Familia, 1889 (Anul 25, nr. 1-53)
1889-11-19 / nr. 47
ORADEA-MARENAGYVÁRAD. Ese in fiecare duminecă. 19 novembre st. v. Redacţiunea : 1889. 1 decembre st. n. Strada principala 375 a. Preţul pe un an 10 fl. Pe 1/2 de an 5 fl . pe 1/4 de an 2 fl. 70 cr. Pentru România pe an 25 lei St. 47. ANUL XXV. Eminescu şi poesiile lui. (Incheiare.)l doilea pas este introducerea, cu totul particulară poesiei lui Eminescu, a unor rime noue, formate din împreunarea cu un cuvânt prescurtat după felul caracteristic al limbei românesci sau din doue cuvinte: Pe-atunci erai tu singur, încât me ’ntreb in sine-mi: Au cine-i deul cărui plecăm a noastre merni? * Şi déca stele bat in lac Adâncu-i luminându-l, E ca durerea mea s’o ’mpac Inseninându-mi gândul. Sus inimele voastre! Cântare aduceţi-i, El este moartea morţii şi învierea vieţii. * Să cer a tale daruri, genuchi şi frunte nu plec, Spre ură şi blăstămuri aş vrea să te înduplec. » Traiul lumei, dragă tată, Cine vor, aceia lese-l, Dară sufletul mi-e vesel. * Oare ochii ei o mint; Sau aievea-i adeveru-i? Flori de tei el are ’n peru-i. * Când luna trece prin stejari, Urmând mereu in cale-și, Când ochii tei tot âncă mari Se uită dulci și galeși? * Dela Nistru pân’ la Tisa Tot Românul plânsu-mi-s'a. * Fericască-l scriitorii, totă lumea recunoscă-l — Ce-o să aibă din acestea pentru el bătrânul dascăl ? * Icoana stelei ce-a murit încet pe cer se stie: Eră, pe când nu s’a zărit, A^i o vedem, şi nu e. Inse unde inovaţia lui Eminescu in privinţa rimei se arată in modul cel mai neaşteptat, este in numele proprii luate din diferite sfere de cultură şi introduse in modul cel mai firesc in versurile sale. Ce seie, ce riscată este întrebuinţarea numelor proprii in poesia lirică, şi intr’o veche cercetare literară a nostră câteva esemple inspăimântătore. Eminescu vise a şoiut să se folosăscă de ele cu măestrie, şi tocmai aceste rime sânt dintre cele mai frumoase şi mai bine primite ale lui. Ca să ved’ un chip, se uită Cum alergă apa ’n cercuri, Căci vrăjit de mult e lacul De-un cuvânt al sfintei cercuri. Ca să iesă chipu ’n faţă, Trandafiri aruncă tineri, Căci vrăjiţi sunt trandafirii De-un cuvânt al sfintei Vineri. * Ce ? să ’ngâni pe cordă dulce, că de voie te-ai adaos La cel cor ce ’n operetă e condus de Menelaos ? Cu murmurele lor blânde un izvor de horum harum, Câştigând cu clipocălă nervum rerum gerendarum, Cu evlavie adâncă ne ’văţau al minţii scripet, Legănând când o planetă, când p’un rege din Egipet. * După vremuri mulţi veniră, incepând cu acel oaspe, Ce din vechi se pomeneşce, cu Dariu al lui Istaspe. * In isvoarele bătrâne pe eroi mai pot să caut, Au cu lira visătdre or cu sunete de flaut, Pot să ’ntimpin patrioţii ce-au venit de-atunci incolo ? înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo! » Dintr’aceştia ţara nostră îşi alege astădi solii! Oameni, vrednici ca să şădă in zidirea sfintei Golii. * Remâneţi in umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini, Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini. * Pătimaş şi îndărătnic s’o iubesci ca p’un copil, Când ea-i rece şi cu tone ca şi luna lui april? încleştând a tale braţe totă mintea să ţi-o pierzi, Dela creştet la piciore s’o admiri şi s’o desmierdi Ca pe-o marmoră de Paros sau o pânză de Coreggio, Când ea-i rece și cochetă ? — Ești ridicul, ințelegi-o! * Cu durerile iubirii Voind sufletu-mi să-l vindic, 47