Evenimentul, octombrie-decembrie 1906 - ianuarie-februarie 1907 (Anul 14, nr. 185-285)

1906-10-01 / nr. 185

Amh XIV. — No. 185 »UMMItL ÍO SIMI REDACȚIA SIlADMINISTRATIA éá Straa* JLa&ugncanw H IAȘI kpare în toate zilele de lucru CJn număr veeh­iu 50 bani EVENIMENTUL Telefona. Ziar Conservator E I SI IT CI­­**«0O»K­ Adversarii noștri, cum sunt ei deprinși din fire, tra­tează tot ce nu este catafto li­beral-national, de incapabil, om de strînsură, lipsit de ori ce valoare, și mai presus de toate, de necinstit. După li­berali, inteligenta, nașterea, valoarea, cinstea,­ se găsesc numai și numai în bataclanul șefit contestabilicește de d-nul Sturza, și efectiv de dl Ca­­rada. Nu e ziar liberal-național, în care să nu vezi coloane în­tregi înșirate,pe tema aceasta, ca și cum lumea romîneasca nu ar trăi aci în țară și nu ar cunoaște valoarea și cins­tea tuturor bărbaților noștri politici, cari s’au perindat la cîrma statului. Pretenția aceasta ridicolă și nejustificata a liberalilor de a căuta să se superpuie ca singură pătură politica de gu­­vernăm­înt, monopolizînd me­ritul, inteligenta și cinstea,­­am putea-o spulbera cu rele­varea întregului trecut al ad­versarilor noștri. Pănă’n ultimele timpuri cînd liberalii au început să­­fie mai puțin ofensivi, — în­treaga politică roșie de odi­nioară a fost un desastru pen­tru țară. E prea lung sa ci­tăm fapte concrete, ca exem­ple de nemernicie și de inco­rectitudine, a căror înșirare nu ar mai avea sfîrșit. Vom lua ca pildă însă, ul­timii patru ani de guvernare liberală, și-i vom pune în com­­parație cu cei aproape doi ani de regim conservator, spre a se vedea, cîtă diferință este între aceste două epoce, care se deosebesc în modul cel mai bătător la ochi. Timp de patru ani dearîn­­dul, liberalii cari veniseră cu celebrul program de econo­mii în proțap,—au fost inca­pabili să realizeze ceea ce fă­găduise, altfel de­cît distru­­gînd toate serviciile publice, desorganisînd armata, și ca­uzînd catastrofe de drum de fer, în care s’au perdut multe vieți omenești. Miile de funcționari rămași pe drumuri, doliul familiilor, golăciunea și foamea ce su­fereau ostașii noștri, au pe­cetluit ultimul regim liberal, și l’au făcut odios țărei. " Și pe cînd poporul îndura toate suferințele,­corifeii li­berali își rotunjau averile, cumpărau moșii, și strîngeau bani albi pentru zile negre Ca opere de mare înțelep­­ciune, liberalii ne-au lasat moștenire o sumă de alcătu­iri și reforme șchioape, fără sens și chiar absolut dăună­toare intereselor noastre pub­lice. Cine nu știe bună­oară ce încurcături amenința să pro­ducă tărei, celebrul tarif va­mal al d-lui Costinescu așa cum a fost făurit, și cum prin acel tarif se favorizau intenți­onat o sumă, de întreprinderi și industrii liberal-nationale Cînd comparăm insă cei patru ani de restriște, de in­curcături și de ignorantă de care a dat dovezi guvernul d-lui Sturza, — cu acești din urmă doi ani de regim conser­vator,—ori­cine poate vedea diferența. In două­zeci de luni de guvernare, partidul conserva­tor a introdus o sumă de re­forme binefăcătoare în stat, a ridicat finanțele, a reorga­nisat și sporit armata acope­rind toate lipsurile și inzes­trîndu-o în mod confortabil cu toate cele necesare, a in­­bunătățit serviciile căilor fe­rate, și a organizat frumoasa expoziție jubilară, care a da­­t ocizia sa se strîngă și mai mult legăturile de frăție ale întregului neam romînesc. Cu toate aceste, pentru ci­neva care n’ar cunoaște tara romîneascâ, cetind ziarele li­berale, ar