Evenimentul Zilei, mai 2016 (Anul 25, nr. 7709-7733)

2016-05-21 / nr. 7725

Cartea lui Mihail Sebastian are un destin aproape unic, o particu­laritate greu de identificat și în alte cazuri. Romanul în sine a devenit o anexă la prefața scrisă de Nae Io­­nescu. Remarcat la Bacalaureat Cei doi s-au întâlnit pentru pri­ma oară în 1926, când Nae Ionescu a fost numit președintele comisiei de Bacalaureat la liceul din Brăila unde învăța Mihail Sebastian. Remarcat de profesor, acesta îl va angaja pe post de redactor la zi­arul „Cuvântul“ în toamna anului 1927. Sebastian și-a reamintit pri­ma seară în redacție, acolo unde „venisem neliniștit, nesigur, plin de întrebări.“2 La finalul discuției cu Nae s-a simțit „ca într-un ceas în care se pecetluiește o soartă sau se deschide un drum.“ Pentru Sebastian, cei care „n-au întâlnit la timp, în viața lor, un ast­fel de om în care să creadă, un om în stare să-i pasioneze până a le modi­fica viața” nu au cum să înțeleagă atracția intelectuală față de Nae Io­nescu. Nu este vorba doar de cali­tățile oratorice, de seducător, ci și de recunoștința lui Sebastian față de încrederea avută în el - numirea ca redactor la vârsta de 20 de ani și, mai ales, ignorarea originii sale et­ Nae lonescu, mentorul lui Mihail Sebastian, a scris prefața romanului uice, întâlnirea cu Nae lonescu și acceptarea sa, implicit a evreită­­ții sale, au reprezentat „un noroc pe care merită să-l plătești cu toate entuziasmele, oricât ar părea efe­cte excesive, imprudente, sau ridicule în ochii străinilor.“7 Influență culturală Influența naeionesciană nu avea să-l afecteze doar pe Sebastian­­ într-o discuție despre ce a însem­nat Nae Ionescu, acesta va spune despre el că a fost „diavolul“,­­ ci și pe alți intelectuali străluciți din in­terbelic, de la Mircea Eliade la Mir­­cea Vulcănescu. Emil Cioran a încercat să explice fenomenul popularității lui Adolf Hitler printre germani prin faptul că liderul național-socialist ar fi „,răpit spiritul critic” al națiunii.­ In acest sens se poate afirma că Nae Ionescu ar fi răpit, într-o anumi­tă măsură, desigur, spiritul critic al unei generații. Totuși, considerăm că este greși­tă aducerea în discuție a unui even­tual mimetism ideatic de care ar fi dat dovadă Mihail Sebastian și cei­lalți în raport cu Nae Ionescu. In­fluența sa este reală, de netăgăduit, dar să îi lipsim de exercițiul gândirii este cel puțin contraproductiv, dacă nu chiar incorect. □ Nae Ionescu a avut o influență consistentă asupra multor gânditori interbelici :V Soluția preconizată nu era încu­rajarea etnicilor români în a-și con­strui propriile afaceri, ci eliminarea concurenței. Contribuția lui Nichifor Crainic în acest sens, proiectele lui A.C. Cuza (Liga Apărării Național- Creș­tine, formațiune care a fuzionat în 1935 cu Partidul Național Agrar al lui Octavian Goga, formându-se Parti­dul Național-Creștin) sau Alexandru Vaida-Voevod și al său Front Româ­nesc prevedeau introducerea princi­piului numerus clausus, un pas inter­mediar în direcția acceptării concep­tului de numerus nullus - excluderea totală a evreilor din viața economică. Obiective asemănătoare avea și Nichifor Crainic, adept al ideologiei etno-ortodoxiste (puritatea sângelui, susținător al filiației bizantine ca for­mă de manifestare spirituală) cu ac­cente tradiționaliste și autohtoniste (antiraționalist și antiiluminist, cele două curente erau văzute ca formu­le importate din Occident, alterând spiritul național, eminamente orto­dox, drept pentru care Crainic era și antioccidental). Statul etnocrat vizualizat de Crai­nic avea ca elemente constituti­ve „pământul, sângele, sufletul și credința.” Lumea aceasta ideatică era „implicit xenofobă și antisemită.“11 Asumarea fățișă a antisemitis­mului arată nivelul de acceptare din societatea românească interbelică. Condamnarea acestuia nu era politi­că de stat, iar neintervenția sau com­plicitatea statului în multe momente (mai ales după radicalizarea ideologi­că de la sfârșitul anilor ’30) a încura­jat fenomenul. .