Familia, 1986 (Anul 122, nr. 1-12)

1986-01-01 / nr. 1

___________________ _ FAMILIA OMAGIU FIERBINTE în urmă cu cîțiva ani eram în Piața Victoriei, loc de înaltă memorie pentru orădeni. Spațiul acesta reținut de istorie a cunoscut pașii lui Mihai Viteazu, ai lui Horia, Iancu, marșul trupelor eliberatoare ale Diviziei Tudor Vladimirescu, ma­rile întîlniri democratice ale locuitorilor României care au ridicat Oradea la ran­gul de cetate industrială și culturală mo­dernă. Eram deci în Piața Victoriei și aștep­tam sosirea de la aeroport a tovarășului Nicolae Ceaușescu. Așteptarea mi-a tre­zit dorința rememorării întîlnirilor cu conducătorul partidului și statului nos­tru, nu numai pentru emoțiile care au în­soțit întotdeauna aceste vii manifestări ale spiritului democrației socialiste ci și pen­tru a reface un drum de năzuinți și fapte parcurs sub conducerea Sa. Eram încă U.T.C.-ist cînd tovarășul Nicolae Ceaușescu s-a întîlnit cu oamenii locului în această piață vorbindu-le despre viitor. Centrul orașului devenise un enorm cabinet de sistematizare, iar punctele cardinale ale orașului se fixau mult dincolo de pe­rimetrul existent atunci. Mi-a rămas viu dialogul cu care s-a încheiat acea adunare luminoasă. „Sînteți de acord, tovarăși­i? — a întrebat tovarășul Nicolae Ceaușescu după ce a expus ce urma să se întîmple î­n viitorii ani la Oradea. „Da“, au răspuns zecile de mii de oameni conti­­nuînd cu urale și aclamații de o sinceri­tate emoționantă. Nu la puțină vreme au urmat alte întîlniri pline de bucurie și entuziasm. Țara se ridica mereu mai bine și oamenii simțeau o autentică mîndrie că trăiesc în acești ani luminați de ideile și gîndurile unui eminent om de stat cu o putere de muncă excepțională, spre care lumea contemporană privea cu respect și interes deosebit. Și îmi aduc aminte și de aceea întîlnire cînd apele au năvălit pustiitoare din rîuri, cînd inundațiile au amenințat viața orașelor și satelor. Pre­zența conducătorului partidului și statu­lui împreună cu tovarășa academician, doctor inginer Elena Ceaușescu în Piața Victoriei în acea zi memorabilă arăta pute­rea nemaipomenită care lega oamenii de el. A vorbit puțin, cu durere în suflet pen­tru cele întîmplate în zilele precedente, dar cu o hotărîre și convingere că mîine va fi soare și bine, încît a dat mulțimii lumina încrederii și liniște. A fost o do­vadă de patriotism și suflet înflăcărat care a intrat în istoria orașului și a țării. Ca scriitor și conducător al unei insti­tuții de cultură simt mereu responsabili­tatea ca spiritul acestei epoci să fie pre­zent în tot ce fac. Este un semn de răspuns la marile transformări ce se în­tâmplă zilnic în țara mea. Și ce aș putea altceva gîndi pentru conducătorul nostru în aceste zile de săr­bătoare decît să îi urez din adîncul inimii, cu întreaga noastră națiune, tradiționalul „La mulți ani! Mircea BRADU PROFUNDA NOASTRĂ STIMĂ în acest prag de nou cincinal, cînd nu­mărăm izbinzile și ne pregătim pentru noi eforturi creatoare, gîndul întregului popor, al întregii intelectualități, al celor care sînt meniți să înfăptuiască zi de zi, neprecupețit, vastele sarcini ale unei efi­ciente revoluții tehnico-științifice, — se îndreaptă spre primul fiu al țării, arhi­tectul suprem al României contemporane, eminentul bărbat de stat, conducătorul de o integritate, clarviziune și principialitate exemplare, revoluționarul neînfricat și pa­triotul ardent, secretarul general al Parti­dului Comunist Român, tovarășul Nicolae Ceaușescu. Cincinalul în care am pășit, în deplină continuitate a liniilor directoare trasate de partid începînd cu Congresul al IX-lea, deschide o etapă calitativ superioară în toate domeniile vieții, astfel ca pe baza consolidării realizărilor din deceniile tre­cute să se treacă la un ritm de dezvoltare și mai intens, mai înalt, în concepția to­varășului Nicolae Ceaușescu, energeticii îi revine importantul rol de a asigura supor­tul creșterii impetuoase a producției in­dustriale, al dezvoltării transporturilor și telecomunicațiilor, al modernizării tehnice și intensificării agriculturii, al realizării programului de investiții și construcții — totul în condițiile