Făclia, iulie-septembrie 1972 (Anul 26, nr. 7974-8051)
1972-08-29 / 8023. szám
PAGINA 4 FĂCLIA ACTUALITATEA INTERNAȚIONALA Vizita delegației Partidului Comunist Român la Helsinki HELSINKI 28 — Trimisul special Radu Bogdan transmite: Luni dimineață, delegația Partidului Comunist Român, condusă de tovarășul Emil Bodnaraș, membru al Comitetului Executiv, al Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R., a continuat convorbirile cu secretarul general al Partidului Social-Democrat Finlandez, Kalevi Lorsa. A fost prezent Mircea Bălănescu, ambasadorul României la Helsinki. în timpul convorbirilor, desfășurate într-o atmosferă sinceră, cordială, a fost continuat schimbul de opinii în probleme ale relațiilor dintre cele două partide, precum și în legătură cu diferite aspecte ale situației internaționale. Tot în cursul dimineții, delegația P.C.R. a avut o întîlnire cu conducători ai Confederației Sindicatelor din Finlanda (S.A.K.). Cu acest prilej, gazdele au informat pe membrii delegației române despre activitatea și preocupările organizației. Grupul social-democrat din cadrul Confederației Sindicatelor a oferit in onoarea delegației P.C.R. un dejun: în după-amiaza zilei de luni, tovarășul Emil Bodnaraș și tovarășul Cornel Burtică, membru supleant al Comitetului Executiv, secretar al C.C. al P.C.R., s-au întîlnit cu reprezentanți ai principalelor organe de presă din capitala finlandeză. Tot în cursul zilei de luni, delegația P.C.R. a avut o întîlnire cu Mauno Koivisto, guvernatorul băncii Naționale, fost prim-ministru al Finlandei, și cu Seppo Lindblom, ministrul industriei, directorul Institutului muncitoresc de cercetări. Seara, Veikko Helle, vicepreședinte al P.S.D., a oferit, la sediul Asociației Centrale a Cooperativelor din Finlanda, un dineu în cinstea delegației P.C.R. Lucrările Conferinței tineretului pentru securitate și cooperare europeană HELSINKI 28. — Corespondență specială de la Radu Bogdan. In capitala finlandeză au continuat lucrările Conferinței tineretului pentru securitate și cooperare europeană. In intervențiile lor din cadrul ședinței plenare, reprezentanții diferitelor organizații internaționale, conducători ai unor asociații sau organizații naționale de tineret, au relevat hotărîrea tinerilor, de diferite convingeri politice, filosofice, ideologice sau religioase, de a-și intensifica necontenit conlucrarea, de a depista noi căi care să ducă în întărirea unității de acțiune a tinerei generații, în lupta pentru continua îmbunătățire a climatului politic pe continentul nostru, pentru edificarea unui sistem trainic de securitate europeană. Reprezentanții tinerei generații întruniți la Helsinki s-au pronunțat în sprijinul organizării conferinței generale a statelor europene, subliniind necesitatea începerii, cît mai curînd posibil, a consultărilor multilaterale de pregătire a acestei întîlniri. Luînd cuvîntul în cadrul ședinței plenare, conducătorul delegației Uniunii Tineretului Comunist din România, Vasile Nicolcioiu, secretar al C.C. al U.T.C. a arătat că „reprezentanții tineretului român participă la actuala reuniune de la Helsinki animați de convingerea că ea va contribui la întărirea acțiunilor tineretului pentru promovarea și realizarea ideilor de pace și securitate pe continentul nostru, pentru transformarea acestuia intr-un continent al păcii și înțelegerii între popoare. Vorbitorul a expus pe larg poziția țării noastre privind căile și formele de