Familia, 1972 (Anul 108, nr. 1-12)

1972-11-01 / nr. 11

FAMILIA 21 începind cu acest număr, „Familia“ publică fragmente din lucrarea cu titlul de mai sus, a teatrologului brașovean Costel Ionescu. — 1873 A Ioan Baciu din Șoimuș — Bistrița Năsaud, inițiază și organizează o echipă­­ de teatru cu „diletanți plugari". Începe o bogată activitate in mediul rural. • Apare prefața lui Emile Zola la „Thérèse Raquin", considerată ca prima importantă manifestare teoretică a na­turalismului. • 1873—1893 — Epoca de avînt a na­turalismului pe cele mai de seamă scene europene. • Teatrul „à l’italienne" este pus in discuție de animatorii și teoreticienii inovatori care caută să descopere noi scene, o noua arhitectură teatrală. Dis­cuțiile au în vedere necesitatea punerii teatrului în acord cu elanul științific de la sfirșitul secolului XIX și începutul secolului XX, cu întreaga civilizație mo­dernă. Se urmărește înnoirea și promo­varea noilor modele de expresie artisti­că democratizarea teatrului. Atacurile violente împotriva teatrului „à l’ita­­lienne“ aparțin în primul rînd lui Wag­ner, Gordon Craig, A. Appia, Copeau, Reinhardt. 1874 • La 21 septembrie a fost inaugurat noul teatru din Arad. Pustiul de incen­diu a fost reconstituit și deschis din nou la 1 octombrie 1885.­­ Este fondat Teatrul de la Mei­­ningen. Perioada lui de afirmare în teatrul european aparține anilor 1874— 1890. Importanța acordată detaliului sce­nic realist și jocului de ansamblu (de echipă) i-au asigurat de la început re­­numele de care s-a bucurat. Primele spectacole de răsunet: „Julius Cesar" și „As You Like It“ (Cum vă place) de W. Shakespeare. • Emile Zola scrie piesa , Les héri­­tiers Rabourdin" (Moștenitorii Rabour­­din). 1975 - „Teatrul cel Mare“ își schimbă de­numirea în „Teatrul Național din Bucu­rești". [ 1876 • Este înființat teatrul din Bayreuth. Construcția teatrului a avut ca bază pro­iectul lui Wagner și s-a datorat arhi­tecților Broeckwald și Semper. Forma sălii aparține sistemului de amfiteatru pentru a se asigura spectatorilor o mai bună vizibilitate. Construcția scenei păs­trează separarea actorului de spectatori. • Teatrul din Meiningen prezintă tra­gedia istorică „pretendenții coroanei" de H. Ibsen. Spectacolul demonstrează ori­entarea teatrului spre reprezentarea rea­listă și respectarea detaliului scenic. 1877 • La 6 aprilie a­pare „Legea pentru organizarea și administrarea teatrelor din România", inspirată din legea de organizare a Comediei Franceze. Autori principali: Petre Grădișteanu și Ion Cîmpineanu. Consultanți: Costache Di­­mitriade, actor și Ion Ghica noul direc­tor al Teatrului Național căruia i-a re­venit și obligația de a o pune în apli­care. • La 24 iunie apare „Regulamentul noii legi a teatrelor", datorat lui Ion Ghica. Conținea 159 articole, majoritatea cuprinzînd prevederi foarte severe. • Nicolae Scurtescu (1844—1879) tipă­rește tragedia „Rhea Silvia", „întîia tra­gedie română de tip clasic, de o fac­tură raciniană manifestă" (G. Călinescu). • Premiera dramei .Samfundets stotter" (Stîlpii societății) de H. Ibsen (1828—1906). Piesa deschide seria drame­lor sociale în care marele dramaturg a repudiat morala burgheză, a dezvăluit fără menajamente minciuna, meschină­ria, ipocrizia, negînd și condamnînd, de pe o poziție de protestatar izolat, socie­tatea burgheză. Dramele sale asimilează principiile naturalismului și prefigurează elemente ale teatrului simbolist și expre­sionist deschizînd astfel noi și impor­tante drumuri în teatrul secolului XX. 1878 • Premiera piesei „o alegere la se­nat", comedie cu intenții politice, de Iacob Negruzzi. • Grigore Manolescu obține un deo­sebit succes în rolul titular din , Ruy Blas" de V. Hugo. • Teatrul „Lyceum" din Londra are la conducere pe Henry Irving și mani­festă, datorită acestuia, un interes deo­sebit pentru reprezentarea scenică rea­listă. 