Făclia, octombrie-decembrie 1970 (Anul 24, nr. 7431-7509)

1970-10-20 / 7447. szám

PROLETARI DIN TOATE TARILE, Af­­ȚI­VA­ ORGAN AL COMITETULUI JUDEȚEAN aUJ AL P.C.R. ȘI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEȚEAN încheierea vizitei președintelui Nicolae Ceaușescu, în California După ce a vizitat orașul Ca­lifornian San Francisco, pre­ședintele Nicolae Ceaușescu a revenit sîmbătă noaptea la New York. A treia zi a prezenței pre­ședintelui Nicolae Ceaușescu în California a fost rezervată vizitării orașului San Fran­cisco — cel mai mare port al S.U.A. la Pacific, important centru economic, politic și cultural al țării, înaltului oaspete român, soției sale, persoanelor care îl însoțesc, le-au fost prezentate cartiere avînd fiecare un evident spe­cific arhitectonic, economic și etnografic, integrate armonios într un complex urbanistic li­nie în felul său, conferind marelui oraș de la Pacific personalitate și distincție. Reprezentanții municipali­tății au ținut să prezinte pre­ședintelui României cîteva monumente semnificative pen­tru istoria acestor locuri, pen­tru străduința generațiilor ca­re prin munca lor au con­struit — într-o perioadă isto­rică scurtă — acest mare oraș cu tot ceea ce înseamnă el prin uzinele și fabricile sale, prin edificiile economice și culturale care-1 caracterizea­ză, prin portul său — al trei­lea din lume — prin densa rețea de drumuri și poduri moderne, prin structura și or­ganizarea sa urbanistică. Prima oprire a avut loc la monumentul închinat lui Co­­lumb. Un turn înalt și suplu, o statuie infățișînd un bărbat cu o figură senină și energi­că, sunt plasate pe o culme care domină orașul, golful și un mare parc natural. A ur­mat vizitarea acestui parc în­tins pe cîțiva kilometri pă­trați, el însuși un monument natural unic în felul său: într-o mică poiană, încadra­tă de asemenea arbori giganți a fost fixată în urmă cu 25 de ani o placă memorială consacrată lui F. D. Roose­velt, menită să omagieze con­tribuția sa la fundația Orga­nizației Națiunilor Unite. Pre­ședintele Ceaușescu s-a oprit cîteva clipe in fața acestei plăci memoriale. De-a lungul aleilor, cetățe­nii aflați în parc l-au salutat cu gesturi prietenoase. După popasul la „Muir Woods National Monument"”, coloana de mașini și-a conti­nuat drumul îndreptîndu-se spre colina Belvedere Tibu­­ron. La poalele acesteia se afla un teren întins care în anul 1945 cînd aci la San Francisco s-a semnat Carta Națiunilor Unite, fusese desti­nat să găzduiască edificiul se­diului O.N.U. transferat ulte­rior la New York. Itinerariul a inclus, de ase­menea, marele pod „Poarta de aur“ (Golden Gate), uriașa ar­cadă construită în deceniul al patrulea peste o strîmtoare a Golfului San Francisco, pre­cum și vizitarea pe mare la bordul unei șalupe a unei părți a portului. La amiază președintele Ni­colae Ceaușescu, soția sa, și persoanele oficiale care îl în­soțesc și-au luat rămas bun de la gazdele californiene pe aeroportul internațional San Francisco. Primarul orașului, J. Alioto, și colaboratorii săi și-au exprimat satisfacția de a fi avut în mijlocul lor, timp de două zile, pe președintele României. Avionul special pus la dis­poziție de Casa Albă s-a în­dreptat spre New York, unde șeful statului român a sosit în cursul nopții de sîmbătă. ★ Duminică, in cursul dimi­neții, tovarășul Nicolae Ceaușescu, soția sa și persoa­nele care-l însoțesc au răs­puns invitației de a face o scurtă plimbare cu yachtul în jurul Insulei Manhattan — nucleul întregii vieți econo­mice și sociale a marii me­tropole americane. Oaspeții au urcat la bordul navei de croazieră „The High­lander”, care a arborat pe ca­targul principal tricolorul ro­mânesc. Oficiul de gazdă a fost îndeplinit de Mercolm Forbes — proprietarul Rach­iului — cunoscut industriaș și editor al unor publicații de informație și comentariu eco­nomic. Yachtul