Familia, 1885 (Anul 21, nr. 1-52)
1885-05-26 / nr. 21
Anul XXI. FAMILIA. Jorj. Une bagatelle! O să-i treca supărarea ...(ai aparte:) Cerusem o sută de galbeni sub chip de împrumutare, și el m’a gonit afară, limbecile ! Hagi-Pană. Vrea să dică, fără zestre ... Ascultăme, mușu Iorgule ! Fiindcă fata te iubesce . . . Adecă lasâ-me să me mai gândesc. Vino peste un ceas! Jorj, îmi dai o speranţă? Hagi-Pană: Ce să-ţi dau? Nu mi-ai spus că iei fata fără nimic ? Nu cumva o întorci acum pe fata cea-laltă? Iţi iei vorba undăret ? Culcă-te pe acea ureche! Eu nu dau o chioră, nici in bani, nici in bonuri, nici in speranţă! Jorj. Erăşi am fost ren înțeles, toujours mal compris . . . Hagi-Pană. Peste un ceas! Jorja parte.) L’am pus la mână. (Stringe cu efusiune mâna lui Hagi-Pană.) Atunci a revoir! (ese prin ușa din dreapta și revine.) A revoir! A revoir! (ese.) SCENA XI. Hagi Pană singur. Să stăm strâmb și să judecăm drept, Iorgu nu poate fi doftor, nu poate fi advocat, nu poate fi dascăl, nu poate fi neguțător, nu poate fi nimic din ceea ce-i de folos lumii. Mai pe scurt, este o secătură golă, cum se dice românesce : umblă tăind cânilor francjă. Etă-l dară, vrend-nevrend, om politic. Și fiind că omenii politici in ţara noastra resar ca ciupercele şi cresc mari ca mătrăguna, deci dară . . . Stiu bine, că o să-mi spună unii şi alţii că-mi mărit fata după un risipitor. Apoi nu este aşa. Ca să fie cineva risipitor, trebue să aibe ce risipi. El n’are nici o para după suflet şi eu nu-i dau nici o lăscae de pomană. Cum, dragă Domne, să risipescă ceea ce n’are! îmi veți dice, poate, c’o să me moștenescă, ş-atunci vai și amar de bănișorii răposatului, fereascu Dumnedeu, Hagi-Pană ? Dar deca voiu mai trăi eu, cu ajutorul sfintului Pantelimon, vr’o patru—cinci—opt—dece ani, in vremea asta, neavând el ce cheltui, o să se dea pe brazdă, o să se desveţe cu totul de risipă ... Şi de unde scii c’o să me moştenesc densul? Tinerii in filele nóastre sânt cam şubredi. O să las averea nu lui, ci copilaşilor lui . . . Oricum me gândesc, nu-i lucru rău. Fiindcă nu vrea zestre, fiind că place fetei, fiind că era si nu vrea zestre, fiind că fata a crescut măricică, fiind că băiatul poate să se ’ndrepteze, şi ’n sfîrşit fiind că nu vrea zestre . . . SCENA XII. Hagi-Pana și Trandafira. Trandafira (intrând incet și lovindu-l pe umer.) Ce mai faci, vecinică? Hagi-Pană (voios.) A ! bine c’ai venit, eucono Trandafiră! Dă-mi şi dta un sfat prietenesc. Trandafira. Cu dragă inimiórá, kir-hagiule ! Dtale mai ales! Cu dragă inimiórá! De ce nu! Şi părintele Petre dela Sântu-Nicolae a fost astăiji la mine tot după sfaturi prietenesci. Că aşă prietenesa sânt eu din fire! [ L’am pus la cale,jeu că l am pus ! I-au furat tâlharii văcuţa cea pintenegă. Unde s’o caute, sărăcuţul de el? ! Vine la cocoana Trandafira. Fără cocoana Trandafira nu se face nimica! îi chitesc eu cu cărţişdrele. Cade tâl- harul cam slăbuţ şi ocheşel. Am spus-o popei. Mi-a mulţumit părinţelul şi s’a şi