1879 • 18 ianuarie: premiera „O noapte furtunoasă" de I. L. Caragiale la Teatrul Național din București, în distribuție: Ion Panu (Jupîn Dumitrache); Grigore Manolescu (Chiriac); Ștefan Iulian (Nae Ipingescu); Mihail Mateescu (Rică Ven­­turiano); Ana Dănescu (Veta); Anicuța Popescu (Zița); Aristizza Romanescu (Spiridon). • Premiera „Trei crai de la Răsă­rit/ de B. P. Hașdeu. Satiră îndreptată împotriva burgheziei. Inițial a avut titlul „Orthonerozia"; în rolul Marița a re­purtat succes Aristizza Romanescu. • 30 septembrie premiera „Despot Vodă" de V. Alecsandri, în distribuție: Grigore Manolescu (Despot Vodă); Constantin Nottara (Alexandru Lăpuș­­neanu); Matei Millo (Ciubăr vodă). Di­recția de scenă: Matei Millo. • Ion N. Șoimescu scrie tragedia în versuri „Ciurpaneu, ultimul Decebal al Daciei". • Premiera piesei ,,Et Dukkehjem" (Casa de păpuși — Nora) de H. Ibsen. __ • Piesa „Fata fără zestre" de A. N. Ostrovski. Capodoperă a dramaturgiei sale. • Debutul actriței Eleonora Duse la teatrul „Florentini" din Neapole în pie­sa „Thérèse Raquin" de E. Zola. O SUTĂ BE mI DE TEAT! sau teatrul de la apariția primului manifest al naturalismului • Premiera pieselor lui Al. Mace­­donski „Unchiașul sărăcie", legendă în trei tablouri și „Iadeș", comedie în două acte. Premiera a avut loc la Teatrul Național din București. • Teatrul din Cluj întreprinde un turneu la Viena în cadrul căruia repur­tează un important succes. • 1880—1889, perioadă în care în ma­joritatea teatrelor europene și americane se introduce electricitatea. Crește impor­tanța și eficacitatea luminii în spec­tacol. • 1880—1914: lungă perioadă de în­florire a formelor de teatru tradițional (vodevil, comedie ușoară, piesă bulevar­dieră) în opoziție cu teatrul naturalist, cu teatrul simbolist și cu primele forme de teatru de avangardă. Teatrul de bu­levard repurtează mari succese (Capus, De Flers, Caillavet, Feydeau etc.) de­­monstrînd, ca și melodrama, capacitatea de a se acomoda și adapta la cerințele fiecărei noi perioade. • Regizorul francez P. Corneille în­cearcă să realizeze un teatru popular în parcul „La Motte Saint-Heray" din Pa­ris. • La „Madison Square Theatre" din New York regizorul Steele Mae Kane întrebuințează ascensorul scenic pentru schimbarea decorurilor. 1881 • 29 martie: premiera „Sînziana și Pepelea", feerie națională de Vasile Alecsandri, muzica de George Stephanes­­cu, în distribuție: Aristizza Romanescu (Sînziana); Grigore Gabriel­escu (Pepe­lea). • Piesa „Moartea lui Mhai Viteazul**, de Stan Pîrjol (Teodor Alexi). • In noiembrie are loc primul tur­neu în România al actriței Sahar Ber­­nahardt. • Apare importantul studiu „Le Na­­turalisme au théâtre" (Naturalismul în teatru) de Emile Zola. • Este fondat Teatrul Național din Praga (Národní Divadlo V Fraze). 1882 • Premiera piesei , Les Corbeaux­ (Corbii), comedie satirică de Henry- François Becque (1837—1899). Prima afir­mare a teatrului naturalist francez. • Premiera piesei „Gengangere" (Strigoii) de H. Ibsen. Costel IONESCU Fie că aceste obiecte își sprijină efectul pe jocul optic al liniilor dintr-un tâmp magnetic, fie că înseamnă o ma­­croperspectivă către misterul vegetal, ele ni-l descoperă pe Ladislau Laza ca pe un artist ale cărui investigații se așează sub un semn riguros matematic. Și toc­mai de aceea, ceea ce ni se pare că distonează in ansamblul acestei lumi este o anume imperfecțiune, un anumit prozaism al soluțiilor tehnice pe alocuri — servituți pe care trebuie să le punem fără îndoială și in seama lip­sei de disponibilității ca și în seama caracterului citeodată amorf și puțin generos al unora dintre materialele în­trebuințate. Cu toate acestea efortul de conciziune, de epurare este peste tot remarcabil și unele din piesele expuse — am cita în acest sens lucrarea în­scrisă sub titlul IV/4 — reușesc perfor­manța unui plăcut spectacol optic. Desigur ,această primă expoziție personală are pe lîngă meritul de a mijloci publicului orădean întîlnirea cu o conștiință artistică serioasă, cu un tînăr creator aplecat cu gravitate asu­pra cercetării obiective, și pe acela de a se constitui și într-o suită de propu­neri. Căci în sensul în care multe din­tre formulele expuse înseamnă și ma­chete ce s-ar putea valida mai plenar la o scară monumentală, autorul poate visa la realizarea lor adecvată în spa­țiile oferite de arhitectura nouă. Francois PAMFIL debrețin 3 ORADEA 72 După cum am informat, la 15 oc­tombrie, a avut loc la Debrețin (R.P.U) vernisajul unei expoziții or­ganizată de filiala de la Oradea a Uniunii artiștilor plastici din Repu­blica Socialistă România și patro­nată de Comitetul Județean al Cul­turii și Educației Socialiste­ Bihor, înscrisă în planul de schimburi pe multiple direcții dintre cele două