Familia, 1982 (Anul 118, nr. 1-12)

1982-01-01 / nr. 1

4 FAMILIA CÎNTEC TÎRZIU Cuvintele — corăbii în larg Cînd nevăstuici alburii pătrund între pereții de taină, așteptîndu-ne blind și copilăria existînd ca un bulgăre în miezul casei Cînd ultimul stol se ridică din rugii de mure. Acesta a fost cîntecul meu cel mai drag Scăpat prea devreme-ntre umbre Răsfirat de mînjii amurgului. Lacomi, ochii trec peste cîmpuri și Și mă trezesc Contemplînd fața obosită a lumii. UN ANOTIMP DE SINGURĂTATE Intr-o zi, se va face că plouă flori dinspre apus Și munții, vor împietri ca niciodată în toamnă Tu, vei dobîndi un anotimp de Trezindu-te în scoica amurgului Ca într-o febră continuă. Și vei purta dintr-o parte în alta piatra tăcerii precum un cintec de dragoste. Eu, știind lingă inima mea O pasăre cu ciocul tăiat voi respira din ce în ce mai adinc. Mariana PÎNDARU singurătate NI-E DRAGĂ PACEA Florile scrum, porumbeii vulturi... Ce ne-a rămas nouă copiilor pe pămînt? O bucată de plumb, o fărîmă din moarte. In loc de pace, iubire și cină, Voi, oamenii sînteți de vină! Voi, îmbătați de mirajul științei Nu vă e milă de fața senină a cerului, marelui gol de lumină? Nu vă gîndiți la frumosul pămînt, La anii frumoși ai copiilor voștri? De ce coborîrea silită-n mormînt La semnul modernilor. Vom da cu toții deci mina! Copiii ce vor ca buna lor Terra In cîntecul păcii să-și scalde rotundul Și pacea fecundă să bucure era. Cornelia PAPIU elevă O defecțiune de selecție face să nu avem imaginea la zi a unui poet căruia îi prevedem o strălucită carieră. Ezitările (autorului? ale lectorului de carte?) care au dus la configurarea actuală a acestui volum premiat ne împiedică să ne aflăm în fața unei cărți excepționale. Nu-i vor­bă, sunt și așa destule lucruri ce merită o discuție aparte, rupte, adică, de contex­tul editorial și de aventuroasele avataruri ale cărții, de la editură în biblioteca avi­dului cititor. Un debut petrecut „la timp" (dacă avem în vedere vîrsta poetului), dar poate ușor întîrziat dacă ne gîndim că poeții alături de care formează „echipa cu care trece prin lume" (Ion Mureșan, Nichita Danilov, Traian T. Coșovei, Mag­dalena Ghica etc.) se găsesc deja la al doilea volum (plus laurii culeși între timp), sau într-o fază foarte avansată a lucrului la acesta. Ce-i drept, Ioan Morar însuși posedă un sertar bine burdușit cu manuscrise despre care sîntem siguri că se va vorbi la intensitatea reală a valorii lor. Pînă atunci, luăm act de ceea ce, de voie, de nevoie, poetul ne-a pus pe ma­să — acest subțire, dar consistent vo­lum. Paradoxal este, înainte de orice, un lucru ce trasează profilul deosebit al poe­tului: înainte de a fi o carte „de etapă", Imblînzitorul de metafore* reface, parcă, doar ceea ce antologiile de sfîrșit de ca­rieră își propun, istoria unei biografii spi­rituale. Din acest punct de vedere, „creș­terea" lui Ioan Morar este una normală, începuturile sale stau sub semnul plăcerii de a rosti, o retorică a deliciilor enunția­tive, îndărătul cărora eul poetic jubilează, confiscat de valorile eufonice ale cuvin­telor ce semnifică totul, riscînd să aco­pere multitudinea de sensuri cu care le-a investit tradiția literară: „E frig și-ngheață zboru-n păsări / Se coc în flori semin­țele de ger / Cîtă lumină s-a răcit în stele / Și, Doamne, cum se stinge iarba-n cer, / / Ce limpede ne-nfrigură triste­țea / Se-ntorc pustii pășunile în cai / Și clopote a-nmugurit tăcerea / Și vorbele s-au prăbușit în grai." Este faza „sincro­nică" a poeziei lui Ioan Morar, a punerii de acord cu „marii maeștri" ai cuvântului, cu imnologii pentru care poezia este, mai presus de orice, melos. O lecție recoman­dabilă nu doar în caz de forță majoră ci și ca punct de plecare într-o aventură poetică pe cont propriu, Ioan Morar a ales calea aceasta firească, începînd o croazieră de plăcere, care, dacă nu fundamentează un spațiu de navigație propriu, indică balizele unei voci distincte. In ce-l privește pe poet, etapa aceasta a și fost depășită în chiar paginile volumului despre care e vorba. El evoluează de la porturile solide ale „fazei imnice", spre arhipelagul unor insule în care vocea i se poate auzi mai distinct. Nu e vorba aici de o „criză de creștere", ci de necesarele popasuri edificării unor „declarații de principiu" ce-i stabilesc apele teritoriale: „Iată o zi perfectă pen­tru îmblînzitor, / Miercurea