crede că adversarii noștri sunt niște mesii, pen­tru țară, pe cînd conservatorii nu produc de­cît desastre. Cred oare adversarii noș­tri, că atentînd la naivitatea publică și căutînd să mistifice spiritele de bună credință dar neștiutoare cu tot felul de calomnii contra guvernului conservator,­­ vor cîștiga po­pularitate și vor putea trece, ca partid de samă ? Se ’nșală dacă o cred, și a­ceasta tocmai, probează, că neputînd să’și creeze vre-un pedestal din fapte bune, caută să se ridice pe vorbe rele, de-a umbla, expresie liberală, în două luntre. Cu acest fel de-a năs­coci, de-a potrivi afirmațiunile,de-a le da o interpretare sau alta, noi ne prindem ca pe o singură linii din „Liberalul“ să trimitem pe uni oameni la ocnă, iar pe ceilalți se balamuc. Am putea, urm­înd acest sistem de-a face gazetărie să pro­­bam de pildă, că nu­­ numai că la acel ziar nu e nici o direcție, dar că cei cari s’au încercat să facă pe directorii au fost luați în zema­­mea. Am putea de pildă, arăta că nu numai că d-nul Poni, șeful par­tidului local, e dezgustat de­ atîtea intrigi cate se fac, dar că d-sa în­suși nu e recunoscut, de către toți membrii clubului. Am putea arăta­ că dl. dr. Boitaz, își afirmă din zi in zi veleitățile de a i se acorde un portofoliu ministerial, pie cît dt in om și aceasta e invenție ? Dar invenție e oare certurile pe care le-am dat la iveală prin coloanele ziarului nostru cu privire la loc malele ce vor să le ieie, pentru cind o ß să vie la putere ? Dar invenție e oare lupta ce și-o dat pe față diferitele coterii liberale de la stăpînirea ce vor s’o exerci­te asupra direcției ziarului ? Dar Steri­știi, nu există ? E invenție ? dar Centralii ? nici ei ?.. Dar lup­ta centralilor de a reduce numă­rul membrilor executivi pentru a putea căpăta, de fapt, conducerea partidului ? Dar decisiunea lui Radu­ Vasiliu, e poveste ?... Cu furia în contra lui Gh. Săndulescu e imaginație ? Dar dl. Cozadini... oare, să fim drepți, merită o altă soartă, dato­rindu-i calitățile pe cari le are și de care a dat atîta dovadă ?... Dar veleitățile d-lui Pennescu ? dar dl. Fîntînariu, care... e... și nu e director al ziarului...? A­­... nu... dar aceasta însemnea­ză discordie la conservatori și ar­monie la liberali! Logică, frate, nu glumă. Nu-i așa ?... Zăriți pasul din ochii noștrii și nu vedeți bîm­i din ai voștrii...! Dar aceasta n’are a face, ei sînt în armonie și noi în discordie !.. Uite așa, mai înțelegem și noi. !Armorics „Liberalul“ tot nu și-a lăsat obi­ceiul, pe de-a născoci, pe de a se lăsa ei înșiși înșelați asupra vre­unei discordii ce-ar­e existînd în sinul partidului nostru Cu ocaziu­­nea unei noi afirma­­țiuni precise a concordiei ce există între șefii par­tidului nostru local, ziarul cu pri­cina, înșiră iarăși o sumă de în­chipuite afirmațiuni cu privire la aceste disensiuni : ba că dl. D. A Greceanu așa, ba că dl. A B&dA reu, pe dincolo, ba că articolul cu­tare e scris în vederea loviturii ce s’ar­e pregătind d­lui Bădăreu, ba că cutare tinie, scrisă de cutare,are menirea de-a linguși pe unul, ori Fugitive „Evenimentul­ 1­1­2, ziar eu director în două luntre". Liberalul de erl Nu știu ce vă pasă vouă oft’i păziți de aproape pasul Și între luntrele amîndouă Vă băgați de-apururi nasul 1 Iod LITERE & ARTE D i calomnie a d-lui prof. Tette Antonescu D. Teoharie Antonescu, faimosul o­­rator junimist de la Teatrul Lyric, și din nefericire pentru știința archeolo­­giei, profesor la Universitatea din Iași, și a reînceput campania de injurii și