Familia, 1889 (Anul 25, nr. 1-53)

1889-06-25 / nr. 26

V* % .* 2 FAMILIA care venind, scoase cadavrul mai la lumină, unde-1 putui vedea mai bine . . . Eră alb, trăsurile feței li­niștite. Părea a fi murit in o clipă ’n care durerile îl mai lăsară . . . Fruntea lui lată, nasul clasic, sprin­­cenile bogate, negre, dădeau un aspeset maiestos tru­pului rece. »Dar cine a fost omul ăsta, căci ştiu că s’a strîns ern lume multă aici când i s’a făcut au­topsia, trebue c’a fost bărbat frumos«, — dise ser­vitorul, netedind perul, deschidând ochii căduţi şi gura inchisă a cadavrului... Ce şciea el, că înaintea lui zac remăşiţele pămenteşti ale unui poet-rege! . . . înmormântarea s’a făcut sâmbătă după amici­i. Nu aş pute dice c’a fost lume multă la acestă fu­nebră ceremonie. Cel puţin nu atâta, câtă ar fi tre­­’*, buit sivfie. Şi celufUţiai prost ministru i se face pa­radă ,ah multă. Dar m fine, aş'Sks’a împlinit dorinţa ."♦hiLEminescu, p’un simplu dric, îmr’un coşciug şi *■ mai simpl­u,acoperit de fiori, de coronele depuse, a fost­­tus la lipitir, urmat de rtpieteni, ş-aici ingropat inadever sußun teiu plin de flori. Dorința lui: »De-asupra-mi teiul sfânt .. . »Să-şi scuture floarea, s’a împlinit intocmai, după cum de sigur »Pot trocui cu drag şi aducerile anunţe.« * Siarele din capitală, fără deosebire de partid, au scris toate articole de doliu. S’a deschis ş-o listă pentru a se adună bani şi a ridică un frumos monument pe mormântul lui Emi­nescu Ioan Russu. Nu le-ar fi ars, î svecnindu-ţi tâmpla De flăcările năbuşite. Ce-ţi luminau ale gândirii împărăţii neţermuite, Şi de-ar fi fost lăsat, prin lume Să treci, ca ori­ce om de rând, Ce lesne-ai fi pus frâu durerii Şi resvrătitului teu gând! Şi cât de fără de păsare Ar fi privit atunci la toate Miseriile ’n cari lumea Ursită-i pururea să ’note ! . .. Dar ţi-a fost dat, să fii de-asupra Acestor inimi seci şi strimte Şi tu să ’nduri tata durerea. Pe care lumea n’o mai simte. Să plângi tu plânsul tuturora . . . Din sbuciumul eternei lupte, Să smulgi fulgerătore versuri, Bucăţi din inima ta rupte . . . S’aprindfi in bolta vremii aștri, Din sborul tristului teu gând . . . Văpaie! . . . Ce-o să-i pese lumii Că tu te mistui luminând ! ? Călindarul septemânei. Piua sept.|| Călindarul vechiu Călind, nou || Seréie Dumin. 4 după Rusalii, Ev. dela Mateiu c. 8,glTICa inv. 4.||res. ap. Duminecă25Cuv. Fevronia 7Esther gj^T* Semestrul ianuarie-iunie s’a ’n­­cheiat cu nr. acesta. Rugăm pe abonaţi să bi­­nevoască a-şi înnoi abonamentele până la nr. viitor, cei ce nu mai vor să fie abonaţi, sânt rugaţi a ne avisă prin o cartă poştală să sistăm espedarea. Al. Vlahuţă. Luni 26Cuv. David 8Chilian Marti 27Cuv Samson 9Ludovica Mercuri 28SS. Chir si loan 10Amalia Joi 29'f­ Petru si Pavel 11Amelberg Vineri 30 1 Sob. SS. Apost. 12Henric Sâmbătă 1 Cosma si Damian 13Margareth­eli 4 12 4 13 4 14 7 57 7 57 7 56 7 56 4 15 7 55 4 16 7 54 418 753 Lui Eminescu. tot mai"'citesc măustra-ți carte­ ? De şi ţi-o sciu pe din afară, Par’ că urmând şirul de slove, Ce-a tale gânduri semenară, Me duc tot mai afund cu mintea In lumile de frumuseţi, Ce-au isvorit, eterni luceferi, Din noaptea tristei tale vieţi . .. Şi te ’nţeleg — te simt aproape, Cu-aceeaş suferinţă ’n faţă, Cu ochiul gânditor şi galeş, Sătul de trudnica-ţi vieţă. A, nu me mir că ţi se dete O zodie atât de tristă, Că, sbuciumat de-atâtea patimi, Râvneşti pe cei ce nu esistă, Şi că potop de negre gânduri Se string şi ţi se sbat sub frunte: Pe veci întunecaţii nouri Sânt fraţii vârful­ui de munte! 0 deca geniul, ce scoase, Ca din adâncul unei mări, Din fundul inimei sdrobite, Comoara asta de cântări, Proprietar, redactor respunzător și editor: 10SIF VULCAN. Cu tipariul lui Otto Hügel in Oradea-mare. Anul XXV.

Next