Era Nouă, 1897-1898 (Anul 8, nr. 359-421)
1897-10-26 / nr. 386
Anul VIII. No. 386 Iaşi, Duminică 26 Octombrie 1890 bani numărul. Şcoala politică. Foarte puţini sunt la immer acei care crează ei singuri scoale in viaţa politica. Cei mai mulţi invetăm la şcoala altora, ne indrumăm aspiraţiile pe urmele deschise de ei. Grupările de oameni şi ideile cu sistemele lor cu deprinderile şi faptele lor, sunt modelurile după care se formează apucăturele generaţiilor tinere. Cu căt observăm mai bine cea ce este activitatea şi lupta politică, aşa cum se petrece la noi, cu atăt ne convingem mai mult căt de departe suntem de adevărata şcoală, care poate să dea roade folositoare prosperităţi morale a acestei ţări. Practica politică ne denotă căt este de respăndită credinţa, ca se pot calea in picioare legile morale fără nici o respundere pentru politiciani. Este in genere admis că poţi despreţui adevărul, că poţi simula orice credinţi sau convingeri ai interes să împrumuţi azi pentru a le părăsi mâine, că poţi face din ele un trafic de interese, că poţi suspecta, calomnia şi sfâşia cu patimă pe adversar, părtinind şi tolerând cu acelaş esces păcatele prietinilor, că poţi face toate aceste pentru a reuşi să ajungi, ori pentru a reuşi să te menţii, fără să ai a te teme de nici o sancţiune a legilor morale. Iată formula cea mai practicată, cea mai respăndită in năravurile noastre politice,practicată şi respăndită, dar niciodată mărturisită. Din contra se apară cu toţii cu cea mai mare energie şi protestează pentru bunele lor sentimente, pentru inaltele lor aspiraţiuni şi riguroasa disciplină morală, cu care ’şi măsură paşii. Aşa fiind sermanul cetăţeanei nepărtinitor, acea fiinţă pe care ne o închipuim ca instanţa de judecată intre noi, găseşte inaintea sa numai cele mai frumoase laude ce şi le acordă fiecare partid, numai cele mai atrăgătoare promisiuni, cu care il solicită toţi din toate părţile. Pus in acest dedal de neadevăruri si de exageraţii, nu este de mirare, că atunci când face in mintea sa comparaţia cu realitatea faptelor, să cadă un scepticism şi să se dea mai la urmă invins de constatarea materială, că aşa se face politica. Nu este insă oare vreo rază de speranţă, că această miserie morală va putea fi combătută ? Nu se poate oare întrevedea vreun prison de regenerare morală? Avem adânca credinţă, că îndemnul cătră bine nu poate rămânea pentru totdeauna zădărnicit pe lume. Trebue să se găsească intre fruntaşi din ce in ce mai mult oameni cu caracter şi cu demnitate, care să meargă fără şovăire In potriva practicei noaste politice şi in potriva ei să pună ca hotar de resistenţă purtarea demnă, consecventă, sinceră şi morală a vieţei lor întregi. Trebue să pătrundă autoritatea morală a acestor premergători pănă a ajunge chear in inimele adversarilor lor şi cu atăt mai lesne in cugetul oamenilor nepărtinitori.* Este cu neputinţă să admitem că cugetul pulicului va remănea refractar binelui, atunci cănd el se va presenta in termeni siguri spre a fi recunoscut, constatat şi primit. Sermanul cetăţean nepărtinitor, asurzit astăzi de atâtea falacioase înscenări, va avea atunci un criteriu sigur pentru a’şi aşaza dreapta sa judecată. Pentru a’i înlesni orientarea îndrăznim a’i prezice din ce parte nu are a se aştepta, să zărească orizonul luminei morale. Ori din care parte va vedea judecata pătimaşă, ponegrirea nedreaptă şi pătima prigonitoare, să ştie, că nu de acolo are ceva de aşteptat pentru o regenerare morală. Să se observe in adevăr, că nu sunt pe lume antagoniştii mai escesivi şi mai bănuitori ai păcatelor şi greşalelor altora, decăt tocmai acei ce se ştiu în stare să cadă in aceiaşi respundere. Nuţi poate nimene bănui mai tare, decât omul care se bănueste singur in cugetul seu. Oamenii care sunt gata să cadă in escese morale incep prin partea care ’i interesează şi solicită intr’un moment dat pentru a continua când interesul va cere in sens opus în partea cealaltă. Aşa de pildă era cu neputinţă să ne aşteptăm a vedea partidul liberal inaugurând un regim de indreptare şi cumpănire morală. Cum era să vină această indreptare din partea unor oameni, care desfătuşase cea mai pătimaşă opoziţie anarhică în contra guvernului conservator ? Puteau liberalii să frământe sau să rescoale ţara pe chestia legei maximului, ori a legei minelor ori pe chestia naţională, fiindcă ei ştiau că după cugetul lor toate aceste chestiuni nu-i angajează la nimica, că ei nu au cuget pentru a fi angajat la ceva, că dacă vor reuşi a răsturna pe adversari cu oricare din aceste chestii, cu aceiaşi uşurinţă de suflet vorîmbrăţişa credinţele contrare, dacă vor fi necesare pentru a remănea la putere. Şi dacă ne întoarcem privirile la situaţia de astăzi, vedem că pe cănd guvernul d-nului D. Sturdza trage de moarte, se presintă în primul plan să-i ia locul Aurelianiştii cu sau fără d-l Eleva. Poate vor reuşi politiceşte, dar nici de la această parte a partidului liberal nu va apărea adevarata şcoală politică, de la care să se înceapă o regenerare morală. Ei poartă respunderea tuturor păcatelor în care a căzut întreg