după-amiază lumina / lichefiată îmbolnăvind aerul / viermele mușcînd amurgul fructelor / (Vorbele tale — fluturi defăimați / Umbra ta — întuneric răzvrătit / Zîmbetul tău — tristețea stîrnită); / / (...) Simți cum crește iarba în trecutul orașului?" După ce a înfipt cu siguranță drapelul pe co­lina cea mai înaltă a teritoriului nou cu­cerit, poetul nu ezită să arboreze, din cînd în cînd, steagul cu cap de mort al meta­­comentariului. El e un făcător și desfă­cător de iluzii, de teorii incipiente ale literaturii. „Pirateria" sa e o replică ce sfidează habitudinile voinței nemăsurate de a fi punctul de convergență al tuturor componentelor limbajului poetic. Ioan Morar pare să fie mai interesat, avînd acest spațiu vast la dispoziție, de funda­mentarea unei teorii a... prozei. Versu­rile sale sînt comentarii asupra comple­xului narativ, intertextualizînd în mar­ginea fenomenului cultural cu o eleganță ce probează o mobilitate spirituală de ex­cepție. Astfel privite, poemele sale sunt niște „jurnale de bord", „narațiuni" ale neputinței de a strînge realitatea în sco­pul unei singure perspective creatoare. Poetul-navigator simte nevoia confruntării continue cu uscatul realului. Cîștigurile poeziei sale sînt determinate de capacita­tea de a înainta, asemeni cuceritorului prin pustiu, în pasta densă a poeziei-rea­­litate-narațiune. Nu este, de altfel, singura triadă a biografiei poetului. Este doar cea mai evidentă întrupare a subtilei sale arte de a naviga printre metafore, scăpărări ale vieții poetului ca „roman în expan­siune". Dacă tradiția livrescă ne-a învățat cu drumul invers, tinzînd la ordonarea imprevizibilului, cartea este metafora-la­birint în care poet și poezie își caută, ghidați de o busolă de construcție per­sonală, determinațiile, reflexiile puterii creatoare: „Mereu mai mult / mi se în­­tîmplă să rămîn în singurătate / ca în făptura unei cărți; de aici se vede / cum frate-meu. Naratorul, dezleagă / un mare dulău și-i dă drumul / prin povestire, el are dealtfel / o întreagă teorie despre imprevizibil: / spune că oricînd se poate face o stradă. / că dacă-i dai colțul ajungi la o fundătură, / Aici e o clădire cu un geam luminat / înăuntru stau eu cufun­dat în lectură / și la ușă zgîrîie un mare dulău." Mircea MIHAIEȘ Ioan Morar, Imblînzitorul de metafore, Ed. Facla, 1981 • cartea de debut îs soina u­nei b­iografii s­pirituale I. KOHN © Stradă orădeană CONSTRUCTOR ACTIV AL PĂCII (Urmare din pag. 1­­ rabil pericolul războiului nuclear, al distrugerii continen­tului și întregii omeniri. „Acum, pînă nu este prea tîrziu — declara recent președintele Nicolae Ceaușescu — po­poarele Europei, popoarele întregii lumi trebuie să se unească, să spună un NU hotărît războiului nuclear, ar­mamentelor nucleare, să ceară încetarea cursei înarmări­lor, să impună o politică de dezarmare care să țină seama de independența și dreptul la pace, la viață liberă al fie­cărei națiuni". Apelul pentru dezarmare și pace al Frontului De­mocrației și Unității Socialiste, strălucită inițiativă a to­varășului Nicolae Ceaușescu, a avut un puternic ecou în conștiința întregii țări, a opiniei publice din Europa și de pe alte continente. Din nenumăratele reacții inter­naționale, am ales pentru exemplificare declarația lui Mario Zagari, membru al Direcțiunii P.S. Italian, vice­președinte al Parlamentului vest-european: „Apreciem cu deosebit de importantă inițiativa și poziția președintelui României, Nicolae Ceaușescu, a cărui contribuție constantă la cauza­ păcii și dezarmării se bucură de toată prețuirea pe plan internațional. Șeful statului român, pe care am avut cinstea să-l cunosc, a formulat propuneri de o ex­cepțională valoare, care nu pot decît să fie salutate și însușite de toate forțele democratice, de toți oamenii de bună credință". Să adăugăm, de asemenea, cuvintele calde ale unui om politic dintr-o țară în curs de dezvol­tare, îndepărtată de fierbintele pămînt european, S.S. Ma­­hapatra, secretar general al Partidului Congresului Na­țional Indian: „Felicit pe președintele Nicolae Ceaușescu pentru activitatea sa neobosită în mobilizarea parlamen­telor, a guvernelor, a tuturor forțelor politice din lume pentru destindere, pace și împotriva războiului". Organizarea unor puternice acțiuni de masă în țara noastră in favoarea dezarmării și păcii, culminînd cu ma­rea adunare populară din