a parcurs un itine­­rariu care a început pe fluviul Hudson, în apropierea mare­lui pod „George Washington“, a continuat spre sud-est, de-a lungul Manhattan-ului pînă în dreptul monumentalei Sta­tui a Libertății, pătrunzînd a­­poi în apele East­ River-ului, spre est, dincolo de podul „QuenSboro“. Aceasta a oferit oaspeților posibilitatea să pri­vească de pe apă panorama originală a New Yorkului, principalele sale centre și e­­dificii: zgîrie norii din Wall­street, giganticul Empire Sta­te Building, paralelipipedul binecunoscut al sediului O.N.U., numeroasele docuri, antrepozite, dane portuare, podurile suspendate peste ce­le două fluvii, întinsul chei al cartierului Harlem profilat pe aglomerarea urbanistică a a­­cestei zone a orașului. La bordul vasului, tovarășul Nicolae Ceaușescu a primit explicații asupra locurilor vi­zitate, s-a interesat de unele probleme de ordin edilitar, economic și social ale muni­cipiului, s-a întreținut cu per­soanele oficiale americane ca­re îl însoțesc. Corespondență de la trimișii speciali 20 octombrie 1970 • 4 pagini 30 bani Anul XXVI Nr. 7447 • Marți Cuvîntarea președintelui Consiliului de Stat, NICOLAE CEAUȘESCU, la sesiunea jubiliară a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite Domnule președinte, Onorați reprezentanți ai Statelor membre ale Organi­zației Națiunilor Unite, Aniversarea creării, cu un sfert de veac în urmă, a Or­ganizației Națiunilor Unite prilejuiește atît o retrospec­tivă a evoluției internaționale și a schimbărilor petrecute în lume în cei 25 de ani, cit și trecerea în revistă a activității desfășurate de O.N.U. in acest timp. Totodată, pentru a în­dreptăți așteptările popoare­lor această sesiune este che­mată să definească cu mai multă claritate direcțiile acti­vității viitoare a Organizației Națiunilor Unite, căile pentru realizarea unei cooperări mul­tilaterale între națiuni, pen­tru asigurarea păcii în lume.. După cum se știe, Organiza­ția Națiunilor Unite a fost constituită la sfîrșitul celui de-al doilea război mondial, cînd nu se uscase încă sînge­­le vărsat de popoare și nu se vindecase rana adîncă lăsată de zecile de milioane de vic­time căzute în pîrjolul nimi­citor ,provocat de Germania hitleristă, însăși denumirea d­e Organizație a Națiunilor Uni­te ne reamintește faptul că la crearea ei s-a avut în vedere ca toate națiunile planetei să-și unească eforturile pentru făurirea unei păci durabile, care să asigure dezvoltarea li­beră a fiecărui popor. Trebuie să spunem sincer în fața popoarelor că princi­piile nobile înscrise în Carta Organizației nu s-au statorni­cit încă pe deplin in relațiile dintre toate statele lumii. De­sigur, organizația noastră a jucat un rol de seamă în via­ța internațională. Cele mai importante evenimente din perioada scursă au stat în a­­tenția O.N.U., au fost adopta­te o serie de hotărîri și rezo­luții de mare însemnătate. Din păcate însă, multe din a­­ceste hotărîri nu au fost rea­lizate sau au fost înfăptuite numai parțial. în același timp, trebuie arătat că în unele probleme importante, într-o serie de conflicte survenite pe arena mondială. Organizația Națiunilor Unite a adoptat hotărîri nejuste, care i-au știrbit prestigiul și au avut repercusiuni negative asupra dezvoltării vieții internaționa­le. Evocarea, cu acest prilej, atît a aspectelor pozitive cit și a celor negative din istoria de un sfert de secol a O.N.U. este­ cred, necesară pentru a putea trage toate învățămin­tele in vederea creșterii rolu­lui ei în soluționarea proble­melor litigioase, în asigurarea colaborării între popoare și a păcii în lume. Sunt cunoscute marile trans­formări cu caracter social și național care au avut loc în lume în acești 25 de ani. La fondarea O.N.U. exista un singur stat socialist Uniu­nea Sovietică. Astăzi în lume sînt 14 state socialiste, repre­­zentînd mai mult