Evenimentul Zilei, mai 2019 (Anul 28, nr. 8480-8502)

2019-05-13 / nr. 8488

6 Actualitate Politică Evenimentul zilei, ani, 13 mai 2011 Se repetă episodul cu­­.cei trei ai lui Bășeigi i-au arestat pe alți trei, tot de-ai lui” Radu Mazăre, pregătit de pușcărie chiar de colegii săi din PSD în cursul zilei de azi, ar urma să aflăm dacă Radu Mazăre va rămâne în arestul poliției din Madagascar, urmând să fie extrădat în România, sau va fi pus în libertate de instanța malgașă. Cele 6 zile de pe mandatul de arestare, emis de un magistrat de acolo, expiră în această seară. Tot azi vom afla dacă ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, și echipa sa au reușit să traducă cele 600 de pagini cât cuprinde dosarul de extrădare al lui Radu Mazăre și să trimită actele autorităților din Madagascar. Dacă nu au reușit, Mazăre va fi pus în libertate. Simona Ionescu a testat miercurea tre­cută pe aeroport. Radu Mazăre așteaptă ver­dictul instanței mal­­gașe. Dacă documentele de ex­trădare, despre care ministrul Justiției Ana Birchall a spus că le va trimite pe mail, vor fi lu­ate în considerare, Mazăre s-ar putea să fie expediat în țară. Dacă nu, sau dacă instanța va aprecia (conform legii din Ma­dagascar) că urmăritul român este un investitor serios în țara în care s-a refugiat, el va fi pus în libertate mâine dimineață. Putem să credem că, după momenul emiterii mandatului internațional de arestare, se va repeta modelul lui Traian Bă­­sescu - „trei de-ai mei au ares­tat alți trei de-ai mei“, adică oa­meni din echipa lui Liviu Drag­­nea îl vor băga în arest pe unul de-al lor - celebrul fost primar Radu Mazăre? Sau ca, prin vîl­­va făcută de arestarea lui Ma­zăre (cel care a strigat perma­nent că este o victimă politică) PSD va puncta electoral? Deo­camdată, ne-am convins că timpul a lucrat în favoarea „ur­­măritului internațional“ fiind­că autoritățile de la București au fost prinse pe picior greșit și documentele de extrădare nu erau făcute nici după după fuga fostului primar PSD, când exis­­­ta o primă condamnare, nici după sentința definitivă din fe­bruarie 2019. Demersurile juridice au în­ceput să se deruleze abia după ce autoritățile din Madagascar au anunțat că Radu Mazăre a fost arestat. Astfel, Poliția ro­mână a sesizat Curtea de Apel București, aceasta a constatat că sunt întrunite condițiile ex­trădării și a trimis decizia că­tre Ministerul Justiției. Aceas­tă ultimă autoritate este cea indreptațita sa finalizeze de­mersurile de extrădare și să mențină corespondența cu autoritățile din Madagascar. Cine se face vinovat de lipsa de răspundere pentru o aseme­nea cauză, având în vedere că se știa totul despre situația lui Mazăre? Fostul ministru Tudo­­rel Toader nu a făcut niciun de­mers juridic sau corespondență cu reprezentanții Madagascar, nici după condamnarea la 9 ani de închisoare a fostului primar PSD, iar ministrul de externe Teodor Meleșcanu, de resortul căruia ar fi trebuit să țină pri­mele demersuri diplomatice, abia acum și-a amintit de un dialog cu reprezentantul Ma­dagascarului în România.­ ­Fuga lui Mazăre din România nu a fost fugă Radu Mazăre a plecat din România în ajunul Crăciunu­lui din 2017, cu o cursă de Paris Nu avea interdicție de a părăsi țara, deși avea mai multe dosa­re pe rol și o condamnare de 4 ani nedefinitivă. Abia pe 30 de­cembrie, când Mazăre trebuia să se prezinte la poliție în cadrul controlului judiciar, polițiștii au realizat că a fugit din țară. L-au contactat telefonic pe fos­tul primar al Constanței și au aflat de la acesta că se află în Madagascar, unde are afaceri și investiții în domeniul turismu­lui, și că face demersuri pentru a obține azil politic. La vremea respectivă, dup­ă ce intenția lui Radu Mazăre a fost făcută publică, consulul general onorific la București, Serge Rameau, a confirmat că acesta a plecat spre Africa după ce a cerut o viză de călăto­rie ca emigrant. „Avea un con­tract de muncă depus la minis­terul muncii din Madagascar, statutul