Familia, 1875 (Anul 11, nr. 1-52)
1875-05-04 / nr. 18
202 Si inca totu vibreaza l’audiu-mi melodi’a, Si pare ca vedu inca frumosulu paradisu, Cu brune si blondine, dantiandu cu veselia; Dar — lumea e nimica: unu baiu si-apoi unu — visu. Ploesci 1875. Febr. 9. Z. Antinescu. Fantasia in visu. — Schitia. — Erá de catra séra, séra pré frumósa cum numai se póte închipui... Sórele splendidu si reversa radiele sale ultime preste universulu nemarginitu, ceriulu era seninu, numai ventulu ce sufla de la apusu spre resaritu — ca de comunu in santîtulu sórelui — punea in circulatiune câte o grupa de nori, cari cu o usiorintta plăcută plutiau asupra prisonului, coloratu purpuriu de radiele ultime ale soarelui maiestosut. Berea lina de sera misca frundiele uscate si decadiate de pe fagii crengosi, stancele incaruntate ce se imbratîsiau cu verfulu fagiloru innalti — priviau la mine ca nesce martori tristi ai trecutului. Ochii si perdeau vederea in aspectulu naturei pre frumóase!... Totulu era in tăcere — — — totulu mise paru maiestosu! si eu privindu din candu in candu la serele ardietoriu, si ascultandu sieptele line ale frundieloru, ce se miscau de zefirulu serei, intre meditatiuni mi luai calea pe o catarusia sierpuitoria susu la munte. Intre aceste me cuprinse oboseala, — câci toata diu’a umblasemu, inse nu o simtieam, câci fantasi’a — rumpendu catusiele corporale, cu aripile celerității vne aventâ in regiunile idealului ... si numai candu si candu, candu patulu armei, ce o portam pe spate, se anina in vre-o crénga uscata, si me impedecu estmodu in mersu, — me trezii cu spariatu din insulu frumosu, ce si crea sie si fantasi’a via in spiritulu meu. Dar unu minutu, si firulu fantasiei rupte era de nou intregitu, si eu de nou umblam cu cugetulu in regiunile spiriteloru. Astfeliu am petrecutu cu vre-o jumetate de ora, neaudîndu si nevediendu nimica din cele ce se intemplâ langa mine, câci poterea cugetului in sborulu seu liberu a ocupatu totu terenulu vediului si audiului, candu deodata simtîi ca me trage cineva de spate. M’am intorsu inderetru. Arma-mi era de nou acatiata de o creanga, si cureu’a, care era crucisiu puse peste umerulu meu — nu me lasa sa pasiescu mai incolo. Am ruptu creanga, ce me impedeca in mersu, si din intemplare mi-am aruncatui ochii la ceriu, — ceriulu era rosiu-purpuriu si soarele departe . . . departe, dincolo de munții cei recorosi, ce se întindea înaintea mea, — miparea câ numai vibrâ in aeru gata in totu minutulu a cade abisu. Crengile clătite de zefirulu — crescutu deja in suflarea de venturelu linu, vie recoltâ suavu la facla, si eu câ se departu inferbintiel’a — ce impresiunea diverseloru icone fantastice au atitiatu in mine, — mi-aruncai peleri’a pe unu trunchiu de lemnu uscatu. O suflare de ventu linu recoritoriu de locu a uscatu sudorile, ce mi-acoperiau fruntea si eu renoitu in poteri si in spiritulu debilitatu de sborulu neincetatu alu cugeteloru . . . micontinuai calea. Chiar eram gata a sari peste unu isvoru cristalinu, ce mi-stetea in cale, candu unu cantecu dulce armoniosu mi-ocupa atențiunea, unu cantecu, care par’ ca era acordulu dulce alu lirei lui Apoline, sau accentele plăcute ale Silfideloru mitologice. Preocupatu de acelu cantecu, am remasu ca o statua radiematu pe arma-mi! Era imnurile de multiumita, ce paserile indatinéza a le canta in apunerea sorelui. Dómne ce frumóase cântece! O filomela, cu tonulu ei placutu si delicatu de pe unu tufisiu micutiu canta in limb’a sa multiumita lui Dumnedieu, merlele, grauri si alte paseri i secundau in limb’a loru. Cu ochii atîntiti la ceriu , priviam sarele care pentru ultim’a ora s’a imbracatu in splendorea sa maiestatica, si deie unu sarutu de remasu bunu pamentului. Candu eca unu noru usioru, manatu cu de zefiru aluneca prin eteru, care a acoperitu dinaintea mea lumin’a sórelui. Paserile si-au finitu rugatiunile, numai buzele mele se miscau rostindu cuvinte despre sórele celu purpuriu, dar a incetatu, au tacutu si ele, caci plutindu mai incolo norulu, sórele a disparutu. O întunecime de sera s’a intinsu in giurulii meu, care din minutu in minutu crescea. Unde voiu merge in asta-era? cugetai... Sa me intorcu acasa ? Ba! Locurile sunt destulu de cunoscute si sigure, caci sunt locurile copilăriei mele, abia in o distantia de o jumetate de mila de la vé- FAMILIA. Anulu XI.