Familia, 1965 (Anul 101, nr. 1-4)
1965-09-01 / nr. 1
La masa frăției „Cetățenii Republicii Socialiste România, fără deosebire de naționalitate, rasă, sex sau religie, sunt egali în drepturi în toate domeniile vieții economice, politice, juridice, sociale și culturale"”. Vorbind despre noua Constituție a patriei noastre, aș aminti doar pe scurt despre posibilitatea creației literare. Anume despre faptul că, drepturile în sine, fără bazele materiale necesare în realitate n-au nici o valoare. Dreptul la culturalizare a fost conceput și de vechile constituții, acestea însă nu au stabilit că statul asigură și condițiile materiale pentru exercitarea dreptului amintit. Noua noastră Constituție — oglindind realitatea vie — garantează deopotrivă dreptul și condițiile obiective necesare pentru exercitarea dreptului. Printre altele, dreptul la culturalizare, și în sfera acestei noțiuni, la toate activitățile artistice, deci și la creația literară. Operele muzicale netranspuse în sunete, nu sunt altceva decit un noian de note. Poeziile sau romanele nepublicate sunt doar instrumente ascunse în pămint. Dorința omului de a dori, de a juca, fără posibilitatea unei manifestări obștești — pentru care sunt necesare deasemeni condiții materiale — se transformă într-un fenomen solitar și fără perspective. Amintesc doar, palatele culturale minunate ce au fost construite de regimul nostru la Odorhei și Miercurea Ciuc pentru a exemplifica creerea condițiilor pentru deplina exercitare a dreptului la culturalizare. Să aruncăm o privire asupra posibilităților sărăcăcioase ale vremurilor trecute. S-a notat spre pildă că, între cele două războaie mondiale n-a apărut în traducere românească, decit romanul unui singur scriitor maghiar din România. Cronicarul amintește drept „fapt regretabil" că, în această perioadă de timp n-a apărut în traducere maghiară nici un roman de Rebreanu sau de Sadoveanu, deși „am aflat că, unii dintre condeierii maghiari păstrează manuscrisele unor traduceri exemplare, demne de editat". Un exemplu pentru felul în care se manifestă suflul nou al vremii e faptul că prima mea nuvelă a apărut, în același timp cu publicarea în limba maghiară, în 30.000 de exemplare în traducere românească. Și de atunci fiecare lucrare a mea a apărut în aceste condiții. Nu doresc să pun prin aceasta în lumina reflectoarelor modesta mea persoană, ci posibilitatea despre care am amintit mai sus. Văd lumina adevărată a Constituției în faptul că, astăzi chiar și scriitorul începător se bucură de posibilitățile editării în două limbi. Realizările sale, sînt urmărite de țara întreagă, și criticate sau elogiate — pe baza valorilor sale reale. Acesta e cazul lui Szabó Gyula și Bajor Andor, Papp Ferenc și Majtényi Erik și chiar acela al creatorilor aparținînd generațiilor mai tinere. Este un fenomen încurajator în viața noastră intelectuală, că scriitorii români, maghiari și germani își transpun reciproc creațiile în limbile respective, astfel incit toate valorile spirituale pot să devină comoara comună a poporului spre binele vieții intelectuale a țării. Această practică, a cărei posibilitate principială izvorește din Constituție, caracterizează realitatea oglindită de Legea fundamentală a vieții noastre. SÜTŐ ANDRÁS La reapariția „Familiei44 (urmare din pagina 1) sale și științifice de pe întreg cuprinsul patriei: V. Alecsandri, D. Bolintineanu, T. Cipariu, G. Coșbuc, I. Slavici, Al. Macedonski, V. Babeș, D. Zamfirescu, I. D. Xenopol, O. Goga, N. Iorga, E. Isac și mulți alții, contribuind pe această cale la propășirea culturii noastre și susținînd cauza unirii tuturor românilor într-o patrie liberă, independentă și prosperă. In 1934 revista „Viața Românească" sublinia că „Familia" lui Iosif Vulcan „solidarizînd condeiele frumoase ale românilor