Familia, 1890 (Anul 26, nr. 1-52)
1890-06-17 / nr. 24
ORADEA-MARE /NAGYVÁRADEI 17 iunie st. v. Ese in fiecare duminecă. Redacțiunea : fr. li ANUL XXVI. 1890. Prețul pe un an 10 fl. Pe */s de an 5 fl.; pe ‘/* de an 2 fl. 70 cr. 29 iunie st. n. Strada principala 375 a. Pentru România pe an 25 lei Eminescu, redactor la ,,Curierul de Iaşi“, 1876-78, la 1876, când cădu guvernul conservator al dlui Catargiu, venind liberalii la putere, şi in special dl G. Chiţu la ministerul de instrucţie,— Eminescu, care se află pe atunci revisol şcolar I al judeţelor Iaşi şi Vaslui, fu in cea mai mare grabă inlocuit. Se şciea de nouii puternici, că el făcea oarecum parte din tagma politică a junimiştilor (prin urmare, pe atunci, şi a conservatorilor), şi neţinându-se socotală de meritele sale, sirguitorul şi talentatul revisor şi poet fu isbit chiar in esistenţa lui Zilnică. Căci Eminescu n’avea nici o altă resursă decât produsul creerului şi a penei sale. Rămas fără nici o ocupaţie, nn neputinţă de a-ş plăti cel puţin o casă şi măsă regulată, el mai adesea se adăpostiă pe la amicii sei binevoitori cari îi deschideau casele lor. Câţiva membri din »Junimea« căutară să dea ceva mijloace de trai lui Eminescu, care deja de pe atunci începuse a străluci prin talentul seu. I se găsi, cu mare greu, postul de redactor-administrator şi corector chiar, la foia publicaţiilor oficiale a Curţei de apel din Iaşi, intitulată pe atunci »Curierul de Iaşi«, post, — de şi triplu in îndatoriri, — dar plătit cu respectabila sumă de 100 lei. Abia peste câteva luni — deci nu pare-mi-se peste un an — el obţinu un spor de râfă de 50 lei, — adecă in total 150 lei. Las altora grija de a descrie chipul cum Eminescu a putut să-şi ducă viaţa cu nişte asemenea remunerări mai mult decât modeste pentru el, — las altora să găsascâ de aici, sau din altă parte, pornirea curentului fatal de idei pesimiste ce l’a copleșit atât de tare prin cele din urmă momente. Voi spune numai, că in timpul de aproape doi ani cât a redactat partea neoficială a »Curierului de Iași«, el a scris acolo o sumă de articole, atât literare, artistice, cât oi de actualitate. Intre ele, după cum am mai arătat prin o bibliografie in »Era Nouă« din Iaşi, Eminescu a scris doue gingaşe nuvele intitulate : «La aniversară« și »Cezara« , ambele sunt nesemnate, dar cei ce au fost in contact cu el, in stabilimentul tipografiei naționale unde se tipăriă «Curierul de Iaşi«, mărturisesc că sânt ale lui proprii, și că numai din modestia sa nu le-a semnat ; de altmintrelea stilul său încă uşor se poate recunosce in ele. — Un frumos articol relativ la tragica morte a oficierului căzăcesc Cosminski (care s’a înjunghiat pe peronul gărei din Iaşi, cu prilegiul trecerei ţarului pe acolea), a făcut o adâncă impresie in toți cetitorii acelui jurnal, şi încă şi astăzi se păstreză amintirea acelor cuvinte căldurose cu cari Eminescu plângea sfârşitul acelui nenorocit, — ce se presupunea a fi chiar un fiu de-al ţarului Alesandru II. Mai sunt in »Curierul de Iaşi« mai multe critici teatrale, studii economice-politice, polemice, etc. datorite tot penei lui Eminescu. Cel mai mare păcat al editorului volumului »Presa şi Versuri« de Eminescu, ce a apărut de curând in Iaşi, e că pare a nu fi avut nici cunoscinţă de asemenea lucrări preţiose ale genialului poet. Dela 1878 Eminescu fu chemat la Bucureşci, unde i se incredinţa redacţiunea diarului politic »Timpul.« Ve trimet, pentru cetitorii »Familiei« mica nuvelă »La aniversară«, ce am copiat-o din »Curierul de laşi«, credând că ea va face şi o plăcere şi un serviciu tuturor celor ce se interesază de literatura nostră şi in special de scrierile distinsului poet, a cărui sfârşit duios l’am plâns cu toţii. — Când timpul me va ingădui, voi copiă-o şi pe cealaltă şi ve voi trimite-o deasemenea. N. A. Bogdan. La aniversară. Naraţiune originală, a se numi Cleopatra, el el Gaius Iulius Caesar Octavian August. Adică ea citise un roman s-ar ,fi voit să fie de doueijieci şi şase de ani şi nu eră decât de paisprezece; el Istoria Romanilor şi voia să fie de patruzeci de ani. Eră numai de opstrpedece şi umblă la şcolă. Cu toate acestea astăzi, in dziua sfântului Ermil, el uitase pe Octavian August şi aşteptă felicitări de Ziua lui. Tata i-a dat un ceasornic frumos, mama o besecte de toaletă, sora o păreche de păpuci, Elis nimic. Elis — adică Cleopatra, vară-sa. El se retrăsese in odaia lui, unde clasicii erau aşezaţi pe-un scrin in religiosă regulă şi neviolabilitate şi se primbla cu paşi mari prin casă. Eră brunet şi cam poetic. Avea ochi albaştri, ceea ce vra să zică mult şi eră frumos băet. Acum stătu cu mirare înaintea oglindei, se uita cu mirare in ochii lui proprii și părea că-i intrebă ceva. »Tolla mi-a făcut-o.» Eră o vreme, in care in urma unui roman spaniol regina de astăzi a Egipetului se numia Tolla. El se numia pe atunci Bertrand . . . tempi passati! »Nimic ! nimic! — și eu i-am dat de Ziua ei o păpușă. Adică ce eu i-am dat! Decă n’am știut ce să-i dau ! Mama mi-a spus să-i dau o păpușă. Tolla.