de o trem­e din populația globului pămîn­­tesc. Alte popoare își orien­tează dezvoltarea economică­­socială pe calea socialistă. A­­pariția și dezvoltarea unui mare număr de țări socialiste a pus cu acuitate la ordinea zilei problema coexistenței pașnice a statelor cu orînduiri sociale diferite. In ultimele decenii am fost martorii unei puternice redeș­teptări naționale a zeci de po­poare care zăceau în robie colonială, sub dominația im­perialistă. Ca rezultat al luptei popoarelor pentru re­­cîștigarea independenței na­ționale, sistemul colonial s-a prăbușit, iar pe ruinele impe­riilor coloniale au apărut zeci de state noi. Ele joacă astăzi un rol important în Organi­zația Națiunilor Unite, în în­treaga viață internațională Revoluția tehnico-științifică contemporană, pătrunderea o­­mului în Cosmos și uriașa dezvoltare a culturii au pro­dus mari schimbări in gîndi­­rea și conștiința oamenilor. Popoarele, oamenii își dau tot mai mult seama de forța pe care o reprezintă, înțeleg tot mai mult că stă în puterea lor să înfăptuiască pe plane­ta noastră o lume a colabo­rării intre națiuni libere și egale în drepturi, să pună ca­păt războaielor dintre state, să asigure o pace trainică în stare să permită realizarea bunăstării întregii omeniri. Reuniunea noastră are loc în condiții internaționale com­plexe, care oferă încă multe motive de neliniște tuturor popoarelor. La peste 25 de ani de la încetarea celei de-a doua conflagrații mondiale, în diferite părți ale lumii războ­iul continuă să provoace moartea a zeci de mii de băr­bați și femei, bătrîni și ti­neri, să distrugă uriașe bu­nuri materiale și culturale. Mai sunt încă popoare ținu­te sub jugul dominației colo­niale, nevoite să lupte cu ar­ma în mină pentru dreptul sacru de a trăi libere, în state independente, de a folosi bo­gățiile naturale și rodul mun­cii pentru propria lor bună­stare, de a-și hotărî soarta așa cum o doresc. In viața internațională se manifestă încă forțe imperia­liste și colonialiste care vor să continue vechile practici de dominație asupra popoarelor, care promovează o politică de forță și dictat, amestecîndu-se în treburile interne ale altor state, încercînd să le impună voința lor, să le aservească intereselor lor. Este adevărat că împotriva politicii imperialiste se ridică tot mai puternic, pe toate continentele, popoarele, forțe sociale ample, puternicul cu­rent al opiniei publice demo­crate internaționale. Cursul evenimentelor internaționale demonstrează în mod elocvent că atunci cînd popoarele sînt cu adevărat hotărîte să-și a­­pere libertatea și independen­ța, ele se bucură de sprijin și solidaritate internațională ț­ nu există forță în lume în stare să se răpească aceste cu­ceriri de preț. Doamnelor și domnilor. Dați-mi voie să vă prezint cîteva aspecte ale politicii in­terne și externe a țării mele. România a cunoscut secole de dominație străină. Ea a pă­șit pe calea dezvoltării libere și independente cu un sfert de veac în urmă, în aceeași perioadă în care a fost crea­tă Organizația Națiunilor U­­nite. Luîndu-și soarta în proprii­le mîini, trecînd la edificarea unei orînduiri sociale noi — orînduirea socialistă — po­porul român a obținut, într-un timp istoric scurt, realizări de seamă în propășirea sa econo­mică și culturală. Conducă­tori și alți reprezentanți ai multor state, vizitînd Româ­nia, și-au putut face o imagi­ne edificatoare despre progre­sele poporului nostru. Cu toate marile succese pe care le-am dobîndit în acești 25 de ani, datorită stării de înapoiere de la care am por­nit, mai avem încă m­ult de făcut pentru a ajunge la nive­lul țărilor dezvoltate. Româ­nia își propune să depună în continuare eforturi susținute pentru amplificarea potenția­lului ei economic și înflorirea multilaterală a vieții sociale, pentru dezvoltarea științei, în­­vățămîntului, culturii — fac­tori