Evenimentul Zilei, mai 2016 (Anul 25, nr. 7709-7733)
2016-05-21 / nr. 7725
Cartea lui Mihail Sebastian are un destin aproape unic, o particularitate greu de identificat și în alte cazuri. Romanul în sine a devenit o anexă la prefața scrisă de Nae Ionescu. Remarcat la Bacalaureat Cei doi s-au întâlnit pentru prima oară în 1926, când Nae Ionescu a fost numit președintele comisiei de Bacalaureat la liceul din Brăila unde învăța Mihail Sebastian. Remarcat de profesor, acesta îl va angaja pe post de redactor la ziarul „Cuvântul“ în toamna anului 1927. Sebastian și-a reamintit prima seară în redacție, acolo unde „venisem neliniștit, nesigur, plin de întrebări.“2 La finalul discuției cu Nae s-a simțit „ca într-un ceas în care se pecetluiește o soartă sau se deschide un drum.“ Pentru Sebastian, cei care „n-au întâlnit la timp, în viața lor, un astfel de om în care să creadă, un om în stare să-i pasioneze până a le modifica viața” nu au cum să înțeleagă atracția intelectuală față de Nae Ionescu. Nu este vorba doar de calitățile oratorice, de seducător, ci și de recunoștința lui Sebastian față de încrederea avută în el - numirea ca redactor la vârsta de 20 de ani și, mai ales, ignorarea originii sale et Nae lonescu, mentorul lui Mihail Sebastian, a scris prefața romanului uice, întâlnirea cu Nae lonescu și acceptarea sa, implicit a evreității sale, au reprezentat „un noroc pe care merită să-l plătești cu toate entuziasmele, oricât ar părea efecte excesive, imprudente, sau ridicule în ochii străinilor.“7 Influență culturală Influența naeionesciană nu avea să-l afecteze doar pe Sebastian într-o discuție despre ce a însemnat Nae Ionescu, acesta va spune despre el că a fost „diavolul“, ci și pe alți intelectuali străluciți din interbelic, de la Mircea Eliade la Mircea Vulcănescu. Emil Cioran a încercat să explice fenomenul popularității lui Adolf Hitler printre germani prin faptul că liderul național-socialist ar fi „,răpit spiritul critic” al națiunii. In acest sens se poate afirma că Nae Ionescu ar fi răpit, într-o anumită măsură, desigur, spiritul critic al unei generații. Totuși, considerăm că este greșită aducerea în discuție a unui eventual mimetism ideatic de care ar fi dat dovadă Mihail Sebastian și ceilalți în raport cu Nae Ionescu. Influența sa este reală, de netăgăduit, dar să îi lipsim de exercițiul gândirii este cel puțin contraproductiv, dacă nu chiar incorect. □ Nae Ionescu a avut o influență consistentă asupra multor gânditori interbelici :V Soluția preconizată nu era încurajarea etnicilor români în a-și construi propriile afaceri, ci eliminarea concurenței. Contribuția lui Nichifor Crainic în acest sens, proiectele lui A.C. Cuza (Liga Apărării Național- Creștine, formațiune care a fuzionat în 1935 cu Partidul Național Agrar al lui Octavian Goga, formându-se Partidul Național-Creștin) sau Alexandru Vaida-Voevod și al său Front Românesc prevedeau introducerea principiului numerus clausus, un pas intermediar în direcția acceptării conceptului de numerus nullus - excluderea totală a evreilor din viața economică. Obiective asemănătoare avea și Nichifor Crainic, adept al ideologiei etno-ortodoxiste (puritatea sângelui, susținător al filiației bizantine ca formă de manifestare spirituală) cu accente tradiționaliste și autohtoniste (antiraționalist și antiiluminist, cele două curente erau văzute ca formule importate din Occident, alterând spiritul național, eminamente ortodox, drept pentru care Crainic era și antioccidental). Statul etnocrat vizualizat de Crainic avea ca elemente constitutive „pământul, sângele, sufletul și credința.” Lumea aceasta ideatică era „implicit xenofobă și antisemită.“11 Asumarea fățișă a antisemitismului arată nivelul de acceptare din societatea românească interbelică. Condamnarea acestuia nu era politică de stat, iar neintervenția sau complicitatea statului în multe momente (mai ales după radicalizarea ideologică de la sfârșitul anilor ’30) a încurajat fenomenul. .