calomnii la adresa d-lui Tocilescu. De­sigur că acea­ta era singura cale pen­tru ca să se facă cunoscut, căci pînă astăzi prin lucrări științifice a rămas cu desăvirșire ignorat. Prilejul reînce­perei campaniei i s’a dat de ultima comunicare a academicianului nostru acut­ în ședința de­la 15 Septembrie curent și despre care în coloanele noa­stre s’a făcut o amănunțită dare de­ seamă. La această ședință d. Anto­nescu a crezut de cuviință să se socotească ca membru al Academiei și fără nici o jenă să ocupe un scaun academic în incintă și la masă, în rînd cu ceilalți membri, ceea ce era din part,e­i nu numai o lipsă de bună cu­viință, dar și o dovadă de inconștiență. Pentru evitarea ori­cărui scandal biu­roul nu l-a invitat să părăsească in­cinta, și i-a tolerat ca în tot timpul comunicărei d-lui Tocilescu să ia note în mod ostentativ și să gesticuleze în mod ridicul. Așteptînd ca această nouă serie de articole ale oratorului junimist să­ țigă­sească un sfîrșit, ne ocupăm astăzi de o singură afirmațiune din primul arti­col din Epoca cu No. 238, și în inte­resul adevărului și al prestigiului unui profesor universitar, îl invităm să do­vedească , că în ediția germană a o­­perei d-lui Tocilescu „Despre monu­mentul de la Adam Kü­ssi" publicat î n Viena în 1895 „studiul arhheologic propriu zis este opera a-lui Benndorf, dovedită prin iscălitura proprie a ma­relui archeolog, și că în traducția ro­mînă, numele lui Benndorf a dis­părut“. Ca unul ce am avut prilej să stu­diez întreaga literatură referitoare la Adamklissi și prin urmare cunosc foarte bine ambele ediții ale operei d-lui Tocilescu, pot afirma că cele spuse mai sus de­­ Antonescu, este încă una din numeroasele calomnii cu care d Antonescu încearcă să mistifice opinia publică și să lovească în reputația co­legului său de la Universitate. Ținem la dispoziția ori­cui ambele ediții ale operei atit cea germană cît și cea ro­mina, spre a le putea confrunta și a se convinge de neadevărul afirmațiilor d-lui Antonescu, încă odată somăm pe d. Antonescu să dea un răspuns „categoric" la aceasta iar despre ce va scrie mai departe, la timpul său ne vom ocupa. N. Ionescu student al Universităței din Berlin, secțiunea archeologică Mentalitatea junimistă In dorința lor bolnavă de a pune eut mai repede mina pe putere, juni­miștii cred că-și pot îngădui ori­ce Lucrul acesta îl știm noi de multă vreme, și de aceia nu ne mirăm di­loc, cînd vedem zilnic atacuri pline de cele mai infamante intențiuni, cind auzim injuriile cele mai lipsite de demnitate și nici chiar cînd ni se dă tristul spectacol al înjosirei prestigiu­lui țărei față de străini; dar vraja a­­ceasta a dorului da putere, nu mai este de­loc îndestulătoare pentru a ne explica unele lucruri... înțelegem să caute junimiștii a a­runca mărul discordiei printre noi; înțelegem să uzeze de cele mai jos­nice mijloace pentru a provoca des­­binarea fruntașilor partidului conser­vator, înțelegem, în sfîrșit, să facă cele mai revoltătoare și mai imorale luc­ruri, pentru a ajunge la ținta lor: puterea; ace­asta le este lozinca Dar graiul Epocei de aseară nu-l mai înțelegem de loc. Pentru o minte sănătoasă, cînd un fruntaș al unui partid face șefului și colegului său din minister, o primire frumoasă, o pri­mire caldă, plină de entuziasm și de devotament, înseamnă că intre ei dom­nește armonia cea mai complectă, că guvernul acela e un guvern tare, care poate lucra într’un mod fericit pentru binele obștesc. Pentru Epoca însă lucrurile stau DUMINICA 1 OCTOMBRIE 1906 