Familia, 1972 (Anul 108, nr. 1-12)
1972-11-01 / nr. 11
FAMILIA 21 începind cu acest număr, „Familia“ publică fragmente din lucrarea cu titlul de mai sus, a teatrologului brașovean Costel Ionescu. — 1873 A Ioan Baciu din Șoimuș — Bistrița Năsaud, inițiază și organizează o echipă de teatru cu „diletanți plugari". Începe o bogată activitate in mediul rural. • Apare prefața lui Emile Zola la „Thérèse Raquin", considerată ca prima importantă manifestare teoretică a naturalismului. • 1873—1893 — Epoca de avînt a naturalismului pe cele mai de seamă scene europene. • Teatrul „à l’italienne" este pus in discuție de animatorii și teoreticienii inovatori care caută să descopere noi scene, o noua arhitectură teatrală. Discuțiile au în vedere necesitatea punerii teatrului în acord cu elanul științific de la sfirșitul secolului XIX și începutul secolului XX, cu întreaga civilizație modernă. Se urmărește înnoirea și promovarea noilor modele de expresie artistică democratizarea teatrului. Atacurile violente împotriva teatrului „à l’italienne“ aparțin în primul rînd lui Wagner, Gordon Craig, A. Appia, Copeau, Reinhardt. 1874 • La 21 septembrie a fost inaugurat noul teatru din Arad. Pustiul de incendiu a fost reconstituit și deschis din nou la 1 octombrie 1885. Este fondat Teatrul de la Meiningen. Perioada lui de afirmare în teatrul european aparține anilor 1874— 1890. Importanța acordată detaliului scenic realist și jocului de ansamblu (de echipă) i-au asigurat de la început renumele de care s-a bucurat. Primele spectacole de răsunet: „Julius Cesar" și „As You Like It“ (Cum vă place) de W. Shakespeare. • Emile Zola scrie piesa , Les héritiers Rabourdin" (Moștenitorii Rabourdin). 1975 - „Teatrul cel Mare“ își schimbă denumirea în „Teatrul Național din București". [ 1876 • Este înființat teatrul din Bayreuth. Construcția teatrului a avut ca bază proiectul lui Wagner și s-a datorat arhitecților Broeckwald și Semper. Forma sălii aparține sistemului de amfiteatru pentru a se asigura spectatorilor o mai bună vizibilitate. Construcția scenei păstrează separarea actorului de spectatori. • Teatrul din Meiningen prezintă tragedia istorică „pretendenții coroanei" de H. Ibsen. Spectacolul demonstrează orientarea teatrului spre reprezentarea realistă și respectarea detaliului scenic. 1877 • La 6 aprilie apare „Legea pentru organizarea și administrarea teatrelor din România", inspirată din legea de organizare a Comediei Franceze. Autori principali: Petre Grădișteanu și Ion Cîmpineanu. Consultanți: Costache Dimitriade, actor și Ion Ghica noul director al Teatrului Național căruia i-a revenit și obligația de a o pune în aplicare. • La 24 iunie apare „Regulamentul noii legi a teatrelor", datorat lui Ion Ghica. Conținea 159 articole, majoritatea cuprinzînd prevederi foarte severe. • Nicolae Scurtescu (1844—1879) tipărește tragedia „Rhea Silvia", „întîia tragedie română de tip clasic, de o factură raciniană manifestă" (G. Călinescu). • Premiera dramei .Samfundets stotter" (Stîlpii societății) de H. Ibsen (1828—1906). Piesa deschide seria dramelor sociale în care marele dramaturg a repudiat morala burgheză, a dezvăluit fără menajamente minciuna, meschinăria, ipocrizia, negînd și condamnînd, de pe o poziție de protestatar izolat, societatea burgheză. Dramele sale asimilează principiile naturalismului și prefigurează elemente ale teatrului simbolist și expresionist deschizînd astfel noi și importante drumuri în teatrul secolului XX. 1878 • Premiera piesei „o alegere la senat", comedie cu intenții politice, de Iacob Negruzzi. • Grigore Manolescu obține un deosebit succes în rolul titular din , Ruy Blas" de V. Hugo. • Teatrul „Lyceum" din Londra are la conducere pe Henry Irving și manifestă, datorită acestuia, un interes deosebit pentru reprezentarea scenică realistă. 