realizare a acestui important obiectiv, precum și în legătură cu conferința general-europeană, concepută ca un pas însemnat pe calea edificării securității pe continentul nostru. J. Peron contestă hotărîrea autorităților argentiniene MADRID 28 (Agerpres). Fostul președinte al Argentinei, generalul Juan Peron, stabilit în prezent în Spania a calificat ca „ilegală și neconstituțională“ hotărîrea autorităților argentiniene privind reîntoarcerea obligatorie în țară, pînă la 25 august a.c., a oricărui candidat la viitoarele alegeri prezidențiale. „Un candidat poate trăi în afara granițelor țării sale, fără a-și pierde drepturile“, a spus Juan Peron. Generalul Peron a afirmat că „așteaptă de 17 ani să se reîntoarcă în țară", dar că va rămîne în Spania dacă revenirea sa ar putea declanșa tulburări interne în Argentina. i Noi incidente la Belfast BELFAST 28 (Agerpres). Trei persoane aparținînd „aripei provizorii“ a Armatei Republicane Irlandeze (I.R.A.) și-au pierdut viața duminică, în urma exploziei premature a unei bombe de fabricație improvizată, pe care intenționau să o planteze în centrul localității Downpatrick. Alte incidente semnalate la Belfast, în cursul nopții de duminică spre luni, au făcut încă trei victime, între care un soldat britanic și doi civili. Din 1969 — anul izbucnirii incidentelor în Ulster — și pînă în prezent numărul total al pierderilor de vieți omenești se ridică la 539. I. Crîstofides a sosit la Atena ATENA 28 (Agerpres). Ministrul cipriot al afacerilor externe, Ioannis Christofides, a sosit luni la Atena, într-o vizită oficială de două zile. într-o scurtă declarație făcută presei, ministrul de externe cipriot a afirmat că vizita sa în capitala Greciei îi va oferi posibilitatea unui schimb de vederi cu ministrul adjunct al afacerilor externe grec, Xanthopoulos Palamas, asupra relațiilor dintre cele două țări, precum și asupra perspectivelor soluționării problemei cipriote. El a precizat că, „întrucît convorbirile intercomunitare din Cipru au intrat într-o etapă hotărîtoare, un schimb de vederi cu guvernul grec în această problemă este indispensabil“. TUR DE ORIZONT . Regiunea din jurul Saigonului a constituit, în noaptea de duminică spre luni, principalul obiectiv al bombardamentelor americane din Vietnamul de Sud. Escadrile de avioane „B-52" au efectuat numeroase misiuni de bombardament în regiunea din apropierea capitalei sud-vietnameze, ca și asupra unor obiective din regiunea de nord Quang Tri - Hue. Aviația americană a bombardat, de asemenea, în ultimele 24 de ore, și teritoriul Republicii Democrate Vietnam, în special zona din jurul orașului Dong Hoi, a precizat comandamentul american de la Saigon. • Primul ministru al Japoniei, Kakuei Tanaka, și președintele S.U.A., Richard Nixon, vor avea două ședințe de convorbiri în cursul întâlnirii lor la nivel înalt, de la 31 august și 1 septembrie — informează guvernul japonez citat de agenția Kyodo. La sfîrșitul întrevederilor din Hawai, la 1 septembrie, va fi dat publicității un comunicat comun. Premierul Tanaka urmează să părăsească Tokio joi dimineață, cu un avion special. El va fi însoțit de ministrul afacerilor externe al Japoniei, Masayoshi Ohira. Din delegația americană fac parte secretarul de stat William Rogers și consilierul special al președintelui Nixon, Henry Kissinger. • O nouă reuniune indo-pakistaneză la nivel înalt, cu participarea primului ministru Indira Gandhi și a președintelui Pakistanului, ar