Familia, 1975 (Anul 111, nr. 1-12)

1975-01-01 / nr. 1

Cînd va da în boboc primăvara, vom vota cu emoție, mîndrie și demnitate pentru comunism, pace și libertate, bunăstare, pentru viitorul luminos con­turat de Congresul XI al partidului. Efervescența socială și politică declan­șată de publicarea în decembrie 1974 a Legii electorale a Republicii So­cialiste România, cuprinde azi întreaga țară, hotărîtă să-și aleagă la 9 Mar­tie, pe cei ce înmănunchează cea mai aleasă ținută cetățenească, patriotică și comunistă, siguranță a înfăptuirii celui mai concret program electoral. Programul partidului, programul po­porului, al Țării, al deputaților, al nostru. Acea duminică de martie va spune tuturor că la noi „socialismul viu crea­tor este — așa cum îl vedea Lenin — opera maselor populare înseși1i. Acea­sta înseamnă în același timp manifes­tarea democrației noastre plenare, ca libertate plenară. Așternînd aceste rînduri despre de­mocrație, nu o facem întîmplător. Pă­răsind terenul unei pure dezbateri teo­retice alternativa „democrația socialis­tă sau democrația burgheză”1 a devenit astăzi pentru milioane de oameni una din problemele practice fundamentale. Pe plan ideologic competiția dintre orîn­duirile politice democratice și ne­democratice a fost rezolvată în perioa­da actuală în favoarea orînduirii de­mocratice. Democrația, în funcția sa de formă de organizare a so­cietății, a suscitat și suscită încă un interes teoretic și practic deo­sebit. Este știut faptul că democra­ția — sub un anumit aspect — consti­tuie principala armă ideologică, în le­gitimarea democrației burgheze. Clasele exploatatoare și exponenții lor aflați la putere, au posibilitatea de a pre­zenta dominația lor, ca o expresie a voinței populare, bazată pe consensul tuturor sau al majorității forțelor so­ciale respective, prin însăși faptul ade­rării, formale indiscutabil, la princi­piile democrației. Cu toate acestea, unii autori­ burghezi, în numele adevăru­lui ,au recunoscut că democrația a fost, după cucerirea puterii „o permanentă justificare rațională și morală", „un sistem de aplicații și de justificare a puterii". Suveranitatea socială, sau „regimul de autoguvernare a producătorilor", cum îi plăcea lui Marx să se exprime, poate fi realizată numai acolo unde pu­terea se află în mîinile celor mulți, unde democrația se înfăptuiește nemij­locit, în interesul întregii societăți ca democrație a poporului. Ca formă politică de organizare în care sînt asigurate condițiile guvernării poporului prin el însuși, democrația so­cialistă se întemeiază pe realizarea le­galității politice și social-economice, pe posibilitatea valorificării sociale a crea­ției materiale și spirituale a tuturor membrilor societății. Egalitatea nu mai este formală ci reală fără a fi inechi­tate, așa cum o concepea Marx cînd scria: „Dreptul producătorilor este pro­porțional cu munca efectuată de ei; egalitatea constă în faptul că se mă­soară cu o unitate de măsură egală — munca". Realizarea practică a teoriei sociale­ marxiste este astfel democrația socialistă. Procesul istoric de așe­zare a raporturilor politice dintre clase și grupuri sociale, perfecționarea mecanismului conducerii politice a so­cietății pe principii calitativ noi, cere eforturi mari, înfăptuirea democrației socialiste cu influențele sale asupra tu­turor domeniilor vieții sociale, modifi­­cînd raporturile politice dintre mem­brii societății, determină în același timp schimbări în relațiile ce caracte­rizează activitatea de producție, presu­pune ridicarea nivelului de cultură și instruirea maselor, propune conștiinței colective un nou sistem de valori. Asigurarea condițiilor în care oame­nii muncii se pot manifesta liber în sfera vieții sociale, își pot valorifica în­treaga energie și forță creatoare în interesul lor și al societății, constituie adîncirea neîntreruptă a democrației socialiste. Transformările revoluționare înfăptuite sub conducerea partidului în anii care au trecut de la eliberare în viața politică, economică și socială a țării au determinat natura noii noas­tre democrații, și fac posibil ca în eta­pa nouă de dezvoltare a țării deschisă de Congresul al XI-lea să se realizeze noi progrese substanțiale pe linia adîn­­cirii democratismului socialist. Drepturile și libertățile cetățenești din cele mai largi ca: dreptul la mun­că, la odihnă, la învățătură, la asigu­rarea materială de bătrînețe, boală sau incapacitate de muncă, drepturi