Familia, 1871 (Anul 7, nr. 1-52)
1871-01-24 / nr. 4
Fericirea. Dorerea este elementulu nostru vitalu. Byron. Credeam ca fericirea esiste ’n asta lume, C’amorulu si virtutea nu sunt numai unu nume; Desierta-mi tu credinti’a, amara desceptarea, Aflandu c’a omenirii regina e Tradarea. Iubiam cu fragedîme o juna adorata, Unu angeru ce adese cu buz’a-i aromata Pe buz’a-mi insetata joru eternu amoru, Eternu sborâ la dins’a ardintele meu doru. I-am consacratu viéti’a, credinti’a, fericirea, In ea iubiam natur’a, intrega omenirea, In ea pusesem totulu: presinte, vinitoru; Dar dins’a mi respunse tradandu alu meu amoru. De sierpele-femeia muscatu fara ’ndurare In sinulu amiciei cercat’am consolare; Ferice astei dîne unu cultu i-am cultivatu; Minciuna fuse totulu, si-aci am fostu tradatu. Nebunu acelu ce crede, nebunu celu ce iubesce, Femei’a e unu sierpe si omulu unu demonu. Candu ceea te ranesce, acest’a te strivesce ; Minciun’a triumféza si Ur’a e pe tronu. De vrei se gusti o trista, palida fericire, De vrei se stringi in bradia fatal’a nălucire Ce ’n lume ni promite viétia de elisu, Viséza, fericirea nu e decâtu unu visu. I. D. Dragescu. Marti sér’a. — Novela poporala, premiata. — (Urmare.) Apoi indestulitu cu sine a storsu glagea de vinarsu pana ’n fundu. — Unii aprobau, ca si Ilie horesce ca Petrea, alții negau ; s’a escatu o cearta sgomotoasa intre oaspeti. — Nu faceţi larma, — nu ve sfădiți, — striga jupanulu Noe, — ca mi-s’oru scolâ copii si mi s’a spariu jupanés’a; nu striga asie tare bade Ioane. lonu Albutiu, gur’a satului, nici nu bagă in seama tém’a jidanului si cu unu tonu si mai innaltu continuă: — Ce e dreptu, Petrea horesce mai bine decâtu Ilie. —• dar marti-sér’a lu intrece si pe elu. — Marti-sér’a!? . . . cine l’a audîtu? — intreba mai multi, cu oare-si-care inspaimentare. — Da, marti-sear’a, necuratulu, — continua Ionu Albutiu, — eu l’am audîtu, eu l'am si vediutu. In toata noaptea, fia timpu bunu, fia viforosu, după cantatulu cocosiloru, la mediulu nopții, vine in satu, umbla ca o umbra necurata de la casa la casa, pana ce da de vr’o féta, preste care are potere; apoi pe acea o dragostesce, o desmerda, pana o mai omoara, — bei ca si marti-sear’a iubesce fetele frumoase!... Apoi pana in diori, candu canta era cocosii,fuge din satu, numai pana atunci are potere... mergendu, asié horesce de frumosu, de gelnicu, de ti se topesce anim’a. — Se inschimba necuratulu in chipu de fetioru.... Vai de acea féta, care toarce marti sér’a, ca apoi preste acea are potere__ Cu care féta siede marti-sér’a, acea nici nu se poate marita biét’a. — nu, câci marti-sér’a nu o lasa asie usioru din biruinti’a sa, o dragostesce, o sărută, — apoi o ghidalesce pana mare de insu; da, câ deaca se mărită, apoi nu are mai multa potere preste ea.... Nu vedeți, câ Veronic’a lui Georgie, a bocotanului, nu se mărită, macar a petîtu-o unu clericu, omu de cinste si carturariu mare.... Dar sa-lu vedeti cu necuratulu cum vine in satu , e in form’a unui tiapu lanosu, cu carne scurte si groase, apoi umbla in doue picioare ca omulu, si urm’a-i e ca de calu; inse candu se apropia de draguti’a sa, se ’ntorce preste capu si se preface celu mai zdravenu fetioru, intr’o noapte in noue forme se poate schimbă necuratulu. Toți ascultau cu intristare narațiunea infioratoria, unii si faceau cruce, er alții duceau: — Doamne , pazesce-me de celu necuratu! Numai Petrea nu-si facea cruce, elu seu nu credea... seu nu se temea de spiritele necurate. ... Timpulu inaintase, si ospetii jupanului Noe pe rondu s’au dusu cu totii; au remasu numai Petrea si Gur’a Satului. Petrea siede intr’unu cornu de mésa, cu capulu radiematu pe mana, si cauta la glagea cu vinarsu, pe care nici nu o atinsese cu buzele. Cine stie ce cugeta elu acum ?! — Hei, fartate Petre! — luagraesce Gur’a Satului, — vedu ca esti superatu, vina cu mine la voia buna, hai la siediatoria! Petrea nu i-a respunsu nimicu, s’a redicatu de pe scaunu, si luandu-si caciul’a si bâtiulu, l’a insocitu. 38