Familia, 1986 (Anul 122, nr. 1-12)

1986-01-01 / nr. 1

LUMINOSUL TIMP AL PATRIEI Am pășit în noul cincinal cu satisfac­ția împlinirilor și înaripată încredere, sen­timente indestructibil îngemănate și pro­fund trăite de întregul popor. Seva mîn­­driei și încrederii se trage în primul rînd din certitudinile etapei parcurse, din mîn­­dria că în fruntea țării se află eminentul revoluționar și patriot, omul de stat de prestigiu mondial, făuritorul României contemporane. Avem în față imaginea ță­rii de astăzi — o hartă pe care se înscriu pretutindeni și mereu multiplicate sem­nele progresului. Bilanțurile stau mărtu­rie că România se înfățișează cu o putere industrială de peste 100 de ori decit era în zorii revoluției noastre socialiste, cu o producție agricolă de peste 7 ori mai ri­dicată, o Românie de peste 32, ori mai bo­gată din punct de vedere al venitului na­țional, bilanț care ne dezvăluie cu­ de mult înseamnă timpul în ecuația dezvoltării. Dacă am lua bunăoară drept bază de cal­cul ritmurile de dezvoltare ale României antebelice putem spune că ne erau nece­sari aproape 100 de ani ca să înălțăm baza tehnico-materială, modernă, în continuă expansiune calitativă, de care dispune as­tăzi țara. Am cîștigat peste o jumătate de secol în disputa cu timpul. Măreț semn al Victoriei. De cind poporul român își este „stă­­pin­­ie însuși", s-a împămîntenit tradiția ca fiecare nou an să-l depășească pe pre­cedentul. Iar dacă drumul este jalonat de istorice izbinzi, dacă, în ciuda multor ob­stacole ce au trebuit să fie depășite, am repurtat succese de o amploare fără pre­cedent, aceasta se datorează faptului că la cîrma destinelor noastre s-a aflat par­tidul comunist și bravul său conducător, tovarășul Nicolae Ceaușescu. Anii de cind tovarășul Nicolae Ceaușescu se află în fruntea partidului și statului nostru — ani ce se așează firesc în continuitatea unei vieți de autentic re­voluționar patriot — au pus cu putere în relief virtuțile sale de profund gînditor revoluționar — deschis noului, capabil să pătrundă esența fenomenelor, să descifreze cu înaltă rigoare științifică sensul eveni­mentelor­­, de strălucit conducător popu­lar care, adinc­încrezător în puterile po­porului său, în capacitatea lui de a asi­gura neabătut progresul țării, desfășoară o neprecupețită muncă de mobilizare și or­ganizare a energiilor națiunii în lupta pen­tru împlinirea mărețelor obiective propuse, Iată de ce iu inima și conștiința poporu­lui epoca ce o străbatem este indisolubil legată de cugetul și fapta, de numele to­varășului Nicolae Ceaușescu, expresia celor mai adinci simțăminte ale națiunii constituind-o îngemănarea celor trei cu­­vinte-simbol ale acestui timp: „Partidul — Ceaușescu — România." Cel de-al optulea cincinal va marca ne­greșit un nou și important pas pe calea progresului nostru economico-social, con­turul lui e clar, orizontul bine cunoscut. A fost trasat cu răspundere față de desti­nele țării și cu lucida cunoaștere a forțe­lor ei de către cel de-al XIII-lea Congres. Va fi un cincinal în care România se va situa în continuare în rîndul țărilor lumii cu cele mai înalte ritmuri de dezvoltare, iși va consolida potențialul său productiv, iși va dezvolta avuția sa națională. Pînă în anul 1990, patria noastră va trece de la stadiul de țară în curs de dezvoltare la­­ stadiul de țară mediu dezvoltată. Realizarea unei creșteri economice in­tensive devine trăsătura dominantă, co­loana vertebrală a întregii strategii de dez­voltare — așa cum nu odată a subliniat încercatul nostru cîrmaci, tovarășul Nicolae Ceaușescu. Este o orientare fun­damentală care ține seama de nivelul atins în dezvoltarea economiei românești, o orientare care are în vedere faptul că făurirea societății socialiste multilateral dezvoltate presupune o economie modernă, FAMILIA (Continuare in pag. 6). U­RARE înaltă ziua se răsfrîng­ paste, țara Sub cerul