dăruia celor ce ne priveau cu trufie mărturia spiritualității certe, de bună substanță, pentru a nu mai cuteza să ne arate în ochii Europei ca pe un neam lipsit de zăcăminte sufletești productive." Ea milita pentru toate acestea după cum arăta un cercetător al activității lui Vulcan și „Familiei" folosind mijloace din cele mai variate: „învățînd, ademenind cu farmecul limbii și literaturii, mustrînd, întărind, cornștiința națională". In același timp, dovedind o înaltă și principială ținută etică, Iosif Vulcan a militat pentru frăția dintre poporul român și cel maghiar. El a avut prieteni și colaboratori apropiați printre reprezentanții de seamă ai culturii maghiare, jucînd un rol important în stimularea traducerilor reciproce din cele două literaturi. în paginile sale, „Familia" a militat pentru crearea teatrului românesc în Ardeal și pentru dezvoltarea repertoriului dramatic național, pentru conceperea și realizarea unei istorii naționale și a unei istorii a literaturii române, susținînd teza că dezvoltarea continuu ascendentă a unui popor poate avea loc numai dacă acesta își cunoaște trecutul și forțele sale. Revista și-a făcut un titlu de cinste din adunarea și publicarea literaturii populare și a literaturii menite să culturalizeze masele. „Familia" s-a impus printr-o orientare sănătoasă, cultivînd o artă militantă, strîns legată de viață, fidelă năzuințelor poporului, ceea ce constituie un alt mare merit, avîndu-se în vedere faptul că, în acea vreme se lansase teoria artei pentru artă, menită să rupă literatura de singurul său izvor veritabil — viața și activitatea maselor. Cu prilejul jubileului de 40 de ani al „Familiei", Nicolae Iorga a subliniat ca un merit de seamă al revistei orădene faptul că ținea seama de „nevoia de a citi a oamenilor fără pretenții și fără mofturi, cari înțeleg de atîtea ori mai drept și simt mai adtine decit ceilalți". Noua serie a revistei orădene este reluarea în condiții noi, deosebit de favorabile, a unei îndelungate și prodigioase tradiții. Urmînd exemplul strălucit al revistei lui Iosif Vulcan, în paginile noii publicații contemporaneitatea trebuie să stea pe prim plan. Ea trebuie să aibe un profil puternic legat de viață, corespunzător condițiilor actuale de continuă dezvoltare a culturii și artei socialiste, trebuie să fie o oglindă a istoricelor înfăptuiri ale poporului nostru în anii de după Eliberare, sub conducerea Partidului Comunist Român. Ea trebuie să oglindească in același timp trecutul glorios de luptă al poporului nostru, să înfățișeze eroismul său, victoriile obținute în construcția socialistă, și luminoasele sale perspective. In Raportul prezentat de tovarășul Nicolae Ceaușescu la cel de al IX-lea Congres al partidului sunt cuprinse indicații prețioase cu privire la întreaga activitate ideologică, la rolul presei, culturii și artei în reflectarea politicii interne și externe a partidului, a muncii eroice a poporului nostru pentru construirea noii orînduiri. Revistei noastre de cultură îi revine sarcina de a fi un promotor activ a tot ce este nou și avansat, de a contribui la dezvoltarea conștiinței socialiste a maselor. Ca pe întregul cuprins al patriei, și în regiunea brăzdată de cele trei Crișuri noul își manifestă pretutindenea prezența sa masivă: obiective industriale cu profil modern, holdele înfrățite și bogate supuse unei sporite hărnicii, școli în care se predă la un înalt nivel științific, o intensă și bogată activitate cultural-artistică la orașe și sate. Munca entuziastă a maselor, transformările înnoitoare pe care le-au cunoscut aceste meleaguri și cele care vor întregi în viitor peisajul regiunii, se cer a fi reflectate veridic în paginile noii reviste, în condițiile impetuoasei dezvoltări a României socialiste este necesar ca revista să militeze pentru