești în Albania. Tablourile sâr­lui Bartos prezintă astfel de groză­vii, încât vor trebui expuse în­tr’o cameră specială, care să nu fie accesibilă oamenilor sensi­bili și doamnelor. Sentimentul artistic al legio­narilor cehoslovaci din străină­tate s’a manifestat și în alt mod, în special la împodobirea vagoa­nelor, cu tablouri ce au înfăți­șat diferitele regiuni din Ceho­slovacia, ceea ce dovedește do­rul soldaților cehi din Siberia după casele lor. Vagoanele au fost împodobite și cu tablouri re­­prezentând pe Jan Huss, Zizka, și Masaryk î ^............ Calde, proaspete... La Lozul Cărăbușului Des­ch­ide­rea emagiunii­­ teatru­lui „Cărăbuș“ a fost definitiv fi­xată pentru Sâmbătă 28 Mai. Timpul restabilindu-se, e proba­bil că deschiderea teatrului nu va suferi amânări. D-l C. Tănase, inimosul direc­­tor al teatrului „Cărăbuș“, se o­­cupă în chip intens de pregătirea stagiunei. D-sa supraveghează repetițiile, pune în scenă unele scene cu d. N. Kirițescu, se ocu­pă de reparații, de instalația e­­lectrică, de costume, de decoruri, de balet, de publicitate, și gă­sește timp să-și mai învețe și cu­pletele. Directorul teatrului „Cărăbuș“ e veșnic preocupat de ideia de a prezintă publicului totdeauna ceva nou și mai ales ceva senza­țional.­­ r .-u­ji REVISTA Revista e scrisă de d. N. Kiri­­­escu și e intitulată „La lozul Că­răbușului“. Evenimentele din ultimul timp au favorizat autorilor de reviste numeroase elemente de satiră, în­cât revista clasa „Cărăbuș“ nu va fi lipsită de elementul actualită­ții. Cele două acte sunt comple­tate cu numeroase scene de fan­tezie romantică, de balet și de mare montare. ANSAMBLUL Ansamblul teatrului „Cărăbuș“ va fi anul acesta mai numeros ca oricând. Vor juca d-nele: Elena Za­mora, Lizica Petrescu, Lulu Savu, Violette Socaly, Consuela Mun­teanu, Cleo Dragomirescu, Willy Petrescu și Mia Apostolescu, a­­poi d-nii: N. Niculescu-Buzău, Al. Giugariu, Aurel Munteanu, N. Stroe, Glodariu, Giovani, etc. Baletul va fi aranjat de maes­trul Willy. „Cărăbușul“ va avea anul acesta 60 de girls și 20 boys. REGIA I Revista e pusă în scena de d. N­ Kirițescu și a fost montată cu un fast neobișnuit. Costumele, cele mai multe au fost aduse de la Paris. Stagiunea de la „Cărăbuș“ în­cepe sub cele mai bune auspicii. i Vittel Tantzi Hageadurian Din tinerele elemente cari s’au re­­leralierat în actuala stagiune a Ope­rei Române, se clasează printre pri­mele rânduri d-ra Tantzi Hageadu­­rian, o tânără dansatoare pe care am avut prilejul s’o remarcăm în mai multe divertisemente coreografice, in special în cel din opera „Traviata“. De la Liga Culturală Duminică, 29 Mai 1932, vora 4 d. a.( „Liga Culturală“, secțiunea Bucurate’", își ține adunarea generală extraordi­nară în localul său di­n bulev. Schitu­ Măgureanu nr. 1, — la ordinea zilei fiind : Alegerea a 25 delegați pentru Congresul anual ce va avea loc ka Botoșani­, în zilele de 29 și 30 Iun­te 1932. . [ Urna se va închide la ora 6 d. a. Deschiderea universității dela Văleni Anul acesta cursurile Universi­tății populare ,Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, se vor ține in­tre 15 Iulie — 15 August 1932. In timpul cursurilor va func­ționa ca și în anii trecuți o canti­nă și căminuri pentru băeți și fete. La sfârșitul cursurilor se va fa­ce o excursie în Italia, înscrierile pentru cursuri se fac de pe acum pe