de seamă în făurirea unei vieți noi, civilizate —, pentru ridicarea bunăstării materiale și spirituale a întregului po­por. Nu uităm niciodată că un popor poate fi cu adevărat li­ber și independent numai în măsura în care își asigură o puternică bază economică, ști­ințifică și culturală. în același timp, România se preocupă de dezvoltarea co­laborării cu toate națiunile lumii, fără deosebire de orîn­­duire socială. Pentru a ilustra cum se înfăptuiește această politică, voi menționa doar faptul că România are în pre­zent relații diplomatice cu 97 de state și întreține schimburi comerciale cu peste 100 de țări. Desigur, ca țară socialistă, România acordă o atenție spe­cială colaborării și cooperării cu celelalte state socialiste; în același timp, ea se preocupă de extinderea relațiilor, pe planuri multiple, cu toate ță­rile lumii. Considerăm că nu­mai participînd activ la divi­ziunea internațională a mun­cii, la circuitul mondial de valori materiale și spirituale putem asigura progresul pro­priei noastre țări și, totodată, ne putem aduce contribuția la cauza păcii în întreaga lume. Suferind el însuși mult timp asuprirea străină, poporul ro­mân își îndreaptă simpatia spre popoarele ce luptă pen­tru eliberarea de su­b domina­ția imperialistă, pentru dez­voltarea de sine stătătoare, pentru apărarea și consolida­rea independenței și suvera­nității lor naționale. Țara noastră promovează o politică de contacte largi cu tinerele state independente, dezvoltă și este hotărîtă să extindă tot mai mult colaborarea și Coo­­perarea reciproc avantajoasă cu aceste state. Pornind de la faptul că pa­cea este indivizibilă și că ori­ce conflict își exercită in­fluența, într-un fel sau altul, asupra tuturor statelor lumii, România este profund îngrijo­rată de continuarea războiului din Vietnam și de perpetua­rea conflictului din Orientul Apropiat, împreună cu cercu­rile largi ale opiniei publice mondiale, România consideră necesar să se pună capăt răz­boiului din Vietnam și inter­venției străine în Indochina, să se treacă la retragerea to­tală din Vietnam a trupelor Statelor Unite ale Americii și ale aliaților lor. Poporul vietnamez și celelalte popoare din Indochina sa fie lăsate să-și rezolve singure proble­mele existenței lor, fără nici un amestec din afară. In a­­cest sens, apreciem că propu­nerile Frontului Național de Eliberare oferă o bază rațio­nală pentru soluționarea con­flictului pe cale politică. (Continuare in pag. a lll-o) FILE DIN ISTORIA MIȘCĂRII MUNCITOREȘTI Greva generală din octombrie 1920 eveniment important în istoria luptelor de clasă din România Pe fondul situației economi­ce și social-politice a Româ­niei din anii 1918—1921, s-a desfășurat o importantă etapă în lupta maselor populare pentru eliberarea socială, pentru asigurarea independen­ței naționale. A crescut în mod considerabil forța prole­tariatului, capacitatea lui de a se situa in avangarda miș­cărilor progresiste și revolu­ționare. Lupta oamenilor muncii pentru rezolvarea de­mocratică a marilor probleme ale țării, pentru făurirea unei vieți mai bune a luat o am­ploare nemaicunoscută până atunci în istoria poporului român. Cu toate măsurile represive ale guvernanților, in România au izbucnit ample acțiuni muncitorești. Formă însem­nată de luptă a clasei mun­citoare, greva a căpătat în anul 1920 o mare frecvență în diferite întreprinderi de pe întreg cuprinsul țării. In focul acestor lupte, în rîndurile muncitorilor începe să se cristalizeze ideea necesității organizării unei forme supe­rioare de luptă — greva ge­nerală pe țară. Cerința de a se trece la greva generală re­flecta spiritul de adincă re­voltă împotriva capitaliștilor și a regimului burghezo-mo­­și­eresc. Pe măsură ce masele, de la orașe și sate, își cereau cu tot mai multă hotărîre drepturile, guvernul burghezo­­moșieresc întețea măsurile de