de zăpadă ne adunăm ca frați Unirea e prin anotimpuri primăvară Sosită mai devreme în Carpați Inrăm­urind pădurea de stejari și Cîntînd în doine dorul ca și zboru, Unirea e dintotdeauna, e și azi Cea care ne rodește mai bogat . Din ianuarie, cind ochii din ferestre se umplu de lumina ce cade cu ninsoarea Din milioanele de inimi românești Iubit conducător primiți-ne urarea, Cu sărbătoarea mim­ilor îmbrățișate Mulți ani, mulți ani cu sănătate să trăiți mele să fie noi file dintr-o carte de aur ce-n pace-o făuriți! Crăciun PARASCA EXEMPLU IMOBIL Omagiul nostru solemn și fierbinte, ex­presie a respectului și caldei prețuiri, a dragostei față de exemplul luminos de adevărată fiică a neamului, întruchipare a celor mai alese virtuți ale femeii româ­ne, îl aducem tovarășei academician dr. ing. Elena Ceaușescu, membru al Comite­tului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., prim-viceprim-ministru al guvernului, pre­ședinte al Consiliului Național pentru Ști­ință și Invățămînt, cu prilejul zilei de naș­tere, pentru abnegația și dăruirea cu care se consacră progresului neîntrerupt al Ro­mâniei socialiste, pentru modelul strălucit de spirit revoluționar și de acțiune neîn­fricată puse în slujba poporului și a cla­sei muncitoare, a întregii națiuni, întreaga viață și activitate a tovarășei Elena Ceaușescu este consacrată, fără nici o șovăire, încă din anii tinereții, cauzei poporului, celor mulți, victoriei socialis­mului­­ și comunismului. Statornicia idea­lului revoluționar înalt, crezul fierbinte în libertatea poporului și independența pa­trie, lupta curajoasă purtată împotriva orînduirii burghezo-moșierești, dorința ar­zătoare de a contribui cu toate puterile la schimbarea destinului României, încrede­rea nestrămutată în justețea politicii par­tidului, dîrzenia, cutezanța și patriotismul înflăcărat exemplu pe care îl urmăm cu toată inimă, prin toate gîndurile și faptele noastre. Este plin de profunde semnificații fap­tul că, încă din anii tinereții, alături de tovarășul Nicolae Ceaușescu — marele erou al națiunii noastre, ctitorul celei mai impunătoare epoci din marea epopee a is­toriei naționale — tovarășa Elena Ceaușescu a îndeplinit sarcini de mare răspundere în rîndul Partidului Comunist Român și al Organizației revoluționare a tineretului, slujind cu devotament și ab­negație cauza clasei muncitoare din rîn­dul căreia s-a ridicat și pentru cauza că­reia a luptat­ în anii socialismului, îndeplinind im­portante sarcini pe linie de partid și de stat, contribuția tovarășei Elena Ceaușescu se înscrie cu pasiune revoluționară și de­votament patriotic cauzei Partidului Co­munist Român, luptei eroice a poporului nostru pentru înfăptuirea revoluției so­cialiste și propășirea patriei. Prezența activă a tovarășei Elena Ceaușescu la marile evenimente ale țării, alături de secretarul general al partidului, președintele Republicii, tovarășul Nicolae Ceaușescu, ctitorul României moderne, contribuția de seamă la elaborarea și în­făptuirea politicii partidului și statului nostru, intensa și bogata activitate social­­politică pe care o desfășoară în cadrul conducerii superioare de partid și de stat pentru soluționarea problemelor complexe ale operei de construire a socialismului, participarea sa directă la progresul conti­nuu și multilateral al întregii noastre so­cietăți îi aureolează chipul slăvit de fiică a României, căreia toți slujitorii școlii, cu mîndrie și recunoștință, îi aducem un cald și respectuos omagiu și îi urăm din tot su­fletul la mulți ani cu sănătate și fericire, noi și mărețe succese în realizarea înalte­lor misiuni cu care a fost investită de par­tid și de popor, noi realizări pe tărîmul științei și învățămîntului, puse în slujba progresului multilateral al patriei, a păcii în lume. Beneficiind de sprijinul și îndrumarea permanentă, de strălucită competență a Prof. Viorica PISCOI (Continuare în pag. 12) MILITANTISMUL ARTEI NOASTRE Acum, cind pășim într-o nouă etapă a edificării socialiste multilateral dezvoltate, acum cind pășim într-un nou cincinal, la fel ca toți cetățenii patriei noastre, cei ce activăm în cultură și artă sîntem hotărîți să muncim cu și mai mare abnegație și pasiune, călăuziți de documentele Congre­sului al XIII-lea al partidului, de indica­țiile secretarului general al partidului, to­varășul Nicolae Ceaușescu. Sîntem con­vinși de rolul pe care îl poate avea arta în modelarea conștiințelor, în mobilizarea revoluționară a maselor pentru că așa cum sublinia tovarășul Nicolae Ceaușescu încă la Plenara Comitetului Central al Parti­dului din 22—25 aprilie 1968, „ ... fără o dezvoltare a științei, a gîndirii tehnice, a nivelului general de cultură al poporului nu vom putea asigura nici progresul bazei materiale a societății..." Pentru că în țara noastră totul se con­struiește, se face, de către popor și pentru popor, și în artă tot el trebuie să fie fău­ritorul activ, prin marele, cuprinzătorul festival Cîntarea României — festival ce a determinat înflorirea cuprinzătoare, mul­tilaterală a personalității umane. Urmînd însuflețitoarele indicații și îndemnuri ale conducătorilor partidului și statului nos­tru, se construiește și se creează cu dăru­ire, artiștii oferind opere de valoare pen­tru a accentua noua calitate a vieții omu­lui contemporan și totodată, pentru a lăsa viitorului o bogată moștenire, demnă de strălucirea trecutului, a istoriei poporului nostru. De altfel numeroasele opere de artă și monumentele dedicate glorioaselor noastre tradiții de luptă ca și epopeii con­strucției socialismului pe pămîntul româ­nesc, evidențiază faptul că arta și cultura românească sunt străbătute de nobilele pre­cepte ale umanismului socialist, orientate către tezaurul gîndirii și spiritualității po­porului nostru. Artiștii plastici alături de scriitori și compozitori animați de același sentiment patriotic, de avîntul revoluționar ce carac­terizează activitatea noastră, a tuturor, re­flectă în operele lor marile transformări socialiste, noul peisaj al patriei, chipurile oamenilor ce făuresc prezentul și implicit viitorul României. Marile momente ale is­toriei noastre au fost omagiate și prin par­ticiparea artiștilor în expoziții aniversare sau dedicate grandioaselor evenimente ce-au marcat această perioadă, în primul rînd Congreselor partidului, luptei pentru pace. Ei știu că prin artă, prin operele lor, noțiunea de bun și de frumos primește un înțeles mai deplin, că ea poate dez­volta sentimente puternice și că poate con­tribui la înfrățirea dintre oameni, dintre popoare. In expozițiile organizate în ultimii ani publicul a avut prilejul să privească nu­meroase tablouri inspirate de munca, de magnificele personalități, a tovarășului Nicolae Ceaușescu și a tovarășei Elena Ceaușescu, omagiu adus de plasticienii noș­tri, pictori, graficieni, sculptori etc., con­ducătorilor iubiți ai partidului și statului nostru. Aceste opere ne vin în minte cu atît mai mult în prima lună a anului, cind întreg poporul român se sărbătorește cu căldură zilele de naștere. Nu odată în creațiile plastice îi vedem alături, privind înainte, cu credința nestrămutată în ma­rile realizări și transformări ale prezentu­lui nostru, cu hotărîrea ca poporul nostru, călăuzit de partid, prin munca și pute­rea sa să ajungă la înfăptuirea visului de aur — comunismul. Artiștii plastici i-au surprins în mijlocul lanurilor de grîu, în efervescența marilor construcții industri­ale, în mijlocul tineretului și al copiilor patriei, privind vizionar înainte spre vii­tor sau, cu chipurile luminate de zîmbet, de dragostea față de popor, ca militanți neobosiți în lupta pentru bunul cel mai de preț care este pacea, pentru înțelegerea între popoare. Artiștii plastici au repre­­ saria ZINTZ (Continuare în pag. 12)

Next