A&QSARGERTIH. Pe un an 24 lei, pe 6 luni 12 lei pe 3 luni 6 lei ÎN­STRĂlNĂTATE- pe un an 30 lei Anunciuri, inserții și vaclame 50 bani văndul în part. 111 vs­r . pPelespan. BH Hnm HOH na BBM Ban­ Braai MKHi Hanu MBaMi alt­fel, pentru „Epoca" primirea de la Craiova este o dovadă de neînțe­legere, de desbinare, de dușmănie, pentru „Epoca“ armonia manifestată intr’un mod atît de strălucit între mi­niștri și șeful guvernului, este o che­zășie, o siguranță absolută de neîn­țelegere. Pentru „Epoca“, pentru par­tidul junimist pe care­ 1 reprezintă și atît de bine-1­nitrupează, armonia sinceră, prietenia reală dintre mem­brii guvernului este o dovadă sigură despre slăbiciunea acestui guvern. Nu mai înțelegem, de­cît doar dacă admitem și noi afirmarea multora: mintea celor de la „Epoca” a încetat de multă vreme de a mai fi sănă­toasă. Și lucrul In sine este destul de explicabil: e atita vreme de cînd umblă d-nni aceștia după putere, e atita vreme de cînd se frămțată și se zvîrcolesc, în­cît se poate și se prea poate să fi survenit vre-o tulburare a sistemului nervos. Căci de o bucată de vreme, i-ar veni foarte greu cui­va să găsească o altă explicare mai plauzibilă între­­gei lor conduite. De­o­cam­dată, nu afirmăm nimic; ne exprimăm numai o teamă justifi­cată. Dar întru cît privește goana lor sălbatecă după putere, să-și mute gra­­dul conferii junimiști, atîta vreme cit nu vor prezenta Suveranului și țărei întregi, chezășia că au devenit un partid de guvernămînt — lucru de care, acuma, ținn­d parte ca cerul de pîmînt—nu se vor intilni cu puterea. C. II. DISCURSUL D-lui TAKE IONESCU ministrul de finanțe rostit Duminică seara, 21 Septembrie 1906, la banchetul din Craiova Domnilor. Sunt adine mișcat de cuvintele cal­de, cari au fost rostite aici pentru mine. Pentru întîia oară nu sunt de părerea prietenului meu Brătășanu , nu se poate vorbi ca de o țară rece, despre o țară in care un om politic are o primire ca aceia pe care o am de la d-v.­­Aplause prelungite. A­­ceastă primire, d-lor, știu că în mare parte se datorește caracterului d-v. entusiast;­e suflatul eroic al Olteni­ei, care înflorește și mărește și exa­gerează. (Aplause prelungite). Știu, d-lor, și ce se datorește or­biei d-v. pentru prietenul pe care îl iubiți, dragostea e legată la ochi. In aprecierile d-v. așa de măgulitoare eu știu să fac partea legăturei la ochi, care vă face să mă vedeți mai mare de­cit sunt. După ce scot amîndouă aceste lu­cruri, tot mai rămîne ceva și acel ceva care rămîne mă face să cred și că devotamentul d-v. către ideia con­­servatoare e dintre cele mai adinci, și că eu am știut să slujesc cu spor și cu cinste ideia conservatoare. (Aplause prelungite). D-v. ați vorbit despre mine ; a vor­bit iubitul nostru președinte de aci din Craiova, șeful conservatorilor de aci, d. Economu, care făcea politica mnservatoare pe vremea în care era nu spre folos, dar spre primejdie să faci politică conservatoare (Aplause prelungite). A vorbit d Emil Laho­­vari, al cărui nume însuși e un sim­bol în familia conservatoare. (Aplau­se). Au vorbit vechii colegi de școală, Constantinescu din Severin și Tom­a Cămărășescu, cu care am intrat la braț în Cameră acum 22 de ani și cu care cred că o să stau încă multă­­ vreme la braț, pînă la sfirșitul vieței­­ mele. (Aplause prelungite). A vorbit iubitul prieten Paul Bră­tășanu, al cărui nume îmi amintește Romanații, îmi reamintește împreună cu ceilalți buni prieteni din Roma­­nați (aplause) două date glorioase pentru partid și pentru mine