1879 • 18 ianuarie: premiera „O noapte furtunoasă" de I. L. Caragiale la Teatrul Național din București, în distribuție: Ion Panu (Jupîn Dumitrache); Grigore Manolescu (Chiriac); Ștefan Iulian (Nae Ipingescu); Mihail Mateescu (Rică Venturiano); Ana Dănescu (Veta); Anicuța Popescu (Zița); Aristizza Romanescu (Spiridon). • Premiera „Trei crai de la Răsărit/ de B. P. Hașdeu. Satiră îndreptată împotriva burgheziei. Inițial a avut titlul „Orthonerozia"; în rolul Marița a repurtat succes Aristizza Romanescu. • 30 septembrie premiera „Despot Vodă" de V. Alecsandri, în distribuție: Grigore Manolescu (Despot Vodă); Constantin Nottara (Alexandru Lăpușneanu); Matei Millo (Ciubăr vodă). Direcția de scenă: Matei Millo. • Ion N. Șoimescu scrie tragedia în versuri „Ciurpaneu, ultimul Decebal al Daciei". • Premiera piesei ,,Et Dukkehjem" (Casa de păpuși — Nora) de H. Ibsen. __ • Piesa „Fata fără zestre" de A. N. Ostrovski. Capodoperă a dramaturgiei sale. • Debutul actriței Eleonora Duse la teatrul „Florentini" din Neapole în piesa „Thérèse Raquin" de E. Zola. O SUTĂ BE mI DE TEAT! sau teatrul de la apariția primului manifest al naturalismului • Premiera pieselor lui Al. Macedonski „Unchiașul sărăcie", legendă în trei tablouri și „Iadeș", comedie în două acte. Premiera a avut loc la Teatrul Național din București. • Teatrul din Cluj întreprinde un turneu la Viena în cadrul căruia repurtează un important succes. • 1880—1889, perioadă în care în majoritatea teatrelor europene și americane se introduce electricitatea. Crește importanța și eficacitatea luminii în spectacol. • 1880—1914: lungă perioadă de înflorire a formelor de teatru tradițional (vodevil, comedie ușoară, piesă bulevardieră) în opoziție cu teatrul naturalist, cu teatrul simbolist și cu primele forme de teatru de avangardă. Teatrul de bulevard repurtează mari succese (Capus, De Flers, Caillavet, Feydeau etc.) demonstrînd, ca și melodrama, capacitatea de a se acomoda și adapta la cerințele fiecărei noi perioade. • Regizorul francez P. Corneille încearcă să realizeze un teatru popular în parcul „La Motte Saint-Heray" din Paris. • La „Madison Square Theatre" din New York regizorul Steele Mae Kane întrebuințează ascensorul scenic pentru schimbarea decorurilor. 1881 • 29 martie: premiera „Sînziana și Pepelea", feerie națională de Vasile Alecsandri, muzica de George Stephanescu, în distribuție: Aristizza Romanescu (Sînziana); Grigore Gabrielescu (Pepelea). • Piesa „Moartea lui Mhai Viteazul**, de Stan Pîrjol (Teodor Alexi). • In noiembrie are loc primul turneu în România al actriței Sahar Bernahardt. • Apare importantul studiu „Le Naturalisme au théâtre" (Naturalismul în teatru) de Emile Zola. • Este fondat Teatrul Național din Praga (Národní Divadlo V Fraze). 1882 • Premiera piesei , Les Corbeaux (Corbii), comedie satirică de Henry- François Becque (1837—1899). Prima afirmare a teatrului naturalist francez. • Premiera piesei „Gengangere" (Strigoii) de H. Ibsen. Costel IONESCU Fie că aceste obiecte își sprijină efectul pe jocul optic al liniilor dintr-un tâmp magnetic, fie că înseamnă o macroperspectivă către misterul vegetal, ele ni-l descoperă pe Ladislau Laza ca pe un artist ale cărui investigații se așează sub un semn riguros matematic. Și tocmai de aceea, ceea ce ni se pare că distonează in ansamblul acestei lumi este o anume imperfecțiune, un anumit prozaism al soluțiilor tehnice pe alocuri — servituți pe care trebuie să le punem fără îndoială și in seama lipsei de disponibilității ca și în seama caracterului citeodată amorf și puțin generos al unora dintre materialele întrebuințate. Cu toate acestea efortul de conciziune, de epurare este peste tot remarcabil și unele din piesele expuse — am cita în acest sens lucrarea înscrisă sub titlul IV/4 — reușesc performanța unui plăcut spectacol optic. Desigur ,această primă expoziție personală are pe lîngă meritul de a mijloci publicului orădean întîlnirea cu o conștiință artistică serioasă, cu un tînăr creator aplecat cu gravitate asupra cercetării obiective, și pe acela de a se constitui și într-o suită de propuneri. Căci în sensul în care multe dintre formulele expuse înseamnă și machete ce s-ar putea valida mai plenar la o scară monumentală, autorul poate visa la realizarea lor adecvată în spațiile oferite de arhitectura nouă. Francois PAMFIL debrețin 3 ORADEA 72 După cum am informat, la 15 octombrie, a avut loc la Debrețin (R.P.U) vernisajul unei expoziții organizată de filiala de la Oradea a Uniunii artiștilor plastici din Republica Socialistă România și patronată de Comitetul Județean al Culturii și Educației Socialiste Bihor, înscrisă în planul de schimburi pe multiple direcții dintre cele