adresa următoare: Universitatea populară „Nicolae Iorga", B-dul Schitu Măgureanul, No. 1, București I, unde se găsește secretarul cursurilor. Dasa Tinerimea Română Sâmbătă, 21 Main, orele 4 p. m­. în sala de teatru a Societății Ti­nerimea Română, din Bulevardul Schitu Măgureanu 4, va avea loc aniversarea a 54 ani de l­a în­fiin­­ța­rea Societății precum și distri­buirea premiilor la peste 300 e­­levi și studenți din cei mai dis­tinși din întreaga țară. D. NICOLAE IORGA preșe­­dinte­le Consiliului de miniștri și ministru al Instrucțiunii va asista la împărțiea premiilor. C. TANASE LIZICA PETRESCU 11 D-ra Hageadurion a dat probe de multă virtuozitate, aatfel că direcțiu­nea Operei a hotărît ca in viitoarea stagiune să-i încredințeze mai multe roluri importante din baletele ce se levet în actuala stagiune a Ope­­­ni­QMip bd pj?9B “nunltio.nWiA »prin vor reprezinte pe scena Operei Ro­mâne- Vineri 20 Mai 1932 R­ADIO , JOI 19 MAI 594 m. București 16 kw. Ora 13: Muzică vocală (placi de gramofon). 13.45: Informațiuni, bursa de ce­reale, bursa de efecte, cota apelor Dunării și semnal orar. 14: Muzică vocală (plăci de gramo­fon). . . 18: Orchestra Grigoraș Dinicu. Muzică ușoară și românească. 19: Informațiuni, sport, meteorițl și semnal orar. 19.10. Orchestra Grigoraș Dinicul Continuarea concertului. 20. D. prof. dr. Manicatide: Lap­tele în alimentația copilului. 20.20. D. Al. Busuioceanu: Istoria arheologiei ghe Odobescu. 21. D. Jean Athanasiu, bariton de la Opera Română: Verdi: Arie din „Balul mascat”; Testi: Man Ciliare; Testi: Verrei: Verdi: Arie din „Er­­nani”. Panaitescu: Romanță. 21­20. Concert simfonic, dirijat de d. Carlo Brunetti: Grieg: Uvertură de concert; Bach­ Zandonai: Preludiu VIII. Fr. Liszt: Concert pt. piano și orchestră in mi bemol major (solistă d-ra Nadia Cheban). 22. D. F. Aderca: Reportaj. 22.15. Continuarea concertului sim­­o­nic: Theodor Fuchs: Suită pentru orchestră. J. Svendsen: Carnaval la Paris. 22.45: Informațiuni. .­­ 8 ij Morawska-Ostrava, 11 kw. 263,8 m. Ora 19.05: Revista muzicală a săp­­tămânei; 19.40: Gramofon; 20.20: Concert de orchestră; 21.40: Schiță radiofonică; 22: Concert popular, Heilsberg, 25 kw. 276.5 m.: Ora 17:30: Concert de orchestră; 20: Din Berlin: Situația Germaniei intre pu­teri, conferință de contele Westarp; 21: Despre Goethe; 21.30: Audiție, Londra, 70 kw., 355,8 m., Ora 21.30: Concert de orchestră, 22.55: „Amur­gul zeilor”, actu­ I III.­0.20: Muzică de dans. ,, -xox- Spectacole JOI 19 Mai I TEATRUL NAȚIONAL: „Crima din str. Justiției”. TEATRUL MARIA VENTURA: „Mon­te-Carlo".­­ TEATRUL REGINA MARIA: „La or­­dinile Dv., Doamnă“, , CINEMATOGRAFELE CAPITOL: „Am iubit doi ochi al­baștri”. ROXY: „Am iubit doi ochi albaștri"­­TRIANON: „In slujba inamicului”- j REGAL: „îngerii infernului”. CORSO: „Conița cu doi bărbați”. FEMINA: „Derbedeii în frac”. SELECT: „Sclavul femeilor”. RIO: „Păcatul Madelenei Claudei, MARNA:­­Sergentul X” cu Ivan Mo­­juckin. FORUM: „Regele lustragiilor”. BULEVARD PALACE: „Mam’zeiței Nitache”. LIDO: „Trei băeți și o fericire”. OMNIA: „Ronny și Isabela”, VOLTA: „Dixiana”. MARCONI: „îngerii infernului”. CERCUL SUBOFIȚERILOR: „Părin­tele Sergiu”. MUZEUL MUNICIPIULUI BUCU­REȘTI, Calea Victoriei No. 117, (fostă casa Moruzi), deschis publi­cului Dumineca și Sărbătorile le­gale, de la orele 10—13. Intrarea liberă. -xox-

Next