și pe cari nu le pot uita : două învingeri în opoziție. (Aplause prelungite). De aceea, d lor, să’vai dați voe să nu vă vorbesc de mine ; s’a vorbit deja prea mult de mine; să vorbesc de alt­cineva ; să vă vorbesc de par­tidul conservator ; să vă vorbesc de guvernul conservator. Ne pare, d-lor, ușor a­stăzi să vor­bim aici de partidul conservator, să vorbesc eu de partidul conservator. Nu era așa de ușor acum vre­o 5­6 ani. Atunci ni se tăgăduia numele ni se tăgăduia ființa ; eram aci fe­­bruariști, din pricina unei date me­morabile (aplause); eram aci bizan­tini,­­ vă mărturisesc că nu am pri­ceput încă pentru ce — , eram adu­nătură , eram pleavă, eram demago­gie, nu eram partidul conservator. Dacă ar fi, d-lor, să stăm de vorbă cu vreunul din aceia cari ne tăgădu­iau atunci fiica­ noastră, i-ași întreba: dacă nu suntem noi partidul conser­vator, atunci cum se face ca Oltenia să nu aibă partid conservator, fiind­­că alți conservatori in O­tenia nu cu­nosc. (Aplause). Atunci a cincea par­­te a țărei, atunci acea parte de unde au pornit atîtea mișcări naționale, a­­cea parte unde populațiunea e mai omogenă și mai vie, nu cunoaște i­­deile conservatoare ! Păcat da un partid care nu ar găsi reau­et în Ol­tenia ! Mai că nu l’ași crede un par­tid național! Căci, d-lor, din 5 ju­dețe, în 2 toți conservatorii sunt cu noi , în cele alte 3 așa de puțini nu sunt cu noi ! Fac de­sigur excepții pentru personalitatea politică a că­rei Însemnătate nu eu o voi tăgă­dui, a amicului meu personal d. Bar­bu Știrbey. Dar încolo ? 1 (Aplause prelungite). Dar, d-lar, in această tagadă a numelui nostru nu era numai un joc de copii; era și o adincă perfidie. După ce vr’o 30 de ani se făcuse imputare partidului conservator--im­­putare nedreaptă că ar fi un partid de privilegiați, un clan de familii, o castă de nume istorice, de rîndul a­­cesta ni se făcea cea­laltă imputare 9i pretindea că nu mai suntem par­tid conservator, pentru că nu am fi­­ toți istorici, toți cu­ stăm in partidul conservator. Și cînd se vorbește de istorici, ce nedreptate! Adică, în cele 18 veacuri în care a curs singele și­roaie pe acest pămînt pentru păs­trarea neamului, n’a curs ce cu­ sin­­gele căpitanilor și al soldaților n’a curs?! (Aplause prelungite). Viață istorică avem toți băștinașii, și dacă pe acest pămînt unii au avut noro­cul ca strămoșii lor să stea sus in veacurile care au trecut, alții vor a­­vea norocul ca urmașii lor să stea sus în veacurile care au să vie. (A­­plause prelungite) Un nume istoric, d-lor, e ca o firma frumoasă: cind la spatele firmei stă lucru bun, atit mai bine: valoarea e îndoita. Cind nu e nimic la spatele firmei, e o de­cepție mai mult. (Aplause). Zic, d lor, că era o perfidie, pen­ E o­M­Anti­i FAȚA DE SÂRBI * BULGARI MAI ALES CU PRIVIRE LA­­ Uțestict J Kaced­o - Reminci (Urmare). 58). Dacă dar, mai ales prin biserică, Principatele Române stăteau în strânse legături cu Macedonia, da­că populația de aci se numea pe sine Sîrbi iar lim­­bei ei, pănă și celei literare, i se zicea sîrbească; dacă a existat un mare curent de emigrație din Ma­cedonia înspre Morava și Timoc ; și dacă ’n sfirșit lim­ba documentelor noastre are caracteristica limbii sla­ve din Macedonia iar nu din Bulgaria proprie, atunci Învederat că la noi, izvoarele noastre vechi, nu fă­ceau nici o confuzie cînd numeau sîrbească limba noastră slavă, ci o numeau tot așa cum îi ziceau ei populația slavă macedoneană care, din marele curent de emigrație de acolo, se revărsa peste Oltenia mai