cimentarea unității politice tot mai puternice a întregului nostru popor în jurul partidului și guvernului. Cultivînd o artă inspirată din realitatea înconjurătoare strîns legată de interesele oamenilor muncii, „Familia" va trebui să dezvolte gustul pentru frumos, să fie o publicație accesibilă maselor, folosind în acest scop colaboratori talentați din regiune și creatorii de frumos din întreaga țară, a căror activitate să fie călăuzită de învățămintele Congresului al IX-lea, în a cărui Rezoluție se spune: „Esențial este ca fiecare artist, în stilul său propriu, păstrîndu-și individualitatea artistică, să manifeste o înaltă responsabilitate pentru conținutul operei sale, să urmărească ca ea să-și găsească drum larg spre mintea și inima poporului". Noua revistă de cultură are datoria de a promova în rîndul cititorilor săi ideile mărețe și generoase ale patriotismului socialist și internaționalismului proletar. Timp de două milenii viața oamenilor din acest colț de țară a fost o zbuciumată luptă pentru libertate socială și națională. Ținutul celor trei Crișuri care a fost cutremurat de vîlvătăile răscoalelor lui Doja, Horia, Cloșca și Crișan, Avram Iancu, înflorește azi prin eforturile comune ale oamenilor muncii români și de alte naționalități. Popularizarea luptei comune de veacuri împotriva exploatării și asupririi a celor care își unesc azi eforturile în construirea edificiului socialist, prietenia lor de nezdruncinat, educația patriotică, comunistă a maselor constituie de asemeni o sarcină importantă a revistei. Alături de celelalte publicații de cultură din țară, revistei îi revine sarcina de a contribui la propagarea ideilor înaintate, la înălțarea pe o treaptă superioară a științei, artei și culturii, a creației populare din patria noastră socialistă. Considerînd îndrumarea politică și ideologică a revistei ca o importantă sarcină a sa, Biroul Comitetului regional de partid Crișana urează noii reviste „Familia" o activitate rodnică și succes deplin, îi dorește să se situeze la înălțimea tradiției și prestigiului înaintașei sale, la înălțimea sarcinilor actuale, să devină un puternic instrument de educație a maselor pe care să le însuflețească în lupta lor nobilă pentru cauza comunismului și a păcii în lumea întreagă. FAMILIA ✓ Pagini din istoria poporului român Râspunzînd interesului manifestat de oamenii muncii pentru cunoașterea istoriei patriei, volumul „Momente din istoria poporului român", apărut în Editura Poltica, prezintă, științific și într-o formă larg accesibilă, cele mai importante pagini din trecutul de luptă al poporului român. Cartea reunește patru studii apărute anterior în broșuri și oferă cititorului, sub formă de culegere, posibilitatea de a avea o privire de ansamblu asupra istoriei patriei. Primul studiu al culegerii tratează despre formarea limbii și a poporului român, despre apariția primelor state feudale pe teritoriul țării noastre. Autorul, prof. univ. Gheorghe Ștefan, valorifică studii elaborate în trecut adăugind concluziile cercetărilor arheologice din anii de după eliberare. Episoadele cele mai semnificative ale luptei poporului român de-a lungul orînduirii feudale împotriva exploatarii și asupririi sociale și naționale, pentru independență, constituie obiectul studiului următor. Autorii, conf. univ. Eugen Stănescu și Ștefan Ștefănescu, candidat în științe istorice, se ocupa pe larg de marile răscoale țărănești desfășurate sub conducerea lui Gh. Doja, Horia, Coșea și Crișan, Tudor Vladimirescu, prezintă figurile luminoase ale marilor conducători de oști Mircea cel Bâtrîn, Vlad Țepeș, Șefan cel Mare, Ion Vodă, Mihai Viteazul, care au pus în slujba apărării independenței întreaga lor capacitate organizatorică și militară. Conferențiarul universitar Gheorghe Georgescu-Buzău și