augmentării neîncetate a productivității muncii și eficienței eco­nomice, printr-un tot mai înalt nivel al inzestrării energetice a muncii, asociat cu mecanizarea și automatizarea proceselor de producție. Urmînd prețioasele și nemijlocitele in­dicații ale secretarului general al Partidu­lui, la Institutul de Subingineri din Ora­dea s-a realizat în premieră mondială omologată tehnologia și instalația pentru producerea de energie electrică din căl­dura apelor geotermale. Totodată efortu­rile colectivului de cercetare de la insti­tut se îndreaptă spre producerea de ener­gie electrică din resurse energetice recu­perabile în diverse industrii. Este modesta noastră contribuție pe care o închinăm tovarășului Nicolae Ceaușescu, garant su­prem al propășirii noastre, a cărui poli­tică și concepție în domeniul energetic constituie premiza dezvoltării fără prece­dent a patriei noastre. Totodată prinosul nostru de recunoștință și stimă adîncă se îndreaptă spre tovarășa academician doc­tor inginer Elena Ceaușescu, pentru afir­marea științei românești, pentru devota­mentul patriotic cu care îndrumă amplul proces de înfăptuire a politicii partidului în domeniul științei, învățămîntului și cul­turii. Ca participant la grandioasa revoluție tehnico-științifică din țara noastră, ca dascăl și comunist îmi exprim profunda fericire că am fost hărăzit să trăiesc în măreața perioadă a istoriei României. Epoca Ceaușescu! Sînt convins că atît subsemnatul, cît și toți colegii mei, întregul popor român, nu ar fi fost în măsură să-și realizeze plenar forțele creatoare decît în această epocă datorită condițiilor minunate pe care le avem, datorită farului călăuzitor care ne îndrumă și care constituie pentru toți un inepuizabil tezaur de gîndire re­voluționară și științifică. Primiți vă rog, mult stimate și mult iubite tovarășe Nicolae Ceaușescu tradi­ționala noastră urare din străbuni. La mulți anii Conf. univ. dr. ing. Teodor MAGHIAR ONOR OSTĂȘESC Cu siguranță că marea însemnătate a Congresului al IX-lea al gloriosului nos­tru partid comunist rezidă, înainte de toate, în faptul că, exprimînd voința comuniști­lor, a tuturor oamenilor muncii, fără deo­sebire de naționalitate, a întregului popor român, a ales în funcția supremă de con­ducere în partid pe cel mai strălucit fiu al națiunii noastre, patriot înflăcărat și revo­luționar consecvent, genial strateg al nou­lui destin al patriei, bărbat de stat de înaltă autoritate în viața lumii contempo­rane, militant eminent al mișcării comu­niste și muncitorești internaționale, omul care din cea mai fragedă tinerețe s-a de­dicat cu întreaga ființă intereselor patriei și poporului român, cauzei libertății și in­dependenței naționale, idealurilor progre­sului și păcii — tovarășul Nicolae Ceaușescu. Perioada scursă de la Congresul al IX- lea a marcat, totodată, alături de grandi­oasele înfăptuiri ce alcătuiesc chipul lu­minos al României de azi, începutul unei etape de profunde mutații calitative î­­ ceea ce privește complexa problematică a apărării naționale. Tovarășul Nicolae Ceaușescu a fundamentat în ultimele două decenii teze, idei de excepțională însemnă­tate referitoare la: unitatea dintre con­strucție și apărare în procesul de făurire a societății socialiste multilateral dezvol­tate; apărarea națională ca operă și cauză a întregului popor; rolul determinant al dezvoltării economico-sociale în întărirea puterii armate a țării, raportul dintre om și tehnică în război și rolul decisiv al omu­lui în luptă, caracterul unitar al organi­zării, înzestrării și pregătirii tuturor com­ponentelor sistemului național de apărare, dreptul suveran, inalienabil al organelor noastre constituționale de a decide asupra folosirii puterii armate a țării și, în con­secință, conducerea exclusivă de către par­tid a sistemului național de apărare, ca­racterul și particularitățile războaielor în epoca contemporană și căile preîntîmpi­­nării lor etc. Toate acestea și-au găsit con­cretizare în doctrina militară a României socialiste, al cărei strălucitor fondator este tovarășul Nicolae Ceaușescu. De altfel, opera politico-militară a to­varășului Nicolae Ceaușescu atestă marile sale însușiri de