putea avea loc la jumătatea lunii septembrie, la o dată care va fi fixată în cursul convorbirilor ce se desfășoară în prezent la Delhi între reprezentanți ai celor două țări, a declarat președintele Pakistanului, Zulfikar Ali Bhutto, într-un interviu acordat radiodifuziunii din Carnei. Șeful statului a adăugat că ar prefera ca această reuniune să aibă loc după 15 septembrie. • Mohamed Abdallah Merzaban, vicepremier și ministru al economiei al R. A. Egipt, a părăsit Damascul, îndreptîndu-se spre Beirut. în capitala Siriei, el a avut convorbiri cu ministrul economiei, Mustafa Al Hallaj, asupra extinderii relațiilor economice dintre cele două țări și a fost primit de președintele Hafez Assad. • Președintele Consiliului redeșteptării naționale din Ghana, colonelul Ignatius Acheampong, a rostit un discurs în care a cerut întregii națiuni să acționeze pentru soluționarea disputelor dintre diversele grupări etnice, pentru unirea tuturor eforturilor în vederea consolidării unității naționale și propășirii economico-sociale a țării. Consiliul redeșteptării naționale, a declarat Ignatius Acheampong, va exercita funcția de organ suprem în stat pînă la edificarea unor trainice baze economice și sociale. Republica Federală a Germaniei a propus Egiptului elaborarea unui program comun complet de cooperare economică și a sugerat trimiterea, în octombrie a.c., a unei delegații economice egiptene la Bonn, informează cotidianul „Al Ahram“, citat de A.F.P. Convorbirile prilejuite de această vizită, precizează „Al Ahram“, ar urma să fie axate, în special, asupra modalităților de soluționare a problemelor financiare în suspensie dintre cele două țări, precum și asupra studierii unor mari proiecte economice. Vor fi evocate și probleme referitoare la colaborarea în domeniile cultural și turistic. • In localitatea iugoslavă Primosten de pe malul Mării Adriatice s-a deschis, duminică, un congres internațional avînd ca temă influența mediului înconjurător asupra apariției cancerului. 1 R. P. POLONĂ, în vederea reducerii intensității traficului pe arterele din centrul capitalei poloneze — Varșovia — se află în construcție o nouă și importantă arteră, numită LAZIENKI, care include și un pod peste râul Vistula. In foto: vedere aeriană a șantierului noii artere LAZIENKI, din Varșovia FUMATUL OPRIT! O companie vest-germană de asigurări a organizat recent un sondaj în rîndurile apeste 5 000 de asigurați, cărora le-a pus o singură întrebare: — Sînteți de acord să fie interzis fumatul în timpul orelor de lucru? 67,9 la sută din nefumatori și 42,9 la sută din fumătorii chestionați au răspuns afirmativ! UN TRIBUNAL PUȚIN OBIȘNUIT Todd Hollenbach, un judecător din Louisville, statul Kentucky, a avut ideea de a pune bazele primului tribunal ecologic din Statele Unite. Tribunalul luptă împotriva poluării și este sprijinit de majoritatea cetățenilor din oraș. Primul verdict, prima amendă, judecat „de urgență“, cetățeanul Marvin Fry a fost condamnat să plătească o amendă de 500 dolari, fiind prins aruncind gunoi în grădina vecinului! „FINLANDEZUL ZBURĂTOR“ La actualele întreceri olimpice a fost invitat și celebrul atlet Paavo Nurmi, denumit „finlandezul zburător“. Din păcate el nu s-a putut deplasa la München, fiind bolnav. El este în vîrstă de 75 de ani. între 1920 și 1928 Nurmi a cucerit șase medalii olimpice individuale de aur și două în cadrul probelor pe echipe. El a deținut nu mai puțin de 20 recorduri ale lumii