* '.'își: r.'.r.rf.j lln s niViT* bins ?nii File de istorie affofiei Elena Lupescu, motivul rupturii dintre Profesor si Discipol Urmează câțiva ani de atmosferă paradisiacă, Sebastian simțindu-se foarte bine în redacția ziarului „Cuvântul“, fiind titularul mai multor rubrici și scriind inclusiv articole politice, în special împotriva liberalilor daciști. Ruptura se produce în toamna anului 1933. Nae Ionescu, filosoful de palat, este expulzat din camarila regală, iar acesta începe să adopte o retorică vădit antisemită (ținta era clară pentru contemporani - amanta Regelui Carol al II-lea, Elena Lupescu, de origi- --------------------------ne evreiască), începe să susțină că „dacă avem dreptul noi, o parte din Români, a fi filosemiți, atunci este evident că noi, altă parte de Români, avem dreptul de a fi antisemiți.“ Cere pe un ton marțial „retragerea tuturor Evreilor de la posturile de conducere politică“ deoarece „nu există genii evreiești în politică.“ Colaborator al legionarilor în același timp, nume ca Vasile Marin sau Corneliu Zelea Codreanu au devenit colaboratori ai ziarului. Acesta va fi unul dintre principalele capete de acuzare împotriva lui Mihail Sebastian după apariția cărții „De două mii de ani”, rămânerea în „cazanul cu smoală antisemită care se cheamă Cuvântul.”7 Totuși, pentru Sebastian, „un Cuvinta lui Nae Ionescu era clară pentru contemporani: amanta Regelui Carol al II-lea, Elena Lupescu, de origine evreiască, vântul gardist de fier mi se pare a - și mi se pare și astăzi - un lucru strict imposibil.“8 Nu a fost un ziar gardist, dar nici nu se poate ignora radicalizarea liniei editoriale. Picătura care a umplut paharul pentru Nae Ionescu a fost numirea lui I.G. Duca în funcția de președinte al Consiliului de Miniștri. Un antiliberal convins, îi considera pe aceștia anchilozați, refractari oricărui progres revoluționar și, nu în ultimul rând, interfața unui sistem politic cel democratic-parlamentar de------------------------- testat și considerat anacronic. Era sigur că guvernul lui I.G. Duca a fost numit la presiunea bancherilor internaționali, iar premierul Duca era descris ca fiind „jalnicul instrument al unei oculte antinaționale.”- în acest peisaj s-a integrat și Mihail Sebastian, care a minimalizat atât cât a putut importanța alegerilor din decembrie, arătând că „un parlament românesc este mereu același, fie că el s-a născut peste o punte de cadavre, fie că a crescut sub un curcubeu de libertăți civice.“10 Apariția ziarului va fi suspendată după asasinarea lui I.G. Duca, iar Nae Ionescu va fi arestat și anchetat pentru instigare, considerat unul dintre autorii morali ai crimei de pe peronul gării din Sinaia. în acest context a scris prefața care a provocat atâtea controverse în a doua jumătate a anului 1934. Regelfr Carol al II-lea și Elen Stiwpescu FOTO: WIKIPEDIA I 1 Nichifor Crainic, „Ortodoxie și etnocrație", Albatros, București, 1997, p. 246, p. 107. 2 Mihail Sebastian, „Cum am devenit huligan. Texte, fapte, oameni”. Cultura Națională, București, 1935, p. 79. 3 Ibidem, p. 80. 4 Idem, „Jurnal. 1935-1944", Humanitas, București, 1996, nota din 31 mai 1941, p. 339 ; Emil Cioran, „Impresii din München. Hitler în conștiința germană" în Vremea, an VII, nr. 346,15 iulie 1934, p. 3. 6 Nae Ionescu, „...ș i un cuvânt de pace” în Cuvântul, an X, nr. 3076,1 noiembrie 1933, p. 1. Reporter, an II, nr. 28,27 iunie 1934, p. 3 sau în Aurel Sasu, Mariana Vartic, "Romanul românesc in interviuri”, vol. III, partea a II - a, Ed. Minerva, București, 1988, p. 390 8 Mihail Sebastian, „Cum am devenit huligan”, p. 106. 9 Nae Ionescu, „Roluri blestemate" în Cuvântul din 15 decembrie 1933, p. 1,10 Mihail Sebastian, „Cu sânge sau nu, tot una e” în Cuvântul din 24 decembrie 1933, p.