prof. univ. V. Cheresteșiu prezintă anul revoluționar 1848, condițiile sociale, economice și politice în care a fost pregătită și s-a desfășurat revoluția burghezo-democratică. Programele care au stat la baza pregătirii revoluțiilor, contribuția maselor populare, pozițiile pe care s-au situat Nicolae Bâlcescu, A. D. Golescu și alți fruntași revoluționari de la 1848, impun caracterul burghezodemocratic al revoluției. RECENZIE Ultimul studiu al culegerii este consacrat formării statului național român, luptei pentru cîștigarea independenței de stat a României, procesului de dezvoltare a unității naționale și luptei maselor populare sub conducerea P.C.R. pentru apărarea intereselor vitale ale poporului român. Autorii studiului, prof. N. Adănîloaie și conf. univ. B. Petric arată că ideea unității de neam și limbă s-a cristalizat în procesul de descompunere a orînduirii feudale pe teritoriul Țârilor Române. Masele populare, purtătoare ale ideii unirii, au constituit forța socială care a acționat în decursul anilor cu cea mai mare consecvență, lupta lor a îmbinat scopul precis de răsturnare din temelie a orînduirii feudale cu deschiderea drumului înfâprufirii unității naționale. Unirea Țarii Românești cu Moldova constituie o verigă însemnată in lanțul luptelor de secole ale poporului român, prin care s-a pus temelia statului național unitar român ca urmare a cuceririi independenței naționale. Apariția pe arena vieții politice a proletariatului, afirmarea lui ca o forță socială înaintată este pregnant înfățișată. Autorii studiului arată că noua clasă socială a riticat steagul luptei pentru drepturi și libertăți democratice, iar crearea în 1921 a Partidului Comunist Român marchează o etapă nouă a luptei pentru interesele vitale ale poporului. fi*ile bătălii desfășurate de masele populare între cele două războaie mondiale au în frunte partidul comunist. Studiul se încheie cu prezentarea desfășurării victorioase a insurecției din August 1944, cu înfățișarea desfășurării revoluției populare și cu evocarea cuceririlor istorice obținute sub conducerea P.C.R. călăuză încercată a poporului nostru. Valoroasă prin conținutul său și prin modul sintetic de prezentare, cartea, scrisă de autori competenți, cursiv și bogat documentată cu material faptic, pune în fața maselor largi de cititori, in lumina marxism-leninismului, a celor mai recente rezultate ale cercetărilor științifice, problemele fundamentale ale istoriei patriei. VLAD SPOIALA cronica literară de Gheorghe Grigurcu Paradoxal poet M. R. Paraschivescu! Deși străin de didacticism, își prezintă ultimul volum de versuri ca o demonstrație a conceptului de vers liber, definit în prefață drept o „Investigare exactă a mișcărilor sufletului împinsă pînă la reconstituirea grafică a unui sentiment", exercițiu de „aspră vigoare", obligat a restitui „miezul emoției vii". Deși strălucit creator de esențe lirice, de o originalitate pe care culegerea de față o învederează pregnant, are grijă de a-și pune poezia sub scutul unor precizări de ordin teoretic, totdeauna interesante, care, spre stupefacția cititorului obișnuit cu spectacolul vanităților literare, mărturisesc o deconcertantă neîncredere în valoarea lucrului său: „Tot furînd din dreapta și din stînga, de la Pușkin și Whitman pînă la Maiakovski, de la Ion Barbu pînă la Lorca, adică de la unul și altul din meșterii pe la curțile cărora mi-a plăcut să ucenicesc, m-am pomenit deodată furat cu însumi de rutină și abilitate... Și m-am apucat să-nvăț cum să fur de la Ungaretti" etc. Bineînțeles nu poate fi pus la îndoială sentimentul modestiei tradus în asemenea termeni. Dar cîtă nedreptate față de sine! Explorator fascinat al universului poeziei, animat de aspirația neistovită de a cunoaște și de a asimila formulele creatoare cele mai