Familia, 1927 (Anul 2, nr. 1-12)
1927-01-01 / nr. 1-2
2 FAMILIA cotitură, când știi că in cele din urmă tot binele va eși triumfător și că marile interese ale unui neam vor strivi pe acele ale celor mici. Noi ne bucurăm din toată inima pentru fiecare nouă lumină care se aprinde la graniță, când vedem că se arde din ceară curată. Avem azi în Oradea o frumoasă întrecere pentru realizarea binelui românesc, iar dacă totuși s’ar mai găsi gonaci pentru alte concurențe, știm că ei, sau vor fi siliți să se ridice la înălțimea marii noastre chemări, sau se vor nărui ca orice coloane de minciună. Ne bucurăm sincer și din românească inimă când vedem că intelectualii de aici sau cei veniți, indiferent de slujbele lor, se avântă cu atâta dragoste să facă bine neamului acestuia atât de încercat de la graniță. Iar, mai presus de toate, ne bucură școala românească de aici, care, văzând cu ochii, se afirmă printre luptătorii de renaștere românească. „Familia" nu se consideră nimic mai mult decât camarada de front a vajnicilor luptători de la graniță. Numele său a fost sfințit în vremuri când cele sfinte erau pângărite și când sacrificiul bihoreanului prețuia înzecit decât în zilele noastre. Și, după cum „Familia" apărea atuncea nu din milă ci împotriva autorităților, tot astfel ea va mai apare azi, împotriva unor anumiți dușmani și din dragostea celor ce ne vor înțelege gândul. » Iar dacă totuși vânturile rele vor fi mai puternice decât plăpânda noastră flacără, dacă obrajii umflați nu vor fi plesnit încă, fiindcă pielea lor este prea groasă, suntem mulțumiți că focul inimei noastre nu poate fi stins și că facem parte dintre acei ce muncim pentru un ideal sfânt, care ne dă putere. „Familia" apare deci și anul acesta, cu nădejdea că totuși Dumnezeu va da fiecăruia partea lui de răsplată și că va însenina gândurile dușmane. Doamne ajută 1 6S93S93^3®3^3^SS93^3^3®3S9S©S^S^3®S®ffiS3SS3®SÍ9SS93®S®!^0^ffi®S^SÍ©G©SS9Si£X3®®i9SÍ©®Sffi©6í©®©ffiS0S9®® Reîntoarcerea Triremele cu rame roșii Cornan pe mări de bincint. Țâșniau, ca fulgere de argint Din coasta n coastă, albatroșii. La proră sta Ulise trist, îngândurați cântau năierii. Plutea legenda primăverii In asfințitul de ametist. Muriau chemări de semizeu II, noi și’n peșteră ciclopii. Chemat de plânsul Pene topii Era cu noi și Odiseu. In limpezimea selenară, Subțiri în cozi, la boturi fini Sărind din val în val, delfini In jurul nostru s’adunarâ. Eșiră cârduri de sirene Din fundul de mărgăritar Când cel din urmă lopătar Lăsându-și vâslele alene Lăsă norocului să ducă Pe reîntorșii abătuți Cum ultimii argonauți, Plângeau topita lor nălucă... POEZII* re VICTOR EFTIMIU. Trandafirul In colțul de grădină se mistuie’n parfum Și moare trandafirul — o jertfă în zadar.. . Vreau să sfârșesc departe, în alte țări precum Visează trandafirul să moară’ntr’un pahar. Tăcere Te-aș vrea mai tristă, mai îngândurată Să bănuiesc în tine-un gând rănit, O frunte’n care visu’nfrânt s’arată, Vreau inima să mi-o înalț în infinit. Sânt goluri vaste’n sufletul mâhnit, In aer, sboruri și suspine de hhimere. Vreau inima să mi-o înalț în infinit In seara’ ndurerărilor. Tăcere ! Tăcere ! Seara crește pe balcoane, Ce dulce e cuvântul conteni! Trec, luminând, surâsuri de icoane. Vreau inima să mi-o înalț în infinit ! E toamnă și declin și mizereze, Fantasme pier pe cerul de granit, Stridentă râsul tău ar fi. Tăcere ! Vreau inima să mi-o înalț în infinit. In zămislirea oricărei cugetări sublime e o tremurare care se resimte în creerul mic. * * * In avântul scriitorilor tineri ca și în avântul tinereței fizice, e o frumusețe drăcească, misterioasă, care te face să le erți multe cusururi. * * * In anumite stări sufletești aproape supranaturale, înțelesul adânc al vieței isvorăște întreg din spectacolul pe care îl avem înaintea noastră, oricât de obișnuit ar fi. El întrupează simbolul acestui înțeles. *) Din volumul „Oda limbii române", ce va apare în curând.