Familia, 1967 (Anul 103, nr. 1-12)

1967-01-01 / nr. 1

PROLETARI DIN TOATE TABILE. UNITI-VAI fondator I O S I F VULCAN seria a V-a anul 3 (103) • nr. 1 (17) ianuarie 1967 24 pagini • 3 lei ALEXANDRU IOAN CUZA ȘI TRANSILVANIA de CONSTANTIN C. GIURESCU Dorința de unire politică a poporului român, manifestată repetat în întîia jumătate a secolului XIX și accentuată tot mai mult în urma revoluției de la 1848, și-a găsit expresia unanimă în moțiunile votate de cele două „Divanuri Ad-hoc“ (7 și 9 octombrie 1857) care urmau să aducă la cunoștința puterilor europene dezideratele noastre. Aceste mo­țiuni prevedeau „Unirea principatelor intr-un singur stat sub numele de România1”. Marile puteri, întrunite în conferință la Paris, nu acceptară însă — din cauza opoziției Austriei și Turciei — unirea totală, așa cum o cerusem noi, ci una incipientă care prevedea titulatura „Principatele Unite*”, o Comisie Centrală pentru alcătuirea legilor comune și o Curte de Casație, ambele la Focșani, și o organizare militară identică, dar doi domni — unul la București, altul la Iași — două guverne și două Adu­nări legislative (Convenția de la Paris, august 1858). Pornind de la această situație, înaintașii noștri știură totuși, prin stăruința și patrio­tismul lor, să realizeze unirea deplină și definitivă în mai puțin de trei ani. Mai mntii se procedă la alegerea domnului moldovean. Se înfruntară, cu acest prilej, două partide: aceea a foștilor revoluționari de la 1848, cu vederi înaintate, progresiste, și partida conservatoare, reacționară. Candidatul celei dinții, colonelul Alexandru Cuza, comandantul armatei moldovene, devenit popular în urma răsunătoarei sale demisii din postul de ispravnic de Covurlui ca protest împotriva ingerințelor din primele alegeri pentru Divanul Ad-hoc, alegeri ce au trebuit să fie casate, izbuti să întrunească unanimitatea voturilor, fiind acceptat și de tabăra con­servatoare care nu se putuse uni asupra unui singur candidat propriu. Progresiștii din București sau membrii partidei naționale salutară cu bucurie alegerea din Moldova și intensificară pregătirile pentru ale­gerea domnului din Țara Românească. Legea electorală avea însă un caracter foarte reacționar­­ea nu a Iadei drept de vot decit celor avuți; astfel, în capitală, la o populație de circa 120.000 de locuitori, nu erau decit 308 votanți. Dar printr-o propagandă susținută, purtată de cărtu­rari și de tineret, bucureștenii izbutiră să aleagă ca deputați în Adu­narea Electivă — organul care urma să desemneze pe viitorul domn — numai candidați ai partidei naționale, progresiste, și anume pe Nicolae Golescu, C. A. Rosetti și Vasile Boerescu. Și celelalte orașe votează în genere pentru candidații acestei partide, în schimb însă, județele, unde moșierii formau masa votanților, aleg mai ales deputați conservatori. Rezultatul final este că aceștia din urmă dețin majoritatea­ 46 de man­date din totalul de 72, ceea ce însemna că puteau alege un domn din tabăra lor: pe Gheorghe Bibescu sau pe Barbu Știrbey, foștii stăpînitori, căci amindoi își puseseră candidatura și aveau, fiecare, un număr de aderenți. Primejdia era mare, deoarece, biruind conservatorii, putința unor reforme democratice dispărea sau, în cazul cel mai bun, se înde­părta mult. Dar în mintea mulțimilor de la orașe și sate, Unirea în­semna tocmai asemenea reforme democratice care să le dea pămînt și vot, adică exact ceea ce nu voiau să dea conservatorii. Pentru