Familia, 1885 (Anul 21, nr. 1-52)
1885-05-19 / nr. 20
232 FAMILIA. tu oare a-ți lega soarta cu un bărbat ca Herman al lui Göthe, o ființă vulgară, un burges de toate dilele, un automat care putea să placă numai doră unei Doroteia? sau iţi place mai bine a visă o figură uşoră, veselă, nepăsătdre, mai in sfîrșit pe unul din cei trei Muşchetari ai lui Damas?! Jorj (speriat) Muşchetari? . . . Vrea să dicâ militari ? Marita. Linişcesce-te, Jorj. Herman al lui Göthe este vreun băcan sau birtaş dintre amicii lui tata . . . Mi-e groză a te gândi măcar la dânsul! Pe când unul din cei trei Muşchetari ai lui Dumas, e bine . . . eşti tu! Jorj (era şi speriat.) Unul din cei trei . . . Par consequent, mai sânt încâ doi? Marița (cu sentimentalism.) Tu, numai tu ai devenit idealul inimei mele! Jorj (sărutându-i mâna.) Iţi mulțumesc, iți mulțumesc, ma colombe! Dar atunci nu intâriji a spune lui tată-tău . . . Marița. Chiar astăzi . . . (suspinând) Trebue curaj ! Tu scii cum este tata . . . Materialist, Jorj. Spiritul secolului, ma chirie! N’ai ce-i face. Să nu uiți vnse un lucru foarte serios, de la plus haute importance. Odată căsătoriți, fericirea nu trebue să ne facă a renunță la toate plăcerile societății, preumblări . . . Mariţa. Baluri . . . Jorj. Grădini. Mariţa. Costume. Jorj. Cai. Mariţa. Voiajuri ... O, cât de mult aş dori să văd Parisul! Dar mi-ar fi frică de petroliu . . . Jorj. Şi mie de comunişti ... Un om însurat nu se impacă cu comuna. Prea mult liberalism! Ca choque . . . Mariţa. Dar Veneția ... Ce mai dici ? Carnaval! Barcarolă ! Baiu pământesc ! Jorj. Insă toate astea cer bani. Ca conte inormiment . . . Marița e cu intristare.) A ! in adever . . . Dar tata e bogat. Jorj. Tocmai de aceea, mon bijou, să nu treci cumva cu vederea de a-i aminti foaia de zestre . . . Marița, îi voiu spune, că tu nu me iei altminteri . . . Jorj ,iute.) Fereasc, Dumnezeu! Dieu observe! Incredinţază-l, din contra, că eu te-aş luă fără nimic, dar . . . Mariţa. Dar? Jorj. Dar . .. dar nu me vrei tu . .. Mariţa. Nu te vreu eu fără bani? Jorj. Nu-i asta! Nu me vrei ... nu vrei. .. nu-ţi convine, tu unică odraslă a lui Hagi-Pană, Vunique rejeron, cum zice Francesul, să nu aduci o frumosă zestre in casa bărbatului. Mariţa. Te-am inţeles. Jorj. Ş-apoi mai observă bine un lucru. Mariţa. A! Jorj. In burgesie esistă un obiceiu stupid, o rămăşiţă a timpurilor barbare, un antipod al civilisaţiunii, o piedică a progresului, o palmă pentru liberalismul secolului, un semn de neîncredere selbateca, quelque chose d’abominable, şi nu tocmai noi trebue să încurajăm aceste triviale usanţe . . . Mariţa. Negreşit, dar despre ce este vorba? Jorj. Tatăl teu pote să-şi bage in cap naiva idee, une pure bizarrerie, de a ne da numai venitul zestrei. Mariţa. Şi nu e bine ? Jorj. Fi done ! Ar fi pentru noi o curată sclăvie ! A se mişcă cineva după măsură, ca o maşină cu vitesa calculată mai de ’nainte ! Inchipuesce-ţi, mon âme, că venitul anual s’ar cheltui intr’o jumătate de an; aare ce facem noi atunci cu celelalte şese luni? Mariţa. Ai dreptate. [A parte.) Ce spirit ! Jorj. Cere dela tată-teu capitalul zestrei. Capital şi ărăşi capital, tout bennement! Venitul fără capital este o monstruositate, şi mai mult decât atâta să-ţi spuiu drept, pentru mine unul ar fi chiar o insultă . . . Mariţa. Cum aşa ? Jorj. Un bărbat, căruia i se numără numai venitul zestrei, este curat ca o moşie luată in arendă, pentru care se plătesce in câştiuri. Quelle horreur! Mariţa. Câştiuri! Aşă este ! uite că asta nu mi-ar fi trecut prin minte . . . Jorj. Un bărbat cum se cade . . . Mariţa. Unul din cei trei Muşchetari . . . Jorj. Nu se arendeză, ci . . . Mariţa. Se iea cu embatic? cu bezmăn ? Jorj. Un asemenea bărbat, mon diamond, se cumpără de veci, adecă . . . Mariţa. Adecă ? Jorj ,cu emfasă. O legătură eternă, a tout jamais! De aceea, mon amour, jos venitul! să trăiască capitalul ! capitalul este şeful de lei . . . este regele lumii! (Afară se aude la uşa din fund vocea lui Hagi-Pană strigând ! Petrica ! unde eşti ştrengarule! er la uşa din dreapta vocea Petricăi: Indata, jupane! Jorj se repede la uşa din fund şi se ciocnesce cu Hagi-Pană, carele tocmai atunci o deschide. Mariţa pe de altă parte se repede la uşa din dreapta şi se isbesce tot aşă de Petrică. Toţi se uită cu nedumerire unul la altul. SCENA VI. Hagi-Pană, Petrică, Jorj, Mariţa, Jorj. Iertare, tată hagiule! Miile pardons! Hagi-Pană [cătră Petrică.) Unde erai, vagabondule? Nu mi te-am vădut de doue căsuri! Mariţa [a parte) Şi el imi dicea că me chiamă tata . . . Jorj [a parte.) Să profit de ocasiune pentru a me descurcă. Mariţa [cătră Hagi-Pană) Bine, tată, cum e asta? Petrică imi spunea că . . . Jorj (intrerumpend) Petrică eră aicea cu noi. Marița se uită cu mirare.) Mademoiselle l’a reținut nu odată intr’adins, pe semne pentru a nu remâne singură, adecă cu mine. C’est tout naturei! Petrică (confus.) Așă este, chiar așă, jupâne ! (aparte.) M’a tras pe svară! Le ajut tocmai eu la dragostea lor ! Imi vine să turbez de ciudă ! Hagi-Pană. Cară-te la prăvălie . . . Petrică (a parte) Me gonesce şi dânsul! Hagi-Pană. Cată de te portă bine, că te cunosc eu ! De vr’o câtă va vreme ţi-au intrat gărgăunii in cap. Iţi vorbesce muşteriul, şi tu nu-l asculţi; te ’ntreba, şi tu nu-i respundi; n’aude, n’a vede, n’a greul pământului ! Aşa nu se vinde marfa, fătul meu! Nu de giaba trice vorba românéasca : cu risul şi cu glumele se culeg tomna prunele. Cu posăcie nu faci negustorie! Du-te dară la leşghea şi cată-ţi de treabá. Silesce-te mai cu seama a strecură ciocolata aceea, Revalisiera cum îizice. S’a respândit svon, că-i curat o gutapercă prefăcută; și eu, săracul de mine, mi-am adus, ca un năuc, értéine Domne, patru sute de tablete, cretjând că darea se va desface ca pânea caldă! Deci lumea va afla odată câ-i lucru prost, o să remâiu cu povara in spinare. Anul XXI.