Evenimentul Zilei, decembrie 2005 (Anul 14, nr. 4291-4319)

2005-12-21 / nr. 4311

EVZ SPECIAL Favoriții românilor Primii „Zece pentru România“ au fost premiați aseară, la Ateneu Sandra Scarlat Bely Blaga C­ele mai importante personalități ale anului, desemnate printr-un proiect coordonat de Realitatea TV în parteneriat cu EVZ, au fost prezentate ieri, într-o gală desfășurată la Ateneul Român. Traian Băsescu, desemnat cel mai bun politician, a spus că premiul este, probabil, cel mai important din cariera sa. Pornit în urmă cu două luni, ca o bursă a valorilor umane, „Zece pentru România“ are meni­rea de a stabili, printr-o cercetare pur so­ciologică, susținută de patru institute de sondare a opiniei publice, elita țării, așa cum o percepe poporul român. ..Am avut un an cumplit de greu pentru un președinte începător“, a mai spus Băsescu Celelalte vedete ale serii au fost Mona Muscă și Cristian Tudor Popescu, care au câștigat câte două premii, și Florin Piersic, care și-a lipit buzele de fruntea preșe­dintelui Băsescu intr-un tandru „sărut istoric“. CT Popescu s-a folosit de ocazie pentru a-și anunța retragerea din prim­­planul jurnalismului. Invitații și-au găsit cu greu loc în sala Ateneului. „Unde stai? Nu ne-au dat locuri. Vouă v-au dat?“, se întrebau tinerii PSD-iști Victor Ponta și Daciana Sârbu. A fost una dintre întrebările favorite ale serii, deoarece invitații au fost mulți, iar locurile puține. Singura indicație a organizatorilor, lăsați șase rânduri libere în față și vă așezați unde puteți. GALĂ. Cea mai lungă prezență pe scenă, a lui Florin Piersic, s-a încheiat cu un „sărut istoric“ pe fruntea lui Traian Băsescu POLITICIENI 1. Traian Băsescu (foto) 2. Mona Muscă 3. Corneliu Vadim Tudor 4. Mircea Geoană 5. Ion Iliesci 6. Theodor Stolojan 7. Adrian Năstase 8. Gheorghe Flutur 9. Emil Boc 10. Călin Popescu-Tăriceanu MINIȘTRI 1. Mona Musca 2. Monica Macovei 3. Gheorghe Flutur 4. Mihai-Răzvan Ungureanu 5. Vasile Blaga 6. Ionuț Popescu 7. Codruț Șereș 8. Mircea Miclea 9. Eugen Nicolaescu 10. Sulfina Barbu TINERI POLITICIENI 1. Cozmin Gușă 2. Sebastian Bodu 3. Victor Ponta 4. Mihai-Răzvan Ungureanu 5. Anca Boagiu 6. Ionuț Popescu 7. Codruț Șereș 8. Cristian Boureanu 9. Lavinia Șandru 10. Daciana Sârbu JURNALIȘTI 1. Cristian Tudor Popescu 2. Ion Cristoiu 3. Marius Tucă 4. Robert Turcescu 5. Mircea Dinescu 6. Emil Hurezeanu 7. Gabriela Vrânceanu Firea 8. Radu Moraru­­ 9. Cornel Nistorescu 10. Sorin Roșea Stănescu S­I Miercuri, 21 decembrie 2005 I Evenimentul zile SPORTIVI ACTORI ■OAMENII DE AFACERI 1. Ion Țiriac 2. Gigi Becali 3. Ilie Năstase 4. Cristian Țânțăreanu 5. George Copos 6. Adrian Porumboiu 7. Dinu Patriciu 8. Ioan și Viorel Micula 9. Viorel Cataramă 10. Irinel Columbeanu o oJ­tan 1. Cristi Chivu 2. Dorinel Munteanu 3. Marius Urzică 4. Cătălina Ponor 5. Adrian Mutu 6. Marian Drăgulescu 7. Andrei Pavel 8. Mihai Covaliu 9. Florentin Petre 10. Mirel Rădu PARLAMENTARI 1. Mona Muscă 2. Corneliu Vadim Tudor 3. Mircea Geoană 4. Ion Iliescu 5. Adrian Năstase 