Evenimentul Zilei, ianuarie 2007 (Anul 16, nr. 4679-4707)

2007-01-16 / nr. 4692

TRANSILVANIA ESENȚIAL Europopii vor predica integrarea la sate Preoții de la sate vor oferi per­soanelor care trăiesc în mediul rural, informații despre Uniunea Europeană, în cadrul unui proiect lansat ieri în prezența ÎPS Andrei, Arhiepiscop de Alba Iulia. Proiectul se numește ,Acasă în Europa” și este implementat de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, Asociația „Filantropia Ortodoxă” și Uni­versitatea „1 Decembrie 1918” prin Facultatea de Teologie Ortodoxă. De arhiepiscopia cu sediul la Alba Iulia țin județele Alba și Mureș. Proiectul are o valoare totală de 50.000 de euro, 80% din sumă fiind fonduri nerambursabile asi­gurate de Delegația Comisiei Euro­pene la București, prin programul Fondul Europa. Proiectul marchează o premieră, fiind pentru prima dată în România când Biserica Ortodoxă Română se implică într-un proiect cu finanțare externă. După cum a declarat Arhiepis­copul de Alba Iulia, ÎPS Andrei, proiectul are rolul „de a-i convinge pe oameni că în Europa sunt acasă și că au un rol bine determinat”, preoții fiind, în opinia ierarhului ortodox, cei mai potriviți să pro­moveze la sate informațiile legate de Uniunea Europeană. Concret, în baza proiectului vor fi înființate mai multe puncte de informare despre UE, în special în comunitățile rurale mai izolate. Totodată vor fi organizate dezba­teri pe teme care privesc integrarea în Uniunea Europeană, la care vor participa preoții din localitățile respective, dar și cadre universi­tare In paralel, aproximativ 100 de studenți teologi vor fi pregătiți ca promotori europeni. Primele loca­lități în care se va derula proiectul sunt: Silivaș, Roșia de Secaș, Valea Lungă, Lunca Ampoiței și Almașu Mare. (Mihaela Moraru) IPS ANDREI Liber la solduri Magazinele au politici diferite în ceea ce privește sezonul de reduceri Raluca Crișar ralu­ra.rri«,an ® PV7.m­ A­fluxul de cumpărători în ma­gazinele clujene a fost, ieri, unul obișnuit, cu toate că a demarat oficial perioada sol­durilor de toamnă - iarnă. Explicațiile acestui fenomen sunt mai multe: cumpărătorii așteaptă ca reducerile să fie și mai mari, au profitat de pro­moțiile de dinainte de sărbători, nu mai au bani sau nici măcar n-au observat că a început sezonul soldurilor Mai bine promoții Cei mai mulți comercianți preferă varianta „promoțiilor”, care îi scutește de birocrația aferentă soldărilor, nu trebuie anunțată la primărie și, în plus, poate fi organizată în orice perioadă a anului. Există o singură condiție: prețul de vânzare să nu fie mai mic decât prețul de achiziție. în ceea ce privește soldarea, proce­dura este una complicată. „Agenții eco­nomici care desfășoară activități de co­merț cu amănuntul au obligația să no­tifice la primărie, în baza unui inventar detaliat, vânzările de soldare, cu 15 zile înainte de desfășurarea campaniei”, ne­­a declarat Iulia Perșa, de la biroul mass­­media al primăriei. Potrivit acesteia, perioada de sol­dare pentru produsele de toamnă - iarnă este 15 ianuarie -15 aprilie, dar nu mai mult de 45 de zile consecutiv. Pot fi scoase la soldare doar produsele de sezon care au rămas pe stoc timp de cel puțin trei luni. Până ieri, la primărie fuseseră înre­gistrate doar nouă notificări de soldări. In perioada următoare, poliția comuni­tară va efectua verificări și vor sancțio­na agenții care nu respectă regulile. ,Amenzile sunt cuprinse între 2.000 și 10.000 de lei”, a mai spus Perșa. Clienți fideli ,Am observat din anii trecuți că oamenii, mai ales tinerii, își țin bani pentru perioada de reduceri. Totuși, lumea e încă sceptică, cred că mai trebuie să treacă cel puțin zece ani ca să ajungem să facem ca vesticii”, ne-a declarat Jenica