variate, autorul „Cînticelor țigănești" experimentează lirismul la nivelul genuin care, unicul, îngăduie creația autentică. „Dacă aș visa să le pot da un sfat tinerilor — declară poetul — este acesta: să evite rutina care se strecoară pe furiș în numele ordinei". Aparența livrească este la el de fapt spontaneitate. Nu pastișa ci o rodnică emulație, în tiparele de totdeauna ale expresiei poetice, rezultă din contactul său, bazat pe afinități, cu marii predecesori și contemporani. Iar modestia lui fără precedent face parte din ținuta lirică proprie. Cunoscînd în substanța lor intimă și inexigențele implicite marile valori ale poeziei, M. R. Paraschivescu realizează o înaltă conștiință, o responsabilitate care îmbină idealurile civice cu scrupulele poetului. Un umanism pur, ostil clișeelor, generos și iradiant pulsează în versurile sale încă din anii tinereții, situîndu-l în familia scriitorilor angajați, al căror orizont coincide cu cel al luptei pentru o orînduire socială dreaptă. Viața este cîntată de la început în imagini triumfătoare: „Viața ta de mîine, de pretutindeni / Viața ta e în mine precum sunetul în flaut" („Poemul neîntrerupt al tinereții noastre"). O tensiune vitală, copleșitoare îl stăpînește pe poet îndemnîndu-l spre evadarea din sine, o frenezie a simțurilor care, umbrite de moarte, sînt însetate de experiențe exhaustive. Aparenta degringoladă imagistică traduce spaima omului pîndit de moartea iminentă, exprimă o intensificare a trăirilor, o rară bucurie în fața materiei, înfățișată în formule fabuloase, cu o turnură mitică și cu o savantă risipă de culoare în neuitatele „Cîntice țigănești", această bucurie apare aci raportată direct la eul liric, înzestrată cu alte valențe pe un plan cerebral. Dar poetul nu rămîne circumscris stărilor de exaltare vitalistă pe care le notează cu mare acuitate și care indică factura sa temperamentală de meridional. El aspiră la o purificare severă, prin luciditate, a senzațiilor: „O voluptate conștientă e cel mai sever ascetism" („Poeților tineri"). Adept al idealurilor sociale generoase, M. R. Paraschivescu cultivă un umanism activ, al solidarității cu cei mulți, dorind, de pildă, să se cantoneze ostentativ în „vîrsta cînd începem să uităm ce am învățat în copilăria / Din care păstrăm doar ceea ce a-i propriu". Această vîrstă, clar vizătoare în prospețimea sa, aduce (poemul a fost scris în 1933) nu numai satisfacția resturilor iconoclaste, a căderii „tuturor valorilor nu-consacrate", ci și adevăruri ce „ni se descoperă brutal", ale „tuturor înfomeleților după pîinea noastră cea de toate alele". Prin chiar specificul său psihogic adolescența favorizează protestul antiiristin, combustia umanitară „pe care nuai nebunii, poeții și eroii o duc pînă la căit". („Ora de psihologie"). O poezie de dată mai recentă, care e totodată o profesie de credință a discreției, consolidează ideea caracteristică a raporturilor esențiale, sublimate ce se stabilesc între poet și societate: „Sunt spionul libertății voastre („Spionaj"), în mod reflex stările afective ale poetului se proiectează pe fondul vieții obștești, sînt condiționate de aceasta. Patosul cetățenesc s-a constituit într-o culoare a personalității lui M. R. Paraschivescu pînă într-atît, incit apare viziunea unui autoportret sui generis, colector al tipurilor umanității: „Ne facem, dacă vreți, cu toții frați, mai ales că semănăm atît de mult: / .../ sub masca ta e chipul tău de marinar, / privirea ta de / aviator, / obrazul tău rumen de crîșmar, / și fruntea-ți palidă de poet. („Cinci poeme ale omului cu mască"). Mereu atent asupra destinului uman, poetul e obsedat de fenomenele de degradare a vieții, de creștere insesizabilă, malignă a lumii anorganice. în „Dimineața" (continuare în pagina 16) M. R. Paraschivescu «VERSUL LIBER» J