județe vecine Bihor și Hajdu-Bihar (R.P.U.) selecția expusă, însemnînd o secțiune completă în plastica oră­­deană contemporană, a prilejuit pu­blicului maghiar contactul cu crea­ția a unsprezece pictori, sculptori și graficieni de prestigiu afirmați în arta românească pe plan local ca și pe plan republican. Succesul de care s-a bucurat ex­poziția este confirmat și de ecourile ei în presa maghiară care ne-a par­venit pînă-n prezent. Astfel, coti­dianul Hajdú-Bihari Napló repro­duce în numerele sale din 24 oc­tombrie și 26 octombrie a c. două lucrări semnate de pictorii Frangois Pamfil și Kiss Elek și tot în numă­rul din 26 octombrie a.c., sub titlul Expoziția artiștilor plastici orăd­eni, criticul Magyari Vilmos prezintă un amplu și avizat comentariu al lu­crăr­i­lor expuse. In articol se remarcă intenția organizatorilor de a prezenta o sec­țiune în plastica contemporană de la Oradea, ceea ce așează pe simezele sălii din Debrețin un material ex­trem de variat oferind o imagine cu adevărat caleidoscopică. Această selecție, care ar avea la unul din poli pictura anilor 1900 ilustrată în peisajele octogenarului Alfred Ma­­calick și la celălalt, creația unor ti­neri artiști contemporani, permite autorului articolului să deslușească continuarea la Oradea a unei fru­moase tradiții a picturii românești de șevalet în arta lui Coriolan Ho­ra și Traian Goga cu tematica sa rural-festivă, ca și rezolvări mai constructiviste, dar în spiritul ace­leași inspirații folclorice la Tompa 'Mihai, și Motii Roman, găsindu-l pe primul mai dinamic, iar pe cel de al doilea mai echilibrat static. Remarcând, mai apoi, grafica elevat simbolică a lui László Ákos ca și luciditatea matematică cu care Nis­­tor Costa ne oferă imagini ce tran­scriu expresia obiectivă a unei noi sensibilități, articolul remarcă plasti­ca obiectuală a lui Francois Pamfil, în care descoperă o aplecare, ironică și un scepticism lucid, ca și marile panouri iscălite de Kiss Elek, unde, abandonarea totală a figurativului tradițional duce, prin mișcarea tu­multuoasă a formelor, la viziunea unei mister organic deși geometri­­zarea unor planuri acuză nostalgia unei ordini constructive inițiale. Pictura lui Aurel Pop, folosind cheia unei palete restrînse, este vă­zută ca o confesiune a unui spirit contemplativ, iar cea a lui Jakubo­­vics Miklós ca efigie a unui anume scepticism cinic cu care artistul me­ditează la caracterul efemer al fru­museții carnale. Comentînd sculptura, articolul remarcă felul inspirat în care Fe­kete Jozsef știe să folosească anu­mite puncte de referință pe c are le găsește în realitatea imediată, pre­cum și plastica monumentală, plină de forță, a Rodicăi Stanca Pamfil, plastică ce, abstractizînd în sensul unei gîndiri matematice, solicită in­tens cultura vizuală a spectatorului. Cronicarul de specialitate al co­tidianului maghiar își încheie co­mentariile pe marginea acestei ex­poziții exprimîndu-și speranța că acest prim vernisaj va deschide dru­mul unor întîlniri pe care le aștep­tăm în viitor tot mai numeroase și mai sistematice, spre folosul reci­proc. Oradea LADISLAU LATA O anume necesitate organică face pe, din ce în ce mai mulți, artiști con­temporani să abandoneze dimen­siunile reductive ale planului convențional și tradițional în favoarea investigației universului concret palpabil, al cerce­tării obiectualității in sine a volumelor in spațiu. Această sculpturalizare ce poate deveni chiar spectaculară, in ca­drul unor discipline prin esență bi­dimensionale ca grafica sau tapiseria, înseamnă fără îndoială și dorința unei arte activ-spațiale, a unei arte ce trebuie să se înscrie autonom și po­larizant în realitatea contemporană. Ladislau Laza — pictor de șevalet prin formație dacă nu și prin vocație — abandonează și el, bănuim că de­fi­­nitiv, tuburile de culoare și tradiționa­la godetă cu terebentină, pentru a se apleca asupra unei recuzite de­ mate­riale din cele mai diverse­, de la gips la suprafețe de tablă ștanțată provenite din industrie, de la bare de metal sau cuie, la structuri din poliesteri, intr-un efort de edificare a unei lumi de for­me pe care le așează sub genericul formule plastice și ne invită să le pri­­vim ca pe niște momente a unei mediații asupra unor sisteme de forțe pe care le intitulează magnetul,presa, lentila etc.

Next