conducător și teoretician militar de anvergură, care cunoaște pro­fund, multilateral fenomenul politico-mili­­tar contemporan și dispune de o impresio­nantă capacitate de a elabora soluții origi­nale ce asigură optimizarea activității în domeniul apărării naționale. Aniversarea zilei de naștere și a înde­lungatei activități revoluționare a tovară­șului Nicolae Ceaușescu ne oferă prilejul de a exprima, și cu această ocazie, întrea­ga noastră gratitudine față de comandan­tul suprem, ctitorul armatei moderne a României socialiste, pentru tot ceea ce a făcut și face în scopul întăririi continue a capacității de apărare a patriei, pentru afirmarea viguroasă a oștirii în viața so­­cial-politică a țării. Intîmpinînd cu onor ostășesc acest dra­m și important moment aniversar, armata ță­rii își reînnoiește înaltul legămînt de a în­făptui neabătut Programul partidului,, hotărîrile Congresului al XlII-lea și cerin­țele Directivei comandantului suprem, ur­mînd luminosul exemplu de muncă și dăruire pentru prosperitatea continuă a țării pe care îl oferă eroul între eroii nea­mului, tovarășul Nicolae Ceaușescu. Locotenent colonel Nicolae BOCHIȘ 1 N­isipuri. Nisipuri cu trupuri ademe­nitoare cu­ cuprinzi cu ochii. Asta era aici cu mai bine de douăzeci de an în urmă. — Uite că am îndrăznit. Și bine am făcut! — își amintește inginerul Emeric Szabó, directorul Trustului județean I.A.S. E drept, problema în dispută nu era dintre cele mai simple, iar scepticii aveau argumente destul de grele. „Pămînturile acestea n-au întors niciodată nici măcar cit s-a așezat sub brazdă", ziceau unii „Piatră seacă!“, adăugau alții. Și-atunci, totuși, să mai îndrăznească oare cineva să le modeleze? Inginerul Szabó n-a cedat însă. Era o lipsă acută de utilaje. Au nete­zit cu ce au avut și cum au putut coamele cîtorva dune. Le-au disciplinat și smuls puterii vînturilor, opintind și boii pe care-i aveau pe vremea aceea la IAS Valea lui Mihai. Din „piatră seacă“ au apărut cui­buri de rod, sfîrșind cu pomăt bogat. Parcurgem cîteva din punctele „îndrăz­nelii“. Ferma nr. 2 Curtuișeni. Artizanul ei, o mai veche cunoștință, inginerul Ștefan Duca. — Primele plantații de măr le-am în­ființat în 1964, în sistem clasic, eșalonîn­­du-le apoi intensiv —■ pe 152 hectare, pînă prin 1973. Putem asigura astfel înlocuirea lor treptată la declin, fără a afecta nive­lul producției la care a fost proiectată ferma. — Adică? — Adică 15 000 kg mere la hectar. Re­pet, sîntem pe nisipuri. Dar, de fapt, în ultimii 15 ani această cotă a fost constant depășită. Am realizat chiar și 31 850 kg mere la hectar, aducînd anual beneficii de ordinul milioanelor. Cifrele menționate se vor și ele o de­monstrație. Și încă una de substanță. Des­pre toate acestea, Duca vorbea cu acel aer firesc, cumpătat, cu care orice gospodar îți vorbește despre rosturile casei lui, des­pre bucuriile lui. Spre Șimian, ferma inginerului Dani. Cu salturi la fel de spectaculoase. Pe lin­gă măr, am văzut înfiripîndu-se aici plan­tații masive de nuc.. Dar mărul rămîne to­tuși suveran. Toamna „arde" întregul ho­tar. E potop de pomăt. Și nu se poate să nu înțelegi atunci că drumul de la floare la fruct este la fel de lung, de imprevizi­bil și capricios, precum drumul de la vor­bă la faptă. Să crești un măr sau să faci om dintr­­un copil par a fi lucruri asemănătoare. In­terlocutorul nostru a precizat că tot ceea ce ne spune are un caracter tehnic. Adică este știință verificată. Merii stau un an în pepiniere, apoi se replantează în școala de altoire și abia cînd sînt de înălțimea omului își statornicesc locul în livadă. De la sămînță pînă cînd merii ajung să facă mere trec 8 și chiar 12 ani. Dar nu e totul. Trebuie ocrotiți cu strășnicie. Iarna, pri­măvara și în timpul vegetației merilor au loc între 12 și 14 stropiri succesive. Aproape că nu-mi vine să cred — mai mult de 80 la sută din lucrările de com­batere se execută noaptea, cînd nu e vînt și temperatura nu e ridicată. Intr-adevăr, e trudă multă să crești și să menții în plină sănătate un măr. Dacă ai izbutit, mă­rul trăiește și 100 de ani. Spectaculosul, aici, este doar acumula­rea efortului. Munca timp de patru ano­timpuri. La