societății care i-a eli­berat contractul, un cazier ju­diciar care nu arată nicio pe­deapsă, nicio condamnare și un pașaport românesc eliberat pe 12 decembrie 2017, nou noul“ a declarant atunci Serge Ra­meau. Diplomatul a mai spus că Ma­zăre nu are nicio șansă să pri­mească statut de refugiat po­litic, pentru că nu a fost discri­minat etnic, religios sau politic, iar oficialii malgași au încrede­re în justiția de la București. De asemenea, în declarațiile date presei la începutul anului 2018 consulul malgaș a subliniat că Mazăre va putea fi extrădat în România, chiar dacă între cele două state nu există un acord bilateral de cooperare judicia­ră, deoarece există o variante de rezervă,tratatul încheiat în­tre Madagascar și Uniunea Eu­ropeană. România, fiind mem­bru UE, poate fructifica acest tratat, obținând extrădarea Iu Radu Mazăre. :nrn .A­VM­ VÂLCANEANTI* El Radu Mazăre a fost condamnat definitiv, la 9 ani de închisoare, în februarie 2019 inistrul Meleșcanu, consulul din Madagascar și mandatul de arestare pentru Mazăre Zilele trecute, diplomatul malgaș a po­vestit la radio RFI cum, în 2018, a fost in­terpelat de autoritățile din țara sa. „După condamnarea domnului Mazăre am fost convocat de ministrul de externe al Ma­dagascarului, care mi-a cerut explicații pentru că acolo nimeni nu înțelegea cine e dl Mazăre, de ce a venit în țara noas­tră, etc. I-am explicat toată situația, iar el mi-a explicat că nu avem un acord de ex­trădare cu România. Am răspuns că Ro­mânia este membră UE și că lucrurile tre­buie făcute în mod convenabil, cu respec­tarea legilor. El mi-a răspuns că, din punct de vedere judiciar, este dispus să dea Ce­zarului ce e al Cezarului, dar că are nevo­ie de copia mandatului internațional de arestare. Eu atunci m- am întors în Româ­­­nia, am făcut o notă verbală către MAE ro­mân și am cerut copia mandatului, pentru că nu am vrut să mi se reproșeze ceva ul­terior, să nu fim acuzați de obstrucționare. Așadar, România știa că Madagascar era gata să coopereze, dar era nevoie de acest document. Nu am primit nici până azi un răspuns“ a spus Rameau în in­terviul pentru RFI. Un amănunt interesant este și faptul că procurorii DNA nu s-au grăbit să facă niciun de­mers juridic pentru arestarea lui Mazăre. Astfel, înalta Cur­te de Casație și Justiție a fost sesizată și a admis, abia la jumătatea lunii ianua­rie 2019, cererea DNA de emitere a unui mandat de arestare în lipsă pe nume­le fostului primar al municipiului Con­stanța, Radu Mazăre. Iar explicațiile mi­nistrului de externe Teodor Meleșcanu au fost forțate de ultimele declarații ale con­sulului Madagascarului, care a afirmat că MAE știa că Madagascarul este gata să-l extrădeze pe Radu Mazăre, dar nu a răs­puns nici până acum solicitării ofi­ciale privind eliberarea unei co­pii după mandatul internațional de arestare, de care autoritățile acestei țări aveau nevoie, potri­vit legii, pentru a-l extrăda. Teodor Meleșcanu susține că a informat încă din 2018 autoritățile din Madagascar despre situația lui Radu Mazăre și că ar fi trimis autorită­ților malgașe actele necesare extrădării omului de afaceri pe numele căruia exis­tă un mandat internațional de arestare: „într-adevăr, consulul a exprimat o idee că ar fi interesat să coopereze pe aceasta temă în februarie 2018. La momentul re­spectiv am făcut o adresă către Inspecto­ratul General al Poliției în care am rugat sa ne dea o copie a mandatului respectiv. A fost transmisă foarte rapid copia, am dat instrucțiuni pe data de 27 februarie 2018. (...) Documentul respectiv a fost înaintat ambasadei noastre de la Roma și trans­mis apoi către partea malgașă potrivit procedurilor Biroului Național Interpol“ a declarat Meleșcanu într-o emisiune la Antena 3 Vom afla cine are dreptate, probabil după decizia instanței din Madagascar în ceea ce-l privește pe Radu Mazăre: va fi liber mâine, i se va prelungi arestul cu încă două săptămâni, sau va fi luată deci­zia extrădării către România. Cine are

Next