Evenimentul Zilei, februarie 2017 (Anul 26, nr. 7920-7939)

2017-02-09 / nr. 7926

Evenimentul zilei, joi, 9 februarie 2017 Cultură ăris 31 Dintr-un sat transnistrean amărât, pe culmile gloriei muzicale Eugen Doga s-a născut pe 1 mar­tie 1937, în satul Mocra, Transnis­­tria (pe atunci URSS, astăzi Raio­nul Rîbnița, Rep. Moldova). Este compozitor de muzică de film (ar­tistic, de animație, de televiziune), de teatru și de estradă, ciclul pen­tru orchestră de estradă „Ritmuri citadine“,), muzică ușoară, specta­cole („Radu Ștefan, întâiul și ulti­mul“, „Pe un picior de plai“, „Ce fru­moasă este viața“, „Păsările tinereții noastre“ „Sfânta sfintelor“), mu­zică pentru cor, piese instrumenta­le, simfonii, lucrări camerale, muzi­că vocală de cameră, cantate, cvartete de coarde, poeme simfonice („Inima veacului“, „Mama“), cântece pentru copii, balet („Luceafărul“ - balet în 8 tablouri, pe libretul de Emil Lotea­­nu după poemul omonim de Mihai Eminescu, 1983) ■Nu cred că Pâm­ântuM Eminescu?­­dacă nu era­m viața lui Veronica Micle Compozitorul Eugen Doga are un punct de vedere interesant vi­zavi de Mihai Eminescu. „ Globa­­­lizarea există de milenii. Proble­ma apare atunci când ajungem la globalizarea conștiinței, când toa­tă lumea gândește la fel. Nu se poa­te asculta la fel, nu se poate să mă­nânci la fel. Omul nu își dă seama. Patria este acolo unde ai pământul acela,pe care l-ai primit de la stră­­stră părinții tăi. Cred că trebuie să ai acel simț de patrie, dacă nu, ești al nimănui. Unii mă întreabă unde este patria mea, eu sunt la Moscova, la Chișinău, la București, sau în altă parte. „Și unde trăiți?”, în avion! Pa­tria mea este unde este muzica mea. Acest sol muzical, spațiu, câmp este pornit tot de la țărâna asta. Globali­zarea înseamnă lipsă de pământ, de țărână, de vii, de coline, de Dunăre, de Nistru. Fără asta, nu poți fi om. O părticică din acest univers. Trebu­ie să ai toate elementele, dacă nu le ai, nu simți că din pământul ăsta ai apărut pe lume, fi­ e indiferent, Eminescu și limba română .. Eminescu nu a apărut de mult în viața mea. Pe când încă nici nu știam să citesc românește, aca­să părinții vorbeau în ucrainea­nă, apoi în rusește, am primit un volum de poezii de Eminescu, îmi amintesc că aveam o prietenă, fii­ca unui profesor de limba română. Când am intrat la ei în casă, părinții ei mi-au dăruit un volum de po­ezii de Mihai Eminescu. La 20 de ani. Nu l-am citit, fiindcă nu ști­am bine românește. Totuși, cred că limba era genetic în mine. Era aco­lo, îmi curgea prin vene. Satul ace­la în care m-am născut, a fost oda­tă moldovenesc, apoi a venit școala în limba ucraineană și când a ve­nit armata română în 1941, să vezi ce română ieșea! Era doar ascunsă. Acest volum îl am și acum, este tot timpul pe pian, cu toate că am zeci de volume de și despre Eminescu. Acea forță,­­acel spirit, mod de a gândi, de a înțelege lumea înconju­rătoare, acea scară socială, dragos­tea atât de puternică le găsești toate la Eminescu. Mai mult, când am dat și de Veronica Micle, am realizat un tot. Dânsa s-a completat! La el era altă dragoste, mult prea poetică. La dânsa e mai puternică, mai pămân­teană, mai directă. Nu-i pot privi separat. Eminescu fără Micle și Mi­cle fără Eminescu. Nu cred că l-am fi avut pe Eminescu, dacă nu era în viața lui Veronica Micle. Și oare mai apărea Veronica Micle, dacă nu era Eminescu? Ea scria și până să-l cu­noască pe Eminescu, dar cred că era altfel. Această pereche, acest cuplu spiritual. Cred că dacă Eminescu ar fi avut cunoștințe muzicale, ar fi scris și muzică la nivelul poezii­lor. Fiecare vers al lui, este muzică. Eu am înțeles că Eminescu cânta și avea o voce foarte frumoasă. Era ba­riton, iar Veronica era contra-alto. Amândoi erau muzicali și de aceea îmi vine foarte ușor să compun pe versurile lor n „A fost Veronica o femeie ușoară?” Eugen Doga reia: „A fost el rău? Cu cine? Citește! Cu toți oamenii răi, cu toți acei stăpâni ai țării, sus-pușii. Ve­ronica a fost o femeie fără morală? De unde? Aș vrea să adun toate feme­ile ușoare ale lumii care să scrie mă­car un vers așa cum l-a scris Veroni­ca: „Ce n-ar da un mort pentru un ră­sărit de lună”. Și, gata, aici e punctul! Unde găsești un vers atât de puternic? Acolo e poezie mare. Aș putea vorbi mult despre acești doi oameni, pentru că îi simt că sunt aproape de concepția mea. Și această dragoste neîmplini­tă, într-un fel. Trăiesc, la rîndu-mi ceva asemănător. Nu știu ce este dragos­tea! Nu ascund chestia asta și vorbesc și cu soția mea. Dragostea omenească nu am simțit-o. Pentru că cu tot timpul luptam pentru existență, apoi să recu­perez ceea ce am pierdut în copilărie, pentru că ea a fost într-un mediu ostil”.

Next