politi­ce, libertatea conștiinței etc., proclama­ ifini­ te și efectiv garantate material de stat au devenit posibile ca urmare a con­stituirii fundamentelor: economic, po­litic, social și ideologic într-un sistem organic, conștient dirijat în direcția principală a evoluției formelor, struc­turilor și metodelor democratice, me­nite să atragă mase tot mai largi, prac­tic întregul popor la conducerea societății. Cu îndreptățită mîndrie pu­tem afirma că dispunem de un cadru legislativ și organizatoric adecvat par­ticipării nemijlocite a oamenilor mun­cii la conducerea vieții politice și eco­nomice. Principala formă de participare o constituie alegerea de către toți cetă­țenii patriei care au împlinit vîrsta de 18 ani a deputaților în Marea Adunare Națională și consiliile populare. Adău­găm deasemeni instituționalizarea adu­nărilor generale ale oamenilor muncii, comitetelor și consiliilor oamenilor muncii, a Congresului deputaților con­siliilor populare județene și conferințe­lor președinților consiliilor populare pentru fiecare nivel. O dată cu creș­terea atribuțiilor organizațiilor de ma­să și obștești sarcini de mare răspun­dere în atragerea cetățenilor la viața politică revin Frontului Unității So­cialiste, cadrul organizatoric al unirii sub conducerea P.C.R. a forțelor poli­tice și sociale ale națiunii noastre so­cialiste, a tuturor organizațiilor obștești. De o mare eficiență s-au dovedit în cadrul metodelor de acțiune vizitele de lucru și întîlnirile conducerii de partid cu diferite categorii de oameni ai mun­cii. Ele au dovedit că dialogul perma­nent cu poporul este metoda funda­mentală de conducere. Cum arăta tovarășul N­i­c­o­l­a­e Ceaușescu la Plenara comună a Comi­tetului Central al P.C.R. și Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice și Sociale a României, ridicarea conti­nuă a gradului de pregătire și compe­tență a oamenilor muncii, lărgirea ori­zontului de cunoaștere și nivelu­lui lor ideologic și politic a per­mis dezvoltarea democrației socia­liste în sensul posibilității prezentării mai multor candidați ai Frontului Uni­tății Socialiste, pe aceleași liste, în noua situație alegătorul optînd pentru un candidat sau altul, își dezvoltă spi­ritul de responsabilitate socială, simte cu adevărat manifestarea dublei sale calități: de producător și proprietar. Moisie IGNAT (Continuare în pag. 14-11 W m fondator IOSIF vulcani ADUCEM OMAGIUL NOSTRU MEMORIEI MARELUI POET NATIONAL MIHAI EMINESCU, ACELA CARE ODATĂ CU OPERA SA LITERARA A FĂCUT SĂ APARĂ PE BOLTA CULTURII ROMÂNEȘTI UN ASTRU CARE VA STRĂLUCI ÎN VECI DE VECI, REVĂRSÎND LUMINA ȘI CĂLDURA ÎN SUFLETELE OAMENILOR, AL POPORULUI NOSTRU. NICOLAE CEAUȘESCU EM­lINESCU permanentă culturii românești Vocabula eminescologie, nițel rebarbativă pentru ureche, designează un schimb de mult o disciplină constituită. Dar existența patetică, destinul tragic și dimensiu­nile de universală capodoperă ale creației geniului literelor naționale reprezintă infinit mai mult decit o colecție oricît de completă de documente și iz­voare, un obiict de dispută între acribia filologilor și cronografilor, mai mult decit reconstituirile cu virtuți evocatoare ale biografilor cu har, analizele fundamentale ale criticilor dotați cu elevată conștiință estetică sau amplele și sinteticele viziuni monografice. Eminescu înseamnă pentru noi mai mult decât un capitol, oricit de întins, de istorie literară! Nu numai pentru că spiritul său neliniștit și iscoditor s-a risipit generos în de­mersuri atât de eterogene, de la pasiunea istoricului la reflexiunea pe marginea fe­nomenului cultural ca atare, de la strîngerea cu sîrguincios gust a frumuseților folclorice la surprinderea jurnalistică a valorii universale în momentul singular. Ci pentru că figura și opera sa au exercitat și exercită o influență modelatoare asupra conștiințelor, pentru că adîncimea monumentală a creației sale a marcat indelebil posteritatea. Au fost destui aceia, de la grafomanul veleitar Octav Minar încoace, care prin îngusta optică a irelevantului fetiș numit factologie, au căutat să trans­forme „Luceafărul" într-o piesă muzeală însoțită de contabila tinichea cu număr de inventar. Zadarnic însă! Dacă pentru mințile opace, pretins scientiste, „luceafărul" a rămas într-adevăr într-o înghețată nemurire zîmbind cu dispreț impasibil, pentru omul de gust și de cultură, care vede în arta scrisului o realitate vie, organică. Radu ENESCU (Continuare în pag. 7)

Next