la diferite probe de alergare pe distanțe între 1 500 și 20 000 de metri DUPĂ APROAPE 4 000 DE ANI tor astronomic ce va funcționa în această țară în vremurile moderne. Cu aproximativ 12000 de ani înaintea erei noastre, pe aceleași meleaguri, în vestita cetate a Babilonului s-a aflat cel dinții observator astronomic din istoria omenirii. .. FISCUL PĂCĂLIT A încetat de curînd din viață, în vîrstă de 89 de ani. Friederich Flick, cel mai bogat om din R.F. i Germaniei Averea sa a fost evaluată la aproximativ 4 miliarde mărci. Fiscul a avut însă o neplăcută surpriză aflînd că nu va putea încasa nici măcar un pfening din drepturile de succesiune ce i s-ar fi cuvenit, întrucît Flick a fost găsit „sărac, lipit pămîntului“. Miliardarul avusese grijă, încă din viață, să treacă treptat imensa avere pe numele celor doi fii și patru nepoți ai săi?! GRĂBIȚI-VĂ! Unele firme turistice occidentale au găsit un nou procedeu de reclamă. Îndemnînd clienții să viziteze Italia, unele afișe conțin texte de felul următor: „Grăbiți-vă să vedeți Italia pînă cind comorile de artă nu-i vor fi distruse“... Se face aluzie la situația dificilă în care se află unele muzee italiene și colecții particulare din care în ultimii trei ani au fost furate aproximativ 4 000 de opere de artă! Pagube însemnate sunt aduse patrimoniului artistic italian și de „amatorii de amintiri“, care reușesc în timpul vizitelor, să fure cite un fragment de sculptură, sau să-și lase semnăturile pe cite o frescă... Asemenea vandalisme aduc Italiei pagube de circa un miliard lire pe zi! cîte 182,15 puncte, în continuare clasamentul se prezintă astfel: S.U.A. — 182,10 puncte, Japonia 179,50 puncte, România 179,00 puncte, R. F. a Germaniei 177,50 puncte, și mijlocul unui mare interes a început „maratonul“ pugilistic, la care participă 357 de boxeri reprezentind 11 categorii de greutate. In cea de-a doua gală a turneului Gabriel Pometeu, campionul țării noastre la categoria pană, a dispus prin K.O. în prima repriză de norvegianul Stramme. La aceiași categorie, campionul european, polonezul Tomczyk, a dispus la puncte cu o decizie de 4—1 de mexicanul Francisco Gar- (Prin telefon de la trimisul „Agerpres“ Ilie Gogo). Inaugurată simbătă cu o emoționantă ceremonie, a XX-a ediție a Jocurilor Olimpice a început efectiv duminică. Cei 10 000 de sportivi gata de întreceri au luat calea arenelor, unde un mare număr de spectatori au ținut să fie martori la atribuirea primelor medalii, incă din primele ore ale dimineții la cantonamentul delegației țării noastre a parvenit de la poligonul Hochdruck o veste neașteptată, poate, dar cu atît mai îmbucurătoare: țintașul Dan Iuga s-a clasat pe locul doi in proba de pistol liber (precizie), cu un rezultat care egalează recordul olimpic (562 puncte). El cucerește astfel o prețioasă medalie de argint, prima pentru culorile sportive ale României la această ediție a Olimpiadei. In cursa pentru medalii erau angajați campionii mondiali și recordmani cu mari performanțe. Faima acestora nu l-a impresionat deloc pe Dan Iuga. Foarte calm, cu o mină mai sigură ca oricind, luga a reușit o serie cu mulți „decari“, la capătul căreia tabelele electronice înregistraseră 562 puncte, adică cu șase puncte mai mult decât cel mai bun rezultat al său la această armă. L-am văzut duminică seara fericit pe podiumul olimpic când a primit medalia de argint. După ceremonie, ne-a acordat o scurtă declarație, lat-o: „Ca să fiu sincer nu mă așteptam