două județe vecine Bihor și Hajdu-Bihar (R.P.U.) selecția expusă, însemnînd o secțiune completă în plastica orădeană contemporană, a prilejuit publicului maghiar contactul cu creația a unsprezece pictori, sculptori și graficieni de prestigiu afirmați în arta românească pe plan local ca și pe plan republican. Succesul de care s-a bucurat expoziția este confirmat și de ecourile ei în presa maghiară care ne-a parvenit pînă-n prezent. Astfel, cotidianul Hajdú-Bihari Napló reproduce în numerele sale din 24 octombrie și 26 octombrie a c. două lucrări semnate de pictorii Frangois Pamfil și Kiss Elek și tot în numărul din 26 octombrie a.c., sub titlul Expoziția artiștilor plastici orădeni, criticul Magyari Vilmos prezintă un amplu și avizat comentariu al lucrărilor expuse. In articol se remarcă intenția organizatorilor de a prezenta o secțiune în plastica contemporană de la Oradea, ceea ce așează pe simezele sălii din Debrețin un material extrem de variat oferind o imagine cu adevărat caleidoscopică. Această selecție, care ar avea la unul din poli pictura anilor 1900 ilustrată în peisajele octogenarului Alfred Macalick și la celălalt, creația unor tineri artiști contemporani, permite autorului articolului să deslușească continuarea la Oradea a unei frumoase tradiții a picturii românești de șevalet în arta lui Coriolan Hora și Traian Goga cu tematica sa rural-festivă, ca și rezolvări mai constructiviste, dar în spiritul aceleași inspirații folclorice la Tompa 'Mihai, și Motii Roman, găsindu-l pe primul mai dinamic, iar pe cel de al doilea mai echilibrat static. Remarcând, mai apoi, grafica elevat simbolică a lui László Ákos ca și luciditatea matematică cu care Nistor Costa ne oferă imagini ce transcriu expresia obiectivă a unei noi sensibilități, articolul remarcă plastica obiectuală a lui Francois Pamfil, în care descoperă o aplecare, ironică și un scepticism lucid, ca și marile panouri iscălite de Kiss Elek, unde, abandonarea totală a figurativului tradițional duce, prin mișcarea tumultuoasă a formelor, la viziunea unei mister organic deși geometrizarea unor planuri acuză nostalgia unei ordini constructive inițiale. Pictura lui Aurel Pop, folosind cheia unei palete restrînse, este văzută ca o confesiune a unui spirit contemplativ, iar cea a lui Jakubovics Miklós ca efigie a unui anume scepticism cinic cu care artistul meditează la caracterul efemer al frumuseții carnale. Comentînd sculptura, articolul remarcă felul inspirat în care Fekete Jozsef știe să folosească anumite puncte de referință pe c are le găsește în realitatea imediată, precum și plastica monumentală, plină de forță, a Rodicăi Stanca Pamfil, plastică ce, abstractizînd în sensul unei gîndiri matematice, solicită intens cultura vizuală a spectatorului. Cronicarul de specialitate al cotidianului maghiar își încheie comentariile pe marginea acestei expoziții exprimîndu-și speranța că acest prim vernisaj va deschide drumul unor întîlniri pe care le așteptăm în viitor tot mai numeroase și mai sistematice, spre folosul reciproc. Oradea LADISLAU LATA O anume necesitate organică face pe, din ce în ce mai mulți, artiști contemporani să abandoneze dimensiunile reductive ale planului convențional și tradițional în favoarea investigației universului concret palpabil, al cercetării obiectualității in sine a volumelor in spațiu. Această sculpturalizare ce poate deveni chiar spectaculară, in cadrul unor discipline prin esență bidimensionale ca grafica sau tapiseria, înseamnă fără îndoială și dorința unei arte activ-spațiale, a unei arte ce trebuie să se înscrie autonom și polarizant în realitatea contemporană. Ladislau Laza — pictor de șevalet prin formație dacă nu și prin vocație — abandonează și el, bănuim că definitiv, tuburile de culoare și tradiționala godetă cu terebentină, pentru a se apleca asupra unei recuzite de materiale din cele mai diverse, de la gips la suprafețe de tablă ștanțată provenite din industrie, de la bare de metal sau cuie, la structuri din poliesteri, intr-un efort de edificare a unei lumi de forme pe care le așează sub genericul formule plastice și ne invită să le privim ca pe niște momente a unei mediații asupra unor sisteme de forțe pe care le intitulează magnetul,presa, lentila etc.