Capitală, de la 5 decembrie 1981, vor rămîne în analele istoriei națiunii noastre ca acte de strînsă și activă solidaritate a poporului român cu toate forțele din Europa, de pe alte continente care militează pentru apărarea dreptului fundamental la pace, pentru oprirea aberantei curse a înarmărilor, îndeosebi a înarmării nucleare. „Am salutat și salutăm — declara tovarășul Nicolae Ceaușescu la această adunare — ma­rile manifestări populare din Europa și de pe alte con­tinente îndreptate împotriva cursei înarmărilor, consa­crate dezarmării, dezarmării atomice, făuririi unei păci trainice, apărării dreptului popoarelor la existență li­beră. Poporul nostru a fost și va fi întotdeauna alături de marile manifestări pentru pace din Europa; deși nu am fost prezenți fizic, am fost de fapt alături de mani­festările din Europa pentru pace, așa cum considerăm că și popoarele europene, luptătorii pentru pace din Europa sunt prezenți aici, la București, în lupta pentru pace!" Ampla mișcare pentru pace desfășurată în România — la inițiativa tovarășului Nicolae Ceaușescu — se bu­cură de o largă recunoaștere internațională pentru că se împletește organic cu puternicele acțiuni în favoarea păcii și dezarmării care au loc în numeroase țări din Europa și din afara continentului. De un deosebit interes inter­național s-au bucurat și mesajele pe care președintele României le-a adresat — din însărcinarea Marii Adunări Naționale, tovarășului Leonid Brejnev și președintelui Ronald Reagan, ca și celorlalți șefi ai statelor și guver­nelor țărilor semnatare ale Actului final de la Helsinki, în vederea acționării în comun pentru oprirea amplasării de noi rachete cu rază medie de acțiune, pentru retra­gerea celor existente, pentru ca negocierile de la Geneva să se încheie cu un acord care să ducă la reducerea la nivelul cel mai scăzut a armamentelor nucleare în Euro­pa, la stabilirea măsurilor pentru înlăturarea totală a ar­melor nucleare din Europa, pentru ca aceasta să devină un continent fără arme nucleare. Și un astfel de dezide­rat trebuie realizat acum, pînă ce n-au inceput să fie lansate rachete, pînă nu este deci prea tîrziu. Mesajele șefului statului român relevă marea răs­pundere a tuturor șefilor de state și guverne din Europa pentru asigurarea succesului negocierilor de la Geneva și subliniază că România este gata să colaboreze cu U.R.S.S., S.U.A., cu celelalte state semnatare ale Actului final de la Helsinki să participe direct, într-o formă sau alta, la negocieri, pentru a-și aduce contribuția concretă la oprirea amplasării și dezvoltării rachetelor nucleare cu rază medie de acțiune, la reducerea substanțială a ar­mamentelor nucleare, la lichidarea armei atomice în Europa. Este cunoscut că în ultimul timp unele state au luat măsuri care au condus la accentuarea încordării, că în Europa au intervenit complicații în privința cărora s-au adoptat poziții care vin în contradicție cu principiile des­tinderii, ale Actului final de la Helsinki, că s-a creat o situație care favorizează politica de accentuare a înar­mărilor, de intensificare a luptei pentru sfere de in­fluență și dominație. Cu consecvența principială a caracterului său de excep­ție, tovarășul Nicolae Ceaușescu, președintele României socialiste, face un vibrant apel ca toate statele să dea dovadă de cea mai mare reținere, să acționeze cu înaltă responsabilitate, mai cu seamă țările mari, puternic înar­mate. Tocmai actuala situație dificilă impune cu strin­gență să se pună capăt oricăror acte de forță sau de amenințare cu forța, să se facă totul pentru soluționarea tuturor problemelor divergente numai și numai pe calea tratativelor, a dialogului politic, pentru că numai astfel pot fi găsite, cu răbdare, în spiritul respectului și depli­nei egalități, soluții trainice care să asigure pacea, dez­armarea, destinderea și colaborarea între popoare. Inițiativele de pace ale președintelui Nicolae Ceaușescu se bazează pe credința nestrămutată că stă în puterea popoarelor, a tuturor forțelor iubitoare de pace de pretu­tindeni ca, acționînd energic și unite, să oprească cursul periculos al evenimentelor pe plan internațional, să sal­veze tot ce a creat umanitatea, să impună pacea și dez­armarea, să asigure continuarea procesului de destindere, stabilitate în lume și înțelegere între națiuni ca singura alternativă la un război nimicitor.

Next