la o medalie în această probă. Pistolul precizie este pentru mine o armă prea... lentă și o folosesc numai la concursuri, deoarece nu mă antrenez special la această probă. Fiind însă singurul din lotul nostru care-i cunoaște „tainele“ am acceptat să particip. Primul glonț a fost un „nouar“. Apoi am simțit că trebuie să meargă și am tras toate focurile în plin. Astăzi a fost ziua outsiderilor, favoriții pierzînd, cred eu, din cauza tracului“. Dacă fuga este pentru mulți un medaliat neașteptat, nu mai puțin senzațională este victoria repurtată de suedezul Ragnar Skanaker care nu era cunoscut în arena internațională. Acesta a avut o serie de 98, 92, 95, 94, 97 și 91 puncte, totalizind 567 puncte, rezultat ce constituie un nou record olimpic. In proba de talere aruncate din șanț, după prima manșă, conduce sportivul italian Angelo Scalzone cu 75 de talere doborîte. El urmează, cu 74 puncte, Burckhardt Hoppe (R. D. Germană), David Alkon (Mexic) și Aleksandr Androșkin (U.R.S.S). Sportivul român Gheorghe Florescu împarte locurile 11—18 împreună cu alți șapte concurenți, toți cu cîte 71 t.d. Ion Dumitrescu a realizat 70 t.d. In afară de tir, sportivii români au luat startul în alte șapte discipline. La baza nautică de la Feldmabing, unde au loc întrecerile de canotaj academic, timpul frumos a atras în tribune peste 15 000 de spectatori, cu toate că era vorba numai de probe eliminatorii. Din echipa țării noastre, cea mai bună evoluție a avut-o schitul de patru fără ciumaci (Tușa, Papp, Naumencu și Agh), învingător detașat cu o lungime în fața echipajului Norvegiei. Echipajul țării noastre a realizat timpul de 6’49”ll 100, calificîndu-se direct in semifinale. Echipajul de 2 plus 1 al României a ocupat locul trei în seria respectivă, după echipajele Cehoslovaciei și Elveției. Ca urmare a acestei poziții Ștefan Tudor și Petre Ceapura vor trebui să evolueze în recalificări. De asemenea, echipajul țării noastre în proba de dublu (Oanță și Grumezescu), care a ocupat locul doi in serii, va trebui să participe la recalificări. ★ In prima reuniune a competiției de lupte libere au evoluat cinci sportivi români, dintre care patru au obținut victorii aplaudate. La categoria 52 kg, Petre Cernău a dispus la puncte de Kim Gyong, iar în limitele categoriei 57 kg Nicolae Dumitru l-a învins prin tuș pe Shiong Shen. Celelalte două victorii românești au fost obținute de Petre Coman (cat. 62 kg), învingător prin tuș în fața lui Carlos Hurtado (Peru) și de Petre Poalelungi (cat. 68 kg), care a câștigat la puncte meciul cu cehoslovacul Josef Engel. La categoria 48 kg, Ion Arapu a cedat la puncte în fața japonezului Masahiko Umeda. ★ In patru orașe au început întrecerile din cadrul grupelor preliminare ale turneului de fotbal. S-au disputat partide contînd pentru grupele I și III. Surpriza zilei a fost înregistrată la Passau, unde echipa Danemarcei a reușit să învingă cu scorul de 3—2 (1—0) selecționata Braziliei, cotată, aici, ca una dintre favoritele competiției. In celelalte trei partide s-au înregistrat următoarele rezultate: la München: R. F. a Germaniei — Malayezia 3—0; la Augsburg, Maroc — S.U.A. 0—0; la Nürnberg; Ungaria — Iran 5—0. In primele partide ale turneelor de volei, care se desfășoară în sala din incinta Institutului Superior de Educație Fizică, au fost înregistrate rezultate scontate, formațiile favorite obținînd victorii relativ facile. Incompe Pe valea Eufratului, in Irak, au început