Familia, 1878 (Anul 14, nr. 1-98)
1878-06-25 / nr. 47
302 FAMILIA. Anulu XIV. le-au adunatu fonetistii pentru ilustrarea assertelor lor, amu aflatu, ca cea mai mare parte a lor se reduce la cuvinte străine, la neologismi nenaturalisati, la forme stricate, si la pronunciari falsificate; —iara în câtu în acele esceptiuni s’aru afla si cuvinte curatu române, — ele sânt forte pucine. Ce se atinge acum de cuvintele străine,— apoi dóra nu voru vré fonetistii sa întocmimu ortografi’a nóastra româna după gustulu străinilor. Ce figura comica ar mai face unu românii îmbracatu cu camésia, cu cioreci albi, incinsu cu scerpariu si încalitatu cu opinci — care apoi ar mai lua pe sine si unu fracu negru si unu cilindru înaltu de celu mai nou fasonu ? Totu aceea se pote dice si de neologismi, — cari până atunci, până când nu se acomodeza tuturor însușirilor limbei nóstre nationale, remânu cuvinte străine, forme stricate, — supuse si la pronunciari false, — pe cari apoi nici fonetistii nu le potu regula cu toata escamoteri’a lor fonetica, — fara d’a strica si ce e alu nostru curatu si bunu. Asi vré sa vedu eu, cum scriu fonetistii cu ortografi’a lor : Gyöngyös, gyönyörűség etc. Nu remâne asia dara — după mintea cea sonetosa — alt’a, decâtn a ne întocmi regulele ortografice după natur’a limbei nóstre, — si apoi a supune cuvintele adoptate la aceste regule de ortografia si pronunciare, — iera cele străine a le lasa în voi’a jurisdictiunei lor ortografice. D. e. după cum amu facutu si amu pronunciatu din plecatu — plecatiune , si nu „plecaţiune“ seu „plecaţie“ — asia vom subordina acestei regule stabile si generale si cuvintele deputatu — deputatiune, si nu „deputaţiune“, „deputăţie“, cu atâtu mai pucinu după forma cea falsa ce esista numai la slavi , deputacije etc. In fine, ce se atinge de acele cuvinte, cari fiindu curatu române, seu deja naturalisate, fara d’a se supune regulei generale, — apoi de aci nu urméaza, ca déca si-a perdutu o vulpe coad’a, apoi toate vulpile sa-si taia codile. — Aceste cuvinte vor fi tractate cu esceptiuni, iéra nu ca modeluri pentru întocmirea ortografica a limbei. In toate limbele casurile cele mai multe, cari se grupeaza pe lângă unu principiu, dau regul’a generala, iera cele mai puține — făcu esceptiunea. Natur’a cea musicala a limbei noastre ni-a dictatu regulele simfonice, după cari trebue sa se intocmeasca si pronunciarea, si prin urmare si ortografi’a cuvintelor române. Un’a dintre aceste regule simfonice e : ca accentuarea cuvântului cade totu-de-una pe silaba penultima d.e. sâpu — sapăre — săpătură etc. — Esceptiune dela regul’a asta se arata numai atunci, déca ultim’a silaba se contrage în cea penultima, — în casulu acest’a accentulu naturalminte remâne pe ultim’a de. a sapâ(re), —apoi déca ultim’a se derivéza într’ unu sufixu de doue silabe scurte, — în care casu accentuarea remâne înderetu pe penultim’a, d. e. sapâssemu, pépine etc. “) Si ilustrâmu acum acésta regula euforica a limbei române cu formul’a : w w — w, — si vom afla într’âns’a chei’a de pronunciare si fâra de semnele fonetice — numai din loculu, ce-lu cuprinde respectiv’a vocala. — Asia vocal’a a va sunâ deschisu ca a îndata ce vine la loculu de accentuare, — la din contra sunetulu ei se închide cu „a.“ — D. e. Asia vediându, câ din cuventulu bătătură nici unu a nu cade la loculu penultimu accentuatu, lesne vomu sei, câ tustreia din elu au sunetulu scurtu alu lui „a“, — si sciindu odata acesta regula, nu mai e trebuintia, ca cetitoriulu sa fia condusu de fiintiele codate si cornute. Sub asemene înmurintia cadu multa pucinu si celelalte vocale, desi la aceste variatiunea simfonica e mai pucinu simtîbila. D. e. vocal’a o când cade de sub accentu trece bucurosu în sunetulu lui u etc. D. e. po . . tu pu . . tu . . tu pu . . té . . re etc. Combinându ambele aceste forme eufonice, ne putemu esplica îndata, pentru ce o din cuventulu potu are trei sunete : potu, poate si putere, etc. Alt’a Insusîre simfonica a limbei române conditioneaza regul’a, ca literile precedente se influintieaza în pronunciarea lor prin cele urmatoare. Asia d. e. vocalele e si o se deschid u îndata ce urmeaza în silab’a urmatoarea o vocala bâ . . tu bă . . tú . . ta bă . . tn . . tú . . ra bă . . tú . . (ra n) Yedi maipelargu în „Die rumänische Amtssprache“ von I. Puscariu, Hermannstadt. 1860 u. 1864