stăvilire a luptei lor. Greva generală era considerată a fi mijlocul cel mai potrivit pen­tru impunerea cerințelor mun­citorești, pentru respingerea ofensivei fățișe a guvernului. Pentru organizarea cu suc­ces a unei mari mișcări de masă, a unei greve generale la nivel național, în aripa de stângă din Partidul socialist, s-a conturat ideea că o ase­menea acțiune trebuie să fie bine pregătită, condusă de un partid unit, un partid comu­nist. Revista „Lupta de cla­să” apărută la 1 iulie 1920, sublinia: „Lupta va fi grea. Partidul de avangardă al pro­letariatului, Partidul Comu­nist, trebuie deci să se for­meze și să lucreze“. În condițiile cînd masele, însuflețite de elementele îna­intate din partidul socialist și din sindicatele muncitorești cereau tot mai hotărît să se declare greva generală, s-a întrunit la 10—11 octombrie 1920, în București, Consiliul general al partidului socialist, care, luînd în discuție proble­ma declanșării unei greve ge­nerale,­ a elaborat un memo­riu de revendicări, pentru a fi înaintat guvernului. Se ce­rea respectarea dreptului de asociație, recunoașterea dele­gaților și consiliilor muncito­rești în toate întreprinderile, retragerea armatei din fabrici, uzine și ateliere, suspendarea legii antigreviste, desființarea efectivă și completă a stării de asediu și a cenzurii, satis­facerea cerințelor economice ale muncitorilor din între­­prinderile statului. Revendică­rile politice incluse în memo­riu întruchipau, în esență, to­talitatea intereselor clasei muncitoare, inclusiv pe cele de ordin material. Guvernul era avertizat că dacă aceste revendicări nu vor fi satisfăcute pînă la 20 octombrie, „muncitorimea or­ganizată din toată țara va fi chemată ca printr-o grevă ge­nerală să obțină toate aceste drepturi și libertăți, de care sunt legate interesele ei cele mai vitale“.­­ In întreaga țară, muncito­rimea aștepta cu încordare răspunsul guvernului. Decla­rarea în seara zilei de 17 oc­tombrie a grevei mecanicilor și fochiștilor ceferiști din București a precipitat eveni­mentele și, prin aceasta, a grăbit intrarea întregii mun­citorimi în greva generală, ca­re devenea iminentă. Munci­torii se pregăteau pentru a răspunde prin grevă generală. Guvernul se pregătea însă de represiune. Refuzînd să satisfacă reven­dicările muncitorești și adop­­tînd o atitudine sfidătoare, burghezia urmărea să folo­sească ocazia spre a lua mă­suri decisive în vederea lichi­dării avîntului mișcării revo­luționare. La 20 octombrie 1920, la apelul partid­­l­ui socialist și al co­misiei generale a sindicatelor, muncitorii au intrat în greva generală. Cuvintele lui N. D. Cocea, tipărite în ziarul „Che­marea“, zugrăveau moment­e: „Pentru întîia oară în vremu­rile astea mari revoluționari țara va trăi sub domnia gra­vă și mută a grevei generale“. In fruntea greviștilor se a­­flau muncitorii ceferiști, me­talurgisti, mineri, forestieri, portuari, lucrătorii unor în­treprinderi militare. G­uvernul, cu toate măsuri­le de zădărnicire a grevei, n-a putut opri dezlănțuirea Adrian STOICA (Continuare in pag. a­li­a) ADUNARE FESTIVĂ In cadrul acțiunilor între­prinse pentru cinstirea semi­centenarului Partidului, ieri după-amiază a avut loc la Ca­sa de cultură a studenților o adunare festivă prilejuită de împlinirea a 50 de ani de la greva generală din 1920. Au participat tovarășii: Con­stantin Crișan, secretar al Co­mitetului județean de partid, Aurelia Dănilă, șef de sector la Comitetul județean de partid, Leontin Stoica, secre­tar al Comitetului municipal de partid, vechi militanți ai mișcării muncitorești, oameni ai muncii din Cluj, studenți, elevi. Despre semnificația grevei a vorbit tovarășul Va­sile Vîlceleanu, președintele Consiliului local al sindicate­lor Cluj. A rulat apoi filmul artistic românesc „Canarul și visco­lul“. VIZITIK­ DELEGAIm III ACIlVI.