departe. Iar aceste considerații ne mai confirmă tot deo­dată că tot Sirbi se vor fi numit pe sine — așa cum le zic și izvoarele noastre­­ acei preoți de cari, fără o arătare precisă a originei lor, am vorbit mai sus in a­­cest paragraf. Reacția oficială și poporană împotriva preoțimei și limbei numită sârbești Dar năpădirea aceasta în Țările Române a unei așa mari mulțimi de Sîrbi, cari ocupară­­ locurile pă­­mîntenilor de mitropoliți, călugări, egumeni, protopopi și preoți , iar pe de altă parte năzuințele acestora de a da intietate limbii lor slave, în contra celei romîne de toți înțăleasă în țară, trebuiau să stîrnească o miș­care a pămîntenilor în­potriva slavonismului în gene­re și a sîrbismului în special. Pe de o parte dar a­­ceastă eliminare a pămîntenilor de către străinii Sîrbi din mai toate afacerile publice bisericești ale țărilor, iar pe de alta și ațîțările propagandelor catolice, tre­buiau să stîrnească, și în această privință, o chestie socială anti-sîrbă, un fel de reacțiune a elementului pămîntean. Aceasta s’a și produs la curentul fomin și anti­slav la început, iar mai apoi de­sigur chiar și în o parte din cel filo-slav din care mulți au trebuit să treacă în cel romînesc, îngroșindu i treptat. Izvoarele timpului nu ne vorbesc precis de reac­­țiunea pămîntenilor în contra clericilor Sîrbi și a lim­bii lor pe care o susțineau in­potriva celei române. Totuși ea se poate întrevedea din cîte­va crîmpee răslețe de mărturisiri ce avem azi. Din aceste crimpee se vede reacțiunea chiar oficială în contra sîrbismului bi­sericesc și cultural. Se știe că Mihnea cel Rău, care înclina mult înspre catolicism, își avea în țară un partid dușman Privuleștilor basarabești ai Olteniei. Acest partid al său trebue să fi fost desigur acel pe care cu alt pri­lej l-am numit anti-slavic sau filo-romîn și filo-catolic (). Pe de altă parte însă, Piivuleștii — cum am vă­zut chiar în această dizertație mai sus — nu numai că erau căsătoriți cu Sîrboaice, dar ocroteau și susți­neau în demnitățile cele mai bisericești ale Țării tot Sîrbi, sau de cei cu sentimente sîrbești și slave în ge­neral, ca mitropolitul de origine dalmatină (poate sîrbească) Nifon și ca Sirbul mitropolit Maxim , în a­­fară de alți preoți mai mici, pe care firește că-i vor fi adus în Țară și ’i vor fi așezat in trebile bisericești ale ei — acei mitropoliți sau chiar și Pirvuleștii și Ne­­goie Basarab căsătorit și el cu o Sîrboaică. Ei bine, în lupta dintre acești Pîrvulești și Mih­nea Vodă ne" apare în destul de limpede, cred eu, reacția partidului antislav al lui Mihnea. Căci, pe cinci mai în urmă Neagoe Vodă, ’n Invățăturile-i către fiul său Teodosie, îndeamnă pe acesta : „să miluești pe toți: și pre săraci și pre cei ce vin către tine, și pre streini“!); tot cam pe atunci, ne spune biograful Mitropolitului Dalmatin Nifon, că Mihnea Vodă și cu ai săi nu numai că omora mulțime din Pîrvulești, dar încă „și mănăstirea lor, care o făcuse pe rîul Bis­triței, din temelie a risipit... iar preuților cu pren sa­tele lor tuturor le-a tăiat nasurile spre batjocura bi­­sericei, și se inspitea și se sfătuia să arză pre toți egumenii de pre la toate mănăstirile» 2) Și să nu se uite că acea mănăstire a Bistriței era întemeiată de Pîrvulești dea dreptul cu egumeni și preoți Sirbi, pre­cum deasemeni să nu se uite că Mihnea vodă a fost omorît de Sirbul Iakșici, socrul unuia din Pîrvulești. (Va urma). Ilie Bărbulescu 1) In ale mele. Studii p. 132. 1) Arch. Istorică I 2 p, 126 2) Arch. Ist. I, 141.

Next