Clapa, șefa unui magazin de haine și încălțăminte din Cluj. Fie că sunt promoții sau soldări, produsele se vând mai bine la reduceri. De altfel, există clienți „fidelizați” la reduceri. „Vin dinainte de reduceri să vadă ce se găsește și apoi trec de mai multe ori pe săptămână, pentru că aici se practică reducerile graduale: încep de la 20% și ajung la 70%. Dacă am noroc, prind la reducere maximă produsele pe care mi le doresc. Așa pot să-mi cumpăr mai multe”, ne-a spus Ioana Berce, studentă la Științe Economice. Reducerile practicate în magazinele clujene sunt de la 10% la 70%. Există și promoții speciale de tipul „Cumperi 2 plătești 1” sau ,Al treilea produs gra­tuit” Dacă unii cumpărători sunt mulțu­miți că pot să-și cumpere produse mai ieftine, alții spun că preferă să meargă în Ungaria, Austria sau Germania, unde reducerile sunt „adevărate” OFERTĂ. Mulți cumpărători intră în magazine îmboldiți de afișele stridente kl îW Dilh’lf Frenezie la Sibiu Spre deosebire de Cluj, Sibiul a fost cuprins de febra cumpărăturilor la preț redus, în centrul orașului, pe bulevardul Bălcescu, practic nu mai există niciun magazin de haine sau încălțăminte care să nu aibă afișate reduceri de 50 sau chiar 70 la sută. Și la mail, în Retail Park Șelimbăr, dar chiar și la magazinele din cartiere, este înghesuială mare. Pardesie, cizme, fuste și pantaloni, toate zboară de pe rafturi în mâinile cumpărătorilor, cel mai adesea de sex feminin. „Este mult mai multă lume ca de obicei. Se cumpără în special marfa de iarnă, dar și pantofi și papuci de casă. Noi am început de la sărbători cu reducerile de 30%, acum suntem la 50%, și de atunci tot așa este”, spune Gina Ștefănuță, vânzătoare la un magazin de încălțăminte. „Nu aveam de gând să fac azi astfel de cumpărături, dar m-a atras afișul cu reduceri. Mi-am luat o fustă, cu 50 lei, înainte costa 100 și ceva. Acum mă duc să mă uit și de niște cizme, poate am noroc", spune Diana Muncalău. Conform Primăriei Sibiu, 24 de firme au depus până acum cereri pentru campania de solduri care se desfășoară între 15 ianuarie și 15 aprilie, iar fiecare firmă poate avea mai multe puncte de lucru, ceea ce înseamnă mult mai multe magazine cu reduceri. (Veronica Niculescu) EFECTUL INCENDIERILOR Polițiști mai mulți pe străzile Devei Ciprian Iancu Incendierea celor două autoturisme de lux ale unui om de afaceri din Deva le dă polițiștilor de lucru mai mult decât se așteptau. Deși nu au primit încă o adresă oficială din partea Ins­pectoratului pentru Situații de Ur­gență, prin care să se confirme și oficial faptul că mașinile au fost incendiate de o mână criminală, polițiștii și procurorii hunedoreni au constituit o echipă de anchetă care a alcătuit deja un cerc de suspecți. In plus, Poliția Municipiului Deva a suplimentat patrulele de ordine publică. Păgubitul, Ciprian Blaj, a declarat că a primit amenințări telefonice de la mai mulți membri ai lumii interlope devene încă de la începutul lui decembrie, dar nu le-a băgat în seamă, motiv pentru care nu a alertat nici poliția. „Nu pot să-mi dau seama pe cine încurc atât de tare. Aș prefera și eu să aflu cât mai repede cine a făcut asta, dar poliția locală știu­ bine că are destule dosare celebre nerezolvate încă. Le-am predat polițiștilor și o serie de înregistrări cu amenințările primite”, ne-a declarat Ciprian Blaj. Omul de afaceri, în vârstă de 32 de ani, a rămas sâmbătă seara fără un Volskwagen Passat și un Mercedes, ambele fabricate în 2006, achiziționate în leasing și asigurate. Blaj deține mai multe firme care se ocupă în principal cu tranzacții imobiliare. El a dobândit relativ recent parcarea din spatele Casei de Cultură din Deva — considerată o „mină de aur” din punct de vedere imobiliar - și o clădire de birouri recent ridicată în centrul orașului ^ î Flash transilvan Executare silită CLUJ. Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) din Cluj va fi executat silit după ce, de mai bine de trei luni, angajații au obținut o sentință definitivă pentru plata unor restanțe salariale, dar nu și-au primit banii. Liderul Sanitar Cluj, Ștefan Roman, spune că va cere executarea silită a unității medicale. La rândul său, directorul spitalului Vasile Mureșan, spune că cei 1,2 milioane de lei, care trebuie plătiți celor 100 de angajați care au deschis proces, trebuie vizați de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Salariații au dat în urmă cu doi ani spitalul în judecată pentru că au primit doar jumătate din sporurile de periculozitate prevăzute de lege. (Cosmin Pîrv) Mai multe cazuri de evaziune fiscală SALAJ. Numărul cazurilor de evaziune fiscală înregistrate în județ este în creștere, susține șefii Gărzii Financiare Sălaj, Petru Pop; în 2006 comisarii Gărzii Financiare au constatat 12 cazuri de evaziune fiscală care s-au finalizat cu sesizări penale, ceea ce înseamnă o creștere cu 20 % față de anul anterior. O creștere însemnată se înregistrează și în cazul prejudiciului produs statului prin fapte de evaziune fiscală, de la 81.000 de lei în 2005, la 416.000 de lei în anul 2006. (M.S. Avram) Un german vrea „Continentalul” CLUJ. Ștefan Ehrlich, cetățean german emigrat din România în timpul perioadei comuniste, a anunțat ieri că va solicita în instanță restituirea în natură a hotelului „Continental" din Cluj- Napoca. Ehrlich susține că tatăl său a fost unic acționar al hotelului în perioada interbelică. Inițial, el a primit din partea AVAS o ofertă de despăgubire de 300 de mii de euro sub forma unor acțiuni la Fondul „Proprietatea“, dar a refuzat-o; în prezent, hotelul se află în proprietatea firmei de încălțăminte Ardeleana Alba-Iulia, al cărei proprietar nu s-a decis ce utilitate să-i dea. (Andrei Dimitriu) Căldura distruge agricultura SĂLAJ. Nivelul crescut al temperaturilor înregistrate în această perioadă este pe punctul să compromită o serie de culturi agricole. Directorul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Sălaj, Ioan Bujilă, spune că problemele pot să apară dacă temperaturile vor depăși 10 grade Celsius. De la această temperatură pomii intră în vegetație, iar un îngheț ulterior poate să compromită toată cultura din acest an. Ioan Bujilă spune că, din cauza temperaturilor ridicate, vor exista probleme și în ceea ce privește dăunătorii, care n-au fost distruși de frig. (M.S. Avram) Finanțare pentru centru tehnologic SATU-MARE. Primăria municipiului Satu-Mare a obținut finanțare Phare pentru proiectul „Centru Tehnologic, de Inovare și de Afaceri“. Proiectul vizează elaborarea documentației pentru înfiin­țarea unui centru în județ, care să faciliteze legăturile de afaceri dintre România și Ungaria. Noul centru va pune la dispoziția întreprin­zătorilor servicii centralizate de secretariat, de consultanță în afaceri și servicii bancare. Proiectul se va derula pe durata unui an. (Andrei Dimitriu) Mai aproape de pământ CLUJ. Comisia mixtă de punere în posesie a discutat ieri, la sediul Primăriei Feleacu, primele 20 de dosare de retrocedare, se arată într-un comunicat de presă al prefecturii. Potrivit acestuia, vor fi discutate zilnic câte 20 de dosare, urmând ca de miercuri să înceapă și activitatea de delimitare a loturilor de teren. Peste 300 de locuitori au depus cereri de punere în posesie cu teren în Feleacu. La sfârșitul anului trecut, câteva zeci de felecani au blocat drumul european E60 Turda - Cluj-Napoca, nemulțumiți că încă nu și-au primit pământul înapoi. (Raluca Crișan) Evenimentul zilei­­ Marți, 16 ianuarie 2007 | 1 ]

Next