ȘII Al P.C.U.S. Ieri dimineață, delegația de activiști ai P.C.U.S. —condusă de tovarășul Vasili Fili­­monovici Șaura, membru supleant al C.C. al P.C.U.S., șeful secției cultură a C.C. al P.C.U.S. —, care, la invitația C.C. al P.C.R., face o vizită în schimb de experiență în țara noastră, a fost primită la Comitetul județean de partid Cluj. La primire au fost prezenți tovarășul Aurel Duca, prim-secretar al Comi­tetului județean de partid, membri ai Bi­roului Comitetului județean de partid, alți activiști de partid și de stat, în cursul aceleiași dimineți, membrii de­legației sovietice, însoțiți de reprezentanți ai organelor județene și municipale de partid, au avut o întîlnire, la sediul Asociației Scrii­torilor din Cluj, cu membri ai biroului Aso­ciației Scriitorilor, conducători ai revistelor și editurii clujene, scriitori. După-amiază, delegația a făcut vizite la comitetul de partid al Centrului universi­tar, la Universitatea „Babeș-Bolyai“, iar sea­ra a asistat la un spectacol al Operei Ma­ghiare de Stat din Cluj. In cursul zilei de azi, delegația de acti­viști ai P.C.U.S. va vizita instituțiile de artă clujene. CENTENAR LA JUCUI LEGĂMÂNTUL ȘCOLII Printre cele mai semnificative e­­venimente culturale ale ultimilor ani se înscriu cu siguranță aniver­sările școlare. Semnificative datori­tă numărului de ani care le prile­juiesc dar și emulației de un carac­ter cu totul aparte pe care o pro­voacă. De fapt, întotdeauna cuvin­­tul școală oprește măcar pentru o Clipă gîndurile în loc, se fixează a­­supra unor amintiri de care apoi se despart cu greutate. La Jucu a avut loc duminică un asemenea eveni­ment cultural. Satul sărbătorea 100 de ani de școală românească orga­nizată. Istoria școlii din Jucu cumulează momente de adevărat eroism, de abnegație și îndirjire pentru păs­trarea și cultivarea graiului româ­nesc, îndirjire care în 1870 a însem­nat construirea unui local propriu, evident în raport cu posibilitățile economice scăzute ale locuitorilor și nu cu nevoile învățămîntului, în 1904 se construiește un nou local de școală, de data aceasta ceva mai mare. Dar aceeași istorie a Școlii din Jucu mai amintește numele u­­nor dascăli, oameni modești dar hotărîți să-și îndeplinească misiu­nea nobilă, de apostoli luminători ai maselor. Reforma învățămîntului din 1948, moment de răscruce în istoria șco­lii românești, a deschis și școlii din Jucu largi perspective de dezvol­tare. S-au făcut amenajări, repara­ții capitale actualului local. De la o școală cu un singur cadru didactic s-a ajuns ca în prezent să funcțio­neze la Jucu 12 cadre didactice, toa­te cu pregătire corespunzătoare ce­rințelor actuale. Fizionomia actuală a școlii din Jucu se întregește cu sutele de absolvenți pe care i-a dat mai ales începînd cu anul 1948, fii de țărani care au urmat cursurile liceelor, facultăților, școlilor profe­sionale etc. Dar mai ales se cuvine a sublinia efortul depus de școală, de învățătorii și profesorii ei. Re­zultatele obținute au fost și ele fru­moase. Se înscriu printre ele pro­centul ridicat de promovabilitate și, mai ales, numărul mare de absol­venți admiși pe bază de concurs la școli postgenerale. Activitatea școlii, implicit a ca­drelor didactice, s-a răsfrînt pozitiv asupra vieții întregului sat. Lichi­darea analfabetismului înseamnă in­tervenția școlii, bogata activitate cultural-artistică înscrie eforturile cadrelor didactice făcute pentru ri­dicarea spiritualității satului pe alte trepte. Tocmai de aceea, sărbătoa­rea de duminică a însemnat un eve­niment deosebit de important pen­tru întregul sat. Casele s-au împo­dobit cu drapelul țării, școala s-a transformat într-o adevărată expo­ziție de artă populară, sau de docu­mente ale trecutului și prezentului. Amintindu-și cu pioșenie de acei harnici înaintași, care au știut V. CHIOREANU (Continuare în pag. a I­-a) imagini de la tîrgul din Negreni I

Next