Valea lui Mihai nu e brun de pădure în care merii își statornicesc ră­dăcinile cu plăcere. Nu e nici apă, deși la o ploaie bună un măr se adapă cu 3—4 căldări pline ochi. Pomicultorii de aici — cum sublinia inginerul Ioan Reteșan, di­rectorul IAS Valea lui Mihai — își au mîndria lor proverbială, hărnicia și iscu­sința „corp la corp“ cu natura. Ceea ce în­­tr-un loc poate părea abatere, acolo e le­ge­a „agrotehnicii". Ierburile, stîrpite în­­tr-o parte, sînt ajutate să crească, cu ori­ce preț, în plantațiile tinere pentru a fixa și fertiliza nisipul. Nu s-ar putea spune că pomicultorii n-au fost cutreierați și de îndoieli. N-au știut ce-i odihna. Au îndrăz­nit mereu, alergînd diminețile să cerce­teze mugurii, de teamă să nu-i fi ars su­flarea înghețată a vîntului rece. Bogăția rodului toamnei nu este însă o surpriză pentru lucrătorii de aici. O prevestește blîndul extaz al pomilor în floare. Cînd numeri pe fiecare creangă 60—70 flori. Cînd între flori și frunze există un raport numeric armonios. Se înțeleg mai bine sa­tisfacția cînd trec cu rod mai bogat din­­tr-un an în altul, cînd vezi cum cresc, ca o binemeritată răsplată, dulcele poveri ale roadelor mult visate. întrebați, ei rezumă însă mult mai simplu: munca luată în se­rios pentru ca livezile să dea rodul întreg. Nu vezi cu adevărat frumusețile toam­nei de nu zăbovești într-o livadă. E fru­mos și griul cînd e copt, dar nu te încîntă așa cum te încîntă o livadă pe rod. Aleg un ionatan aprins și palma mi se umple de rotunjimea lui tare, pietroasă. In cău­șul palmei s-a adunat parcă licărul amur­gului din apusuri largi de august. Nu știu cum sînt alții, dar eu cînd mușc dintr-un măr însoțesc cu un gînd bun pe cel ce l-a sădit și îngrijit. Un fel de a mă răscumpă­ra pentru dulcețea și aromele care îmi um­plu cerul gurii. Merele de Valea lui Mihai au o geogra­fie. Sinonimă cu cea a nisipurilor aduse la marea confruntare cu belșugul. Pînă acum douăzeci și ceva de mii, nisipurile zburătoare de aici erau lăsate in voia soartei. Pășuni sărăcăcioase, cuprinse de arșiță la primul semn de secetă. Ici-colo, pe dune, se cultiva ceva secară. Una pes­te alta însă valoarea producției nu depășea 25 000 lei pe hectar. „Azi — ne spune in­ginerul Reteșan — de vreme ce veniturile la hectar bat către 120 000 lei, aceleași ca­pricioase nisipuri se pot compara cu cel mai mănos teren din Cîmpia Crișurilor, destinat celor mai rentabile culturi". Po­vestea acestui impresionant salt este în fapt povestea livezilor ce au pus aici stă­­pînire asupra întinderilor aride pînă mai­ ieri. In lupta cu timpul, pomicultorii de­­la Valea au stimulat nisipurilor zelul de a produce, dîndu-le în chip generos mun­ca lor, ca să primească de la ele în ace­lași chip, înzecit. La întoarcere, am întîlnit un om cu caz­maua săpînd­ici-colo într-un loc de cîm­­pie. Lua în mină și parcă mîngîia cu pri­virea un bulgăre de pămînt. Măsura atent stratul arabil, grosimea fertilului așezat de milenii deasupra pietrișului mărunt. A găsit ceea ce căuta: balastul pentru teme­lia construcției ce trebuia să o înalțe coo­perativa. Ne-a atras atenția faptul aparent mărunt: locul de unde se scotea pietriș și nisip a fost nivelat și acoperit din nou cu pămînt fertil. Loc neted, bun pentru agri­cultură. Fiecare metru patrat de arabil în­seamnă o pîine. Am inserat aceste rînduri cu gîndul la cei ce sapă canale ori șan­țuri și gropi amestecînd stratul fertil cu sterilul. Și lasă în urma lor „deponiile“ — pămîntul galben ori albicios neroditor, scos din subsol și răsfirat la suprafață — de-a lungul canalelor de irigații ori dese­cări. Să reflectăm asupra cîtorva date. Unui utilaj greu îi sînt suficiente cîteva minute pentru a muta din loc pămîntul arabil de pe cîțiva metri patrați. Dar sînt necesari — spun experții — peste 3000 de ani pen­tru formarea unui strat de pămînt fertil, gros de numai 30 de centimetri. Iată de ce imaginea omului cu cazmaua, măsurînd stratul arabil, am reținut-o ca pe un sim­bol al spiritului de gospodar, al respectu­lui față de pămînt, marea noastră avuție, „cheia" noii noastre revoluții agrare. Și ca pe un îndemn. loan LAZA AGRICULTURA - LA ÎNCEPUT DE CINCINAL

Next