* '.'își:­­ r.'.r.rf.j lln­ s n­iViT* bins ?nii File de istorie affofiei Elena Lupescu, motivul rupturii dintre Profesor si Discipol Urmează câțiva ani de atmosfe­ră paradisiacă, Sebastian simțin­­du-se foarte bine în redacția ziarului „Cuvântul“, fiind titularul mai mul­tor rubrici și scriind inclusiv artico­le politice, în special împotriva libe­ralilor daciști. Ruptura se produce în toamna anului 1933. Nae Ionescu, filosoful de palat, este expulzat din camarila regală, iar acesta începe să adopte o retorică vădit antisemită (ținta era clară pentru contemporani - aman­ta Regelui Carol al II-lea, Elena Lu­pescu, de origi- --------------------------­ne evreiască), începe să susțină că „dacă avem dreptul noi, o parte din Români, a fi fi­­losemiți, atunci este evident că noi, altă parte de Ro­mâni, avem dreptul de a fi antise­miți.“ Cere pe un ton marțial „retra­gerea tuturor Evreilor de la posturile de conducere politică“ deoarece „nu există genii evreiești în politică.“­ Colaborator al legionarilor în același timp, nume ca Vasi­­le Marin sau Corneliu Zelea Codrea­­nu au devenit colaboratori ai ziaru­lui. Acesta va fi unul dintre principa­lele capete de acuzare împotriva lui Mihail Sebastian după apariția cărții „De două mii de ani”, rămânerea în „cazanul cu smoală antisemită care se cheamă Cuvântul.”7 Totuși, pentru Sebastian, „un Cu­vinta lui Nae Ionescu era clară pentru contempo­rani: amanta Regelui Carol al II-lea, Elena Lupescu, de origine evreiască, vântul gardist de fier mi se pare a - și mi se pare și astăzi - un lucru strict imposibil.“8 Nu a fost un ziar gardist, dar nici nu se poate ignora rad­icaliza­­rea liniei editoriale. Picătura care a umplut paharul pentru Nae Ionescu a fost numirea lui I.G. Duca în funcția de președin­te al Consiliului de Miniștri. Un anti­­liberal convins, îi considera pe aceș­tia anchilozați, refractari oricărui progres revoluționar și, nu în ultimul rând, interfața unui sistem politic cel democratic-parlamentar­­ de­­------------------------- testat și conside­rat anacronic. Era sigur că guvernul lui I.G. Duca a fost numit la presiu­nea bancherilor internaționali, iar premierul Duca era descris ca fiind „jalnicul instru­ment al unei oculte antinaționale.”- în acest peisaj s-a integrat și Mihail Sebastian, care a minimalizat atât cât a putut importanța alegerilor din de­cembrie, arătând că „un parlament românesc este mereu același, fie că el s-a născut peste o punte de cadavre, fie că a crescut sub un curcubeu de li­bertăți civice.“10 Apariția ziarului va fi suspendată după asasinarea lui I.G. Duca, iar Nae Ionescu va fi arestat și anchetat pentru instigare, considerat unul dintre auto­rii morali ai crimei de pe peronul gării din Sinaia. în acest context a scris pre­fața care a provocat atâtea controverse în a doua jumătate a anului 1934. Regelfr Carol al II-lea și Elen Stiwpescu FOTO: WIKIPEDIA I 1 Nichifor Crainic, „Ortodoxie și etnocrație", Albatros, București, 1997, p. 246, p. 107. 2 Mihail Sebastian, „Cum am devenit huligan. Texte, fapte, oameni”. Cultura Națională, București, 1935, p. 79. 3 Ibidem, p. 80. 4 Idem, „Jurnal. 1935-1944", Humanitas, București, 1996, nota din 31 mai 1941, p. 339 ; Emil Cioran, „Impresii din München. Hitler în conștiința germană" în Vremea, an VII, nr. 346,15 iulie 1934, p. 3. 6 Nae Ionescu, „...ș i un cuvânt de pace” în Cuvântul, an X, nr. 3076,1­ noiembrie 1933, p. 1.­­ Reporter, an II, nr. 28,27 iunie 1934, p. 3 sau în Aurel Sasu, Mariana Vartic, "Roma­nul românesc in interviuri”, vol. III, partea a II - a, Ed. Minerva, București, 1988, p. 390 8 Mihail Sebastian, „Cum am devenit huligan”, p. 106. 9 Nae Ionescu, „Roluri blestemate" în Cuvântul din 15 decembrie 1933, p. 1,­10 Mihail Sebastian, „Cu sânge sau nu, tot una e” în Cuvântul din 24 decembrie 1933, p.

Next