6. Gheorghe Funar 7. Cozmin Gușă 8. Adrian Păunescu 9. Victor Ponta 10. Nicolae Văcăroiu 1. Florin Piersic 2. Alexandru Arșinel 3. Stela Popescu 4. Sergiu Nicolaescu 5. Maia Morgenstern 6. Draga Olteanu Matei 7. Tamara Buciuceanu-Botez 8. Dan Bordeianu 9. Alexandru Papadopol 10. Adela Popescu ANALIȘTI POLITICI INTERPREȚI VOCALI 1. Cristian Tudor Popescu 2. Ion Cristoiu 3. Robert Turcescu 4. Marius Tucă 5. Dan Diaconescu 6. Silviu Brucan 7. Emil Hurezeanu 8. Iosif Boda 9. Stelian Tănase 10. Cristian Pârvulescu 1. Irina Loghin 2. Maria Ciobanu­ 3. Fuego 4. Ștefan Bănică Jr. 5. Monica Anghel 6. Angela Simile­ Andre 8. Luminița Anghel 9. Marcel Pavel 10. Dan Bittmar Amintiri maBr*— Aniversarea filmului românesc 4 g. Istoria filmului nostru începe de A f J fapt din anul 1912, când este realizat primul lungmetraj artistic, „Războiul Independenței". Ideea realizării lui a avut-o actorul Grigore Brezeanu, fiul popularului actor de la Național, Iancu Brezeanu. (...) Trebuia un finanțator. A fost găsit în persoana lui Leon Popescu, om de afaceri foarte bogat și întreprinzător, proprietarul Teatrului Liric unde juca celebra companie de operetă Grigoriu. în afară de o oarecare subvenție din partea Ministerului de Război, „producătorul" a investit 200.000 lei (...). Cu acești bani, Grigore Brezeanu a adus din Franța aparate, peliculă și operatori, apoi, cu concursul actorilor de la Național și al trupelor puse la dispoziție de Ministerul de Război, el a realizat în scurtă vreme un film care ajungea la 2.000 m. („Cinema", nr. 1) PIONIERAT. Imagine din „Războiul Independenței" 3ANII 70 Obiecte pierdute 41 07 A (•••) Am picat la tanc. Astăzi se IV­a­ întoarce proprietarului unul din obiectele cele mai de preț din depozit Pensionarul Dumitru Stăncescu, din strada Sergent Nițu Vasile, își ia în primire magnetofonul Tesla, pe care l-a uitat acum două zile în troleibuzul 94. Se uită la el, îi scoate husa, îl întoarce pe toate părțile, se mai uită o dată și nu-i vine să creadă, e chiar al meu, ăsta e, confirmă. Desigur că e al­matale, corespund toate semnalmentele, aprobă Nicolae Șerbu ca la Miliție, și are o voce blajină și ochii zâmbitori care parc-ar vorbi și ar zice, ei, ce mare scofală, doar nu ești primul. Am mai văzut eu multe de-astea. („Flacăra", nr. 1) .ANII T 8o intre satisfacție și sincope 198 jê A trecut o săptămână în care “F echipele noastre au jucat „afară“, conform unui program care ne va aduce în situația de a vedea fotbal, dacă nu toată vara, poate și iarna viitoare. Campionatul s-a comprimat și dilatat în același timp. Rezultatul cu Italia e unul de orgoliu. Pentru a doua oară, echipa lui Bearzot cedează în fața lui Lucescu, este un rezultat, nimic de zis! Stăm mai rău la juniori și la tineretul mai puțin afirmat, unde ar trebui să existe multe „speranțe", dar ele nu se prea văd. Cine știe, poate se va găsi și o soluție, cândva... (Eugen Barbu, „Informația Bucureștiului", 3 aprilie)­ ­ NOROCOS. Dumitru Stăncescu, fericit că și-a recuperat magnetofonul Tesla

Next