a împie­deca alegerea unui domn al acestora, deputații partidei naționale între­buințară o întreită tactică. Mai intii căutară să mențină și să adîncească diviziunea în rindul taberei majoritare, lăsînd a se înțelege că ar fi dispuși să sprijine pe candidatul cu mai puțini aderenți, adică pe Gheor­ghe Bibescu. Apoi, aplicînd un procedeu care se folosise și în Moldova, ei căutară și reușiră pînă la urmă să micșoreze numărul deputaților adversari prin casarea alegerilor neregulate, in sfîrșit, mijloc esențial, mobilizară masele, silind, cu ajutorul acestora, pe conservatori să cedeze. Sub presiunea celor peste zece mii de bucureșteni și de săteni masați pe dealul mitropoliei, se conveni la anularea alegerilor neregulate, apoi, deputații conservatori, în dimineața zilei de 24 ianuarie 1859, admiseră propunerea de a alege ca domn al Munteniei pe Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei, propunere formulată de deputatul bucureștean Vasile Boerescu. „Să ne unim asupra acestui nume — încheie Boerescu — și posteritatea ne va binecuvînta, țara ne va întinde mîinile și conștiința noastră va fi împăcată, că ne-am implinit o datorie sfîntă**. Sub impresia puternică a acestui apel — mulți deputați aveau lacrimi în ochi — votul cu unanim, toate cele 64 de buletine, la despuierea scrutinului avură nu­mele lui Alexandru Ioan Cuza. Mulțimea care aștepta, o parte pe dea­lul Mitropoliei și altă parte la Filaret, și care, în cazul că nu s-ar fi ajuns la un acord, era gata să năvălească — semnalul trebuia să fie o batistă roșie fluturată la una din ferestrele sălii de ședințe a Adunării — izbucni în urale și in strigăte entuziaste; îndată, tot orașul fu în sărbătoare. Lumea, imensă, juca, la toate răspîntiile, „Hora Unirii**; clă­dirile erau toate luminate, oamenii se îmbrățișau fără să se cunoască. Instinctul nu înșela pe bucureșteni. Cuza va dovedi, prin actele sale, că era omul înfăptuirilor generoase, că înțelegea nevoile mulțimei și că avea voința trebuitoare a se împlini. De aceea, el a și rămas în inima și în amintirea mulțimii, în Transilvania, ecoul alegerii de la 24 ianuarie a fost extraordinar. Amindouă foile progresiste românești, anume „Gazeta Transilvaniei** și „Foaie pentru minte, inimă și literatură** publică articole entuziaste despre rolul maselor populare în succesul de la București. Ele descriu pe larg bucuria care a cuprins aceste mase la știrea alegerii lui Cuza. „Pe străzi se auzeau numai aclamații: Alexandru Ioan Cuza... Unire... Unire... “ relatează transilvăneanul Gheorghe Bariț, corespondentul ocazional din București a „Foii pentru minte**. Și el încheie: „Faptul este atît de mare, bucuria atît de mare încît pana tremură în mina mea și o lăs“. Avea dreptate prin urmare învățatul Al. Papiu-Ilarian, transilvănean reprezentativ, atunci cînd, ceva mai tîrziu, scria: „Românii din Transilvania numai la Principate privesc... Iar cînd s-a ales Cuza domn, entuziasmul la românii din Transilvania era poate mai mare decit în Principate**. Și foile progresiste săsești și ungurești relevară însemnătatea actului de la 24 ianuarie. „Kronstădterzeitung** din Bra-(Continuare în pag. 22) Hai să dăm mină cu mină Cei cu inima română Sâ-nvîrtim hora frăției Pe pămîntul României! Ce mare-i ziua d-astăzi, zi bine­cuvîntată, Un vis ce ne-ncîntasé e azi realizat Analele vor spune nepoților odată: Că-n astă­zi strămoșii, frățești mîini au dat. IOSIF VULCAN desen de F. PAMFIL

Next