dus să-l găsescă . . . Hagi-Pană. Pe cine ? Pe tâlhar ? Oameni slabi şi ocheşi sânt cam mulţi, cocoana Trandafiră . . . Trandafira. Mulţi, vecinică, negreşit că mulţi, dar nu toţi sânt tâlhari, vecii asta-i asta ! Hagi-Pană Eu eram să cer un alt fel de sfat. Aş vrea să-mi mărit zestrea . . . Trandafira. Zestrea? Hagi-Pană. Ce fel zestrea? Ce are a face zestrea? Trandafira. De asta me miram și eu, kir-hagiule !,ziseși că vrei să-ți măriți zestrea . . . Hagi-Pană. Spus’am aşă? Oare? Me zăpăcisem, ertă-me Doamne! Me luase gura pe de ’nainte . . . Eram să die c’aş vrea să-mi mărit fata. Trandafira. Mărit’o, vecinică. Mărit’o pe drăguţa cu amendoue manele! Lasă-me să-ţi dau eu bărbăţelul. Tocmai de aceea am şi venit pe la voi, tocmai de aceea, căci ve iubesc numai Dumnedeu şdie cum. Un profesor! Şese sute leișori pe lună . . . Hagi-Pană. Vechi ? Trandafira. Ba nou-nouți, kir-hagiule ! Hagi-Pana. Una mie șese sute și doue-izeci lei vechi . . . Bună leafa, măcar că mandatele nu se prea sconteaza. Lumea s’a pus pe gânduri. Visteria e netedă ca pilugul piuliței. Nu găsesci un ban de leac ... ■ Dar uite, cocoana Trandafira, eu cât p’aci eram să me hotăresc a da pe Marița după lorgu . . . Trandafira. 1-o-o-orgu? Hagi-Pană, lorgu ; da; şi ce-i ? trandafira. Ha, ha, ha! Ştrengarul cela de la logofeţie ? Hagi-Pană. Ştrengar ! Nu-i tocmai ştrengar ! Limbele cele rele i-au scornit numele. Nu te luă după gura lumii . . . Trandafira, înfundat in datorii pân’ la urechi . . . Hagi-Pană. De unde o solicita ? Trandafira. Eu să nu sciu? Eu? Apoi până ,și lui Petrică îi datoresce un icosar. Hagi-Pană. Lui Petrică? O să cercetăm indată. (Se duce la uşa din fund și strigă) Petrică! Petrică SCENA XIII. Hagi-Pană. Trandafira, Petrică. Trandafira. Dragă băeţele, mai spune-mi tu singurancă odaia, câte părăluţe iţi datoresce muşii Jorj ? Petrică (scărpinându-se la cap.) Apoi jupanul nu scie, cuconă ... (a parte.) O să-i dau de gol! Mi-a venit rendul! Hagi-Pană. Vrea să ciică, iți datoresce? Petrică. Nimic . . . Abia o rublă ... îi eră dor să se preumble pe la Șosea ... Ce să cjici! Aşă sânt coconașii! Ducea că-i trebue să se intâlneasca cu cineva . . . Trandafira. Cu cineva! Auch, kir-hagiule ? Petrică. O rublă nu-i nimica. Mai datoresce pe aiuri mai mult ... Trandafira. Pe aiuri mai mult! Cum ţi se pare, vecinică ? Petrică. Pe băiatul de braşoven de alături mai de un an de când il tot portă cu vorba pentru o liră. Trandafira. O liră! Hagi Pană. Şese deci și doi lei vechi . . . Petrică. Prin birturi mănâncă tot pe datorie ... Trandafira. Vecji odorul dtale, kir-hagiule ! Petrică. Mai de una-di un croitor eră să-l desbrace pe uliță . . . Hagi-Pană. Destul! Destul! Frumos ginere eram să mi-l căpuesc! (a parte.) Păcat! că eră s’o iea fără zestre ! Petrică (cu spaimă.) Să dai pe domnișora ? Hagi-Pană. Nu e treaba ta ! Du-te la tejghea! Petrică (aparte.) L’am potcovit de minune Trandafira. Nu te speria, Petrică! Nu te speria! Am găsit noi alt ginere ... 21 243