pregătirile pentru construirea primului observation masculină, echipa U.R.S.S. a dispus cu 3—0 (15—10, 15—6, 15—4) de formația Tunisiei. Cu același scor (15—13, 16—14, 15—8) a învins Cehoslovacia selecționata Poloniei. In turneul feminin, Ungaria a întrecut cu .3—0 (15—8, 15—11, 15—9) echipa R. F. a Germaniei. ★ Meciurile primei zile din cadrul turneului de baschet au fost urmărite de peste 3000 de spectatori. In partida inaugurală s-au întîlnit selecționatele Poloniei și Filipine, victoria revenind cu scorul de 90—75 (46—33) baschetbaliștilor polonezi. Reprezentativele S.U.A. și Iugoslaviei, două dintre principalele candidate la medaliile olimpice, au obținut succese scontate. Prima a învins cu 66—35 (34—12) echipa Cehoslovaciei, iar cea de-a doua a dispus cu 85—78 (43—38) de formația Italiei. Victorii la scor au realizat echipele Braziliei (110—55 cu Japonia) și Cubei (105—64 cu Republica Arabă Egipt). O altă favorită a competiției, reprezentativa U.R.S.S., a surclasat cu 94—52 (50—23) formația Senegalului. In unul din cele mai echilibrate meciuri ale turneului de polo pe apă, care se desfășoară în Palatul de natație, echipa României a pierdut la limită cu scorul de 3—4 (0—1, 1—2, 1—0, 1—1) în fața formației S.U.A. ★ Conform previziunilor tehnicienilor mondiali, după desfășurarea „impaselor“, în concursul feminin de gimnastică conduce echipa U.R.S.S. cu 189,15 puncte. Urmează în clasament R. D. Germană — 187,30 puncte, Cehoslovacia și Ungaria cu Rezultate înregistrate in cea de-a doua reuniune a turneului de lupte libere, categ. 82 kg. Vasile [orga (România) dispune la puncte de Andre Bouehoule (Franța), categ. 100 kg. Eliadhe Panait învinge prin tuș pe Robert Ndiaye (Senegal); categ. 74 kg: Iuri Gusov (U.R.S.S.) întrece la puncte pe Ludovic Ambrus (România); categ. 90 kg: Barbara Morgan (Cuba) învinge la puncte pe Ion Marton (România). ★ Cea de-a două medalie de aur din prima zi a Jocurilor Olimpice de la München a fost cucerită de halterofilul polonez Zygmund Smalierz, învingător la categoria muscă (52 kg) cu un total de 337,500 kg. Pe locul secund s-a clasat Lajos Szűcs (Ungaria) — 330 kg, iar locul trei a fost ocupat de compatriotul său Sándor Holtzreiter — 327,500 kg. Concurentul român Ion Hortopan s-a situat pe locul 8 cu 310 kg. J. D. BL- Jim 72” ★ Trăgătorul Nicolae Rotaru, medaliat cu bronz 1 COMBIÉIUL DE EXPLOATARE ȘI INDUSTRIALIZARE A UNUiLUI CIDJ Strada Horea nr. 7 recrutează din județul Cluj candidați pentru Școala profesională, curs de zi și ucenicie la locul de muncă, în meseriile: • TÎMPLAR DE MOBILĂ ȘI ARTICOLE TEHNICE, pentru fabricile de mobilă din Cluj și Dej - ȘCOALA PROFESIONALĂ, curs de zi, 3 ani, Codlea; • TIMPLAR DE MOBILA ȘI ARTICOLE TEHNICE, pentru fabricile de mobilă din Cluj și Dej - ȘCOALA PROFESIONALĂ, ucenicie la locul de munca — Cluj: « LĂCĂTUȘ MECANIC PENTRU INDUSTRIA LEMNULUI, pentru Fabrica de mobilă Cluj - ȘCOALA PROFESIONALA, curs de zi - Miercurea Ciuc, și ucenicie la locul de muncă — Blaj. înscrierile se pot face la serviciile personal și invățămînt de la C.E.J.L. și Fabrica de mobilă Dej. Informațiile suplimentare se pot primi la serviciile personal și învățămint. (5032). FILARMONICA DE STAT CLUJ anunță concurs pentru ocuparea următoarelor posturi vacante: IN ORCHESTRA SIMFONICA: • VIORI • VIOLA • CLARINET • CORN • TROMPETA 0 TROMBON PENTRU COR: • SOPRANE • ALTISTE • TENORI • BAȘI IN ORCHESTRA POPULARA: • DIRIJOR ORCHESTRĂ • VIORI • VIOLE (BRACE) • CLARINET (TARAGOT) Concursul va avea loc la sediul Filarmonicii din str. Em. de Martonne nr. 1, în ziua de 1 septembrie a.c., orele 9. Condițiile de admitere sunt cele prevăzute în H.C.M. nr. 218/1970 și prevederile Legii nr. 12/1972. Cererile se vor depune la secretariatul instituției până la data de 31 august 1972, de unde se pot obține și relații suplimentare la telefon 2-25-08. (4939) UZINA CHIMICA TURDA Recrutează prin Biroul personal absolvenți a 8 clase (școală generală) pentru participarea la concursul de admitere în școală profesională cu durată de 3 ani în profesiile: 6 operatori chimiști O lăcătuși O strungari în fier Școlarizarea pe durata de 3 ani se va face la Liceul Industrial de Chimie din Turda. Examenul de admitere va începe la 1 septembrie 1972 și se va da din disciplinele: • pentru operatori chimiști — chimie și matematică • pentru lăcătuși și strungari — fizică și matematică, scris și oral, clasele V—VIII. Informații suplimentare se pot primi de la Biroul personal al uzinei, zilnic între orele 7—13. (4933) COOPERATIVA „METALURGIA” CLUJ Bulevardul Lenin nr. 7, telefon 2-29-72 recrutează candidați pentru examenul de admitere, care va avea loc între 1—10 septembrie a.c., pentru ucenicie la locul de muncă în meseriile de: un turnător-formator 4* strungar 9 tinichigiu industria! C frezor Condiții: absolvenți a 8 sau 10 clase, vîrstă pînă la 18 ani. Solicitanții trebuie să aibă domiciliul în Cluj sau comunele apropiate de unde pot face naveta zilnic. De asemenea angajează, prin transfer sau Oficiul forței de muncă: TIMPLAR MODELOR, categoria IV-V. FREZOR, categoriA III—IV • RABOTOR, categoriA II—IV • TURNĂTOR-FORMATOR, categoriA III—V . MUNCITORI NECALIFICAȚI (5198) UZIMA „ARMĂTURA” CLUJ str. Gării nr. 19, telefon 300-85 înscrie pînă la data de 31 august 1972, pentru concursul de admitere din 1-10 septembrie a.c., candidați pentru ucenicie la locul de muncă cu pregătire teoretică prin învățămint curs de zi, promovați ai clasei a Vlll-a a școlii generale și absolvenți ai școlii generale de 10 ani, dacă nu au depășit vîrstă de 18 ani, împliniți în anul 1972 (perioada ianuarie — 31 decembrie), pentru următoarea meserie: • LĂCĂTUȘ MECANIC INDUSTRIA CONSTRUCȚIILOR DE MAȘINI La înscriere, candidații vor prezenta următoarele acte: • certificat de naștere (în original și copie) • certificat de absolvire a școlii generale de 10 ani sau adeverință de promovare a clasei a Vlll-a a școlii generale • fișa medicală completată și eliberată de școala generală sau certificatul medical eliberat de circumscripția medico-sanitară la care candidatul este luat în evidență. • buletin de analiză a sîngelui și rezultatul examenului radiologic pulmonar (radioscopie, radiologie sau microdiafotografie), efectuate cu cel mult trei luni înainte de concurs. Vizita medicală se va desfășura în zilele de 1 și 2 septembrie 1972, la Grupul școlar „Tehnofrig" Cluj, str. Moților nr. 78-80. Concursul de admitere constă din următoarele probe: • MATEMATICA — scris și oral • FIZICA (partea I, mecanica și căldură) — scris și oral. Informații suplimentare, la Biroul personal al uzinei, între orele 11 și 13 ; înscrierile se fac din municipiul Cluj și județul Cluj. (5086) 1 REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA: str. Napoca or. 16, telefoane: 2—29—91, 2—13—03. Taxa poștală plătită re numerar cont aprobării Dir. Gen. P.T.T.R. nr. 39952/948. Intr. poligrafică Cluj, str. Brassai nr. 7. I